Sunday, November 19, 2017

Intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos.. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!
 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Thursday, November 16, 2017

Mântuirii sufletului său... ( Sfântul Paisie Aghioritul )

Oricine privește și primește căldura mântuirii sufletului său,

lupte, provoacă, este roditor, hrănește spiritual și se bucură în mod angelic.

Sfântul Paisie Aghioritul


Sunday, November 12, 2017

Cuvintele noastre devin o binecuvântare... ( Maicii Gavrilia )

Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu,chiar și când spunem "Bună ziua", cuvintele noastre devin o binecuvântare.

Maicii Gavrilia

Thursday, November 9, 2017

Hristos, prietenul nostru... ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

De ce acest titlu? deoarece suntem prea orbi sufleteste incat sa ne observam Prietenul adevarat. Cati dintre noi am fost raniti sau dezamagiti de prieteni pana acum? Din opiniile adunate, foarte multi.

As vrea sa va vorbesc in cateva randuri...despre un altfel de prieten. El niciodata nu m-a tradat, niciodata nu mi-a intors spatele. Niciodata nu s-a suparat pe mine si nici nu m-a dezamagit vreodata. Nu este numai prietenul meu, ci si al vostru. Defapt...este prietenul celui care-L cauta cu adevarat. (Georgiana)

Iata ce ne spune Parintele Porfirie:

" Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru. Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei...( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: " Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!". Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea...Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa...nici înălţimea, nici adâncul...nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.

Fireşte, Evanghelia spune în cuvinte simbolice despre cel nedrept că se va afla acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor , căci departe de Dumnezeu aşa este. Şi dintre părinţii trezvitori ai Bisericii, mulţi vorbesc despre frica morţii şi despre iad. Spun: " Să ai necontenit pomenirea morţii". Aceste cuvinte, dacă le cercetăm adânc, nasc frica de iad. Omul, străduindu-se să fugă de păcat, cugetă la acestea, aşa încât sufletul său să fie stăpânit de frica de moarte, de iad şi de diavol.

Toate au însemnătatea, timpul şi locul lor. Înţelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăieşte omul cel vechi. Începătorul, care încă nu s-a subţiat, se înfrânează de la rău prin frică. Şi frica este trebuincioasă, de vreme ce suntem oameni materialnici şi ticăloşiţi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeieşti. Mergem ca la schimb, spre a câştiga raiul sau a scăpa de iad. Asta, dacă o cercetăm bine, arată un oarecare interes personal, către un anumit avantaj. Mie nu-mi place felul acesta. Atunci când omul înaintează şi intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuieşte frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare. A deveni cineva bun din frică de Dumnezeu şi nu din iubire nu are atâta valoare.

Pe măsură ce înaintăm, ne dă şi Evanghelia să înţelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire( 1 Ioan 4,18). Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci tot iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă.

Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Saturday, November 4, 2017

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )


Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin.

Friday, October 27, 2017

Trebuie să ne trăim viața ca și când ne-am afla pe o balanță . ( Sfântul Serafim de Sarov )


Când omul ajunge la vârsta de treizeci și cinci de ani, adică la jumătatea perioadei vieții pământești, are nevoie de mari nevoințe pentru a se menține pe calea dreaptă. Mulți la vârsta aceasta se abat și se întorc la dorințele lor păcătoase. ”Mulți au adunat multe în tinerețea lor, mărturisește Vasile cel Mare. Însă la jumătatea vieții n-au îndurat furtuna pe care au ridicat-o împotriva lor duhurile viclene, și le-au pierdut pe toate”.

Așadar, pentru a nu fi loviți de o asemenea catastrofă, să fim cu luare aminte la sinele nostru, după cuvântul lui Isaac Sirul: ”Trebuie să ne trăim viața ca și când ne-am afla pe o balanță”.


