Thursday, December 31, 2015

La mulți ani, 2016! ( Părintele Hrisostom Filipescu )



Mulțumesc pentru tot ce a adus binecuvântatul an 2015 în viața mea! Oameni, lecții, bucurii, suspine.

Anul 2016 să fie un timp al mulțumirii și al iubirii necondiționate! Dragostea există peste tot.

Binecuvintează, Doamne, anul bunătății Tale!

Vă îmbrățișez cu drag!

La mulți ani, suflete frumoase!
Cu prețuire, 


Hrisostom Filipescu


https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

Wednesday, December 30, 2015

De ce spune Domnul ca omul este cu putin mai mic decat ingerii si in ce consta micimea omului fata de ingeri (Psalm 8, 5) ? ( Parintele Cleopa )


Mai intai omul poarta trup material din pamant si poseda cele cinci simtiri : vazul, auzul, mirosul, gustul si pipaitul. Omul se alatura prin ratiune de fiintele necorporale si spirituale, adica de ingeri, deoarece el rationeaza, cugeta, judeca fiecare lucru, nazuieste dupa virtute, pana la indumnezeire, punct culminant al virtutilor, al trairii in Hristos. Pentru aceasta omul este microcosmos, adica o " lume mica " . Omul se deosebeste insa de ingeri prin neputintele si suferintele trupului, ca : boala, schimbarea, batranetea moartea, prefacerea trupului si altele.

Parintele Cleopa

Dacă avem niste prieteni, care ne sunt dragi, dar nu sunt credinciosi, cum să le vorbim despre Dumnezeu ca să-i miscăm cumva? ( Parintele Arsenie Papacioc )


 Mai mult decât a vorbi, este să duceti o viată crestină, să vadă si ei. Asta ar putea să fie predica cea mai de efect. Incolo, e inutilă o discutie cu ei, care s-au antrenat să răspundă la întrebările propovăduitoare, bune, ale crestinilor. Ei stiu ce să răspundă. Că e mai dulce tutunul, e mai dulce betia, e mai dulce curvia, e mai dulce pierderea de timp si preadesfrânarea. Mai ales acum s-au creat atâtea posibilităti de distractie, de destindere, de pierderea sufletelor...

Si atunci, dacă te văd pe tine făcând asa, te întreabă: "Ce te face pe tine să ai o asa conduită?" Si îi zici: "Dragă, îmi pun problema mântuirii! 0 să terminăm odată!... Căci cel mai mare, cel mai greu moment din viata ta, va fi ziua când vei muri! Atunci se va vedea cum ai trăit!... Nu vei mai avea nici un fel de scuze. Mila încetează de la Dumnezeu. Până acolo e milă, dar de acolo începe dreptatea lui Dumnezeu, după faptele noastre".

Si dacă primeste sfatul, să-i spuneti: "Domnule, există judecata lui Dumnezeu. Există porunci. Să le ascultăm! S-a născut lisus Hristos; Dumnezeu fiind, a luat chip de rob numai ca să ne mântuiascâ pe noi, să ne scape de iad". Va să zică, începi cu credinta de la capăt. Dar, mai ales, să vadă faptele voastre cele bune. Căci dacă te apuci să faci chefuri, degeaba vorbesti tu si propovăduiesti.

Uite asa se crează un moment pentru folosul tău. Să ai o pozitie folositoare. Dacă nu te ascultă, "Dixit et salvavem aneam mea", zice latinul. "Eu am zis si mi-am mântuit sufletul meu". La Judecată, când te va întâlni, să nu-ti zică că nu iai spus. Pentru că toti cei cărora le spuneti ceva în numele adevărului de credintă, fratii mei, toti acestia vă vor vedea pe voi odată si le va suna în cap: "Uite, că mi s-a spus lucrul ăsta de către cutare si n-am tinut cont!"

Ei, problema e mare, problema e peste tot, problema e întinsă cu lipsa de credintâ! De asta luptăm din răsputeri. Dar mai ales asta, fratii mei, să nu faceti sminteli!


Parintele Arsenie Papacioc

Tuesday, December 29, 2015

Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

“Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.


           

“Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.

O, dacă am şti dinainte aceste lucruri, pe care le ştim în urmă, cum am răscumpăra atunci cu grijă zilele fericite! Cum am folosi ocaziile binecuvântate şi cum am şti să preţuim pe oamenii buni cât mai sunt cu noi!

Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi. De omul bun şi cu voia bună nu te saturi niciodată! De Dumnezeu şi de bunătate este atâta nevoie printre oameni, că oricât ar prisosi, tot va fi mereu lipsă! Dar când ai de la Dumnezeu harul de a avea lângă tine un învăţător preţios, un binefăcător atât de rar, un părinte atât de scump, un prieten şi un soţ atât de dulce şi de neînlocuit, nu te despărţi nici o clipă de el, ţine-i minte orice cuvânt, urmează-i orice sfat, preţuieşte-i orice îndrumare, învaţă-i orice pildă! Că de nimic nu vei avea nevoie mâine ca de acestea, când el nu va mai fi cu tine şi când tu nu vei mai avea nici pe cine să mai întrebi, nici cui să-i mai spui ceea ce îi spuneai numai lui. Abia atunci vei vedea pe cine ai avut lângă tine!

Dragă tinere şi tânără care mai aveţi încă un tată şi o mamă lângă voi, pe măsură ce trec zilele, aceste capete cărunte, aceste inimi care v-au iubit şi vă vor iubi până la moarte vor pleca de pe pământ. De aceea, cât mai sunt lângă voi, să-i preţuiţi şi să-i iubiţi cu toată puterea voastră, căci nici iubirea de soţ, nici cea de frate, nici cea de fiu nu va putea fi niciodată atât de frumoasă şi adevărată ca iubirea părintească! Soţ sau soţie poţi să ai pe oricine, fraţi poţi să ai mai mulţi, fii şi fiice poţi avea tot aşa, dar mamă adevărată nu mai poţi avea în vecii vecilor, decât numai una! Şi nici tată adevărat nu mai poţi avea un altul, decât unul. Dragă soţ şi soţie, aţi trăit atâţia ani împreună, Dumnezeu v-a unit şi v-a ajutat să treceţi prin atâtea încercări până astăzi; aţi crescut copii, aţi ridicat case, aţi suportat necazuri; anii vi se apropie acum de sfârşit şi numai Dumnezeu ştie cât veţi mai fi împreună! Atunci, de ce nu vă puteţi iubi mai mult, ierta mai mult, preţui mai mult?!

Dragă suflete reîntors la Hristos, de atâtea ori te-a chemat pe tine Hristos şi atâţia ani a fost El mereu lângă tine! Anii au trecut, atâţia dintre cei care au auzit şi au ascultat cuvântul sfânt alături de tine s-au întors la Hristos sau la mormânt, dar tu încă stai între Hristos şi mormântul tău. La Hristos ai putea sa vii, dar nu vrei. La mormânt n-ai vrea să mergi, dar nu vei putea să nu te duci. Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp? Tot nu vrei să preţuieşti acest har? Ce vei face când se va duce de la tine? Nu-L lăsa să plece, vino!

Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că nu ai plecat nici de lângă mine până nu m-am hotărât să Te primesc şi eu şi să Te cuprind în inima mea pe veci! Mă rog din tot sufletul pentru toţi acei de lângă mine, precum şi pentru cei de pe pământ care încă nu Te-au aflat pe Tine. Ajută-i, Te rog, ca să Te afle şi ei cât mai sunt pe pământ!”

(din cartea: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)

Monday, December 28, 2015

Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )



De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii
Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…
Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…
Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.
Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli
Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !
În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !
Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.
Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur !

Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor !
Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.
Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir !
 

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Astăzi lumea este un colind de bucurie ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )


Avem nevoie de bucurie sfântă ca de pâinea cea de toate zilele.

Luați-vă copiii de mână, îmbrățișați-i, ascultați-le glasul, mângâiați-i!

Priviți-vă copiii mai des, ei sunt un izvor de putere, bucurie și binecuvântare!

