Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"
Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.
Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?
Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:
- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!
- Unde, fiule?
- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.
Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.
Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.
Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.
Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.
În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.
În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.
- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?
ăsta nu stia nimic:
- N-am găsit nimic.
- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?
- Cucoane, n-am găsit nici un galben!
- Ei! Scoate banii că te omor!
- Cucoane, nu stiu nimic!
Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.
Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.
Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".
Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.
- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!
A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:
- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?
- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!
- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.
Si a venit săracul la el, zicând:
- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.
Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"
- Dă-mi livada ta!
- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o dau!
- Cât să-ti dau pe livadă?
Dar acela a spus asa:
- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.
Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.
- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.
Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".
Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".
Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.
- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?
- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"
Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.
- Dar boierul?
- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.
Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.
N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?
Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!
Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.
Parintele Cleopa
Toţi oamenii până la unul vor învia în trup - şi morţi şi viii. Sufletele se vor uni cu trupurile, vor fi luate în văzduh iar pământul va arde. În univers va apărea semnul Crucii Domnului. Acest semn va fi mai strălucitor ca soarele. Drepţii se vor lumina, iar păcătoşii vor deveni negri. Îngerii vor cânta “Iată Mirele vine !” la miezul nopţii (Matei 25, 6).
Hristos va fi pe tron împreună cu Apostolii şi cu mulţime mare de îngeri şi va judeca universul. Pe cei drepţi Domnul îi va trimite spre viaţa şi fericirea veşnică iar pe păcătoşi îi va osândi să se chinuiască veşnic. Cu acestea va fi încheiată istoria vieţii pe pământ.
Erau doi oameni gospodari si s-a întâmplat, cum se întâmpla si astazi, ca nu aveau copii. Si ei s-au rugat mult lui Dumnezeu sa le dea copii, cum s-au rugat Sfintii Parinti Ioachim si Ana si altii. Dar Dumnezeu nu le-a dat, poate pentru ca ei n-au avut atâta credinta.
Dupa ce s-au rugat si au vazut ca Dumnezeu nu le da nici un copil, s-au sfatuit, zicând: "Mai femeie, noi avem multa avere si ca mâine vom muri. Hai sa luam un copil de suflet!"
Si s-au înteles amândoi si au luat un copil parte barbateasca si l-au crescut cu mare atentie si l-au învatat scoala si a venit vremea sa-l casatoreasca. Atunci s-a logodit cu o fata de neam bun, dar care îi cerea multa avere. Când a fost sa se aseze zestrea, ce-i da baiatul fetei, baiatul îi spune tatalui sau:
- Tata, daca m-ai înfiat si numai pe mine ma ai, cui ai sa-i dai averea? Deci, ca sa pot reusi sa iau fata aceea în casatorie, sa-mi dai toata averea în scris mie!
Mama s-a învoit, ca stia ca are avere multa, dar tatal sau, mai prudent, si ca barbat, a zis:
- Ba nu, mai baiete! Este adevarat ca am avere multa si am sa ti-o dau tie toata. Dar eu am sa fac cu tine un act cu clauza. Jumatate din avere ti-o dau acum, iar jumatate dupa moartea noastra. Tot tie îti ramâne, dar cât voi trai, voi avea si eu jumatate, ca nu cumva pe urma sotia ta sau fiii tai sa-mi zica: "Du-te de aici, ca n-ai nici un drept!" Sa stiu ca am si eu avere!
Ce s-a întâmplat? Baiatul, vrând-nevrând, a trebuit sa primeasca. Dar satana i-a pus în inima acest gând: "Stii ce sa faci daca îti da toata averea numai dupa moarte? Omoara-l mai repede si apoi îti ramâne tie toata averea!"
Dar el, daca ar fi avut constiinta si frica de Dumnezeu si s-ar fi dus la un duhovnic sa se spovedeasca, ar fi scapat de gândul cel rau. Caci, oricând îti spune satana sa faci ceva, daca te-ai spovedit, ai scapat de gândul cel rau. Ca asa cum sarpele, când iese din gaura, fuge, tot asa fuge din inima si gândul celui ce se spovedeste sincer. Caci spune Sfântul Antonie cel Mare ca de nimic nu se bucura satana mai tare, decât de omul care îsi ascunde gândurile sale.