Sfântul Serafim de Sarov

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir din Tesalonic ( 26 Octombrie )


Acest mare făcător de minuni şi slăvit sfînt s-a născut la Tesalonic, din părinţi nobili, credincioşi şi foarte bogaţi. Dimitrie a fost singurul lor copil, pe care 1-au primit în dar de la Dumnezeu în urma rugăciunii făcute cu lacrimi. Fiind singurul fiu al unor astfel de părinţi, Dimitrie a fost crescut şi educat în felul cel mai înalt şi ales. Tatăl lui Dimitrie a fost comandantul militar al cetăţii Tesalonicului. Murind el, împăratul Maximian 1-a numit în loc pe fiul lui, Dimitrie. Numindu-1, prigonitorul creştinilor Maximian i-a trasat tînărului Dimitrie şi sarcina de a îi extermina pe creştinii din Tesalonic. Dar Dimitrie nu numai că nu a executat această comandă a împăratului, ci chiar L-a propovăduit pe Hristos înaintea tuturor, pe faţă, în toată cetatea Tesalonicului. Auzind acestea, împăratul s-a umplut de ură faţă de Dimitrie. Astfel, pe cînd se întorcea de la o bătălie contra sarmaţilor, Maximian s-a oprit la Tesalonic, spre a investiga personal situaţia, împăratul 1-a convocat pe Dimitrie înaintea sa şi 1-a chestionat cu privire la credinţa lui. Dimitrie a recunoscut şi a mărturisit fără teamă credinţa lui în Hristos, şi a arătat totodată cît de falsă şi superstiţioasă este idolatria împăratului. Maximian 1-a aruncat pe Dimitrie în închisoare. Ştiind ce îl aşteaptă de acum înainte, Dimtrie 1-a însărcinat pe servitorul lui, Lup, cu împărţirea la săraci a tuturor averilor lui, el însuşi pregătindu-se trup şi suflet cu bucurie pentru moartea martirică care îl aştepta. Pe cînd zăcea în temniţă, un înger al Domnului a venit la el şi i-a zis: „Pace ţie, O, pătimitorule al lui Hristos! Fii viteaz şi puternic!" După mai multe zile, împăratul a timiş soldaţi la Dimitrie, cu porunca de a îl lichida acolo, pe loc. Soldaţii 1-au aflat pe sfîntul lui Dumnezeu la rugăciune, şi 1-au străpuns cu lăncii. Creştinii au luat în taină trupul lui şi 1-au îngropat cu cinste. Din trupul sfîntului a început să izvorască mir tămăduitor şi binemiresmat. La scurtă vreme după aceea, deasupra sfintelor lui moaşte s-a zidit o mică biserică. Un nobil din Iliria pe nume Leontie suferea de o boală grea şi de nevindecat. Inarmîndu-se cu rugăciunea, el a grăbit la moaştele Sfîntului Dimitrie, aflîndu-şi acolo desăvîrşită şi miraculoasă vindecare. Cu inima revărsîndu-i-se de bucurie, nobilul Leontie a înălţat o biserică mult mai mare şi mai slăvită pe locul mormîntului cu sfintele moaşte. Acestui nobil Sfîntul Dimitrie i s-a arătat în două rînduri. împăratul lustinian a dorit să aducă moaştele Sfîntului de la Tesalonic la Constantinopol, dar pe cînd lucrătorii se pregăteau să împlinească porunca, din sfintul mormînt au izbucnit fulgere şi s-a auzit un glas înfricoşat care a zis: „Opriţi-vă şi nu atingeţi!" Astfel sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie au rămas pentru totdeauna la Tesalonic. Ca apărător al cetăţii Tesalonicului, Sfîntul Dimitrie s-a arătat aievea de multe ori, şi de multe ori a izbăvit cetatea de urgii. Minunile lui sînt nenumărate. Ruşii îl socotesc pe Sfînt şi protector al Siberiei, care a fost cucerită şi anexată la Rusia în ziua muceniciei lui, 26 octombrie 1581.

Tuesday, October 24, 2017

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine ! ( Sfântul Ioan Damaschin )

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.

De aici e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui, deplin, cu această virtute, folosindu-se de dreapta socoteală, fără greşeală. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală, care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor.

Sfântul Ioan Damaschin

Friday, October 20, 2017

Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă.. ( Părintele Arsenie Boca )


Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.


