Monday, July 16, 2018

Sfânta Cuvioasă Macrina

Sfinta Macrina a fost sora mai mare a Sfintilor Vasile cel Mare si Grigorie de Nisa. Fecioara tînara fiind, ea a fost logodita cu un barbat nobil. Cînd logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai voit sa se logodeasca cu alt barbat, zicînd: „Nu este drept ca fecioara logodita o data cu un barbat sa caute dupa aceea iar logodna; chiar si dupa legea firii, trebuie sa fie o singura logodna, asa cum este o singura nastere, si o singura moarte." Ea a mai aratat ca dreapta este cugetarea ei si din credinta în înviere, socotind ca logodnicul ei nu a murit, ci traieste în Dumnezeu. A zis Macrina: „Pacat si rusine trebuie sa-i fie femeii care nu-i este credincioasa barbatului ei atunci cînd acesta este fortat sa plece într-o calatorie departata." Dupa moartea logodnicului ei, Macrina, împreuna cu maica ei, Emilia, au luat tunderea în monahism, nevoindu-se în asceza aspra. Ele au trait din lucrul mîinilor lor, cea mai mare a timpului însa închinînd-o rugaciunii si cugetarilor dumnezeiesti. Dupa un timp, maica Emilia a murit, si la fel fratele, Sfîntul Vasile cel Mare. La noua luni dupa moartea Marelui Vasile, celalalt frate al sfintei, Sfîntul Grigorie de Nisa, a venit sa o cerceteze pe Macrina, sora lui, si a aflat-o si pe ea pe patul cel de moarte. Cu putin înainte de ceasul iesirii sufletului ei, Macrina s-a rugat Domnului astfel: „Stapîne Atotputernice Doamne, Carele dai odihna trupurilor noastre prin somnul mortii pentru o vreme, Tu iara le vei scula pre ele la buciumul cel de apoi. larta-mi mie pacatele mele, Stapîne Doamne lisuse Hristoase, si da-mi mie cu suflet curat sa ies înaintea Ta din acest trup stricacios, daruiestemi mie ca sufletul meu fara de pacat sa se înalte, ca tamîia înaintea Ta." Ea dupa aceea s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, fata si inima, si si-a dat sufletul. Ea s-a odihnit în Domnul la anul 379 dupa întrupare.

Friday, July 13, 2018

Pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc ...( Părintele Cleopa )


Cum luceaza Dumnezeu prin energiile Sale in ingeri, in natura si in oameni ?

Lucreaza in toata zidirea precum voieste si precum stie ca este de folos. Prin dumnezeiestile energii, " pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc "; planetele si intreg universul le conduce, iar pe oameni ii umple de intelepciune, de credinta si de tot felul de daruri, spre mantuire.

Părintele Cleopa

Wednesday, July 11, 2018

Fiecare persoană va fi plătită de șeful pentru care a lucrat. ( Sfântul Paisie Aghioritul )

Bineînțeles, fiecare persoană va fi plătită de șeful pentru care a lucrat. 
Cei care lucrează pentru Hristos vor primi o sută de ori acum în acest timp și în viața veșnică (Marcu 10:30); iar cei care lucrează pentru seful întunecat vor primi întuneric chiar și acum.


Sfântul Paisie Aghioritul

Saturday, July 7, 2018

Trufie şi hotărâre , umilinţă şi josnicie ( Sfantul Ioan Gura de Aur )

 
Nimic nu este mai străin sufletului creştin ca trufia. Zic trufie şi câtuşi de puţin cinstită vorbire şi curaj, care se potrivesc de minune creştinului.

Tot aşa, una-i umilinţa şi altceva josnicia, linguşirea şi lichelismul. Dar vă limpezesc prin câteva pilde.

Firea – se pare – le potriveşte şi pe cele ce sunt potrivnice. Lângă grâu, neghina, lângă trandafir, spinii.

Copiii ar putea fi înşelaţi, dar oamenii maturi, cunoscători, ca să zicem, în această plugărie duhovnicească, ştiu să deosebească ceea ce-i rău de ceea ce-i, cu adevărat, bine.

Doriţi să înţelegeţi convieţuirea umilinţei şi a libertăţii? Ascultaţi pe Sfântul Apostol Pavel: “îmi pasă prea puţin de voi fi judecat de voi sau de lume – iar eu nu mă judec pe mine însumi. Ştiu că n-am făcut nici un rău. Dar nu sunt de loc îndreptăţit pentru aceasta…”

Voiţi acum să aflaţi ce-i linguşirea? Ascultaţi pe nebunii iudei: “Noi n-avem rege decât pe Cezarul…”

Intr-un cuvânt, obrăznicia este a te lăsa prins de mânie, a te împrăştia în cuvinte de ocară fară temei, a voi să te răzbuni sau a te lăsa dus de porniri nedrepte.

Fermitatea în grăire, curajul, însemnează tocmai a înfrunta primejdiile şi moartea – a lăsa deoparte, pentru a plăcea lui Dumnezeu, duşmănia, linguşirea şi josnicia.

Umilinţa este a sluji altora, cu gândul de a fi pe placul lui Dumnezeu, a te coborî din înălţimea demnităţii tale, ca să săvârşeşti o lucrare cu adevărat mare şi admirabilă, iată ce-l onorează peom.

(Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvinte alese) 
 

Wednesday, July 4, 2018

Sfinți ( Sfântul Nectarie din Egina )


Biserica noastră onorează sfinții nu ca dumnezei, ci ca slujitori credincioși, ca oameni sfinți și prieteni ai lui Dumnezeu. Ea ridică luptele pe care le-au angajat și faptele pe care le-au îndeplinit pentru slava lui Dumnezeu prin acțiunea harului Său, astfel încât toată onoarea pe care o dă Biserica se referă la Ființa Supremă, care și-a văzut viața pe pământ cu mulțumire. Biserica îi onorează prin comemorarea lor anuală prin sărbători publice și prin ridicarea de biserici în onoarea numelui lor.

Sfinții oameni ai lui Dumnezeu, care au fost măriți pe pământ de către Domnul, au fost onorați de Biserica sfântă a lui Dumnezeu încă din momentul în care a fost întemeiată de Mântuitorul Hristos.

Sfântul Nectarie din Egina

Thursday, June 28, 2018

Lumea este o adunare de suflete moarte, al căror cap şi stăpânitor este diavolul, tatăl minciunii. ( Sfântul Ioan de Kronstadt )

Lumea este o adunare de suflete moarte, al căror cap şi stăpânitor este diavolul, tatăl minciunii. După înţelesul său cel adevărat, Biserica este adunarea sufletelor vii, al căror Cap este Hristos, Dătătorul deviaţă şi Mângâietorul. Lumea zace în rău. Lumea este adunare de oameni orbi (cu ochii inimii). Biserica este adunarea celor ce văd totul în lumina adevărată. Toţi oamenii care nu s-au născut a doua oară, duhovniceşte, sunt supuşi orbirii inimii - însă tagma păruţilor învăţaţi şi scriitori ai lumii funcţionăreşti, studenţeşti, feministe, sunt supuşi în cea mai mare parte pierzătoarei orbiri care vine din trufaşa părerede sine. Şi asta cu atât mai rău cu cât ei nu-şi dau seama de nenorocirea lor: o vor vedea când vor trage să moară şi când toată viaţa lor li se va arăta ca în palmă.

Intâmplările de acum adeveresc cuvintele acestea. In orbirea lor sufletească, ei săvârşesc fapte nebuneşti. Deci, nu vă ţineţi capetele prea sus şi prea semeţ, voi, savanţilor, care sunteţi necredincioşi (chiar dacă nu toţi). Sunteţi departe, departe de adevărata înţelepciune şi adevărata cunoaştere şi de izvorul vieţii, de calea cea adevărată. Mulţi dintre voi, negustând din adevărata înţelepciune, care este înţelepciunea creştină, şi necrezând în Hristos ca în adevăratul Dumnezeu, necrezând în Evanghelia Lui, necrezând în Biserica Lui, singura învăţătoare nerătăcită şi dreaptă a adevărului şi singura dătătoare a vieţii, sunteţi orbi şi morţi, cu toate că vă credeţi înţelepţi. Domnul este preaînţelept: Unde este înţeleptul ? Unde este cărturarul ? Unde este întrebătorul veacului acestuia? Au nu a făcut nebună Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? (1 Cor. 1,20). Dacă vreţi să aveţi adevărata cunoaştere, adevărata înţelepciune şi viaţă, lepădaţi-vă trufia, părerea de sine, îngâmfarea, smeriţi-vă cu adevărat, mergeţi să luaţi din nou învăţătură de la foştii pescari şi lăsaţi înţelepciunea voastră putredă, stricăcioasă şi nebună. Coborâţi-vă de pe înălţimea voastră, aşezaţi-vă mai jos, plecaţi-vă capetele şi auzul spre adevărurile dinainte de veci.

