Cine pierde frica de Dumnezeu va căpăta alte mii de frici ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

 

Milostiv este Domnul celor ce se tem de El. În cântece se spune întotdeauna că vitejii neamului nu se temeau de nimeni, afară de Dumnezeu. Ce înseamnă frica lui Dumnezeu? Înseamnă frica de a nu încălca legea lui Dumnezeu. Înseamnă ca în fiecare zi şi în fiecare ceas să cugetăm la poruncile Sale şi să ne străduim a le împlini. Cine pierde frica lui Dumnezeu şi calcă poruncile lui Dumnezeu, prin

hulirea sfânt numelui Său, prin închinarea la cultură ca la Dumnezeu, prin dispreţuirea părinţilor săi şi luarea în derâdere a celor bătrâni, prin nepăzirea Duminicii ca zi de prăznuire a Învierii lui Hristos, ori necrezând a fi o fărădelege uciderea, preacurvia, vorbirea şi mărturisirea strâmbă, ca şi poftirea şi răpirea a ce este al altuia aşadar, cine calcă în acest chip poruncile lui Dumnezeu, toate sau numai una din ele, pierde frica lui Dumnezeu.

Pentru aceasta, în el se sălăşluieşte frica de orice umbră, de ţipătul vulpii, de glasul cucuvelei, până şi de foşnetul frunzelor. Nimic nu-i mai cumplit pe lume decât omul care a pierdut frica lui Dumnezeu. Cel ce încalcă poruncile lui Dumnezeu şi vieţuieşte nu după poruncile lui Dumnezeu, ci după poruncile sale, pierde frica lui Dumnezeu; cu alte cuvinte, se face pe sine Dumnezeu. Rodul pierderii fricii lui Dumnezeu este primirea a mii de frici, frică de mii de umbre, de glasuri şi de murmure din jur. Nu este atunci mai bine pentru om să aibă frica lui Dumnezeu, fără să mai aibă frică de nimeni şi de nimic altceva?

Neamul nostru i-a cântat şi i-a cinstit doar pe acei viteji care au avut frica lui Dumnezeu; i-a preţuit şi i-a cântat pe sfinţii şi pe mucenicii noştri pentru credinţa în Hristos, şi pe mii şi mii de mucenici pentru Sfânta Cruce. Va veni vremea când poporul îi va cinsti şi pe prorocii noştri Sârbi.

Un astfel de proroc, din munţii de lângă Ujiţe, a prorocit cu exactitate matematică tot ce se va întâmpla peste o sută de ani. Nu vom înşira acum toate minunatele sale prorocii, ci ne vom opri numai la una din ele: „Va veni mai întâi o vreme a unui război a-toată-lumea şi apoi a unui război de obşte, când sufletul neamului nostru va fi copleşit de încercări. Atunci cei vii vor merge în cimitire şi vor striga morţilor: Sculaţi-vă, ca să intrăm noi."

Iată că am ajuns să trăim aceste vremuri şi am trecut prin ele - cei mai tineri, prin una din acele vremi, iar noi, cei mai în vârstă, prin amândouă aceste vremuri, adică grozăviile şi urgiile celor două războaie mondiale. Toate, într'un răstimp scurt de numai douăzeci de ani. Când, copii fiind, citeam acea prorocie, ne minunam şi nu puteam crede cum cei vii i-ar putea pizmui pe cei morţi, cum de-ar

vrea să fie în locul lor. Nu credeam că acestea vor fi cu putinţă, până ce nu le-am trăit. O, fraţii mei, cu adevărat, noi, cei mai în vârstă, am trăit de două ori acele urgii şi grozăvii prorocite, când toţi cei vii îi pizmuiau pe cei morţi, iar toţi cei ce umblau pe pământ voiau să fie sub pământ; într'un cuvânt, când moartea era mai dragă decât viaţa, iar nefiinţa mai dragă decât fiinţa.

Acea vreme apocaliptică, noi, Sârbii, am trăit-o de două ori într'o generaţie. Şi acum privim, prieten la prieten, unul în ochii altuia, după toate cele ce am trăit, şi ni se pare că am îmbătrânit cu mii de ani. Şi abia ne mai cunoaştem. Abia ne mai asemănăm cu acele fiinţe de acum douăzeci de ani. Plugurile tuturor urgiilor ne-au brăzdat. Tăvălugul de oţel s'a abătut asupra noastră şi ne-a subţiat precum o foaie de hârtie. Trecut-am prin foc şi prin apă (Ps. 65:12) au spus nevoitorii lui Dumnezeu cu mii de ani înainte. Această pătimire a lor am trăit-o noi în veacul al douăzecilea, de zece ori, de o sută de ori mai mult.