Părintele Arsenie Boca

Thursday, October 12, 2017

Câtă nefericire există în lume! ( Sfântul Paisie Aghioritul )


N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).

Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.

Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.

Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!

Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti. De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.

Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…

Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.

Astazi vezi o lume fiarta. Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: "Fiti gata"? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa.

Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: `Fii gata!`. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.

Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.

Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!

Lumea arde. Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare.

Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima.

Din pacate, unii „cunoscatori" infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric". Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mahneasca oamenii".

In timp ce de le-ar spune: „Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi" - ii vor pregati oarecum.

Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa."

Sfântul Paisie Aghioritul

Saturday, October 7, 2017

Sfânta Pelaghia ( 8 Octombrie )


Ea a fost o mare păcătoasă care s-a pocăit. Ea s-a născut la Antiohia, din părinţi păgîni, şi a fost dăruită de Dumnezeu cu nemaivăzută frumuseţe trupească. Pelaghia şi-a folosit marea frumuseţe spre a ei pierzanie şi a celor căzuţi în mrejele ei. Din desfrînările ei ea se făcuse putred de bogată. Trecînd odată pe lîngă Biserica Sfîntului Mucenic Iulian, în care tocmai atunci predica înaltpreasfinţitul Nonnus, ea s-a oprit şi a auzit cuvîntul pentru înfricoşata Judecată şi pedeapsa care îi aşteaptă pe păcătoşi în iad. Cuvintele acelea au zguduit-o, şi Pelaghia şi-a schimbat radical viaţa. Ei i-a fost scîrbă de ea însăşi, s-a temut tare de Dumnezeu, s-a pocăit cu amar de noianul păcatelor ei şi a căzut înaintea lui Nonnus rugîndu-se de el ca să o boteze: „îndură-te şi fie-ţi milă de mine, Sfinţite Părinte. Botează-mă pe mine şi învaţă-mă pe mine pocăinţa, căci iată eu sînt adînc de păcate, gheena pierzării, mreaja şi unealta diavolului." Aşa s-a rugat Pelaghia de Ierarhul lui Hristos cu lacrimi, şi el a primit-o, i-a cercat pocăinţa şi a botezat-o pe ea. La sfîntul ei Botez a slujit şi Fericita Romana Diaconita, care i-a fost şi naşă. Romana a învăţat-o bine toată creştineasca vieţuire şi tainele Credinţei. Dar Pelaghia a rîvnit mai mult decît Sfîntul Botez. Prea conştientă fiind de noianul adînc al păcatelor ei, împunsă de boldul conştiinţei, ea a voit să se nevoiască pînă la moarte cît mai aspru. Ea a împărţit imediat toate imensele ei averi cele cîştigate din desfrîu săracilor, şi a plecat în taină la Ierusalim, sub numele de monahul Pelaghie. Acolo ea s-a închis într-o peşteră de la Muntele Măslinilor, şi s-a închinat cu totul celor mai aspre postiri, rugăciuni şi privegheri de toată vremea. După trei ani a cercetat-o lacov, diaconul Sfinţitului Nonnus, şi a aflat-o încă vie. Dar cînd a revenit după trei zile, a aflat-o pe ea moartă, şi i-a îngropat trupul ei cu cinste. Sfînta Pelaghia s-a săvîrşit către Domnul cam pe la anul 461. Astfel, cumplita desfrînată de mai înainte i-a plăcut mai după aceea lui Dumnezeu cu asprimea pocăinţei celei cu lacrimi, a fost iertată de noianul păcatelor ei, şi s-a sfinţit. Iar Domnul a socotit vrednic sufletul ei cel curăţit de împărăţia Cerurilor.

Wednesday, October 4, 2017

Astazi ai fost tu ispitit, maine va fi altul si poimaine altul, intrucat ispititorul totdeauna va fi prezent in aceasta viata ( Gheron Iosif )


Orice s-ar intampla nu lua in sema nimic din moment ce nu esti tu vinovatul. Nici tu nu i-ai deranjat pe aceia si nici ei pe tine, ci ispita, care se lupta cu toti si le amesteca pe toate, deoarece aceasta este lucrarea ei. Astazi ai fost tu ispitit, maine va fi altul si poimaine altul, intrucat ispititorul totdeauna va fi prezent in aceasta viata.

Gheron Iosif

Wednesday, September 27, 2017

Păstrează-ți gândurile pentru tine.. ( Parintele Arsenie Boca )

Sa nu vorbesti niciodata despre proiectele tale, caci cel rau stie doar ce vorbesti, nu si ce gandesti, si ti le nimiceste.

Parintele Arsenie Boca

Friday, September 22, 2017

Încurcate sunt căile Domnului ( Parintele Cleopa )


Poate când auzim că un copil nevinovat de 12 ani moare într-un accident, ne gândim că Dumnezeu e nedrept şi rău. Dar de fiecare dată gândurile lui Dumnezeu sunt altele decât gândurile noastre, şi judecata Lui e cu totul alta decât a noastră. Părintele Cleopa ne-a relatat ce i s-a întâmplat unui pustnic, cum i-a arătat Dumnezeu câteva din judecaţile Sale nebănuite şi ascunse. Dacă aveţi răbdare să citiţi tot, e foarte interesant. 

Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.

Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:

- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!

- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.



Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.

Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.



Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.

În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.

- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?

ăsta nu stia nimic:

- N-am găsit nimic.

- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?

- Cucoane, n-am găsit nici un galben!

- Ei! Scoate banii că te omor!

- Cucoane, nu stiu nimic!

Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.

Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.

Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".

Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.

- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!

A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:

- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?

- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!

- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.

Si a venit săracul la el, zicând:

- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.

Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"

- Dă-mi livada ta!

- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o dau!

- Cât să-ti dau pe livadă?

Dar acela a spus asa:

- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.

- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.

Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".

Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".

Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.

- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"

Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.

- Dar boierul?

- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.

Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.

N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!

Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri. 

Parintele Cleopa

Sunday, September 17, 2017

El da viata, patrunde pana la inima. ( Sf. Isidor Pelusiotul )

 
Orice cuvant care nu se sprijina pe fapte nu trece dincolo de urechi; dar cand se uneste cu fapta, el da viata, patrunde pana la inima.
 
Sf. Isidor Pelusiotul

Tuesday, September 12, 2017

Inaltarea Sfintei Cruci

 
Două evenimente se prăznuiesc astăzi, care sînt strîns legate de Crucea lui Hristos: mai întîi, aflarea Cinstitei şi de viaţăfăcătoarei Cruci pe dealul Golgotha, iar al doilea, întoarcerea lemnului Cinstitei Cruci din Persia la Ierusalim. Mergînd să cerceteze Locurile Sfinte, sfinta împărăteasă Elena a hotărît să afle acolo Cinstita Cruce a lui Hristos. Doar un iudeu foarte vîrstnic, Iuda, mai ştia unde se află îngropat lemnul Sfintei Cruci a Domnului. Constrîns de împărăteasă, el a dezvăluit că locul este sub capiştea lui Venus, ridcată de împăratul Hadrian pe Golgotha. împărăteasa a poruncit ca acea capişte să fie rasă la pămînt şi să se facă acolo săpături. Aşa s-au aflat adînc îngropate în pămînt cele trei cruci. Pe cînd împărăteasa gîndea cum să afle care dintre cele trei este a Mîntuitorului, s-a apropiat un convoi de îngropăciune. Patriarhul Macarie le-a zis să atingă crucile, una cîte una, de cel mort. Nimic nu s-a întîmplat la atingerea primei şi celei de a doua cruci. Dar cînd au atins-o de mort şi pe a treia, mortul a înviat. Aşa au cunoscut că aceea este Crucea Mîntuitorului cea de Viaţădătătoare. Ei apoi au atins Sfînta Cruce a Domnului de o femeie foarte bolnavă, care s-a însănătoşit pe loc. Patriarhul atunci a poruncit înălţarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul - şi atunci tot poporul a strigat cu lacrimi: Doamne, miluieşte! împărăteasa Elena a poruncit turnarea unei îmbrăcăminţi de argint întru care a ferecat Sfînta Cruce. După vreme, împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a robit popor mult, şi a luat şi Crucea Domnului în Persia. Sfînta Cruce a rămas în Persia timp de paisprezece ani. în anul 628 împăratul Imperiului grecesc Heraclie 1-a învins pe Hosroe şi, cu multă solemnitate, a întors Sfinta Cruce la Ierusalim. Intrînd în Sfînta Cetate împăratul purta Sfînta Cruce pe umerii lui, dar a văzut că deodată nu mai poate să facă nici un pas, o putere oprindu-1. Sfîntul Patriarh Zaharia a văzut cum îngerul Domnului nu îl lasă pe împărat să păşească mai departe cu Sfînta Cruce în spate, pe aceeaşi cale pe care demult păşise şi Mîntuitorul, dar desculţ, scuipat şi defăimat. Patriarhul i-a descoperit împăratului vedenia. Atunci împăratul şi-a scos straiul şi însemnele imperiale şi, desculţ şi în haine proaste, a purtat în spate Sfinta Cruce pînă la Golgotha, iar acolo a aşezat-o în Biserica învierii Domnului, pentru bucuria şi mîngîierea întregii lumi creştineşti.

Saturday, September 9, 2017

Sarbatoarea este manifestarea faptelor bune ( Sfantul Ioan Gura de Aur )

 
Sarbatoarea este manifestarea faptelor bune, dispozitia evlavioasa a sufletului si o viata ireprosabila. Daca le ai pe toate acestea, atunci poti sa praznuiesti mereu.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Tuesday, September 5, 2017

Doamne Numele Tau este Iubire... ( Sfantul Ioan de Kronstadt )


Doamne Numele Tau este Iubire: nu ma respinge din cauza pacatelor mele.

 Numele Tau este Putere: intareste-ma sa nu cad in rautate.
 
 Numele Tau este Pace: imblanzeste sufletul meu cel tulburat. 
 
Numele Tau este Mila: nu inceta sa ma ierti.
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Saturday, September 2, 2017

Fapte bune ( Sf. Tihon Zadonschi )

"Dupa cum focului ii este propriu sa incalzeasca, apei sa roureze, luminei sa lumineze; tot astfel credintei vii ii este propriu sa se exteriorizeze in fapte bune."
 
Sf. Tihon Zadonschi

Sunday, August 27, 2017

Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.( Sfântul Ioan Damaschin )

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.

De aici e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui, deplin, cu această virtute, folosindu-se de dreapta socoteală, fără greşeală. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală, care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor.

Sfântul Ioan Damaschin

Wednesday, August 23, 2017

Adevarata esenta a smereniei.. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

 Image result for Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Adevarata esenta a smereniei nu o putem cunoaste decat daca ne-o daruieste Dumnezeu. Cel care are o asemenea smerenie este adanc smerit in sufletul lui, fara graba si fara efort.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Ingerii si Sfintii stiu necazurile noastre si aud rugaciunile noastre fierbinti.. ( Sfantul Siluan Athonitul )

Ingerii si Sfintii stiu necazurile noastre si aud rugaciunile noastre fierbinti, nu ne uita si se roaga pentru noi, caci vad suferintele oamenilor pe pamant. Domnul le-a dat un atat de mare har incat ei cuprind cu dragostea lor toata lumea.

Sfantul Siluan Athonitul

Friday, August 18, 2017

Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti ? ( Părintele Cleopa )

" Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii " , spune Evagrie Ponticul ( Filocalia, vol. I, pag. 74-77 ) . Si iarasi : " Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor... ) . " Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor " , zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ) , iar Sfantul Teofan Zavoratul ( sec. XIX ) spune ca " rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu " . Rugaciunea are trei trepte : treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii.

Părintele Cleopa

Sunday, August 13, 2017

Adormirea Maicii Domnului



Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ.

Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare".

Wednesday, August 9, 2017

Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de tine...( Sfântul Efrem Sirul )


Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de tine. Cu ce măsură veţi măsura, vouă. 