Deci el avea de gând sa-l omoare pe tatal sau, dar n-a spus nimanui. Zicea el: "Am sa-l omor, ca dupa aceea o sa-mi ramâna mie toata averea!" Dupa trei ani de la casatorie, într-o primavara, în vremea aratului, a pus împreuna cu tatal sau, cum se întâmpla si astazi, un plug cu patru boi. Si avea tarina lui la marginea unei paduri. Având plugul din lemn, tatal lui a luat barda si s-a dus la tarina sa are. Când au tras la popas, i-a zis satana feciorului sau: "Iata acum, vezi, nu-i nimeni pe lan, ia barda si omoara-l pe tatal tau!"
Si asa a si facut. S-a uitat în stânga si-n dreapta sa vada daca nu-i nimeni. Si când a vazut ca nu-i nimeni, s-a dus si a luat barda de la plug, s-a repezit la tatal sau, care nici nu se gândea la asa ceva, si i-a taiat capul. Apoi l-a luat de par, l-a dus în iarba la marginea padurii, a dus si trupul si cu un lemn de la plug a facut o groapa, l-a acoperit si a pus iarba pe deasupra.
Dupa ce l-a ucis pe tatal sau, fiindca pâna seara mai era o bucata de vreme, a mânat boii singur. Seara s-a dus acasa si a început s-o ia la ocara pe maica-sa si pe femeia lui:
- Dar ce-a facut tata acasa, ca m-a lasat singur cu plugul pe ogor?
Femeile au raspuns:
- Mai omule, n-a venit tatal tau acasa!
- Ei, uite, m-a lasat singur cu patru boi sa ar si-i tare greu singur!
Sa vedeti pâna la urma ce s-a întâmplat! Au asteptat sa vina batrânul de la câmp. A asteptat si maica-sa si femeia lui, dar de unde sa mai vina? A trecut o luna, doua, si toata lumea spunea în sat: "Mai, barbatul cutareia nu mai vine! S-a pierdut omul acela. Ce s-o fi facut? S-a spânzurat, s-a înecat, ce s-a întâmplat cu el?" Nimeni nu banuia ca l-a ucis feciorul sau. Dar iata ce s-a întâmplat.
Sângele dreptului nu se ascunde, cum nu s-a ascuns sângele lui Abel. Acest om care a ucis pe tatal sau a început sa slabeasca. Nu mânca, nu bea, nu dormea. Se tot uita asa într-o parte. Întorcea capul si iar se uita în acea parte si privea speriat în toate partile.
Stiti de ce se uita? Oriunde privea, îl vedea pe tatal sau cu capul în mâna si auzea un glas: "Dragul tatei, pentru ce m-ai omorât?" Daca se uita în castronul cu mâncare, îl vedea acolo cu capul în mâna; daca se culca pe perna, îl vedea acolo cu capul în mâna; daca se ducea pe drum, îl vedea si se speria; se uita în alta parte, dar auzea iarasi glasul: "Dragul tatei, pentru ce m-ai omorât?"
Si cu frica aceasta a trecut un an. Vazându-l mama si sotia lui tulburat, au priceput si au zis: "Omul asta are ceva pe constiinta! Mare lucru de nu l-a omorât el pe tatal sau!" Într-o seara îl iau ele amândoua cu blândete:
- Mai omule, de când a disparut tatal tau te vedem tot tulburat! Nu prea manânci, nu prea dormi! Parca esti speriat. Ai slabit, te-ai uscat! Ce ai? Daca ai ceva pe constiinta, spune macar la un duhovnic, ca tu ori ai sa înnebunesti, ori ai sa mori!
- Nu pot sa va spun voua! Dar vreau sa merg la o manastire, ca sa ma spovedesc!
Si l-au dus la o manastire, mama si sotia lui, unde era un sihastru. Duhovnicul l-a întrebat de ce este asa speriat si slab si ce are pe constiinta, iar el a zis:
- Parinte, eu am omorât pe tata, ca sa obtin de la el averea pe care trebuia s-o mostenesc. De atunci nu mai pot nici dormi si nici mânca! Atâta mustrare de cuget am si o spaima mare, ca unde ma uit, îl vad pe tata cu capul în mâna si tot zice asa: "Dragul tatei, pentru ce m-ai omorât?"
- Ei, fiule, a zis duhovnicul, aceasta-i mare crima si trebuie canon aspru! Du-te acasa si timp de sapte ani de zile sa nu manânci decât o data în zi dupa apusul soarelui, mâncare fara untdelemn, si sa faci câte 500 de metanii pe zi. Dupa sapte ani sa vii la mine iar!