Am fost trecuţi prin focul lui Dumnezeu, al chinurilor şi nedreptăţilor, al ameninţărilor şi vărsărilor de sânge, al suspinelor şi vaietelor, şi-al distrugerilor în massă. Apoi am fost trecuţi prin apa lacrimilor. De unde atâtea lacrimi la un singur om? Ce lucru minunat: când toate lichidele trupului seacă, mai rămân lacrimile. Am fost trecuţi prin izvorul lacrimilor, al lacrimilor părinţilor pentru copii şi-al copiilor pentru părinţi, al nevestelor pentru soţi şi-al soţilor pentru neveste,al fraţilor pentru surori şi-al surorilor pentru fraţi, al vecinilor pentru vecini, al naşilor pentru fini şi finilor pentru naşi, al prietenilor pentru prieteni, al patrioţilor pentru patrioţi, al mucenicilor pentru mucenici. Focul, lacrimile, sângele, vaietul, horcăiala, moartea, mormântul toate acestea şapte nu s'au despărţit de noi în vremea celor două ultime războaie prorocite, aşa cum nu se despart plămânii de aer.

Fraţii mei, noi nu osândim pe nimeni. Noi înşine suntem de vină. Suntem vinovaţi în faţa singurului Dumnezeu adevărat, căci am urmat mincinoşilor zei ai culturii. De aceea Dumnezeu ne-a lăsat să cădem în iadul unde El nu este, ca să vedem cum este fără El.

Și am văzut, și am simțit. De aceea, fiind acum înviați, vrem să-l cunoaștem doar pe El, să credem doar în El, să-l slăvim doar pe El. Orice altceva în afara Sa este minciună și moarte. În El este viața și puterea și slava, în vecii vecilor. Amin.

(Aceste pagini au fost scrise de Sfântul Nicolae Velimirovici pe când era întemnițat în lagărul de la Dachau, lângă Munchen, în Germania anului 1945. Ele fac parte din cartea - "Prin fereastra temniței" - cuvântul 36, pag. 107)

Stiinta mantuirii ne-a fost daruita de Insusi Domnul Iisus si nimeni nu o poate dobandi prin ostenelile sale.. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Stiinta mantuirii ne-a fost daruita de Insusi Domnul Iisus si nimeni nu o poate dobandi prin ostenelile sale. Domnul a venit printre oameni si le-a descoperit lor aceasta cunostinta. Tot cel ce primeste aceasta cunostinta acesta primeste si datoria de a o implini. O, cu mult mai usor le va fi la Judecata paganilor decat crestinilor celor stiutori.

 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Scrisoarea ta m-a mişcat mult. N-am să-ţi ascund: am plâns asupra ei, citind-o şi recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieţii omeneşti. Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloşie. Mai ales furtul îţi stătea în obicei – dar te păzeai cu îndemânare, şi toţi te lăudau ca pe un tânăr de treabă. Odată, însă, ai fost prins furând şi fugărit. Ai fugit şi ţi-ai rupt piciorul. Nimeni nu a aflat taina ta. Au chemat doctorul. Doctorul ţi-a zis că s-a terminat cu piciorul.

Au chemat preotul să citească rugăciune. Rugăciunea, spui tu, nu a ajutat piciorului tău rupt, dar ţi-a cutremurat sufletul.

Ţi-ai amintit de Dumnezeu, şi ţi s-a făcut silă de viaţa ta ticăloasă. Te-ai pocăit cu sufletul şi ai făgăduit că vei trăi după legea lui Dumnezeu.

Şi atunci, cum spui că rugăciunea nu ţi-a ajutat? Te-a deşteptat; a înviat sufletul tău. Şi asta este principalul. Ai plătit sufletul cu un picior. Ieftin l-ai plătit.

Fii liniştit. Dar asta nu e totul. După ce te-ai înzdrăvenit, ai început să te rogi lui Dumnezeu cu osârdie. Atunci, unii te-au reclamat ca vrăjitor şi descântător. Şi ai fost pedepsit de autorităţi. Acest lucru te-a tulburat mult, şi de aceea scrii întrebând ce înseamnă asta.

Înseamnă că este strâmt drumul ce duce în împărăţia lui Dumnezeu.

Mântuitorul i-a preîntâmpinat cu privire la acest lucru pe cei ce merg în urma Lui. Şi aici nu trebuie să încapă mirarea.

Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii. Dacă faci răul, oamenii pot să te şi laude, însă Dumnezeu te va pedepsi. Dacă faci binele, oamenii pot să te şi pedepsească, însă Dumnezeu te va răsplăti.

Hristos a făcut doar binele, şi totuşi oamenii L-au răstignit. Nu te uita la oameni. Trebuie să tinzi către Dumnezeu.

Ai dat un picior pentru suflet. Dacă trebuie, dă-ţi pentru suflet trupul tot. Şi totuşi, ai plătit ieftin pentru sufletul tău. Fiindcă ai dat putreziciune pentru un mărgăritar de mult preţ.

Nu te teme. Tu doar să propăşeşti pe calea pe care ai apucat-o.

Dumnezeu să îţi fie într-ajutor!"

(Sfântul Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebările lumii de azi)

Mari sunt crestinii ce au dragoste mare pentru Hristos! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Mari sunt crestinii ce au dragoste mare pentru Hristos! Sfantul Simeon Noul Teolog, unul dintre ei, graia: "cand am scapat la Dumnezeu, singura mea durere era ca nu puteam afla vreo cale sa mor pentru dragostea lui Hristos." Oare nu sunt aceste suflete asemenea unor flacari ce ard inlauntrul unor vase de lut? Flacarile arzande sunt totdeuna drepte, indreptate spre cer. Numai sa dam la o parte in.

 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Cine ne da marturie ca Dumnezeu exista ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi începutsă pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.

Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut. Celui ce face rugăciune tăcută vreme îndelungată, adevărul i se arată. Inima ta,însă, arde de dorinţa să-i îndreptezi şi pe mulţi alţii pe calea adevărului - dar oamenii, cum sunt oamenii: unul are mintea întunecată de minciună, altul are inima împietrită de patimi,încât treaba nu merge lesne. Trebuie curăţire îndelungată, şi maslu cu sobor de preoţi, şi scăldare de şapte ori în Iordan. Astfel, un muncitor din Banat te-a lăsat cu gura căscată cu întrebarea: „Cine îmi dă mărturie că Dumnezeu există?” Şi tu te miri ce să-i răspunzi.

În primul rând, roagă-te lui Dumnezeu pentru el, şi apoi răspunde-i precum urmează: Dă mărturie iarba. De cauţi, frate, martor sub picioarele tale, îţi dă mărturie iarba verde, a cărei spiţă de neam urcă până la ziua şi ceasul când s-a auzit cuvântul Făcătorului: să răsară pământul iarbă verde, care să poarte sămânţă, şi pom roditor, care să facă rod (citeşte prima pagină din cartea Facerii).

Dau mărturie soarele, luna şi stelele. De cauţi, frate, martor deasupra capului tău, îţi dau mărturie mândrul soare, minunata lună şi ceata stelelor. Urcă pe spiţa lor de neam cât vrei: nu vei afla capăt până ce nu vei ajunge la acea zi şi la acel ceas în care deasupra întunericului şi a netocmirii a răsunat cuvântul lui Dumnezeu: să fie luminători întru tăria cerului... doi luminători mari şi stelele!

Dă mărturie marea şi dă mărturie văzduhul. De cauţi, frate, mărturie în jurul tău, în lungime şi în lărgime şi în adâncime, îţi dau mărturie marea şi văzduhul, şi muntele şi codrul, muşuroiul de furnici şi stupul de albine, şi tot ce vieţuieşte în mare şi în văzduh, şi în munte şi în codru, şi înăuntrul muşuroaielor şi al stupilor. Urcă pe spiţa lor de neam, nu te abate nici la stânga, nici la dreapta - însă nu întreba pe oricine de cale -, şi vei ajunge, negreşit, la acea sfinţită clipă în care a străfulgerat din cer glasul dragostei: să fie, să fie, să fie! Şi a fost aşa.

Dau mărturie boul şi măgarul, după cuvântul prorocului care strigă: cunoscut-a boul pe stăpânul său şi asinul ieslea domnului său, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine şi poporul Meu nu M-a înţeles (Isaia l, 3).

Spune-mi, frate, care făptură de sub ceruri nu îmi dă mărturie despre Dumnezeu? Îţi dau timp o sută de ani ca să te chinui cu acest chin deşert şi să cauţi fie şi un singur fir de iarbă care să nu dea mărturie despre măreaţa fiinţă a Făcătorului Său. Dar ca să îţi scurtez acest soroc şi să te ajut să afli cine nu dă mărturie despre Dumnezeu, iată: numai şi numai, în toată lumea, numai şi numai oamenii nebuni.