Sfântul Ioan de Kronstadt

Monday, June 25, 2018

Sfântul Efrem cel Nou vindecă de foc o tânără de 23 de ani


În acea vreme, pe când am făcut o vizită la secţia de terapie intensivă, unde era spitalizată Galatia, aduseseră o fată de 23 de ani arsă la pântece. Era în ultimele zile ale vieţii ei sau poate chiar ore. L-am găsit pe soţul ei şi i-am dat icoana Sfântului Efrem, pe care o aveam în geanta mea şi i-am spus să se roage cu credinţă pentru că Sfântul mucenicise şi prin foc, şi Sfântul o va face bine. A luat-o, dar era tât de deznădăjduit, ca şi cum o credea moartă. Însă suferinţa lui şi rugăciunea lui au fost ascultate şi sfântul a răpit-o din ghearele morţii şi i-a dăruit viaţa. La fiecare două zile, când mergeam, aflam că Galitia se face bine şi la sfârşit a plecat cu totul sănătoasă din spital, mulţumindu-i Sfântului Mucenic Efrem, cel slăvit de Dumnezeu.

Atalanti Ahamnou, Tripoli

Thursday, June 21, 2018

Vorbirea Lui Dumnezeu cu noi ( Părintele Cleopa )

Ia sa-mi spuneti mie, unde erati acum 100 de ani ? Dar peste 100 de ani, unde o sa fiti ? Ia spuneti-mi, unde ?
Trupul merge in pamant, de unde a fost luat, dar sufletul unde merge ? Ati auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie ?Voi nu stiti de unde veniti si unde mergeti. Eu stiu de unde vin. Vin de la Tatal si merg la Tatal. Noi pe pamant suntem intr-o trecere, intr-o vizita foarte, foarte scurta, mama.
Vezi ? A trait Adam 930 de ani, si la moartea lui a venit Arhanghelul Mihail din cer, unul din cele sapte duhuri; si l-a intrebat, cand se muncea cu moartea : " Adame, Adame, cum ti s-a parut viata ? " " Asa, Doamne, cum as intra pe o usa si as iesi pe cealalta ". Dupa 930 de ani ! Dar la noi ce-i viata ? Nu auziti ce suntem noi ? Si cine poate sa ne spuan noua mai adevarat si mai sfant si mai vrednic de incredere, ca Cel ce ne-a facut ? Auzi ce spune Duhul Sfant, Care a zidit toate cele vazute si nevazute : Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa vor inflori.
Vezi o fetita mica, o floricica, un baietel. A crescut mai mare, o floare mai mare. S-a casatorit, incepe a se vesteji incet, incet. Gata, apare un par carunt. Acesta este semn de plecare. Toamna vietii. cand ti-a a parut parul carunt ii gata, toamna vine. Vine moartea si plecam la vesnicie !
Dar cati mor inaintede a imbatrani ? Daca moartea ar veni sa ne ia numai de la 80 de ani inainte, atunci poti zice : " Stai, mai, mai este de treaba !" Dar vezi ca Mantuitorul ne-a inarmat cu o arma pentru toate veacurile, cand a zis asa : Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua si ceasul intru care Fiul Omului va veni ! Nu stim cand plecam. Ca altul pleaca copil, altul tanar, altul mai batran. La unul se intampla moartea intr-un accident, la altul dintr-un cutremur, sau vine un junghi peste noapte si gata. Numai Cel de Sus stie toate ! De aceea totdeauna trebuie sa fim pregatiti.

Părintele Cleopa

Monday, June 18, 2018

Postirea nu ne mantuieste fara iertare ( Sfantul Nicolae Velimirovici )

Prin post omul se gateste de mila, dar, iertand ocarile, el se vadeste cu adevarat milostiv. Postirea merge inaintea iertarii, dar singura de sine, postirea nu ne mantuieste fara iertare. 
 
Sfantul Nicolae Velimirovici

Thursday, June 14, 2018

Cu Dumnezeu nu negociem! ( Parintele IUSTIN PARVU )



Părinte, ce-i sfătuiţi pe aceia care mai cred că este cu putinţă să ne poziţionăm undeva între bine şi rău, între lumină şi întuneric, sau altfel spus, putem fi cu adevărat creştini atâta timp cât ne înfruptăm din toate plăcerile vieţii, departe de nevoinţă şi rugăciune?

Cu Dumnezeu nu negociem! Cine nu-şi pleacă genunchii la rugăciune, nu va reuşi nimic. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dumnezeu va face ca totul să fie posibil. Asta trebuie să facem cu toţii: să ne rugăm la Bunul Dumnezeu să ne ajute să putem răbda toate necazurile şi nenorocirile care vin peste noi. Singura noastră cale, pentru a ţine departe ispitele este să învăţăm răbdarea şi permanenta rugăciune. Cu toţii Îl vom găsi pe Dumnezeu şi îi vom găsi şi pe cei care au trăit în Duh şi Adevăr întru eternitate. Cuvântul care trebuie să se audă înlăuntrul Bisericii este: înapoi la învăţătura nevoitorilor purtători de Hristos, înapoi la Sfinţii Părinţi ai Bisericii!…. Apăi, Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă lumineze calea! Amin.

Parintele IUSTIN PARVU

Friday, June 8, 2018

Iubirea cere sacrificii. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Nu trebuie să-ţi duci lupta creştinească cu predici şi contestaţii, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalţi reacţionează. Când îi iubim sunt mişcaţi şi-i câştigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalţi pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înşine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilinţă ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu.


Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Tuesday, June 5, 2018

Sfinții vin din fiecare clasă și ocupație....

Sfinții vin din fiecare clasă și ocupație, fiecare temperament și fundal. Ei ne arată cum poate fi Hristos imitat în viața fiecăruia, inclusiv al nostru. Așa cum avem modele în afaceri, știință, casă, etc., așa că avem modele de credință. Avem sfinți soldați, sfinți, sfinți politicieni, sfinți. misionari - sfinți, părinți-sfinți, sfinți de rugăciune, sfinți vindecători, sfinți lucrători și, cel mai important, păcătoși sfinți. Sfinții nu sunt oameni perfecți: a fi un sfânt este cel mai bun lucru prin harul lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care fiecare sfânt este diferit și de ce fiecare creștin poate fi unul.

Wednesday, May 30, 2018

Ingerii si Sfintii stiu necazurile noastre si aud rugaciunile... ( Sfântul Siluan Athonitul )

Ingerii si Sfintii stiu necazurile noastre si aud rugaciunile noastre fierbinti, nu ne uita si se roaga pentru noi, caci vad suferintele oamenilor pe pamant. Domnul le-a dat un atat de mare har incat ei cuprind cu dragostea lor toata lumea.

Sfântul Siluan Athonitul

Tuesday, May 22, 2018

Nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu... ( Sfântul Grigorie Teologul )

Nu este în puterea oricui, voi acestia, nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar asa de putin însemnat lucrul acesta si pe puterea celor care se târasc pe pamânt. Voi adauga chiar ca nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme si nici oricui si nici orice, ci este o vreme când trebuie sa vorbim despre El si cui trebuie sa vorbim despre El si cât trebuie sa vorbim despre El.

Nu este în puterea oricui sa filosofeze despre Dumnezeu, fiindca lucrul acesta pot sa-l faca cei care s-au cercetat cu de-amanuntul si care au înaintat pas cu pas în calea contemplatiei si care, înainte de aceste îndeletniciri, si-au curatit si sufletul si trupul, sau care cel putin se silesc sa se curete.

Caci pentru omul necurat, atingerea de cel curat poate nu este nici îngaduita si nici în afara de primejdie, dupa cum nici pentru o privire bolnava nu este fara primejdie atingerea razei de soare. Când dar sa filosofam despre Dumnezeu?

Sa filosofam atunci când ne da ragaz lutul si tulburarea din afara si când puterea noastra calauzitoare nu ne este ravasita de închipuiri obositoare si ratacitoare, ca de exemplu atunci când amestecam litere frumoase cu litere urâte, sau mirosul placut al mirurilor, cu namolul statut. Caci, într-adevar, se cade mai întâi sa avem ragaz si apoi sa cunoastem pe Dumnezeu si numai când avem vreme prielnica sa judecam dreptatea Teologiei.

Sfântul Grigorie Teologul

Saturday, May 19, 2018

Faptele noastre ne fac să fim ceea ce suntem astăzi, mâine, veşnic. ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Există mult adevăr pe pământ, avem nevoie de frumuseţe morală. Aristocraţie a omeniei, valoare a timpului. Toţi vor să bată recorduri şi tot mai puţini vor să mişte inimile de pe pânze de păianjen, de pe convenţii pe sfinţenia sufletului. Suntem admiraţi sau invidiaţi în funcţie de ceea ce aşezăm fiecare în desaga vieţii. Şi toţi avem o desagă, şi toţi putem pune acolo tot ce dorim, oricând. Harul divin nu se cumpără cu bani, ci cu inima şi este la îndemâna oricui. E gratis să te sfinţeşti, e „super ofertă”! Faptele noastre ne fac să fim ceea ce suntem astăzi, mâine, veşnic.

