De ce cinstim Icoana Maicii Domnului ( Părintele Proclu )

Lucrarea mea de licenţă a fost ”Maica Domnului în teologia ortodoxă” şi în baza învăţăturilor dobândite, am căutat să le explic credincioşilor de fiecare dată de ce o cinstim ca Născătoare de Dumnezeu, de ce este Pururea Fecioară şi de ce cinstim Icoana Maicii Domnului. Dacă oamenii nu înţeleg răspunsurile la aceste trei întrebări, este posibil ca la prima ispită, atunci când cineva susţine o erezie legată de Maica Domnului, cel puţin să se clatine în credinţa lor ortodoxă, dacă nu, să şi-o piardă complet. Din experinţă presonală pot să vă spun că doar cunoaşterea adevărului m-a ajutat într-un astfel de moment să depăşesc disputa pe care o aveam cu o cunoştinţă, de religie creştin- protestantă pe această temă, altfel cine ştie, poate aş fi putut să mă clatin şi eu. Încă din primele secole de creştinism au fost mulţi, mai ales intelectuali care au căzut în ispită şi hulă împotriva sfinţeniei şi curăţiei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, multe dintre erezii (mai ales cea a lui Nestorie) stârnind mari dispute şi scandaluri, întinând dreapta credinţă. Sfântul Proclu Arhiepiscop al Constantinopolului a mărturisit că Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, zămislindu- se din Fecioara Maria, deci ea fiind cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Din preacuratul ei pântece Dumnezeirea s-a unit cu Pruncul zămislit de la Duhul Sfânt şi, chiar dacă a fost născut de Preasfânta Fecioară doar după cum era firea ei, adică omenească, cu toate acestea, încă de la naştere a fost Dumnezeu adevărat şi totodată om adevărat. Fecioara a primit de la Arhanghelul Domnului Vestea cea Bună şi mai apoi când a acceptat, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei. Deci iată de ce o numim pe Maica Domnului – Născătoare de Dumnezeu.

Apoi de ce o numim Pururea Fecioară, este pentru viaţa ei neîntinată, în deplină curăţie păstrată toată viaţa şi nu doar la zămislirea Pruncului Iisus, cum susţineau alţi eretici precum Helvidius, afirmând că Maria a intrat în viaţa conjugală alături de Iosif, de la care a avut chiar copii, aceştia fiind numiţi în Evanghelie fraţii şi surorile lui Hristos. Nu poate fi nimic mai fals în această afirmaţie, a-i considera fraţi şi surori după Mama Sa. Se ştia că atât Iacov cât şi ceilalţi fraţi şi surori erau fii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară, după care a rămas văduv. Mai mult decât atât, nu ar mai fi avut sens ca înainte de a-şi fi dat duhul pe Cruce, Mântuitorul să o încredinţeze pe Maica Sa celui mai iubit dintre ucenicii Săi, Ioan, câtă vreme ar fi avut cine să aibă grijă de ea. Iată fii lui Iosif nu au socotit că sunt datori de a avea grijă de mama vitregă.

Pentru cea de-a treia întrebare, de ce cinstim Icoana Maicii Domnului, răspunsul ar fi pentru că icoana reprezintă legătura duhovnicească dintre lumea veşnică şi cea vremelnică. Ea vine mai aproape de inima creştinilor, pentru că iubind- o pe Maica Domnului, ne dorim o imagine reprezentativă a ei, aşa cum ne dorim să vedem persoanele iubite, împinşi de o atragere şi evlavie, o iubire nestrămutată, dorind s-o întâlnim cât mai des în viaţa noastră, căreia să ne rugăm şi să-i mulţumim, de a avea un dialog firesc cu Ea. Apoi, pentru că există credinţa creştinilor ortodocşi că Maica Domnului le asculă rugăciunile şi mai mult decât atât, iată, săvârşeşte adevărate minuni, unele dintre ele, aşa cum spuneam, chiar spectaculoase, iar altele la un nivel mult mai subtil, de lăuntrică lucrare.

