Wednesday, December 4, 2019

Sihastrul Rafail Noica, duhovnicul retras la schitul Lăzești din Apuseni


Părintele Rafail Noica în una din rarele apariţii în public Părintele Rafail Noica, fiul marelui filosof român, Constantin Noica, este recunoscut drept unul dintre cei mai mari duhovnici români în viaţă. Locuieşte retras de 20 de ani la o mănăstire din Munţii Apuseni, în satul Lăzeşti, comuna Albac.



Este cunoscut şi sub titulatura de ieromonahul de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezatorul, ţinutul Maldon, Essex, din Anglia.. Rafail Noica s-a născut în 1942. A primit în familie o educaţie creştină minimă, deoarece tatăl său punea accent mai mult pe latura filosofică a vieţii, decât pe cea creştină, iar mama să era de confesiune anglicană. Creştinismul de început al tânărului Rafail se rezuma doar la participarea la Slujba de Înviere. La vârsta de doar 13 ani, cu scopul primirii unei educaţii mai alese, mama sa l-a luat cu ea în Anglia, ţară ei de origine.

Aici s-a alăturat mai întâi anglicanilor, însă aici a rămas prea mult timp. După cum el însuşi spunea, în mărturiile sale, “atmosfera de la anglicani era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apucă căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic”. După experienţa anglicană, Rafail Noica a trecut pe la penticostali, congregaţionalişti, Armată Salvării şi alte culte. Dintre toate confesiunile întâlnite, cel mai mult s-a ataşat de comunitatea baptistă, unde a stat un an şi jumătate. Întoarcerea la Ortodoxie a avut loc în anul 1961, iar în anul 1965, Părintele Rafail Noica a fost ”tuns” în monahism, la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezatorul din Essex, de către Părintele Sofronie Saharov.

S-a întors în România în anul 1993, după 38 de ani de la momentul plecării din ţară. Reprezentanţii Patriarhiei Române l-au dorit episcop, dar Părintele Rafail Noica a respins oferta. În 1993 s-a retras la o mănăstire din Apuseni, în satul Lăzeşti, comuna Albac, unde trăieşte în sihăstrie. Apare în public foarte rar, de două, trei ori pe an la câte o conferinţă susţinută la Alba Iulia sau Bucureşti. Sălile în care ţine cuvântările sunt de fiecare dată neîncăpătoare pentru sutele şi chiar miile de oameni care doresc să îl asculte. “Am scris o singură carte, care se numeşte Gânduri. Am scris-o, mai ales, din îndemnul cuiva, care se aştepta că fiul lui Noica să scrie o carte. Şi când a deschis această carte, prima pagină era albă, a două era albă şi toate celelalte la fel. Acum, la sfârşitul vieţii mele, mă gândesc să scriu ăla carte care s-ar numi Memorii, fiindcă aşa scriu toţi oamenii mari. Or, cum eu mi-am pierdut memoria, această carte va fi asemenea celei dintâi!”, a spus duhovnicul, întrebat despre scrierile sale. Cu toate acestea, cuvinte ale Părintelui Rafail Noica se găsesc în două cărţi (“Celălalt Noica” şi “Cultura Duhului”), câteva articole şi o serie de conferinţe pe care le-a susţinut de-a lungul anilor. Rafail Noica publică în revista de spiritualitate monastică Epifania din Alba-Iulia traduceri din învăţăturile Sfântului Siluan Athonitul, “bunicul” său duhovnicesc şi alte articole.

A tradus din limba rusă şi publicat la Alba Iulia două cărţi scrise de duhovnicul său, Părintele Sofronie Saharov. Rafail Noica despre tatăl său, Constantin Noica: ”Pe tata l-am cunoscut foarte puţin, fiindcă din copilărie, nu ştiu în ce an, au divorţat părinţii mei. Tată, fiind din neam de moşieri, iar mama având origine “nesănătoasă”, fiind englezoaică, s-au gândit că, dacă se despart, o să riscăm mai puţine lucruri care ne ameninţau în regimul comunist şi poate că şi mama se gândea să-şi recâştige cetăţenia britanică şi să ne ia şi pe noi, copiii, în libertate, să ne dea o educaţie. La un moment dat, tată a avut domiciliu forţat în Câmpulung Muscel, iar noi rămăsesem în Bucureşti. În ’55 s-a repatriat mama şi ne-am dus şi noi, copiii, la ea. L-am cunoscut puţin. După moartea lui, din articole, am văzut că era mai mult decât ce credeam eu. Mă gândeam, de exemplu – o să va mărturisesc şi asta – ce face un filosof acum în România lui Ceauşescu ? Adică, “ţară arde şi baba se piaptănă”, cum se zice. Dar mi-am dat seama că nu era aşa de simplu şi că a fost şi acolo o pronie a lui Dumnezeu.

Filosofia lui nu o înţeleg şi încă nu pot să citesc cărţile tatei, fiindcă nu pot înţelege filosofia. De când a ieşit din închisoare, din ’68, tată ne-a vizitat însă, în Anglia de trei ori şi, în felul nostru, ne-am înţeles din ce în ce mai bine până când, în ’85 sau ’86 cred, când a venit ultima oară, ne-am despărţit într-o înţelegere adâncă, într-o armonie adâncă, pe care nu o puteam exprimă în cuvinte, fiindcă altul era limbajul lui, altul al meu.

Dar simţeam pe dedesubt un alt curent care ne unea şi, într-un fel, simţeam în chemarea mea o moştenire de la tată. Poate simţea şi el, după cum s-a şi exprimat, o împlinire a lui prin fiul sau, care a venit la altă filosofie, la altă cultură”.

Arhim. Andrei COROIAN

Saturday, November 23, 2019

Când facem prostrații la biserică


La Sfânta Liturghie facem prostrații:


la începutul „Este bine și corect să ne închinăm Tatălui, Fiului și ...”

la sfârșitul rugăciunii, „Te lăudăm, te binecuvântăm ...”

la sfârșitul rugăciunii, „Este într-adevăr întâlnire să te binecuvânteze pe tine, Theotokos” (sau orice imn este folosit la locul său)

la începutul Rugăciunii Domnului

când Sfintele Daruri sunt scoase spre comuniune

când, după aceea, preotul, care ține Darurile, spune „Întotdeauna, acum și mereu ...” (cu excepția celor care au făcut comunitate, care ar trebui pur și simplu să plece)

Notă: Deși prostituțiile nu sunt legate pentru sâmbătă, este o practică obișnuită să se facă prostrații în acea zi în timpul Sfintei Liturghii, în punctele indicate mai sus.

Monday, November 18, 2019

Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Scrisoarea ta m-a mişcat mult. N-am să-ţi ascund: am plâns asupra ei, citind-o şi recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieţii omeneşti. Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloşie. Mai ales furtul îţi stătea în obicei – dar te păzeai cu îndemânare, şi toţi te lăudau ca pe un tânăr de treabă. Odată, însă, ai fost prins furând şi fugărit. Ai fugit şi ţi-ai rupt piciorul. Nimeni nu a aflat taina ta. Au chemat doctorul. Doctorul ţi-a zis că s-a terminat cu piciorul.

Au chemat preotul să citească rugăciune. Rugăciunea, spui tu, nu a ajutat piciorului tău rupt, dar ţi-a cutremurat sufletul.

Ţi-ai amintit de Dumnezeu, şi ţi s-a făcut silă de viaţa ta ticăloasă. Te-ai pocăit cu sufletul şi ai făgăduit că vei trăi după legea lui Dumnezeu.

Şi atunci, cum spui că rugăciunea nu ţi-a ajutat? Te-a deşteptat; a înviat sufletul tău. Şi asta este principalul. Ai plătit sufletul cu un picior. Ieftin l-ai plătit.

Fii liniştit. Dar asta nu e totul. După ce te-ai înzdrăvenit, ai început să te rogi lui Dumnezeu cu osârdie. Atunci, unii te-au reclamat ca vrăjitor şi descântător. Şi ai fost pedepsit de autorităţi. Acest lucru te-a tulburat mult, şi de aceea scrii întrebând ce înseamnă asta.

Înseamnă că este strâmt drumul ce duce în împărăţia lui Dumnezeu.

Mântuitorul i-a preîntâmpinat cu privire la acest lucru pe cei ce merg în urma Lui. Şi aici nu trebuie să încapă mirarea.

Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii. Dacă faci răul, oamenii pot să te şi laude, însă Dumnezeu te va pedepsi. Dacă faci binele, oamenii pot să te şi pedepsească, însă Dumnezeu te va răsplăti.

Hristos a făcut doar binele, şi totuşi oamenii L-au răstignit. Nu te uita la oameni. Trebuie să tinzi către Dumnezeu.

Ai dat un picior pentru suflet. Dacă trebuie, dă-ţi pentru suflet trupul tot. Şi totuşi, ai plătit ieftin pentru sufletul tău. Fiindcă ai dat putreziciune pentru un mărgăritar de mult preţ.

Nu te teme. Tu doar să propăşeşti pe calea pe care ai apucat-o.

Dumnezeu să îţi fie într-ajutor!"

(Sfântul Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebările lumii de azi)

Monday, November 11, 2019

Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă. ( Părintele Arsenie Boca )



Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.


Părintele Arsenie Boca

Thursday, November 7, 2019

Dacă spui dorința tot timpul, mintea o coboară în inimă ( Sfântul Iosif Hesychast )

Dacă spui tot timpul speranță, coboară în inimă și, cu propria ta violență, păstrează-ți mintea limpede în cuvinte, fără nicio imaginație, doar cuvintele pe care le vrei să le spui. 
Atunci mintea se purifică și este încântată să spună doar dorința.

Sfântul Iosif Hesychast

Sunday, November 3, 2019

Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. ( Stareţul Varsanufie de la Optina )



Domnul ne-a făgăduit că ne va ierta păcatele dacă ne pocăim, iar nu că vom trăi şi mâine. De aceea, este absolut necesar ca în oricare din situaţii, bune sau rele, să păzim poruncile şi datoriile noastre, fără să uităm vreodată cuvintele: “Iată, ACUM este vremea potrivită, iată, ACUM este vremea mântuirii”.

Stareţul Varsanufie de la Optina

Tuesday, October 22, 2019

Cum învățăm să iertăm și să iubim? ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )



Iertând și iubind. 
Exercițiul zilnic al iertării și al iubirii.
 Contează foarte mult ce viziune personală are fiecare asupra iertării. Înțelegerea procesului biochimic și neuronal al ancorării reacțiilor emoționale în corp și blocarea în trecut (emoțional și cognitiv) fac ca decojirea rănilor și vindecarea lor să fie eficientă. Iertarea este un proces terapeutic care începe „aici și acum”, indiferent de travaliul lui. Despachetarea cu grijă a emoțiilor. Uneori este nevoie de mult timp pentru a ne curăța de resentimente, frustrare, neputință, vinovăție, rușine și pregătirea minții pentru acceptare. Iertarea înseamnă să ștergi toate datoriile celor care ți-au provocat un rău real, păstrând demnitatea și iubirea. În procesul iertării se observă rezultate atât în planul emoțional, dar mai ales fizic, deoarece multe boli au la rădăcină neiertări de sine sau ale celorlalți.

„Iertarea este un act de iubire”, spune părintele Dumitru Stăniloae. Dacă iert pe cineva, încep să-l iubesc. Fără a iubi și a fi iubit, sufletul omului se usucă și moare. Dumnezeu te iubește! Comportă-te cu ceilalți cum se comportă Dumnezeu cu tine! Ca să se întâmple minuni este nevoie să iubim.

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu