Wednesday, December 31, 2014

Despre Sfintele Taine ( Parintele Arsenie Papacioc )



- Ce se poate face pentru familia mea care este baptistă; cum se poate mântui?

- Dragă, noi nu putem face o cât de mică abdicare de la adevărul ortodox. Asta e o problemă ce priveste pe Dumnezeu; si, dacă vreti, Biserica o spune, ei sunt într-o anatematizare fată de Ortodoxie, după cum am mai spus. Venirea lor la Biserica Ortodoxă, ca si a catolicilor, cu atât mai mult a neoprotestantilor, este prin ungerea cu Sfântul Mir, pentru că au primit deja botezul.

- Botezul trebuie făcut prin trei scufundări, ori, baptistii fac doar una.

- Catolicii nu fac nici una. Ei fac botezul prin stropire. Eu vorbeam cu Părintele Cleopa cum să facem cu cei ce nu au cele trei scufundări; si stiti, eram neînsemnati pentru un răspuns ca acesta, dar ne preocupa problema ca niste oameni ce trebuie să răspundem. Părintele Cleopa ajunsese la o concluzie: cel ce este botezat si nu are scufundările, să facă scufundările. Dar nu merge. Însă, contează foarte mult, desi are mare însemnătate scufundarea care semnifică pogorârea si iesirea din mormânt, ultima scufundare - învierea; contează foarte mult botezul, dragul meu, botezul în numele Sfintei Treimi, care e lucru mântuitor.

Dovada este că noi, ni se spune în viata practică bisericească, în situatia în care o femeie naste, si poate să moară copilul, moasa poate să-l boteze. Îl botează în numele Sfintei Treimi: "în numele Tatălui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfântului Duh. Amin". Si copilul rămâne botezat. Dacâ trâieste copilul, preotul îi citeste lepădările. Dar formula botezului nu o mai zice, asa e de mare botezul odată zis - într-un singur botez, cum zice Crezul. Si nu numai atât, chiar mama, că poate naste pe undeva pe câmp, îl botează si copilul rămâne botezat. Deci nu mai este nevoie de scufundări, el rămâne botezat.

Nu mai este un copil nebotezat cum se întâmplă cu acele crime, avorturile, foarte mari crime. Acesti copii sunt la rău. Nu sunt nici în rai si nici în iad, pentru nebotez si nevinovătie. Asta este. Ei ne văd. Sufletul este de la data zămislirii. Chiar în dreptul roman se spune: "Copilul odată zămislit are drept de cetătean". Copilul este autonom în pântecele mamei. Nu e mama stăpână pe el. Vedeti cât de mare este Botezul? Dacă îl naste si e pus în situatia să moară, îl botezi si el rămâne botezat. Îi pomenim si noi într-un loc la Proscomidie, ca prunci născuti înainte de vreme, la morti.

- Când nu stii dacă a fost botezat, gresesc dacă mai fac o dată botezul?

- Când nu stii dacă a fost botezat se zice: "Dacă nu a fost botezat..." Ca si la epicleză când preotul nu este atent se zice: "Dacă nu s-au sfintit". Se pot întâmpla fel de fel de împrejurări în Biserică si preotul să o facă automat si să nu si dea seama.

- Ce ne puteti spune despre Taina Preotiei?

- Preotia este o foarte mare lucrare la Dum- nezeu, nespus de mare. Preotul tine locul lui Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare care nu mai pot fi depăsite la o eventuală creatie: a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu; si a creat Preotia, care îl coboară pe Dumnezeu din Cer si îl naste pe Dumnezeu pe Sfânta Masă. Ce ziceti de lucrul acesta? Vă dati seama? Sfântul Agnet pe Sfânta Masă atunci când facem Sfânta Liturghie! Altarul este plin de îngeri, căci Hristos este acolo! Spun chiar rugăciunile: "Doamne, si îngerii să intre cu noi să facem Liturghia, că sunt împreună lucrători si ei". Este o rugăciune care spune asa: "Doamne, că tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti, Cel ce Te împarti". M-a întrebat un student: "Bine, părinte, dar preotul ce-i?" Răspunde Hristos: "Fără tine, pre- otule, nu pot să fac lucrurile acestea". Preotul e axa principală a Creatiei, a Re-Creatiei, adică a nasterii lui Dumnezeu din pâine si vin. Vă dati seama ce înseamnă pentru un popor că are Liturghie? Ce înseamnă pentru un popor că are Ortodoxie?

- Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtăsanii?

- Împărtăsania te desăvârseste, nu-ti iartă păcatele. Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva - te-a jignit cineva si ai zis: "Treaba lui, ce dacă m-a jignit!" Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ti recunosti greseala, ori, în sfârsit, nu-l lasi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: "Nu mai am nimic cu el!", că e tot un fel de a-l dispretui si a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveste cu armonia. Vorbeste cu el, ca să vadă că esti cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluti cu toată lumea, dar cu amărăciune si cu noduri. Asta nu e bine. Frătiile voastre trebuie să stiti că a iubi pe vrăjmasi este o poruncă. Dar pe nevrăjmasi? Dar pe unul care ti-a năzărit: "Uite si ăla cum e, fistichiu!" Trebuie să fiti seriosi în ce priveste relatia mută cu lumea, nu relatia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimesti, ori să-l fericesti în inima ta.

Eram la închisoare si era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relatie cu el. Si am zis în inima mea asa: "Măi, ăsta are si el o mamă si mamă-sa îl iubeste. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeste si pe ăsta cineva!" Nu trebuie să ne complicăm judecând. Si te mărturisesti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbesti de rău, si ele se înregistrează toate. E usor să spui: "Uite ce a făcut!", dar tu nu stii de ce a făcut si nici nu-i cunosti întoarcerea lui cu lacrimi. Si nu auziti că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu usurintă de rău de altul: "Da' ce, numai eu vorbesc? Da' ce, nu merită? Da' ce, nu văd eu ce face?"

Fratilor, nu există în creatia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu stie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu de- cât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriti. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreti să biruiti: smeriti-vă si nu judecati pe nimeni. Pentru că în felul acesta veti fi liberi. Altfel nu. Îti duci viata în functie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparatie. "Eu nu sunt asa!" Si te iei în comparatie cu un om pe care tu îl numesti ticălos. De ce nu te iei în comparatie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparatie cu diferiti Părinti cunoscuti, care duc o viată aleasă? Mântuitorul spune: Iubiti pe vrăjmasi, pe cel care-ti face rău. Cum e vorba: "Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!" Nu numai că nu-l ierti, dar te gândesti la o răzbunare fată de el. Vreti răzbunare? Vă învăt eu: să-l iubiti si să-l pomeniti la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine asa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.

Pentru că tu nu esti acela despre care zici că esti mai mult sau mai putin. Tu esti acela care esti în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu stie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteti atenti, sunteti oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îti fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viată crestinească - "Ce, domnule, mă opresti de la viată?" Nu te opresc de la viată: tocmai, că vreau să te duc la Viată. În cazul în care nu primeste sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. "Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească" (Sfântul Grigorie de Nazianz).

- Cât de des ne putem împărtăsi? Ce criteriu să avem pentru apropierea de Sfintele Taine?

- Nu timpul decide. Că poti să postesti o săptămână întreagă sau două, în schimb esti plin de răutate cu unul si altul: judeci, vorbesti de rău - asta te opreste de la împărtăsit. Cine este pregătit,se poate împărtăsi foarte des. Foarte des, dar să i se dea si un timp de pocăintă, sau să i se dea un timp de postire. Biserica a fixat posturi ca să scăpăm de umflătura asta sufletească, gâtul ăsta gros, întins si înăltat: mândria. Vă puteti împărtăsi o dată pe lună, până la 11-12 ori pe an. Dar lucrul acesta îl discutati cu duhovnicul. Pentru că el stie viata voastră si rădăcinile vietii faptelor voastre.

Acum sărbătorile mari fac să se depăsească luna. "Am să mă împărtăsesc atunci, si asa e praznic..." - considerente de felul acesta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ne putem împărtăsi în fiecare zi, dacă suntem pregătiti. Dar cine este pregătit? De exemplu, dacă ati postit ieri că era vineri, si postiti si azi, vă împărtăsiti Duminică. Dar întrebarea se pune din partea duhovnicului: "Esti pregătit sau nu?"

- Dacă mă împărtăsesc într-o Duminică, după ce m-am spovedit, pot să mă împărtăsesc a doua Duminîcă cu aceeasi spovedanie?

- Nu. Ai putea să te împărtăsesti dacă nu ai gresi. Dar, care-i acela care să nu fi gresit timp de o săptămână? A vorbit de rău, nu s-a rugat suficient si permanent... Mai întâi de toate, cine poate să facă un bine si nu face, săvârseste un păcat. Cât bine puteai să faci într-o săptâmână si nu ai făcut?! Si, iată, ai săvârsit păcatele lipsirii... Nu prea văd la spovedanie: "... că puteam să fac un bine si n-am făcut". Si apoi, să te împărtăsesti la o săptămână e cam des.

Unii neglijează Taina Spovedaniei si o folosesc doar ca un pretext pentru a se împărtăsi. Dezlegarea de păcate e valabilă. Însă era bine să o facă de dragul curăteniei si a iertării care o primesc, nu de dragul unui act care urmează.





Sfânta Taină a Cununiei


- Care sunt conditiile de întemeiere a unei familii?

- Conditiile de întemeiere a unei familii sunt la fel, în orice moment istoric. Există amănunte de care trebuie să tinem seama, precum sărăcia, dar nu asta împiedică valoarea trăiniciei unei familii, pentru că iubirea îmbogăteste orice. Ce dulce este iubirea!... Dar să nu se meargă pe instincte si pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.

Asa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată si pe o coordonată exclusiv crestină. E o mare greseală să te îndrăgostesti de un băiat sau de o fată, si punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuti de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătoreste, ea va naste si ea trebuie să re-nască copilul, prin educatie. Deci trebuie să fie foarte pregătită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se amăgi prin sărutări, care mai apoi se consumă si pier. Că bine a zis cine a zis, că: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Si se consumă în felul acesta de a-si manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri. A gresit un băiat cu o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: "Nu, asta face parte din ritmul dragostei..." "... Si un prunc la anul, blând si mic, să crească mare si voinic, si noi să mai discutăm un pic, si la botez!" - datorită ritmului dragostei. Pentru că frumusetea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămână mai departe frumusetea crestină din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se si dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârsit - asta ar fi semnificatia verighetei.

Există mai multe conditii, din punct de vedere strict religios, pe care trebuie să le îndeplinească tinerii, si printre ele sunt si acestea două: să se iubească, si să fie si părintii de acord. Aici, de multe ori, este un conflict între iubirea tinerilor si acordul părintilor. Si atunci trebuie să optăm pentru unul din două, dacă lucrurile nu mai pot rămâne pe loc: să se iubească în Hristos, cu scopul căsătoriei.

- Cum putem sti că partenerul e cel pe care ni-l dăruieste Dumnezeu?

- Trebuie să simti că celălalt e pentru tine. Există o fortă nevăzută în tine, cu care simti că acesta este... cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cumintenia, dorinta de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorinta acoperă scopurile. Adică, domnule, nu mai tin cont de nimic, ne iubim. Ca până la urmă să-si pună problema despărtirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozitătile si au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate crestină, un eroism de a-si mentine această identitate.

- Dacă doi tineri se iubesc, dar sunt necredinciosi, în dragostea lor mai este prezent Hristos?

- Sunt necredinciosi unul fată de altul, sau necredinciosi fată de Dumnezeu?

- Fată de Dumnezeu.

- Acum vreau să vă spun un lucru: să stiti că nici inteligenta, si nici orice educatie, nu are nici o valoare dacă nu este în slujba dragostei si a iubirii. Dar nu putem să-i oprim să nu se căsătorească. Însă, nu ajung nicăieri, dacă nu sunt cu Hristos. "Ne iubim, si gata!" Acesta este instinct si nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.

Căsătoria în sine trebuie să se facă după cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! - fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor numaidecât. Iubirea, căsătoria care urmează, dacă nu slujeste unor idealuri mai înalte - chiar necăsătorit, dar mai ales căsătorit - sigur că nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decât să pierzi un timp atât de scump.

Dacă se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are să mai vorbim că să iubesc, dar nu cred în Dumnezeu! Nu există nici un fel de sigurantă de percepere în viitor, de sens, de scop, dacă nu există Dumnezeu. Dacă nu este în Biserică, nu există nimic! Acesta ar putea să fie răspunsul care să răspundă la întrebarea ce ati pus-o.

Ce să le cerem? Căsnicia are nevoie de educatia copiilor, de a-i învăta să se închine. Pot să trăiască ca niste păgâni, fără nici un fel de ideal? N-au bătut clopotele destul ca să se destepte tineretul acesta? Iar cuvântul acela, că "astăzi familiile trec prin momente dificile", nu prea sunt de părere. Pentru că atunci când trăiesti prezentul, nu mai poti să vezi defectiunile în actiuni: vezi numai perfectiunile. 0 tendintă mereu de a mă completa făcând bine primul pas spre asa ceva.

- Taina Cununiei lucrează si asupra oamenilor necredinciosi? Pentru că astăzi oamenii se cunună fără să aibă habar ce înseamnă cununia, sau chiar relatia cu Dumnezeu.

- Dacă sunt necredinciosi, nu are nici un haz, cum am zice. Dar, dacă s-au cununat la Biserică înseamnă că sunt, cât de cât, credinciosi. Dacă sunt necredinciosi, nu se mai cunună.

- Dar dacă o fac doar ca pe o datină, Taina Cununiei lucrează oricum?

Nu putem spune că nu lucrează din momentul în care se face, pentru este încadrată într-o întreagă ceremonie, cu harul preotiei...