 

Părintele Proclu

„Maria partea cea bună şi-a ales ( Parintele Cleopa )

La toate praznicele Maicii Domnului se citeste Evanghelia cu Marta si Maria. Dumnezeiestii Părinti care au alcătuit sinaxarul, fiind plini cu Duhul lui Dumnezeu, au rânduit această Evanghelie, în care se arată că Maica Domnului, Maria cea Preasfântă si Preacurată partea cea bună si-a ales (Luca 10, 42).

Care este partea cea bună în viata crestinului? Necontenita rugăciune. Toată fapta cea bună trebuie să o însotim cu rugăciune, cum arată marele Apostol Pavel în Epistola întâi către Tesaloniceni, unde zice: Neîncetat vă rugati (5, 17).

Dar chiar Mântuitorul în Evanghelie zice: Luati aminte, privegheati si vă rugati (Marcu 13, 33). Si dumnezeiescul Apostol Petru spune: Privegheati, că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umblă, cău-tând pe cine să înghită. (I Petru 5, 8). Si dumne-zeiescul Prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea (Psalm 33, 1).

Ai auzit pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta? Ca să ne învete că Maica Domnului si-a ales partea cea bună, partea Mariei. Căci Mântuitorul, când Marta alerga să-i facă mâncare si să-i gătească masa, oarecum a mustrat-o cu pilda Mariei: Marto, Marto, te grijesti si spre multe te silesti; dar un lucru trebu-ieste. Care? Acela pe care-l avea Maria, că stătea la picioarele Domnului. Căci Maria - zice - partea cea bună si-a ales, care nu se va lua de la dânsa (Luca 10, 38, 42).

Dacă am avea si noi partea Mariei în viata noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune si în gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii si serafimii din cer. Dar noi punem nădejdea numai în pieptul nostru si în priceperea noastră. Dar auzi ce spune proorocul Ieremia: Blestemat este omul care se reazimă pe bratele sale si si-a pus nădejdea în trupul său.

Auzi ce spune: "Cel ce se reazimă pe mâinile si pe picioarele sale, animal este, că are patru picioare, nu două". Auzi? Blestemat este omul care se reazimă pe bratele sale si a întărit bratele trupul său. Mai zice: Nebun este acela care sărută mâinile sale si zice că acestea m-au hrănit pe mine.

Te-au hrănit mâinile tale? Dar dacă Dumnezeu îti dădea un junghi, îti dădea o boală, dacă ai fi căzut si ti-ai fi rupt o mână sau un picior si dacă nu-ti dădea tie Dumnezeu sănătate si viată, ai fi putut face ceva cu mâinile si picioarele tale sau cu priceperea ta? Asa este că nu? De aceea Scriptura numeste nebun pe acela care-si sărută mâinile sale, zicând că acestea l-au hrănit.

Nu-i adevărat! Dumnezeu ne hrăneste, că zice: Aruncă spre Domnul grija ta si El te va hrăni (Psalm 54, 25). Să nădăjduim întâi în Dumnezeu si asa, lucrând cu cinste si cu dreptate, să muncim, să lucrăm că zice iarăsi Scriptura: Cel ce nu lucrează, să nu mănânce (II Tesaloniceni 3, 10). Deci lucrul nostru să fie împletit cu gândirea la Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, cum era al Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor. Lucrul nostru să fie asa de usor, încât să nu ne strice mintea de la rugăciune, de la gândirea la Dumnezeu. Asa arată dumnezeiestii Părinti.

De ce părăsim noi gândirea la Dumnezeu, citirea Scripturilor, mergerea la biserică, meditatia si cugetarea la gheenă si la moartea care vine pe neasteptate? "Pentru că ne aruncăm în marea cea tulbure a veacului acestuia, ne aruncăm în nemăr-ginire, ca să mostenim veacurile si vine moartea si ne strânge de gât", cum zice dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul.

Are obiceiul satana, o, monahule, si tu, crestine, să-ti dea lătime si lungime, ca să scoată mintea din gândirea de Dumnezeu si să te ducă la pierzare!

Fratilor, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Să lucrăm, să mergem la muncă, să asudăm, că asa avem poruncă noi de la început, căci zice: Cu sudoarea fruntii îti vei câstiga pâinea ta (Facerea 3, 19).