O îmbrățișare poate opri o mie de lacrimi…

Cu dragoste,

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Sunday, December 27, 2015

La Judecata de apoi Hristos va judeca si pe oameni si pe ingeri, adica pe diavoli si toate popoarele lumii ( Părintele Ilie Cleopa )


La Judecata de apoi Hristos va judeca si pe oameni si pe ingeri, adica pe diavoli si toate popoarele lumii. Atunci cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, va pune pe pacatosi de-a stanga Sa si pe drepti de-a dreapta Sa si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.
Dar sa stiti ca judecata universala a lumii va fi anuntata mai intai prin aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer. Ca zice : Si vor vedea pe norii cerului semnul Fiului Omului, adica Crucea Mantuitorului, Care va veni pe nori si va straluci mult mai tare decat soarele.
Cand vor vedea Sfanta Cruce toate popoarele pagane, si cei ce nu o cinstesc, ca vine inaintea Imparatului Hristos pe norii cerului, ca o aduc ingerii si va lumina toate popoarele, atunci, cum zice Evanghelistul Matei : Vor plange toate pooparele lumii.
Atunci vor cunoaste al cui semn este semnul Crucii, Cine vine dupa el, Cine a avut Cruce si Cine S-a rastignit pe ea, adica Hristos Mantuitorul lumii.
Era obicei la romani si la egipteni, cand avea sa vina imparatul intr-o cetate, sa-i aduca sceptrul inainte. deci, mergea toiagul imparatesc de aur, pe care il duceau niste slugi si ziceau : " Vine in urma Imparatul !" Asa vor aduce ingerii Sfanta Cruce pe norii cerului, inainte de a veni judecata lumii.
Si cand vor vedea ca straluceste Crucea, toate marginile lumii, toate popoarele pagane care au hulit Crucea si cei ce au fost crestini si au injurat-o si nu s-au pocait si toate sectele ce s-au lepadat de Cruce, in mare frica si cutremur vor fi, stiind ca in urma Crucii vine Acela, care S-a rastignit pe dansa si Care a avut-o ca arma cu care a daramat iadul.
Dupa aratarea Sfintei Cruci, alt semn al judecatii este trambita, glasul trambitei de apoi. Dar fac intrebare unii din sfinti : " Oare o trambita va fi ?" Ca apostolul zice ca toti ne vom schimba la glasul trambitei de apoi, intr-o clipeala a ochilor. Iar Evanghelia spune asa : Cand va trimite Dumnezeu pe ingerii Sai cu trambite. Oare o trambita va fi ?
Nu. Cand auzi glasul trambitei, este glasul lui Hristos. Iar cand auzi ca va trimite pe ingerii Sai cu trambite, aceste trambite vor fi purtate de milioane de ingeri.
Care ingeri vor veni cu trambitele acestea ? Ne arata Sfantul Grigorie Teologul, si anume : ceata incepatoriilor sau a capeteniilor. Acestia sunt care pazesca cum hotarele imparatiilor lumii. Fiindca fiecare tara are ingerul sau, fiecare oras are ingerul sau, fiecare sat are ingerul sau, fiecare regiune are ingerul sau, cum arata dumnezeiestii Parinti.
Acesti ingeri care pazesc satele, orasele, tinuturile si tarile sunt ingerii din ceata incepatoriilor.
Cea mai de jos este ceata ingerilor, a doua este ceata arhanghelilor si a treia este ceata capeteniilor sau a incepatoriilor. Aceasta misiune o au ei. Dupa cum stapaniile ocarmuiesc vazduhurile si vanturile, accestia pazesc hotarele limbilor.
Este ceea ce a spus marele Prooroc Moise : Si au pus hotarele tarilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu.
Dar nu numai fiecare tara si oras si sat are ingerul ei, ci si fiecare om are cate un inger pazitor de la dumnezeiescul Botez. Aceasta este cinstirea cea mare a crestinismului ! Popoarele pagane de-abia, au cate un inger pazitor la fiecare sat si oras, iar la crestinii ortodocsi, fiecare are ingerul sau pazitor.
Ce vor face acesti ingeri la judecata ? Vor suna cu trambite de aur. Si auzi ce spune Sfantul Grigore Teologul in " Cuvant la Judecata de apoi ", cat de puternice vor fi aceste trambite : " Ce trambite, zice, vor fi acelea care vor spinteca vazduhurile, vor desparti stihiile, vor deschide mormintele, vor sfarama portile iadului, vor deschide deasupra portile cerului ? Atata cutremur va fi,incat se va clatina pamantul ca o frunza, cand vor incepe aceste trambite.
Toate popoarele vor fi atunci in mare spaima si, de-ar putea sa mai moara atunci, ar muri de mii de ori de glasul cel jalnic al trambitelor. Si cand vor suna aceste trambite, ganditi-va, se vor deschide mormintele de la inceputul zidirii lumii, de cand a murit primul om, pana astazi; si la glasul acestor trambite Duhul Sfant va veni sa invie pe toti oamenii de la inceputul zidirii lumii.
Corpul omului este facut din cele patru stihii : din pamant, din apa, din aer si din foc. La Judecata de apoi, intr-o clipeala a ochilor se vor preface trupurile noastre inapoi in aceste patru elemente din care au fost facute, cat am trai pe pamant.
Aceste trambite, cand vor suna si vor scula toate popoarele de la zidirea lumii pe pamant si toti oamenii vor fi rapiti in vazduh, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel si vor sta intru intampinarea Domnului, ca pamantul nu-i va incapea, de-ar fi cat furnicile de mici. De aceea vor sta in vazduh, iar tronul judecatii va sta deasupra Vaii Plangerii.
Care ati fost la Ierusalim, stiti ca Valea Ghetsimani este la rasarit de Ierusalim, numita si Valea Plangerii sau Valea lui Iosafat, pe unde curge paraul cedrilor. Deasupra aceleiasi vai si a Muntelui Eleon va sta, in vazduh, tronul Mantuitorului, iar vazduhul si tot pamantul va fi plin de ingeri si de oameni inviati, de sufletele dreptilor adunati la infricosata Judecata.
Atunci cand vor suna trambitele acestea, nu vor avea putere sa sune numai in jos, ci si in sus. Odata cu deschiderea iadului, odata cu deschiderea cerurilor, va chema nu numai sufletele oamenilor la judecata, ci si pe toti diavolii care nu au numar, toate duhurile le va scoate din iad si ii va chema la judecata sa dea seama de ce nu s-au supus poruncii Ziditorului si de ce au inselat lumea atatea mii de ani si au indemnat pe oameni sa faca rau.
Atunci se va implini ceea ce spune proorocul David : Chema-va cerul de sus si pamantul de jos, ca sa aleaga pe poporul Sau. Cand auzi ca va chema cerul, inseamna toate puterile ingeresti, toti ingerii din cer se vor cobori la glasul trambitelor.
Si cand auzi ca va chema pamantul de jos, inseamna toti oamenii care sunt pe pamant si toate duhurile din iad vor fi chemate in vazduh sa dea seama de rautatea lor. Ca zice : Chema-va cerul de sus si pamantul de jos. Pentru ce ? Ca sa aleaga pe poporul Sau.
Atunci va desparti, cum spune Evanghelia, pe cei drepti de cei pacatosi, precum desparte pastorul oile de capre; si vor merge cei ce au facut cele bune in viata vesnica, iar cei ce au facut cele rele, intru munca si osanda vesnica.
Dar, fratii mei, cand va suna trambita judecatii si milioane de trambite vor invia pe toti oamenii, oare asa o sa inviem si noi, cum suntem acum si cum murim ? Cutare om sau cutare femeie asa va invia ?
Doamne fereste ! La judecata nu este varsta si nu este materie care o poti vedea, ci toti vor invia la varsta de treizeci de ani. Nu mai este copil si batran, ci varsta pe care a avut-o Mantuitorul la botez. Toti vor fi de treizeci de ani.
Afara de asta, sa stiti, cand vor invia miliardele si miliardele de oameni, fiecare trup v astraluci dupa cum i-au fost faptele. Iata, nici sufletele nu vor fi exact unul ca celalalt, ci dupa faptele lor. Cei ce vor fi pacatosi, vor avea trupuri intunecate; cei care vor fi mai pacatosi, vor avea trupuri si mai intunecate si altii vor fi ca diavolii de intunecati.
Iar cei buni vor fi albi, si altii foarte albi si luminosi. Ca zice Sfantul Efrem Sirul : " Dupa asezarea cea din afara, la judecata se vor cunoaste faptele omului ".
Si nu numai atat. Cand vor intampina pe Domnul in vazduh, cei pacatosi si foarte rai nu vor merge in vazduh, ci vor ramane pe pamant. Iar cei drepti, dupa masura dreptatii, au sa se ridice de la pamant. Unii au sa fie de un metru de la pamant, altii, de o suta de metri; altii, de o mie; altii, in nori, dupa fapte.
De aici are sa se cunoasca dreptatea lui Dumnezeu. Te-a tras pamantul ? Ai slujit pamantului in lumea asta si faptelor pamantesti ? De aceea stai pe pamant, ca de acolo mergi in iad !Iar cei drepti, de s-au ridicat o palma de la pamant, in vecii vecilor tot in sus vor merge. Merge-vor din putere in putere, cum ati auzit ca spune Proorocul david, din slava in slava spre Dumnezeu, Care n-are margini. Ca acestia s-au invrednicit sa zboare de la pamant. Iar cei ce-au ramas pe pamant merg cu diavolii in jos, unde vor fi osanditi. Asa va fi la judecata !
Trupurile pe care le vom primi la inviere nu mai au moarte, iar trupurile pacatosilor vor arde in vecii vecilor si nu se vor topi, caci nu mai sunt trupuri materiale ca acestea care se frig de o lumanare si de un chibrit.
Ce fel de trupuri vom primi la Judecata, auzim pe Sfantul Apostol Pavel, ca zice : Seamana-se-va intru slabiciune, scula-se-va intru putere. Trupul pe care il primesc dreptii dupa Judecata stiti cata putere are ? Poate clatina lumea toata ca pe un mar; poate muta muntii din loc, poate birui toate ostirile lumii numai cu amenintarea. Atata putere au sa aiba dreptii. Seamana-se-va intru slabiciune, scula-se-va intru putere.
Si iarasi zice Apostolul, a doua insusire : Seamana-se-va intru necinste, scula-se-va intru slava. Ce semanam in mormant ? Viermi, putoare, mancare viermilor, tarana ... Du-te la un mort, dupa ce l-ai ingropat, pe cel mai iubit al tau, ca miroase mai urat decat toata murdaria lumii, la cateva zile. Ti-i greata, fugi de dansul !
Oare asa o sa se scoale la inviere ? Cei pacatosi se vor scula tot cu trupuri nestricacioase, dar intunecate si urate, care vor arata faptele lor; iar cei drepti, nu asa.
Se seamana intru necinste pe pamant, pentru ca dupa trup suntem mancarea viermilor si tarana si putoare. Dar maine, mai mult : Scula-se-va intru slava. Trupurile dreptilor vor fi mult mai stralucitoare decat soarele, cum spune Mantuitorul. Atunci dreptii vor straluci ca soarele intru imparatia Tatalui Meu.
ia inchiouiti-va acum, daca ar fi la amiaza si ai vedea soarele pe cer, si ai mai vedea un soare, si ai mai vedea o suta de sori, si ai mai vedea o mie de sori, atunci de groaza n-ai sti unde sa te duci. Mori de frica ! Dar cand vor veni milioane de drepti si vor straluci mai tare decat soarele, ce lumina va fi atunci ? Ce spaima, ce minune mare va inconjura tot pamantul, cand vor vedea atata slava a dreptilor care va veni ?
Asa vor veni dreptii la Judecata, cu slava mai mare decat soarele. Intre acestia, cel mai mult vor straluci sfintii din cer : Apostolii, Proorocii, Mucenicii, Cuviosii; toti calugarii, care au dus viata ingereasca pe pamant; pastorii de suflete, care au pastorit bine turma lui Hristos; cei ce au postit si s-au rugat cu inima curata; mamele cu copii, pe care i-au crescut in frica de Dumnezeu; copiii nevinovati, cei ce s-au nevoit in feciorie si curatenie, cei care au fost milostivi, smeriti si blanzi cu inima si toti cei ce au iubit pe Hristos si Biserica Lui si au trait cu sfintenie intru dreapta credinta.
Si iarasi zice marele Apostol Pavel : Seamana-se trup sufletesc, scula-se-va trup duhovnicesc. Nu se mai scoala trupul acesta de tarana asa. Trupurile duhovnicesti stiti cata putere au ? Stiti cata subtiratate au ? Cum arata marele Vasile si fericitul Ieronim si dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur. Trupurile duhovnicesti sunt ca trupurile ingeresti, nemuritoare, luminoase si pot sa mearga mai repede ca razele fulgerelor.
Asa va fi si sufletul noastru, dupa ce iese din trup. Ca zice proorocul Iezechiel : Alerga-vor, Doamne, in graba sufletele dreptilor si mai repede ca razele fulgerelor se vor intoarce la Tine. Credeti ca sufletul, dupa ce iese din trup, merge asa cum mergem noi ? Mai repede ca fulgerul merge, ca tot asa de repede merge si ingerul. Poate inconjura lumea, cat ai clipi din ochi.
Asa, trupurile duhovnicesti cum arata dumnezeiestii Parinti, ca fulgerul se vor purta. Intr-o clipeala de ochi trupurile duhovnicesti ale dreptilor se pogoara in iad sau se suie la cer, se duc la marginea lumii si nimeni nu-i mai poate opri, atat de subtiri sunt si atata putere de alergare au.
Auzi ce spune iarasi Sfantul Apostol Pavel : seamana-se intru stricaciune. Aceasta este a patra insusire a trupului inviat; scula-se-va intru nestricaciune. Pai, nu se seamana intru stricaciune, cand se zamisleste omul in pacat ? Apoi, nu vezi ca se strica mortul inca de pe pamant, daca nu-l ingropi repede ? Si apoi, in groapa trupul nu se face tarana si putoare ? Dar, dupa inviere, scula-se-va intru nestricaciune, zice marele Apostol Pavel.
Trupurile dreptilor, dupa inviere, au insusiri ingeresti. Nu mai mor, nu imbatarnesc, nu au dureri, nu le trebuie mancare, nu se pot taia de sabie, nu se ard de foc, nu se imbolnavesc, nu se mai pot tine de lacate, trec prin usile incuiate, cum a trecut Mantuitorul dupa Inviere. Aceste trupuri stricacioase, devin nestricacioase prin inviere.
Acestea sunt cele patru insusiri ale trupurilor mortilor dupa inviere, cand va suna trambita judecatii de apoi si de trei ori fericit este acela, care se va invrednici de insusirile acestea, ca sa fie drept inaintea lui Dumnezeu si sa primeasca aceste daruri, adica : nestricaciunea, cinstea, puterea duhovniceasca si slava.
Ingerii din cer care pazesc stihiile si care vor suna din trambite la Judecata ed apoi sunt ingeri pazitori, care-l pazesc pe om de la dumnezeiescul Botez si pana la moartea lui.
de aceea, sunteti datori totdeauna, cand va rugati lui Dumnezeu seara si dimineata, pe langa alte rugaciuni, sa faceti si cateva inchinaciuni sau metanii catre ingerul pazitor si sa ziceti asa :
" Sfinte ingere, pazitorul vietii mele, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, pentru mine, pacatosul ".
Rugati-va la ingerul pazitor, caci el calatoreste cu noi toata viata, de la Botez pana la moarte, si insoteste sufletul prin vamile vazduhului patruzeci de zile, pana la judecata particulara, iar in vremea de apoi mijloceste mila pentru sufletul pe care l-a pazit. Amin.