Nu recomandăm deloc această taină a cununiei, dacă sunt necredinciosi. Pentru că avem prin această Taină anumite pretentii, sau niste răspunderi. Si dacă aceste răspunderi sunt nedorite, nu se pot împlini, pentru ce mai plecăm pe acest drum? Sau fac Taina aceasta numai dintr-o datină? Cuvântul acesta datină este un cuvânt mai scump si nu as vrea să-l implic aici, printre necredinciosi.

Se cununau ca datină si mosii si strămosii nostri, si încă numai la Biserică, fără primărie. Dar cununia era făcută cu scopuri extraordinar de mari.

Asta este o mare Taină, dragii mei! Mai întâi de toate se pun în valoare lucrurile asa cum le-a creat Dumnezeu. Bmeînteles, nu este singura Taină - mai mult decât atât este călugăria.

Pe urmă, să ne gândim că se vor sătura unul de altul foarte repede, neavând nici un ideal care să-i ajute, că nu e har. Harul este acolo unde este credintă. Dumnezeu nu dă harul ca la un milog - la o mână întinsă tigănească -, îl dă doar dacă te jertfesti.

Datina aceasta se săvârseste datorită unui scop, cu o răspundere extraordinară. Să nu se încurajeze cineva că o face din datină. E o iubire subredă care nu durează. Cum ar zice omul: "O lună de miere si o viată de amar!"

- Părinte, astăzi se întelege din ce în ce mai putin rostul bărbatului si al femeii în căsnicie. Puteti să ne spuneti care este rostul lor în viata de familie?

- Adevărul este că nu sunt de părere cu cuvântul acesta "astăzi". Bărbatul si femeia sunt aceeasi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit.

S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată - s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, si a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

Femeia înseamnă "împărăteasă dăruitoare". Femeia, dacă zici că-i slabă, totusi, din momentul în care te-ai angajat să te numesti sot, nu te poti numi sot, decât lângă o sotie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă.

Femeia este extraordinară în creatia lui Dumnezeu! Dati-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Si s-a schimbat destinul întregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertătii si vesniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: "Ce este în omenire?", n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, bărbat si femeie.

Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: Fără de Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea crestină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată si s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Vita si noi suntem mlăditele. Poate mlădita să rodească ceva fără vită?

Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, desi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeasi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeste, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări si lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităti: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă "împărăteasă dăruitoare", si dăruirea este toată Scriptura.

- Dar putem identifica, în viata de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, si al bărbatului de al femeii?

- În ce priveste idealurile, nu. Dar în ceea ce priveste preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

- Ne puteti spune care este scopul ascultării în viata de familie?

- Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul si stiu ce au de făcut.

În ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, încet-încet, să crească în învătătura crestină.

- De ce spune că bărbatul este cap femeii?

- Si femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată fată de cap?

Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei - zâmbetul lor -, si creeazâ unitate nezdruncinată familiei.


Dar, vă repet, nasterea de prunci nu este scop căsniciei, este o consecintă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire.

- De multe ori relatia dintre cei doi se răceste. Cum se poate depăsi această criză?

- Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai!

Nu se pune problema. Acestea sunt consecintele vietii. Călcarea gresită, păcatele, înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinta păcatelor.

Dumnezeu este drept, poate să facă orice. Dar un singur lucru nu poate să facă: să-si calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în rai a fost: Să nu mănânci din pomul ăsta! - si a mâncat. Consecinta a urmat imediat, fiindcă există si dreptate dumnezeiască, nu numai milă. Si face orice ca să ne scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le facem noi, le rezolvăm prin Taina Spovedaniei.

Nu putem să discutăm despre dracul, fără să vorbim despre Dumnezeu. În creatie el este un tolerat.

Noi nu putem să-i învătăm să iubească. În iubire nu există nimic rational. "Nu stiu de ce îl iubesc pe acela!" Iubirea nu are nici început, nici sfârsit, există deodată cu Dumnezeu.

Deci, ca să se depăsească această răceală trebuie să ducă o viată crestinească.

- Se acceptă ca cei căsătoriti să aibă relatii trupesti, fără scopul procreerii?

- Scopul căsătoriei nu este numai plăcerea, dragul meu. Plăcerea este o consecintă, scopul este nasterea de copii. Dar nici nasterea de copii nu este un scop, ci este vorba de o stimulare permanentă reciprocă. Asta este căsnicia! Sigur că va trebui să avem si marile intimităti, ca sot si sotie, dar cu un scop, nu numai cu plăcere.

As putea să spun, pentru că lucrul acesta priveste pe toată lumea: nu are nici un sens căsătoria doar pentru plăcere. Căsnicia înseamnă ajungerea în vesnicie, si dacă acest scop nu este avut în vedere, ci se caută numai plăcerea, atunci căsnicia nu-si împlineste scopul.

Dacă ei se hotărăsc reciproc pentru o curătenie, dar cu adevărat, nu să se mâzgălească si să facă prin dos fel de fel de greseli. Ori să-si vadă de căsnicie si de nastere, ori să nu se mai împreune!

- Ce părere aveti de relatia dintre o fată si un băiat care este la modă acum?

- Întâi de toate, odată cu vârsta, cresc si sentimentele. Există un obicei - mai mult a devenit o traditie - să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. Este un paravan acesta; nu există prietenie între băiat si fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc pe intimităti, iar prietenia e cu totul altceva: fără nici cel mai mic interes. Relatia cu o fată nu se face doar din dorinta de a avea o relatie, ci cu scopul unei căsătorii; iubirea nu înseamnă lins. Are o motivatie dacă va fi sotia ta. Dar e foarte prematur să spui că va fi- sotia ta, când abia ai început studiile, când abia ai început să ai si tu gust de fete.

Chiar azi a venit un băiat care mi-a spus: "Părinte, iubesc o fată!" "Si mori după ea?", i-am răspuns. "Da, părinte!"

Acum vă întreb pe dumneavoastră, opresti viata pe loc pentru niste sentimente asupra unei persoane, care deja îl părăsise? Unde-i bărbătia? Unde-i cavalerismul? Unde este energia, curajul? Unde-i puterea de a acapara?

Dacă te prinde fetita că nu esti stăpân pe tine, se duce acolo unde-i protejată. Ea are niste forte sufletesti nemaipomenite. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii rationale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă si la 13 ani. Citeam acum, într-un ziar, că o fată a născut la 11 ani chiar! Pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rational e mai scurtă - până la 20-21 de ani, pe când a bărbatului e până la 30 de ani. Începe să meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Si dacă tu esti erou, într-un fel, te-a ochit.

Cunosc un băiat, foarte destept, student. Era si băiat serios, nu-si pierdea vremea, spunea: "Toate la vremea lor". Si o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip - îi scria scrisori, stătea în calea lui... Si a întrebat-o o colegă: "tie nu ti-e rusine?" Ea i-a răspuns: "Vreau să văd cum reactionează un om destept la astfel de propuneri!" Dacă acel băiat era mai putin stăpân pe el, punea mâna pe ea; asa că ei îi convenea această luptă, si într-un sens si în altul. Dacă este destept, este destept peste tot, si atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: "Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!"

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să si-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Si apoi, voi trebuie să pretuiti foarte mult femeia. Ea este o creatie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă dati seama ce puteri are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă? Faptul că un bărbat stie că acasă are parte de iubire desăvârsită îl face să muncească, să câstige războaiele, să-si rezolve problemele. Să stiti că femeia nu gândeste simplu. Chiar dacă nu e învătată, ea are o putere de pătrundere deosebită, si e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de azi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, rationalizăm niste lucruri, dar în iubire nu este nimic rational.

Un student la Politehnică se îndrăgostise de o fată foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se aplece să o ia - adică să-i arate elegantă, pretuire. Atunci floarea îsi arată si mirosul si calitătile ascunse, pentru că tu ai stiut să răscolesti adâncurile si ai făcut din ea ceea ce nu stia că este. Femeia trebuie pretuită, să stiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărătia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frică să vorbesti comparând-o pe ea cu oamenii!

Să vă spun un caz. Ati auzit de Clemenceau? A fost un om de stiintă francez, care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a călcat o masină, si, desigur, a apărut o editie specială: "Marele Clemenceau lovit!" "Marele Clemenceau internat în spitalul cutare! îngrijit de doctorul cutare!", care informa lumea în acesti termeni la superiativ. A scăpat din accident acest Clemenceau si a spus asa: "Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au făcut sănătosi, ci o asistentă care se ocupa de mine, de care nu a vorbit nimeni, nici un ziar!" În acest timp, un alt mare om de stat si scriitor, a fost si el călcat de o masină, si a vrut să fie dus la spitalul unde erau călugărite. "Dar cum, dumneavoastră care erati...!?" "Treaba voastră ce credeti, eu vreau să mă fac sănătos!" Vedeti ce superioară este femeia în creatia lui Dumnezeu?

Am atras atentia la fete să nu se grăbească în privinta acceptării unei prietenii cu un băiat, dacă nu este credincios. Le întreb: "E crestin?" "Nu, dar acum doreste să se facă!" "Bine, dar cum crezi tu, care ai crescut în biserică, că îl vei învăta tu acum să se închine? Mâine-poimâine ăsta îti dă în cap!" Asta e o enorm de mare greseală. Prietenia adevărată este dacă ideile sunt comune; căutati-văla biserică, nu la discoteci si pe trotuare! Cel mai bine este să nu te grăbesti, de la începutul începuturilor. Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat si o fată, acesta trebuie să o cultive, să-i semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc - pentru că trupeste, cum am spus, nu e o problemă. Ai văzut că are un defect, completează cu sfatul si cu comportamentul tău să-si îndrepte defectul. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întretii cu orice chip în problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum - dacă esti o personalitate, dacă încearcă, dă gres.

0 problemă mai intimă care trebuie lămurită este că cei mai multi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greseală. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nasterea de copii este o consecintă, nu e un scop suprem al căsătoriei. Scopul este stimularea reciprocă pentru mântuire. Asadar este o greseală să construiesti o relatie pe niste motive imediate - să fie o lună de miere si o viată de amar. Trebuie gândit dacă rezistă la toate greutătile binecuvântate ale căsătoriei. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită, de la început, când poti să judeci - pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci - niste lucruri pentru viitor, până la sfârsitul vietii. Deci, este dezavantajul celui care se îndrăgosteste prost, pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumusetea aceea grozavă a iubirii. Trebuie să o iubesti, să urmăresti pacea în familie. Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori. Are si ea uneori îndrăzneală si un punct de vedere. Nu trebuie să o desconsideri! "Nu prea văd eu cum ai dreptate, dar tare te iubesc, ca să nu te contrazic!" Vedeti, iubirea leagă totul. Acesta e simbolul verighetei. Esti obligat să o iubesti cu toate fortele, bineînteles, la măsură, nu cât pe Dumnezeu, si ea este obligată să se supună. Nu este o umilintă în sensul în care azi oamenii ironizează supunerea femeii, din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Sotul să iubească astfel de pozitii la sotia sa, si sotia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Si zice chiar la rugăciunile de la nuntă: "Ca să dăinuiască în veci căsătorialor!"

Am cununat odată pe cineva si, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: "Iar femeia săasculte de bărbat!", toată lumea s-a uitat la mireasă si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică si i-am spus: "Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-si iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti! Dragă mireasă..." Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăsia ei: "esprit de finesse", e liberă si nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, si ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naste, mama renaste, ea se ocupă de copii. Si, desigur, foloseste cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, si se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: "Nu, puiul mamii, tu esti împărat, tu ai să cuceresti lumea!" Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învătat undeva, ci pentru că-l iubeste si pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu stiu dacă ati citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), sotia regelui Carol I: "De veti auzi de un erou care a cucerit în războaie si în urma lui a făcut dreptate, să stiti că a avut o mamă bună;/ De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viată si frumuseti si înflăcărări de inimă, să stiti că a avut o mamă bună!", si tot asa vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităti femeiesti, mai repede decât pe preot.

- Cum să ne crestem copiii?

- Să-i cresteti să se mântuiască. Ca metodă tot blândetea rămâne cea mai bună, pentru că, folosind asprimea, copilul te ascultă de frică si prinde numai în piele învătătura ta. Dar dacă te porti blând cu el: "Copilul tatii, copilul mamii, uite asa...", el ascultă, dar înregistrează si el - poate să facă si nebunii -, el a înregistrat de la tine un cuvânt, care nu l-a înregistrat prin asprimea ta, ci prin blândetea ta. Cu alte cuvinte, copiii mei să mă asculte si după moartea mea, pentru că le rămân: "Uite, Doamne, ce spunea mama si tata!" Dar dacă te-ai purtat aspru cu el, a miorlăit, l-a durut si nu te ascultă. Deci, ca metodă, tot blândetea. Dar asta nu înseamnă să nu le împletim, ci să fie si un pic de asprime, pentru că el doreste să împlinească numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este să-i dai exemplu de viată. Pentru că el stie să vorbească, nu l-ai învătat tu să vorbească, dar te-a auzit pe tine vorbind în casă si a învătat si el. Si-ti învată si faptele tale. Deci, să fi
i exemplu, acesta este cel mai mare lucru. Iar pentru tineri, să luptăm în scoli pentru ora de religie.

- Vedeti, copiii merg la grădinită, la scoală, la joacă, în tot felul de influente nefaste. Cum să facem să eliminăm acestea?

- Dragă, grija asta cade tot pe familie, să-l dirijeze continuu si să îndrepte ceea ce au învătat gresit. Tot familia rămâne pedagogul cel mai bun. Si la scoală îi obisnuiesc cu comunitatea. E o oarecare ordine. Nu este rea, dar s-ar putea să fie o dirijare necrestină. El trebuie învătat să spună ce s-a întâmplat la scoală si părintii să îndrepte cu orice chip greseala enormă pe care a făcut-o un pedagog. Sunt mai putini copii care spun: "Eu fac asa pentru că m-a învătat profesorul", însă aproape toti spun: "Asa m-a învătat tata sau mama". Pentru că aici e dragostea simtită de toti, din partea tuturor.




