Chiar dacă nu înţelege esenţa cuvântului, este bine ca cel mic să ştie că merge să se împărtăşească şi că acela este potir, iar în linguriţă este ceva deosebit, cum nu se mai află nicăieri în lume. Nicio falsitate sau amăgire nu trebuie să aibă loc atunci când e vorba de Euharistie.
http://www.doxologia.ro/familie
Împărtăsania te desăvârseste, nu-ti iartă păcatele. Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva - te-a jignit cineva si ai zis: "Treaba lui, ce dacă m-a jignit!" Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ti recunosti greseala, ori, în sfârsit, nu-l lasi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: "Nu mai am nimic cu el!", că e tot un fel de a-l dispretui si a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveste cu armonia. Vorbeste cu el, ca să vadă că esti cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluti cu toată lumea, dar cu amărăciune si cu noduri. Asta nu e bine. Frătiile voastre trebuie să stiti că a iubi pe vrăjmasi este o poruncă. Dar pe nevrăjmasi? Dar pe unul care ti-a năzărit: "Uite si ăla cum e, fistichiu!" Trebuie să fiti seriosi în ce priveste relatia mută cu lumea, nu relatia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimesti, ori să-l fericesti în inima ta.
Eram la închisoare si era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relatie cu el. Si am zis în inima mea asa: "Măi, ăsta are si el o mamă si mamă-sa îl iubeste. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeste si pe ăsta cineva!" Nu trebuie să ne complicăm judecând. Si te mărturisesti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbesti de rău, si ele se înregistrează toate. E usor să spui: "Uite ce a făcut!", dar tu nu stii de ce a făcut si nici nu-i cunosti întoarcerea lui cu lacrimi. Si nu auziti că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu usurintă de rău de altul: "Da' ce, numai eu vorbesc? Da' ce, nu merită? Da' ce, nu văd eu ce face?"
Fratilor, nu există în creatia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu stie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu de- cât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriti. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreti să biruiti: smeriti-vă si nu judecati pe nimeni. Pentru că în felul acesta veti fi liberi. Altfel nu. Îti duci viata în functie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparatie. "Eu nu sunt asa!" Si te iei în comparatie cu un om pe care tu îl numesti ticălos. De ce nu te iei în comparatie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparatie cu diferiti Părinti cunoscuti, care duc o viată aleasă? Mântuitorul spune: Iubiti pe vrăjmasi, pe cel care-ti face rău. Cum e vorba: "Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!" Nu numai că nu-l ierti, dar te gândesti la o răzbunare fată de el. Vreti răzbunare? Vă învăt eu: să-l iubiti si să-l pomeniti la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine asa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.
Pentru că tu nu esti acela despre care zici că esti mai mult sau mai putin. Tu esti acela care esti în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu stie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteti atenti, sunteti oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îti fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viată crestinească - "Ce, domnule, mă opresti de la viată?" Nu te opresc de la viată: tocmai, că vreau să te duc la Viată. În cazul în care nu primeste sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. "Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească" (Sfântul Grigorie de Nazianz).
Cu cât omul este mai împietrit la inimă, cu atât mai profundă este căderea sa. Un ou se sparge și atunci când cade de la 30 cm, în timp ce o stâncă trebuie să fie urcată la mare înălțime, ca să cadă și să se zdrobească.
Omului care are o inimă foarte împietrită îi va îngădui Dumnezeu să izbutească unele lucruri; să urce la înălțime și apoi să cadă cu sunet, ca să se zdrobească, să se înmoaie, să se spargă.
Omul moale însă, cel sensibil, cel compătimitor, se poate să nu aibă reușite lumești mari, să aibă numai piedici, dar aceasta îl protejează de marile căderi, pe care inima lui sensibilă nu le va putea răbda.
Iată, așadar, că piedicile în viața noastră sunt ocrotirea noastră, iar nu blestemul și pedeapsa noastră. Și astfel, când Dumnezeu vrea să ne scape de zbârciturile egoismului pune piedici în planurile noastre. Adică, piedica este protejarea noastră de căderile egoiste. De aceea și poporul spune: „Orice piedică este spre bine” și prin analogie: „Orice confort este spre rău”.
