Showing posts with label Sfântul Siluan Athonitul. Show all posts
Showing posts with label Sfântul Siluan Athonitul. Show all posts
Monday, September 17, 2018
Wednesday, August 8, 2018
Wednesday, May 30, 2018
Tuesday, January 2, 2018
„Toți vorbim neapărat în limbi diferite” ( Sfântul Siluan Athonitul )
În contemplarea duhovnicească nevoitorul se face văzător al unor lucruri ce pentru covârșitoarea majoritate rămân o taină, însă se află neputincios a povesti despre această taină, deoarece, transpusă în limba omenească, ea se înfățișează celui ce o aude într-un chip cu totul altul. Graiul cuvintelor și conceptelor omenești este cât se poate de limitat în putința de a împărtăși starea lăuntrică. O neapărată condiție pentru a se putea înțelege este faptul de a avea o experiență comună sau identică. Unde nu este experiență comună, nu se va ajunge nici la înțelegere, căci îndărătul fiecărui cuvânt se ascunde întreaga noastră viață; fiecare dintre noi adaugă fiecărui concept cuprinsul experienței sale, drept care toți vorbim neapărat în limbi diferite. Însă în vârtutea faptului că neamul omenesc este de-o-fiiere, este cu putință ca și prin cuvânt să trezești o nouă experiență în sufletul celui ce aude, și astfel să naști cumva în el o nouă viață. Iar dacă aceasta este adevărată în împărtășirile noastre omenești, cu atât mai mult va fi acolo unde va lucra și Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde este o anume înclinare a sufletului ce-l primește, aduce cu sine cu adevărat o nouă viață, iar aceasta este viața cuprinsă în el, adică vecinică.
Având în vedere nu numai nedesăvârșirea mijloacelor noastre – graiul, dar încă și propria-mi neștiință și neputință, îmi voi îngădui totuși să mă întorc la dialogul-rugăciune, cuprins prin forma sa, de care am pomenit mai sus, și anume la cuvintele: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.
Cine a citit Evanghelia nu se poate să nu fi luat aminte la originalitatea convorbirilor lui Hristos. Văzute din afară, formal, ele nu par să aibă nici o dreaptă înșiruire. Să luăm, de pildă, convorbirea cu Nicodim, cu Samarineanca, cu Ucenicii la Cina cea de Taină. Grija lui Hristos nu se îndreaptă atâta la ceea ce spune omul, cât la ceea ce zace în adâncul lui și la ce poate primi el de la Dumnezeu.
Tot așa și în rugăcinea-dialog a Starețului Siluan: văzută din afară, nu pare a avea mult sens, ba unora chiar le poate părea pur și simplu o aiureală fără noimă. Dar de ni s-ar dezvălui adevăratul ei cuprins și puterea descoperirii date prin ea lui Siluan, am putea spune cu încredințare că întreaga noastră făptură s-ar cutremura până în străfunduri.
Starețul Siluan zeci de ani plânsese „până la fiebinți lacrămi”, ca lumea să cunoască pe Dumnezeu. El purta în cugetul său faptul că dacă toate noroadele – el gândea noroadele, purtându-le în dragostea rugăciunii inimii sale – ar ști dragostea și smerenia lui Dumnezeu, atunci asemenea Apostolului Pavel, ele ar lăsa ca pe niște gunoaie (vezi Flps. 3: 7-8), ca pe niște jucării toate împătimirile lor, tot ceea ce le absoarbe întreaga ființă, și ar începe să caute această smerenie și această dragoste din toate puterile, zi și noapte. Iar dacă s-ar întâmpla așa, întreagă fața pământului s-ar schimba, și soarta tuturor oamenilor și a întregii lumi și-ar schimba chipul, precum zicea Starețul, „întru un ceas”. Atât este de mare acea putere.