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Wednesday, May 16, 2018

Cineva care nu are credinta in Dumnezeu nu are suport pentru viata... ( Părintele Teofil Părăian )


Cineva care nu are credinta in Dumnezeu nu are suport pentru viata, nu are o orientare, nu are un suport pentru a inainta in cele bune.

Cine intelege viata crestina asa cum trebuie, sa stie ca trebuie sa fie un om al bucuriei, un om care se bucura si un om care raspandeste bucuria.

Părintele Teofil Părăian

Saturday, May 12, 2018

Trăieşti suferinţele cu şi în Iisus Hristos ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )



În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Iisus Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade!

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Wednesday, May 9, 2018

Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face. ( Sfântul Ioan Damaschin )

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.

De aici e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui, deplin, cu această virtute, folosindu-se de dreapta socoteală, fără greşeală. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală, care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor.

Sfântul Ioan Damaschin

Sunday, May 6, 2018

Mari sunt crestinii ce au dragoste mare pentru Hristos! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Mari sunt crestinii ce au dragoste mare pentru Hristos! Sfantul Simeon Noul Teolog, unul dintre ei, graia: "cand am scapat la Dumnezeu, singura mea durere era ca nu puteam afla vreo cale sa mor pentru dragostea lui Hristos." Oare nu sunt aceste suflete asemenea unor flacari ce ard inlauntrul unor vase de lut? Flacarile arzande sunt totdeuna drepte, indreptate spre cer. Numai sa dam la o parte in.
 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Thursday, May 3, 2018

Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou

Ceea ce s-a intamplat in continuare cu Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou a fost descoperit intr-o vedenie unei calugarite de la Sfanta Manastire Bunavestire din Nea Makri, Grecia. Maicuta a vazut cum un caine din manastirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care traise in vremea Sfantului, se tinea pe aproape de copacul scorburos (este vorba despre dudul de care a fost spanzurat Sfantul Efre...m cel Nou, dud care exista si astazi, in jurul caruia s-a construit in zilele noastre un paraclis). Cainele era foarte nefericit si lacrimile ii curgeau din ochi. Atunci, trei tarani intrara in manastire; pe data cainele incepu un du-te-vino intre tarani si copacul cel scorburos, latrand. Unul din barbati a inteles ca se intampla ceva. Se apropiara si vazura trupul insangerat si ciopartit al Sfantului. Au sapat o groapa si au asezat trupul in ea. Dupa ce ei au luat trupul Sfantului, cainele alerga la scorbura si lua o bucata din trup, cazuta in urma numeroaselor chinuri la care fusese supus, si, tinand-o cu delicatete intre dinti, o puse in mormant laolalta cu trupul Sfantului. Apoi oamenii acoperira mormantul si plecara.

Sfânta Mare Muceniță Irina

Sfanta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege in cetatea Maghedon. Sfanta Mucenita Irina s-a nascut pagana, iar numele ei a fost la inceput Penelope. Cand a implinit sase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost inchisa in acest turn, impreuna cu 13 fecioare, o invatatoare cu numele Caria si cu Apelian, un batran intelept.

Intr-o noapte, i-a aparut in vis ingerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina ("pace"), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.

Sfanta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfanta Irina il va converti in chip minunat pe tatal ei la crestinism.

A fost supusa la multe chinuri in vremea a patru imparati. Regele Sedechia a ingropat-o pana la gat intr-o groapa umpluta cu serpi si cu scorpioni, dar ingerul Domnului a pazit-o pe sfanta fecioara mucenita intreaga. Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmura. Acelasi rege a legat-o de o roata de moara sub o moara de apa si a dat drumul suvoiului, nadajduind ca asa fecioara mucenita se va ineca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhamat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate. "Cu adevarat sunt ca o vita inaintea Ta, O Doamne!" a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.

Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.

Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, vazand aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.

In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida. Dupa patru zile, cand au deschis sicriul, au vazut ca trupul Irinei nu mai era in el. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta Mare Mucenita Irina.

Monday, April 30, 2018

Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi ... ( Părintele Arsenie Boca )

Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.

Părintele Arsenie Boca

Wednesday, April 25, 2018

Taria, vitalitatea, unui individ si a unui neam sta in puterea de creatie ( Parintele Atanasie Stefanescu )


Taria, vitalitatea, unui individ si a unui neam sta in puterea de creatie. Cu ea traieste si individul si neamul si tot prin ea supravietuieste. Dar nu oricum. Creatie in numele lui Dumnezeu si inspirata de Dumnezeu.

Parintele Atanasie Stefanescu

Saturday, April 21, 2018

Cine ne da marturie ca Dumnezeu exista ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotate credinţei ortodoxe. De când aţi începutsă pliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult.

Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut. Celui ce face rugăciune tăcută vreme îndelungată, adevărul i se arată. Inima ta,însă, arde de dorinţa să-i îndreptezi şi pe mulţi alţii pe calea adevărului - dar oamenii, cum sunt oamenii: unul are mintea întunecată de minciună, altul are inima împietrită de patimi,încât treaba nu merge lesne. Trebuie curăţire îndelungată, şi maslu cu sobor de preoţi, şi scăldare de şapte ori în Iordan. Astfel, un muncitor din Banat te-a lăsat cu gura căscată cu întrebarea: „Cine îmi dă mărturie că Dumnezeu există?” Şi tu te miri ce să-i răspunzi.

În primul rând, roagă-te lui Dumnezeu pentru el, şi apoi răspunde-i precum urmează: Dă mărturie iarba. De cauţi, frate, martor sub picioarele tale, îţi dă mărturie iarba verde, a cărei spiţă de neam urcă până la ziua şi ceasul când s-a auzit cuvântul Făcătorului: să răsară pământul iarbă verde, care să poarte sămânţă, şi pom roditor, care să facă rod (citeşte prima pagină din cartea Facerii).

Dau mărturie soarele, luna şi stelele. De cauţi, frate, martor deasupra capului tău, îţi dau mărturie mândrul soare, minunata lună şi ceata stelelor. Urcă pe spiţa lor de neam cât vrei: nu vei afla capăt până ce nu vei ajunge la acea zi şi la acel ceas în care deasupra întunericului şi a netocmirii a răsunat cuvântul lui Dumnezeu: să fie luminători întru tăria cerului... doi luminători mari şi stelele!

Dă mărturie marea şi dă mărturie văzduhul. De cauţi, frate, mărturie în jurul tău, în lungime şi în lărgime şi în adâncime, îţi dau mărturie marea şi văzduhul, şi muntele şi codrul, muşuroiul de furnici şi stupul de albine, şi tot ce vieţuieşte în mare şi în văzduh, şi în munte şi în codru, şi înăuntrul muşuroaielor şi al stupilor. Urcă pe spiţa lor de neam, nu te abate nici la stânga, nici la dreapta - însă nu întreba pe oricine de cale -, şi vei ajunge, negreşit, la acea sfinţită clipă în care a străfulgerat din cer glasul dragostei: să fie, să fie, să fie! Şi a fost aşa.

Dau mărturie boul şi măgarul, după cuvântul prorocului care strigă: cunoscut-a boul pe stăpânul său şi asinul ieslea domnului său, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine şi poporul Meu nu M-a înţeles (Isaia l, 3).

Spune-mi, frate, care făptură de sub ceruri nu îmi dă mărturie despre Dumnezeu? Îţi dau timp o sută de ani ca să te chinui cu acest chin deşert şi să cauţi fie şi un singur fir de iarbă care să nu dea mărturie despre măreaţa fiinţă a Făcătorului Său. Dar ca să îţi scurtez acest soroc şi să te ajut să afli cine nu dă mărturie despre Dumnezeu, iată: numai şi numai, în toată lumea, numai şi numai oamenii nebuni.

Îmi dau mărturie rânduiala şi măsura şi numărul şi dumnezeiasca armonie a întregii lumi zidite. Dau mărturie înţelegerea şi conştiinţa tuturor sufletelor sfinte şi drepte, însă mai presus de tot şi toate, dă mărturie Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întru Care Marele şi Veşnicul Dumnezeu S-a arătat în trup ca om, a cercetat neamul omenesc, a vestit tainele, a arătat calea, a deschis Raiul. Dacă cineva doreşte să îl şi vadă cu ochii pe Dumnezeu şi să-L audă cu urechile, cu adevărat i-a împlinit şi această dorinţă Făcătorul oamenilor: să se uite la Iisus Hristos. Şi va vedea, şi va auzi, şi va învia cu viaţă nouă.

