De abia atunci am realizat că fetița noastră s-a născut în zi de mare sărbătoare, așa după cum ne spusese părintele Iustin Pârvu. Și, pentru că sufletele noastre au simțit asta, ne-am decis s-o botezăm Iustina.
Se împlinește un an de când părintele Iustin ne protejează de acolo de sus, din rândul cetelor îngerești. De cand a plecat la Domnul, ne simțim singuri, nemângaiați de dragostea lui către oameni.
Contactul nostru cu părintele Iustin a început în anul 2009, atunci când am aflat de existența părintelui și când viața ne-a îndrumat pașii spre chilia bătrânului (așa cum îl numeau călugării mai tineri din obștea Mănăstirii Petru Vodă). În momentul în care ochii ni s-au intersectat cu cei ai părintelui Iustin, brusc s-au umplut de lacrimi, de lacrimi necontrolate. Pentru că acolo, în ochii părintelui, se vedea o liniște din altă lume.
Am ajuns la chilia părintelui cu o îngrijorare pentru viața ce lua ființă în pântecele soției. Cu frică am întrebat ce se va întâmpla cu copilul ce se zămislea și se forma. Trăiam cu o frică, nu ne-o puteam explica, dar era o stare de teamă pentru copil. Blajin, părintele Iustin ne-a întrebat: „De ce vă îngrijorați? Nu este decât o sămânță acum”. Văzandu-ne chipurile nedumerite, a continuat: „Copilul nu va avea nimic rău, va fi o ființă deosebită, vă va aduce multe bucurii și se va naște într-o zi de mare sărbătoare”.
Am plecat din chilia părintelui mai liniștiti, cu binecuvântarea lui dată copilului din pântecele soției. Timpul a trecut, noi ne-am luat cu cele lumești. În seara zilei de 24 martie ne comportam normal, ne-am culcat fără nicio grijă. Însă, vorbele părintelui aveau să se împlinească – soția m-a trezit pe la ora 3.00 dimineața, pe 25 martie, și m-a anunțat că trebuie să mergem la maternitate.
Buimaci de somn, am plecat înspre maternitate, liniștiți și siguri că totul va fi bine. În acele momente nu conștientizam că este Buna Vestire. Am lasat soția pe mâna medicilor și am plecat spre casă cu gândul numai la ea, la pruncul ce avea să se nască și la Maica Domnului. Mi-am pus gândurile și rugăciunile în slujba Maicii Domnului și la ora 10.40 soția m-a anunțat că s-a născut fetița noastră dragă, după un travaliu de 20 de minute.
De abia atunci am realizat că fetița noastră s-a născut în zi de mare sărbătoare, așa după cum ne spusese părintele Iustin Pârvu. Și, pentru că sufletele noastre au simțit asta, ne-am decis s-o botezăm Iustina.
Da, parintele Iustin a făcut o minune cu fetița noastră și sunt sigur că binecuvantările părintelui o vor proteja pe Iustina întreaga viață!
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/parintele-iustin-minunea-din-viata-noastra
Cuviosul Ghedeon a mărturisit în localitatea Týrnavos din Thessalia, pe data de 30 decembrie a anului 1818.
Sfântul era originar din satul Kápurna de lângă Makrynítsa Pelionului. Provenea din părinţi evlavioşi şi era primul născut din cei opt copii ai familiei. Numele lui de mirean era Nikolaos. Pentru că în Kápurna dările erau prea mari, tatăl lui a fost nevoit să se mute cu familia în alt sat, unde putea să îşi chivernisească mai bine cele de trebuinţă vieţii. Sfântul era pe atunci în vârstă de 12 ani.
Mama sa avea un văr care era băcan în Velestíno. Acesta l-a cerut pe micul Nikolaos ca să-i fie ajutor la magazin. Şi, într-adevăr, copilul muncea cu multă hărnicie. Un oarecare turc pe nume Ali, care obişnuia să cumpere de la băcănie, l-a văzut pe micul Nikolaos că era deştept, muncitor şi ascultător şi l-a cerut de la unchiul lui pentru un an, ca să slujească în haremul lui, de vreme ce băiatul era încă mic de vârstă. Unchiul a refuzat, spunându-i să meargă să îl ceara de la mama lui. Turcul s-a dus la părinţii copilului şi după o săptămână s-a întors mânios că a fost refuzat; atunci l-a înşfăcat cu forţa pe micul Nikolaos şi l-a luat la casa lui, ca să-i servească în harem.