Vi se pare oare straniu auzind că lui Siluan i s-a descoperit atunci taina căderii și a răscumpărării, și toate căile duhovnicești ale omului? Dumnezeiescului Petru, pe Thavor, și în ziua Pogorârii Sfântului Duh , i s-a descoperit cu o vădire de nătăgăduit ca „nu este alt nume sub cer dat oamenilor, prin care să li se dea a se mântui”. Nu numai bătrânii și cărturarii lui Israil s-au minunat de afirmarea hotărâtă a lui Petru și Ioan, oameni „proști și necărturari”, precum povestește Scriptura (vezi Fap. 4: 12-13), ci și până azi ne uimim cu toții. Fără să vrem ni se naște întrebarea: „O, Petre, de unde știi tu, simplu și necărturar fiind, ce nume sunt date sub cer? Oare îți erau cunoscute istoriile și religiile Chinei, Indiei, ale Vavilonului, ale Eghipetului și celelalte?”.
„Necărturarului și prostului” Siluan așijderea i s-au descoperit taine ascunse „celor înțelepți și pricepuți”, iar noaptea când s-a petrecut acea rugăciune convorbire mai presus de fire are o deosebită însemnătate în viața sa. Lumea este adâncită în întunerecul necunoașterii duhovnicești. Calea către vecinica viață neîncetat se propovăduiește în toate limbile, totuși adevărata ei cunoaștere o dobândește doar câte unul într-o generație.
Având în vedere nu numai nedesăvârșirea mijloacelor noastre – graiul, dar încă și propria-mi neștiință și neputință, îmi voi îngădui totuși să mă întorc la dialogul-rugăciune, cuprins prin forma sa, de care am pomenit mai sus, și anume la cuvintele: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.
Cine a citit Evanghelia nu se poate să nu fi luat aminte la originalitatea convorbirilor lui Hristos. Văzute din afară, formal, ele nu par să aibă nici o dreaptă înșiruire. Să luăm, de pildă, convorbirea cu Nicodim, cu Samarineanca, cu Ucenicii la Cina cea de Taină. Grija lui Hristos nu se îndreaptă atâta la ceea ce spune omul, cât la ceea ce zace în adâncul lui și la ce poate primi el de la Dumnezeu.
Tot așa și în rugăcinea-dialog a Starețului Siluan: văzută din afară, nu pare a avea mult sens, ba unora chiar le poate părea pur și simplu o aiureală fără noimă. Dar de ni s-ar dezvălui adevăratul ei cuprins și puterea descoperirii date prin ea lui Siluan, am putea spune cu încredințare că întreaga noastră făptură s-ar cutremura până în străfunduri.
Starețul Siluan zeci de ani plânsese „până la fiebinți lacrămi”, ca lumea să cunoască pe Dumnezeu. El purta în cugetul său faptul că dacă toate noroadele – el gândea noroadele, purtându-le în dragostea rugăciunii inimii sale – ar ști dragostea și smerenia lui Dumnezeu, atunci asemenea Apostolului Pavel, ele ar lăsa ca pe niște gunoaie (vezi Flps. 3: 7-8), ca pe niște jucării toate împătimirile lor, tot ceea ce le absoarbe întreaga ființă, și ar începe să caute această smerenie și această dragoste din toate puterile, zi și noapte. Iar dacă s-ar întâmpla așa, întreagă fața pământului s-ar schimba, și soarta tuturor oamenilor și a întregii lumi și-ar schimba chipul, precum zicea Starețul, „întru un ceas”. Atât este de mare acea putere.
Vi se pare oare straniu auzind că lui Siluan i s-a descoperit atunci taina căderii și a răscumpărării, și toate căile duhovnicești ale omului? Dumnezeiescului Petru, pe Thavor, și în ziua Pogorârii Sfântului Duh , i s-a descoperit cu o vădire de nătăgăduit ca „nu este alt nume sub cer dat oamenilor, prin care să li se dea a se mântui”. Nu numai bătrânii și cărturarii lui Israil s-au minunat de afirmarea hotărâtă a lui Petru și Ioan, oameni „proști și necărturari”, precum povestește Scriptura (vezi Fap. 4: 12-13), ci și până azi ne uimim cu toții. Fără să vrem ni se naște întrebarea: „O, Petre, de unde știi tu, simplu și necărturar fiind, ce nume sunt date sub cer? Oare îți erau cunoscute istoriile și religiile Chinei, Indiei, ale Vavilonului, ale Eghipetului și celelalte?”.