S-a dus acasa si a spus femeilor:
- Timp de sapte ani de zile sa-mi faceti mâncare de post. Dar nu numai atât, ci nici cu ulei, cum este în Postul Mare, miercurea si vinerea.
Atunci au înteles ele ca i-a dat canon aspru pentru ca a ucis pe tatal sau, dar el tot n-a vrut sa spuna mamei si sotiei sale. Si îsi luase camaruta lui si traia în curatie, ca nu i-a mai trebuit nici femeie, nici nimic. Post si rugaciune si plângere si suspine si metanii, sa îmblânzeasca pe Dumnezeu pentru urgia care o avea asupra lui.
Dupa un an - doi, tatal sau aparea tot mai rar. Când a ajuns la sapte ani, tatal lui aparea cu capul în mâna, cam la 2-3 saptamâni, dar tot mai aparea. El se învatase cu postul si avea si la mâini si la picioare bataturi de la canon, de câte mii de metanii a facut.
Si plângea omul si se ruga si postea. Iar la sapte ani s-a din nou la duhovnic si i-a zis:
- Parinte, eu sunt acela caruia mi-ati dat canon sapte ani.
- Ei, tu esti, fiule? Ai facut canonul?
- L-am facut, parinte!
- Mai vine tata cu capul în mâna?
- Mai vine, parinte, dar mai rar, si multumesc lui Dumnezeu ca mai pot dormi un ceas-doua noaptea, ca atunci nu puteam si eram sfarâmat.
Atunci i-a zis duhovnicul:
- Du-te acum unde l-ai îngropat si asculta daca se mai aude vocea lui. De vei auzi ceva, vino sa-mi spui si apoi stiu eu ce are sa fie cu tine!
Deci s-a dus unde stia ca l-a taiat si l-a îngropat pe tatal sau. Dar, cu câteva sute de metri, înainte de a ajunge la marginea padurii, a auzit un glas din iarba care striga asa: "Judecata! O, judecata!" Si din ce se apropia, glasul acela se auzea tot mai tare. Iar când a ajuns mai aproape, l-a cuprins spaima mare, atât de tare striga tatal sau: "Judecata! O, judecata!"
Deci s-a întors înapoi si a venit la duhovnicul manastirii, aproape iesit din minti, de mare spaima.
- Ce-ai patit, fiule?
- Vai de mine, parinte! M-am dus acolo unde l-am îngropat pe tata, dar când m-am apropiat, am auzit un glas care striga asa: "Judecata! O, judecata!" Cu cât ma apropiam, cu atât striga mai tare. Iar când am ajuns foarte aproape, m-a cuprins spaima si m-am întors. Oare ce sa fie asta, parinte?
Si a zis duhovnicul:
- Fiule, tatal tau cere judecata lui Dumnezeu asupra ta! Dar nu stiu un lucru: daca cere judecata în lumea aceasta sau în cealalta. Deci, bine ar fi sa fii judecat în lumea aceasta!
- Parinte, dar de unde am sa stiu eu aceasta?
- Iata, fiule. Daca judecata lui Dumnezeu te va ajunge în lumea aceasta, are sa fie bine. Ai sa tragi un necaz mare si ai sa scapi în cealalta lume; te duci acolo la bine. Iar daca judecata lui Dumnezeu te urmareste dincolo de mormânt, este mult mai greu! Fiule, acum du-te acasa si daca pe drum nu vei pati nimic, mai fa un an de zile canon si apoi vino iar la mine! Iar daca ai sa întâlnesti un necaz mare în drumul acesta spre casa, sa-l rabzi cu mare barbatie de suflet, ca prin necazul acela ai sa te curati si ai sa scapi de osânda pe care o ai asupra ta, ca ai fost ucigas de tata!
Deci a plecat omul îngândurat. Dar de la manastirea aceea pâna la satul lui, trebuia sa treaca printr-un târg. Si femeia lui, când a plecat el de acasa, i-a spus asa:
- Mai omule, din cauza ta, ca tu nu manânci nici carne, nici oua, nici brânza, si noi ne-am uscat. (Ca asa se întâmpla în casa. Când nu manânca unul de dulce, nu manânca nici ceilalti; iar când în casa tin toti si numai unul manânca de dulce, nu se prinde de el, de parca ar mânca iasca). Tu daca ai sa treci prin târg, te rugam adu-ne o bucata de carne sa facem putina zeama, macar acum, ca n-am mâncat de sapte ani si am uitat de gustul ei.
