Sunday, September 17, 2017

El da viata, patrunde pana la inima. ( Sf. Isidor Pelusiotul )

 
Orice cuvant care nu se sprijina pe fapte nu trece dincolo de urechi; dar cand se uneste cu fapta, el da viata, patrunde pana la inima.
 
Sf. Isidor Pelusiotul

Tuesday, September 12, 2017

Inaltarea Sfintei Cruci

 
Două evenimente se prăznuiesc astăzi, care sînt strîns legate de Crucea lui Hristos: mai întîi, aflarea Cinstitei şi de viaţăfăcătoarei Cruci pe dealul Golgotha, iar al doilea, întoarcerea lemnului Cinstitei Cruci din Persia la Ierusalim. Mergînd să cerceteze Locurile Sfinte, sfinta împărăteasă Elena a hotărît să afle acolo Cinstita Cruce a lui Hristos. Doar un iudeu foarte vîrstnic, Iuda, mai ştia unde se află îngropat lemnul Sfintei Cruci a Domnului. Constrîns de împărăteasă, el a dezvăluit că locul este sub capiştea lui Venus, ridcată de împăratul Hadrian pe Golgotha. împărăteasa a poruncit ca acea capişte să fie rasă la pămînt şi să se facă acolo săpături. Aşa s-au aflat adînc îngropate în pămînt cele trei cruci. Pe cînd împărăteasa gîndea cum să afle care dintre cele trei este a Mîntuitorului, s-a apropiat un convoi de îngropăciune. Patriarhul Macarie le-a zis să atingă crucile, una cîte una, de cel mort. Nimic nu s-a întîmplat la atingerea primei şi celei de a doua cruci. Dar cînd au atins-o de mort şi pe a treia, mortul a înviat. Aşa au cunoscut că aceea este Crucea Mîntuitorului cea de Viaţădătătoare. Ei apoi au atins Sfînta Cruce a Domnului de o femeie foarte bolnavă, care s-a însănătoşit pe loc. Patriarhul atunci a poruncit înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul - şi atunci tot poporul a strigat cu lacrimi: Doamne, miluieşte! împărăteasa Elena a poruncit turnarea unei îmbrăcăminţi de argint întru care a ferecat Sfînta Cruce. După vreme, împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a robit popor mult, şi a luat şi Crucea Domnului în Persia. Sfînta Cruce a rămas în Persia timp de paisprezece ani. în anul 628 împăratul Imperiului grecesc Heraclie 1-a învins pe Hosroe şi, cu multă solemnitate, a întors Sfinta Cruce la Ierusalim. Intrînd în Sfînta Cetate împăratul purta Sfînta Cruce pe umerii lui, dar a văzut că deodată nu mai poate să facă nici un pas, o putere oprindu-1. Sfîntul Patriarh Zaharia a văzut cum îngerul Domnului nu îl lasă pe împărat să păşească mai departe cu Sfînta Cruce în spate, pe aceeaşi cale pe care demult păşise şi Mîntuitorul, dar desculţ, scuipat şi defăimat. Patriarhul i-a descoperit împăratului vedenia. Atunci împăratul şi-a scos straiul şi însemnele imperiale şi, desculţ şi în haine proaste, a purtat în spate Sfinta Cruce pînă la Golgotha, iar acolo a aşezat-o în Biserica învierii Domnului, pentru bucuria şi mîngîierea întregii lumi creştineşti.

Saturday, September 9, 2017

Sarbatoarea este manifestarea faptelor bune ( Sfantul Ioan Gura de Aur )

 
Sarbatoarea este manifestarea faptelor bune, dispozitia evlavioasa a sufletului si o viata ireprosabila. Daca le ai pe toate acestea, atunci poti sa praznuiesti mereu.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Tuesday, September 5, 2017

Doamne Numele Tau este Iubire... ( Sfantul Ioan de Kronstadt )


Doamne Numele Tau este Iubire: nu ma respinge din cauza pacatelor mele.

 Numele Tau este Putere: intareste-ma sa nu cad in rautate.
 
 Numele Tau este Pace: imblanzeste sufletul meu cel tulburat. 
 
Numele Tau este Mila: nu inceta sa ma ierti.
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Saturday, September 2, 2017

Fapte bune ( Sf. Tihon Zadonschi )

"Dupa cum focului ii este propriu sa incalzeasca, apei sa roureze, luminei sa lumineze; tot astfel credintei vii ii este propriu sa se exteriorizeze in fapte bune."
 
Sf. Tihon Zadonschi

Sunday, August 27, 2017

Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.( Sfântul Ioan Damaschin )

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.

De aici e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui, deplin, cu această virtute, folosindu-se de dreapta socoteală, fără greşeală. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală, care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor.

Sfântul Ioan Damaschin

Wednesday, August 23, 2017

Adevarata esenta a smereniei.. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

 Image result for Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Adevarata esenta a smereniei nu o putem cunoaste decat daca ne-o daruieste Dumnezeu. Cel care are o asemenea smerenie este adanc smerit in sufletul lui, fara graba si fara efort.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Ingerii si Sfintii stiu necazurile noastre si aud rugaciunile noastre fierbinti.. ( Sfantul Siluan Athonitul )

Ingerii si Sfintii stiu necazurile noastre si aud rugaciunile noastre fierbinti, nu ne uita si se roaga pentru noi, caci vad suferintele oamenilor pe pamant. Domnul le-a dat un atat de mare har incat ei cuprind cu dragostea lor toata lumea.

Sfantul Siluan Athonitul

Friday, August 18, 2017

Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti ? ( Părintele Cleopa )

" Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii " , spune Evagrie Ponticul ( Filocalia, vol. I, pag. 74-77 ) . Si iarasi : " Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor... ) . " Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor " , zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ) , iar Sfantul Teofan Zavoratul ( sec. XIX ) spune ca " rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu " . Rugaciunea are trei trepte : treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii.

Părintele Cleopa

Sunday, August 13, 2017

Adormirea Maicii Domnului



Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ.

Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare".

Wednesday, August 9, 2017

Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de tine...( Sfântul Efrem Sirul )


Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de tine. Cu ce măsură veţi măsura, vouă. 

Să cercetezi pe cei bolnavi, ca şi Dumnezeu să te cerceteze pe tine. Să nu dormi mult, ci te roagă cu dinadinsul lui Dumnezeu, să-ţi fie ţie de ajutor, ca să scapi că o pasăre din laţ.

Sfântul Efrem Sirul

Sunday, August 6, 2017

Met. Bartholomew of Romania - Taboric Light and Hesychasm today ( in Romanian with English Subtitles )





Bartolomeu Anania (✝2011) was a well known Romanian Orthodox metropolitan, translator, writer and poet.
During the Communist Regime he was arrested by the authorities and spent 6 years in the Communist prisons.