Sfânta Taină a Spovedaniei

Mai întâi, repet, să fiti bine spovediti. 0 spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adică să te cercetezi mereu: "Ce-am făcut?"

Această stare de cercetare este o stare de prezentă. Să fiti bine spovediti! Nu faceti cu nici un chip o spovedanie asa, traditională, ratională, ci afectivă: "Domnule, asta am făcut!" Să spuneti păcatul cu gustul lui, cu mustul lui, că de multe ori chiar mărturisirea după un îndreptar de spovedanie poate fi o spovedanie ratională. Deci, să fiti bine spovediti! Asta-i taina care mântuieste! Ce iertati voi - episcopilor, preotilor, duhovnicilor - iert si Eu. Aceste păcate dezlegate nu se mai iau în vedere, spune si Sfântul Ioan Gură de Aur, nici la Vămile Văzduhului, nici la Judecata de apoi, unde cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm este dezlegarea de păcate.

Dă-ti seama ce usor poti să te mântuiesti! Si te duci la un semen de-al tău să-i spui, la un om, nu la un înger. Nu trebuie să existe rusine la spovedit. Aceasta este o armă foarte eficace a diavolului, să-ti dea rusine la spovedit. 0 spovedanie bună înseamnă să spui tot. Dacă te rusinezi, ascunzi din păcate. Apoi să vă cercetati oriunde, să vă controlati, că e mare greseală să nu fii înregistrat în tot ce faci. S-ar putea să repeti un lucru pentru că n-ai stiut că l-ai făcut, nu te-ai înregistrat.

Urmăriti-vă pe voi însivă, înregistrati-vă pasii si mintea. Pentru că se poate să te speli pe fată si să te speli numai la o subtioară, dar pe una să nu te speli, uiti. Dacă esti înregistrat, te întrebi: "Ce fac, unde merg, cine sunt?"

Nu mergeti la întâmplare, din inertie simplă. Tu trebuie să stii că existi. Dacă tu gândesti că trebuie să fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat si vei avea, deci o conduită a vietii. Plecând de la un lucru care crezi că s-a terminat: "Părinte, sărut mâna, am venit, am spus, acum plec". Nu, băiete! Pe unde te duci, să te înregistrezi mereu: "Eu am înjurat, am vorbit de rău, m-am mândrit etc.". Chiar vă rog să notati păcatele atunci când le-ati făcut, cel mai mare lucrul asta ar fi. Nu faceti pe eroii: "Lasă că stiu ce să spun acolo!" Poti să spui si împrejurarea în care ai făcut lucrul, pentru ca să se usureze, ori să se agraveze fapta. Să nu vă apuce moartea, as putea spune, să nu vă apuce seara fără să fiti spovediti. Nu tineti la faptul că va scrie despre voi că "A murit fără lumânare!" Lumânarea nici nu ajută, nici nu acuză.

Nu păstrati un păcat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunăoară la cei căsătoriti, la unul din soti îi place o altă persoană si cedează în inima lui. Când sunt împreună ca sot si sotie, si cel care a cedat în inima lui îsi închipuie că trăieste cu persoana aceea, face un păcat subtil de curvie.

N-ai nevoie să lasi impresie bună duhovnicului. Duhovnicul se simte bine când îi spui cele mai urâte păcate, pentru că are bucuria că te-a usurat si te-a scos din adânc de ape. Tu esti la doi metri adâncime în apă, de ce îi spui că esti numai la jumătate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca să te lauzi tu pe tine. Si pe urmă, vă mai spun si altceva, el este plin de har si te simte, nu este prost, îsi dă seama. Credeti că Dumhezeu a făcut duhovnic pe oricine? Si atunci, te simte si, delicat, poate să-ti spună: "De ce mă minti, măi frate?" Pentru că duhovnicul nu poate să-ti lase impresia că-ti cunoaste tie păcatele. Îi descoperă Dumnezeu într-un fel, că te dai tu de gol. Si pe urmă nu ne interesează atât de mult părerea duhovnicului, ne interesează că tu ai reusit să te salvezi în loc să te nenorocesti. Pentru că, fratii mei, ori la spovedit să spui păcatele, pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsă ele se vor vădi, dar nespuse nu rămân! Asta să stie toată lumea. Si duhovnicul va fi de fată acolo, la judecată, unde n-ai ce să mai zici, si nici el.

- E bine să avem un singur duhovnic? Sau să avem unul aproape de noi si unul mai departe?

- Dragă, e bine să vă spovediti curat oriunde v-ati spovedi. Că poti la acela de departe uneori, si uneori nu poti. Nu să te spovedesti la ăla pentru unele si la ăsta pentru altele. Unde te duci, să spui tot ce ai făcut. Indiferent de numele duhovnicului, de vârsta lui, are puterea dezlegării, asa rămâne. Nici un duhovnic nu are mai multă putere ca altul. Numai atât că n-are poate experientă, n-are un duh de dragoste. Mărturisirea este în functie de tine, nu de mine ca duhovnic. Eu întreb, dar întrebarea asta mă costă: "Mărturiseste-te cucoană, că ai venit să te mărturisesti! Spune, te ascult". Zice: "Păi întrebati-mă!" Trebuie să te pregătesti dinainte cu o listă, iar preotul te mai ajută.

Sunt foarte multe femei care spun că au fost tăbărâte, că nu au avut ce să facă. Ce-ai făcut tu cu ocazia asta? N-ai participat si tu? N-ai avut si tu haine pe tine? Dă-mi ceva să te dezleg (de păcate). Nu este o mărturisire bună! Si eu sunt atent.

Puneti mâna pe creionas si notati păcatele. 0dată ce l-ai scris când l-ai făcut, nu mai scapă. Altfel ti-l poate dilua mai târziu satana. Cum zic atâtia: "Părinte, m-am mândrit de sase ori!" Mititelul a scris de câte ori. Dar nu-i usor. Îti ia satana creionul, n-ai hârtie la tine; în tot cazul, important e că este posibil. Cum se spune, o tară e tare si bună, dacă are duhovnici buni. Dacă te-ai pregătit în felul acesta si ai uitat ceva păcate, esti iertat. Dar dacă nu te-ai pregătit, si te-ai dus întâmplător, si te-ai lăsat pe seama duhovnicului, si ai omis o serie întreagă de păcate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate. Taina pocăintei cuprinde patru elemente: 1. Mai întâi de toate să nu mai faci păcatul. 2. Să-l mărturisesti. 3. Să te dezlege duhovnicul. 4. Un canon care se dă sau nu se dă.

Deci nu mai fac. Când mă duc la spovedit, mă duc cu gândul că nu mai fac păcatul. S-ar putea să se mai repete. Tu nu esti vinovat de deliberare. L-ai făcut fără să-ti dai seama. Dar dacă îl faci chiarstiind că-i păcat, este păcat mai mare. De aceea nu-i dezleg pe acestia care trăiesc necununati. Le spun asa: "Am furat de nouă ori, dar dezleagă-mă de zece ori că la noapte fur iar!" Îi pun în situatia să înteleagă si ei că conditia pentru iertare este să nu mai facă.

Lupta este din partea amândurora, a fiului si a părintelui, să te vindeci de păcate si să progresezi, să devii mai bun, din ce în ce mai bun. Păcatele, la prezenta asta sufletească continuă, ti-aduc un foarte mare avantaj: smerenia: "Uite ce am fost eu în stare să fac, netrebnicul de mine! Cum am putut eu să-L supăr pe Dumnezeu cu păcatele mele!"

Raiul este plin de păcătosi pocăitîi. Toti au făcut păcate, i-a plăcut lui Dumnezeu căinta lor. Păcatul aduce smerenie. De unde se întelege că dracul joacă un rol mântuitor indirect. Ne arată imediat neputintele. Ne ajută la încununare. Dacă ar sti cât de mult ajută la mântuire, ar fi mai putin ispititor.

- Dacă nu fac canonul dat de duhovnic?

Duhovnicul ce canon dă, de nu poate să-l facă fiul? Eu nu prea sunt de părerea asta, a unor canoane care angajează timp si chiar efort fizic. Sunt pentru canoane de prezentă, de atentie, de tâsnire către Dumnezeu. Iar dacă nu puteti să faceti canonul pe care vi l-a dat, sunteti în culpă. Trebuie să vă spovediti că nu ati putut să faceti canonul, sau nu ati vrut. De ce să nu se poată face? Chestia asta că-l fac sau nu-l fac, mai ales că nu-l fac, trebuie s-o discutati cu duhovnicul care vi l-a dat. E singurul care poate să vi-l usureze. Duhovnicul are toată autoritatea de a lega si a dezlega. Vi l-a dat, nu mai discutăm că nu este bun, trebuia să-l discutati atunci. "Părinte, eu mă găsesc în situatia asta, nu pot îngenunchia, că am o bubă la genunchi"; "Părinte, am o anemie". Un părinte duhovnicesc tine cont de regula neputintelor. Dar, dacă nu-l faci dintr-o lipsă de atentie si dintr-o crasă lenevire, atunci esti vinovat.

Si ce este, mă rog, de nu se poate face? Era o gâză de fată, mică de cincisprezece ani, soră de mănăstire, si au vrut să o mute de la o maică la alta. Ea nu a vrut în sinea ei, si făcea în 24 de ore câte o mie de metanii, plus canonul ei călugăresc ca să nu o mute. N-a dat-o până la urmă, dar putea să o dea. Asa, care, ce canon este ăsta de nu se poate face? Eu nu sunt de părerea canoanelor care se mai discută între fii duhovnicesti. Eu am dat niste canoane foarte usoare. Ca să aflu la unii că nici pe acesta nu au putut să-l facă. N-au vrut. Si pentru păcate grele, nu asa, hai să dau canoane. De fapt, canonul s-a transformat în întelegerea oamenilor ca o obligatie, să se dea canoane. Dar canonul, de fapt, înseamnă: nu mai fac păcatul. Lupta de a nu mai gresi.

Canonul începe să se considere atât de relativ, încât nu ai toată siguranta că se potriveste atât de bine la cel care i-l dai. Se mai poate orienta un duhovnic dupâ râvna care o are fiecare si în functie de gravitatea păcatelor. Dar canonul cel mai adevărat este acesta: să nu mai faci păcatul. Pentru că esti cu tine mereu, mereu sunt ispite, si, atunci, tu te găsesti un luptător cu sabia scoasă, ascutită, nu un luptător adormit. Sau unul din canoanele cele mai mari care se dă este oprirea de la împărtăsit. Aici se pot pronunta duhovnicii cu foarte multă grijă. Canoanele cele mai rezistente opresc de la împărtăsit 18-20 si chiar 25 de ani. Dar asta ar însemna să nu te mai împărtăsesti niciodată. Mai ales se tine cont si de momentul istoric în care trăim. El poate să se obisnuiască cu neîmpărtăsitul si nu îl mai interesează si zice: "Parcă tot cu împărtăsania am trăit până acum!"

După o perioadă de 40-50 de ani de educatie atee, eu constat la oameni care s-au născut si au trăit în vremea aceea, că nu au deloc o educatie crestină mostenită de la mosii si strămosii lor. Eu constat, prin femeile care vin, că bărbatii lor nu sunt credinciosi. Lupta este ca, aducându-i si pe ei la biserică, să nu-i refuzăm pe motivul că el este un păcătos.

Trebuie urmărit un canon care să-l facă zi de zi, în ce priveste starea de simtire, nu starea de obligatie tipicală. Duhovnicul de multe ori cu regret se achită de fiul duhovnicesc, îi dă un canon: să citesti cutare... Fiul o face din obligatie, nu o face să se vindece, dacă face. Sunt foarte putini care fac cum trebuie. Unul a primit un canon să citească de trei ori Biblia. Biblia, care o citesti o dată în viată. Acela citeste să înteleagă, sau o citeste că i s-a dat să citească. Ba, îl împutinează sufleteste canoanele prea încărcate. Si atunci este un duhovnic neiscusit sau nepăsător cu mântuirea fiului său. Lupta este ca mâine să fie tot cum a fost astăzi când s-a spovedit. "Frate, nu ti-am spus decât atât să faci!" Lupta mare este să fie în fiecare zi prezent, în fiecare clipă dacă se poate. Nu o să se poatâ. Dar lupta este să se poată. Vă dau un exemplu:

S-a măritat Ioana cu Nicu. Au terminat petrecerile nuntii si au trecut la casa lor. Nicu a plecat la treabă, unde trebuia el să muncească, iar Ioana a rămas să gătească mâncare. Ea, dintr-o greseală, nepricepută si tânără cum era, a afumat mâncarea. Si se perpelea: "Vai, ce o să zică Nicu: ŤN-ai învătat nici atâta la mama ta!ť", se fărma sărăcuta. A venit Nicu. "Dragă Nicule, am afumat mâncarea!" "Lasă, dragă, nu asta mă interesa pe mine! Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua, asta mă interesa!" Asta îl interesează si pe Dumnezeu: "O, dacă ar sti cine sunt Eu! Eu, care v-am făcut! V-am dat chip îngeresc, si peste îngeri chiar. Vă stau îngerii de vâ slujesc. Îngeri vă veti numi si voi întru împărătia Mea. V-am dat întelepciune, pricepere, discernământ. De ce nu v-ati gândit la Mine?" Si auziti, numai să ne gândim la El. Asta este o mare lucrare. Deci, este un canon bun. Să te gândesti la Dumnezeu, cum te gândesti la mâncare, cum te gândesti la părinti, cum te gândesti la cineva pe care-l iubest i. Te gândesti la ei: ce-o mai fi făcând mama, tata, sotia. Asa să te gândesti si la Dumnezeu. Pentru că mai întâi de toate si peste toate El trebuie să fie iubit din tot cugetul si din toată inima. Când te surprinzi în uitare, în răspândire: "Doamne, iartă-mă!" Revenirea asta e foarte primită de Dumnezeu. "Doamne, sunt un netrebnic, nu merit...!" Încolo, îmi faci mie 100 de metanii trr-trr-trr... sau le faci cum trebuie; dar ce faci după ce le faci?