Sfinții Părinți spun: „Nimeni nu a intrat în Rai prin confort”. De aceea înainte de orice cădere premerge confortul egoist, iar înainte de orice lucru frumos, zdrobirea și smerenia.
http://www.marturieathonita.ro/staretul-porfirie-orice-piedica-este-spre-bine-si-prin-analogie-orice-confort-este-spre-rau/#more-1765
Odata, Parintele era în biserica de la Draganescu si vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul si îi zicea pacatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un barbat de 46 de ani, cu femeia bolnava: „Câti copii aveti, mai?”. Omul a zis ca are 3 copii. „Si ceilalti unde-s, mai? Ori i-ati aruncat pe gârla?”. Omul i-a spus ca n-a aruncat nici un copil pe gârla. „Si atunci – zice Parintele – atunci unde sunt ceilalti? Stiu ca nu i-ati înecat în gârla, dar i-ati „aruncat ” asa cum faceti voi. Uite, ce-ti spun. Du-te si lamureste-ti, femeia sa mai faca înca un copil si nu va mai fi bolnava. Daca va mai da nastere înca unui copil, va va ierta Dumnezeu o parte din pacate, dar sa stiti ca va mai ramân multe pacate. Ai înteles, mai?”. „Am înteles Parinte” – a zis omul.
Odata, Parintele Arsenie i-a spus unui tânar care venise la el: „Daca vrei sa mai faci o facultate, promite-i lui Dumnezeu ca nu vei lua spaga de la nimeni. Si sa mai lasi femeile. Atunci îti va mai reveni vederea, ca vad ca porti ochelari si vei reusi sa ajungi doctor” (Biliboaca Matei, Savastreni)
“Noi marturii despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2005
http://ortodox.md/articole/si-ceilalti-unde-s-mai/
Dacă mănăstirea este cum îmi place mie să spun: tinda raiului, poarta cerului, casa lui Dumnezeu, locul împlinirilor, nu mai poate fi ceva din lumea aceasta, ci este ceva mai presus de lume. Şi dacă ne gândim la o expresie dintr-o poezie a maicii Teodosia, am putea zice că mănăstirea e undeva „Sus, deasupra lumilor / În locul minunilor ”.
Şi într-adevăr, într-o mănăstire trebuie să se întâmple minuni. Nu minuni cum aşteaptă oamenii în general, ci minuni cum aşteaptă şi vrea să le facă Dumnezeu pentru cei care sunt între cer şi pământ, şi anume minunea schimbării în bine, minunea realizării unui om mai presus de obişnuit, mai presus de oamenii care trăiesc în lumea aceasta.
Dacă suntem mai înalţi decât patimile, dacă ne-am ridicat peste gândul veacului acestuia, nu se poate să nu avem plinătatea bucuriei pe care Domnul Hristos vrea să o avem, că doar spune în Sfânta Evanghelie clar: „Acestea vi le-am spus , ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină (Ioan 15,11). Deci nu e o bucurie oarecare, ci o bucurie din bucuria Domnului Hristos, o bucurie deplină, neştirbită, o bucurie desăvârşită, o bucurie covârşitoare”.
Aşa trebuie să trăiască toţi creştinii, şi mai ales aşa trebuie să trăiască toţi călugării. Şi dacă nu este aşa, înseamnă că nu suntem în rostul nostru, că nu suntem deasupra lumilor , că suntem încă cufundaţi în lumea aceasta, că suntem încă astupaţi de răutăţi, că suntem hărţuiţi de pornirile pe care nu le binecuvintează Dumnezeu. Iar dacă se împlineşte cuvântul psalmistului, care zice: „Afară de Tine pe cine mai am în cer şi cu Tine ce-mi mai lipseşte pe pământ”, sau cuvântul Sfântului Marcu Ascetul că „Hristos se face toate celui ce crede” atunci suntem deasupra lumilor, în locul minunilor, suntem între cer şi pământ, suntem mai presus de lume, suntem mai aproape de cer.
Cuvânt rostit de Părintele Teofil la Mănăstirea Brâncoveanu, 18 mai 1993 (selecţii din vol. “Lumini de gând”, Ed. Teognost, 2003)
https://parinteleteofil.wordpress.com/2015/04/01/deasupra-lumilor-in-locul-minunilor/#more-1019
Lazăre, vino afară !
Şi Lazăr a ieşit din mormântul unde stătuse patru zile ,înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă.