Caci din cauza lui ca postea de atâtia ani, se uscasera si mama-sa si femeia; mâncau ele, dar vai de ele cum era mâncarea aceea.
De aceea, trecând el prin târg, si-a adus aminte si s-a dus la un macelar. Dar era spre seara si se vânduse toata carnea si nu mai era pe taraba acolo decât un cap de oaie, zvântat bine. Deci a împa-chetat capul cel de oaie zvântat bine, a platit, l-a pus în traista si a apucat-o pe o ulita a târgului care urca la deal. Mergând la deal, ce s-a întâmplat? A început sa curga din traista sânge mult, fierbinte, pe drum. Si oamenii, când au vazut, au zis:
- Stai, omule! Ce ai în traista? Ai taiat un porc? Ce-i, ca uite, în urma ta curge dâra de sânge?!
Iar el a zis:
- Da' de unde! Am cumparat un cap de oaie si acela n-avea sânge! De unde sa fie?
Si când s-au uitat oamenii în traista lui, ce cre-deti ca era? Capul tatalui sau, proaspat taiat, atunci. Iata ca judecata lui Dumnezeu l-a ajuns! Când l-au vazut oamenii, au chemat politia: "Oameni buni, veniti ca un om a taiat capul altuia si-l duce în traista!"
S-a adunat lumea de mirare mare:
- Mai ucigasule, dupa ce l-ai taiat, îl mai si duci pe drumul mare? Cum ai avut tu curajul asta?
Dar el, când a vazut ca judecata lui Dumnezeu l-a descoperit, a zis:
- Stati, oameni buni, ca va spun adevarul! Cu adevarat sunt ucigas! Cu adevarat m-a ajuns judeca-ta lui Dumnezeu, dar nu l-am taiat acum.
Si mai adunându-se câtiva oameni, l-au cunoscut si au zis:
- Asta-i tatal sau!
- Asa este, dar nu l-am taiat acum, sunt opt ani de atunci.
- Ei, tu crezi ca poti minti lumea? Dar capul este taiat acum, numai ca nu vorbeste!
Atunci el a fost nevoit sa spuna adevarul si s-au dus cu totii la locul unde l-a taiat. Si când au sapat, l-au gasit pe tatal sau îngropat si putred, dar fara cap. Capul îl pusese îngerul în traista la el si a facut din capul cel de oaie, capul tatalui sau. Si atunci s-au încredintat toti ca l-a ajuns judecata lui Dumnezeu.
Si era atunci pedeapsa dupa lege, cap pentru cap, si i-au spus:
- Baiete, pregateste-te sa pui capul tau pentru capul tatalui tau!
Dar duhovnicul a spus:
- Dati-mi voie sa-l spovedesc si sa-i citesc o dezlegare!
Iar el, când a vazut pe duhovnic lânga dânsul, a cazut cu lacrimi si a început a plânge cu toata puterea si a zis:
- Parinte, nu ma lasa!
Dar duhovnicul i-a zis:
- Fiule, nu te teme! Ti-am spus ca daca ai sa patesti un necaz mare în drumul acesta, are sa te ierte Dumnezeu! Deci ai sa ai bucurie mare, ca îti rasplateste pentru pacatul tau în lumea aceasta.
Si l-a spovedit preotul în fata tuturor si l-a împartasit cu Preacuratele Taine si a zis celor ce tineau sabia:
- Împliniti porunca voastra, ca eu mi-am facut partea mea fata de acest suflet!
Si când a fulgerat sabia, a cazut capul lui într-o parte, chiar în locul unde omorâse pe tatal sau. Iar când a cazut capul pe brazda, un porumbel alb a zburat de pe umarul lui si s-a ridicat la cer.
Si asa acest tânar, dupa atâtia ani de pocainta, pâna nu a platit cu sângele sau, sângele tatalui sau, nu a fost iertat.
*
Vedeti, fratilor, pentru o ucidere câta pocainta, câte lacrimi, câte metanii, câta durere, câta întristare si tot nu a fost iertat, pâna n-a dat capul sau pentru tatal sau! Deci, bagati de seama ca fiecare prunc, fiecare copil, este un om, un om desavârsit, înca de atunci de când s-a zamislit, ca asa a lasat Dumnezeu. Deci sa nu va ucideti copiii, ca sa nu va ajunga osânda Dreptului Judecator.
Parintele Cleopa