 Părintele Ilie Cleopa

Cum să putem birui mai uşor războiul desfrâ-nării şi al gândurilor trupeşti? ( Parintele Arsenie Papacioc )


 Pentru biruirea acestui război al curviei, în orice stadiu s-ar afla, trebuie mai întâi cerut harul bunului Dumnezeu. Nu este o bătălie de scurtă durată, pentru că trebuie neapărat ajuns la o biruinţă totală. La început fiecare se vede neputincios să se împotrivească, dar la Dumnezeu totul este cu putinţă.
Începutul acestei lupte este:
a) Să vrea neapărat să scape de acest război;
b) Să se roage cu toată inima la Dumnezeu şi la Maica Domnului să-l ajute;
c) Să ocolească, atât cât se poate, împrejurările care ar putea trezi patimile;
d) Să nu primească în minte momelile care vin şi care pot părea a fi nevinovate şi încep să se concretizeze cu imagini; toate aceste gânduri să le alunge, schimbându-şi mintea în rugăciune, dar o rugăciune a lui, nu recomandată de cineva, oricine ar fi acela; o rugăciune cu suspinele proprii, chiar dacă n-au cuvinte.
Dacă atacul este iute, îndulcitor, copleşitor, să suspine la Maica Domnului şi să nu cedeze atacului. În faze avansate, să se mărturisească înfrânt şi curat, fără menajamente şi fără învinu-irea momentului, împrejurării sau a persoanelor. Mărturisindu-se mai des, îl va ajuta foarte mult.
Duhovnicul îl va înţelege, îl va iubi, îl va asigura că nu e singur, dar nici nu-l va lăsa în motivările lui, "că ar fi necesar şi prea firesc". .
Duhovnicul să aibă râvnă şi bunătate să-l poată dezlipi de patima aceasta ascunsă şi cu multe capete. Se recomandă lectură, cărţi şi orice cu subiecte pregătitoare la moarte. Va fi iertat, oricare ar fi greşeala, prin pocăinţă, şi aceasta ar fi o mare cucerire, dar să nu se amăgească cineva să creadă că fără de pocăinţă s-ar cunoaşte vreo iertare. Păcatul acesta face să nu puteţi vedea nici ce e Raiul, nici ce e iadul cu adevărat, şi la aceasta ar trebui gândit şi meditat mai mult.
Pentru cei ce au aşezare duhovnicească şi totuşi sunt răniţi mai mult sau mai puţin şi trec prin baia pocăinţei, li se consideră drept accidente şi vor avea motive serioase să intre cu adevărat într-o smerită smerenie, şi aceasta aduce o mare bucurie lui Dumnezeu faţă de cel care are părerea de sine că nu e căzut.
Nu este un paradox, ci este şi o dreptate şi o mare milostenie divină. El, Stăpânul şi Păstorul cel bun, a lăsat stâna de oi şi a mers să caute oaia rătăcită şi a purtat-o pe umeri fericit, ducând-o la staulul împărăţiei slavei. Citeam ceea ce vă spun acum: "Sunt, frate creştine, crede-mă, două feluri de bucurii care nu se pot uni: tu nu vei putea a te bucura aici pe pământ cu plăceri trecătoare şi vinovate şi în cer a împărăţi cu Iisus Hristos". Atunci fărădelegea îşi va astupa gura sa (Psalm 106, 42) "Nebunule, acel timp de care abuzezi îţi sapă groapa şi ziua de mâine va fi veşnicia!" Spunând acestea, gândesc că ar putea încuraja pe cei ce luptă cu atacurile din afară şi cu firea dinăuntru.


Parintele Arsenie Papacioc

Friday, December 25, 2015

Gânduri curate... ( Sfântul Efrem Sirul )



Fericit cel ce, stând în tot ceasul la dumnezeiasca strajă a rugăciunii ca un înger ceresc, are gânduri curate și nu-I lasă să se apropie de el pe vrăjmaș, ca să nu îi ia sufletul în robie și să nu îi depărteze de Dumnezeu Mântuitorul.