Toată adunarea iudeilor care veniseră cu Iisus şi cu ucenicii Săi priveau uimiţi minunându-se de această arătare nemaivăzută.Deşi asistaseră la atâtea minuni săvârşite de Mântuitorul Hristos ,aceasta le întrecea pe toate căci mortul-viu mirosea a cadavru în descompunere.
Odată cu porunca dumnezeiască Lazăr s-a umplut de Viaţă şi de har căci învierea lui a prefigurat învierea noastră cea de obşte .
Cu moartea pe moarte călcând peste puţină vreme la Ierusalim Învăţătorul şi prietenul său va muri şi va învia pentru răscumpărarea păcatelor poporului.
Cum s-a simţit Lazăr cel mort şi înviat văzându-L pe Binefăcătorul său şi cum L-ar fi putut răsplăti pentru o asemenea minune el şi toţi aceia care au fost vindecaţi de Cel despre care Psalmistul spune : că Tu priveşti la necazuri şi la durere ca să le iei în mâinile Tale ? Cu ce ar putea plăti omul pentru binefacerile pe care le-a primit şi cu ce ar putea echivala un serviciu făcut de Dumnezeu? De bună seamă că n-are ce da căci gol am ieşit din pântecele maicii mele şi nimic din cele cu care se înconjoară nu-i aparţine. Nici Mântuitorul nu aştepta altă răsplată decât cea izvorâtă din inima înfrântă şi smerită.
Lazăr, prietenul Său de multe ori L-a găzduit în casa lui căci îi plăcea să-I asculte învăţăturile iar Domnul văzuse în el israilitean întru care nu este vicleşug de aceea îl iubea. Prin el ,Iisus avea să se preaslăvească înaintea poporului şi să-Şi arate dumnezeirea. Cele două surori,Marta şi Maria ,diferite prin aptitudini şi preferinţe îşi plângeau fratele căci odată cu boala şi moartea lui li se dusese şi nădejdea în braţul care trebuia să le ocrotească . Marta ,aplecată mai mult spre treburile gospodăreşti,se silea şi se îngrijea de multe şi niciodată n-avea timp să şadă lângă Oaspetele lor şi să-L asculte. Ea pregătea cele necesare pentru onoarea familiei şi pentru mulţumirea celor care le intrau în casă. Nu înţelegea că Musafirul care le binecuvânta masa n-a venit în lume pentru ospeţele oamenilor ci , Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi . Maria însă, a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea şi de câte ori venea Învăţătorul cu ucenicii în casa lor îi sorbea cu nesaţ ,cuvintele.
Se adunaseră lângă ele toate rudeniile ca să le mângâie şi să-l plângă pe Lazăr care zăcea în mormânt şi pe lângă aceştia veniseră vecinii şi mulţi alţii care auzind că Iisus a fost chemat erau curioşi să vadă ce o să se întâmple. Unii chiar cârteau spunând că Acesta care a deschis ochii orbului nu putea să-l vindece ca să nu moară ? Mai apoi văzându-l pe Iisus lăcrimând ,suspinând în Sine s-au convins că-l iubea cu adevărat pe Lazăr dar tot nu-şi explicau de ce nu l-a vindecat chiar şi de la distanţă cum făcuse cu atâţia alţii de nenumărate ori?
Dar Iisus ştia dinainte ce se petrecea în Betania lui dragă căci se tulburase cu Duhul iar ucenicii Îl anunţaseră de boala prietenului Său de aceea le spune:Această boală nu este spre moarte ci spre slava Lui Dumnezeu ca prin ea Fiul Lui Dumnezeu să se slăvească. Ei aveau în primul rând nevoie ca să creadă în dumnezeirea Lui deşi văzuseră cele pe care nimeni în Israel nu le-a mai făcut dar gândeau ca nişte oameni şi doreau de la Iisus ceea ce dorea tot poporul – să le fie conducător şi izbăvitor de robia stăpânirii romane. Era prea greu pentru ei şi pentru toţi cei care Îl iubeau sau Îl urau pe Iisus să înţeleagă dimensiunea lucrării de mântuire care se petrecea sub ochii lor.
Minunile pe care le făcea Hristos dubla cununa împărătească pe care speranţele lor I-o aşezaseră pe cap, dându-i un vot favorabil din partea celor pentru care înmulţise pâinile şi care era o chezăşie că odată cu venirea Lui în fruntea poporului acesta nu va mai flămânzi, nu va mai boli,nu va mai trăi în robie ci ,va stăpâni peste celelalte popoare mai puţin binecuvântate. La această slavă pământească râvniseră doi dintre ucenici cerându-I să-i aşeze unul de-a dreapta şi altul de-a stânga în Împărăţia Sa. “De-a dreapta şi de-a stânga”nu era ceea ce credeau ei că este ci ,Crucea pe care pentru a Se smeri până la sfârşit El a fost răstignit între făcătorii de rele.
