Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pămînt viaţă în­gerească, postind şi priveghind, cîntînd şi rugîndu-se, şi gîndind pururea numai lucruri bune de tot omul.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice. întristează şi se întris­tează însă cu singura întristare mîntuitoare, cu care şi fericitul Pavel s-a întristat şi a întristat pe corinteni.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pămînt viaţă în­gerească, postind şi priveghind, cîntînd şi rugîndu-se, şi gîndind pururea numai lucruri bune de tot omul.

Dacă pofteşte cineva ceva, se luptă ca să şi dobîndească. Dar dintre toate bunurile şi lucrurile vrednice de poftit cel fără asemănare mai bun şi mai vrednic de dorit este Dumnezeu. Câtă sârguinţă nu sîntem, aşadar, datori să arătăm, ca să dobîndim acest lucru bun şi vrednic de dorit prin fire?

Să nu-ţi întinezi trupul cu fapte de ruşine şi să nu-ţi spurci sufletul cu gînduri viclene; şi pacea lui Dumnezeu va veni peste tine aducînd iubire.

Chinuieşte-ţi trupul cu foamea şi cu privegherea, şi îndeletniceşte-te fără lenevire cu cîntarea şi cu rugăciunea; şi sfin­ţenia neprihănirii va veni peste tine aducînd iubire.

Cel ce s-a învrednicit de cunoştinţa dumnezeiască şi a dobîndit lumina acesteia prin dragoste nu va fi tulburat nicio­dată de duhul slavei deşarte. Iar cel ce nu s-a învrednicit încă de aceea, cu uşurinţă este prins de aceasta. Dacă, aşadar, unul ca acesta va căuta în tot ce face spre Dumnezeu, ca unul ce le face toate pentru El, mai lesne va scăpa cu Dumnezeu de ea.

Cel ce nu a cîştigat încă cunoştinţa dumnezeiască , care se agoniseşte prin dragoste, cugetă lucru mare despre cele să-vîrşite de el după voia lui Dumnezeu. Iar cel ce s-a învrednicit de ea zice din suflet cuvintele patriarhului Avraam, pe care le-a spus cînd s-a învrednicit de arătarea dumnezeiască: „Eu sînt pă-mînt şi cenuşă" (Facere XIX, 27).

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dum­nezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.



Sfântul Maxim Mărturisitorul