Să cercetezi pe cei bolnavi, ca şi Dumnezeu să te cerceteze pe tine. Să nu dormi mult, ci te roagă cu dinadinsul lui Dumnezeu, să-ţi fie ţie de ajutor, ca să scapi că o pasăre din laţ.

Sfântul Efrem Sirul

Sunday, August 6, 2017

Met. Bartholomew of Romania - Taboric Light and Hesychasm today ( in Romanian with English Subtitles )





Bartolomeu Anania (✝2011) was a well known Romanian Orthodox metropolitan, translator, writer and poet.
During the Communist Regime he was arrested by the authorities and spent 6 years in the Communist prisons.

In this wonderful recording he talks about the Taboric Light as it is presented in the Hesychastic practice and shows how the uncreated light of Jesus Christ can be seen even with the created eyes.

Metropolitan Bartolomeu:
"The disciples, being even mortal, alive, having body, were worthy to see with their created eyes, the uncreated light that poured out of Jesus Christ…
Hence the conclusion that the spiritual man, having an improved inner self, is able to see this light.
You may have heard in the newer or older literature about hesychasm, hesychasts and the Hesychastic practice.
It is about that monastic movement in Eastern Europe, the Orthodox East, that through asceticism and a very long ascetic practice, through a spiritual life following dispassion, through prayer and contemplation, some of them, not many, were able to see the Taboric Light in their moments of spiritual ecstasy and rapture... The uncreated light of Jesus Christ...
Not for a long time, maybe only a few seconds, like the three disciples of the Lord... But the testimonies of these saints tell us that their joy was so great that it was like the joy of the three apostles to find themselves together with the translucent Jesus and the two prophets that they did not want to leave that place.
The one who comes back from such a moment of spiritual ecstasy feels bad that this has not been prolonged to infinity, until his death and beyond his death.
However... do not be sad my lovers thinking that you are not and you will not become hesychasts...
I was not, I am not and I do not think I will ever be a hesychast either… in the poverty of my human being...
But in the end, this is what we understand by salvation... What is the paradise, the heaven to which we dream and which we want, other than our partake in the uncreated light of God.
God's inner, intimate nature will never be accessible to us because there is this separation between Creator and creature...
But God pours out his uncreated energies as they were called by a great Holy Father of the Eastern Orthodox Church [St. Gregory Palamas], the uncreated energies that are nothing else but the uncreated Taboric light bundles, which pour out of God’s being and envelop the universe of those who are saved..."


Source : https://www.youtube.com/watch?v=rLTBTlh3bVQ

Thursday, August 3, 2017

Rugandu-se cu smerenie ( Parintele Petroniu Tanase )



"Daca crestinii ar rabda, rugandu-se cu smerenie, ar vedea ca dupa o perioada de timp darul Duhului Sfant le va aduce pace puterilor trupesti si sufletesti." 
 
Parintele Petroniu Tanase

Saturday, July 29, 2017

Ori buni crestini, ori pierim! ( Parintele Ioanichie Balan )