Sfântul Efrem Sirul

Sa te rogi si sa iubesti. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Wednesday, December 23, 2015

Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. ( Sfântul Paisie Aghioritul )


N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).
Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.
Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti. De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.
Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…
Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.
Astazi vezi o lume fiarta. Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: "Fiti gata"? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa.
Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: `Fii gata!`. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.
Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.
Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!
Lumea arde. Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare.
Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima.
Din pacate, unii „cunoscatori" infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric". Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mahneasca oamenii".
In timp ce de le-ar spune: „Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi" - ii vor pregati oarecum.
Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa."



N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).

Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.

Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.

Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!

Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti. De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.

Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…

Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.

Astazi vezi o lume fiarta. Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: "Fiti gata"? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa.

Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: `Fii gata!`. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.

Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.

Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!

Lumea arde. Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare.

Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima.

Din pacate, unii „cunoscatori" infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric". Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mahneasca oamenii".

In timp ce de le-ar spune: „Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi" - ii vor pregati oarecum.

Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa."

Sfântul Paisie Aghioritul

Tine frica lui Dumnezeu?

 
De te osîndeşte cineva şi suferi — nu este în tine plînsul adevărat. De se întîmplă cu tine o faptă de dare şi luare şi te vor lipsi unii de ceva şi te vei supăra — nu este în aceasta frica lui Dumnezeu. De vor spune vreunii vreun cuvînt împotriva ta şi te tulburi — nu este acea frică nici în aceasta. De te laudă cineva şi primeşti — nu este ea nici în aceasta. De te înjură vreunii şi te doare — nu este nici aci.

De alergi la cei slăviţi ai lumii, dorind prietenia lor — nu este nici aci. De vor vorbi vreunii cu tine şi vei voi să le opui cuvîntul tău — nu este nici aci. De vor trece cu vederea cuvintele tale şi te va durea — nu este nici aci. Căci toate acestea îl arată pe omul vechi că trăieşte şi stăpîneşte, că nu sînt aci cele ce-l războiesc pe el, nici plînsul adevărat al celui în care lucrează Dumnezeu.

Dar trebuie să lucreze ochii minţii ca să se cunoască cineva pe sine că este duşman al lui Dumnezeu prin voia proprie. Dacă vei fi păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi vei face lucrul tău întru cunoaştere pentru Dumnezeu şi vei fi încredinţat că nu-I poţi plăcea lui Dumnezeu potrivit slavei Sale şi dacă-ţi vei pune înaintea ochilor tăi păcatele tale şi te vei vedea opunîndu-i-te celui rău, care vrea să te dărîme, pentru că socoteşti să te îndreptăţeşti şi să-ţi păzeşti zidirea pe care ţi-a zidit-o plînsul — atunci vei cunoaşte că te-ai cunoscut pe tine însuţi şi unde locuieşti, şi nu te vei mai încrede în inima ta, pentru că ai dobîndit biruinţa.

De fapt, dacă omul nu răspunde în faţa judecăţii şi nu aude hotărîrea şi nu cunoaşte care-i este locul, nu se poate convinge că, prin frică, îi place lui Dumnezeu. Căci întristarea după Dumnezeu, care mănîncă inima, poate cîştiga simţurile; şi împotrivirea (la cele rele) cu trezvie păzeşte sănătoase simţurile minţii. Căci omul nu e în stare, nici nu se poate încrede în el însuşi (să se ferească de rău). El trebuie să se afle neîncetat în osteneală pînă ce este în trup. Fericiţi cei ce nu se încred în lucrul lor drept ceva ce I-ar plăcea Domnului şi se ruşinează să-I răspundă lui Dumnezeu — odată ce nu se încred în lucrul lor împlinit după voia lor, cunoscîndu-şi slăbiciunea şi mulţumindu-se cu tristeţea lor — şi să se plîngă pe ei şi să nu poarte grija de făptura lui Dumnezeu pe care o va judeca El.

(Isaia Pustnicul, Filocalia vol.12)

Saturday, December 19, 2015

Dar de fiecare dată gândurile lui Dumnezeu sunt altele decât gândurile noastre, şi judecata Lui e cu totul alta decât a noastră. ( Parintele Cleopa )



Poate când auzim că un copil nevinovat de 12 ani moare într-un accident, ne gândim că Dumnezeu e nedrept şi rău. Dar de fiecare dată gândurile lui Dumnezeu sunt altele decât gândurile noastre, şi judecata Lui e cu totul alta decât a noastră. Părintele Cleopa ne-a relatat ce i s-a întâmplat unui pustnic, cum i-a arătat Dumnezeu câteva din judecaţile Sale nebănuite şi ascunse. Dacă aveţi răbdare să citiţi tot, e foarte interesant. Articolul este luat de pe site-ul Sfaturi Ortodoxe.

Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.

Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:

- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!

- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.Să bagi de seamă că acolo alături de grădină, unde-i copacul cel cu scorbură, este o fântânită. Si lângă fântână este o cărare care trece, iar dincolo este drumul mare. Să te duci în grădina aceea si să intri în scorbura copacului. Să stai acolo ascuns si să te uiti spre fântână. Si ce-i vedea acolo, ai să te folosesti mult.



Pe urmă tânărul a dispărut. Pustnicul, când a ajuns la cetatea Emesei, a văzut fântâna, a văzut copacul acela cu scorbură mare în dreptul fântânii, a văzut si gardul unde era rupt. A intrat acolo, s-a băgat în scorbură si se ruga la Dumnezeu. Si, stând el acolo si rugându-se, vede că vine un boier călare pe un cal frumos. Boierul avea la dânsul un toporas si avea o tăscută frumoasă. A venit la fântână, s-a dat jos de pe cal si a dat drumul la cal să pască. Si el a stat, a băut apă si a scos din tăscuta de piele 150 de galbeni de aur. I-a numărat si pe urmă s-a culcat si s-a odihnit. Dar el în loc să-i pună în buzunar, i-a pus alăturea.

Când s-a trezit el, prima grijă era calul. Îi dăduse drumul să pască. Calul se depărtase mai încolo, dar păstea. Si el a fugit, a ajuns calul, dar punga cu galbeni i-a căzut si a rămas la fântână. El n-a observat că i-au căzut banii acolo. S-a suit pe cal si s-a dus înainte.

Părintele pândea din scorbură. După ce a plecat boierul, vine un om. Acesta a făcut cruce, a băut apă si a văzut punga aceea. Si când a văzut că într-însa e aur, a luat-o si nu s-a mai dus pe cărare, si nici pe drum înapoi, ci s-a dus de-a dreptul si a fugit cu punga de aur.În urma acestuia care a luat punga si a fugit, vine un bătrân sărac cu doi desagi în spate, cu opinci rupte, haine vechi, obosit. Si a stat acolo, a scos niste pesmeti din desagă si apă din fântână, si a mâncat. Si a multumit lui Dumnezeu si pe urmă s-a culcat oleacă.

În timpul acesta boierul si-a dat seama că nu are banii la el, că i-au căzut la fântână, si s-a întors înapoi. Si găseste pe bătrânul ăsta.

- Mosule, n-ai găsit aici o pungă cu galbeni?

ăsta nu stia nimic:

- N-am găsit nimic.

- Mosule, scoate banii! Unde i-ai pus?

- Cucoane, n-am găsit nici un galben!

- Ei! Scoate banii că te omor!

- Cucoane, nu stiu nimic!

Boierul a crezut că a ascuns banii si minte. A scos baltagul si i-a dat în cap si l-a omorât. A luat si a scos toate din desagi, a căutat prin hainele lui si n-a găsit banii.

Dacă a văzut boierul că l-a omorât pe ăsta si nici banii nu i-a găsit, s-a suit pe cal si a plecat dându-si palme si văitându-se că a omorât om nevinovat. Si s-a dus călare bătându-se.

Atunci părintele care pândea din scorbură a zis: "Ia uite măi, câtă nedreptate s-a făcut la fântâna asta! Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si pe cine a omorât? Vai de mine, mare nedreptate a făcut Dumnezeu aici! Boierul a omorât pe bătrânul ăsta nevinovat si celălalt a luat banii si s-a dus în lumea lui".

Si cum se gândea el asa, a venit din nou îngerul Domnului în chip de tânăr.

- Părinte, părinte, iesi din scorbura asta si hai să stăm de vorbă!

A iesit părintele si îngerul l-a întrebat:

- Ce ai văzut si cum ti s-a părut?

- Doamne, dar aici la fântâna asta numai nedreptăti a făcut Dumnezeu. Cine a pierdut banii, cine i-a găsit si cine a fost omorât!

- Părinte, mata ai vrut să stii judecătile lui Dumnezeu. Află că la fântâna asta, numai dreptăti a făcut Dumnezeu. Stii dumneata pe boierul acela cel tânăr? El are curti mari. Si stii unde-i curtea lui? Alăturea cu cel ce-a găsit banii. Si la acela săracul, într-o noapte i-a murit si mama si sotia, si el s-a dus la boier să-i împrumute niste bani. Boierul de mult voia să-i ia grădina lui, că avea o grădină cu pomi roditori, foarte frumoasă, chiar lângă grădina boierului.

Si a venit săracul la el, zicând:

- Cucoane, dă-mi niste bani împrumut să în-grop pe mama si pe sotia, că ti-oi prăsi la vară, ti-oi cosi, voi secera pe lan.

Si boierul si-a zis: "Acum îi momentul, că-i sărac!"

- Dă-mi livada ta!

- Cucoane, am muncit de mic, am plantat copaci, am răsădit si nu pot să ti-o dau!

- Cât să-ti dau pe livadă?

Dar acela a spus asa:

- Să-mi dai 300 de galbeni, că de nevoie o dau, că n-am cu ce face înmormântarea.

Dar boierul, văzându-l pe acela necăjit, că are doi morti, nu i-a dat mai mult de 150 de galbeni.

- Cucoane, Dumnezeu să facă dreptate. Eu n-am cerut prea mult. Grădina mea face 300 de galbeni de aur.

Si săracul s-a dus plângând acasă, cu 150 de galbeni, pentru că de nevoie a dat grădina. Dar a zis: "Dumnezeu să facă dreptate".

Si acum Dumnezeu a făcut dreptate. I-a găsit tocmai acesta care stătea lângă dânsul. 150 de galbeni i-a dat boierul de bunăvoie si 150 i-a uitat la fântână. Dumnezeu a făcut dreptate la fântână, că el când i-a dat numai 150 a zis: "Dumnezeu să facă dreptate cu banii! Nu mi-ai plătit grădina".

Si iată Dumnezeu preadrept i-a întors banii acum la fântână. I-a plătit grădina.

- Bine, la ăsta i-a făcut dreptate. Dar bătrânul care a fost omorât, cu ce era vinovat?

- Ai văzut cum i-a dat cu muchia în cap si l-a omorât? L-a întrebat de bani si bătrânul nu stia nimic. Bătrânul acesta - i-a spus îngerul -, când era tânăr de 25 de ani, era cu carul cu boi pe marginea unui râu. Si un om a vrut să treacă râul acela si, când era la mijlocul râului, l-a dovedit apa. Si tot striga la el: "Măi, frate, nu mă lăsa, că mor! Mă înec, nu mă lăsa!"

Si el în loc să sară să-l scoată pe acela, a dat un bici în boi si a zis: "Asa îti trebuie, cine te-a băgat acolo". Si acela s-a mai luptat oleacă cu apa si s-a înecat. Săracul acesta avea multe fapte bune, dar pentru acel păcat, că n-a sărit să-l scoată pe acela din apă, se ducea în iad. Si lui Dumnezeu i-a fost milă si a vrut să-i plătească în lumea aceasta, pentru că a avut greseala aceea din tinerete, când nu a vrut să-l scoată pe acela din apă. El l-a omorât pe acela că nu l-a scos din apă atunci, si acum l-a omorât pe el nevinovat boierul ăsta. Dumnezeu a făcut foarte bine, că prin moartea asta, îl duce la bucurie si la rai în vecii vecilor pe sărac.

- Dar boierul?

- L-ai văzut pe boier cum se bătea cu palma peste cap? Mai încolo l-a mustrat cugetul că l-a omorât pe bătrân. A întâlnit un om si i-a dat calul de pomană, si a întâlnit altul si i-a dat hainele lui si a luat niste haine vechi de la un om si s-a dus la o mănăstire să se facă călugăr. Si după 40 de ani cât o să se pocăiască acolo, o să-l ierte Dumnezeu că a omorât un om nevinovat. Si cu ocazia asta si boierul se mărturiseste si face canon si se mântuieste.

Si tu ai zis că la fântâna asta s-au făcut trei lucruri nedrepte, dar Dumnezeu a făcut trei lucruri drepte si bune. Că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ajunse de mintea omenească.

N-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este mai departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine, nu le ridica si pe cele mai adânci decât tine, nu le cerca, ca să nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice: Judecătile Domnului sunt adânc mult?

Cum ai îndrăznit tu un om, să stii judecătile lui Dumnezeu, pe care nici îngerii, nici serafimii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Deci de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea să zici: Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile Tale!

Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.

Parintele Cleopa

Răul este de două feluri: răul raportat la simţirea noastră şi răul în sine. ( Sfântul Vasile cel Mare )


Un lucru trebuie să avem clar în minţile noastre: că o data ce suntem făptura bunului Dumnezeu, că o dată ce suntem păziţi de El, Care rânduieşte pentru noi şi pe cele mici şi pe cele mari, urmează că nu putem suferi ceva fără voia lui Dumnezeu şi că nici una dintre suferinţele noastre nu este spre vătămarea noastră sau spre ceva asemănător; şi deci nu trebuie, să ne închipuim pentru noi o situaţie mai buna.

Morţile vin de la Dumnezeu ; dar moartea nu este un lucru rău, afară numai dacă-mi vorbeşti de moartea păcătosului; că pentru păcătos eliberarea de suferinţele de pe pământ este început al chinurilor din iad, iar suferinţele din iad nu au autor pe Dumnezeu, ci pe noi înşine, începutul şi rădăcina păcatului stă în noi şi în libertatea voinţei noastre.

Am putea să nu avem nici o suferinţă dacă ne-am îndepărta de viciu; dar pentru că noi înşine, prin plăcere, ne-am lăsat ademeniţi de păcat, ce motiv serios am putea invoca încât să nu fim noi înşine autorii suferinţelor noastre?

Răul este de două feluri: răul raportat la simţirea noastră şi răul în sine.

Răul în sine depinde de noi, de pildă: nedreptatea, desfrânarea, nebunia, frica, invidia, uciderea, otrăvirea, viclenia şi toate patimile înrudite cu ele, care întineaza sufletul făcut după chipul Creatorului şi-i întunecă frumuseţea.

Răul raportat la noi provoacă durere şi suferinţă simţirii noastre, de pildă: boala trupului, rănile trupului, lipsa celor necesare traiului, viaţa lipsită de slavă, paguba de bani şi pierderea celor scumpi nouă. Fiecare din aceste rele este adus asupra noastră de înţeleptul şi bunul Stăpân spre folosul nostru.

Se ia bogaţia celor care au întrebuinţat-o rau, ca să strice unealta cu care săvârşeau nedreptate; trimite boala celor carora le este mai de folos să le fie madularele legate decât să le aiba slobode, spre a ne îndeparta de păcat; aduce moarte când se termină firul vieţii, pe care dreapta judecată a lui Dumnezeu 1-a fixat dintru început pentru fiecare, deoarece Dumnezeu vede de departe ce este de folos fiecăruia din noi.

Foametea, seceta, ploaia prea multă sunt plăgi obşteşti abătute asupra oraşelor şi popoarelor, spre a le pedepsi când răutatea lor a depăşit orice măsură. După cum doctorul este un binefăcător chiar dacă produce dureri şi suferinţe trupului (că poartă război bolii, nu bolnavului), tot aşa Dumnezeu este bun când prin pedepse date unora Se îngrijeşte de mântuirea tuturor. Nu acuzi pe doctor când pe unele din mădularele tale le taie, pe altele le arde, iar pe altele le scoate cu totul din trup, ci îi mai dai şi bani şi-1 numeşti mântuitorul tău pentru că a oprit boala într-o mică parte a trupului, înainte de a se intinde în tot corpul. Dar când vezi că un oraş se dărâmă peste locuitorii lui din pricina cutremurului sau ca o corabie se scufundă în mare cu toţi calătorii, nu zăboveşti să-ţi porneşti limba hulitoare împotriva adevăratului Doctor şi Mântuitor.

Şi totusi ar trebui să întelegi că este nevoie de un tratament făcut cu grijă, când bolile oamenilor sunt mici şi usor de vindecat, dar când se dovedeşte că bolile lor nu mai pot fi vindecate printr-un tratament obişnuit, atunci este necesară îndepartarea celor ajunşi nefolositori, pentru ca nu cumva, întinzându-se boala, să cuprindă şi pe cei sănătoşi. Aşadar, dupa cum nu-i de vina doctorul daca-ţi taie sau iţi arde o parte din trup, ci boala, tot aşa şi distrugerile oraşelor îşi au originea în păcatele oamenilor, care depaşesc orice masură. Scuteste deci pe Dumnezeu de hula!

Sfântul Vasile cel Mare

Tuesday, December 15, 2015

Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui ( Sfântul Serafim de Sarov )


Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.

Sfântul Serafim de Sarov

"Dumnezeu este Iubire (I Ioan 4:16)... ( Parintele Tadei de la Vitovnița )

 
"Dumnezeu este Iubire (I Ioan 4:16). Și dacă Îl chemăm pe Dumnezeu în viața noastră așa cum Sfinții Părinți ne învață, atunci chemăm Iubirea. Dacă știm și credem că El este prezent pretutindeni, tot timpul și dacă suntem uniți cu El în inimile noastre, El ne va învăța cum să ne iubim aproapele. Pentru că noi nu știm cum să Îl iubim pe Dumnezeu sau aproapele.

Adeseori duhurile rele se amestecă atât de mult cu iubirea Divină încât de multe ori ne atrag departe de calea adevăratei iubiri. Sugestiile lor sunt pline de aspecte fizice și emoționale din lumea aceasta: plăcere și poftă, care nu sunt altceva decât sclavie.

