Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.
Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.
De aici e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui, deplin, cu această virtute, folosindu-se de dreapta socoteală, fără greşeală. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală, care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor.
Sfântul Ioan Damaschin
(…) Ştim că Domnul Hristos S-a schimbat la Faţă pe Muntele Taborului. Se pune întrebarea: Pentru noi unde se schimbă la Faţă Domnul Hristos? Sau ce condiţie trebuie să împlinim noi ca să vedem mărirea cea neîncetată, mărirea cea pururea fiitoare, mărirea cea veşnică şi nemărginită a Domnului Hristos? Unde ni se arată? Ce trebuie sa facem ca să se schimbe la Faţă Domnul Hristos şi pentru noi? Trebuie să creăm condiţia care a fost atunci când Domnul Hristos s-a schimbat la Faţă pe Muntele Taborului. Trebuie să avem şi noi un Tabor. Care-i Taborul nostru? În slujba Înainte prăznuirii Schimbării la Faţă, în 5 august, la tripesneţul de la Utrenie, într-o alcătuire, se spune aşa: „Munte preaînalt având noi inima curăţită de patimi, să vedem schimbarea la Faţă a lui Hristos, care luminează mintea noastră”. Deci, ce este Taborul nostru?
Taborul nostru este inima curăţită de patimi. „Munte preaînalt având noi inima curăţită de patimi, să vedem schimbarea la Faţă a lui Hristos – în inima curăţită de patimi, care-i Taborul nostru – să vedem schimbarea la Faţă a lui Hristos, care luminează mintea noastră – unde? – în inima curăţită de patimi, care este Taborul schimbării la Faţă a Domnului Hristos, în sufletul nostru.
Cinstite maici şi cinstite surori!
Noi însă trebuie să ne mai gândim la un Tabor. Şi dacă Taborul nostru lăuntric este inima curăţită de patimi, Taborul în care locuim noi este mănăstirea noastră. Fiecare dintre noi ar trebui să se simtă aşa de bine în mănăstire cum s-a simţit Sfântul Apostol Petru pe Muntele Taborului când a zis: „învăţătorule, bine este nouă să fim aici”. Să avem conştiinţa că ne-a aşezat Dumnezeu unde suntem şi că unde suntem ne putem întâlni cu Domnul Hristos. Deci în mănăstirea noastră ne putem întâlni cu Domnul Hristos, bineînţeles, la sfintele slujbe şi în toată lucrarea pe care o facem pentru îmbunătăţirea noastră sufletească, Taborul nostru fiind şi inima noastră curăţită de patimi şi mănăstirea în care vieţuim. Mănăstirea în care vieţuim este locul întâlnirii noastre cu Domnul Hristos, locul în care trebuie să ne simţim bine, locul în care fiind putem spune ca Sfântul Apostol Petru: „învăţătorule, bine este nouă să fim aici”. Dacă cineva nu se simte bine în mănăstirea în care l-a aşezat Dumnezeu, dacă nu are conştiinţa că acolo este locul în care se poate întâlni cu Dumnezeu, dacă nu are simţământul pe care l-a avut Sfântul Apostol Petru când a zis: „învăţătorule, bine este nouă să fim aici”, înseamnă că nu-i unde trebuie şi înseamnă că nu îndeplineşte condiţia pe care o pune Biserica când zice: „Munte preaînalt având noi inimă curăţită de patimi, să vedem schimbarea la Faţă a lui Hristos care luminează mintea noastră”.
Să ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne ducă cu mila Sa la simţământul că bine este nouă a fi aici unde suntem aşezaţi de El, în mănăstirea noastră. Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ne dea şi nouă bucuria care a dat-o Sfântului Apostol Petru şi celorlalţi care au fost acolo, bucurie pe care şi-a revărsat-o Sfântul Apostol Petru în cuvintele „bine este nouă să fim aici”. Să avem gândul la Tatăl ceresc Care a spus, referindu-Se la Domnul Hristos: „Acesta este Filul Meu Cel iubit întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi”. Să ne rugăm Maicii Preacurate să ne întărească în gândul că nu suntem singuri când suntem cu Domnul Hristos şi să-L auzim pe Domnul Hristos spunând în conştiinţa noastră, adresându-se nouă, cum S-a adresat ucenicilor odinioară: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!”. Să ne ajute Dumnezeu să ne simţim bine în Taborul inimii noastre şi în Taborul mănăstirii noastre. Amin
Cuvânt rostit de Părintele Teofil la Mănăstirea Hîrtibaci, august 2003
(selecţii din vol. Gândiţi frumos, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2006)