In this wonderful recording he talks about the Taboric Light as it is presented in the Hesychastic practice and shows how the uncreated light of Jesus Christ can be seen even with the created eyes.

Metropolitan Bartolomeu:
"The disciples, being even mortal, alive, having body, were worthy to see with their created eyes, the uncreated light that poured out of Jesus Christ…
Hence the conclusion that the spiritual man, having an improved inner self, is able to see this light.
You may have heard in the newer or older literature about hesychasm, hesychasts and the Hesychastic practice.
It is about that monastic movement in Eastern Europe, the Orthodox East, that through asceticism and a very long ascetic practice, through a spiritual life following dispassion, through prayer and contemplation, some of them, not many, were able to see the Taboric Light in their moments of spiritual ecstasy and rapture... The uncreated light of Jesus Christ...
Not for a long time, maybe only a few seconds, like the three disciples of the Lord... But the testimonies of these saints tell us that their joy was so great that it was like the joy of the three apostles to find themselves together with the translucent Jesus and the two prophets that they did not want to leave that place.
The one who comes back from such a moment of spiritual ecstasy feels bad that this has not been prolonged to infinity, until his death and beyond his death.
However... do not be sad my lovers thinking that you are not and you will not become hesychasts...
I was not, I am not and I do not think I will ever be a hesychast either… in the poverty of my human being...
But in the end, this is what we understand by salvation... What is the paradise, the heaven to which we dream and which we want, other than our partake in the uncreated light of God.
God's inner, intimate nature will never be accessible to us because there is this separation between Creator and creature...
But God pours out his uncreated energies as they were called by a great Holy Father of the Eastern Orthodox Church [St. Gregory Palamas], the uncreated energies that are nothing else but the uncreated Taboric light bundles, which pour out of God’s being and envelop the universe of those who are saved..."


Source : https://www.youtube.com/watch?v=rLTBTlh3bVQ

Thursday, August 3, 2017

Rugandu-se cu smerenie ( Parintele Petroniu Tanase )



"Daca crestinii ar rabda, rugandu-se cu smerenie, ar vedea ca dupa o perioada de timp darul Duhului Sfant le va aduce pace puterilor trupesti si sufletesti." 
 
Parintele Petroniu Tanase

Saturday, July 29, 2017

Ori buni crestini, ori pierim! ( Parintele Ioanichie Balan )


pr-ioanichie-balan1 
S-a înaltat la Domnul, nu cu mult timp în urma, Parintele Ioanichie Balan, unul dintre marii duhovnici pe care bunul Dumnezeu i-a daruit neamului românesc. L-am cunoscut pe Parintele Ioanichie în urma cu 15 ani. A fost singura data când am stat fata catre fata cu Parintele. Eram atunci studenta în anul întâi, curioasa si dornica de a transmite colegilor mei de generatie un sfat, o vorba plina de duh dintr-un suflet plin de duh. Parintele ne îndemna atunci la lupta, o lupta fatisa, crâncena, cu agresiunile la care era supusa generatia noastra. M-am simtit atunci asemeni unui copil dojenit cu dragoste, dar în acelasi timp cu asprime de parintele sau. Am avut impresia ca peste oamenii dragi mie timpul nu va trece. Ca parintele Ioanichie ma va astepta mereu sa ma întorc la Sihastria si sa-mi dea alte si alte sfaturi pentru tinerii brasoveni. M-am înselat - Parintele Ioanichie a plecat pe urmele fratilor sai mai mari, Parintele Cleopa, Parintele Staniloae, Prea Fericitul Teoctist, sa stea la taifas cu Dumnezeu. Vestea plecarii sale la cele vesnice a picat ca un traznet în sufletul meu. Cuvintele sale, însa, pe care le transmitea tinerilor atunci razbat si dincolo de mormânt, parca mai puternice, catre un altul si totusi acelasi tineret român. Acesta este motivul pentru care am hotarât astazi restituirea unor frânturi de gânduri din cele împartasite mie în smerenia chiliei Parintelui. Dumnezeu sa-l odihneasca în pace! (Crina Palas)
"În viata sa fiti tineri care sa sfinteasca un loc, o casa, o societate, o generatie, un cartier si locul de munca unde veti lucra. Prin comportament crestin, mai întâi. Ori esti crestin azi, ori esti pagân, una din doua. Si crestin ortodox, caci România e tara ortodoxa. Tineti cont ce va spune un calugar batrân si rau: daca nu va tineti serios de biserica si de ortodoxie, prapad e cu noi. Ne manânca vecinii si strainii si pagânii. Daca va tineti de Biserica, nici rusii, nici tatarii, nici nemtii, nici alte tari din Rasarit sau Apus nu vor putea sa ne scoata din Carpati si sa ne dezlipeasca de Hristos.
Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vietii cum o au cei care traiesc întru Hristos. Veti avea bucuria placerilor, a sexualitatii, a ispitelor si patimilor trupesti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupesti, orizontale, care se consuma într-o zi, si nu bucurii vesnice, verticale, axate pe Hristos. Treziti-va! Sunteti tineri si noua ne e mila de ce se va întâmpla cu tara asta care se cheama înca România. Vreti sa mai ramâna România Românie? Întoarceti-va la ortodoxie, la Biserica, la tinuta morala decenta, cinstita a românilor dintotdeauna.
Faceti un comitet, mergeti duminica pe la spitale, la casele de batrâni, ajutati cu cuvântul, mângâiati, sfatuiti, combateti casele de desfrâu. Mergeti la manastiri, la preoti batrâni care sa va lumineze, sa va binecuvinteze, sa va calauzeasca. Ortodoxia activa e o misiune.
Misionarismul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie sa va curatiti de pacatele tineretii, sa cititi cât mai multe carti teologice. Sa stiti voi întâi câte ceva din frumusetea Ortodoxiei, din trairea întru Hristos, ca sa puteti trage si pe altii spre Hristos, sa puteti fi o luminita aprinsa acolo unde veti trai. Trebuie sa faceti ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.
Sfânta Evanghelie spune ca la sfârsitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci natia ramâne pâna la sfârsitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam si tara are îngerul sau pazitor.
Neamurile crestine trebuie sa ramâna. Iar crestinii trebuie sa fie la locul lor, echilibrati, seriosi si sa nu se dezlipeasca pentru nimic în lume de pamântul strabun în care i-a nascut Dumnezeu. De ce exista tentatia de a pleca în alta tara? Credeti ca, afara de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îsi pune nadejdea în Rasarit si Apus se înseala amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, rabdarea si deviza parintilor nostri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranta. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tatarii, nici rusii, nici nemtii, nici austro-ungarii, si nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El. Asa ca, treziti-va, luati aminte si, cot la cot cu preotii, cu calugarii, treceti la post, la rugaciune, la spovedanie. Asa trebuie sa fie o tara crestina care poarta Crucea de doua mii de ani.
Treziti-va, frati români, pâna nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta! Fericirea noastra este sa ramânem aici, unde ne-a nascut Dumnezeu, cu Hristos în brate si în bratele lui Hristos."