După un an de zile tatăl lui a venit şi l-a cerut înapoi pe Nikolaos de la Ali. Acesta i-a răspuns: ”îl am pe fiul meu în război şi, îndată ce se întoarce fiul meu, poţi să vii să îl iei pe-al tău”. După câteva zile, s-a întors fiul turcului din război, l-a văzut pe băiat şi i-a spus tatălui său: ”Unde l-ai găsit pe aceste pui de creştin care slujeşte în harem? Nu se cade ca un creştin să slujească în harem. Aş vrea să îl tăiem împrejur, iar eu să-i fiu naş şi să îl avem în harem pentru totdeauna. Şi a început îndată necredinciosul să îl ia cu binişorul pe Nikolaos şi să-l amăgească. În cele din urmă, prin vorbe bine ticluite, dar şi pentru că Nikolaos era încă foarte tânăr, a reuşit să îl facă să se lepede de Hristos şi să devină musulman.
După două luni însă, copilul şi-a simţit căderea, s-a căit şi a plâns cu amar.
Într-o noapte a reuşit să fugă pe ascuns de la turci şi să meargă la casa părinţilor lui. I-a povestit tatălui păţania sa, spunând: ”am păcătuit, am păcătuit, dar de acum încolo nu vreau să mai fiu turc şi nici să mă mai numesc turc”. Nefericitul tată i-a răspuns cu lacrimi: ”eu, Níko al meu, sunt om sărac, nu am bani ca să te ascund undeva. Mâine noapte te voi duce cu calul la Keramídi şi mă voi întoarce cu o încărcătură de peşte de la lacul Kárla, ca să nu le dau de bănuit turcilor. Tu să încerci să mergi în Sfântul Munte. Acum, eu întorcându-mă, cine ştie cum o voi găsi pe mama ta şi pe fraţii tăi, pentru că am aflat că turcii se pregătesc să ne omoare. Dar să murim şi noi pentru Hristos”.
Acolo, la Keramídi, Sfântul a fost găzduit de o rudă a lor, monahie, care l-a dat unor constructori să muncească ca ajutor. După puţine zile, grupul de constructori a plecat cu corabia în Creta şi Nikos s-a dus cu ei. Din nefericire, însă, aceştia se purtau urât cu el, de multe ori bătându-l fără milă. Aşa că a plecat de la ei şi mergea doar prin pădure. Într-o zi a ajuns la un paraclis unde se slujea liturghia. Preotul l-a văzut că este străin şi într-o stare jalnică, s-a apropiat de el, iar Nikolaos i-a povestit viaţa lui. ”Nu mai plânge, fiule!”, i-a spus atunci preotul. ”Eu am avut un singur fiu care a murit cu puţine zile în urmă. Dacă vrei, te înfiez eu”. Cu multă bucurie, Nikolaos a primit propunerea preotului şi a mers cu el acasă, unde şi preoteasa l-a primit ca pe copilul ei. Aşa trăia fericit în casa preotului, învăţând arta ţesutului, pentru că şi preotul îşi câştiga pâinea din această lucrare.
După trei ani însă, din păcate, preotul a trecut la Domnul, iar preoteasa, pentru că nu putea să îşi chivernisească singură cele ale traiului, având şi două fiice, i-a dat binecuvântarea lui Nicolae să plece şi să îşi caute singur norocul. Sfântul i-a pus metanie plângând mamei sale de suflet şi a plecat.
Cutreierând Creta cu un alt tovarăş cam de aceeaşi vârstă, s-au hotărât să meargă împreună să se închine în Sfântul Munte. După ce au ajuns cu corabia în Dafni, s-au despărţit, iar Nikolaos a început să meargă din mănăstire în mănăstire şi pe la schiturile Sfântului Munte. În cele din urmă a ajuns la mănăstirea Caracalu, unde, după ce şi-a mărturisit căderea, a fost reprimit în Biserică prin Mirungere şi apoi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. A rămas la mănăstire, unde a devenit monah, cu numele Ghedeon. Trăia cu multă ascultare, smerenie, înfrânare şi lupte de nevoinţă peste măsură, pe care doar Dumnezeu, Cunoscătorul inimilor, le ştie, şi plângea neîncetat pentru căderea lui.
După 13 ani de nevoinţă s-a aprins în inima lui dorul de mucenicie şi, cu binecuvântările Părinţilor, a plecat din Sfântul Munte, a venit în Velestíno, unde se lepădase de Hristos, şi se prefăcea că este nebun.
În Vinerea Mare s-a înfăţişat lui Ali, cel care îl făcuse musulman şi L-a mărturisit înaintea lui pe Hristos. Turcul a cerut îndată ca Ghedeon să fie închis şi să fie dus la judecător. În Vinerea Mare, Sfântul, purtând pe cap cunună de flori şi ţinând în mâini două ouă roşii s-a înfăţişat judecătorului şi i-a spus: ”Hristos a înviat!”. Acolo, la judecată, a făcut şi alte fapte nebuneşti, iar judecătorul a poruncit să fie bătut fără milă şi să fie alungat ca unul ce era nebun. Sfântul îi provoca intenţionat, ca să îi facă să îl omoare, dar încă nu era voia lui Dumnezeu. A trăit multă vreme prefăcându-se nebun în timpul zilei, în timp ce noaptea se retrăgea într-o peşteră unde îşi ducea luptele de nevoinţă.
În cele din urmă însă, pentru că prin modul lui de viaţă, dar şi prin cuvintele sale îi provoca pe turci, paşa Belí din Týrnavos a dat ordin să fie arestat.
Sfântul, după ce s-a pregătit duhovniceşte prin taina Sfântului Maslu şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, i-a urmat pe ostaşii paşei la Týrnavos. Înaintea paşei a mărturisit lepădarea lui de Hristos, căinţa lui, întoarcerea la Hristos şi dorul lui de a-şi mărturisi credinţa şi de mucenicie acolo unde s-a lepădat. Auzind acestea, paşa l-a aruncat în închisoare.
În ziua următoare, după ce i-a chemat pe ceilalţi demnitari turci, paşa a poruncit ca Sfântul să fie adus înaintea lui. Şi iarăşi, înaintea tuturor, Sfântul L-a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. Aceia au început cu vorbe linguşitoare încercând să îl întoarcă din nou la Islam, dar Sfântul a refuzat, dispreţuind credinţa lor. Atunci l-au condamnat la moarte.
Mai întâi l-au pus la stâlpul infamiei în Týrnavos. L-au adus apoi înaintea paşei care a poruncit să îl mutileze, tăindu-i cu toporul mâinile şi picioarele. Sfântul îşi întindea singur mădularele pe butuc ca să îi fie tăiate, fără să dea nici un semn de frică, fără să arate vreo durere pe chipul lui, încât ai fi zis că un altul suferea, nu el.
L-au lăsat să zacă plin de sânge toată ziua, iar seara paşa a poruncit să îl ridice şi să îl arunce în locul pe unde curgeau apele reziduale ale casei sale. Mucenicul era încă viu. În acel loc plin de necurăţii, Sfântul şi-a dat sufletul.
Creştinii s-au străduit să ia sfintele lui moaşte şi să le îngroape în Biserica Sfinţilor Apostoli.
Îndată, Sfântul Mucenic Ghedeon a început să facă minuni, încă în vremea slujbei de înmormântare, dar şi după îngropare, tuturor celor care se închinau cu evlavie la mormântul lui, la fel şi după mutarea moaştelor lui şi până în ziua de astăzi.
http://www.pemptousia.ro/2012/12/cuviosul-nou-mucenic-ghedeon-de-la-manastirea-caracalu/