pr-ioanichie-balan1 
S-a înaltat la Domnul, nu cu mult timp în urma, Parintele Ioanichie Balan, unul dintre marii duhovnici pe care bunul Dumnezeu i-a daruit neamului românesc. L-am cunoscut pe Parintele Ioanichie în urma cu 15 ani. A fost singura data când am stat fata catre fata cu Parintele. Eram atunci studenta în anul întâi, curioasa si dornica de a transmite colegilor mei de generatie un sfat, o vorba plina de duh dintr-un suflet plin de duh. Parintele ne îndemna atunci la lupta, o lupta fatisa, crâncena, cu agresiunile la care era supusa generatia noastra. M-am simtit atunci asemeni unui copil dojenit cu dragoste, dar în acelasi timp cu asprime de parintele sau. Am avut impresia ca peste oamenii dragi mie timpul nu va trece. Ca parintele Ioanichie ma va astepta mereu sa ma întorc la Sihastria si sa-mi dea alte si alte sfaturi pentru tinerii brasoveni. M-am înselat - Parintele Ioanichie a plecat pe urmele fratilor sai mai mari, Parintele Cleopa, Parintele Staniloae, Prea Fericitul Teoctist, sa stea la taifas cu Dumnezeu. Vestea plecarii sale la cele vesnice a picat ca un traznet în sufletul meu. Cuvintele sale, însa, pe care le transmitea tinerilor atunci razbat si dincolo de mormânt, parca mai puternice, catre un altul si totusi acelasi tineret român. Acesta este motivul pentru care am hotarât astazi restituirea unor frânturi de gânduri din cele împartasite mie în smerenia chiliei Parintelui. Dumnezeu sa-l odihneasca în pace! (Crina Palas)
"În viata sa fiti tineri care sa sfinteasca un loc, o casa, o societate, o generatie, un cartier si locul de munca unde veti lucra. Prin comportament crestin, mai întâi. Ori esti crestin azi, ori esti pagân, una din doua. Si crestin ortodox, caci România e tara ortodoxa. Tineti cont ce va spune un calugar batrân si rau: daca nu va tineti serios de biserica si de ortodoxie, prapad e cu noi. Ne manânca vecinii si strainii si pagânii. Daca va tineti de Biserica, nici rusii, nici tatarii, nici nemtii, nici alte tari din Rasarit sau Apus nu vor putea sa ne scoata din Carpati si sa ne dezlipeasca de Hristos.
Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vietii cum o au cei care traiesc întru Hristos. Veti avea bucuria placerilor, a sexualitatii, a ispitelor si patimilor trupesti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupesti, orizontale, care se consuma într-o zi, si nu bucurii vesnice, verticale, axate pe Hristos. Treziti-va! Sunteti tineri si noua ne e mila de ce se va întâmpla cu tara asta care se cheama înca România. Vreti sa mai ramâna România Românie? Întoarceti-va la ortodoxie, la Biserica, la tinuta morala decenta, cinstita a românilor dintotdeauna.
Faceti un comitet, mergeti duminica pe la spitale, la casele de batrâni, ajutati cu cuvântul, mângâiati, sfatuiti, combateti casele de desfrâu. Mergeti la manastiri, la preoti batrâni care sa va lumineze, sa va binecuvinteze, sa va calauzeasca. Ortodoxia activa e o misiune.
Misionarismul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie sa va curatiti de pacatele tineretii, sa cititi cât mai multe carti teologice. Sa stiti voi întâi câte ceva din frumusetea Ortodoxiei, din trairea întru Hristos, ca sa puteti trage si pe altii spre Hristos, sa puteti fi o luminita aprinsa acolo unde veti trai. Trebuie sa faceti ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.
Sfânta Evanghelie spune ca la sfârsitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci natia ramâne pâna la sfârsitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam si tara are îngerul sau pazitor.
Neamurile crestine trebuie sa ramâna. Iar crestinii trebuie sa fie la locul lor, echilibrati, seriosi si sa nu se dezlipeasca pentru nimic în lume de pamântul strabun în care i-a nascut Dumnezeu. De ce exista tentatia de a pleca în alta tara? Credeti ca, afara de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îsi pune nadejdea în Rasarit si Apus se înseala amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, rabdarea si deviza parintilor nostri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranta. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tatarii, nici rusii, nici nemtii, nici austro-ungarii, si nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El. Asa ca, treziti-va, luati aminte si, cot la cot cu preotii, cu calugarii, treceti la post, la rugaciune, la spovedanie. Asa trebuie sa fie o tara crestina care poarta Crucea de doua mii de ani.
Treziti-va, frati români, pâna nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta! Fericirea noastra este sa ramânem aici, unde ne-a nascut Dumnezeu, cu Hristos în brate si în bratele lui Hristos."

Monday, July 17, 2017

Reguli pentru mergerea la biserică ( Părintele Cleopa )


 Fratilor, trebuie sa stiti ca un crestin care merge la biserica are 14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica. Daca nu le implineste, se duce la biserica spre osanda.

Am sa va spun regulile de buna cuviinta pentru un crestin care merge la sfanta biserica.

Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :

1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"

2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.

