Lumea e mult mai frumoasă decât o vedem noi.
Împrăştiaţi de propriile neputinţe am ajuns să proiectăm în lume propriul nostru întuneric şi să spunem ca şi poetul: Ce tristă e lumea! Ce rea, ce urâtă, ce veche!
Şi totuşi dacă Părintele Teofil Părăianu ar fi avut o singură dată, un minut dreptul de a vedea lumea, oamenii, culorile, cerul, florile, păsările, nu ar fi spus decât atât: „Lumea a faină! Aşa cum este ea!”
Apoi s-ar fi uitat la noi, ne-ar fi măsurat din cap până-n tălpi şi ne-ar fi zis: „Măi copii, nici voi nu arătaţi aşa rău!”
Şi apoi sfârşind gluma ne-ar fi îmbrăţişat cu toată căldura.
Poate că ar mai fi adăugat doar atât: „Acum chiar că sunt bucuros! Văd ce a făcut Dumnezeu şi simt că voi vedea şi raiul!”
Dar noi? Noi cei care vedem totul. Şi ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie.
Oare noi unde am ajuns? Având darul vederii din păcate nu mai vedem nimic.
Unii trăiesc în depresii, în haos interior, par speriaţi la orice pas că trebuie să se întâmple ceva rău, că un duh apocaliptic va veni să ne curme viaţa şi să ne trimită direct în faţa Dreptului Judecător.
O astfel de mentalitate, ieşită din contextul frumosului universal, ne trimite în iad, în iadul existenţei de aici şi ne alungă orice promisiune a raiului.
O astfel de gândire curentează astăzi inimile atâtor creştini în uzina cea mare a vieţii şi provoacă adevărata orbire, pe cea sufletească. Totuşi viaţa şi lumea e frumoasă!
http://www.lumeacredintei.com/page/2/?s=P%C4%83rintele+Teofil+P%C4%83r%C4%83ian
No comments:
Post a Comment
Note: Only a member of this blog may post a comment.