„Necărturarului și prostului” Siluan așijderea i s-au descoperit taine ascunse „celor înțelepți și pricepuți”, iar noaptea când s-a petrecut acea rugăciune convorbire mai presus de fire are o deosebită însemnătate în viața sa. Lumea este adâncită în întunerecul necunoașterii duhovnicești. Calea către vecinica viață neîncetat se propovăduiește în toate limbile, totuși adevărata ei cunoaștere o dobândește doar câte unul într-o generație.
Sfântul Siluan Athonitul
https://siluanathonitul.wordpress.com/
Friday, December 29, 2017
Pentru a iubi pe Dumnezeu, trebuie să renunţăm la tot ce este pe pământ.. ( Sfântul Siluan Athonitul )
Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, şi nu prin inteligenţă. […] Monahii cunosc cum îl iubesc ei pe Domnul şi cunosc şi cum Domnul îi iubeşte pe ei. “Iubesc pe cei ce nu mă iubesc,” spune Domnul. “Îi voi slăvi pe cei ce mă slăvesc”. Bine este când suntem cu Dumnezeu; sufletul îşi găseşte atunci odihna în Dumnezeu. A face poruncile Domnului este un gest de dragoste către Dumnezeu. Cel mândru nu poate iubi pe Dumnezeu. Cel căruia îi place să mănânce mult nu poate iubi pe Dumnezeu aşa cum trebuie. Pentru a iubi pe Dumnezeu, trebuie să renunţăm la tot ce este pe pământ, să nu fim legaţi de nimic ci să ne gândim fără încetare la Dumnezeu, la dragostea Lui şi la blândeţea Duhului Sfânt.
Sfântul Siluan Athonitul
Sfântul Siluan Athonitul
Wednesday, December 14, 2016
Friday, May 13, 2016
Tuesday, October 6, 2015
Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de mine. ( Sfântul Siluan Athonitul )
Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de mine.
În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de păcatele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască şi să fie în împărăţia cerurilor, să vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.
Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine.
O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi minunată.
Sfântul Siluan Athonitul
Thursday, September 3, 2015
Văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de mine.( Sfântul Siluan Athonitul )
În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de păcatele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască şi să fie în împărăţia cerurilor, să vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.
Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine.
O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi minunată.
Sfântul Siluan Athonitul
Thursday, May 28, 2015
''Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.” ( Sfântul Siluan Athonitul )
Inţelegeţi, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El:
„Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.”
„Vă voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.”
„Acum nu puteţi înţelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înţelegeţi iubirea Mea pentru voi.”
„Nu zăboviţi, veniţi la Mine. Cu dor vă aştept pe voi ca pe nişte copii dragi. Eu vă voi da pacea Mea şi voi vă veţi bucura şi bucuria voastră va fi veşnică.”
Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.
Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut el se minunează neîncetat înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui, şi Domnul însuşi învaţă sufletul prin harul Său milostiv, ca o mamă copilul ei preaiubit, gânduri bune şi smerite şi-i dă simţământul prezenţei şi al apropierii Lui. Şi în smerenie sufletul vede pe Domnul fără nici un fel de gânduri.
Sfântul Siluan Athonitul
Wednesday, May 13, 2015
Sfântul Nicolae Velimirovici despre Sfântul Siluan Athonitul: „Omul marii iubiri”
Sfântul Nicolae Velimirovici despre Sfântul Siluan Athonitul
Un episcop sârb (Nicolae Velimirovici, n.n.) care venise de mai multe ori la Sfântul Munte și care mult îl iubise pe Stareț, auzind că se săvârșise a scris în jurnalul său misionar un necrolog intitulat: „Omul marii iubiri”, unde, între altele, spune despre dânsul următoarele:
„Despre acest monah se poate spune doar: dulce suflet. Nu numai eu am simțit dulceața acestui suflet, ci și fiecare închinător la Athos care s’a întâmplat să-l întâlnească. Siluan era înalt, puternic, cu o barbă mare neagră și, datorită înfățișării sale, nu îndată înclina un străin către el. Dar destul era o singură convorbire pentru a iubi pe acest om… Vorbea despre nemărginita dragoste a lui Dumnezeu pentru om și ducea pe păcătos până la a se osândi pe sine cu asprime”.
Sursa: Cuviosul Siluan Athonitul, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 272
Prietenia sfinţilor Nicolae Velimirovici şi Siluan Athonitul „Părintele Sofronie (Saharov) vieţuise deja aproape cinci ani în Mănăstirea Sfântului Panteleimon înainte de a-l cunoaşte personal pe sfânt. El fusese hirotonit diacon în 1930 de Episcopul Nicolae Velimirovici, care era un mare prieten al Sfântului Siluan şi îl vizita adeseori.
Părintele Sofronie îmi spunea că Sfântul Siluan avea ca ascultare să se ocupe de magazinul de cărţi şi o dată s-a simţit grozav de stânjenit pentru că Episcopul Nicolae a venit şi a cumpărat multe cărţi, cerându-i Sfântului Siluan să-l ajute să şi le pună în geantă. În felul acesta a făcut ca fiecare carte să treacă prin mâinile acestuia. Sfântul Siluan a înţeles ce făcea episcopul şi s-a simţit stânjenit. Aşa că, în timp ce făcea precum îi ceruse Episcopul Nicolae, a arătat spre „Omiliile” Sfântului Macarie şi a spus: „Iată un mare părinte, omiliile sale sunt pline de har”. La care Episcopul Nicolae a răspuns: „Şi în zilele noastre există părinţi de aceeaşi măsură cu Sfântul Macarie”. Şi Sfântul Siluan mărturisea mai târziu: „M-am simţit grozav de stânjenit după cuvântul său”, înţelegând că episcopul se referise la el.
Hirotonia Părintelui Sofronie a avut loc la Vechiul Russikon, în spatele mănăstirii Sfântului Panteleimon, la o distanţă de o oră de mers pe jos. Sfântul Siluan mergea împreună cu Episcopul Nicolae Velimirovici; Părintele Sofronie îi urma din spate, dar numai după un oarecare răstimp de la hirotonia sa a vorbit pentru prima dată cu Sfântul Siluan.
Mai târziu, când Nicolae Velimirovici era bolnav la Londra, Părintele Sofronie l-a vizitat şi l-a întrebat: „Cum vi se pare cartea despre Sfântul Siluan?”. Părintele Sofronie îi cerea părerea pentru că Părintele Iustin Popovici îi scrisese o scrisoare Părintelui Sofronie spunând că scrierile Sfântului Siluan erau asemenea scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog. Părintele Sofronie i-a repetat Episcopului Nicolae Velimirovici cuvintele Părintelui Iustin Popovici, iar acesta a rămas pe gânduri un răstimp, apoi ridicându-şi capul a spus: „Niet! Niet! Nu! Nu! El este mai mare. Cuvântul lui este tămăduitor”. Da, aceasta a fost mărturia acestui sfânt episcop, Nicolae Velimirovici.”
Sursa: Arhimandritul Zaharia, Lărgiţi şi voi inimile voastre, traducere din limba engleză de monahia Mariam Vicol în colaborare cu monahiile Tecla şi Fevronia de la Essex, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009 via doxologia.ro
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/07/24/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-sfantul-siluan-athonitul-omul-marii-iubiri/
Subscribe to:
Posts (Atom)









