Dacă mănăstirea este cum îmi place mie să spun: tinda raiului, poarta cerului, casa lui Dumnezeu, locul împlinirilor, nu mai poate fi ceva din lumea aceasta, ci este ceva mai presus de lume. Şi dacă ne gândim la o expresie dintr-o poezie a maicii Teodosia, am putea zice că mănăstirea e undeva „Sus, deasupra lumilor / În locul minunilor ”.
Şi într-adevăr, într-o mănăstire trebuie să se întâmple minuni. Nu minuni cum aşteaptă oamenii în general, ci minuni cum aşteaptă şi vrea să le facă Dumnezeu pentru cei care sunt între cer şi pământ, şi anume minunea schimbării în bine, minunea realizării unui om mai presus de obişnuit, mai presus de oamenii care trăiesc în lumea aceasta.
Dacă suntem mai înalţi decât patimile, dacă ne-am ridicat peste gândul veacului acestuia, nu se poate să nu avem plinătatea bucuriei pe care Domnul Hristos vrea să o avem, că doar spune în Sfânta Evanghelie clar: „Acestea vi le-am spus , ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină (Ioan 15,11). Deci nu e o bucurie oarecare, ci o bucurie din bucuria Domnului Hristos, o bucurie deplină, neştirbită, o bucurie desăvârşită, o bucurie covârşitoare”.
Aşa trebuie să trăiască toţi creştinii, şi mai ales aşa trebuie să trăiască toţi călugării. Şi dacă nu este aşa, înseamnă că nu suntem în rostul nostru, că nu suntem deasupra lumilor , că suntem încă cufundaţi în lumea aceasta, că suntem încă astupaţi de răutăţi, că suntem hărţuiţi de pornirile pe care nu le binecuvintează Dumnezeu. Iar dacă se împlineşte cuvântul psalmistului, care zice: „Afară de Tine pe cine mai am în cer şi cu Tine ce-mi mai lipseşte pe pământ”, sau cuvântul Sfântului Marcu Ascetul că „Hristos se face toate celui ce crede” atunci suntem deasupra lumilor, în locul minunilor, suntem între cer şi pământ, suntem mai presus de lume, suntem mai aproape de cer.
Cuvânt rostit de Părintele Teofil la Mănăstirea Brâncoveanu, 18 mai 1993 (selecţii din vol. “Lumini de gând”, Ed. Teognost, 2003)
https://parinteleteofil.wordpress.com/2015/04/01/deasupra-lumilor-in-locul-minunilor/#more-1019
Lazăre, vino afară !
Şi Lazăr a ieşit din mormântul unde stătuse patru zile ,înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă.
Toată adunarea iudeilor care veniseră cu Iisus şi cu ucenicii Săi priveau uimiţi minunându-se de această arătare nemaivăzută.Deşi asistaseră la atâtea minuni săvârşite de Mântuitorul Hristos ,aceasta le întrecea pe toate căci mortul-viu mirosea a cadavru în descompunere.
Odată cu porunca dumnezeiască Lazăr s-a umplut de Viaţă şi de har căci învierea lui a prefigurat învierea noastră cea de obşte .
Cu moartea pe moarte călcând peste puţină vreme la Ierusalim Învăţătorul şi prietenul său va muri şi va învia pentru răscumpărarea păcatelor poporului.
Cum s-a simţit Lazăr cel mort şi înviat văzându-L pe Binefăcătorul său şi cum L-ar fi putut răsplăti pentru o asemenea minune el şi toţi aceia care au fost vindecaţi de Cel despre care Psalmistul spune : că Tu priveşti la necazuri şi la durere ca să le iei în mâinile Tale ? Cu ce ar putea plăti omul pentru binefacerile pe care le-a primit şi cu ce ar putea echivala un serviciu făcut de Dumnezeu? De bună seamă că n-are ce da căci gol am ieşit din pântecele maicii mele şi nimic din cele cu care se înconjoară nu-i aparţine. Nici Mântuitorul nu aştepta altă răsplată decât cea izvorâtă din inima înfrântă şi smerită.
Lazăr, prietenul Său de multe ori L-a găzduit în casa lui căci îi plăcea să-I asculte învăţăturile iar Domnul văzuse în el israilitean întru care nu este vicleşug de aceea îl iubea. Prin el ,Iisus avea să se preaslăvească înaintea poporului şi să-Şi arate dumnezeirea. Cele două surori,Marta şi Maria ,diferite prin aptitudini şi preferinţe îşi plângeau fratele căci odată cu boala şi moartea lui li se dusese şi nădejdea în braţul care trebuia să le ocrotească . Marta ,aplecată mai mult spre treburile gospodăreşti,se silea şi se îngrijea de multe şi niciodată n-avea timp să şadă lângă Oaspetele lor şi să-L asculte. Ea pregătea cele necesare pentru onoarea familiei şi pentru mulţumirea celor care le intrau în casă. Nu înţelegea că Musafirul care le binecuvânta masa n-a venit în lume pentru ospeţele oamenilor ci , Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi . Maria însă, a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea şi de câte ori venea Învăţătorul cu ucenicii în casa lor îi sorbea cu nesaţ ,cuvintele.
Se adunaseră lângă ele toate rudeniile ca să le mângâie şi să-l plângă pe Lazăr care zăcea în mormânt şi pe lângă aceştia veniseră vecinii şi mulţi alţii care auzind că Iisus a fost chemat erau curioşi să vadă ce o să se întâmple. Unii chiar cârteau spunând că Acesta care a deschis ochii orbului nu putea să-l vindece ca să nu moară ? Mai apoi văzându-l pe Iisus lăcrimând ,suspinând în Sine s-au convins că-l iubea cu adevărat pe Lazăr dar tot nu-şi explicau de ce nu l-a vindecat chiar şi de la distanţă cum făcuse cu atâţia alţii de nenumărate ori?
Dar Iisus ştia dinainte ce se petrecea în Betania lui dragă căci se tulburase cu Duhul iar ucenicii Îl anunţaseră de boala prietenului Său de aceea le spune:Această boală nu este spre moarte ci spre slava Lui Dumnezeu ca prin ea Fiul Lui Dumnezeu să se slăvească. Ei aveau în primul rând nevoie ca să creadă în dumnezeirea Lui deşi văzuseră cele pe care nimeni în Israel nu le-a mai făcut dar gândeau ca nişte oameni şi doreau de la Iisus ceea ce dorea tot poporul – să le fie conducător şi izbăvitor de robia stăpânirii romane. Era prea greu pentru ei şi pentru toţi cei care Îl iubeau sau Îl urau pe Iisus să înţeleagă dimensiunea lucrării de mântuire care se petrecea sub ochii lor.
Minunile pe care le făcea Hristos dubla cununa împărătească pe care speranţele lor I-o aşezaseră pe cap, dându-i un vot favorabil din partea celor pentru care înmulţise pâinile şi care era o chezăşie că odată cu venirea Lui în fruntea poporului acesta nu va mai flămânzi, nu va mai boli,nu va mai trăi în robie ci ,va stăpâni peste celelalte popoare mai puţin binecuvântate. La această slavă pământească râvniseră doi dintre ucenici cerându-I să-i aşeze unul de-a dreapta şi altul de-a stânga în Împărăţia Sa. “De-a dreapta şi de-a stânga”nu era ceea ce credeau ei că este ci ,Crucea pe care pentru a Se smeri până la sfârşit El a fost răstignit între făcătorii de rele.
Ştiindu-le gândurile Iisus le spune înainte de a pleca în Betania ca să-l învieze pe Lazăr : Şi Mă bucur pentru voi ca să credeţi că n-am fost acolo.
Deci El n-a fost înainte la prietenul Său nici cu gândul ,nici cu Duhul şi nici cu trupul Său omenesc. Aveau să meargă împreună pentru a confirma prin urmaşii lor până la sfârşitul veacurilor Adevărul cuvintelor Lui pe care le spusese Martei şi întregii lumi : Nu ţi-am spus că dacă vei crede ,vei vedea slava Lui Dumnezeu?
Atât trebuia şi atât lipsea omenirii ca să fie fericită – dacă vei crede – cuvântul care dă viaţă şi veşnicie la toată făptura văzută şi nevăzută. Crede ! Pentru mulţi – balsam de pus la inimă ,izvor de nădejde,pricină de bucurie,făcător de pace,născător de fii Lui Dumnezeu. Dar pentru alţii – nebunie şi sminteală,piatră de poticnire,prăpastie de vorbe deşarte,pustiu al inimii…
Dar Lazăr?
A bolit o vreme până să moară .De ce nu L-a chemat pe Domnul şi prietenul său ca să-l vindece încă de la început?
Îl iubea atât de mult încât a preferat mai bine să sufere decât să-L expună în faţa celor care Îl urmăreau ca să-L omoare cu pietre ca pe un blasfemiator? Poate nu înţelegem acest soi de dragoste jertfelnică dar ea există dincolo de reproşurile Martei: Doamne,dacă ai fi fost aici fratele meu n-ar fi murit! Nici ea nu înţelegea cele ce trebuiau să se împlinească.
Dar fariseii şi bătrânii poporului?
Aceştia nu doreau un astfel de mântuitor care să stea la masă cu vameşii şi desfrânatele şi să găzduiască la un om păcătos.Ei voiau un mesia după calapodul lor care să-i salveze de stăpâniri străine şi să le întărească privilegiile. Egalitatea şi fraternitatea pe care Teslarul din Nazaret le-o propunea nu se potrivea cu firea lor tare în cervicie .Legea pe care o moşteniseră de la Moise şi pe care acum o împlinea Iisus cu porunca iubirii aproapelui şi chiar a duşmanului ,a iertării precum şi noi iertăm greşiţilor noştri nu le satisfăcea nici orgoliul nici năzuinţele.Pentru ei era mai bine aşa cum apucaseră din vechime şi continuau să împartă oamenii după criterii arbitrare în drepţi şi păcătoşi. Cuvintele Mântuitorului : Cine are urechi de auzit şi cine are ochi de văzut ,să vadă chiar dacă li se adresa în mod special, nu aveau pentru ei nici o valoare deoarece nici interesul lor nu voia să vadă ori să audă.
De aceea căutau cu tot dinadinsul să-L prindă în cuvânt ca să aibă dovada unei vinovăţii pe care încă de la începutul propovăduirii Lui I-o puseseră în spate. Au aflat prin spionii pe care-i trimiteau pe urmele Lui Iisus de învierea lui Lazăr şi s-au aprins de ură şi mânie.
Sfidând răutatea celor care hotărâseră să-L omoare ,Mântuitorul descinde în Ierusalim urmat de mulţime mare de popor aclamând.Acum nu mai vorbeşte în pilde,cuvintele Lui sunt şfichiuiri de bici smulse din Scripturile pe care le împlinea .
Este scris : Şi va fi casa Mea ,casă de rugăciune dar voi aţi făcut în ea peşteră de tâlhari.
Dar tot aşteaptă plin de iubire ca ei să-L recunoască pe trimisul Domnului pe care pruncii de la sân Îl slăveau : Osana ,Fiul lui David !Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului ! Nici acum n-au vrut să creadă că Cel ce venea călare pe mânzul asinei era Mesia ,vestit de toţi Proorocii ,de ghicitorii în stele, de Sibile, de duhurile templelor păgâne, legitimat de marile şi nemaivăzutele Lui fapte, confirmat de imensa popularitate a celor pentru care venise în lume şi cărora Acesta toate neputinţele noastre le-a luat şi toate boalele noastre le-a purtat.
Şi-au astupat urechile şi au strigat cu ură : Auzi ce zic aceştia ?Şi iar le aminteşte Iisus, Scripturile : Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă pentru vrăjmaşii Tăi ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător.
Dar încă nu venise ceasul ca Fiul Omului să fie dat în mâna celor fărădelege.
Lazăre, vino afară ! ne strigă Mântuitorul de două mii de ani chemându-ne să ieşim din mormântul nepăsării şi să înviem întru dreptate. Căci El nu numai pe Lazăr l-a înviat ci ,pe întreg neamul omenesc.
De atunci şi până azi mulţi “lazări”morţi au fost şi au înviat, pierduţi au fost şi s-au aflat. Şi mulţi farisei sunt printre noi care-şi lungesc ciucurii limbii otrăvind cu ea minţile celor care aşteaptă de la ei puţină decenţă şi o minimă dorinţă de a cunoaşte şi a spune Adevărul. Care oricât de hulit ar fi tot iese la iveală pentru că Lumina nu se ţine sub obroc ci ,la loc de cinste în sfeşnicul conştiinţei. Va ţîşni biruitoare ca de fiecare dată bucurând pe unii , orbindu-i pe alţii ca să se împlinească proorocia : Cu ură nedreaptă M-au urât.
Să-I auzim chemarea şi să-L urmăm în Ierusalimul mântuirii noastre ,pătimind împreună cu El ca să înviem în ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea.
http://www.lumeacredintei.com/ortodoxie-si-traire/lazari-si-farisei/