Dar în sudorile noastre si în osteneli, pe ogoare si în fabrici, în birouri, în întreprinderi si ori unde ar fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos, si cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreste! Iar fără de El, nimic nu putem face!

Auzi ce zice Hristos: Rămâneti întru Mine si Eu întru voi... căci fără de Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 4-5).

Când te duci la prăsit, omule, si ai luat sapa pe umăr, ia si pe Hristos în minte: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)". Dacă lucrezi în atelier si ai pus mâna pe ciocan, pe bomfaier, pe ferăstrău, bati pe nicovală, sau dacă esti zidar sau tâmplar, sau orice mestesug ai; de câte ori dai cu ciocanul, zi si "Doamne Iisuse!"

Când te-ai dus la secerat, la pădure cu boii să tai lemne, sau lucrezi în fabrică sau oriunde esti, lucrează cu toată inima, cu toată dragostea, dar nu uita că ai pe Dumnezeu, Care singur poate să-ti ajute si poate să te păzească! Câte primejdii nu sunt! Auzi că pe unul l-a omorât un butuc, pe altul l-a lovit masina, pe altul l-a prins motorul, peste unul a căzut un copac si a murit...

La urechile noastre vin asemenea vesti zilnic. Dar de ce? Pentru că n-a plecat la lucru cu rugă-ciunea în minte! Dacă pleca cu rugăciunea în minte, avea pe îngerul care-l păzea. Căci îngerul pururea ne păzeste. Auzi ce zice proorocul: Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, si-i va izbăvi pe ei (Psalm 33, 7).

Deci, când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte; si când venim de la treabă iar, si când ne odihnim iar. Si când ne sculăm din somn, prima simtire, primul cuvânt acesta să fie: "Slavă Tie, Dumnezeul nostru, slavă Tie!" "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului"... si celelalte.

Auzi ce spune Gheorghe Sinaitul? Este un drac înaintemergător care are o ceată nenumărată pe fata pământului. Merg acesti draci de dimineată si-i învată pe oameni, când s-au sculat din somn, mai întâi să pună mâna pe treabă: "Lasă rugăciunea mai la amiază! Mănâncă bine, bea bine, si hai la treabă!"

Nu-i bine! Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu si apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă cinstită si curată. Să nu furati de la nimeni; să nu furati nici de la stat, nici de la altii, că nu vă îmbogătiti cu furatul, ci mai tare sărăciti. Era un cuvânt al cuiva: "Munceste omul cu dreptate, si-i ia dracul jumătate din avere; dar averea câstigată pe nedrept, o ia dracul cu tot cu stăpân!"

Nu. Nu fura, că nu te îmbogătesti. Mare foc bagi în casă la tine dacă ai luat un ban al Bisericii, sau dacă ai luat banul sau osteneala cuiva. Si dacă vei aduce la biserică milostenie din cele furate, câine împutit aduci lui Dumnezeu! Deci să lucrezi cu cinste, cu dreptate, cu sfintenie si să muncesti cu toată dragostea unde te-a pus statul sau unde te-a pus dregătoria sau institutia care te adăposteste. Să muncesti, dar să ai si pe Dumnezeu în minte.

Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru. Când vii, la fel. Când stai la masă, fă rugăciune; când te scoli, rugăciune; si dacă nevinovata rugă-ciune va povătui viata voastră si a noastră, vom avea putină asemănare si noi cu petrecerea Maicii Dom-nului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu si ni se va spune si nouă în ziua judecătii că partea cea bună ne-am ales.

Iar dacă lăsăm rugăciunea, citirea dumneze-iestii Scripturi, mergerea la biserică, facerea de bine si toate acestea si punem nădejdea numai în munca noastră, suntem cei mai nenorociti oameni de pe fata pământului.

Să muncim cu dragoste, cu hărnicie, dar să nu uităm că avem un Dumnezeu, Căruia trebuie să ne rugăm neîncetat si când muncim si când suntem acasă si când ne odihnim. Pururea să fie Legea Lui în mintea noastră, ziua si noaptea. Pururea să avem gândirea si rugăciunea spre Dumnezeu, si atunci darul Lui va întări bratele noastre si mintea noastră si trupurile noastre si vom fi sănătosi si vom putea izbuti si la muncă si la osteneala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu si prin Dumnezeu! Amin.

Parintele Cleopa

Darurile Maicii Domnului ( Părintele Cleopa )

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila si îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricina de slava si de înaltare duhovniceasca? Care credeti ca a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau întelepciunea sau sfintenia sau priceperea sau alte multe si nenumarate daruri pe care le avea?

Da, fratii mei! Într-adevar, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobita de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicesti. Însa darul cel mai mare care i-a fost ei pricina de slava si de cinste negraita a fost darul smereniei. Fara de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Smerenia a fost pricina de slava si de cinste Preacuratei Fecioare Maria, mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfântului Duh, Domnul a cautat spre smerenia roabei Sale si a ridicat-o la atâta slava si cinste, spre a fi laudata în cer de toate ostile ceresti, si pe pamânt fericita de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricina de înaltare si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia a înaltat pe Avraam si l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri, caci se socotea pe sine a fi pamânt si cenusa. Smerenia l-a înaltat pe Iosif si l-a facut pe el mai mare peste tara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limba, povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israel. Caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a aratat pe David a fi dupa inima lui Dumnezeu, caci se socotea pe sine vierme si nu om. Cu smerenia a stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia si mai mult decât toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încaltamintei lui Hristos si care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan si de a se numi de Însusi Hristos, cel mai mare om nascut din femeie.

Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat smerenie mare, apoi cine poate sa înteleaga câta adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind si întelegând de la Arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfânt si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înaltat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!

Aici cu adevarat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înaltat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice ca: "În inima adânca se va înalta Dumnezeu".

Deci, dupa marturia acestui sfânt parinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazima. Apoi si la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte si duhovnicesti cu care a fost împodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica, smerita ei cugetare.

Iubitii mei frati, spre a deslusi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am sa va spun o istorioara. Se povesteste ca un vestit sculptor, a facut, pe lânga alte statui vrednice de lauda si de mirare, si un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toti se mirau si se minunau de aceasta uimitoare sculptura, deoarece se parea ca în ea mestesugul nu urmeaza firii, ci o depaseste pe ea.

Dar era o taina nedezlegata, cum un spic care este asa de gingas cu puterea, sa poata tina pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însa arata si închipuieste pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuita printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt.

Spicul statea aplecat de greutatea porumbe-lului, aratând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea si a facut-o salas lui Hristos Dumnezeu.

Iubitii mei frati, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de slava, de cinste si de înaltare la toti sfintii lui Dumnezeu si cu atât mai mult la Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Dar sa stiti si sa întelegeti, ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facându-se pâna la moarte, si moarte de cruce.

Iar aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste si pentru aceea si Dumnezeu l-a preaînaltat si I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: "Ce este smerenia?" La aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a îmbracat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, si S-a îmbracat în firea noastra cea smerita".

Iar daca se va întreba cineva din ce se naste ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scararul, ca din ascultare si din taierea voii. Si daca va zice cineva pentru care motiv smerenia este asa de mare, voi zice, pentru ca numai ea poate ucide pe cel mai mare pacat, care este mândria. Pentru acest pacat, îngerii au cazut din cer si stramosii nostri, Adam si Eva, au cazut din rai; caci, ascultând de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei.

Fratii mei, vreau sa va spun ca astazi, mai mult ca oricând, acest mare pacat al mândriei a cuprins toata lumea. Fiecare doreste sa fie mai mare peste altii si sa-i robeasca si sa-i stapâneasca. Fiecare doreste sa fie mai bogat decât altul; fiecare sa fie mai cinstit, mai vestit si mai bagat în seama decât altul. Fiecare doreste a se socoti mai întelept decât altii. Fiecare se lauda ca este mai iscusit în meserii si mestesuguri.

Cine învata pe cel sarac sa ia pâinea de la gura copiilor si sa-si cumpere televizor si video, spre a-si închipui si el ca este asemenea cu cei avuti? Nu mândria?

