Thursday, June 18, 2015

“Cei chemaţi ieşiţi”? ( Părintele Ambrozie )


Această expresie îl desemnează pe cel care doreşte să se boteze, care este chemat a se boteza în credinţă creştină şi să intre în Biserica lui Hristos. Atunci când vine un om în biserică şi spune că doreşte să fie botezat, preotul vorbeşte cu el sii îi dă un timp de pregătire. Acest om este numit “chemat în Biserica”, el putând să asiste doar la prima parte a Liturghiei, adică la Liturghia celor chemaţi, să asculte citirea Apostolului, a Evangheliei, predica, îndrumările. După cuvintele ”Cei chemaţi ieşiţi!”, cei chemaţi trebuie să iasă din biserică, deoarece începe Liturghia credincioşilor la care rămân doar cei botezaţi, ortodocşii.


Părintele Ambrozie

Părintele Gherasim de la Colciu



„Ce mai faci, părinte?”.
„Am pierdut frica de Dumnezeu şi o caut pe aicea…” –
mi-a răspuns bătrânul monah…

Părintele Gherasim are 85 de ani şi de peste 20 de ani se nevoieşte în Sfântul Munte*, la chilia cu hramul Sfinţilor Arhangheli de la Colciu. „Şi apoi lumea este în stăpânirea celui viclean – iar eu totdeauna mi-am dorit să fiu în afara celui rău; deci a trebuit să mă despart de lume. Aşa am venit în grădină”. În grădină era şi acum, în petecul lui de grădină, pe care tocmai îl săpa cu o vigoare neaşteptată pentru anii bătrânului.

De loc e de prin părţile Iaşiului şi o vreme, înainte de a se călugări, a fost şofer, dar L-a căutat mereu pe Dumnezeu, fiindcă din pruncie a simţit purtarea Lui de grijă. Provine dintr-o familie destul de numeroasă, o familie ortodoxă care a fost repede încercată prin moartea părinţilor, moarte ce i-a făcut pe fraţi să se despartă şi să trăiască prin vecini. Şi spune părintele că erau înstăriţi, fiindcă aveau oi multe, dar într-o clipă a dispărut totul ca fumul, iar ei s-au trezit singuri cu Dumnezeu. A învăţat multe din asta şi i-a folosit în viaţă, după cum şi dragostea pe care i-au arătat‑o cei ce l‑au crescut, l‑a făcut să mulţumească bunătăţii şi iconomiei dumnezeieşti. L-am întrebat dacă nu vrea să fie ajutat să-şi repare chilia dărăpănată. Mi-a arătat o masă veche pe care era o Psaltire – şi mai veche, cred –, şi mi-a zis că masa aceea, aşa bătrână cum era, mai rezistă vreo zece ani, dar el s-ar putea să nu mai trăiască atât. Dacă se va gândi doar s-o repare, mintea lui va fi ocupată cu materialele pe care va trebui să le procure şi… s-a dus liniştea lui! „Lucrarea monahului e statul de vorbă cu Dumnezeu şi nu cele materialnice. M-am retras aici pentru că nu iubesc lumea, dar iubesc pe toată lumea”…

Zilele trecute l-am reîntâlnit mergând pe jos către Vatopedu şi prietenii mei din Arad, cu care eram, m-au convins că trebuie să povestesc creştinilor despre bătrânul Gherasim.

(Iar eu aş fi vrut să arăt lumii cum trebuie să te încalţi ca să fii sigur că ajungi la cer …)

* textul este scris în 2008, aşadar Părintele Gherasim are acum, în 2013, 90 de ani şi peste 25 de ani de nevoinţă în Sfântul Munte (n. ed.)