Pocainta este botezul lacrimilor. ( sfantul Paisie aghioritul )

Pocainta este botezul lacrimilor. Prin pocainta omul se reboteaza, renaste. Sfantul Apostol Petru, prin lepadarea sa, L-a tradat intr-un fel pe Hristos, dar deoarece “a plans cu amar” (Mt.26, 75 si Lc. 22, 62), a primit iertare pentru caderea sa. Adica pocainta sincera ce a aratat-o l-a spalat, l-a curatit iarasi. Vezi, Dumnezeu mai intai a facut pamantul, marea, toata creatia si dupa aceea a luat pamant si l-a plasmuit pe om. Omul mai intai se naste trupeste si dupa aceea, la botez, se naste duhovniceste din zidirea lui Dumnezeu, din apa, si de la Duhul Sfant, din harul dumnezeiesc- “din apa si din duh” (In.3,5) – si se face om nou. – Parinte, adica precum atunci Dumnezeu a luat pamant si a plasmuit, tot astfel si acum, la Botez, foloseste apa ca sa-l plasmuiasca din nou? – Da, apa are semnificatia curatirii, de aceea preotul, in timpul Botezului, il afunda pe om in apa. Omul se spala de pacatul stramosesc, se curata de pacate, il umbreste harul lui Dumnezeu, se imbraca in Hristos si devine un om nou, renascut. Aceasta este lucrarea Botezului. I-a spus-o clar Hristos lui Nicodim, atunci cand acesta l-a intrebat cum se poate renaste omul: “Amin, amin, spun tie, daca nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea intra in Imparatia lui Dumnezeu”(In. 3, 5). Prin Botez, faptura cazuta devine o creatura noua si desavarsita a lui Dumnezeu. De aceea, omul care nu intineaza Sfantul Botez are mult har dumnezeiesc. Dar si cand il murdareste, exista Botezul pocaintei. Daca isi simte greseala si il doare pentru ea, se spala intr-un fel cu lacrimile pocaintei si vine (Nota editorului: “vine harul” – Staretul foloseste expresia aceasta in sensul de “se activeaza, se vede manifestandu-se in chip activ“) iarasi harul lui Dumnezeu.

– Parinte, am multi ani de cand nu am plans pentru vreo greseala de a mea; nu am nicio lacrima. Oare aceasta inseamna ca nu am pocainta adevarata?

– Nu te doare pentru o greseala ce o faci?

– Ma doare, dar poate durerea este de suprafata.

– Nu trage concluzii numai din lacrimi. Desigur, lacrimile sunt o caracteristica a pocaintei, dar nu singura. Unii acum plang, apoi rad. Durerea din inima si suspinul launtric sunt lacrimile launtrice, care sunt mai inalte decat cele exterioare. Unul, sarmanul, spunea: “Ce aspru sunt, Parinte! N-am nicio lacrima! Inima imi este ca o piatra. Ce inima impietrita am! Vai mie!“. Desi era foarte sensibil, se simtea foarte aspru pentru ca nu plangea. Suspina insa din adanc, gemea sarmanul si auzeai un oftat iesind din adancul inimii lui! In timp ce celalalt plange-rade si este ca vremea de primavara. Vede, de pilda, pe unul nefericit, este miscat, plange putin si isi spune: “O, cum particip eu la durerea celuilalt!“. Sau daca se roaga si varsa putine lacrimi, iarasi spune: “O, rugaciunea mea se aude, pentru ca se face cu lacrimi!“, si astfel isi odihneste gandul sau.

Exista si lacrimi nemangaiate. Acestea sunt diavolesti. Nu au pocainta, ci egoism ranit. Atunci omul plange in chip egoist pentru caderea sa. Il doare pentru ca din pricina neatentiei lui a scazut in ochii oamenilor, iar nu pentru ca a mahnit pe Dumnezeu, si de aceea sufera indoit.

In timpul razboiului razvratitilor, un capitan al razvratitilor – Dumnezeu sa-i harazeasca pocainta – a prins un familist sarac care avea noua copii, l-a pus jos si il batea fara mila pentru ca nu era de acord cu ideologia lui. Omul acesta fusese candva in subordinea lui. Si sarmanul acela striga: “Dar bine, nu ti-e mila de mine? Am noua copii! Nu iti aduci aminte ca te-am dus si in spate? Ce ti-am facut?“. Cineva dintre tovarasii capitanului, cand a vazut ca il bate atat de aspru pe acel om, i-a strigat: “Ei, ce ti-a facut? Nu ti-e mila de el? Este om cu familie“. Acela imediat incepu sa planga foarte tare, deoarece i-a fost ranit egoismul sau de observatia tovarasului lui. Dar plansul acela era egoist; era ca pocainta lui Iuda. L-a vandut pe Hristos si dupa aceea s-a dus la farisei sa le spuna “am gresit“, dar aceia i-au spus: “Ce ne spui ca ai gresit?“. Atunci s-a simtit jignit, s-a umplut de pizma, le-a aruncat argintii si s-a dus si s-a spanzurat din egoism (Mt. 27, 3-5). Insa daca s-ar fi pocait si mergand la Hristos I-ar fi spus “Iarta-ma“, s-ar fi mantuit.

 sfantul Paisie aghioritul