Cine învata pe femei si pe fete sa munceasca luni si ani de zile, nu spre a-si cumpara cele de nevoie vietii, ci spre a-si cumpara rochii la moda si încaltaminte luxoasa si alte lucruri desarte, care nu tin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învata pe cel sarac, care are o casa de copii, sa se sârguiasca cu mai multa truda spre a le face la toti haine luxoase si de mult pret, spre a-i face sa fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele si pe femeile cele usoare sa se dreaga pe fete cu pudra si cu alte unsori si sa-si vopseasca unghiile spre a arata mai tinere si mai frumoase? Oare nu mândria si slava desarta, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor sa fie cu orice pret în rând cu lumea si nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rau zace; si iarasi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrajmas lui Dumnezeu.

Cine învata pe cei neînvatati sa defaime pe cei cu adevarat învatati? Nu mândria? De unde vin bataile, ambitiile, laudele, pricinile, sfezile, tulbu-rarile si vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Ca fiecare se socoteste mai tare decât altul si mai drept. Au nu din mândrie?

O, rautate fara margini! Cine mai cunoaste azi rautatile tale? Si cine se mai osteneste astazi sa alunge aceasta ciuma sufleteasca din inima sa?

Fratii mei, iata pentru care pricina sfânta smerenie este cea mai vestita din toate virtutile, pentru ca numai aceasta poate sa le pazeasca pe toate si fara de ea, toate sunt nimic. Sa stiti si sa tineti minte ca numai aceasta singura virtute, smerenia, poate în vremea mortii sa mântuiasca pe om, dupa cum zice unul din sfintii Filocaliei.

De aceea si Mântuitorul nostru, pe cei smeriti cugetatori îi fericeste cel dintâi, zicând: Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este împaratia cerurilor. Caci cel ce are smerenie în inima sa, macar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoate pe sine sarac si ca, înaintea lui Dumnezeu, nu a facut nimic bun.

Deci, fratii mei, sa nu uitati cât de mare este darul smereniei si câta slava si fericire aduce omului aceasta slavita si prea mare virtute. Amin.


Părintele Cleopa

Două minunate arătări ale Maicii Domnului la Marea Lavră, Sfântul Nicolae Velimirovici

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu adesea s-a arătat credincioşilor celor aflaţi în nevoie: uneori ca să îi întărească mai departe pe calea asprelor nevoinţe, alteori ca să îi vindece de boală, sau să le descopere anumite taine de neapărată trebuinţă sufletelor lor.

În Marea Lavră din Sfântul Munte Athos au avut loc două astfel de minunate arătări, asemănătoare între ele. În timpul unui Sfânt şi Mare Post, la vremea cântării Acatistului celui Mare, Sfântul loan Cucuzel şedea în biserică, obosit, înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum şedea, a adormit. Chiar atunci Cea Sfântă şi Preacurată s-a arătat lui şi i-a zis: “Bucură-te, o, Ioane! Cântă şi nu înceta a cânta, căci iată pentru aceasta eu cu tine voi fi pururea!” Zicând aceasta, ea a pus un ban de aur în mâna Sfântului loan. Când s-a trezit din aţipire, iată banul de aur era în palma lui. După aceea, nenumărate minuni s-au lucrat la acea sfântă icoană a Maicii Domnului, precum şi de la banul de aur de ea dăruit Sfântului loan Cucuzel.

A doua arătare s-a făcut înaintea Sfântului Grigorie monahul care, ca şi Sfântul loan Cucuzel, era cantor bisericesc. Patriarhul Kallistos hotărâse ca la Sfântă Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, să se cânte în cinstea Maicii Domnului De tine se bucură… în loc de obişnuita cântare Cuvine-se cu adevărat… Dar succesorul său, Patriarhul Philotei, a anulat hotărârea înaintaşului lui şi a poruncit să se cânte Cuvine-se cu adevărat, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, ca fiind o cântare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfântul Grigorie a cântat după vechea rânduială, De tine se bucură, îndată după aceasta, Cea Sfântă şi Preacurată i s-a arătat lui şi, precum odinioară Sfântului loan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: “Recunoscătoare îţi sunt pentru cântarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a instituit ca totdeauna la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare să se cînte în cinstea Maicii Domnului cântarea De tine se bucură.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa: Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 1 octombrie