Sfântul Atanasie cel Mare

  A vorbi despre Sfantul Atansie cel Mare inseamna a evoca unul din capitole cele mai glorioase ale gandirii si vietii crestine a veacului al patrulea. Ierarh de mare prestigiu, teolog profund si inflacarat aparator al credinte ortodoxe, Sfantul Atanasie continua sa inspire munca si rugaciune credinciosilor, sa stimuleze cugetarea teologica, cu aceasi prospetime si vigoare ca si atunci cand glasul sau rasuna de pe scaunul patriarhal din Alexandria.

Numele sau de Atanasie este indisolubil de sinodul I Ecumenic si prin aceasta implicit de raspunderea ereziei lui Arie. Nu se poate discuta problema ariana si evolutia ei istorica lasandu-se la o parte numele Sfantului Atanasie. Mai mult chiar, se poate afirma cu certitudine ca triumful ortodoxiei niceene asupra arianismului se datoreaza in mare masura geniului si activitatii perseverente ale acestui mare ierarh supranumit de Sfantul Grigorie de Nazzianz “Stalpul Bisericii”, iar de catre Biserica de mai tarziu “Parintele Ortodoxiei”. Sfantul Atanasie a desfasurat o activitate teologica bogata, teologia lui fiind determinate, negative, de arianism, de necesitatea de a se apara impotriva calomniilor aduse lui de arieni, precum si de nevoia de a combate si invinge doctrinar aceasta erezie, iar pozitiv, de marea lui iubire fata de Cuvantul intrupat si fata de Lucrare lui mantuitoare, iubire care i-a ramas in permanenta conlucratoare.

Astfel, in buna parte, teologia Sfantului Atanasie, in deosebi Hristologia sa, este una dintre contributiile nepieritoare ale gandirii patristice la inaltarea maretului edificiu al teologiei crestine.

Sfantul Atanasie cel Mare s-a nascut la Alexandria, in anul 295. A primit o educatie crestina aleasa. In anul 312 a ajuns lector iar in anul 318 a fost hirotonit diacon. Dupa aceasta data, a ajuns in functia de secretar patriarchal. Ca diacon si ca secretar el insoteste episcopul Alexandru la sinodul de la Niceea in anul 325,unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie. La moartea Episcopului Alexandru a fost ales episcop al Alexandriei la 8 iunie 328.

Episcopatul sau a durat 45 de ani, suferind cinci exiluri unde a luptat impotriva ereziilor si reusind sa impedice inlocuirea simbolului niceean cu cel de la Rimini. El sprijina pe Sfantul vasile cel Mare in stradania pentru pacificarea religioasa a Orientului. Scrie mult contra arianismului si apoi impotriva apolinarismului. A murit la Ianuarie 373,dupa 20 de ani petrecuti in exil.

Citate ale Sfântului Atanasie cel Mare

"Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu."


"Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne."


"După fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrările Sale, este în toate."


"Omul este singurul rătăcit din creaţie."


"O credinţă al cărei obiect apare cu evidenţă, nu poate fi numită credinţă."


"De Tatăl ne apropiem prin Fiul."


"Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe el."


"Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh."


"Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu."


"Creştinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astăzi, se foloseşte de obiecte de aur, iar el este de lemn."

Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii ( Sfântul Chiril al Alexandriei )

Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii
Acest minunate cuvinte ale Mântuitorului Hristos au fost foarte frumos tâlcuite de Sfântul Chiril al Alexandriei a cărui pomenire o săvârşim astăzi 18 ianuarie:

"Îi îndeamnă iarăşi în tot felul să caute ceea ce le este de folos şi să voiască să fie indrumati prin poruncile Lui, în loc să urmeze nepriceperii lor şi să se lipsească de însăşi viata veşnică. Le arată că cei ce devin mai ascultători faţă de El îşi însuşesc mai mult folos, fiindcă El este bun şi voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului (I Tim. 2, 4). Dar, deoarece ca Dumnezeu ştia că l se vor împotrivi, face ca Raţiunea Sa (Cuvântul Său) să lucreze de la început potrivit chipului lucrării oamenilor ca, atunci când vor veni asupra lor cele ale strămoşilor, să se facă spre mult folos pentru ei, dacă vor voi şi ei să urmeze Lui.