Monday, July 17, 2017

Reguli pentru mergerea la biserică ( Părintele Cleopa )


 Fratilor, trebuie sa stiti ca un crestin care merge la biserica are 14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica. Daca nu le implineste, se duce la biserica spre osanda.

Am sa va spun regulile de buna cuviinta pentru un crestin care merge la sfanta biserica.

Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :

1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"

2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.

3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.

4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.

7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.

Cand auzi ca zice preotul : " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.

Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.

De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.

9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !"

La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.

Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.

Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.

Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : " Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !"

Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.

10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.

Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.

Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.

Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.

Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.

Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.

Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !

Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.

De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ".

Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.

Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.

Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.

14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !"

Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

Părintele Cleopa

Friday, July 14, 2017

Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi... ( Sfantul Ioan Gura de Aur )


Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Scripturile au fost scrise ca să dobândim iarăși harul acesta, pe care l-am îndepărtat.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Tuesday, July 4, 2017

Lacrimile smereniei si lacrimile nebune ( Părintele Proclu )


Cand iti arde inima de dorul de Dumnezeu si nu te mai poti opri din plans, lacrimile acelea-s de la Dumnezeu. Dar, cu toate ca sunt de la Dumnezeu, noi trebuie sa ne smerim: .„Doamne, iarta-ma ca eu sunt pacatos, eu nu sunt vrednic…” Duhul Sfant mangaie sufletul cand acesta plange in rugaciune. Cand Duhul cel Sfant atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plans si este un plans mangaietor. Daca il ai adeseori, Duhul Sfant iti curata inima si vei putea spori. Asa Duhul Sfant iti va desavarsi smerenia si atunci, chiar de te va lauda toata lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimanui. In timpul acelui plans, nu mai vrei sa te intalnesti cu nimeni ca sa-ti spuna ceva din veacul acesta inselator.

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune. Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva. Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.

Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii. Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.

Părintele Proclu

Wednesday, June 28, 2017

Adevarata esenta a smereniei nu o putem cunoaste decat daca ne-o daruieste Dumnezeu. ( Sfantul Porfirie Kavsokalivitul )

Adevarata esenta a smereniei nu o putem cunoaste decat daca ne-o daruieste Dumnezeu. Cel care are o asemenea smerenie este adanc smerit in sufletul lui, fara graba si fara efort.
 
Sfantul Porfirie Kavsokalivitul

Tuesday, June 27, 2017

Sfintii Apostoli ( Sfantul Ioan de Kronstadt )



Sfintii Apostoli si nenumaratul sobor al dreptilor si toti sfintii sunt minti ceresti, care la cele ceresti, nu la cele pamantesti au cugetat si numai de acestea s-au ingrijit; cu trupul au trait pe pamant, iar cu inima si cu mintea, in cer.
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Tuesday, June 20, 2017

Cancerul ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Vă aud deseori vorbind despre bolile trupului ca fiind somatizări ale suferinţelor emoţionale, ale traumelor şi abuzurilor de tot felul. Cancerul, de pildă, a devenit atât de des întâlnit, încât aproape că nu e familie care să nu aibă pe cineva drag bolnav. Ce le spuneţi pacienţilor, ce le spuneţi aparţinătorilor? Unde să căutăm resursele de înţelegere şi vindecare a acestei boli?



Adeseori bolile sunt țipătul corpului că facem ceva ce ne face rău (comportamente, gânduri, emoții). Corpul pune la vedere ceea ce facem noi în ascuns și cum dăm cu noi de pământ. Nimeni nu ne face rău așa cum ne facem noi înșine. Trăim disfuncțional în gândurile noastre negative, în neiertări, în ură, furie, invidie, gelozie, agresivitate și ne îmbolnăvim. Psihic, fizic, emoțional. Vrem să ne fie mai bine, dar nu facem nimic. Trăiește viața cât mai frumos, fiecare secundă din ea contează! Zâmbește, râzi, plângi, bucură-te, îmbrățișează, ascultă-ți sufletul, toate au un rost pe lume!

Să nu uităm faptul că nu experiențele ne schimbă, ci învățătura care o tragem prin reflecție, capacitatea noastră de a reflecta la ceea ce am trăit. Că poți să faci cancer, apoi ești operat, urmează terapie, te echilibrezi emoțional, psihologic și spiritual și după ceva timp ai uitat și revii la stilul vechi de viață. Și iar e nevoie să țipe corpul? De ce omul se trezește doar în suferință?
 
Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Friday, June 16, 2017

Numai niste suflete curate mai pot schimba ceva in tara asta... ( Parintele IUSTIN PARVU )



„Mai baiete, nu-ti face iluzii! Numai niste suflete curate mai pot schimba ceva in tara asta... De nu vei birui mai intai vrajmasiile din tine, nu le vei putea infrange nici pe cele din jurul tau… Trebuie sa devii tu intai lumina, ca sa-i poti lumina si pe ceilalti”...

Parintele IUSTIN PARVU

Bucuria dumnezeiasca vine doar atunci cand daruiesti. ( Sfântul Paisie Aghioritul )

 
Bucuria pe care o simte omul cand primeste o binecuvantare materiala este o bucurie omeneasca, dar cea care o simte atunci cand daruieste este dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca vine doar atunci cand daruiesti. 

Sfântul Paisie Aghioritul

Saturday, June 10, 2017

Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? ( Părintele Cleopa )



Credinta vine din auz si auzul prin cuvântul lui Dumnezeu, spune Sfânta Carte. Credinta vine din cuvânt. Credinta noastră în Dumnezeu ne vine si se întăreste în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrâni, din citirea cărtilor sfinte si mai ales din cuvintele si învătăturile pe care le auzim si le citim zilnic din Sfânta Evanghelie.

Dar în Sfânta Scriptură auzim că unii sfinti, din Vechiul si Noul Testament, s-au îndoit în credintă.

Asa s-a îndoit Avraam. Căci atunci când i-a zis Domnul: Eu sunt Domnul Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ti dau pământul acesta de moste-nire..., a zis Avraam: Stăpâne Doamne, pe ce voi cunoaste că-l voi mosteni?... Atunci a zis Domnul către Avraam: Să stii bine că urmasii tăi vor fi pribegi în pământ străin, unde vor fi robiti si apăsati patru sute de ani (Facerea 15, 7, 13). Si au stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: "De ce, Doamne, au trecut cei 400 de ani, că s-au împlinit anii?" Si a zis Dumnezeu: "Anii s-au împlinit, dar canonul pentru păcatele poporului, nu". Deci, în loc de 400 de ani, le-a dat canon de stat în robie 430 de ani.

De ce n-a murit Moise în pământul făgăduintei, ci a murit la muntele Nebo? Căci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fata pământului, cum se spune la Numerii: Moise însă era omul cel mai blând dintre toti oamenii de pe pământ (Numerii 12, 3). Pentru o greseală nu a intrat în pământul făgăduintei. Pentru o greseală l-a pedepsit Dumnezeu să nu treacă Iordanul: pentru că s-a îndoit la stânca Rafidim. Că Dumnezeu i-a spus: Ia toiagul si adună obstea, tu si Aaron, fratele tău, si grăiti stâncii înaintea lor si ea vă va da apă; si le veti scoate apă din stâncă si veti adăpa obstea si dobitoacele ei.

A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si a adunat Moise si Aaron obstea la stâncă si a zis către obste: Ascultati, îndărătnicilor, au doară din stânca aceasta vă vom scoate apă? Apoi si-a ridicat Moise mâna si a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori si a iesit apă multă si a băut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul către Moise si Aaron: Pentru că nu M-ati crezut, ca să arătati sfintenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l dau (Numerii 20, 8-12). Pentru îndoiala aceasta, Moise n-a văzut pământul făgăduintei.

De ce a suferit Sfântul Simeon Bătrânul 283 de ani, câti ani au fost de la faraonul Ptolomeu Filadelf până la Hristos? Pentru că s-a îndoit. N-a crezut că Hristos Se poate naste dintr-o fecioară. Si i-a dat Dumnezeu canon să mai trăiască 283 de ani ca să vadă pe Cel născut din Fecioară.

Asa s-a îndoit si Toma la învierea lui Hristos si a trebuit să fie mustrat oarecum de Hristos: Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut, ferice de cei ce n-au văzut si au crezut. Hristos a pus astfel fericirea a zecea după Înviere, ca să întărească credinta celor ce nu văd dar cred, precum suntem noi si cum trebuie să fie toti crestinii până la sfârsit. Ce spune Apostolul Iacov: Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: "Oare este sau nu Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?" este ca un nor pe care îl poartă satana cum vrea, căci el nu crede cu fermitate, cu tărie, în existenta lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.

Să vă dau o pildă. A venit un mosneag deunăzi si a zis:

- Părinte, în ziua de Sfântul Vasile am văzut la restaurant multă lume. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toti.

I-am răspuns:

- Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi prin gura Sfântului Prooroc David: Că Tu esti Dumnezeu care nu voiesti fărădelegea, nici va locui lângă Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toti cei ce lucrează fărădelege (Psalm 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtas la fărădelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezământul de lege al Meu prin gura Ta, iar tu ai urât învătătura si ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta? (Psalm 49, 17-18). Si mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta si te voi mustra.

Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta si lată este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o află. Si strâmtă este poarta si îngustă este calea care duce la viată si putini sunt care o află (Matei 7, 13-14).

Deci nu te mira că merg multi la joc sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strâmtă sunt putini. Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoială când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de păcate.

Dacă n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti si Dumnezeu i-a pedepsit în această viată ca să nu se muncească în vesnicie.

Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? Câti nu caută dovezi si zic: "Nu cred până nu văd!" Câti nu caută să pipăie rănile si coasta Mântuitorului, căutând dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Credinta vine din auz, iar nu din pipăire si vedere.

Câti dintre crestinii botezati nu zic: "Aici este raiul si iadul! Aici pe pământ este totul!" Si nici când se văd bolnavi, în fata primejdiei, a sărăciei, a mortii si nici măcar la bătrânete nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuită în desfrânări, în răutăti si în necredintă. Putini sunt cei ce se pocăiesc de păcate la bătrânete. Cei mai multi mor asa cum au trăit, în îndoială, necredintă si nepocăintă, spre a lor vesnică osândă.

Cu adevărat mare este credinta în Dumnezeu, însotită de fapte bune! Dar cei ce zac în îndoială, cad din dreapta credintă apostolică în tot felul de secte si grupări religioase. Multi din cei îndoielnici se smintesc de Biserica întemeiată de Însusi Hristos; se smintesc de Maica Domnului, de Sfânta Cruce, de sfintele icoane si de preoti; se smintesc de sfinti si de cinstea dată lor. Se smintesc de Tainele întemeiate de Hristos, de învătăturile Sfintei Scripturi, pe care o răstălmăcesc după mintea lor, spre a lor osândă si amăgirea multora.

Să stăm dar neclintiti în dreapta credintă si să ne bucurăm că suntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredinciosii se leapădă si caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupesti; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credintă caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credintei si vestesc altă Evanghelie; cei robiti de patimi amână pocăinta, iar noi, fiii învierii si fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămânem credinciosi până la sfârsit, stiind că cel ce va răbda toate până la sfârsit, acela se va mântui. Amin.

Părintele Cleopa

Monday, June 5, 2017

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!
 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Monday, May 29, 2017

Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul


Sfantul Isaachie a trait in secolul al IV-lea. Pentru ca imparatul Valens Arianul (364-378) prigonea Ortodoxia, pustnicul Isaachie vine in Constantinopol spre a-i intari pe crestini si a cere imparatului, bisericile ortodoxe date arienilor. Este supus la multe chinuri si ii proroceste imparatului moartea pentru ca nu a inapoiat ortodocsilor bisericile luate si date arienilor. Imparatul Valens va muri in lupta cu barbarii.

Sfantul Isaachie este rugat de imparatul Teodosie cel Mare sa ramana in Constantinopol. Aristocratul Saturnin a zidit o sfanta manastire pentru Avva Isaachie, unde a vietuit pana la moartea sa, savarsind multe minuni. Inaintea mortii lui, Sfantul Isaachie l-a numit pe ucenicul sau, Dalmatus, staret in locul lui. De la numele noului staret, manastirea a luat mai tarziu numele de Manastirea Dalmatilor.

Tot astazi, facem pomenirea:
  Sfantului Mucenic Natalie;
  Sfantului Cuvios Varlaam;
  Sfintilor Mucenici Romano si Teletie;
  Sfantului Mucenic Evplu.