Avem nevoie de o prezentâ continuă a inimii, de această stare continuă de dragoste. 0 tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă.

După ce îsi face pravila, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii si se retrage fără nimic. Eu sunt mai mult pentru o tresărire continuă, duhovnicească. De aceea am spus: orice clipă poate fi un timp si orice suspin poate fi o rugăciune. Rugăciunea după tipic o termini într-o oră. Nu trebuie renuntat la ea. Dar să nu fie singura treabă duhovnicească. A citi un Paraclis e foarte bine. Dar ceea ce de fapt trebuie adus la cunostintă, căci lucrul acesta e mai putin discutat, este prezenta continuă a inimii. Chiar o serie întreagă de insi îmi spun la spovedit că nu si-au făcut canonul. Poarte rar găsesc care si-au făcut canonul. Atunci nu prea sunt de părere pentru canoane, dintr-astea, care se fac repede ca să scape de ele, sau se fac numai rational, fără simtire, sau nu se fac deloc. Suspinarea însă, nu îti ia timp. E la îndemână si angajează toată fiinta ta: "Of, Doamne!", si ai făcut mai mult decât acela care a zis de 15 ori Tatăl nostru, îl stia pe de rost si l-a zis reped e.

Duhovnicii trebuie să stie că sunt date canoane mari, dar orientarea contează, căci, în general, în duhovnicie, trebuie să le consideri si foarte elastice. Sfântul Vasile cel Mare, care în lumea duhovnicilor trece drept cel mai tare în canoane, dă pentru avort 20 de ani. Si spune si cum să-i faci: 5 ani să stea în curtea bisericii, 5 ani la usa bisericii si 5 ani în biserică neîmpărtăsit. Si trebuie să tii cont. Dar tot Sfântul Vasile cel Mare, care era de o mare flexibilitate si întelepciune duhovnicească, spune în canonul 74: "Cel cărui i s-a încredintat de la iubirea de oameni a lui Dumnezeu, puterea de a lega si a dezlega, nu se va osândi pentru micsorarea timpului canonisirii, pentru cel care se pocăieste, mărturisindu-se de bună voie, căci unul ca acesta ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu".

Deci, dă libertate duhovnicului să-l canonisească cu oprire de la împărtăsit după cum crede el. Duhovnicul tine cont de o serie întreagă de elemente. Mai întâi de toate, vă spun încă o dată aici: chiar faptul că vine la mărturisire este un canon pe care îl face. El vine cu emotie. Trebuie să discuti toate lucrurile foarte intim, căci sunt numai de el stiute. Si aici, la spovedit, trebuie să le spună tare. Bineînteles, duhovnicul trebuie să respecte cu foarte multă dragoste pe cel care spune lucruri foarte grave. Pentru că dacă scapă unul de la înec, de la o apă până la gât, e un merit. Dar nu-i mai mare meritul că l-ai scăpat pe altul de la o apă foarte adâncă? Este o bucurie pentru cel salvat; si nu-i mai arde să-l certe, că de ce e ud? Adică, duhovnicul l-a salvat pe cel care-si spune păcatele.

Duhovnicul tine cont care au fost împrejurările păcatelor. Faptul că el spune cu o foarte mare rupere de inimă, e cel mai important, atunci el ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu, si nu trebuie să-l mai opresc. Vă dau un exemplu dintr-o întâmplare a vietii mele de duhovnic. M-am trezit în Sâmbăta Pastilor cu un maramuresan bătrân, cu sarica pe el: "N-o, domn' Părinte, am venit să mă mărturisesc, să mă grijesc!" Cine era acest bătrân? În satul lui era un om foarte însemnat. De 30 de ani nevasta lui se făcuse adventistă. Era un curent de adventisti foarte puternic acolo. Si toti adventistii vroiau să-l prindă pe badea Ioan, care era foarte reprezentativ, ca prin el, să dea lovitură satului. Însă el se tinea de Biserică, si nu au reusit ăia să-l doboare. El apăra pozitia ortodoxă, numai prin faptul că nu se ducea la dusmani. Eu, n-am de lucru, în spovedanie, si l-am întrebat: "Ai postit?", că vroia să se împărtăsească. Mâine erau Pastile. "No, domn părinte! Am mâncat si ieri de frupt!", î n Vinerea Mare, că era în spital.

Acum, am zis eu, ce faci Arsenie? Sigur, ce ar face Hristos? Omul ăsta de 30 ani apără credinta adevărată, ortodoxă, si acum mă cramponez că a mâncat omul acesta o bucătică de cozonac, dată de pomană, pentru că era străin? "Bine, bade Ioane, să postesti până mâine!" SŞi până mâine mai erau câteva ceasuri, ca să zic că i-am dat un canon, si l-am împărtăsit.

Vedeti, faci un mare pogorământ, dar pe ceva. Nu l-am oprit după canoane, si am tinut cont de starea lui sufletească, de lupta care o dă de ani de zile. Pentru că, trebuie să spun, dar cu teamă, că nu prea văd că singur postul ar da nădejde de mântuire. Smerenia adâncă din inima noastră si nedusmănia este nădejdea de mântuire a noastră. Postul este recomandat ca o stare de nevointă si ca stare fiziologică, că elimină toxinele, si e foarte bun. Dar ne întâlnim cu fel de fel, si foarte multe cazuri, când nu s-a postit, ori sunt bolnavi, ori sunt pe drum.

Vedeti, trebuie să ai întelegere. Dacă duhovnicul tine cont de intensitatea pocăintei fiului, el se consideră ajuns.

Unul s-a dus la spovedit, cu păcate grele. Părintele i-a dat un canon foarte usor si zice: "Părinte, părinte, e usor pentru mine, păcătosul! Doar atât să fac eu?" Duhovnicul i-a scăzut si din ce i-a dat. "Părinte, ce faci?" Si i-a plesnit inima, si a murit din râvnă că el nu merita acest lucru. Dar duhovnicul a fost iscusit.

Asadar, canoanele rămân ca niste mari faruri de orientare: "Uite, domnule, păcatul dumitale, că te oprea de la împărtăsit douăzeci de ani", cum e cazul cu avorturile. Dar sunt atât de multe posibilităti ca să-l usurezi. Sfântul Ioan Gurâ de Aur, zice: "Ani vrei să-i dai? Nu, vindecă-i rana!" L-ai oprit atâtia ani, dar el tot asa a rămas, nevindecat. Lupta mare este să-i vindeci rana.

Se sfidează jertfa de pe Golgota când preotii duhovnici refuză să dezlege pe cei cu păcate grele si care se căiesc. Este o enorm de mare greseală. Poti să-l opresti de la împărtăsit dar nu ca să nu-l dezlegi de păcate. De câte ori sâ iertăm? a întrebat Sfântul Petru. De saptezeci de ori câte sapte. Ceea ce înseamnă: permanent. Dar numai dacă se căieste permanent, că n-are voie nimeni să desfiinteze iadul că-i milostiv Dumnezeu.

- Există vreo categorie de oameni care nu se pot mântui, de exemplu actorii?

- Dragă, numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci, nu mai puneti nici o întrebare de felul acesta. Conditia este să se pocăiască. Dacă a omorât o mie de oameni, se spovedeste, se căieste, plânge, Dumnezeu îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai a unora, pentru toti. Dacă nu vor, nu vor ei, dar pot să se mântuiască. Mântuitorul nu S-a răstignit numai pentru o categorie de greseli, ci pentru tot ce este greseală pe pământ. Mai mare păcat decât a făcut Iuda nu există, ca să-L trădezi chiar pe Dumnezeu constient. Si totusi îl ierta si pe el dacă nu se spânzura. Un sfat pe care-l dau duhovnicilor este să-i iubească pe fiii lor asa cum sunt.

M-am dus la o mănăstire unde aveam doi fii duhovnicesti, adusi de mine la mânăstire, si i-am întrebat: cum canonisiti? Zice: noi, pe cei cu douăzeci de avorturi, nu-i dezlegăm de păcate! Si ce faceti cu ei, îi trimiteti la Arsenie? Nu-l împărtăsesti imediat, dar de dezlegat îl dezlegi.

- Când e vorba de oameni care nu părăsesc păcatul, tot îi dezlegati?

- Dezleg de câte ori vin si se spovedesc că n-a respectat.

- Dacă un om nu merge la Liturghie Duminica - el, de fapt, spune că îl întreb eu, nu vine să-mi spună că nu merge Duminica la biserică - în cazul acesta eu nu-l dezleg si-l pun în situatia să meargă si-apoi se prezintă si stăm de vorbă, după ce-mi face dovada că merge!

- Eu n-am cum să nu-l dezleg; că el se spovedeste că n-a fost, ca un păcat. Dar îi spun marea lui greseală de a nu se duce la biserică si-i explic putin importanta Sfintei Liturghii, că-l umple de har.

- Dacă-i fumător nu-l dezleg!

- Eu îl dezleg. Dar nu spune: "Sunt fumător", nu vorbi asa. Spune: "Am fost fumător". Cuvântul "sunt" înseamnă continuitate. Contez pe o explicatie care le-o dau în legătură cu gravitatea păcatului: "îti dai seama dumneata cum lucrează ca să te distrugă, într-o formă tainică, această patimă si te trânteste când ti-e lumea mai dragă. Deci trebuie să te lasi de ea, că mă pui pe mine în situatia să te dezleg fals, si eu n-o fac. Si zice: "Am înteles, părinte!"

- El a înteles pe moment!

- În fata mea el hotărăste să se lase si s-ar putea ca el să nu mai gresească.

- Eu nu contez pe hotărâri spontane!

- Nici nu rămân asa fix, nu opresc pocăinta lui pe loc. Sistemul meu este să fiu mai îngăduitor, dar să atac păcatul cu orice chip, si să-l pun în situatia să fie si el împotrivă. Dacă el este împotrivâ, este pe cale. Mila lui Dumnezeu îl ajută.

- Femeile au început să poarte sterilet!

- Este mutilare! Să-l scoată imediat!

- Dacă nu-l scoate nu o dezleg!

- Acum depinde cât este de sinceră. De aceea s-a pus întrebarea de Sfântul Petru: De câte ori să iertăm?... De saptezeci ori câte sapte. Dar nu pleacă de la mine până nu îmi spune: "Nu mai fac". Însă nu am voie să mă bag mai departe! Dacă se întâmplă să moară, ce faceti?

- Dacă se întâmplă să moară înseamnă că Dumnezeu nu l-a învrednicit să primească dezlegarea si ceea ce nu i-am oferit eu, îi socoteste Dumnezeu, că are voie.

- Are voie, dar numai ce dezleagă preotii si episcopii, dezleagă si Dumnezeu! Si sunt cazuri destul de multe când se întâmplă să moară.

- În caz de neîntelegere între soti, ce putem face? Am întâlnit un caz, un tânăr mi-a spus că sotia lui îi face farmece, îi pune lucruri toxice în mâncare; spune că nu mai pot trăi împreună, si totusi asteaptă un copil de la ea.

- Dragă, o suportă până când găseste un motiv binecuvântat de despărtire. Trebuie s-o ducă mai departe. Si sunt mai multe cazuri de felul acesta. 0 duce mai departe si pe considerente că "Ce stii tu, bărbate, că nu-ti vei mântui femeia?" Sau invers. Nu sunt decât patru motive ca să se poată da divort:

1. Dacă e caz de adulter, cum zice Mântuitorul.

— Femeia poate da divort dacă-l prinde pe bărbat?

- E liberă si ea. Are dreptul ei. E fiintă liberă cu Edictul de la Milan. A încetat dragostea, a încetat si familia.

2. Dacă vrea să omoare unul pe celălalt, si a simtit că vrea să-l omoare, fie prin otrăvire, fie prin împuscare. Atunci trebuie să se despartă, decât să facă crimă. De ales însă, să nu fie un simplu accident - s-a întâmplat că a întors făcăletul, sau te miri ce...

3. Dacă a trecut la sectă unul din soti, a căzut în erezie, si cu influentă mare să-l racoleze pe sot. Celălalt are voie să se despartă, decât să cadă în anatema.

4. Dacă pleacă la mânăstire, dar cu acordul amândorura si cu divort.

Si în caz de adulter, dacă intervine o iertare totală, atunci să se pocăiască persoana în cauză.

- Dar când nu are motiv canonic de despărtire?

- Preotii, cunoscători ai canoanelor - cel putin, cele care sunt mai discutate, trebuie cunoscute cu orice chip - apreciază si el lucrul acesta.

Dacă a încetat dragostea si este o întindere acolo, si e un betiv notoriu, vine cu femeile în casă peste sotie. Vedeti, adică nu apreciem noi că e canonic? V-am spus, dacă îl prindem în unul din aceste patru motive pe unul din ei, suntem liberi să dezlegăm. Am ajuns în situatia să le spun: "Divortează, domnule, si gata!"

- Femeile se mai pot căsători?

- Se pot recăsători, dacă nu sunt ele vinovate. Dacă au fost ele rele, nu se pot recăsători. Dar, din două rele alegi răul cel mai mic; suntem în situatia de a-i cununa, că altfel trăiesc în păcat.

- În caz de avort cum să procedăm?