Astfel poţi să-i răspunzi acelui sărac suflet care îl caută cu sete pe Dumnezeu şi doreşte să Îl vadă şi să-L audă. Aceasta, însă, nu este tot ce se poate spune. Acesta este numai un snop din uriaşa ţarină a lui Dumnezeu, în care tot ce creşte dă mărturie despre Făcătorul său. Şi nici nu creşte pentru altceva decât ca să arate mărturia sa - şi să se ducă. Iar tu, fiică, continuă să te întăreşti în virtutea ta. Nu te uita nici la stânga, nici la dreapta afară de calea mântuirii. Degrabă trebuie să murim. Iar dincolo, după moarte, este Judecata lui Dumnezeu asupra felului cum noi, ca cei mai apropiaţi lui Dumnezeu, am mărturisit despre Dumnezeu. Şi la Judecată sunt două cete mari de oameni: una de-a dreapta Domnului slavei, care în această viaţă nu s-au ruşinat de Hristos, iar cealaltă de-a stânga Lui, care în această viaţă s-au ruşinat de El întru acest neam preacurvar şi păcătos (Marcu 8, 38).

Pace ţie şi binecuvântare de la Dumnezeu!

(Sf. Nicolae Velimirovici - Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi)

Monday, April 16, 2018

Lumea a fost creata de un Dumnezeu bun... ( Parintele Arsenie Papacioc )

Porunca cea noua si cea mare, iubirea totala, nu are nici inceput nici sfarsit.
 Lumea a fost creata de un Dumnezeu bun. Fortele dragostei care slasluiesc in noi ne vin de la El. Daca nu va infricosati de chinurile nesfarsite ale iadului, temeti-va si schimbati-va viata pentru marea iubire a lui Dumnezeu. 
Ne iubeste prea mult ca sa I ne impotrivim.

Parintele Arsenie Papacioc

Friday, April 13, 2018

"Când dai.... ( Părintele Arsenie Boca )


Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti.

Părintele Arsenie Boca

Monday, April 9, 2018

Sufletul nostru este asemenea unui instrument muzical: ( Sfantul Ioan de Kronstadt )

Sufletul nostru este asemenea unui instrument muzical: el va scoate sunete potrivite cu felul in care il acordezi- armonioase sau dezarmonice, duhovnicesti sau trupesti, dumnezeiesti sau dracesti. Asadar, acordeaza-ti instrumentul in chip sfant, dupa Dumnezeu, ca el sa scoata sunete si rasunete duhovnicesti, dumnezeiesti, sfinte: iar cea care acordeaza astfel sufletul este Biserica.
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Thursday, April 5, 2018

Iisus mereu a avut ce răbda: mai presus de toate Crucea, răstignirea şi moartea. ( Părintele Arsenie Boca )


Citeşte asimilând, nu simplu citind , că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon , aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămane după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşarta; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.

Părintele Arsenie Boca

Monday, April 2, 2018

Cel ce iubeste este bucuros.... ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Cel ce iubeste este bucuros, pentru-ca iubirea este data, iar darul are drept urmare fericirea, asa cum a spus Domnul:" Mai fericit este a da decat a lua". Cel care uraste este nefericit si este chinuit de focul urii care-i arde inima.


Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Thursday, March 29, 2018

Sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

In veci sa nu cautam pacea cu cel nedrept impotriva dreptatii! Ci mai vartos sa cutam pacea cu Dumnezeu, avand cugetul curat! O, Dumnezeule, ajuta-ne noua sa ne impartasim vesnic de o asemenea pace.
 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Monday, March 26, 2018

„Maria partea cea bună şi-a ales ( Parintele Cleopa )

La toate praznicele Maicii Domnului se citeste Evanghelia cu Marta si Maria. Dumnezeiestii Părinti care au alcătuit sinaxarul, fiind plini cu Duhul lui Dumnezeu, au rânduit această Evanghelie, în care se arată că Maica Domnului, Maria cea Preasfântă si Preacurată partea cea bună si-a ales (Luca 10, 42).

Care este partea cea bună în viata crestinului? Necontenita rugăciune. Toată fapta cea bună trebuie să o însotim cu rugăciune, cum arată marele Apostol Pavel în Epistola întâi către Tesaloniceni, unde zice: Neîncetat vă rugati (5, 17).

Dar chiar Mântuitorul în Evanghelie zice: Luati aminte, privegheati si vă rugati (Marcu 13, 33). Si dumnezeiescul Apostol Petru spune: Privegheati, că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umblă, cău-tând pe cine să înghită. (I Petru 5, 8). Si dumne-zeiescul Prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea (Psalm 33, 1).

Ai auzit pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta? Ca să ne învete că Maica Domnului si-a ales partea cea bună, partea Mariei. Căci Mântuitorul, când Marta alerga să-i facă mâncare si să-i gătească masa, oarecum a mustrat-o cu pilda Mariei: Marto, Marto, te grijesti si spre multe te silesti; dar un lucru trebu-ieste. Care? Acela pe care-l avea Maria, că stătea la picioarele Domnului. Căci Maria - zice - partea cea bună si-a ales, care nu se va lua de la dânsa (Luca 10, 38, 42).

Dacă am avea si noi partea Mariei în viata noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune si în gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii si serafimii din cer. Dar noi punem nădejdea numai în pieptul nostru si în priceperea noastră. Dar auzi ce spune proorocul Ieremia: Blestemat este omul care se reazimă pe bratele sale si si-a pus nădejdea în trupul său.

Auzi ce spune: "Cel ce se reazimă pe mâinile si pe picioarele sale, animal este, că are patru picioare, nu două". Auzi? Blestemat este omul care se reazimă pe bratele sale si a întărit bratele trupul său. Mai zice: Nebun este acela care sărută mâinile sale si zice că acestea m-au hrănit pe mine.

Te-au hrănit mâinile tale? Dar dacă Dumnezeu îti dădea un junghi, îti dădea o boală, dacă ai fi căzut si ti-ai fi rupt o mână sau un picior si dacă nu-ti dădea tie Dumnezeu sănătate si viată, ai fi putut face ceva cu mâinile si picioarele tale sau cu priceperea ta? Asa este că nu? De aceea Scriptura numeste nebun pe acela care-si sărută mâinile sale, zicând că acestea l-au hrănit.

Nu-i adevărat! Dumnezeu ne hrăneste, că zice: Aruncă spre Domnul grija ta si El te va hrăni (Psalm 54, 25). Să nădăjduim întâi în Dumnezeu si asa, lucrând cu cinste si cu dreptate, să muncim, să lucrăm că zice iarăsi Scriptura: Cel ce nu lucrează, să nu mănânce (II Tesaloniceni 3, 10). Deci lucrul nostru să fie împletit cu gândirea la Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, cum era al Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor. Lucrul nostru să fie asa de usor, încât să nu ne strice mintea de la rugăciune, de la gândirea la Dumnezeu. Asa arată dumnezeiestii Părinti.

De ce părăsim noi gândirea la Dumnezeu, citirea Scripturilor, mergerea la biserică, meditatia si cugetarea la gheenă si la moartea care vine pe neasteptate? "Pentru că ne aruncăm în marea cea tulbure a veacului acestuia, ne aruncăm în nemăr-ginire, ca să mostenim veacurile si vine moartea si ne strânge de gât", cum zice dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul.

Are obiceiul satana, o, monahule, si tu, crestine, să-ti dea lătime si lungime, ca să scoată mintea din gândirea de Dumnezeu si să te ducă la pierzare!

Fratilor, să muncim cu dragoste; să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba. Să lucrăm, să mergem la muncă, să asudăm, că asa avem poruncă noi de la început, căci zice: Cu sudoarea fruntii îti vei câstiga pâinea ta (Facerea 3, 19).

Dar în sudorile noastre si în osteneli, pe ogoare si în fabrici, în birouri, în întreprinderi si ori unde ar fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos, si cu Dânsul pe toate le putem. Auzi ce spune Apostolul Pavel: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreste! Iar fără de El, nimic nu putem face!

Auzi ce zice Hristos: Rămâneti întru Mine si Eu întru voi... căci fără de Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 4-5).

Când te duci la prăsit, omule, si ai luat sapa pe umăr, ia si pe Hristos în minte: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)". Dacă lucrezi în atelier si ai pus mâna pe ciocan, pe bomfaier, pe ferăstrău, bati pe nicovală, sau dacă esti zidar sau tâmplar, sau orice mestesug ai; de câte ori dai cu ciocanul, zi si "Doamne Iisuse!"

Când te-ai dus la secerat, la pădure cu boii să tai lemne, sau lucrezi în fabrică sau oriunde esti, lucrează cu toată inima, cu toată dragostea, dar nu uita că ai pe Dumnezeu, Care singur poate să-ti ajute si poate să te păzească! Câte primejdii nu sunt! Auzi că pe unul l-a omorât un butuc, pe altul l-a lovit masina, pe altul l-a prins motorul, peste unul a căzut un copac si a murit...

La urechile noastre vin asemenea vesti zilnic. Dar de ce? Pentru că n-a plecat la lucru cu rugă-ciunea în minte! Dacă pleca cu rugăciunea în minte, avea pe îngerul care-l păzea. Căci îngerul pururea ne păzeste. Auzi ce zice proorocul: Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, si-i va izbăvi pe ei (Psalm 33, 7).