Saturday, May 27, 2017

Din prisosul inimii grăieşte gura ( Părintele Cleopa )

 
De multe ori pierdem toată osteneala noastră si toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea si limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând si toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Zice Mântuitorul că din prisosinta inimii grăieste gura. Si Solomon zice: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă. Ferească Dumnezeu! De aceea trebuie mare băgare de seamă.

Limba este organ cu care lăudăm pe Dumnezeu, la fel si mintea. Dar vrăjmasul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gânduri rele si limba cu cuvinte rele. Si atunci omul devine unealta vrăjmasului, că si gândurile lui sunt spurcate, si limba si cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă.

O femeie păcătoasă si-a pus îndreptare la o mărturisire si a început să ducă o viată sfântă. Post, rugăciune, milostenie, că era văduvă acum. Toată lumea se minuna în sat cum femeia aceea si-a schimbat viata. Înainte o stiau toti. Îi murise sotul, iar copiii îi avea pe toti căsătoriti. Mai avea un păcat, săraca, pe care nu-l putea lăsa. Toate celelalte le lăsase. Făcea si milostenie multă si post tinea, dar nu tăcea din gură. Să spună ceva de cumătra, de cumnata, de cutare. Când a venit la duhovnic, a zis: "Părinte, am postit posturile, am făcut milostenie, fac pravilă, citesc prin sfintele cărti; ei, dar limba asta n-o pot eu stăpâni! Mai vorbesc de unul, mai zic de altul, mai spun o minciună, mai spun o glumă, mai cutare".

Era primăvară, când se arau grădinile si ogoarele. Duhovnicul îi zice: "Uite ce este, mătusă, nici eu nu-ti dau canon mare; dar n-ai voie să te împărtăsesti până nu vei face canonul acesta". "Care?" Duhovnicul avea un butoi mare cu sământă de scai. Stiti cum e sământa de scai, ca de ceapă. Măruntă. I-a dat mătusii un pumn bun de sământă de scai si i-a zis: "Uite ce! Când vei ara grădina, să te duci să semeni scaiul ăsta prin grădină, cât e grădina de lungă, si pe-o brazdă si pe alta".

Si a semănat scaiul. Au crescut păpusoii, dar au iesit si scaii. La prăsit a mai tăiat din ei, dar n-a putut să-i taie pe toti. Când a venit femeia în Postul Sfintei Mării, o întreabă duhovnicul: "Ai semănat scaii?" "Da". "Ti-am spus că nu-i greu. Mata ai zis că păcatele pe care le faci cu limba nu-s grele. Eu ti-am dat să semeni scai. Du-te si-mi adu acum înapoi toate semintele acelea pe care le-ai semănat". "Vai de mine, părinte, zice, eu am prăsit, dar din nebăgare de seamă scaii aceia au făcut sământă, a venit vântul si a dus-o la megiesi, pe câmp. S-a umplut lumea de scai". Zice preotul: "Nu-ti dau împărtăsanie, până nu-mi aduci sământa înapoi". "Imposibil, părinte. S-a dus sământa de scai! A luat-o vântul, a făcut scai, s-a înmultit...".

Vezi? Asa sunt si cuvintele noastre. Cuvintele noastre, dacă sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au făcut sământă, au prins rădăcină si s-a umplut lumea de cuvinte rele. Cuvintele noastre sunt sământă de scai. După cum nu poti aduna sământa înapoi, după ce-ai semănat-o - la vreun an de zile, după ce s-a umplut câmpia de scai -, asa nu putem să adunăm răutatea si păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. De aceea trebuie mare pază a limbii. Ai văzut ce spune Solomon: Cine nu păzeste gura si limba sa, nu se poate mântui.

Dar Dumnezeu nu ne-a făcut să fim muti. Ne-a dat limbă să vorbim. Dar ceea ce vorbim, să fie spre slava lui Dumnezeu si ceea ce este de trebuintă. Deci când vedem că începem a vorbi de rău pe altul, să stăm pe loc, că semănăm scai, si îl duce vântul în mai multe inimi. Să băgăm de seamă!

Părintele Cleopa

Monday, May 22, 2017

Sfintelor Scripturi ( Sfantul Ioan Gura de Aur )

Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Scripturile au fost scrise ca să dobândim iarăși harul acesta, pe care l-am îndepărtat."

Sfantul Ioan Gura de Aur

Wednesday, May 17, 2017

Domnul vă va vizita cu mila Lui ( Părintele Ilie Cleopa )



"În orice stadiu, poate să nu fiți descurajați, rugați-vă chiar dacă vă simțiți constrânși și Domnul vă va vizita cu mila Lui:" Lăsați-vă să vi se potrivească după credința voastră "[Mat. 9:29].“

Părintele Ilie Cleopa

Saturday, May 13, 2017

Ne iubeste prea mult ca sa I ne impotrivim....( Parintele Arsenie Papacioc )



Porunca cea noua si cea mare, iubirea totala, nu are nici inceput nici sfarsit. Lumea a fost creata de un Dumnezeu bun. Fortele dragostei care slasluiesc in noi ne vin de la El. Daca nu va infricosati de chinurile nesfarsite ale iadului, temeti-va si schimbati-va viata pentru marea iubire a lui Dumnezeu. Ne iubeste prea mult ca sa I ne impotrivim.


Parintele Arsenie Papacioc

Saturday, May 6, 2017

l-a ispitit diavolul pe Sfântul Nifon Ascetulcă Dumnezeu nu există.....


Aşa cum îi prevestise Domnul, a venit şi ispita cea mare. Era sâmbătă şi Nifon se ruga. În fiecare sâmbătă îşi începea rugăciunea seara şi o termina dimineaţa. Nu dormea deloc nici nu se aşeza pe scaun cât de puţin. Toată noaptea se ruga şi făcea metanii, imitând pe Daniil şi pe îngeri, despre care proorocul David, zice: Închinaţi-vă Lui toţi îngerii Lui. Această rânduiala o ţinea nu numai duminicile, ci şi la toate sărbătorile împărăteşti, după o rânduială bisericească. Zicea o rugăciune de cu seara şi o repeta până dimineaţa. Şi ce rugăciune era aceea? Plină de sfânta cunoştinţă şi înţelepciune. Cuprindea în sine toată teologia: Naşterea cea fără de început a Fiului, creaţia Puterilor cereşti, cele grăite şi cele negrăite, minunată iconomie dumnezeiască, măreţia făpturii, veşnicia, cele cereşti, cele pământeşti şi cele dedesubt, cele văzute şi cele nevăzute, cele descoperite şi cele nedescoperite, cele înţelese de minte şi cele neînţelese, cum vom vedea mai departe, dacă vom putea aduce de faţă vreo parte din ea.