- Nu putem accepta cu nici un chip, cu riscul că-si pierde credinta ortodoxă. Nu putem accepta la o femeie să facă avort. E un păcat mare. Si nu-i vorba de faptul că a omorât un om, dar a ucis un om nebotezat. Le-am făcut o teorie de au început să plângă. Dumnezeu însă, asteaptă pocăinta oamenilor, nu timpul. Pentru că Dumnezeu a iertat de la primele cazuri. Femeia păcătoasă, aduceti-vă aminte. Si mereu trebuie să ne întrebăm ce-ar face Iisus Hristos în cazul acesta. Mântuitorul a vrut să mântuiască lumea, oamenii căindu-se, că nu se poate fără pocăintă. Acesta e actul material prin care se vede căinta unui om: mărturisirea. Chiar într-o observatie, la Sfântul Vasile cel Mare, se zice: "Se dădeau canoane mari pentru că era si credinta mare". Noi nu ignorăm canoanele, dar, totusi, trăim un moment istoric al nostru. Eu, azi, spovedesc, acum stau de vorbă cu penitentul. Si vă rog să mă credeti că nu am oprit mai mult de trei ani de la Sfânta Împărtăsanie, chiar si pe cei cu avorturi.

- Femeia zice: "Nu depinde de mine să nu fac avort, de bărbatul meu!"

- Părinte, din momentul în care ea spune si îi pare rău, eu o dezleg. Însă le spun: "Mai bine mori, dar asa ceva să nu mai faci!" Si vai de bărbatul ăla, la urma urmei. Dar ea, săraca, vrea să se plângă, nu trebuie să plece descurajată de faptul că nu s-a rezolvat problema. Apoi, îl luăm în pomenire si pe bărbatul ei, căruia îi transmitem mustrări, să se oprească de la acest mare păcat.

- Vin oameni să-si mărturisească păcatele, dar nu-si schimbă viata, nu se transformă.

- Dacă nu se schimbă, nu-l împărtăsesti imediat, dar de dezlegat îl dezlegi de păcate. Nu trebuie alungat.

În ce priveste căinta am să vă spun o istorioară: când au căzut îngerii din cer, un înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu forta si cu viteza divină, el si-a dat seama că a gresit, dar cerurile s-au închis si el a rămas pe afară; si s-a rugat să-l primească, si nu l-a primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o conditie: "Să-mi aduci ce-i mai scump pe pământ!" - îngerii erau căzuti înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani si el ar fi rămas tot pe afară, asa încât avea o bucurie, că totusi are o sansă.

Si s-a pogorât în adâncurile oceanelor si a adus el mai scump mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. - Dar, când lupti duhovniceste si nu câstigi, ai câstigat necâstigarea: faptul că tu stii că nu ai câstigat, deja esti câstigat! Deci, esti deasupra luptei.

Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a desteptat îngerul: "Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!"

La un râu doi copii se scăldau si, în joaca lor, unul a căzut si era să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze - s-au înecat amândoi. Si îngerul a luat inima copilului salvator si s-a suit cu ea la cer. Si Cerul nu s-a deschis! - Vezi cât de învătat era îngerul acum?

Mergând el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-si plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca de foc. Si a luat o lacrimă din aceea si a fugit cu ea la cer. Dumnezeu l-a primit imediat! - Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăintei!

- Spuneti-ne ceva despre Taina Sfântului Maslu

- Vă spun un lucru să stiti. Vă rog să tineti la chestia asta foarte mult. Nu se poate face Sfântul Maslu cu un singur preot. Măcar cu doi. Adică să fie la plural, stii? Taina respectivă se întemeiază pe cuvântul Scripturii: "Mergeti la preoti". Nu la preot.


http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_sfinteletaine.htm

Cuvioasa Melania din Roma




Sfânta Melánia. Copie contemporană după icoana Fericitei Olimpiada

Sfânta Melánia a trăit în vremea în care împărat era Honorius, cel de-al doilea fiu al împăratului Teodosie cel Mare. Părinţii săi, de neam bun şi bogaţi, au căsătorit-o încă mică fiind. Din această căsătorie a dobândit doi copii. O aşteptau, însă, mari încercări. Inima ei de mamă a fost sfâşiată de moartea celor doi copii. La puţină vreme după aceea şi cu totul pe neaşteptate a murit şi soţul ei. Şi pentru ca paharul amărăciunii să fie plin, și-a pierdut și părinţii.

Clipele pe care le-a trăit în aceste împrejurări au fost foarte grele. Singurul lucru care o mângâia erau cuvintele Domnului: Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi (Romani 12, 12). Cu alte cuvinte, credinţa nezdruncinată în bunătăţile viitoare să ne umple de bucurie şi să ne întărească să arătăm răbdare în supărări şi suferinţă. Şi să stăruim în rugăciune, continuă cuvântul lui Dumnezeu, din care vom primi ajutor de nădejde în împrejurările dificile din viaţa noastră.


Cuvioasa Melania din Roma, ilustrație din Minologhionul Împăratului Vasile al II-lea, 985

Aşa şi Melánia, nepăsătoare la plăcerile lumeşti, s-a retras la una dintre proprietăţile ei, departe de oraş, unde s-a dedicat studiului şi rugăciunii. Acolo se ocupa şi cu copierea cărţilor sfinte, pe care le dădea credincioşilor spre lectură.


Chilia Cuvioasei Melania, de lângă Biserica Învierii din Ierusalim

Şi-a folosit întreaga avere pentru uşurarea nevoilor săracilor şi bolnavilor. Şi vizitând multe locuri pentru a ajuta pe cei ce pătimeau, a ajuns la Ierusalim, unde a şi murit de pleurezie.


Paraclisul Cuvioasa Melánia din Mitilini

Biserica cinsteşte pomenirea ei în fiecare an în ziua de 31 decembrie.

Tuesday, December 30, 2014

Părintele Iustin și minunea din viața noastră



De abia atunci am realizat că fetița noastră s-a născut în zi de mare sărbătoare, așa după cum ne spusese părintele Iustin Pârvu. Și, pentru că sufletele noastre au simțit asta, ne-am decis s-o botezăm Iustina.



Se împlinește un an de când părintele Iustin ne protejează de acolo de sus, din rândul cetelor îngerești. De cand a plecat la Domnul, ne simțim singuri, nemângaiați de dragostea lui către oameni.

Contactul nostru cu părintele Iustin a început în anul 2009, atunci când am aflat de existența părintelui și când viața ne-a îndrumat pașii spre chilia bătrânului (așa cum îl numeau călugării mai tineri din obștea Mănăstirii Petru Vodă). În momentul în care ochii ni s-au intersectat cu cei ai părintelui Iustin, brusc s-au umplut de lacrimi, de lacrimi necontrolate. Pentru că acolo, în ochii părintelui, se vedea o liniște din altă lume.

Am ajuns la chilia părintelui cu o îngrijorare pentru viața ce lua ființă în pântecele soției. Cu frică am întrebat ce se va întâmpla cu copilul ce se zămislea și se forma. Trăiam cu o frică, nu ne-o puteam explica, dar era o stare de teamă pentru copil. Blajin, părintele Iustin ne-a întrebat: „De ce vă îngrijorați? Nu este decât o sămânță acum”. Văzandu-ne chipurile nedumerite, a continuat: „Copilul nu va avea nimic rău, va fi o ființă deosebită, vă va aduce multe bucurii și se va naște într-o zi de mare sărbătoare”.

Am plecat din chilia părintelui mai liniștiti, cu binecuvântarea lui dată copilului din pântecele soției. Timpul a trecut, noi ne-am luat cu cele lumești. În seara zilei de 24 martie ne comportam normal, ne-am culcat fără nicio grijă. Însă, vorbele părintelui aveau să se împlinească – soția m-a trezit pe la ora 3.00 dimineața, pe 25 martie, și m-a anunțat că trebuie să mergem la maternitate.

Buimaci de somn, am plecat înspre maternitate, liniștiți și siguri că totul va fi bine. În acele momente nu conștientizam că este Buna Vestire. Am lasat soția pe mâna medicilor și am plecat spre casă cu gândul numai la ea, la pruncul ce avea să se nască și la Maica Domnului. Mi-am pus gândurile și rugăciunile în slujba Maicii Domnului și la ora 10.40 soția m-a anunțat că s-a născut fetița noastră dragă, după un travaliu de 20 de minute.

De abia atunci am realizat că fetița noastră s-a născut în zi de mare sărbătoare, așa după cum ne spusese părintele Iustin Pârvu. Și, pentru că sufletele noastre au simțit asta, ne-am decis s-o botezăm Iustina.

Da, parintele Iustin a făcut o minune cu fetița noastră și sunt sigur că binecuvantările părintelui o vor proteja pe Iustina întreaga viață!



http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/parintele-iustin-minunea-din-viata-noastra

Cuviosul Nou-Mucenic Ghedeon de la Mănăstirea Caracalu




Cuviosul Ghedeon a mărturisit în localitatea Týrnavos din Thessalia, pe data de 30 decembrie a anului 1818.

Sfântul era originar din satul Kápurna de lângă Makrynítsa Pelionului. Provenea din părinţi evlavioşi şi era primul născut din cei opt copii ai familiei. Numele lui de mirean era Nikolaos. Pentru că în Kápurna dările erau prea mari, tatăl lui a fost nevoit să se mute cu familia în alt sat, unde putea să îşi chivernisească mai bine cele de trebuinţă vieţii. Sfântul era pe atunci în vârstă de 12 ani.

Mama sa avea un văr care era băcan în Velestíno. Acesta l-a cerut pe micul Nikolaos ca să-i fie ajutor la magazin. Şi, într-adevăr, copilul muncea cu multă hărnicie. Un oarecare turc pe nume Ali, care obişnuia să cumpere de la băcănie, l-a văzut pe micul Nikolaos că era deştept, muncitor şi ascultător şi l-a cerut de la unchiul lui pentru un an, ca să slujească în haremul lui, de vreme ce băiatul era încă mic de vârstă. Unchiul a refuzat, spunându-i să meargă să îl ceara de la mama lui. Turcul s-a dus la părinţii copilului şi după o săptămână s-a întors mânios că a fost refuzat; atunci l-a înşfăcat cu forţa pe micul Nikolaos şi l-a luat la casa lui, ca să-i servească în harem.



După un an de zile tatăl lui a venit şi l-a cerut înapoi pe Nikolaos de la Ali. Acesta i-a răspuns: ”îl am pe fiul meu în război şi, îndată ce se întoarce fiul meu, poţi să vii să îl iei pe-al tău”. După câteva zile, s-a întors fiul turcului din război, l-a văzut pe băiat şi i-a spus tatălui său: ”Unde l-ai găsit pe aceste pui de creştin care slujeşte în harem? Nu se cade ca un creştin să slujească în harem. Aş vrea să îl tăiem împrejur, iar eu să-i fiu naş şi să îl avem în harem pentru totdeauna. Şi a început îndată necredinciosul să îl ia cu binişorul pe Nikolaos şi să-l amăgească. În cele din urmă, prin vorbe bine ticluite, dar şi pentru că Nikolaos era încă foarte tânăr, a reuşit să îl facă să se lepede de Hristos şi să devină musulman.

După două luni însă, copilul şi-a simţit căderea, s-a căit şi a plâns cu amar.

Într-o noapte a reuşit să fugă pe ascuns de la turci şi să meargă la casa părinţilor lui. I-a povestit tatălui păţania sa, spunând: ”am păcătuit, am păcătuit, dar de acum încolo nu vreau să mai fiu turc şi nici să mă mai numesc turc”. Nefericitul tată i-a răspuns cu lacrimi: ”eu, Níko al meu, sunt om sărac, nu am bani ca să te ascund undeva. Mâine noapte te voi duce cu calul la Keramídi şi mă voi întoarce cu o încărcătură de peşte de la lacul Kárla, ca să nu le dau de bănuit turcilor. Tu să încerci să mergi în Sfântul Munte. Acum, eu întorcându-mă, cine ştie cum o voi găsi pe mama ta şi pe fraţii tăi, pentru că am aflat că turcii se pregătesc să ne omoare. Dar să murim şi noi pentru Hristos”.

Acolo, la Keramídi, Sfântul a fost găzduit de o rudă a lor, monahie, care l-a dat unor constructori să muncească ca ajutor. După puţine zile, grupul de constructori a plecat cu corabia în Creta şi Nikos s-a dus cu ei. Din nefericire, însă, aceştia se purtau urât cu el, de multe ori bătându-l fără milă. Aşa că a plecat de la ei şi mergea doar prin pădure. Într-o zi a ajuns la un paraclis unde se slujea liturghia. Preotul l-a văzut că este străin şi într-o stare jalnică, s-a apropiat de el, iar Nikolaos i-a povestit viaţa lui. ”Nu mai plânge, fiule!”, i-a spus atunci preotul. ”Eu am avut un singur fiu care a murit cu puţine zile în urmă. Dacă vrei, te înfiez eu”. Cu multă bucurie, Nikolaos a primit propunerea preotului şi a mers cu el acasă, unde şi preoteasa l-a primit ca pe copilul ei. Aşa trăia fericit în casa preotului, învăţând arta ţesutului, pentru că şi preotul îşi câştiga pâinea din această lucrare.

După trei ani însă, din păcate, preotul a trecut la Domnul, iar preoteasa, pentru că nu putea să îşi chivernisească singură cele ale traiului, având şi două fiice, i-a dat binecuvântarea lui Nicolae să plece şi să îşi caute singur norocul. Sfântul i-a pus metanie plângând mamei sale de suflet şi a plecat.