Deci, când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte; si când venim de la treabă iar, si când ne odihnim iar. Si când ne sculăm din somn, prima simtire, primul cuvânt acesta să fie: "Slavă Tie, Dumnezeul nostru, slavă Tie!" "Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului"... si celelalte.

Auzi ce spune Gheorghe Sinaitul? Este un drac înaintemergător care are o ceată nenumărată pe fata pământului. Merg acesti draci de dimineată si-i învată pe oameni, când s-au sculat din somn, mai întâi să pună mâna pe treabă: "Lasă rugăciunea mai la amiază! Mănâncă bine, bea bine, si hai la treabă!"

Nu-i bine! Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu si apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la muncă cinstită si curată. Să nu furati de la nimeni; să nu furati nici de la stat, nici de la altii, că nu vă îmbogătiti cu furatul, ci mai tare sărăciti. Era un cuvânt al cuiva: "Munceste omul cu dreptate, si-i ia dracul jumătate din avere; dar averea câstigată pe nedrept, o ia dracul cu tot cu stăpân!"

Nu. Nu fura, că nu te îmbogătesti. Mare foc bagi în casă la tine dacă ai luat un ban al Bisericii, sau dacă ai luat banul sau osteneala cuiva. Si dacă vei aduce la biserică milostenie din cele furate, câine împutit aduci lui Dumnezeu! Deci să lucrezi cu cinste, cu dreptate, cu sfintenie si să muncesti cu toată dragostea unde te-a pus statul sau unde te-a pus dregătoria sau institutia care te adăposteste. Să muncesti, dar să ai si pe Dumnezeu în minte.

Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru. Când vii, la fel. Când stai la masă, fă rugăciune; când te scoli, rugăciune; si dacă nevinovata rugă-ciune va povătui viata voastră si a noastră, vom avea putină asemănare si noi cu petrecerea Maicii Dom-nului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu si ni se va spune si nouă în ziua judecătii că partea cea bună ne-am ales.

Iar dacă lăsăm rugăciunea, citirea dumneze-iestii Scripturi, mergerea la biserică, facerea de bine si toate acestea si punem nădejdea numai în munca noastră, suntem cei mai nenorociti oameni de pe fata pământului.

Să muncim cu dragoste, cu hărnicie, dar să nu uităm că avem un Dumnezeu, Căruia trebuie să ne rugăm neîncetat si când muncim si când suntem acasă si când ne odihnim. Pururea să fie Legea Lui în mintea noastră, ziua si noaptea. Pururea să avem gândirea si rugăciunea spre Dumnezeu, si atunci darul Lui va întări bratele noastre si mintea noastră si trupurile noastre si vom fi sănătosi si vom putea izbuti si la muncă si la osteneala de toate zilele. Dar numai cu Dumnezeu si prin Dumnezeu! Amin.

Parintele Cleopa

Friday, March 23, 2018

Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă... ( Părintele Arsenie Boca )

Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.


Părintele Arsenie Boca

Monday, March 19, 2018

Credinta in Dumnezeu.. ( Părintele Teofil Părăian )


Cineva care nu are credinta in Dumnezeu nu are suport pentru viata, nu are o orientare, nu are un suport pentru a inainta in cele bune.

Părintele Teofil Părăian

Friday, March 16, 2018

Dumnezeu este pretutindeni ... ( Părintele Arsenie Boca )

Pana la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni si de aceea El e mai aproape de tine decat sufletul si trupul tau, numai sa stii si sa afli aceasta apropiere prin credinta si rugaciunie.

Părintele Arsenie Boca

Tuesday, March 13, 2018

Nenorocirea unor creştini li se trage de-acolo de unde le lipseşte nădejdea.. ( Sfântul Ioan de Kronstadt )

Nenorocirea unor creştini li se trage de-acolo de unde le lipseşte nădejdea. Simte omul că i se strânge inima, că îl cuprinde urâtul, o păcătoasă lehamite. Ce să facă dacã nu are în inimă nădejde creştină? Caută mijloace nefireşti de a scăpa de strâmtorarea inimii şi de lehamite în distracţii ucigătoare de suflet, nu se gândește să vină la Hristos "al cărui jug este bun și nu apasă inima, iar povara ușoară", (cf. Matei 11, 30), nici la rugãciune şi căință de pácate, nici la cuvântul lui Dumnezeu, „de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptățirea celor întru dreptate“ (2 Timotei 3, 16; Cf. Romani 15, 4).

De cele mai multe ori aşa se întâmplă. De aici nevoia unor oameni de a merge la teatru. de a căuta alte multe distracţii. Recurg şi la sinucidere. Nădejdea când prinde putere în sufletul rugătorului îl poate ajuta mult ca să dobândească o experiență în a ști cum să ceară. Cel ce se scrutează atent pe sine îşi dã seama în ce constă aceastã experienţă.

Sfântul Ioan de Kronstadt

Saturday, March 10, 2018

Vieţile sfinţilor ne învaţă cum să ne purtăm şi ne insuflă râvnă duhovnicească. ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Să invidiaţi virtutea oamenilor sfinţi, nerăutatea, îndelunga-răbdare şi înţelepciunea lor. Vieţile sfinţilor ne învaţă cum să ne purtăm şi ne insuflă râvnă duhovnicească. Aceşti oameni nu au strălucit atât prin minunile lor, cât prin viaţa pe care au dus-o. Viaţa lor se arată luminoasă dinaintea tuturor, atrăgând harul Duhului Sfânt. Dacă nu suntem atenţi, de multe ori minunile ne fac rau.


Sfântul Ioan Gură de Aur

Tuesday, March 6, 2018

Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta... ( Părintele Arsenie Boca )

 
Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri. Fiind atotbun şi atotînţelept, ne poartă de grijă şi ne spală, cu milostivire, ori vrem, ori nu vrem, ori pricepem acum, ori vom înţelege pe urmă. Căci: "Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă". El aşteaptă o vreme să vadă: ne grăbim noi cu pocăinţa de bunăvoie sau nu; învăţăm din necazurile altora sau aşteptăm să ne spargem şi noi capul de ele, ca şi ei?

Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor. Aceştia sunt cei de care zice David că: "N-au nici o suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate; cu oamenii la ostenele nu iau parte şi nu sunt supuşi la bătăi ca ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi grăiesc de sus. Iată, necredincioşii huzuresc în lumea aceasta şi-şi adună bogăţii". Aşa încât mulţi din neştiinţă: "Râvnesc soarta (pământească a) necredincioşilor, văzând propăşirea păcătoşilor"; dar când înţeleg "sfârşitul păcătoşilor" - iar aceasta le vine numai când intră la "Altarul Domnului" - abia atunci nedumerirea li se împrăştie. Căci la Altarul Domnului, unde: "se află ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii", în Iisus Hristos adică, ei află că: "Pentru vicleşugul lor îi pune Dumnezeu pe căi alunecoase şi-i lasă să cadă în prăpastie şi ajung la pustiire".

Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Iată de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar şi când osândeşte la iad tot milostiv se dovedeşte şi ca un mai-nainte ştiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva păcatelor lor, căci mândria lor cea peste măsură de mare nu rabdă nicidecum umilirea încercărilor. Dimpotrivă, încercarea lui Dumnezeu de a-i spăla prin necazurile cele fără de voie, lor li s-ar întoarce tocmai pe dos. Căci ei, iubind mai tare mândria şi slava deşartă a vieţii acesteia, decât smerenia şi supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebună a minţii lor îi aruncă în deznădejde, din care fac cel mai mare şi mai de pe urmă păcat în lumea aceasta: sinuciderea, omorârea de sine. Ori toate celelalte păcate, ce le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decât acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de înţelegere pentru mulţimea neputinţei lor, nu-i bagă Dumnezeu în cuptorul smereniei, că nu rabdă neghina o probă ca aceasta, ci vor merge în osândă, dar nu în osânda cea mai mare, ca ucigaşii de sine. "Deci dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăindu-se, n-a pătimit nimic până la moarte, socoteşte că judecata lui va fi fără milă acolo."

Părintele Arsenie Boca

Thursday, March 1, 2018

Postirea nu ne mantuieste fara iertare ( Sfantul Nicolae Velimirovici )

Prin post omul se gateste de mila, dar, iertand ocarile, el se vadeste cu adevarat milostiv. Postirea merge inaintea iertarii, dar singura de sine, postirea nu ne mantuieste fara iertare.



Sfantul Nicolae Velimirovici

Tuesday, February 27, 2018

Ingerii se impartasesc si ei din energiile necreate ale lui Dumnezeu ? ( Părintele Cleopa )

Ingerii, ca si oamenii, au fost creati de Acelasi Dumnezeu si se impartasesc si ei de felurite energii ale lui Dumnezeu, precum intelepciunea, sfintenia si altele.