Se întâmplă adeseori ca o persoană, fie tânără sau în vârstă, să se îndrăgostească de o altă persoană sau chiar de un obiect. Unii oameni se îndrăgostesc de aur și nu pot suporta să fie despărțiți de acesta sau de bogăția, casa ori bunurile lor, și astfel devin înrobiți. Dacă s-ar întâmpla ca cineva să le ia aceste bunuri ar deveni deznădăjduți. De multe ori puterile răului aduc astfel de oameni pe pragul disperării și al auto-distrugerii.


Este aceasta iubire? Duhurile răutății adeseori vin și se amestecă cu iubirea Divină pe care Dumnezeu a sădit-o în noi. Acel tip de iubire este fără discernământ. Însă iubirea lui Dumnezeu este fără limite...Iubirea este desăvârșire, spune Apostolul (cf. Romani 13:10). Dumnezeu este desăvârșit, este infailibil. Și astfel, când iubirea lui Dumnezeu devine prezentă în noi în deplinătatea Harului, răspândim această iubire nu numai pe pământ ci și în întregul univers. Astfel Dumnezeu este în noi și prezent pretutindeni. Însăși iubirea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu se manifestă în noi. Când se întâmplă astfel, nu mai vedem nicio diferență între oameni - fiecare este bun, fiecare este fratele nostru, iar pe noi ne considerăm ca fiind cei mai răi dintre oameni, slujitori ai tuturor celor create.

În acest tip de iubire suntem smeriți; sufletul nostru are pace și smerenie. Și smerenia este desăvârșirea vieții Creștine. Nu în învierea morților sau în facerea de minuni se află desăvârșirea Creștină, ci în totală smerenie. Când suntem iluminați de Harul Duhului Sfânt în deplinătatea iubirii Dumnezeiești, atunci am dori să îi slujim pe toți și să îi ajutăm pe toți. Chiar și atunci când vedem o furnică mică chinuindu-se am dori să o ajutăm. Așadar iubirea este jertfă. Iubirea se jertfește pe sine pentru aproapele.

Oricum i-am dărui inima noastră, această persoană ne poate răni și părăsi. Duhurile răutății pun mereu gânduri rele în iubirea noastră și încearcă să ne atace. Iubirea Divină este fără margini și atotcuprinzătoare, în timp ce noi suntem atașați de oameni și obiecte din lumea aceasta. Inimile noastre au fost înrobite de lucruri lumești, și dacă aceste lucruri ne sunt luate, inimile noastre se întristează și suferă.

Oamenii trebuie să Îl iubească mai întâi pe Dumnezeu, și abia atunci vor putea să își iubească rudeniile și pe semeni. Nu trebuie să fim ca niște idoli unii pentru ceilalți, pentru că nu aceasta este voia lui Dumnezeu."

Parintele Tadei de la Vitovnița

Monday, December 14, 2015

Fericit cel ce se trezește întotdeauna în Dumnezeu... ( Sfântul Efrem Sirul )


Fericit cel ce se trezește întotdeauna în Dumnezeu, că în Ziua Judecății va fi apărat de Dumnezeu Însuși și, făcându-se fiu al cămării de nuntă, îl va vedea pe Mire întru bucurie și veselie.

Sfântul Efrem Sirul

Fericit cel ce iubește înfrânarea cea cu dreaptă socotință... (Sfântul Efrem Sirul)


Fericit cel ce iubește înfrânarea cea cu dreaptă socotință, care nu va fi supus osândei pentru pântecele său ca un iubitor de plăceri și un necurat, că va fi mărit în Domnul.

Sfântul Efrem Sirul

Saturday, December 12, 2015

Dragostea e veşnică şi niciodată nu cade


          
Dragostea nu cade niciodată (I Cor. 13, 8). Aceasta o întăreşte Sfântul Apostol Pavel după ce a făcut comparaţie între aceasta şi cele mai înalte şi duhovniceşti daruri, ca de pildă darul prorociei, de a învăţa pe credincioşi cunoaşterea duhovnicească a lucrurilor, binecuvântatul dar al vorbirii în limbi, credinţa care face minuni, ce mută chiar şi munţii, binefacerile, ce ajung până la a împărţi toate ale sale, şi mucenicia.

Comparând dragostea cu toate aceste minunate daruri, marele Apostol al neamurilor găseşte că dragostea le depăşeşte întru totul. Ele sunt vremelnice, iar ea e veşnică. Ele sunt de folos în această lume, iar ea continuă şi în veacul viitor. Prorociile vor înceta în împărăţia Cerurilor. Acolo ele vor fi de prisos, pentru că orice s-a spus mai dinainte deja se va fi împlinit. Şi ştiinţele duhovniceşti vor cădea, pentru că vor fi schimbate de desăvârşita cunoaştere a adevărului (I Cor. 13, 9-10). Şi vorbirea în limbi va înceta, pentru că acolo va fi doar o singură limbă pentru toţi – cea a dragostei. Şi credinţa acolo nu va mai fi de folos, căci ce este credinţa?

Ea este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11, 1). Acum credem pentru că vedem ca prin oglindă…, iar atunci (vom vedea toate) faţă către faţă (I Cor. A 13, 12). În veacul viitor, al nesfârşitei bucurii, nu va mai fi nici împărţirea averilor, pentru că acolo nu vor mai fi săraci. Şi mucenicia va înceta acolo, deoarece în rai nu va mai fi nici plângere, nici strigăt, nici durere (Apoc. 21, 4).

Toate acestea s-au dus! Nu tot aşa se întâmplă cu dragostea. Aici e de trebuinţă, acolo ea va fi încă şi de mai multă trebuinţă! Ea e veşnică şi niciodată nu cade. Dacă acum iubim pe Mântuitorul fără să-L fi văzut şi dacă, crezând în El fără să-L vedem, ne bucurăm cu nespusă şi preaslăvită bucurie (I Petru 1, 8), cu cât mai mare va fi bucuria noastră dincolo, unde Îl vom vedea cum este (I Ioan 3, 2) şi cu cât mai mult ne vom bucura noi având atunci deplină dragoste către El! După Sfântul Ioan Gură de Aur, „aici dragostea noastră este mult slăbită de bani, interese lumeşti, patimi trupeşti, suferinţe sufleteşti. Iar acolo nu va mai fi nimic din toate acestea”.

Acolo dragostea va înteţi bucuria şi bucuria va aprinde dragostea. Pentru aceea, trebuie să ne deprindem cu această dragoste înaltă către oameni atâta timp cât suntem pe pământ. Pentru că, dacă nu ne-o însuşim aici, acolo pe veci vom fi lipsiţi de ea, spre veşnica noastră nefericire!

Din Arhimandritul Serafim Alexiev, Dragostea – Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, p. 90-92




http://ortodox.md/articole/dragostea-e-vesnica-si-niciodata-nu-cade/

Suntem născuți pentru a iubi ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )



„-Mami, pot să mă fac și eu părinte? „

Cum ați început dvs. căutarea lui Dumnezeu?

Sunt două întâlniri în viață pe care nu le ratăm: una cu Dumnezeu și cealaltă cu moartea. Oricât ne-am preface și anestezia vom gusta din ambele. Poți trăi într-o zi ce alții trăiesc într-o viață. Revenind la întrebarea dumneavoastră am început să mă întreb: Cine sunt și ce vreau cu adevărat?

Îmi era foame și sete de ceva, dar era un dor, o foame și o sete după Cineva. Și am făcut treptat cunoștință cu Doamne. La început credeam că trebuie să zici ceva ca să fii cu El sau să faci ceva, dar, în timp, am înțeles și am simțit că este o stare de prezență continuă – ca o tăcere între doi îndrăgostiți în care nu avem nevoie de multe cuvinte că ne spunem totul. Puține cuvinte, multă iubire. Nu e nevoie să îi arăt eu Lui cu degetul ce are de făcut , El știe! Inima omului are o stare de recunoștină față de Creator sau doar e veșnic nemulțumit? În loc să ascultăm noi de Dumnezeu, Îl obligăm să asculte El de noi. Cu Dumnezeu nu facem un bilanț: am citit două acatiste, trebuie să mi se îndeplinească două dorințe sau am fost de trei ori la biserică, trebuie să am trei evenimente bune. Cu Hristos ne schimbăm viața, nu contabilizăm. Judecata-iubirea lui Dumnezeu este total diferită de judecata-iubirea omului. Așadar Dumnezeu este cel mai bun ascultător, baiul e că omul nu tace ca să mai vorbeasca și Dumnezeu… în tăcerea de după tăcerea rugăciunii…

Doamne, fie voia Ta!



Cum învățăm să iertăm și să iubim?

Iertând și iubind. Exercițiul zilnic al iertării și al iubirii. Contează foarte mult ce viziune personală are fiecare asupra iertării. Înțelegerea procesului biochimic și neuronal al ancorării reacțiilor emoționale în corp și blocarea în trecut (emoțional și cognitiv) fac ca decojirea rănilor și vindecarea lor să fie eficientă. Iertarea este un proces terapeutic care începe „aici și acum”, indiferent de travaliul lui. Despachetarea cu grijă a emoțiilor. Uneori este nevoie de mult timp pentru a ne curăța de resentimente, frustrare, neputință, vinovăție, rușine și pregătirea minții pentru acceptare. Iertarea înseamnă să ștergi toate datoriile celor care ți-au provocat un rău real, păstrând demnitatea și iubirea. În procesul iertării se observă rezultate atât în planul emoțional, dar mai ales fizic, deoarece multe boli au la rădăcină neiertări de sine sau ale celorlalți.