Îmi dau mărturie rânduiala şi măsura şi numărul şi dumnezeiasca armonie a întregii lumi zidite. Dau mărturie înţelegerea şi conştiinţa tuturor sufletelor sfinte şi drepte, însă mai presus de tot şi toate, dă mărturie Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întru Care Marele şi Veşnicul Dumnezeu S-a arătat în trup ca om, a cercetat neamul omenesc, a vestit tainele, a arătat calea, a deschis Raiul. Dacă cineva doreşte să îl şi vadă cu ochii pe Dumnezeu şi să-L audă cu urechile, cu adevărat i-a împlinit şi această dorinţă Făcătorul oamenilor: să se uite la Iisus Hristos. Şi va vedea, şi va auzi, şi va învia cu viaţă nouă.

Astfel poţi să-i răspunzi acelui sărac suflet care îl caută cu sete pe Dumnezeu şi doreşte să Îl vadă şi să-L audă. Aceasta, însă, nu este tot ce se poate spune. Acesta este numai un snop din uriaşa ţarină a lui Dumnezeu, în care tot ce creşte dă mărturie despre Făcătorul său. Şi nici nu creşte pentru altceva decât ca să arate mărturia sa - şi să se ducă. Iar tu, fiică, continuă să te întăreşti în virtutea ta. Nu te uita nici la stânga, nici la dreapta afară de calea mântuirii. Degrabă trebuie să murim. Iar dincolo, după moarte, este Judecata lui Dumnezeu asupra felului cum noi, ca cei mai apropiaţi lui Dumnezeu, am mărturisit despre Dumnezeu. Şi la Judecată sunt două cete mari de oameni: una de-a dreapta Domnului slavei, care în această viaţă nu s-au ruşinat de Hristos, iar cealaltă de-a stânga Lui, care în această viaţă s-au ruşinat de El întru acest neam preacurvar şi păcătos (Marcu 8, 38).

Pace ţie şi binecuvântare de la Dumnezeu!

(Sf. Nicolae Velimirovici - Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi)

Sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

In veci sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! Ci mai vartos sa cutam pacea cu Dumnezeu, avand cugetul curat! O, Dumnezeule, ajuta-ne noua sa ne impartasim vesnic de o asemenea pace.

 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos.. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!

 

Sfântul Nicolae Velimirovici

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!

 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!

Sfântul Nicolae Velimirovici

In veci sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

In veci sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! 
Ci mai vartos sa cutam pacea cu Dumnezeu, avand cugetul curat! 
O, Dumnezeule, ajuta-ne noua sa ne impartasim vesnic de o asemenea pace.

Sfântul Nicolae Velimirovici

In veci sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

In veci sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! Ci mai vartos sa cutam pacea cu Dumnezeu, avand cugetul curat! O, Dumnezeule, ajuta-ne noua sa ne impartasim vesnic de o asemenea pace.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Pocăința este abandonarea tuturor căilor false.... ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Pocăința este abandonarea tuturor căilor false care au fost călcată de picioarele oamenilor, și gândurile și dorințele oamenilor, și o revenire la noua cale: calea lui Hristos. Dar, cum se poate pocăi un om păcătos decât dacă, în inima lui, se întâlnește cu Domnul și cunoaște propria rușine? Înainte de a puțină Zaheu a văzut pe Domnul cu ochii lui, el la întâlnit în inima lui și a fost rușine de toate căile lui.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Două minunate arătări ale Maicii Domnului la Marea Lavră, Sfântul Nicolae Velimirovici

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu adesea s-a arătat credincioşilor celor aflaţi în nevoie: uneori ca să îi întărească mai departe pe calea asprelor nevoinţe, alteori ca să îi vindece de boală, sau să le descopere anumite taine de neapărată trebuinţă sufletelor lor.

În Marea Lavră din Sfântul Munte Athos au avut loc două astfel de minunate arătări, asemănătoare între ele. În timpul unui Sfânt şi Mare Post, la vremea cântării Acatistului celui Mare, Sfântul loan Cucuzel şedea în biserică, obosit, înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum şedea, a adormit. Chiar atunci Cea Sfântă şi Preacurată s-a arătat lui şi i-a zis: “Bucură-te, o, Ioane! Cântă şi nu înceta a cânta, căci iată pentru aceasta eu cu tine voi fi pururea!” Zicând aceasta, ea a pus un ban de aur în mâna Sfântului loan. Când s-a trezit din aţipire, iată banul de aur era în palma lui. După aceea, nenumărate minuni s-au lucrat la acea sfântă icoană a Maicii Domnului, precum şi de la banul de aur de ea dăruit Sfântului loan Cucuzel.

A doua arătare s-a făcut înaintea Sfântului Grigorie monahul care, ca şi Sfântul loan Cucuzel, era cantor bisericesc. Patriarhul Kallistos hotărâse ca la Sfântă Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, să se cânte în cinstea Maicii Domnului De tine se bucură… în loc de obişnuita cântare Cuvine-se cu adevărat… Dar succesorul său, Patriarhul Philotei, a anulat hotărârea înaintaşului lui şi a poruncit să se cânte Cuvine-se cu adevărat, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, ca fiind o cântare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfântul Grigorie a cântat după vechea rânduială, De tine se bucură, îndată după aceasta, Cea Sfântă şi Preacurată i s-a arătat lui şi, precum odinioară Sfântului loan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: “Recunoscătoare îţi sunt pentru cântarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a instituit ca totdeauna la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare să se cînte în cinstea Maicii Domnului cântarea De tine se bucură.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Sursa: Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 1 octombrie

Sfântul Nicolae Velimirovici despre Sfântul Siluan Athonitul: „Omul marii iubiri”

Sfântul Nicolae Velimirovici despre Sfântul Siluan Athonitul

Un episcop sârb (Nicolae Velimirovici, n.n.) care venise de mai multe ori la Sfântul Munte și care mult îl iubise pe Stareț, auzind că se săvârșise a scris în jurnalul său misionar un necrolog intitulat: „Omul marii iubiri”, unde, între altele, spune despre dânsul următoarele:



„Despre acest monah se poate spune doar: dulce suflet. Nu numai eu am simțit dulceața acestui suflet, ci și fiecare închinător la Athos care s’a întâmplat să-l întâlnească. Siluan era înalt, puternic, cu o barbă mare neagră și, datorită înfățișării sale, nu îndată înclina un străin către el. Dar destul era o singură convorbire pentru a iubi pe acest om… Vorbea despre nemărginita dragoste a lui Dumnezeu pentru om și ducea pe păcătos până la a se osândi pe sine cu asprime”.

Sursa: Cuviosul Siluan Athonitul, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 272

Prietenia sfinţilor Nicolae Velimirovici şi Siluan Athonitul

„Părintele Sofronie (Saharov) vieţuise deja aproape cinci ani în Mănăstirea Sfântului Panteleimon înainte de a-l cunoaşte personal pe sfânt. El fusese hirotonit diacon în 1930 de Episcopul Nicolae Velimirovici, care era un mare prieten al Sfântului Siluan şi îl vizita adeseori.

Părintele Sofronie îmi spunea că Sfântul Siluan avea ca ascultare să se ocupe de magazinul de cărţi şi o dată s-a simţit grozav de stânjenit pentru că Episcopul Nicolae a venit şi a cumpărat multe cărţi, cerându-i Sfântului Siluan să-l ajute să şi le pună în geantă. În felul acesta a făcut ca fiecare carte să treacă prin mâinile acestuia. Sfântul Siluan a înţeles ce făcea episcopul şi s-a simţit stânjenit. Aşa că, în timp ce făcea precum îi ceruse Episcopul Nicolae, a arătat spre „Omiliile” Sfântului Macarie şi a spus: „Iată un mare părinte, omiliile sale sunt pline de har”. La care Episcopul Nicolae a răspuns: „Şi în zilele noastre există părinţi de aceeaşi măsură cu Sfântul Macarie”. Şi Sfântul Siluan mărturisea mai târziu: „M-am simţit grozav de stânjenit după cuvântul său”, înţelegând că episcopul se referise la el.

Hirotonia Părintelui Sofronie a avut loc la Vechiul Russikon, în spatele mănăstirii Sfântului Panteleimon, la o distanţă de o oră de mers pe jos. Sfântul Siluan mergea împreună cu Episcopul Nicolae Velimirovici; Părintele Sofronie îi urma din spate, dar numai după un oarecare răstimp de la hirotonia sa a vorbit pentru prima dată cu Sfântul Siluan.