Cutreierând Creta cu un alt tovarăş cam de aceeaşi vârstă, s-au hotărât să meargă împreună să se închine în Sfântul Munte. După ce au ajuns cu corabia în Dafni, s-au despărţit, iar Nikolaos a început să meargă din mănăstire în mănăstire şi pe la schiturile Sfântului Munte. În cele din urmă a ajuns la mănăstirea Caracalu, unde, după ce şi-a mărturisit căderea, a fost reprimit în Biserică prin Mirungere şi apoi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. A rămas la mănăstire, unde a devenit monah, cu numele Ghedeon. Trăia cu multă ascultare, smerenie, înfrânare şi lupte de nevoinţă peste măsură, pe care doar Dumnezeu, Cunoscătorul inimilor, le ştie, şi plângea neîncetat pentru căderea lui.



După 13 ani de nevoinţă s-a aprins în inima lui dorul de mucenicie şi, cu binecuvântările Părinţilor, a plecat din Sfântul Munte, a venit în Velestíno, unde se lepădase de Hristos, şi se prefăcea că este nebun.

În Vinerea Mare s-a înfăţişat lui Ali, cel care îl făcuse musulman şi L-a mărturisit înaintea lui pe Hristos. Turcul a cerut îndată ca Ghedeon să fie închis şi să fie dus la judecător. În Vinerea Mare, Sfântul, purtând pe cap cunună de flori şi ţinând în mâini două ouă roşii s-a înfăţişat judecătorului şi i-a spus: ”Hristos a înviat!”. Acolo, la judecată, a făcut şi alte fapte nebuneşti, iar judecătorul a poruncit să fie bătut fără milă şi să fie alungat ca unul ce era nebun. Sfântul îi provoca intenţionat, ca să îi facă să îl omoare, dar încă nu era voia lui Dumnezeu. A trăit multă vreme prefăcându-se nebun în timpul zilei, în timp ce noaptea se retrăgea într-o peşteră unde îşi ducea luptele de nevoinţă.

În cele din urmă însă, pentru că prin modul lui de viaţă, dar şi prin cuvintele sale îi provoca pe turci, paşa Belí din Týrnavos a dat ordin să fie arestat.

Sfântul, după ce s-a pregătit duhovniceşte prin taina Sfântului Maslu şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, i-a urmat pe ostaşii paşei la Týrnavos. Înaintea paşei a mărturisit lepădarea lui de Hristos, căinţa lui, întoarcerea la Hristos şi dorul lui de a-şi mărturisi credinţa şi de mucenicie acolo unde s-a lepădat. Auzind acestea, paşa l-a aruncat în închisoare.

În ziua următoare, după ce i-a chemat pe ceilalţi demnitari turci, paşa a poruncit ca Sfântul să fie adus înaintea lui. Şi iarăşi, înaintea tuturor, Sfântul L-a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. Aceia au început cu vorbe linguşitoare încercând să îl întoarcă din nou la Islam, dar Sfântul a refuzat, dispreţuind credinţa lor. Atunci l-au condamnat la moarte.



Mai întâi l-au pus la stâlpul infamiei în Týrnavos. L-au adus apoi înaintea paşei care a poruncit să îl mutileze, tăindu-i cu toporul mâinile şi picioarele. Sfântul îşi întindea singur mădularele pe butuc ca să îi fie tăiate, fără să dea nici un semn de frică, fără să arate vreo durere pe chipul lui, încât ai fi zis că un altul suferea, nu el.

L-au lăsat să zacă plin de sânge toată ziua, iar seara paşa a poruncit să îl ridice şi să îl arunce în locul pe unde curgeau apele reziduale ale casei sale. Mucenicul era încă viu. În acel loc plin de necurăţii, Sfântul şi-a dat sufletul.

Creştinii s-au străduit să ia sfintele lui moaşte şi să le îngroape în Biserica Sfinţilor Apostoli.

Îndată, Sfântul Mucenic Ghedeon a început să facă minuni, încă în vremea slujbei de înmormântare, dar şi după îngropare, tuturor celor care se închinau cu evlavie la mormântul lui, la fel şi după mutarea moaştelor lui şi până în ziua de astăzi. 


http://www.pemptousia.ro/2012/12/cuviosul-nou-mucenic-ghedeon-de-la-manastirea-caracalu/

Monday, December 29, 2014

Despre rugaciune si Sfanta Liturghie ( Parinte Cleopa )

50. Parinte Cleopa, ce intelegem prin fapta buna si cum putem sti ca faptele noastre sunt bune sau rele inaintea lui Dumnezeu ?

Fapta cea buna este " roada dreptatii " ( Filipeni 1, 11; Matei 5, 16; Iacob 3, 18 ) . Fapta buna se mai zice si " roada vrednica de pocainta " ( Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20 ) . Iisus Hristos a fost intru toate pilda de adevarata fapta buna ( Ioan 10, 32; Fapte 10, 38 ) . Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu ( Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23 ) . Nimeni nu se poate mantui numai cu faptele sale cele bune, daca nu va completa mila lui Dumnezeu neajungerile si datoriile sale cele sufletesti ( Efeseni 2, 8-9; II Timotei 1, 9; Tit 3, 4-5 ) . Fiecare din noi trebuie sa stie ca toate faptele bune se infaptuiesc de Dumnezeu in cei credinciosi, deoarece " Dumnezeu este cel ce lucreaza " intru noi, atat ca sa voim, precum sa si savarsim faptele cele bune dupa a Lui bunavointa ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; Evrei 13, 20-21 ) .

51. Care este cea dintai virtute, considerata cea mai mare inaintea lui Dumnezeu ?

Cea dintai si cea mai mare virtute este dragostea de Dumnezeu ( Matei 22, 37-38; Marcu 12, 30-31 ) . Aceasta prea mare virtute se formeaza in inima omului prin lucrarea harului Prea Sfantului Duh ( Romani 5, 5; Galateni 5, 22; II Tesaloniceni 3, 5 ) . A doua virtute, asemenea celei dintai, este a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine ( Matei 22, 39 ) .

52. Se poate mantui omul numai prin unele fapte bune, pentru ca nimeni nu poate implini toate faptele bune ?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit " sa pazim toate Lui " ( Matei 28, 20 ) . Sfantul Apostol Iacob arata ca " de vom calca o singura porunca, ne-am facut calcatori ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu " ( Iacob 2, 10 ) . Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem clar ca suntem datori a pazi toate poruncile pentru a ne mantui. Dar, pentru ca Mantuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta ( Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32 ) , " cine face fapte vrednice de pocainta " ( Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20 ) , unul ca acela completeaza prin pocainta lipsa faptelor bune care trebuie sa le faca si prin adevarata pocainta se mantuieste. Acest lucru il arata Sfantul Isaac Sirul, zicand : " A te mahni in minte si a te cai covarseste pe toata osteneala trupului " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 34 ) . Iar cum ca ajunge si un singur suspin din adancul inimii spre mantuire arata dumnezeiasca Scriptura, zicand : " Cand te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mantui " ( Isaia 61, 3; II Corinteni 7,10 ) .

Alta mare si cuprinzatoare fapta buna spre mantuire este smerenia. Acest lucru il spune mai intai proorocul David, zicand : " Smeritu-m-am si m-am mantuit ! " ( Psalm 114, 6 ) . Il spune si Mantuitorul in fericirea cea dintaiˇ " Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor " ( Matei 5, 3 ) . Iar Sfantul Ioan Scararul, in Cuvantul 25 - Pentru smerita cugetare - zice : " N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit si degraba si in scurt Domnul m-a mantuit pe mine " ( Filocalia, vol. IX ) . Tot acolo arata el ca " smerenia este poarta imparatiei cerurilor " . Si Sfantul Isaac Sirul spune acelasi lucru : " Smerenia fara fapte bune poate multe pacate sa ierte, iar faptele cele bune fara de smerenie sunt ca niste nefolositoare " ( Scolia 39 din Scara, la Cuvantul 25, Pentru smerita cugetare ) . La fel, in Psalmul 50 zilnic citim ca " Inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi ( Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2 ) . Iar dumnezeiescul parinte Efrem Sirul adauga si el : " Daca vei suspina, cela ce ai pacatuit, impreuna cu suspinul si greutatea balaurului a iesit si usurandu-ti-se mintea, pe norul nestiintei il izgoneste si se face intru alinare ochiul sufletului tau si indata pacea intra si il povatuieste pe el spre mantuire " ( Tomul III, Cuvant pentru pocainta ) . Dupa a noastra slaba putere sa ne silim, deci, a ne impartasi noi din toate faptele bune, completand cu smerenia si cu mila Domnului toate lipsurile noastre.

53. Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti ?

" Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii " , spune Evagrie Ponticul ( Filocalia, vol. I, pag. 74-77 ) . Si iarasi : " Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor... ) . " Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor " , zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ) , iar Sfantul Teofan Zavoratul ( sec. XIX ) spune ca " rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu " . Rugaciunea are trei trepte : treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii.

54. In cate feluri se imparte rugaciunea dupa lucrare ?

Dupa lucrare, rugaciunea se imparte in trei feluri si anume : rugaciunea de lauda, adica de preamarire; rugaciunea de multumire si rugaciunea de cerere.

55. Cand cunoaste cineva ca s-a rugat cu adevarat lui Dumnezeu ?

Simtirea lui Dumnezeu in noi este rugaciune, chiar daca cineva nu rosteste nimic prin cuvinte. De aceea, cand cineva va duce cuvintele sale pana la simtirea inimii, unul ca acela va cunoaste cu incredintare ca s-a rugat lui Dumnezeu.

56. Cunoaste credinciosul cand trece de la o treapta a rugaciunii la alta ?

Trecerea rugatorului de la rugaciunea de cantitate la cea de calitate, ca si cresterea lui in cea duhovniceasca, adica urcarea lui pe cele trei trepte ale urcusutui duhovnicesc, dupa mai multi Sfinti Parinti nu este cunoscuta de cel ce se roaga. Cresterea, adica sporirea in rugaciune se aseamana cu o planta ce creste fara sa stie si fara sa inteleaga clipa, sau momentul cresterii sale. Este asemenea unui copil ce creste, trecand de la o varsta la alta, fara sa stie timpul exact cand a sporit cresterea sa. Aceasta crestere si sporire a crestinului in rugaciune, ca si cresterea lui in cele duhovnicesti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci mai mult al darului si al milei lui Dumnezeu. Adesea este ascunsa aceasta crestere si sporire a sa, fie in rugaciune, fie in cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiasca, ca sa nu cada omul in parerea si inchipuirea de sine. ( A se vedea Sbornicul, vol. I, Editura Manastirii Valaam ) . " Suirea catre desavarsire este necunoscuta in ravnitor " , zice un mare rugator. Totusi dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul arata unele semne prin care cineva poate sa priceapa in ce masura se afla, adica in care treapta sta. Iata ce zice el : " Omul cand se afla in lenevire, se infricoseaza de ceasul mortii; iar cand se va apropia de Dumnezeu, se teme de intampinarea judecatii. Iar cand cu totul va veni inainte intru dragoste, acestea doua se inghit, adica se mistuiesc de dumnezeiasca dragoste " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 38 ) .

57. In general, credinciosii nostri se roaga putin, dar cu multa smerenie. Pot avea ei nadejde de mantuire cu rugaciune putina ? Dar cei bolnavi si care nu pot citi, cum trebuie sa se roage ?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis : " Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, carora li se pare ca in multa lor vorbire vor fi ascultati. Deci, nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de ce aveti trebuinta, mai inainte de a cere voi de la El " ( Matei 6, 7-8 ) . Deci, i-a invatat sa se roage cu rugaciunea Tatal nostru. Asadar, insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a invatat pe noi rugaciunea scurta. Oricine va zice rugaciuni scurte, dar cu smerenie, cu umilinta si simtirea inimii, se va mantui. Sa ne aducem aminte de acel batran care, timp de patruzeci de ani, zicea aceasta scurta rugaciune : " Doamne eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu ma iarta " ( Pateric, ed. 1930 ) . La fel sa faca si bolnavii. Sa se roage lui Dumnezeu cu rugaciuni scurte si sa multumeasca pentru boala.

58. Care este cel mai sfant loc si timp pentru rugaciune ?

Oricare loc si orice timp este potrivit pentru rugaciune, dupa marturia care zice : " Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea " ( Psalm 33, 1 ) . Si iarasi : " In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul " ( Psalm 102, 22 ) . Dar, de cauti cel mai sfant loc de rugaciune, gandeste-te la inima omului, caci inima omului este altarul cel intelegator al lui Dumnezeu, de pe care trebuie a se aduce jertfa cea de rugaciune ( Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvantul 32 ) . Iar timpul de rugaciune, cum am zis mai sus, este cel de totdeauna.

59. Care rugaciune este mai puternica ? Cea orala, psalmul, acatistul, Tatal nostru sau rugaciunea lui Iisus ?

Rugaciunea cea mai puternica este rugaciunea scurta, care se face din adancul inimii, cu suspine si lacrimi, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice : " Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu " ( Psalm 129, 1 ) . Cu aceasta rugaciune smerita s-au rugat talharul pe cruce ( Luca 23, 42 ) ; femeia canaaneanca ( Matei 15, 22 ) ; apostolii, in vremea furtunii pe marea Galileii ( Matei 8, 25 ) ; orbii din Ierihon ( Matei 20, 30-33 ) ; leprosul ( Marcu 1, 40-41 ) , etc. Deci, cea mai puternica rugaciune este rugaciunea scurta cu suspinul inimii, dupa marturia ce zice : " Racnit-am din suspinarea inimii mele... " ( Psalm 37, 8 ) . Este buna si rugaciunea cea lunga, citirea Psaltirii, Ceaslovului etc., dar aceasta se potriveste mai ates celor sporiti in cele duhovnicesti, iar nu celor incepatori.