„Iertarea este un act de iubire”, spune părintele Dumitru Stăniloae. Dacă iert pe cineva, încep să-l iubesc. Fără a iubi și a fi iubit, sufletul omului se usucă și moare. Dumnezeu te iubește! Comportă-te cu ceilalți cum se comportă Dumnezeu cu tine! Ca să se întâmple minuni este nevoie să iubim.

Povestiți-ne cum arată Creația, într-o dimineață, la Țibucani…

Creaţia se vede prin lentilele sufletului și minții fiecăruia. Veniți și vedeți, dar mai ales vara, atunci sunt multe flori!


Câte lucruri pierdem din teama de a nu le pierde…



Poezia „În marea de cuvinte…” scrisă de dvs. se încheie cu „și lumea minte, minte…, în marea de cuvinte…”, sintagmă care redă, pe scurt, durerea societății contemporane. Cum să ne vindecăm?

Astăzi mai mult ca niciodată cârcotașul de serviciu își face treaba în toate mediile. Atât bunătatea, cât și răutatea au o forță iradiantă resimțită pe toate planurile. Un prim pas ar fi conștientizarea și luarea deciziei că e Gata, vreau să mă schimb! Eu, nu celălalt! Astăzi, acum, nu mâine! Ne-am obișnuit să ne victimizăm, să ne plângem, să ne complacem, să dăm vina pe altul. România suntem noi, fiecare în parte. A fi victimă dincolo de a fi un mecanism de apărare e o scuză bună când nu merg lucrurile. Totuși ce vei pierde când vei obține ceea ce dorești să obții?

Mă pot întreba cât mai des: Ce transmit eu acum? Dulceață sau drojdie? Cui am tulburat eu liniștea astăzi? Am iertat, mi-am cerut iertare?



Cum poate omul să-și vadă chipul său adevărat?

Viața este o călătorie. „Omul este ceea ce crede că este”, spunea Anton Cehov. Avem nevoie de mai mult curaj. Am învățat atât de bine să ne târâim, încât nu mai știm cum e să zbori. Sfântul Isaac Sirul ne învață că e nevoie să ne coborâm mintea în cămara inimii și astfel ajungem în cer.

Autodisciplina, responsabilitatea, autenticitatea pot fi instrumente prin care ne privim cu adevărat. Zilele acestea cred ca am avut o imagine clară a chipului omului contemporan. Dacă oamenii au ajuns să își doneze pielea pentru acei tineri răniți în accidentul din clubul Colectiv din București, bătrânii să dea din puținul lor, preoți și ierarhi care s-au rugat în biserici pentru cei din spitale sau cei trecuți la Domnul, donări masive de sânge în toată țara, campanii de strângere de fonduri, tind să cred că aceste sacrificii o să ducă la o lume mai bună. Păcat că am ajuns să ne ajutăm și să fim mai buni doar în aceste situații dramatice. Dar iată că există compasiune și empatie în sângele de român. Acesta este chipul adevărat; plângerea cu cei ce plâng și bucuria cu cei ce se bucură.



Avem nevoie de pregătire specială pentru a deschide fereastra sufletului?

La Hristos nu se vine în haine de gală, ci așa cum ești te aduci. Te porți „ca și cum” până devii, sau cine se pregătește este deja. Știți cum e, spațiile dintre degete au nevoie să fie apropiate cu alte degete. Dar spațiile din inimă? Uneori în suflet e mai cald ca în brațe. Nimeni nu a reușit să măsoare cât poate inima să ducă.

Hai să ne ținem de mână, să ne ținem în brațe, să ne purtăm în suflete, să ne lăsăm inimile să se întâlnească în rugăciuni, să ne oprim spre văduve, bătrâne, copii, bolnavi, să mângâiem și așa vom deschide fereastra sufletului.



Cum să scăpăm de haina tristeții?

Am învățat că cel mai mare expert într-o problemă este chiar cel care are problema respectivă. Schimbarea autentică ține de o viziune personală a vindecării. Viața este o sumă de experiențe pe care nu este nevoie să le împărțim mereu în bune sau rele. Oamenii dezvoltă structuri mentale stabile, care îi urmăresc toată viața și le provoacă suferință în mod repetitiv și se obișnuiesc să „pună răul înainte”. Apoi el va trăi din energia ta. Să minimalizezi reușitele și să te agăți de cel mai mic detaliu nereușit pentru a fi trist și anxios este o cale sigură spre depresie. Gunoiul emoțional vine din programele de autosabotaj: evitare, amânare, critică, comparații, cogniții disfuncționale, sentimente de inferioritate, rușine, vinovăție etc. Greșim pentru a învăța cum să nu mai greșim. Ultimatum-urile nu ajută, nici etichetările. Fiecare experimentează altceva și e nevoie de răbdare pentru a aștepta pe celălalt, la fel cum delicat așteaptă Hristos.

Pui o lalea galbenă într-o călimară de cerneală și petalele vor deveni mov. O minte sănătoasă este o minte care te călăuzește, nu una care te învinovățește și te condamnă. Să ne întărim în nădejde! Nu există nicio greșeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta. Problema este că noi pe noi nu reușim să ne iertăm și ne condamnăm iar și iar. Umorul și iubirea sunt două forțe vindecătoare foarte puternice. Pielea este înfometată de iubire, de atingeri. Ce ai făcut astăzi pentru sufletul tău? Dar pentru trupul tău? Fericirea nu se poate cumpăra. Din fericire! Ea vine din interior. Cum sunt este mai important decât ce am. Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogăția inimii cu care i-am iubit pe oameni.



Câteodată omul este ispitit de gânduri cumplite și se răscoală împotriva lui Dumnezeu, spunând că viața e zadarnică. Cum să trecem peste aceste momente?

Nicio problemă nu se rezolvă de la nivelul problemei. Când nu poți schimba o situație este important să îți gestionezi emoțiile pe capacitatea de a accepta. Gândul disfuncțional adeseori este ca un criminal care se întoarce la locul faptei și se murdărește sau murdărește pe alții. Noi nu avem nevoie de vinovați pe care să îi condamnăm sau de victime pe care să le plângem, ci de soluții. Dacă aș începe acum să vă povestesc despre o lămâie pe care o tai în două și o storc, apoi descriu cât este de acrișoară deja papilele salivare încep să își facă simțită prezența și nici nu ați văzut lămâia, doar am amintit despre ea. Imaginați-vă ce se întâmplă în creier și ce substanțe se secretă din creier în corp în momentele în care mintea rulează gânduri toxice. Nimeni nu ne face un rău mai mare precum ne facem noi înșine. Noi suntem propriul călău, propriul salvator sau propria victimă. Putem fi în program de supraviețuire sau în program de co-creație. Când unui gând nu îi oferi prezentul, nu îți poate crea realitatea. Îi dai o identitate, nu o luptă de putere. Atunci era valabil, acum nu mai este. Acum sunt altul, atunci am experimentat altceva. Nu le contrazici, dar sunt două situații total diferite pe care mintea le generalizează. Mintea care ne minte.

Nu Dumnezeu este vinovat pentru alegerile, compromisurile, fricile noastre. Nu ne asumăm nimic? De ce vrem să fim doar niște marionete? Unde este liberul arbitru? Nu trebuie să blestemăm lumea aceasta, ci să o însuflețim din nou. Să privim dincolo de formularele pe care le completăm, dincolo de rutina zilnică, dincolo de cuvinte. Nu deveni cine te-a rănit! Să trăim doar pentru a descoperi frumosul. Să zâmbim mai des, e gestul care are un mesaj universal, indiferent de limbă, cultură, tradiție, religie.


Cu cât te plângi mai mult, cu atât găsești mai multe motive pentru care să te plângi. Cu cât ești mai recunoscător, cu atât găsești mai multe motive pentru a fi recunoscător! Tu ce alegi?

Cum definiți veșnicia?

Veșnicia este atunci când iubești și te lași iubit. Veșnicia înseamnă să nu judeci. Veșnicia nu ține de minte, ci de inimă. Pentru fiecare om există undeva o bucățică de cer pe pământ.



Credeți că omul poate rata întâlnirea cu Dumnezeu?

Omul se întâlnește cu Dumnezeu clipă de clipă. Poate nu conștientizează tot timpul, dar omul primește toată viața invitații la întâlnire. Dumnezeu este prezent de la firul de iarbă, la dansul frunzei, la adierea de vânt, în jocul unui copil, în lacrima unei mame, în zâmbetul unui bătrân, în tăcere. E nevoie să am urechi să o aud, să am ochi să o văd, să am gânduri să o contemplu. Poate în astenia sufletească omul nu este atent la aceste mesaje, dar în pronia divină există drumuri spre Acasă.

Suntem cu toții în brațele lui Dumnezeu.



– Cum reusim sa ajungem la sufletul omului? Concret, in doua cazuri particulare: generatia celor de 60 de ani, care au trait din plin comunismul si ateismul propus de acesta si familiile mai sarace, cu grija zilei de maine, care sunt apropiate de biserica prin prisma faptului ca sunt ajutate de aceasta cu alimente si haine, dar care nu au o viata angajanta de spovedanie si impartasanie. Ce trebuie schimbat in noi astfel incat sa le putem vorbi despre Dumnezeu?

Timpul nu vindecă rănile, ci ne obișnuim cu durerea, începe să facă parte din noi. Poate că nu știm să plângem pe umărul celuilalt, nu am învățat să ștergem o lacrimă fierbinte… Fiecare generație are provocările ei. La sufletul omului nu se ajunge prin teorii, ci prin fapte concrete. Omul are nevoie de iubire și de sens astăzi mai mult ca niciodată. Cred că cea mai mare tulburare emoțională acum este lipsa de sens. Oamenii se întâlnesc ca să se ajute, să crească fiecare în ritmul său propriu. Credințele (personale, familiale, religioase, sociale) care se fixează în cap îi fac să pornească lupta de putere.

A schimba lumea înseamnă a schimba familia. Ce se întâmplă pe sub masă în familie? Agenda secretă, jocurile și lupta de putere, limbajul paradoxal, șantajul emoțional, încrederea, comunicarea, legătura cu societatea etc. Putem transmite cu iuțeala fulgerului știri în jurul lumii, dar drumul spre inima celor pe care îi iubim este din ce în ce mai greu. Mai bine trăiesc cu iubire într-o colibă, decât fără iubire într-un palat.

Te văd, te aud, sunt aici, îmi doresc să aud de la familii!



– Cum dobandim rabdarea si smerenia?

Spuneam într-un material că răbdarea începe abia când ți s-a terminat răbdarea. Și eu le caut. Dacă le găsiți înaintea mea să îmi dați de veste. Mulțumesc!



– Vorbiti-ne despre iubirea ce trebuie sa se salasluiasca intre noi toti, ca fii ai lui Dumnezeu, sa renuntam la mai micile sau mai marile asperitati/indiferente existente intre noi, sa ne dam seama de chipul lui Hristos din fiecare dintre noi si sa traim frumos unii cu ceilalti.

Părintele Dumitru Stăniloae invită într-o scriere la tăcere ca reflecţie la taina lui Dumnezeu şi la taina propriei persoane. Cine vorbeşte tot timpul cade într-o vorbărie superficială. În tăcere se arată simţirea prezenţei lui Dumnezeu ca lumină şi taină inepuizabilă…

O întâlnire cu un suflet poate schimba acel suflet sau poate schimba ceva în tine. Oamenii se întâlnesc pe baza asemănărilor și se dezvoltă pe baza diferențelor. Avem nevoie de o sensibilitate duhovnicească, de o noblețe, de a nu răni pe celălalt. Lucrarea Sfintelor Taine în viața noastră ne ajută să fim în comuniune cu Dumnezeu și între noi. Răstignirea egoismului și învierea compasiunii, iertării, autodăruirii. Imitarea lui Hristos. Suntem născuți pentru a iubi. Inima omului este mereu în căutarea iubirii. Omule, când te-ai pus ultima oară în locul celuilalt?



Un cuvânt de încheiere…

Acolo unde te împiedici este îngropată comoara ta. Curaj și bucurie!




Dacă nu poți spune ceva bun despre un om, atunci nu spune nimic…

https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

Thursday, December 10, 2015

Pr Hrisostom Filipescu











Despre bolile inceputului de mileniu III, cu parintele Hrisostom Filipescu - Egumenul Schitului Tibucani din judetul Neam

Parintele Arsenie Boca - Straluciri de har








Regizor: Nicolae Marginean. Rostirea cuvintelor Parintelui Arsenie Boca - Mihai Bica. Regia tehnica: Cornel Ciuleanu. Cantari bisericesti: Diaconul Protopsalt Mihai Buca si isonarii Ionut Dima, Stefan Voicu, Ioan Hangu

1.Iisus Hristos: Dumnezeu - Omul, 2.Pustiirea firii omenesti in Adam,
3. Refacera firii omenesti in Iisus Hristos, 4. Continuarea biruintei prin Taina,
5. Vremuri de mantuire, 6. Himalaia prostiei omenesti,
7. Povatuire in taina spovedaniei, 8. Libertatea: lepadarea de sine,
9. Credinta, 10. Chantecler,
11. Regenerareaa familiei si a neamului, 12. Prietenia, Taina Cununiei, preoteasa,
13. Cuvinte interzise, 14. Cine intra in imparatia lui Dumnezeu,
15. Ce sunt sfintii, 16. Porunca iubirii,
17. Transformarea omului in Om, 18. Biografia Parintelui Arsenie Boca

Tuesday, December 8, 2015

Nu eşti nici cea mai neînsemnată .. ( Parintele Arsenie Papacioc )


„Nu eşti nici cea mai neînsemnată clipă de timp neînsoţită de Acel Prinţ grozav al iubirii divine, Acel Înger de Mare Sfat, de Acea Inimă, Care a preferat să fie străpunsă, decât să te părăsească!”

Parintele Arsenie Papacioc

Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu... ( Sf. Maxim Marturisitorul )


Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi.

Sf. Maxim Marturisitorul


Sunday, December 6, 2015

Mărturia Părintelui Athanásios Mytilineos despre Sfântul Paisie Aghioritul,




Părintele Athanasios Mytilineos (1927-2006), egumenul Mănăstirii Komniniou, Stomio, Larisa

Sfântul Paisie, pe care l-am vizitat de curând [1978], mi-a spus următoarele. Mi-a mai povestit şi alte lucruri minunate, dar pe care nu pot să vi le spun. Aşadar, mi-a zis: ,,Mulţi spun că au simţit o bucurie, fiindcă au văzut, de exemplu, un lucru duhovnicesc etc. Această bucurie este foarte lumească. Aceasta nu este bucuria pe care trebuie să o căutăm, este asemeni bucuriei unui bărbat pentru o femeie, este iubirea pătimaşă care învăluie inima. Bucuria duhovnicească este atât de delicată, încât nu poţi să o sesizezi, atât de delicată este. Aşadar, la nivel absolut, există simțirea inimii pârjolite de flacăra dragostei Lui Hristos.

***

Pe Sfântul Paisie l-am găzduit cândva la noi la mănăstire şi, de multe ori, atunci când ne vorbea, folosea cuvântul ,,omenie”. Îi plăcea foarte mult acest cuvânt. Creştinul, atunci când nu se abate de la calea cea bună, de la învăţătura evanghelică, are omenie. Mai folosea şi alt cuvânt, ,,nobleţe”. Spunea: «Omul se umple de omenie, se umple de nobleţe, iar aceasta este foarte bine, indiferent dacă este sărac, bogat, învăţat, neînvăţat, să-şi ţină cinstea, să aibă această omenie, această nobleţe».


Sfântul Paisie Aghioritul și Părintele Athanasios Mytilineos

În urmă cu ceva vreme l-am avut în vizită pe Sfântul Paisie [1978], şi ne spunea de această nobleţe pe care o au oamenii, cei cu adevărat duhovniceşti, cei care au înlăuntrul lor duhul Lui Dumnezeu. «Să ştiţi, nu banii îl fac nobil pe om». Baţi la o uşă, şi nu te întreabă: «Ţi-e foame, ţi-e sete? Eşti cumva obosit? Nu, îţi spune: Pleacă, cerşetorule!». Care mai este nobleţea aici? Nobleţe înseamnă să-l înţelegi pe semenul tău. Aceasta este adevărata nobleţe, aceasta este omenia.

***

Sfântul Paisie spunea că diavolul încearcă să ne strice liniştea cu televizorul. Mi-a scris acest lucru într-o scrisoare. Spune: “A trimis, diavolul, la această persoană, televizorul, imaginaţia, iar imaginaţia lucrează”.

***

Un monah aghiorit, mai exact, Sfântul Paisie, mi-a spus următoarea întâmplare despre o femeie care spunea: «Hristoase, eu nu am cum să câştig Împărăţia, din pricina păcatelor mele. Arată-mi-Te în această viaţă, ca să am şi eu o bucurie, să Te văd în faţa mea». Şi, într-adevăr, cândva, L-a văzut pe Hristos în Sfântul Potir. L-a văzut pe Hristos! Aşa de mult s-a bucurat dar, în acelaşi timp, s-a umplut de mândrie şi a început să zică: «Eu L-am văzut pe Hristos, înţelegeţi că mi s-a arătat tocmai mie?». Sărmana femeie a pierdut Împărăţia. Hristos, care vede adâncul sufletului tuturor, a îngăduit să i se întâmple acest lucru, ştiind că această femeie se va pierde. Nu este vreun experiment pe care îl face Hristos, ca oamenii să-şi piardă sufletul, ci pentru ca mândria ascunsă să fie dată în vileag. Femeia aceasta zicea: ,,Sunt păcătoasă!”. Avea, însă, mândrie ascunsă în sufletul ei, iar de această mândrie nici ea însăşi nu ştia, ci doar Hristos cunoştea acest lucru. Aşadar, este foarte periculos să credem că am ajuns unde am ajuns și să luăm asta drept un indiciu că ne vom mântui!”.

http://www.pemptousia.ro/2014/08/marturia-parintelui-athanasios-mytilineos-despre-parintele-paisie-aghioritul/