Mai târziu, când Nicolae Velimirovici era bolnav la Londra, Părintele Sofronie l-a vizitat şi l-a întrebat: „Cum vi se pare cartea despre Sfântul Siluan?”. Părintele Sofronie îi cerea părerea pentru că Părintele Iustin Popovici îi scrisese o scrisoare Părintelui Sofronie spunând că scrierile Sfântului Siluan erau asemenea scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog. Părintele Sofronie i-a repetat Episcopului Nicolae Velimirovici cuvintele Părintelui Iustin Popovici, iar acesta a rămas pe gânduri un răstimp, apoi ridicându-şi capul a spus: „Niet! Niet! Nu! Nu! El este mai mare. Cuvântul lui este tămăduitor”. Da, aceasta a fost mărturia acestui sfânt episcop, Nicolae Velimirovici.”

Sursa: Arhimandritul Zaharia, Lărgiţi şi voi inimile voastre, traducere din limba engleză de monahia Mariam Vicol în colaborare cu monahiile Tecla şi Fevronia de la Essex, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009 via doxologia.ro

 

https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/07/24/sfantul-nicolae-velimirovici-despre-sfantul-siluan-athonitul-omul-marii-iubiri/

Darurile Magilor ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă
(Matei 2, 11)

Trei daruri au adus nou-născutului Împărat. Și fără să vrea, simbolizau sfânta și de viață dătătoare Treime, în al cărui nume a venit pe lume copilul Iisus, dar și tripla menire a Domnului: împărătească, preoțească și profetică, pentru că aurul simbolizează împărăția, tămâia preoția, iar smirna profeția sau sacrificiul. Nou-născutul va deveni Împăratul Împărăției veșnice, preot fără de păcat și profet și, la fel ca și majoritatea profeților dinaintea Lui, va fi omorât.



Toată lumea știe că aurul indică un Împărat și împărăția lui. Toți știu că tămâia indică preoție și rugăciune. Și, de asemenea, știm cu toții din Biblie că tămâia indică mortalitatea. Nicodim a uns trupul mort al lui Iisus cu mir. ( Ioan 39, 40) Se ung trupurile pentru a se păstra oarecum mai mult de la degradare după moarte. Lumea a fost luminată de Hristos, care strălucea ca aurul. Și plin de rugăciuni și de tămâie, ca o biserică. Tot pământul este plin de aroma învățăturii Lui.

Cele trei daruri însă, simbolizează, de asemenea, răbdarea și neschimbarea, docilitatea și invariabilitatea. Aurul rămâne aur, tămâia rămâne tămâie, iar smirna rămâne smirnă. Nici unul dintre acestea nu-și pierde însușirea de-atâția ani și mai departe. Duă mii de ani, aurul continuă să strălucească, tămâia să ardă, iar mirul își păstrează aroma (parfumul). Ei nu ar fi putut să găsească alte obiecte reprezentative de pe pământ pentru a simboliza atât de fidel misiunea pământească a lui Hristos sau pentru a arăta mai clar și expresiv natura eternă a lucrării Sale pe pământ și toate valorile spirituale și morale pe care le-a adus lumii din cer. A adus adevărul, rugăciunea și nemurirea.

Cu ce alt obiect pe pământ, în afară de aur, ar fi putut simboliza mai bine adevărul? Orice ai face aurului, el va continua să strălucească.

Cu ce alt obiect ar fi putut simboliza mai bine rugăciunea, dacă nu cu tămâia? Așa cum fumul de tămâie umple întreaga biserică, așa și rugăciunea umple întreaga existență umană. Așa cum fumul se ridică la înălțime, așa și rugăciunea ridică sufletul omului la Dumnezeu. „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta”, spunea psalmistul (Psalmi, 148, 2). Este cunoscut că și alte lucruri scot fum, însă nici un alt fum nu inspiră sufletul la rugăciune.

Ce alt obiect pământesc ar fi putut simboliza mai bine nemurirea decât mirul? Mortalitatea emană un miros urât, pe când nemurirea are o mireasmă continuă.

Magii de la Răsărit au simbolizat astfel, chiar și fără să cunoască, toată credința creștină. Au început de la Sfânta Treime și au ajuns la Înviere și la nemurirea Domnului Iisus și a credincioșilor Lui.

Nu sunt simpli pelerini, ci adevărați profeți. Profeți atât ai credinței creștine, cât și a vieții și a lucrării lui Hristos. Ei înșiși, cu propria lor înțelegere și cunoaștere, nu le-ar fi știut pe toate. Aceasta a fost pronia lui Dumnezeu, care i-a trimis la Betleem și care le-a dat această stranie stea care să îi conducă.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, „Dumnezeu pe pământ, omul în cer”, Predici Vol. 1, Atena 2010, pag. 116-118.