60. Ce fel de rugaciune recomandati credinciosilor ? Dar calugarilor si preotilor ?

Credinciosilor mireni, de obicei le dau sfaturi sa nu le ramana rugaciunile de dimineata, de seara si din timpul mesei, iar in timpul zilei si la lucru le dau sa zica in taina rugaciunea lui Iisus si alte rugaciuni scurte. Apoi, le recomand mergerea cat mai des la Sfanta Biserica, rugaciunea Tatal nostru, Crezul, Psalmul 50, pe care sunt datori sa le stie pe de rost. Apoi, citirea Sfintei Scripturi si a altor carti sfinte. Celor mai ravnitori le dau sa citeasca Psaltirea, acatiste si alte rugaciuni din Ceaslov. Calugarilor din manastiri, care au ascultari grele, le recomand mai ales, paza mintii si rugaciunea lui Iisus, caci acestea au legatura intre ele ca trupul cu sufletul. Apoi, le recomand mergerea regulata la biserica, mai ales la Utrenie si Sfanta Liturghie. Celor ce nu pot veni la biserica din cauza ascultarilor, le randuiesc sa faca ascultare cu dragoste si sa citeasca cele sapte laude. Iar de nu pot sa le citeasca, sa aiba cat mai des pomenirea lui Iisus in mintea lor, sa faca toate cu bucurie si fara impotrivire, sa nu le ramana rugaciunile de dimineata si de seara, sa citeasca la Psaltire dupa putere, sa citeasca din invataturile Sfintilor Parinti, si mai ales Regulile mari ale vieti monahale de Sfantul Vasile cel Mare, precum si Cuvintele Sfantului Teodor Studitul. Acesti Sfinti Parinti ne invata ca " cine face ascultare cu dragoste si fara cartire in manastire, liturghie si mucenicie savarseste si intocmai ca mucenicii se va incununa " ( Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 8 ) .

61. Rugaciunea cu lacrimi a saracului sau a vaduvei, facuta din inima, poate fi considerata rugaciune puternica ca si rugaciunea lui Iisus ?

Atat rugaciunea saracului si a vaduvei, cat si a monahului, daca se face cu umilinta, cu lacrimi si cu statornicie este puternica si roditoare de pocainta adevarata. Plansul " este bold de aur al sufletului " , spune Sfantul Ioan Scararul ( Cuvantul 7 ) , si " cela ce se roaga cu lacrimi de cainta pentru pacatele sale si cu durere in inima ca a intristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curateste de toata intinaciunea cea simtita si cea gandita, prin aceasta rugaciune, de va fi statornica " ( Scara, Cuvantul 7 ) . Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se roaga cu intristarea mintii si a inimii, cu osandire de sine, cu mahnire si parere de rau pentru pacatele savarsite in viata, ajung la aceeasi masura de curatie, de luminare si de fericire duhovniceasca ( Ibidem ) .

62. Ce importanta au lacrimile in rugaciune si cum putem dobandi darul lacrimilor ?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, lacrimile de dupa Sfantul Botez au mai mare putere decat Botezul. Caci Botezul curata pacatele cele facute de noi mai inainte, iar izvorul lacrimilor curata si pacatele de dupa Botez ( Scara, Cuvantul 7, Pentru plans ) . La fel si Sfantul Isaac Sirul zice : Lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a invrednicit sufletul intru pocainta sa " ( Cuvantul 33; Filocalia, vol. X ) . Inca trebuie sa stim ca lacrimile cele bune, unele se nasc din frica lui Dumnezeu, altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea mortilor, altele din frica muncilor iadului si a judecatii de apoi, ( Ibidem ) . Mai sunt si altfel de lacrimi numite mijlocii, adica firesti si altele rele si patimase, anume cele din patima, din ura, din manie, din razbunare etc.

63. De cate feluri este plansul dupa Sfintii Parinti si care este plansul cel mai folositor ?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, plansul este de doua feluri. Intai, plansul cu lacrimi de pocainta, care este si cel mai bun. Al doilea plans este intristarea mintii dupa Dumnezeu, cu mahnire si suspine de cainta pentru cele gresite de om inaintea lui Dumnezeu ( Scara Cuvantul 7 ) .

64. Care este deosebirea intre plans si intristarea inimii si cum ajunge omul la cainta si mustrarea de sine ?

Deosebirea intre ele numai atata este ca plansul cel dintai este cu lacrimi, iar cel de-al doilea, adica mustrarea inimii, este fara lacrimi. Pentru a ajunge omul la cainta si la mustrarea de sine, mai intai trebuie a se sili cu mare cercare a constiitei sa ajunga a-si cunoaste neputinta, nimicnicia si greutatea pacatelor sale, si mai ales, robia patimilor sufletesti care-l stapanesc, cum ar fi : iubirea de sine, nesimtirea, trufia, ura, rautatea, tinerea minte de rau, fatarnicia si altele de acest fel care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtiratatii lor. Daca omul va ajunge la adevarata cunostinta de sine, a ajuns la adevarata fericire, dupa marturia care zice : " Fericit este omul care-si cunoaste neputinta sa, ca cunostinta aceasta i se face lui temelie si radacina si incepatura de toata bunatatea " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 25 ) .

65. Cum poate cineva sa sporeasca in rugaciunea cea duhovniceasca ?

La aceasta raspundem ca fiecare crestin si monah poate sa ajunga pe cele mai inalte trepte ale rugaciunii daca se va sili in toata vremea a se ruga, caci dascalul cel mai mare care invata si ajuta pe om sa sporeasca in rugaciune este insasi osteneala rugaciunii. Acest adevar il arata Sfantul Macarie cel Mare care zice : " Vrei sa dobandesti rugaciunea. Osteneste-te in rugaciune, ca Dumnezeu, vazand cu cata osteneala o cauti, iti va darui-o tie " ( Sbornicul, vol. I ) .

66. Ce este rugaciunea mintii si ce este rugaciunea inimii ?

Rugaciunea mintii este rugaciunea cugetarii, cand mintea s-a deprins sa se reculeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei fara risipire. In vremea acestei rugaciuni, mintea se topeste, se uneste laolalta cu cuvintele scrise si le rosteste ca si cum le-ar fi cugetat ea insasi.

Rugaciunea inimii este rugaciunea simtirii, cand prin luarea aminte inima se incalzeste si, ceea ce in rugaciunea mintii era gand, acum de la gand ajunge la simtire. Insa aici simtirea este ca nevoie si cerinta duhovniceasca. Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici incepe hotarul sporirii in rugaciune. Pe aceasta treapta citirea poate sa inceteze, precum si staruinta gandului, dar sa se pastreze petrecerea in aceasta simtire cu semnele proprii ale rugaciunii. Asadar, din cele spuse pana aici, trebuie sa tinem minte ca " intelegerea si simtirea sunt puterile rugaciunii " dupa Sfantul Teofan Zavoratul.

67. Prin ce se deosebesc aceste doua rugaciuni una de alta si care este semnul ca a dobandit cineva rugaciunea cea curata a inimii ?

Deosebirea rugaciunii mintii de a inimii consta in aceasta, ca cel ce se roaga cu mintea petrece in cap, iar cel ce se roaga cu inima petrece in inima, adica se pogoara cu mintea in inima. Caci numai atunci cand mintea se va uni cu inima ne putem astepta la o sporire in aducerea aminte de Dumnezeu si la simtirea lui Dumnezeu, dupa acelasi Sfant Teofan Zavoratul.

68. In ce consta unirea mintii cu a inimii ?

Unirea mintii cu a inimii consta in unirea gandurilor celor duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii ( Ibidem ) .

69. Care sunt roadele rugaciunii lui Iisus ?

Primul rod al rugaciunii lui Iisus este instrainarea gandurilor mintii de la lucrurile cele frumoase ale lumii, dupa Sfantul Diadoh care zice : " Cela ce intra de-a pururi in inima sa, se instraineaza de toate cele frumoase ale viietii " ( Filocalia, vol. I, pag. 36l ) . Al doilea rod al rugaciunii lui Iisus este " vedera grozaviei celei ticaloase a sufletului cu care s-a intinat prin simtiri si prin ganduri rele " . Prin aceasta vedere castiga omul smerenie, plans, lacrimi, dupa marturia Sfantului Grigorie Palama.

Al treilea rod al rugaciunii celei gandite a inimii este ca prin intoarcerea mintii in inima, atat mintea cat si inima omului se fac ca o oglinda curata in care nevoitorul isi cunoaste miscarile cele viclene ale gandurilor sale, si asa cheama pe Iisus spre ajutor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28 ) . Al patrulea rod al rugaciunii celei ganditoare a inimii este curatirea firii, precum si lucrarea pentru curatirea firii, data mai presus de fire de dumnezeiescul dar al Prea Sfantului Duh.

Al cincilea rod al rugaciunii inimii este ca, intrand mintea in inima ca sa vorbeasca acolo cu Cuvantul cel inauntru asezat, nu ramane fara de mare bucurie si veselie duhovniceasca, dupa cum despre aceasta arata Iosif Vrinie si Nichita Monahul cel din singuratate. Al saselea rod al rugaciunii celei duhovnicesti este ca prin aceasta rugaciune se afla darul lui Dumnezeu cel ascuns in inima. Al saptelea rod al rugaciunii lui Iisus este ca prin pomenirea cea necurmata a numelui lui Iisus, se naste in suflet dragostea cea catre Hristos ( A se vedea Paza celor cinci simtri, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) .

Alte roade ale rugaciunii celei gandite sunt si acestea : adunarea cugetelor, evlavia, smerenia, luarea aminte de sine, umilinta, frica de Dumnezeu, pomenirea mortii, linistea inimii despre ganduri, concentrarea atentiei in inima si caldura cea duhovniceasca ( A se vedea pe larg in Sbornicul vol. I ) .

70. Care este deosebirea intre rugaciunea mintii si lucrarea mintii ?

Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva, intarindu-se cu atentia in inima, inalta de acolo rugaciune catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand, cineva stand cu luare aminte si cu pomenirea lui Dumnezeu in inima, taie orice alt gand care incearca sa patrunda in inima ( Ibidem ) .

71. Este si o alta rugaciune catre Dumnezeu care se indeplineste prin lucrarea faptelor bune ?

Da, este. Acest lucru ni-l arata Sfantul Pavel cand zice : " Orice savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe toate intru numele Domnului Iisus Hristos sa le faceti " ( Coloseni 3, 17 ) . Deci, cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu si spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. De aceea si Sfantul Teodor Studitul, sfatuind pe ucenicii sai, le spunea ca " cel ce face fapte bune si ascultare cu smerenie si fara de cartire, liturghie si preotie savarseste " ( Cuvantul 4, Despre dragostea in Hristos si despre sarguinta la cantarile si slujbele bisericesti, ed. 1940, pag. 59-65 ) .

72. Dar rugaciunea care se face cu gura, are vreun temei in Sfanta Scriptura ?

Atat rugaciunea pe care o facem cu buzele si cu limba, cat si aceea care o zicem cu glas tare, au destule marturii in Sfanta Scriptura. Astfel Sfantul Apostol Pavel zice : " Aduceti Domnului roada buzelor voastre " ( Efeseni 6, 18 ) . David proorocul, iarasi spune : " Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta " ( Psalm 50, 16 ) . In alt loc tot el spune : " Si L-am inaltat pe El cu limba mea " ( Psalm 65, 16 ) . Sau " Auzi Dumnezeule rugaciunea mea si strigarea mea la Tine sa vina " ( Psalm 101, 1 ) . In alt loc, iarasi zice : " Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat " ( Psalm 141, 1 ) . In toate acestea, despre rugaciunea gurii si a glasului se vorbeste.

73. Ce putere duhovniceasca are rugaciunea vorbita, orala, pe care o fac, in general, credinciosii ?

Nu mare putere are rugaciunea facuta numai cu limba si cu glasul, deoarece Dumnezeu cere omului in vremea rugaciunii mai mult inima sa decat cuvintele gurii si ale limbii. Ca, auzi ce zice : " Da-mi, fiule, inima ta " ( Pilde 23, 26 ) . Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul si rugaciunea facuta cu gura, tare sau incet, ci mai ales suspinul si graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice : " Tie a grait inima mea " ( Psalm 26, 13 ) . Si iarasi : " Racnit-am din suspinarea inimii mele " ( Psalm 37, 8 ) . Iar marele prooroc Isaia, avand in vedere ca poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu si cu inima, zicea : " Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor " ( Isaia 29, 13; Matei 15, 8 ) .

Sfantul Grigorie de Nyssa zice " ca rugaciunea gurii si a limbii este granita cea mai departata a rugaciunii " ( Comentariu la viata lui Moise ) . Alti Sfinti Parinti numesc rugaciunea gurii treapta cea mai de jos din scara rugaciunii celei duhovnicesti. Acestea avandu-le in vedere noi, sa ne rugam Prea Bunului Dumnezeu sa ne ajute a ne ridica mai sus de treapta rugaciunii verbale ca sa-L laudam si " sa cantam in inimile noastre Domnului " .

74. Cum pot crestinii de astazi sa indeplineasca porunca Sfantului Apostol Pavel care zice : " Neincetat sa va rugati " ? ( I Tesaloniceni 8, 17 ) .

Poate oricine a se ruga neincetat daca va umbla pururea inaintea lui Dumnezeu cu mintea si inima sa. Cu mainile poate sa lucreze, iar cu mintea si cu inima sa sa fie gandindu-se la Dumnezeu. Atat doar mai adaug, ca rugaciunea duhovniceasca, cea mai de capetenie aceasta este : sa fim noi nedespartiti cu mintea si cu inima de Dumnezeu, ori in ce vreme si ori in ce loc vom fi. Principalul in aceasta este sa avem noi intotdeauna simtirea, adica prezenta lui Dumnezeu. " Acest lucru inlocuieste toate randuielile de rugaciune si se socoteste o rugaciune neincetata " , cum spune Sfantul Teofan Zavoratul ( Sbornicul, vol. I, ms ) . Aceasta simtire si privire duhovniceasca cu mintea la Dumnezeu o avea fericitul prooroc David cand a zis : " Pururea vedeam pe Dumnezeu inaintea mea ca sa nu ma clatesc... " ( Psalm 15, 8 ) . Asadar, trebuie sa intelegem ca viata omului credincios este o rugaciune neintrerupta, daca este el neincetat cu mintea la Dumnezeu.