Deci în această sâmbătă şi-a început rugăciunea ca de obicei. Deodată, aude ceva ca un puternic sunet de toaca, ce-i străbătu în urechi. S-a tulburat şi s-a întrebat ce să fie. În aceeaşi clipă apare şi diavolul care urla, şi ameninţa şi se înfuria asupra lui Nifon. I-a paralizat mintea şi l-a lăsat tulburat şi înfricoşat. A voit să se roage, dar mintea lui nu era limpede. Îl stăpânea toropeala, bâlbâiala, somnolenţa. De asemenea, flecăreala, o întristare apăsătoare şi o mie de alte rele.

Şi a continuat să-l tiranizeze astfel, căutând să-l lipsească cu totul de mintea sa limpede şi stăpână pe sine. Cu totul ticăloşit de întunecarea drăcească, Nifon a exclamat: "O, păcătosule Nifone, ţi-au căzut acum pe cap toate păcatele. Ispita de care te temeai este cu adevărat înfricoşată; balaurul cel din adânc ţi-a întunecat mintea şi se află înaintea ta. Ia aminte să nu te înghită de viu!"

Zicând acestea şi-a făcut semnul Sfintei Cruci. Dar, neruşinatul diavol i-a produs o mare tulburare şi îl chinuia cu aceste cuvinte viclene: "Nu te mai ruga în zadar, că de acum o să trăim împreună amândoi. Nu mai voi mişca de lângă tine nici o clipă şi îţi voi da orice vei cere". Dar Nifon a răspuns: "Să nu te aud, necuratule drac. Dacă Atotputernicul ţi-a îngăduit să mă ucizi, primesc cu smerenie porunca Lui, dar dacă n-a rânduit aşa Dumnezeul meu, îţi dispreţuiesc toate vicleşugurile tale!"

Dar există Dumnezeu?... Dumnezeu nu există!" - i-a suflat diavolul în ureche. Şi împreună cu acest cuvânt satanicesc i-a învăluit mintea cu un întuneric gros, zicându-i iarăşi: "Dar există Dumnezeu?... Dumnezeu nu există!...

Pregătise de mai înainte, vicleanul, acest plan, ca să întunece mintea cuviosului şi să-i strecoare, de ar fi posibil, îndoială că nu există Dumnezeu. Auzind, robul lui Dumnezeu, aceste teribile cuvinte, a strigăt din adâncul inimii: Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!. "Pieri, întuneric urâcios şi nu huli! Pieri din ochii mei, pentru că eu cred cu tărie că există Dumnezeu, Cel ce te-a osândit în focul veşnic pentru vicleşugurile tale".

Urătorul de bine, diavolul, înfuriindu-se, i-a întunecat şi mai mult mintea. Cu pâcla sataniceştilor lui vrăji i-a scos din minte toate cuvintele duhovniceşti. A încercat zadarnic să zică un psalm că de obicei, dar îl rostea numai cu gura, căci mintea lui înceţoşată nu înţelegea nimic. Acest lucru i-a pricinuit o durere şi o mâhnire de nerăbdat.

"Vai de mine nenorocitul, nu ştiu ce să spun!" Şi a început din nou rugăciunea cu mai multă osteneală. Acest chin în rugăciune a ţinut patru ani încheiaţi. Şi diavolul nu contenea a-i repetă zilnic: "Dumnezeu nu există!"

Acest gând hulitor l-a afundat într-o nemângâiată mâhnire. Era aşa de mare tulburarea şi mâhnirea lui, că umbla că un om deznădăjduit şi nepăsător faţă de toate. Iar diavolul îi şoptea continuu: "Nu-ţi cer altceva, fără numai să încetezi rugăciunea de dimineaţă şi de seară".

Robul lui Dumnezeu, uimit de neruşinarea aceluia, îi răspunse: "Chiar de aş cădea în nelegiuirea de a ucide pe cineva, sau orice alt rău aş face, de la picioarele Domnului meu Iisus Hristos nu mă depărtez".

- Ce spui? şopteşte iar diavolul. Dar există Hristos? Hristos nu există!... Eu sunt stăpânul a toate! Tu de ce te lepezi de mine?

- Da, ticălosule, există Hristos! Şi este totodată Dumnezeu şi om, a răspuns Nifon. Până când, înrăutăţitule, o să mai chinuieşti făptura lui Dumnezeu? Îţi închipui că o să mă înşeli, înnegritule şi întunecatule? Ştiu bine că eşti întuneric, că în întuneric te sălăşluiesti şi cu întunericul lupţi împotriva oamenilor şi în întunericul cel mai dinafară te vei chinui în vecii vecilor! Fugi de lângă mine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui!

Înrăutăţitul, însă, nu se dezlipea deloc de lângă el şi repetă mereu că, nu există Dumnezeu. "Ce, îi şoptea, vrei să spui că există Dumn

Saturday, April 29, 2017

Sufletul si in inima ( Parintele Dionisie de la Colciu, Muntele Athos )

Daca-i arati unui tanar lucruri rele, acelea se instaleaza in sufletul si in inima lui, pana cand de-acum el spune ca sunt firesti.Si uite cum devine omenirea desavarsit de netrebnica inainte lui Dumnezeu!Ca nu va intra inainte lui Dumnezeu nimic spurcat.
 
Parintele Dionisie de la Colciu, Muntele Athos

Ιubirea lui Dumnezeu ( Parintele Dumitru Staniloaie )

Ori de cate ori oamenii simt iubirea lui Dumnezeu si ii raspund intr-o oarecare masura, ei traiesc in vesnicie. Intr-adevar, intr-un anumit fel, ori de cate ori traiesc in dragoste unii cu altii, ei traiesc in vesnicie.

Parintele Dumitru Staniloaie

Tuesday, April 25, 2017

Fericit cel a dobândit ascultare adevărată, ( Sfântul Efrem Sirul )


Fericit cel a dobândit ascultare adevărată, că unul ca acesta s-a făcut următor Domnului, Care a fost ascultător chiar până la moarte.

Sfântul Efrem Sirul 

Monday, April 17, 2017

Marile nevoințe ale Cuviosului Iosif Isihastul ( Pr. Cristian Groza )

 
Plecând de la Chilia Bunei Vestiri, cei trei au căutat un loc cât mai retras şi cât mai propice nevoinţei tăcerii întru cunoştinţă. Astfel, au ales Schitul Sfântului Vasile. Acesta era format din numai 8 colibe, locuite de călugări isihaşti, care, spre deosebire de cei de la Buna Vestire, vieţuiau de parcă nu ar fi fost acolo, trăind la o oarecare depărtare unii de alţii. Pentru că nu au găsit chilii libere, au fost nevoiţi să îşi zidească singuri chilii, cu foarte multă greutate (datorită în primul rând lipsei apei). Mica lor biserică au închinat-o Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Au plecat de la Katounakia luând cu sine doar strictul necesar, câteva haine şi puţinele cărţi ce le aveau.


Bisericuța Înaintemergătorului Ioan de la Schitul Sfântului Vasilie, construită de Cuviosul Iosif Isihastul

Bătrânul Efrem a găsit aici odihnă, eliberat fiind de povara rucodeliei, însă, la scurt timp, din cauza vârstei, dar mai ales a condiţiilor precare de trai şi a vieţuirii aspre, a trecut la cele veşnice (+1929), împlinindu-se astfel proorocia făcută de Stareţul Daniil Katunakiotul. Şi tot lui dându-i ascultare, după moartea Stareţului Efrem, tânărul monah Iosif devine stareţ la vârsta de 32 de ani (neîmpliniţi), continuând astfel tradiţia athonită care spune că trebuie să îngropi stareţ, ca să ajungi stareţ, moştenind, pentru ascultarea şi smerenia arătată faţă de cei doi bătrâni monahi, harismele şi binecuvântarea acestora (mai ales pe cel al povăţuirii).


Chiliile Bisericuței Cinstitului Înaintemergător

Odată cu mutarea la Sfântul Vasile îl vor cunoaşte pe ieroschimonahul Daniil (+1929)[1] de la Chilia Sfântului Petru Atonitul (aproape de locul numit Ape Reci), aflată pe moşia Marii Lavre. Acesta a fost cel care le-a influenţat decisiv modul de vieţuire duhovnicească.

Ieroschimonahul Daniil era considerat de cei doi drept mai minunat decât toţi şi următor al Marelui Arsenie. Stareţul Iosif îl descria astfel: Iubitor de tăcere, izolat de toţi ceilalţi, slujitor permanent. Şaizeci de ani nu s-a gândit că poate lăsa măcar o zi Sfânta Slujbă. În timpul Postului Mare săvârşea în fiecare zi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. A trăit până în ultima zi în trezvie, săvârşindu-se fără să fi fost vreodată bolnav. Sfânta Liturghie săvârşită de el ţinea trei ore şi jumătate, uneori chiar patru ore, deoarece întârzia, afundat în priveghere, să spună ecfonisurile. Lacrimile sale erau atât de multe, încât uda pământul acolo unde stătea. De aceea nu voia ca vreun străin să fie de faţă când slujea Sfânta Liturghie, pentru a nu-i vedea lucrarea. Pe mine m-a primit după multe rugăminţi. De fiecare dată când mergeam, trebuia să merg pe jos în miez de noapte cam trei ore pentru a ajunge la ora începerii acelei cu adevărat înfricoşătoare şi dumnezeiești lucrări. Îmi spunea un cuvânt, două de învăţătură, ieşind din Sfântul Altar, apoi dispărea imediat şi nu se mai arăta toată ziua. Întreaga lui viaţă a avut rugăciunea minţii şi priveghere de toată noaptea. De la el am luat şi eu această rânduială şi am avut mare folos. Mânca numai câteva fărâmituri de pâine pe zi, de aceea era la Sfânta Liturghie ca un fulg. Şi până nu uda cu lacrimi locul unde slujea, nu încheia.

Din cauza izolării şi a programului său strict, mulţi îl considerau înşelat, dar a acceptat dorinţa celor doi de a fi primiţi la Sfânta Liturghie şi de a primi sfaturi legate de viaţa isihastă. Aceste sfaturi erau întotdeauna rare, scurte şi la obiect, fiindcă, aşa cum le reamintea adesea: Sfânta Singlitichia mărturisea că opaiţul luminează, dar are buzele arse.

Nu s-au folosit doar de prezenţa şi învăţăturile pline de har ale acestui binecuvântat nevoitor, ci au luat rânduiala de viaţă personală a acestuia (a privegherii de toată noaptea şi cea legată de hrana zilnică), pe care au transmis-o, la rândul lor, ucenicilor lor, şi, prin aceştia, la multe obşti monahale, atât din Sfântul Munte, cât şi în Grecia şi mai târziu în America.

Trebuie menţionat faptul că deşi tânărul pustnic trăia în ascultare de duhovnic (ieromonahul Daniil, n.n.), se ruga, plângea şi se nevoia, cu toate acestea războiul nu contenea. Intrase în etapa caracterizată drept cuptorul dumnezeieştii părăsiri (adică părăsirea de către harul Duhului Sfânt a nevoitorului pentru o anumită perioadă de timp, cu scop pedagogic). Este perioada cea mai greu de suportat, lucru dovedit şi de cuvintele Cuviosului Iosif: dacă este să aflaţi Harul şi apoi să-l pierdeţi, atunci mai bine să vă rugaţi nu pentru dobândirea Harului, ci a experienţei, fiindcă omul, de unul singur, nu poate să sufere părăsirea de către acesta.

Lupta aceasta a fost cu adevărat înfricoşătoare. Nu doar că era un război aproape continuu, dar acesta lua de multe ori aspectul unei lupte faţă către faţă, corp la corp: „În fiecare noapte cete întregi de demoni, cu ciomege, cu securi şi cu orice altceva ar fi putut provoca vătămare, m-au supus la torturi groaznice, opt ani la rând. Unul mă apucă de barba mea micuţă pe atunci, altul de păr, altul de picioare, de mâini – toate relele şi chinurile posibile. Toţi strigau ca ieşiţi din minţi: «Strângeţi-l de gât, omorâţi-l!».


Sfântul Antonie cel Mare bătut de demoni, Stefano di Giovanni (Sassetta), 1430-1432

Şi continuă, într-un alt loc, spunând că aceştia veneau cu săbii, topoare, securi, lopeţi. «Pe el cu toţii!», strigau. Ce păţeam… «Ajută-mă, Maica Domnului!», strigam. Prindeam pe unul dintre ei şi îi loveam cât puteam pe ceilalţi. Îmi rupeam mâinile de pereţi. Cuviosul reuşea să-i alunge cu desăvârşire numai cu numele lui Hristos şi al Maicii Domnului.


Sfântul Antonie cel Mare ciomăgit de draci, detaliu de icoană bizantină

Un lucru deosebit de important de subliniat este faptul că doar trecut prin focul ispitelor, Cuviosul Iosif cunoştea Harul lui Dumnezeu în chip simţit. De aceea, le spunea mai târziu ucenicilor săi: mai întâi beam întristarea cu butoiul şi abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu linguriţa.

Pentru a curma suferinţa provocată de diavoli prin lupta gândurilor şi a patimilor (în special cea a desfrânării, deşi nu cunoscuse niciodată pofta trupească), născocea tot felul de nevoinţe, pentru a reuşi să-şi strunească mintea şi a potoli pornirile trupeşti: nu dormeam culcat, ci în picioare, rezemat într-un colţ sau şezând pe scăunel. Mă băteam pe mine însumi de două-trei ori pe zi, oftând şi plângând, încât după astfel de chinuri, de lovituri pe care mi le administram în fiecare zi, mie însumi din cauza războiului trupului, de post aspru, priveghere şi alte nevoinţe, devenisem ca un cadavru. Acest fapt, oricât de înfricoşător ar suna, nu este un caz unic în scrierile ascetice. Patericele şi Scara Sfântului Ioan Sinaitul sunt pline de astfel de nevoinţe ascetice, prin care trupul, care este biserica Sfântului Duh, nu este pedepsit, ci este supus minţii stăpânitoare. Ascetismul ortodox nu este ucigător de trup, ci de patimi.

Trebuie subliniat faptul că, pe tot parcursul acestei perioade de mari lupte duhovniceşti, tânărul Iosif avea darul/harul rugăciunii neîncetate în inimă. Deci dobândirea rugăciunii nu presupune nepătimirea nevoitorului, ci constituie doar o armă în lupta cu „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 12, 31). Însăşi păstrarea rugăciunii curate şi neîncetate, precum şi sporirea în ea, presupune un efort deosebit: în timpul rugăciunii nu îngăduiam în nici un fel minţii să iasă din inimă. Curgea sudoarea de pe trupul meu ca din izvor.

Notă:

[1] Ucenicii Stareţului Iosif regretau lipsa detaliilor legate de acest minunat nevoitor, cu un rol atât de important (chiar decisiv) în modul de vieţuire al Cuviosului, cu toate că l-a cunoscut doar pentru o scurtă perioadă de timp, mai exact un an de zile (1928-1929).

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura

Monday, April 10, 2017

Lunea Paștelui


Mase de Paste luni ne ajuta să înțelegem trecerea lui Isus de la moarte la viață și de modul în care fiecare dintre noi nu poate fi liber de păcat și moarte de ce sărbătorim: „Cântarea a mirelui“ noi atenționează se pregătească pentru venirea lui Hristos în procesiune. Preotul poartă icoana lui Hristos, Mirele.



Isus apare ca Mire al Bisericii, care aduce urmele de suferință, dar care pregătit, de asemenea, o petrecere de nunta pentru noi Împărăția lui Dumnezeu.

Ne amintim binecuvântatul Iosif, fiul lui Iacov în Vechiul Testament (Geneza 37-50), care a fost aruncat într-o groapă și vândute în sclavie de către frații săi. ani după ce a fost făcut un conducător puternic al Egiptului.

În același mod Domnul nostru Isus Hristos a fost respins și trădat, dar în cele din urmă încununat cu slavă în Împărăția lui Dumnezeu. Stearpă smochinul în cazul în care nostru Domnul Isus Hristos a blestemat și uscat, pentru că copac El nu dea roade. Copacul este ca ei, deși au a auzit cuvântul lui Dumnezeu, nu respectă.

Thursday, April 6, 2017

Fericit cel ce cu toată cucernicia petrece prin rugăciune.. ( Sfântul Efrem Sirul )

 
Fericit cel ce cu toată cucernicia petrece prin rugăciune, ca Maria, la picioarele Domnului și sârguiește, ca Marta, să-L primească prin facerea de bine pe Domnul Mântuitorul.
 
Sfântul Efrem Sirul

Tuesday, April 4, 2017

„În nimeni altcineva nu este mântuire decât numai în Iisus Hristos, şi Acesta răstignit” (Faptele Apostolilor 4,12; I Corinteni 2,2) ( Părintele Arsenie Boca )

Ştim că de la Dumnezeu suntem şi la Dumnezeu ne întoarcem, dar înainte de întoarcere suntem trimişi pentru probă în lumea aceasta. De asemenea ştim că lumea aceasta întreagă, zace în cel viclean, care-i îngăduit să verifice: libertatea noastră, credinţa şi dragostea noastră. Aici se face dovada ai cui fii ne facem: ne confirmăm obârşia divină, ne facem fiii lui Dumnezeu şi îl chemăm „Tatăl nostru”; ne tăgăduim această obârşie, ne înghite lumea aceasta şi vicleanul ne face fiii săi, fiii pierzării şi la Dumnezeu nu ne mai întoarcem.

Iată situaţia omului în faţa celor două căi. O cale largă, cât faţa pământului întreg şi altă cale îngustă, cât o punte de lemn peste o apă foarte mare, pe care mai nimeni nu trece.
Pentru această delimitare de căi a venit în lume Dumnezeu însuşi, luând asupră-Şi şi firea omenească spre a se înţelege cu noi şi a ne ajuta întoarcerea – căci aceasta este mântuirea. Înainte de venirea Dumnezeu-Omului pe pământ nu era mântuire. De aceea El ne este şi învăţătorul şi ajutorul şi Calea şi Adevărul nostru.

„În nimeni altcineva nu este mântuire decât numai în Iisus Hristos, şi Acesta răstignit” (Faptele Apostolilor 4,12; I Corinteni 2,2)
Iar El ne-a învăţat:
„Cine vrea să fie ucenicul Meu să se lapede de sine, de tot ce are, încă şi de viaţa sa; să-şi ia crucea sa, în fiecare zi, şi să-Mi urmeze Mie; căci cine va vrea să-şi cruţe viaţa sa o va pierde, iar cine o va pierde pentru Mine şi pentru Evanghelie o va câştiga” (Luca 9,23-24).
Iar cine îşi va câştiga viaţa în condiţiile lepădării de sine, a luării crucii în fiecare zi, ba şi a morţii vieţii acesteia pământeşti pentru cauza lui Hristos, în schimb viată veşnică va afla. „Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (loan 17,3).

Ucenic e numai cineva care vrea să înveţe o meserie sau o cale şi nu se lasă până nu le învaţă. Unii se lasă de meserie, părându-li-se grea şi nu mai umblă şi după o „viaţă veşnică”, mulţumindu-se cu cea vremelnică şi muritoare. Aceştia nu mai urmează Domnului Hristos, ci lumii acesteia şi momelilor ei. Ei se mulţumesc cu un Iisus Hristos istoric şi cu o hârtie de Botez. Mai departe nu riscă nimic, că-i suferinţă şi risc al raţiunii. Nici aceştia nu se mai întorc Acasă, în Împărăţia lui Dumnezeu.

PĂRINTELE ARSENIE BOCA – „ÎNGERUL CU CĂDELNIŢA DE AUR” (pag. 341,342)