Ştiindu-le gândurile Iisus le spune înainte de a pleca în Betania ca să-l învieze pe Lazăr : Şi Mă bucur pentru voi ca să credeţi că n-am fost acolo.
Deci El n-a fost înainte la prietenul Său nici cu gândul ,nici cu Duhul şi nici cu trupul Său omenesc. Aveau să meargă împreună pentru a confirma prin urmaşii lor până la sfârşitul veacurilor Adevărul cuvintelor Lui pe care le spusese Martei şi întregii lumi : Nu ţi-am spus că dacă vei crede ,vei vedea slava Lui Dumnezeu?
Atât trebuia şi atât lipsea omenirii ca să fie fericită – dacă vei crede – cuvântul care dă viaţă şi veşnicie la toată făptura văzută şi nevăzută. Crede ! Pentru mulţi – balsam de pus la inimă ,izvor de nădejde,pricină de bucurie,făcător de pace,născător de fii Lui Dumnezeu. Dar pentru alţii – nebunie şi sminteală,piatră de poticnire,prăpastie de vorbe deşarte,pustiu al inimii…
Dar Lazăr?
A bolit o vreme până să moară .De ce nu L-a chemat pe Domnul şi prietenul său ca să-l vindece încă de la început?
Îl iubea atât de mult încât a preferat mai bine să sufere decât să-L expună în faţa celor care Îl urmăreau ca să-L omoare cu pietre ca pe un blasfemiator? Poate nu înţelegem acest soi de dragoste jertfelnică dar ea există dincolo de reproşurile Martei: Doamne,dacă ai fi fost aici fratele meu n-ar fi murit! Nici ea nu înţelegea cele ce trebuiau să se împlinească.
Dar fariseii şi bătrânii poporului?
Aceştia nu doreau un astfel de mântuitor care să stea la masă cu vameşii şi desfrânatele şi să găzduiască la un om păcătos.Ei voiau un mesia după calapodul lor care să-i salveze de stăpâniri străine şi să le întărească privilegiile. Egalitatea şi fraternitatea pe care Teslarul din Nazaret le-o propunea nu se potrivea cu firea lor tare în cervicie .Legea pe care o moşteniseră de la Moise şi pe care acum o împlinea Iisus cu porunca iubirii aproapelui şi chiar a duşmanului ,a iertării precum şi noi iertăm greşiţilor noştri nu le satisfăcea nici orgoliul nici năzuinţele.Pentru ei era mai bine aşa cum apucaseră din vechime şi continuau să împartă oamenii după criterii arbitrare în drepţi şi păcătoşi. Cuvintele Mântuitorului : Cine are urechi de auzit şi cine are ochi de văzut ,să vadă chiar dacă li se adresa în mod special, nu aveau pentru ei nici o valoare deoarece nici interesul lor nu voia să vadă ori să audă.
De aceea căutau cu tot dinadinsul să-L prindă în cuvânt ca să aibă dovada unei vinovăţii pe care încă de la începutul propovăduirii Lui I-o puseseră în spate. Au aflat prin spionii pe care-i trimiteau pe urmele Lui Iisus de învierea lui Lazăr şi s-au aprins de ură şi mânie.
Sfidând răutatea celor care hotărâseră să-L omoare ,Mântuitorul descinde în Ierusalim urmat de mulţime mare de popor aclamând.Acum nu mai vorbeşte în pilde,cuvintele Lui sunt şfichiuiri de bici smulse din Scripturile pe care le împlinea .
Este scris : Şi va fi casa Mea ,casă de rugăciune dar voi aţi făcut în ea peşteră de tâlhari.
Dar tot aşteaptă plin de iubire ca ei să-L recunoască pe trimisul Domnului pe care pruncii de la sân Îl slăveau : Osana ,Fiul lui David !Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului ! Nici acum n-au vrut să creadă că Cel ce venea călare pe mânzul asinei era Mesia ,vestit de toţi Proorocii ,de ghicitorii în stele, de Sibile, de duhurile templelor păgâne, legitimat de marile şi nemaivăzutele Lui fapte, confirmat de imensa popularitate a celor pentru care venise în lume şi cărora Acesta toate neputinţele noastre le-a luat şi toate boalele noastre le-a purtat.
Şi-au astupat urechile şi au strigat cu ură : Auzi ce zic aceştia ?Şi iar le aminteşte Iisus, Scripturile : Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă pentru vrăjmaşii Tăi ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător.
Dar încă nu venise ceasul ca Fiul Omului să fie dat în mâna celor fărădelege.
Lazăre, vino afară ! ne strigă Mântuitorul de două mii de ani chemându-ne să ieşim din mormântul nepăsării şi să înviem întru dreptate. Căci El nu numai pe Lazăr l-a înviat ci ,pe întreg neamul omenesc.
De atunci şi până azi mulţi “lazări”morţi au fost şi au înviat, pierduţi au fost şi s-au aflat. Şi mulţi farisei sunt printre noi care-şi lungesc ciucurii limbii otrăvind cu ea minţile celor care aşteaptă de la ei puţină decenţă şi o minimă dorinţă de a cunoaşte şi a spune Adevărul. Care oricât de hulit ar fi tot iese la iveală pentru că Lumina nu se ţine sub obroc ci ,la loc de cinste în sfeşnicul conştiinţei. Va ţîşni biruitoare ca de fiecare dată bucurând pe unii , orbindu-i pe alţii ca să se împlinească proorocia : Cu ură nedreaptă M-au urât.
Să-I auzim chemarea şi să-L urmăm în Ierusalimul mântuirii noastre ,pătimind împreună cu El ca să înviem în ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.
http://www.lumeacredintei.com/ortodoxie-si-traire/lazari-si-farisei/
Am învățat că un prieten este comoara cea mai frumoasă de pe pământ.
Am învățat că mai poți continua mult timp după ce spui că nu mai poți.
Am învățat că într-o secundă poți pierde sau câștiga totul.
Am învățat că oamenii te pot răni și iubi cu aceeași intensitate.
Am învățat că un prieten este comoara cea mai frumoasă de pe pământ.
Am învățat că nu este nevoie să schimbi oamenii, ci să te schimbi pe tine.
Am învățat că prietenia este o floare care poate fi udată și de la distanță.
Am învăţat că în viaţă se închide o uşă şi se deschide o fereastră. Sau invers.
Am învăţat că sunt lucruri în viaţă care nu pot fi cumpărate cu bani.
Am învăţat că viaţa te urcă şi te coboară fără să te anunţe.
Am învăţat că nimeni nu este proprietatea nimănui.
Am învăţat că orice certificat de garanţie nu reprezintă o garanţie.
Am învăţat că nu există „prea târziu” sau „prea devreme”.
Am învăţat că oamenii au dreptul să te vorbească de rău şi tu ai dreptul să-i vorbeşti de bine. Când vorbesc despre alţii, de fapt vorbesc despre ei.
Am învăţat că oricând se poate întâmpla orice şi eu trebuie să fiu pregătit pentru asta.
Am învăţat să privesc spre trecut cu înţelegere, spre prezent cu bucurie şi spre viitor cu nădejde.
Am învățat că viața îți oferă o mulțime de lecții și că mereu mai există ceva de învățat.
Am învăţat că orice obiect, eveniment sau om are două laturi de privit.
Am învăţat să mă plâng mai puţin şi să mulţumesc mai mult.
Am învăţat să trăiesc în Aici şi Acum cu bucurie.
Am învăţat că sunt lucruri care nu înseamnă nimic oricât de mult ar vrea mintea să însemne ceva.
Am învăţat să iubesc rana şi pe cel ce a făcut rana.
Am învăţat să privesc lucrurile şi oamenii prin logica lui Hristos.
Am învăţat că pacea şi iubirea sunt mai presus decât dreptatea şi frica.
Am învăţat că fiecare om are o cameră în căsuţa inimii sale unde nu doreşte să intre decât foarte rar şi eu trebuie să accept asta.
Am învățat să spun „Îmi pare rău”, „Te rog să mă ierţi”, „Mulţumesc”, „Te iubesc”.
Am învăţat să intru şi să ies din noaptea neagră a sufletului.
Am învățat că nu am învățat nimic…
Parintele Hrisostom Filipescu
https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/