3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.

4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.

7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.

Cand auzi ca zice preotul : " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.

Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.

De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.

9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !"

La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.

Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.

Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.

Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : " Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !"

Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.

10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.

Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.

Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.

Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.

Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.

Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.

Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !

Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.

De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ".

Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.

Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.

Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.

14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !"

Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

Părintele Cleopa

Friday, July 14, 2017

Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi... ( Sfantul Ioan Gura de Aur )


Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturilor în sufletele noastre. Scripturile au fost scrise ca să dobândim iarăși harul acesta, pe care l-am îndepărtat.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Tuesday, July 4, 2017

Lacrimile smereniei si lacrimile nebune ( Părintele Proclu )


Cand iti arde inima de dorul de Dumnezeu si nu te mai poti opri din plans, lacrimile acelea-s de la Dumnezeu. Dar, cu toate ca sunt de la Dumnezeu, noi trebuie sa ne smerim: .„Doamne, iarta-ma ca eu sunt pacatos, eu nu sunt vrednic…” Duhul Sfant mangaie sufletul cand acesta plange in rugaciune. Cand Duhul cel Sfant atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plans si este un plans mangaietor. Daca il ai adeseori, Duhul Sfant iti curata inima si vei putea spori. Asa Duhul Sfant iti va desavarsi smerenia si atunci, chiar de te va lauda toata lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimanui. In timpul acelui plans, nu mai vrei sa te intalnesti cu nimeni ca sa-ti spuna ceva din veacul acesta inselator.

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune. Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva. Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.

Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii. Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.

Părintele Proclu

Wednesday, June 28, 2017

Adevarata esenta a smereniei nu o putem cunoaste decat daca ne-o daruieste Dumnezeu. ( Sfantul Porfirie Kavsokalivitul )

Adevarata esenta a smereniei nu o putem cunoaste decat daca ne-o daruieste Dumnezeu. Cel care are o asemenea smerenie este adanc smerit in sufletul lui, fara graba si fara efort.
 
Sfantul Porfirie Kavsokalivitul

Tuesday, June 27, 2017

Sfintii Apostoli ( Sfantul Ioan de Kronstadt )



Sfintii Apostoli si nenumaratul sobor al dreptilor si toti sfintii sunt minti ceresti, care la cele ceresti, nu la cele pamantesti au cugetat si numai de acestea s-au ingrijit; cu trupul au trait pe pamant, iar cu inima si cu mintea, in cer.
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Tuesday, June 20, 2017

Cancerul ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Vă aud deseori vorbind despre bolile trupului ca fiind somatizări ale suferinţelor emoţionale, ale traumelor şi abuzurilor de tot felul. Cancerul, de pildă, a devenit atât de des întâlnit, încât aproape că nu e familie care să nu aibă pe cineva drag bolnav. Ce le spuneţi pacienţilor, ce le spuneţi aparţinătorilor? Unde să căutăm resursele de înţelegere şi vindecare a acestei boli?



Adeseori bolile sunt țipătul corpului că facem ceva ce ne face rău (comportamente, gânduri, emoții). Corpul pune la vedere ceea ce facem noi în ascuns și cum dăm cu noi de pământ. Nimeni nu ne face rău așa cum ne facem noi înșine. Trăim disfuncțional în gândurile noastre negative, în neiertări, în ură, furie, invidie, gelozie, agresivitate și ne îmbolnăvim. Psihic, fizic, emoțional. Vrem să ne fie mai bine, dar nu facem nimic. Trăiește viața cât mai frumos, fiecare secundă din ea contează! Zâmbește, râzi, plângi, bucură-te, îmbrățișează, ascultă-ți sufletul, toate au un rost pe lume!

Să nu uităm faptul că nu experiențele ne schimbă, ci învățătura care o tragem prin reflecție, capacitatea noastră de a reflecta la ceea ce am trăit. Că poți să faci cancer, apoi ești operat, urmează terapie, te echilibrezi emoțional, psihologic și spiritual și după ceva timp ai uitat și revii la stilul vechi de viață. Și iar e nevoie să țipe corpul? De ce omul se trezește doar în suferință?
 
Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu