Tainele sunt ca un cer albastru peste pământul plin de păcate. Acesta este pământul făgăduinţei. E ceea ce îmbracă în trup şi sânge credinţa noastră; e ceea ce asemenea focului topeşte gheaţa din sufletele noastre şi înmoaie inimile noastre învârtoşate din cauza lipsei sentimentelor. Este acea «lumină a zilei», care alungă întunericul ce ne înconjoară. Câtă înţelepciune, adevăr şi bucurie conţin ele!
Copiii care se pregătesc să primească Sfintele Taine trebuie să înţeleagă importanţa lor şi harul ce se dă prin ele. Despre acest lucru vom discuta cu ei şi o dată cu creşterea lor îi vom iniţia în cunoaşterea importanţei Sfintelor Taine.
Preotul Valentin Svenţiţki scrie: „Tainele sunt ca un cer albastru peste pământul plin de păcate. Acesta este pământul făgăduinţei. E ceea ce îmbracă în trup şi sânge credinţa noastră; e ceea ce asemenea focului topeşte gheaţa din sufletele noastre şi înmoaie inimile noastre învârtoşate din cauza lipsei sentimentelor. Este acea «lumină a zilei», care alungă întunericul ce ne înconjoară. Câtă înţelepciune, adevăr şi bucurie conţin ele!“
Cu adevărat, Duhul Mângâietor, despre care a vorbit Mântuitorul ucenicilor Săi, se pogoară şi peste noi. Prin Tainele Bisericii copiii comunică în mod direct cu Însuşi Mântuitorul. Refuzându-le să participe la Sfintele Taine, noi încălcăm porunca Mântuitorului.
Să ne amintim mereu cuvintele lui: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu“ (Marcu 10, 14).
(Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, pp. 41-42)
http://www.doxologia.ro/familie/cresterea-copiilor/importanta-sfintelor-taine-viata-unui-copil
Luând aminte la cărţile bisericeşti, am văzut acolo rugăciunile de dimineaţă şi de seară, mi s-au descoperit ele; am început să le citesc din propria mea voinţă.
Oricât ar părea de straniu, prigoana care a împiedicat multă lume să fie credincioasă a fost totuşi într-un fel folositoare pentru oamenii care au rămas în Biserică. Acum nu mai este aşa.
Mama m-a învăţat să mă rog chiar de mic copil. După câte îmi amintesc, m-am rugat la Dumnezeu în fiecare zi, dimineața și seara. Îmi amintesc că ea mă învăţa să spun Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; iar eu am spus aceste rugăciuni până la vârsta maturităţii. Pe parcurs am mai adăugat Simbolul credinţei şi încă vreo câteva cuvinte prin care pomeneam pe cei apropiaţi şi rudele. Şi iată, deci, că nu am spus rugăciunile de dimineaţă şi de seară încă din copilărie, şi aceasta s-a întâmplat până târziu. Adică am început să le spun abia când am dorit singur să fac aceasta, când mi s-a părut că nu mă rog îndeajuns. Luând aminte la cărţile bisericeşti, am văzut acolo rugăciunile de dimineaţă şi de seară, mi s-au descoperit ele; am început să le citesc din propria mea voinţă.
Ştiu că în multe familii astăzi lucrurile nu mai stau aşa. Lucrurile sunt cu totul altfel. Părinţii se străduiesc să-i înveţe pe copiii lor să se roage cât pot de mult, dacă se poate, încă de la o vârstă fragedă. Iar refuzul de a se ruga se arată foarte, foarte repede. Ştiu că din acest motiv un stareţ vestit a prescris unui fiu duhovnicesc al său, deşi sporit duhovniceşte, următoarele: „Nu trebuie să spui atât de multe rugăciuni, spune numai Tatăl nostru şi Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, nimic mai mult să nu spui, mai mult nu trebuie.”
(Protoiereu Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, pp. 47-48)
http://www.doxologia.ro/familie/cresterea-copiilor/cate-ce-rugaciuni-ar-trebui-sa-faca-copilul
De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.
Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.
Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte…
Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.
Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.
Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.
Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.
Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.
Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.
Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.
Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.
***
Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.
PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…
Episcopul Irineu al Ekaterinburgului – Mamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu, 2007)
Material apărut în nr. 27 din “Familia Ortodoxă”
Publicat in Şcoala părinţilor.
http://www.familiaortodoxa.ro/2011/12/13/cum-sa-va-distrugeti-practic-copilul/
