Sfântul Atanasie cel Mare

  A vorbi despre Sfantul Atansie cel Mare inseamna a evoca unul din capitole cele mai glorioase ale gandirii si vietii crestine a veacului al patrulea. Ierarh de mare prestigiu, teolog profund si inflacarat aparator al credinte ortodoxe, Sfantul Atanasie continua sa inspire munca si rugaciune credinciosilor, sa stimuleze cugetarea teologica, cu aceasi prospetime si vigoare ca si atunci cand glasul sau rasuna de pe scaunul patriarhal din Alexandria.

Numele sau de Atanasie este indisolubil de sinodul I Ecumenic si prin aceasta implicit de raspunderea ereziei lui Arie. Nu se poate discuta problema ariana si evolutia ei istorica lasandu-se la o parte numele Sfantului Atanasie. Mai mult chiar, se poate afirma cu certitudine ca triumful ortodoxiei niceene asupra arianismului se datoreaza in mare masura geniului si activitatii perseverente ale acestui mare ierarh supranumit de Sfantul Grigorie de Nazzianz “Stalpul Bisericii”, iar de catre Biserica de mai tarziu “Parintele Ortodoxiei”. Sfantul Atanasie a desfasurat o activitate teologica bogata, teologia lui fiind determinate, negative, de arianism, de necesitatea de a se apara impotriva calomniilor aduse lui de arieni, precum si de nevoia de a combate si invinge doctrinar aceasta erezie, iar pozitiv, de marea lui iubire fata de Cuvantul intrupat si fata de Lucrare lui mantuitoare, iubire care i-a ramas in permanenta conlucratoare.

Astfel, in buna parte, teologia Sfantului Atanasie, in deosebi Hristologia sa, este una dintre contributiile nepieritoare ale gandirii patristice la inaltarea maretului edificiu al teologiei crestine.

Sfantul Atanasie cel Mare s-a nascut la Alexandria, in anul 295. A primit o educatie crestina aleasa. In anul 312 a ajuns lector iar in anul 318 a fost hirotonit diacon. Dupa aceasta data, a ajuns in functia de secretar patriarchal. Ca diacon si ca secretar el insoteste episcopul Alexandru la sinodul de la Niceea in anul 325,unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie. La moartea Episcopului Alexandru a fost ales episcop al Alexandriei la 8 iunie 328.

Episcopatul sau a durat 45 de ani, suferind cinci exiluri unde a luptat impotriva ereziilor si reusind sa impedice inlocuirea simbolului niceean cu cel de la Rimini. El sprijina pe Sfantul vasile cel Mare in stradania pentru pacificarea religioasa a Orientului. Scrie mult contra arianismului si apoi impotriva apolinarismului. A murit la Ianuarie 373,dupa 20 de ani petrecuti in exil.

Citate ale Sfântului Atanasie cel Mare

"Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu."


"Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne."


"După fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrările Sale, este în toate."


"Omul este singurul rătăcit din creaţie."


"O credinţă al cărei obiect apare cu evidenţă, nu poate fi numită credinţă."


"De Tatăl ne apropiem prin Fiul."


"Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe el."


"Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh."


"Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu."


"Creştinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astăzi, se foloseşte de obiecte de aur, iar el este de lemn."

Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii ( Sfântul Chiril al Alexandriei )

Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii
Acest minunate cuvinte ale Mântuitorului Hristos au fost foarte frumos tâlcuite de Sfântul Chiril al Alexandriei a cărui pomenire o săvârşim astăzi 18 ianuarie:

"Îi îndeamnă iarăşi în tot felul să caute ceea ce le este de folos şi să voiască să fie indrumati prin poruncile Lui, în loc să urmeze nepriceperii lor şi să se lipsească de însăşi viata veşnică. Le arată că cei ce devin mai ascultători faţă de El îşi însuşesc mai mult folos, fiindcă El este bun şi voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului (I Tim. 2, 4). Dar, deoarece ca Dumnezeu ştia că l se vor împotrivi, face ca Raţiunea Sa (Cuvântul Său) să lucreze de la început potrivit chipului lucrării oamenilor ca, atunci când vor veni asupra lor cele ale strămoşilor, să se facă spre mult folos pentru ei, dacă vor voi şi ei să urmeze Lui.

Aceasta o şi spune Dumnezeu în mod clar. Căci s-a scris despre cei din Israel că i-a călăuzit pe ei ziua prin nor şi noaptea întreagă prin lumina focului. Căci, când strãbăteau pustia lară, înaintând spre pământul făgăduinţei, norul le potolea ziua flacăra soarelui, se înţelege după voia lui Dumnezeu, slujindu-le ca un acoperământ, iar stâlpul de foc îi călăuzea noaptea şi, astfel, luptându-se cu întunericul şi urmând focului, scăpau de rătăcire, fiind conduşi pe calea dreaptă, nesuferind nimic din pricina nopţii sau a focului.

Astfel a putut zice: Cel ce urmează Mie, adică cel ce păşeşte pe urmele învăţăturilor Mele, nu va fi niciodată în întuneric, ci va spori în lumina vieţii, sau descoperirea tainelor cu privire la Mine îl va conduce la viaţa veşnică. Domnul, fiind foarte iscusit în cuvinte, nu irită şi mai mult furia duşmanilor Lui, spunându-le direct că vor rămâne în întuneric şi vor muri prin neascultarea lor, ci le spune aceasta în alt mod, făcând înţelesul cuvântului mai blând. Prin cele ce ñgăduieşte aici, că cel ce se hotărăşte să-I urmeze Lui va avea lumina vieţii, tot prin ele arată în mod concentrat că cei ce refuză să-I urmeze vor fi lipsiţi de lumina car epoate să-i ducă la viaţă. Căci oare, nu e tuturor vădit şi vrednic de aprobat că cei ce fug de bunătatea inimii au parte de ceea ce este contrar?

Deci cuvântul Mântuitorului nostru era adevărat şi ceea ce a spus cu delicateţe era neîndoielnic."