Aceasta o şi spune Dumnezeu în mod clar. Căci s-a scris despre cei din Israel că i-a călăuzit pe ei ziua prin nor şi noaptea întreagă prin lumina focului. Căci, când strãbăteau pustia lară, înaintând spre pământul făgăduinţei, norul le potolea ziua flacăra soarelui, se înţelege după voia lui Dumnezeu, slujindu-le ca un acoperământ, iar stâlpul de foc îi călăuzea noaptea şi, astfel, luptându-se cu întunericul şi urmând focului, scăpau de rătăcire, fiind conduşi pe calea dreaptă, nesuferind nimic din pricina nopţii sau a focului.

Astfel a putut zice: Cel ce urmează Mie, adică cel ce păşeşte pe urmele învăţăturilor Mele, nu va fi niciodată în întuneric, ci va spori în lumina vieţii, sau descoperirea tainelor cu privire la Mine îl va conduce la viaţa veşnică. Domnul, fiind foarte iscusit în cuvinte, nu irită şi mai mult furia duşmanilor Lui, spunându-le direct că vor rămâne în întuneric şi vor muri prin neascultarea lor, ci le spune aceasta în alt mod, făcând înţelesul cuvântului mai blând. Prin cele ce ñgăduieşte aici, că cel ce se hotărăşte să-I urmeze Lui va avea lumina vieţii, tot prin ele arată în mod concentrat că cei ce refuză să-I urmeze vor fi lipsiţi de lumina car epoate să-i ducă la viaţă. Căci oare, nu e tuturor vădit şi vrednic de aprobat că cei ce fug de bunătatea inimii au parte de ceea ce este contrar?

Deci cuvântul Mântuitorului nostru era adevărat şi ceea ce a spus cu delicateţe era neîndoielnic."

Dumnezeu și marinarul ( Sfântul Antonie cel Mare )

După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase.

Sfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare (251-356), "părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii calugareşti. Este considerat de tradiţia monastică drep întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.

Astăzi, 17 ianuarie, se face pomenirea sa în toate tradiţiile creştine. Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359.

                
Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani crestini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie" (Matei 19,21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, "muntele dinafară", în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii crestini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecutiei lui Maximin.

În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariana.

Citate de Sfântul Antonie cel Mare:

"Credinţa este libera consimţire a sufletului."

"Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul."

"Eu nu mă mai tem de Domnul, ci Îl iubesc."

"Începutul şi sfârşitul mântuirii este dragostea."

"Mânia este semnul vădit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu."

"Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea."

"Oriunde vei merge, să ai înaintea ta pe Dumnezeu. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi. Să nu te muţi de grabă din locul tău."

"Omul care rabdă necazurile cu inimă bună şi cu mulţumire va lua cununa muceniciei."

"Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul."

"Pentru Bine şi pentru Dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, dar nu pentru patima mâniei."

"Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi, căci, dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu."

"Cartea mea, filosofule, este firea celor făcute şi, ori de câte ori doresc, pot să citesc în cele făcute de Dumnezeu.""De la aproapele vine şi viaţa, şi moartea. Căci, dacă aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobândim şi dacă greşim aproapelui, lui Hristos greşim."

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face. ( Sfântul Ioan Damaschin )

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.

De aici e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui, deplin, cu această virtute, folosindu-se de dreapta socoteală, fără greşeală. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală, care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor.


Sfântul Ioan Damaschin

După cum doctorul este un binefăcător chiar dacă produce dureri şi suferinţe trupului , tot aşa Dumnezeu este bun când prin pedepse date unora Se îngrijeşte de mântuirea tuturor. ( Sfântul Vasile cel Mare )

Foametea, seceta, ploaia prea multă sunt plăgi obşteşti abătute asupra oraşelor şi popoarelor, spre a le pedepsi când răutatea lor a depăşit orice măsură. După cum doctorul este un binefăcător chiar dacă produce dureri şi suferinţe trupului (că poartă război bolii, nu bolnavului), tot aşa Dumnezeu este bun când prin pedepse date unora Se îngrijeşte de mântuirea tuturor. Nu acuzi pe doctor când pe unele din mădularele tale le taie, pe altele le arde, iar pe altele le scoate cu totul din trup, ci îi mai dai şi bani şi-1 numeşti mântuitorul tău pentru că a oprit boala într-o mică parte a trupului, înainte de a se intinde în tot corpul. Dar când vezi că un oraş se dărâmă peste locuitorii lui din pricina cutremurului sau ca o corabie se scufundă în mare cu toţi calătorii, nu zăboveşti să-ţi porneşti limba hulitoare împotriva adevăratului Doctor şi Mântuitor.

Sfântul Vasile cel Mare

Să nu vă doriți multe lucruri... ( Maicii Gavrilia )

Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.

Maicii Gavrilia