75. Mai este vreo treapta a rugaciunii, dupa rugaciunea inimii ?

Este rugaciunea cea duhovniceasea, contemplativa, in extaz, care se zice si vedere duhovniceasca si care se face mai presus de hotarul rugaciunii. Cel ce a ajuns la aceasta treapta nu se roaga cu rugaciunea, ci cu simtirea; sufletul lui simte lucrurile cele duhovnicesti. De aceasta vedere si rugaciune duhovniceasca de-abia unul din neam in neam se invredniceste, cu darul lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 85 ) .

76. Numai rugaciunea propriu-zisa se poate socoti rugaciune sau si alte lucrari dubovnicesti ale mintii ?

Am aratat mai sus ca viata crestinului poate fi o rugaciune necontenita, prin lucrarea faptelor bune. Iar daca intrebi de lucrarile cele duhovnicesti ale mintii, care intra in hotarele sfintei rugaciuni si care se pot zice rugaciune, la aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfantului Isaac Sirul care zice : " Orice vorbire duhovniceasca ce se face in ascuns in mintea sau inima omului, toatagrija mintii cea buna dupa Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, rugaciune se hotaraste. Ori felurimea citirilor, ori cuvinte ale gurii spre lauda lui Dumnezeu, ori grija cea cu mahnire intru Domnul, ori inchinari ale trupului, ori cantarea de psalmi prin rostire de stihuri, rugaciune este si rugaciune se socoteste " ( Ibidem, Cuvantul 35 ) .

77. Cum trebuie sa stea credinciosii la sfintele slujbe, si ce datorii au cei care merg la biserica ?

Crestinii trebuie sa stea la sfintele slujbe ale Bisericii cu credinta, cu frica de Dumnezeu si cu luare aminte. Ei sunt datori, dupa putere, a se ruga fara raspandirea mintii si eu simtirea inimii. Datoriile crestinilor celor ce merg la Sfanta Biserica sunt acestea :

- Sa mearga la biserica regulat. Cine lipseste mai mult este oprit de la Sfintele Taine, afara de cel bolnav;
- Sa fie impacati cu toti oamenii si sa ceara iertare de la toti;
- Sa tina curatenie trupeasca cel putin doua zile mai inainte de a merge la biserica si o zi cel putin, dupa ce vin de la biserica;
- Sa mearga la slujba mai de dimineata spre a avea timp sa se inchine in liniste si sa asculte slujba Utreniei;
- Fiecare crestin sa duca dupa a sa putere un dar cat de mic Domnului, ca jertfa din osteneala mainilor sale;
- Sa dea pomelnicul din timp si sa ceara preotului sa i se scoata particele pentru cei vii si morti ai familiei;
- In biserica crestinii sa stea cu buna-cuviinta, barbatii in partea dreapta, iar femeile in partea stanga;
- Credinciosii sa fie imbracati curat si cat mai cuviincios, iar femeile sa aiba capul acoperit si chipul smerit;
- In timpul slujbei este pacat a se vorbi in Sfanta Biserica, afara de mare nevoie;
- Dupa ce s-a dat binecuvantare de Sfanta Liturghie credinciosii sunt datori sa stea fiecare la locul sau si sa nu se mai inchine pe la sfintele icoane;
- Sa asculte Sfanta Liturghie cu mare evlavie, silindu-se fiecare a urmari rugaciunile si cantarile la strana;
- Sa asculte cu luare aminte citirea Apostolului, a Sfintei Evanghelii, precum si cuvantul de invatatura - predica;
- Sa nu iasa afara din Sfanta Biserica mai inainte de terminarea Sfintei Liturghii, afara de mare nevoie;
- Credinciosii spovediti si pregatiti pentru Sfanta Impartasanie sa citeasca din timp rugaciunile necesare si sa-si ceara iertare de la toti cand se apropie de cele sfinte;
- Dupa Sfanta Impartasanie, credinciosii sunt datori sa asculte cu bucurie duhovniceasca rugaciunile de multumire, petrecand in acea zi cu bucurie duhovniceasca si pazindu-se de orice ispita;
- Parintii sunt datori sa-si duca si copiii la Sfanta Biserica si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos;
- Dupa terminarea sfintelor slujbe, crestinii sa se intoarca cu evlavie la casele lor, petrecand restul zilei in cugetarea si citirea celor sfinte si in cercetarea bolnavilor;
- Credinciosii sunt datori sa spuna si celorlalti de acasa ce au auzit si au invatat la Sfanta Biserica din cantarile, din citirile si predica rostita.

Acestea sunt cele mai importante datorii ale credincinsilor care merg in duminici si sarbatori la Sfanta Biserica.

78. Care este intelesul tainic, mistic si dogmatic al Sfintei Liturghii ?

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, in intelesul ei mistic ne pune noua inainte " intreaga comoara dogmatica si morala a Bisericii Ortodoxe " . Primul si cel mai insemnat caracter al Sfintei Liturghii este acela ca jertfa liturgica este cu totul identica cu jertfa de pe Golgota, cu singura deosebire ca jertfa lui Hristos a fost sangeroasa, iar jertfa liturgica este nesangeroasa. Apoi, jertfa de pe Golgota s-a savarsit o singura data si a avut destula putere sa ispaseasca toate pacatele lumii, in timp ce jertfa liturgica se savarseste necontenit pana la sfarsitul veacurilor, scopul ei principal fiind de a da fiecarui crestin in parte mantuirea intreaga castigata de Domnul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa sangeroasa. Sfanta Liturghie are caracter de jertfa si de cina. In cadrul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac prin harul Duhului Sfant in Trupul si Sangele Domnului, care apoi se impart in dar celor vrednici. De aceea Sfanta Impartasanie se mai numeste Euharistie, Cina Domnului, Paharul Binetuvantarii, ospatul Dragostei, Sfanta Cuminecatura etc. ( A se vedea pe larg Explicarea Sfintei Liturghii de N. Cabasila; Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952; Marturisirea Ortodoxa etc. ) .

79. Sfanta Liturghie se aduce numai pentru iertarea celor pomeniti, vii si morti, sau si pentru iertarea si mantuirea tuturor oamenilor ?

Sfanta Liturghie se aduce ca jertfa numai pentru cei dreptcredinciosi. In prima parte a Sfintei Liturghii pot sa stea la biserica si cei nebotezati, adica catehumenii. In cadrul Sfintei Liturghii se fac rugaciuni de obste pentru mantuirea tuturor oamenilor " cum ne invata Sfantul Apostol Pavel. Nominal insa, la Sfanta Liturghie se pomenesc numai cei dreptcredinciosi si cei carora le ingaduie Sfintele Canoane, care nu au oprire canonica de a li se scoate miride ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952, cap. 278; Pavila Bisericeasca a lui Nicodim Sachelarie ) .

80. Ce ne invata Sfintii Parinti despre efectele si importanta Sfintei Liturghii ?

Nu este ceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii, pentru ca ea este lucrarea Mantuitorului si invierea oamenilor si partasania Lui cu noi. Sfanta Liturghie este mai presus decat toata rugaciunea si lauda si se cade a ne griji de lucrarea aceasta, dumnezeiasca, caci pentru ea este toata rugaciunea ce se face in Biserica si aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele viietii noastre. ( Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului ) .

Sfanta Liturghie " este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumim lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de insusi Mantuitorul " , numita si cununa celor sapte laude ale Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul si Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem partasi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac partasi si cei raposati in dreapta credinta " care se impartasesc in chip nevazut " de Hristos, prin pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe si mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica. Impreuna cu noi, insusi Hristos cu sfintii ingeri si toti sfintii sunt de fata.

81. Cine poate fi pomenit la Sfanta Liturghie si cine nu poate fi pomenit dintre vii si morti ?

La Sfanta Liturghie pot fi pomeniti toti binecredinciosii crestini care nu au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfanta Liturghie paganii, necredinciosii, apostatii, ereticii, cei nebotezati, cei ce au pacate impotriva Duhului Sfant, adica hulitorii de Dumnezeu si cei care se impotrivesc Adevarului cu stiinta si vointa. Nu pot fi pomeniti la Biserica cei ce au murit in necredinta, in eres, in secta, sinucigasii si copiii morti inaintea botezului ca si cei avortati ( A se vedea Pidalionul si Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940 ) .

82. Ce fapte bune ajuta sfanta rugaciune si ce fapte bune se nasc din sfanta rugaciune ?

Pe rugaciune o ajuta mult milostenia, deoarece " milostenia este aripa a rugaciunii " ( Scara, Cuvantul 28 ) . Iarasi, pe rugaciune o ajuta linistea si infranarea, dupa cuvantul ce zice : " Din samanta sudorii postului creste spicul intregii intelepciuni si linistea este varf al desavarsirii celor ce se roaga " . Si iarasi : " cela ce de frumusetea rugaciunii s-a atins, va fugi de multime ca un asin salbatic " ( Ibidem ) . Pe rugaciune o ajuta smerenia, deoarece, dupa Sfintii Parinti, " cela ce nu se socoteste pe sine ca este un pacatos, rugaciunea lui nu este primita la Dumnezeu " , zice Sfantul Isaac Sirul. Si iarasi pe rugaciune o ajuta umilinta, dupa acelasi sfant parinte care zice ca " lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 33 ) . Sunt inca multe alte fapte bune care ajuta sfanta rugaciune, dar acestea sunt cele mai importante.

Iar faptele bune care se nasc si sporesc prin rugaciune sunt de asemeni multe, precum : credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea etc. Cea mai mare virtute care odrasleste din sfanta rugaciune este insa dumnezeiasca dragoste, dupa cum spun cei mai multi Sfinti Parinti.

83. Ce este postul si de cate feluri este ?

Postul este infranarea totala sau partiala a gandurilor rele si a simturilor trupului de placeri si de hrana buna si imbelsugata si mai ales de hrana cea de provenienta animala. Postul este o jertfa trupeasca care se cere a fi unita cu milostenia si cu darurile ce se aduc la Sfantul Altar. Postul impreuna cu milostenia, cu darurile aduse la Biserica, cu inchinarile si metaniile facute de credincios, toate laolalta alcatuiesc inchinarea datorata de trup, ca jertfa Domnului. Postul este randuit " pentru a smeri sufletul " . Postul este infranare de toate mancarurile sau la caz de boala, numai de unele : infranarea de bauturi, de toate desfatarile lumesti si de toate poftele cele rele, trupesti. Postul este numit de Sfintii Parinti " aripa rugaciunii " , care impreuna cu milostenia ridica pe om la tronul lui Dumnezeu. Postul ajuta pe crestin sa faca rugaciunea mai cu usurinta, impaca pe om cu Dumnezeu si ajuta mult la despatimirea sufletului, omorand poftele trupesti si mijlocind dobandirea harului Duhului Sfant. Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri : post desavarsit ( total, negru ) , post de o zi, post de mancaruri de dulce, si post " imparatesc " , adica mancare zilnica cu infranare, odata pe zi, nu pana la saturare.

84. Cei ce postesc de nevoie au vreo plata ? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele sau a lipsei, ce trebuie sa faca ?

Cei care postesc de nevoie, daca vor multumi lui Dumnezeu pentru aceasta si nu vor carti inaintea Lui, vor avea plata pentru rabdarea lor, intrucat este scris : " In lupta aceasta grea aveti nevoie de multa rabdare " ( I Timotei 6, 11 ) . Si iarasi : " intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre " si " cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui " ( Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13 ) . Cei care nu pot posti din cauza bolii sunt dezlegati de Sfintele Canoane sa manance unele mancaruri de dulce de care au nevoie. ( Canoanele 8 si 10 ale Sfantului Timotei al Alexandriei; canonul 69 Apostolic, etc. ) . Pentru cei care nu pot posti din cauza muncilor grele, nu am gasit in canoane dezlegarea postului pentru ei, doar de vor fi ostasi sau detinuti. Acestia, prin cainta si alte fapte bune, vor completa datoria postului trupesc. Despre aceasta dezlegare, cel mai bine se cuvine a intreba pe episcopul locului si pe preotul respectiv care, de la caz la caz, pot randui alte fapte bune in locul postului.

85. Care este cel mai mare si mai placut post inaintea lui Dumnezeu ?

Nu orice post este post religios si placut lui Dumnezeu. Numai acela este post placut si bineprimit care se face intru numele Domnului si dupa legea lui Dumnezeu, asa cum a primit-o Adam, cum au invatat-o proorocii si cum au practicat-o toti sfintii ( Facere 2, 16-17; 3, 26; Levitic 19, 29-31; Isaia 48, 1-6; Ioil 2, 12-15; Exod 14, 18; Matei 4, 2 etc. ) . Sfantul Ioan Botezatorul a postit toata viata; Mantuitorul a aratat luminat ca sa postim si cum trebuie sa postim ( Matei 6, 16-18; Luca 21, 24 ) ; Apostolii au postit si s-au rugat ( Fapte 13, 3; 14, 23; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 27 ) .

Asadar, cel mai mare si mai placut post este acela care se face dupa invatatura Sfintei Scripturi, adica sa fie insotit de smerenie, de milostenie, de curatenie, de pocainta, si unit cu postul cel duhovnicesc, infranarea simturilor si a gandurilor. Asa ne invata si Sfintii Parinti. " Postul cel adevarat, zice Sfantul Teodor Studitul, si bineprimit lui Dumnezeu este infranarea de rautati... " .


http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri4.htm