Părintele Cleopa


Friday, February 23, 2018

Părintele Cleopa de la Sihăstria




Părintele Cleopa (10 aprilie 1912 – 2 decembrie 1998)

Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani – Alexandru şi Ana Ilie, cu zece copii. Maica Domnului i-a salvat viaţa la două luni după naştere. De aceea, pruncul Constantin a căpătat o mare evlavie faţă de Preasfânta. În „biserica“ de acasă a învăţat să se roage împreună cu toată familia, iar la unsprezece ani ştia Acatistul Bunei Vestiri pe de rost. „Eram la desfăcat păpuşoi în ţarină şi aveam cartea de rugăciuni ascunsă sub pănuşi. Până când venea tata cu căruţa cu păpuşoi, mai învăţam un icos, un condac“, spunea părintele.

Odată, pe când erau toţi fraţii acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare şi le aducea fete tinere la clacă, la depănuşat porumb şi la alte treburi, doar-doar se va însura vreunul dintre ei. Aceştia însă, îndeosebi Constantin (părintele Cleopa de mai târziu), foloseau prilejul pentru a le povesti fetelor din „Vieţile Sfinţilor“ şi din alte cărţi bisericeşti. Una dintre ele s-a călugărit.

Altădată, tinerii din sat au organizat joc cu lăutari în casa familiei Ilie, după obiceiul din bătrâni. Şi pe când s-au adunat ei la joc, unul dintre feciorii casei, Gheorghe, a văzut că icoana Maicii Domnului de pe perete plângea şi astfel toţi au înţeles că este păcat. Şi aşa Vasile, Gheorghe şi Constantin, ieşind din casă, s-au ascuns. Gheorghe şi-a crestat, cu cuţitul, ghetele din picioare, spunându-i mamei, care insista ca ei să se întoarcă la petrecere, „cum să vin la joc, mamă, dacă mi s-au stricat ghetele?“. În acea seară, părinţii au înţeles că feciorii lor au ales să-I slujească numai lui Hristos.

Trei ani de zile a făcut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, pentru ca, mai apoi, la vârsta de 14 ani Constantin Ilie să bată la poarta Schitului Sihăstria. La 12 decembrie 1929, de praznicul Sfântului Spiridon, mărturisitorul Sfintei Treimi, intra ca frate într-o comunitate căreia îi va sluji până la trecerea la cele veşnice.

Părintele Cleopa a intrat cu răbdare în mănăstire. A bătut trei zile cu băţul în butucii de la poarta Sihăstriei, alături de fratele Vasile, cu care plecase de acasă, zicând neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse“, nemâncând nimic în tot acest timp.

În perioada tinereţii, în care a fost ciobanul mănăstirii, „împreună cu fraţii mei, am avut mari bucurii duhovniceşti. Stâna, oile, trăirea în linişte şi singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost şcoală de călugărie şi teologie“. Atât de mult citea, încât uita şi să mănânce, hrănindu-se doar cu cele duhovniceşti. La început erau puţine chilii, încât mai mulţi călugări dormeau într-o încăpere, pe jos, pe rogojini. Când suna clopotul noaptea pentru Utrenie, fratele Constantin sărea din somn şi, fără să-şi mai ia opincile în picioare, fugea desculţ prin zăpadă către biserică. A fost şi paraclisier la mănăstire, a pictat şi icoane, dar spunea el, că „uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez şi îi plăcea. Dar eu începusem să mă ispitesc de bani, că singur îmi cumpăram vopselele şi cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane“. În 1937 a fost călugărit.


Părintele Cleopa la stână

A vieţuit timp de 10 ani cu ascultarea de a îngriji de oile chinoviei, până când înţeleptul egumen Ioanichie Moroi îl lăsă locţiitor al schitului. În 1944, ajunge egumen al schitului, care în vremea sa va deveni mănăstirea cu obşte numeroasă, cu refacerea întregului aşezământ şi pelerinaje ale credincioşilor care atrăgeau atenţia autorităţilor comuniste nou instalate. Fiind urmărit de Securitate, se retrage în 1948 pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. Acolo a slujit împreună cu Dumnezeu, iar păsările cerului au fost îngerii care i-au dat răspunsurile la strană.

Faima sa de mare îndrumător de suflete l-a determinat pe patriarhul Justinian să-i dea ascultarea refacerii aşezământului de la Slatina în anul în 1949, împreună cu 30 de monahi. Ca stareţ al mănăstirii Slatina, a înfiinţat o obşte de peste 80 de călugări. Din cauza Securităţii se retrage între anii 1952-1954 în Munţii Stânişoara, împreună cu părintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Mănăstirea Slatina. În primăvara anului 1959 se retrage pentru a treia oară în pustie, unde se nevoieşte mai bine de cinci ani. În 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, şi va dedica întreaga viaţă misiunii duhovniceşti.


Părintele Cleopa (cel cu baston) în mijlocul obştei de la Slatina.

Autorităţile comuniste au încercat să-l aresteze, să-l ancheteze şi să-l determine să abdice de la datoria sa de rugător al lui Hristos, dar de fiecare dată a fost salvat de patriarhul Justinian.

Printr-o rigoare monahală atent urmărită, părintele Cleopa a format oameni, a refăcut aşezăminte monahale, a dat o revigorare monahismului românesc într-o perioadă în care puterea politică nu accepta credinţa în Dumnezeu.

După mai multe încercări blocate de fiecare dată de autorităţile statului, iată că în septembrie-octombrie 1977, părintele Cleopa de la Sihăstria primea răspuns la rugăciunile sale. Mergea în pelerinaj în “Grădina Maicii Domnului” a Ortodoxiei împreună cu protosinghelul Victorin Oanele şi ierodiaconii Vartolomeu Florea şi Ioanichie Bălan.


Părintele Cleopa în Sfântul Munte

Situaţia în Athos era destul de complicată pentru călugării români. Pelerinajul părintelui Cleopa a pus început bun comunităţilor româneşti de la Prodromu, Lacu şi la chiliile româneşti, a tuns în monahism pe fraţii trimişi mai înainte şi care vieţuiau deznădăjduiţi în lipsa sprijinului din ţară. Vizita a durat mai mult de o lună. S-au oprit la marile mănăstiri, au mers pe jos, pe cărări ascunse printre arbuşti pitici, ţepoşi, neprietenoşi. Uneori călătoreau o zi întreagă ca să ajungă la altă mănăstire ori la o chilie cu sihaştri români. A predicat călugărilor români şi greci îndeosebi, a slujit alături de aceştia şi a sudat convieţuirea cu fraţii monahi din celelalte Biserici ortodoxe. Practic, părintele Cleopa a fost cel care a reînviat monahismul românesc în Muntele Athos a reînviat monahismul românesc în Muntele Athos.

Orice persoană ajunsă la părintele Cleopa primea un cuvânt de mângâiere. De la el nu pleca nimeni trist. Şi asta pentru că în el a vorbit, a trăit şi trăieşte duhul lui Hristos. Când ajungeai la el şi cereai un cuvânt de învăţătură, spunea: “De ce aţi venit la un hârb legat cu sârmă?”. Făcea aceasta mărturisire, pentru că ştia că orice răspuns vine de la Hristos. Şi din această neîncetată petrecere cu Hristos, strigă neîncetat: “Mânca-v-ar Raiul!”.


“Manca-v-ar Raiul sa va manance! “

Dobândise rugăciunea inimii, dar nu se îndepărta de ascultările primite, sfătuia luminat de Duhul Sfânt şi plângea la Liturghie, mai ales în timpul epiclezei. Adesea se ascundea să nu-l vadă cei din jur. Părintele Cleopa a fost văzut de ucenici lăcrimând pe când se ruga în chilia sa, la bătrâneţe. Era smerit şi răbdător, iubitor de linişte şi bun predicator, milostiv şi văzător cu duhul.

Nici bolile trupeşti nu l-au ocolit. După vârsta de 70 de ani, bătrânul se simţea tot mai obosit şi suferind. Anii petrecuţi în munţi, precum şi încercările prin care a trecut în perioada comunismului ateu l-au marcat enorm. A fost operat de hernie în două rânduri, la Iaşi, apoi de piatră la rinichi şi a suferit şi o operaţie din cauza unei infecţii dentare. Bolile continuau să apară, dar el refuza să fie internat, motivând că „mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!“.

În perioada septembrie-noiembrie 1998 era evident pentru cei din jur că părintele se simţea chemat în Rai. Vorbea tot mai puţin, cu voce stinsă şi mereu repeta aceleaşi cuvinte: „De acum mă duc la fraţii mei!“, „Lăsaţi-mă să plec la fraţii mei!“… „Mă duc la Hristos! Rugaţi-vă pentru mine, păcătosul!“

Duminică, 29 noiembrie, părintele Cleopa dădea sfaturi şi binecuvânta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai răspuns la nici o întrebare şi a stat nemişcat pe scaunul său de spovedanie, că într-o răpire, mai mult de 11 ore. S-a deşteptat luni dimineaţă la ora 3.30. Miercuri dimineaţa, la ora 2.20, ucenicul său a anunţat că părintele Cleopa a trecut la cele veşnice. Trupul neînsufleţit al părintelui Cleopa a fost coborât din chilie în sunetul clopotelor şi aşezat în biserică veche a mănăstirii. Aici a fost privegheat permanent de monahi, preoţi şi numeroşi credincioşi. Slujba înmormântării sale a fost săvârşită pe 5 decembrie. Părintele Cleopa a fost aşezat în mijlocul cimitirului, alături de iubitul său duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru.  
 
http://agapienxristou.blogspot.ca/search/label/P%C4%83rintele%20Cleopa

Tuesday, February 20, 2018

Stareţul Petroniu, un călugăr desăvârşit

 

Stareţul Petroniu, un călugăr desăvârşit 22 February 2015

În anul 1994, pe când eram stareţ la Schitul Vovidenia, în Neamţ, am pornit împreună cu câţiva părinţi într-un pelerinaj, îndreptându-ne către Sfântul Munte. Poposind întâi în insula Corfu, Mitropolitul locului, Timothei, ne-a primit cu multă căldură. Aflând că mergem în Athos, ne-a spus că acolo se nevoiesc trei părinţi romani cu viaţă sfântă: Părintele Dionisie Ignat, Părintele Ioan Gutu de la Colciu şi Părintele Petroniu de la Prodromu. Acelaşi lucru aveam să-l mai aud pe drum de la încă doi părinţi greci, aşa că, odată ajuns în Sfântul Munte, am dorit mult să le sărut mâna, să le cer binecuvântarea şi să-i rog să mă poarte în rugăciunile lor. Cu ajutorul Domnului, aşa s-a întâmplat.


Părintele Petroniu Tănase, fostul stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos – anul 2004 (Foto: Theodossios Simonopetritul))

Întorcându-mă în ţara însă, am luat din Sfântul Munte un dor după aceste locuri pline de har. După doi ani am primit din nou binecuvântarea să vin în Athos pentru o vreme, ca să mă liniştesc sufleteşte. Cu câteva zile înainte de a pleca, am ajuns la Preasfinţitul Gherasim Putneanul, cel care m-a hirotonit, şi i-am spus dorinţa mea. Iar el mi-a răspuns: „Dacă mergi şi faci ascultare de Petroniu, la sfârşitul vieţii nu vei mai trece prin vămi, vei zbura direct la Cer!”

Am fost atunci primit în obştea Schitului Prodromu. Începutul a fost greu, mi se părea că am lăsat palatul şi am venit la colibă. La pat de scândura cu o pătură pe el, lampa cu gaz, baie fără apă caldă şi fără duş, slujbe de noapte lungi şi obositoare. Deşteptarea o făcea însuşi Părintele Stareţ, bătând şi deschizând uşa fiecărei chilii. Dimineaţa, după slujbă, ne odihneam puţin, maxim două ore, după care fiecare mergea la ascultare, până seara, la Vecernie. În zilele de post, masa se lua o singură dată pe zi, fără ulei, iar în celelalte de două ori pe zi. De atunci, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi al Maicii Domnului, au trecut şaisprezece ani, vreme în care am avut ocazia să-l cunosc într-o oarecare măsură pe Părintele Stareţ Petroniu.

Cum mi-l amintesc pe Părintele Petroniu

Pentru mine a fost un „pom frumos, drept, înalt, împodobit cu multe roade“. Era puţin cam „zgârcit”, nu dădea prea uşor din fructele sale altuia, deşi ne grăia în fiecare săptămână cuvinte cu putere multă, prin care ne îndemna pe fiecare să ne îngrijim „pomul nostru”, ca să putem aduce şi noi roade bogate.

După numai câteva luni, am cerut binecuvântarea să merg la un hram al unei mănăstiri athonite. Dar Părintele Stareţ mi-a spus: „Nu o să te foloseşti, frate, avem şi noi aici slujba frumoasă la biserică… Fiecare are chilia sa, unde poate să-şi facă rânduiala călugăreasca. Dacă o să pleci, acolo n-o să înţelegi slujba, care este în greceşte, o să te întâlneşti cu alţi călugări romani şi o să se facă vorbărie multă. O să rămâi cu oboseala şi fără canonul călugăresc care trebuie făcut“. Atunci cu greu i-am înţeles cuvintele. Mai târziu însă, am văzut că a avut perfectă dreptate.

Am primit mai multe ascultări, care cereau seriozitate, tragere de inimă şi o respectare strictă a programului. Cea mai grea a fost ascultarea de chelar, atunci când părintele mi-a spus: „Frate, n-ai blagoslovenie să dai la nimeni nimic. Aici totul este de obşte, totul se pune pe masă la toţi fraţii“. Ne vorbea la masă, mai ales când făceam vreo greşeală sau încălcăm programul, dar întotdeauna ne grăia în aşa fel încât să nu-l supere pe cel ce nu era în rânduiala, ci vorbea de parcă el însuşi ar fi fost acela care încălcase rânduielile.

În respectarea programului, a fost ca un ceas. Niciodată nu a întârziat la biserică, de fiecare dată ajungea cu cincisprezece minute înainte de începerea slujbelor şi a slujit până la 90 de ani, făcând de rând la Sfântul Altar. A iubit mult biserică, slujbele şi cântările liturgice, el însuşi fiind un mare psalt. Slujbele de 8-10 ore i se păreau scurte, mereu spunea să se citească mai rar, că stăm în faţă şi în casa lui Dumnezeu şi a Sfinţilor.

Când cădelniţam prin biserica, nu-i plăcea să ne oprim în dreptul lui şi să-l cădim de mai multe ori, sau să ne plecăm capul în faţa lui. Dacă făceam aşa, se-ntorcea într-o parte, plecându-şi capul. Până în ultima zi în care a putut veni la biserică, pe timpul Sfintei Liturghii stătea numai în picioare. La masă era tare cumpătat; niciodată nu a mâncat tot din ce i se punea, totdeauna lăsa cel puţin trei linguri în farfurie. Nu acceptă uşor să-l ajuţi, să-i săruţi mâna sau să-l lauzi – nici în ultimele săptămâni, când a stat la pat. A încuviinţat foarte greu să-l ajute cineva când a fost bolnav, şi atunci numai un singur părinte, care a făcut-o cu multă dragoste. În biserica nu vorbea niciodată, decât la mare nevoie.

A iubit florile, fiind un iscusit florar. Pe toţi oamenii i-a iubit la fel, chiar şi pe cei de alte confesiuni. În fiecare floare, în fiecare om, Părintele vedea mana şi chipul lui Dumnezeu. A avut un mare discernământ, niciodată nu a rupt o floare ca s-o pună în chilie, niciodată nu a dispreţuit vreun om. Când a fost vorba de persoane de altă credinţă, a fost atent şi nu a dat cele binecuvântate sau cele sfinte celor străini de Ortodoxie. Cunoştea bine şi respecta cu stricteţe canoanele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi.

Când auzea că s-a dat libertate păcatelor şi oamenii fac păcate grele, se aprindea foarte tare, spunând că asemenea căderi vor aduce pedeapsa peste popoare. Iar când oamenii Bisericii făceau anumite greşeli sau încălcau canoanele, el nu a încuviinţat. Însă atunci când a fost rugat să scrie despre asemenea cazuri, s-a abţinut să judece, aşteptând să vadă care este mai întâi atitudinea Sfântului Sinod. Avea credinţa că Duhul Sfânt va fi cu Biserica până la sfârşitul veacurilor. Ne îndemna să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne aflăm în acest loc sfânt, să profităm de acest lucru, să facem cele ale călugăriei şi să ne vedem fiecare de lucrarea mântuirii personale.

A fost un călugăr desăvârşit, de multe ori aveai impresia că nu este el Stareţul… Avea o smerenie adâncă, uneori greu de înţeles pentru mine, care nu eram la aceeaşi adâncime a smereniei. El însuşi făcea ascultare de cei cărora le încredinţase sarcini mai importante ale Schitului, trecând doar de puţine ori peste hotărârile iconomului, ale eclesiarhului, ale duhovnicului şi ale celor ce cunoşteau cum trebuie făcute mai bine anumite lucruri.

Învăţătura Părintelui

A iubit mult cărţile şi scrierile oamenilor învăţaţi, fiind că o albină care adună de peste tot ce e mai bun şi mai folositor pentru mântuire. A fost pentru noi, toţi, o pildă de urmat. Mai mult, ne-a fost învăţător, busola şi far pentru mântuirea sufletelor. Ne vorbea mereu despre decăderea monahismului din zilele noastre, despre ce a adus modernismul, despre viaţa duhovnicească şi materială, despre Tradiţie, Sfânta Scriptură, despre Sfinţii Părinţi şi îndrumările lor în monahism şi creştinism.

Făcea comparaţii între viaţă duhovnicească şi materială din trecut şi de azi, spunând că „pomul după roade se cunoaşte” (Matei 7:20). Rezultatele le vedem destul de bine, omul a căutat să-şi facă mijloace de trai cât mai comode — maşina, televizorul, telefonul şi celelalte devenind azi idoli pentru om. Cei bolnavi acum îşi pun nădejdea numai în medicamente, nu în puterea rugăciunii şi a lui Dumnezeu. Toate acestea au adus o înstrăinare de Dumnezeu; omul crede că poate face totul şi fără Dumnezeu, ajungând să-L dispreţuiască, să-L hulească, ba, mai mult, să se roage lui satana şi să se închine lui. Atunci când le merge rău în casă, oamenii nu mai cheamă preoţii să facă rugăciuni, nu mai merg la biserică să se mărturisească, ci divorţează.

Despre rânduiala călugărească, Părintele ne învaţă că monahul trebuie să-şi păzească cele cinci simţuri, adică tot ceea ce vine din afară, paza simţurilor fiind o lucrare mai uşoară decât lupta cu păcatul care, odată intrat în suflet, lăsa o pată, o murdărie sau o rădăcină care se scoate foarte greu, în zeci de ani (de pildă şaptesprezece ani, cum vedem la Cuvioasa Maria Egipteanca). Pentru a spăla sufletul de lucrurile păcătoase, îţi trebuie de multe ori, parcă, toată apa din mare. Este aproape imposibil să stai în mijlocul acestor lucruri păcătoase şi să nu te murdăreşti de ele, aşa cum nu poţi spăla rufele lângă cineva care lucrează cu cărbuni — de aceea se cere pentru călugăr să fugă de lume.

Cum s-a înfiinţat monahismul? După ce au încetat prigonirile şi creştinismul a ajuns religie de stat, creştinii au ascultat de glasul Evangheliei şi au încercat să pună în practică virtuţile cele mai înalte, întâi trăind în mijlocul oraşului, dar au observat că erau înconjuraţi de ispite, de prea multe bunătăţi de la care le era greu să se abţină, şi atunci au fugit în pustie. Acolo au zidit lăcaşuri sfinte pe care le-au îngrădit cu ziduri înalte, izolându-se de lume, şi au pus biserică în mijloc, ca semn că preocuparea lor centrală trebuie să fie cea duhovnicească. Acele mănăstiri care nu au ziduri de împrejmuire nu sunt mănăstiri, după rânduielile Sfinţilor Părinţi. Vedem că, după ce au înălţat zidurile, închideau şi poartă pe timpul nopţii, tocmai pentru a fi mai feriţi de ispite. Mai mult, fiecare călugăr avea o chilie unde se retrăgea ca să nu vadă şi să nu audă nimic din afară, pentru a se ocupa cu rugăciunea şi cu cele duhovniceşti. Ne mai spunea că Dumnezeu l-a făcut pe om cu minte şi cu inima, şi în inima se găseşte tronul lui Dumnezeu. Acolo trebuie El căutat şi găsit. De aceea călugărul a făcut toate aceste paravane către exterior, pentru a-L putea găsi pe Dumnezeu în interiorul său, pentru a sta de vorbă cu El şi a-L simţi în inima sa. Dar azi, când vedem şi auzim despre câte un călugăr că are în chilie televizor, radio şi alte lucruri care ţin de confortul vieţii moderne, oare se poate întâlni unul ca acesta cu Dumnezeu în rugăciune şi îl mai poate păstra în inima sa? Este imposibil. De altfel, vedem şi rezultatele: nemulţumiri, nestatornicii, căderi în păcate, sminteli şi altele. Când se pun la rugăciune şi la citirea Sfinţilor Părinţi, mintea le zboară la lucruri păcătoase, la imagini urâte, toate acestea fiind foarte greu de scos din mintea şi din inima călugărului.

Două mărturii

Mi-au rămas în minte două mărturii aduse de doi părinţi ai Bisericii despre puterea rugăciunii pe care o avea Părintele Petroniu. Prin anul 1997, Arhiepiscopul Calinic al Argeşului a fost în pelerinaj la Sfântul Munte. În cuvântul ţinut atunci, a spus, printre altele:

„Sunt 20 de ani de când am fost ultima dată la Prodromu, şi atunci am plecat cu o mare tristeţe văzând că totul se dărâma… Ploua chiar şi în biserica mare. Fiecare om, fiecare casă, fiecare mănăstire şi ţara are câte un înger păzitor. Acolo unde o casă se dărâmă, o mănăstire se pustieşte şi un popor este în război şi piere, acolo rugăciunea şi faptele bune nu au prisosit, iar păcatele au fost multe şi mari. Azi, după douăzeci de ani, privesc şi văd că totul a prins viaţă, a înflorit din nou. Toate acestea sunt rodul liturghiilor neîntrerupte ale Părintelui Petroniu“.

Din prima şi până în ultima zi a vieţii sale, a ţinut să se facă zilnic cele şapte laude şi Dumnezeiasca Liturghie la biserică. De la toate slujbele, Părintele Petroniu era nelipsit.

A doua mărturie despre puterea rugăciunii Părintelui Stareţ am aflat-o de la Părintele Nectarie (Lazăr) Prodromitul. Înaintea venirii Părintelui Petroniu în Sfântul Munte, aceste locuri erau mereu zguduite de cutremure puternice. În primul an al venirii Părintelui Stareţ, într-o zi a fost un cutremur puternic de s-au clătinat clădirile, iar în unele chilii a căzut tencuiala. Părinţii au ieşit cu toţii pe holul chiliilor, iar Părintele Nectarie a spus:

„Să fugim, părinţilor, în curte!“.

Dar Părintele Petroniu a zis:

„Nu, fraţilor, să stăm în chilie şi să ne rugăm“.

Şi de atunci până acum nu a mai fost nici un cutremur. De asemenea, Părintele Nectarie spunea că în toţi anii vieţii Părintelui Stareţ Petroniu, aici s-a simţit şi s-a văzut un acoperământ, o binecuvântare şi o pace peste Schitul nostru. Acest lucru l-am simţit şi l-am văzut şi eu, ca şi alţi părinţi din Schit.

Rugăciunea, biserică şi Sfintele Taine

În ultimele luni, puterile fizice au început să-i slăbească, totuşi cu greu a acceptat să ia în mână o cârjă. Apoi a fost nevoit să fie sprijinit de un părinte, care-l ajuta să vină la biserică şi la trapeza. Până într-o zi, când am simţit cu toţii în biserică un mare gol, o pustietate. Deşi erau toţi părinţii în biserică, lipsea cineva… Lipsea Părintele Stareţ. A căzut la pat, s-a luptat până în ultima clipă, cu puţină forţă pe care o mai avea, ca să nu se lenevească. La început, se ridică şi stătea pe marginea patului, cu metaniile în mână, spunând „Doamne, Iisuse…“, atâta vreme cât ştia că este slujba la biserică. Mereu îl întrebă pe ucenic: unde a ajuns slujba, cât este ceasul şi când vine preotul să-l împărtăşească? Singura lui grijă şi cel mai mult vorbea despre rugăciune, despre biserică şi despre dorinţa de a veni cât mai repede preotul cu Sfintele Taine. Altceva nu-l interesa prea mult. De asemenea, în toate aceste săptămâni de boala nu a acceptat să mănânce înainte de programul stabilit la care obştea lua masa; deşi ucenicul uneori îl mai îndemna să ia masa, sfinţia sa întotdeauna întrebă dacă obştea a mâncat. Observând că puterile îl părăsesc, am mers pe 15 ianuarie să-mi cer iertare, să iau binecuvântare şi un cuvânt de folos. Întâi el şi-a cerut iertare de la mine, după care m-a rugat să nu uit făgăduinţele călugăreşti, să nu fac pogorământ şi compromis cu mine însumi, să nu fac sminteală, să-i întăresc pe fraţii din obşte, iar Domnul să-mi rânduiască un sfârşit bun şi creştinesc.

Pe 9/22 februarie, la ora 14:30, am simţit nevoia să merg să-l văd. Se afla într-un somn adânc… Dintr-un om înalt şi drept, ajunsese firav, gârbov, numai piele şi oase. La plecare, i-am sărutat mâna care era aproape rece, am pus mâna pe picioarele sale şi am văzut că şi ele se răceau. I-am spus ucenicului: „Nu o mai duce mult…“. În vremea Pavecerniţei ne aflăm cu toţii în biserică. În clopotniţa a început să bată rar şi tare clopotul cel mare… Pentru toţi a fost ca un cutremur; am început să ne privim unii pe alţii, spunându-ne: „A trecut la cele veşnice Părintele Stareţ… Dumnezeu să-l ierte!”
 
http://www.pemptousia.ro/2012/02/staretul-petroniu-un-calugar-desavarsit/