Sunday, December 30, 2018

Biserica noastră onorează sfinții nu ca dumnezei, ci ca slujitori credincioși, ca oameni sfinți și prieteni ai lui Dumnezeu.( Sfântul Nectarie din Egina )

Biserica noastră onorează sfinții nu ca dumnezei, ci ca slujitori credincioși, ca oameni sfinți și prieteni ai lui Dumnezeu. Ea ridică luptele pe care le-au angajat și faptele pe care le-au îndeplinit pentru slava lui Dumnezeu prin acțiunea harului Său, astfel încât toată onoarea pe care o dă Biserica se referă la Ființa Supremă, care și-a văzut viața pe pământ cu mulțumire. Biserica îi onorează prin comemorarea lor anuală prin sărbători publice și prin ridicarea de biserici în onoarea numelui lor.


Sfântul Nectarie din Egina

Tuesday, December 25, 2018

Mintea este cea care hraneste sufletul! ( Gheron Iosif Isihastul )


Mintea este cea care hraneste sufletul! 
Lucrarea ei este aceea de a cobora in inima tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rau, deoarece in inima este centrul puterii spirituale si trupesti a omului, este tronul mintii." 
 
Gheron Iosif Isihastul

Tuesday, December 18, 2018

Nu vă îngrijorați prea mult despre cât de săraci din punct de vedere spiritual sunteți. ( Părintele Serafim Rose )

Nu vă îngrijorați prea mult despre cât de săraci din punct de vedere spiritual sunteți. Dumnezeu vede acest lucru, dar pentru voi este de așteptat să aveți încredere în Dumnezeu și să vă rugați la El cât de bine puteți, să nu cădeți niciodată în disperare și să vă luptați în funcție de puterea voastră.
 
Părintele Serafim Rose

Thursday, December 13, 2018

Gândurile sunt ca avioanele care zboară în aer. ( Sfântul Paisie din Muntele Athos )

Gândurile sunt ca avioanele care zboară în aer. Dacă le ignorați, nu există nici o problemă. Dacă le acordați atenție, creați un aeroport în interiorul capului și permiteți-le să aterizeze!
 
Sfântul Paisie din Muntele Athos

Sunday, December 9, 2018

Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. ( Părintele Arsenie Boca )


 
Postul e vechi şi începe o dată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim tot la Botez. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minţii sau în altarul inimii, după expresia Părinţilor, se sălăşluieşte Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simţiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejele sale. Cu trupul însă nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recunoaşte convingerile. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde. Ca să zădărnicim puterea potrivnică care lucrează prin simţuri patimile plăcerii, slăbim prin post aceste simţuri şi închinarea lor către plăcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei. Dar mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. Postul lucrează şi asupra acestora. E lucru de mirare, zice Sfântul Ioan Scărarul, că mintea fiind netrupească, de la trup se spurcă şi se întunecă şi că, dimpotrivă, cea nematerialnică de la ţarină se subţiază şi se curăţă. Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale, nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii, după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică, ci numai de rugăciunea minţii. La intrarea în călugărie, rugăciunea vameşului, completată poate chiar de Iisus, e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea minţii este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura, apoi cu mintea, pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus, Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de însuşi Iisus, că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi, deci în privinţa mântuirii. Rugăciunea minţii are şi stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, de oameni şi de toată făptura.


Părintele Arsenie Boca

Monday, December 3, 2018

Toate lucrările tale sunt bune, dar nu crede că totul depinde de tine. ( Gheronda Efrem Filotheitul )

Din când în când, se întâmplă ca, fără să fiți vinovați, harul se retrage. Este ca și cum Dumnezeu ți-ar spune: "Toate lucrările tale sunt bune, dar nu crede că totul depinde de tine. Voi veni și voi pleca, după cum vreau eu, să vă învăț să vă tăiați complet voința și să fiți răbdători, ca să învățați bine lecția umilinței ".



Gheronda Efrem Filotheitul

Thursday, November 29, 2018

Începând din zilele noastre pe piciorul drept, semnul crucii ( Părintele Cleopa )

"Nu faceți nimic fără să vă semnați cu semnul Crucii! Când te pleci într-o călătorie, atunci când începi munca, când te duci să studiezi, când ești singur și când ești cu alți oameni, te vei pecetlui cu Sfânta Cruce pe frunte, corpul, pieptul, inima ta , buzele tale, ochii, urechile tale.

Toți ar trebui să fiți sigilați cu semnul victoriei lui Hristos asupra iadului. Atunci nu vă veți mai fi frică de farmece, duhuri rele sau vrăjitorie, pentru că acestea se dizolvă prin puterea Crucii ca și ceara înaintea focului și ca praful înaintea 
vântului ".

Părintele Cleopa

Monday, November 19, 2018

Nu vă gândiți la gândurile voastre... ( Sfântul Paisie din Muntele Athos )

Nu vă gândiți la gândurile voastre, nici atunci când vă spun că sunteți teribil, nici când vă spun că sunteți un sfânt.

Sfântul Paisie din Muntele Athos

Wednesday, November 14, 2018

Rugăciunea lui Iisus... ( Părintele Proclu )



Temele preferate ale părintelui sunt cele legate de Rugăciunea lui Iisus: „Uite ceva! Ştiu pe cineva care a stat 40 de zile în Rugăciune şi nu a mâncat şi nu a băut nica (nimic,n.n.). Când dobândeşti Rugăciunea lui Iisus, nu mai ai nevoie de hrană, de apă, de foc...“. Nu am îndrăznit să îl întrebăm pe părintele cine este acel rugător, căci nici Sf. Apostol Pavel nu ne descoperă atunci când afirma: „Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi‑l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie, că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele“( II Corinteni 12, 2‑5).

Cine îl cunoaşte şi are evlavie la părintele Proclu ştie cât de drag îi este să ne înveţe a ne ruga! Aceasta este marea lecţie a părintelui Proclu: „Să vă rugaţi… Să aveţi grijă să nu adormiţi din rugăciune… Căci vai! vai! dacă nu o fi aşa… Că uite ceva: eu caut să nu am răutate cu nimeni, să nu am ceva asupra cuiva, ca să mă pot ruga. Că uite, dacă voi plecaţi de la mine cu pace, şi eu rămân cu pace, iar daca voi plecaţi tulburaţi, şi eu rămân tulburat. Da dragu’ mamii… Să nu aveţi ceva rău cu nimeni… că noi nu ştim când este sfârşitul… Că vin unii şi mă întreabă de sfârşitul lumii, iar eu le zic să aibă grijă de sfârşitul lor, că uite: sfârşitul lumii este sfârşitul fiecăruia din noi… Cu noi se sfârşeşte o lume – lumea noastră… De asta trebuie ca noi să ne îngrijim. Acum este foarte greu prin oraşe. Trebuie să ţină lumea legătura cu duhovnicul, cu Biserica pentru că altfel nu‑i chip de mântuire. Îi nevoie ca acum călugării, preoţii, maicile să se roage, să fie pace şi linişte…Vai! Vai!“.

Peste codrii Neamţului „vuieşte“ rugăciunea miilor de sihaştri ce s‑au nevoit în multele secole de creştinism pe aceste pământuri, ţinând o candelă aprinsă în scorburi de copaci, prin bordeie din crengi sau prin sihăstrii pustiite de „valul vremilor“, pentru ca atunci, la ceas de noapte, când „Mirele vine“, să nu fie găsiţi cu candela stinsă. Unul dintre aceştia cred că este părintele Proclu.

Părintele Proclu

Friday, November 9, 2018

Creștinul trebuie să fie bun cu toți ( Sfântul Nectarie din Pentapolis )

Creștinii trebuie, după porunca Domnului, să devină sfinți și perfecți.


Perfecțiunea și sfințenia sunt mai întâi gravate profund în sufletul creștinului, de unde se sigilează gândurile, dorințele, cuvintele și acțiunile sale.

Astfel, harul lui Dumnezeu, care există în suflet, se revarsă în întregul caracter exterior.


Creștinul trebuie să fie bun (eugenikos) cu toți. Cuvintele și acțiunile sale ar trebui să evacueze harul Duhului Sfânt care locuiește în sufletul său, pentru a da mărturie despre modul său creștin de viață și pentru ca numele lui Dumnezeu să fie proslăvit.


Oricine este măsurat în cuvintele sale, este măsurat și în acțiunile sale. Oricine testează cuvintele pe care urmează să le vorbească, testează, de asemenea, lucrările pe care urmează să le îndeplinească și astfel nu depășește limitele bunei conduceri virtuoase.


Cuvintele pline de grație ale creștinului se caracterizează prin tact și bunătate. Acestea sunt cele care dau naștere la iubire și aduce pace și bucurie. Dimpotrivă, vorbirea idolică dă naștere la ură, dușmani, încercări, iubire de căderi, bătăi de cap, revolte și războaie.

De aceea, să fim mereu amabili. Fie ca un cuvânt rău să nu treacă niciodată buzele noastre, un cuvânt care nu este condus de harul lui Dumnezeu, dar ele pot fi întotdeauna cuvinte pline de har, cuvinte bune, cuvinte care dau mărturie pentru bunătate după Hristos, care ne împodobește spiritual.


 Sfântul Nectarie din Pentapolis

Tuesday, October 30, 2018

Rugăciunea este una dintre cele mai importante și mai puternice puteri ... ( Gheronda Efrem Filoteitul )

Rugăciunea este una dintre cele mai puternice și puternice puteri care îi determină pe cel care se roagă să se nască din nou și îi acordă bunăstarea fizică și spirituală.



Gheronda Efrem Filoteitul

Friday, October 26, 2018

Vindecarea guvernatorului Marianos de către Sf. M. Mc. Dimitrie

 
Marianos, guvernatorul Iliricului, locuia în Tesalonic, şi anume în pretoriu, care era departe de biserica Sfântul Dumitru, probabil în palatul lui Galeriu. Nobilul acesta suferea de «pareză corporală», astfel încât stătea întins în pat având paralizate toate membrele sale, fără să se poată mişca deloc şi nici mâncare nu putea introduce în gură fără ajutor străin.

Lui Marianos i se arată sfântul în vedenie, spunându-i să aibă nădejde în pronia dumnezeiască, deoarece “orice boală care îl încearcă pe om este trimisă de către puterea prevăzătoare a Creatorului nostru şi are ca rezultat folosul ce­lui care suferă de pe urma ei”.

Şi marele mucenic afirmă că “… în curând te voi scăpa de boala ta trupească. Vino aşadar în casa mea şi acolo vei vedea slava lui Dumnezeu, care ţi se va vădi prin mine” .

După aceasta, doi servitori ai guvernatoru­lui şi-au legat, după dorinţa sa, mâinile cruciş şi l-au tranportat pe bolnav la biserica sfântului mare mucenic, deoarece nu putea fi mişcat în alt mod.

Aşadar, în timp ce guvernatorul se afla jos pe pardoseala bisericii, cu smerenie şi căinţă s-a rugat călduros şi a cerut însoţitorilor să-l ridice şi să-l aşeze pe salteaua-targă pe care îl aduseseră. Atunci i s-a arătat din nou în vedenie sfântul iz­vorâtor de mir şi dătător de sănătate spunându-i: “Hristos îţi dă putere, Dumnezeul nostru, Cel Ce-i ridică pe cei căzuţi”. Imediat guvernatorul s-a ridicat cu lacrimi în ochi, a şezut pe saltea şi a cerut să i se dea îmbrăcăminte şi încălţăminte. Iar însoţitorii săi le-au cerut şi i-au adus de la casele vecine bisericii. Guvernatorul, îmbrăcat acum, se îndreaptă singur spre chivoriul sfântului, sub care erau “aşternute în pământ cinsti­tele sale moaşte”, ca să-i mulţumească sfântului pentru sănătatea pe care i-o dăruise.

Apoi, revenind în biserică, a refuzat să plece spre pretoriu călare, preferând să meargă pe jos. După scurt timp s-a întors cu daruri preţioase (aur şi argint), pe care le-a împărţit săracilor şi bolnavilor oraşului».

(Sfinţii noştri, Sfânta Mitropolie a Tesalonicului. Biserica Sfântul Dumitru – Ocrotitorul, Ediţie îngrijită de Pr. Asterios Karabatakis, Tesalonic)

Sursa: https://www.comuniuneortodoxa.ro

Sunday, October 21, 2018

Cercetează Preabunul Dumnezeu războiul lăuntric al fiecăruia şi-i răsplăteşte pe măsură ( Sfântului Ierarh Nifon )

Într-o zi, mergând să-l vizitez (pe Sfântul Nifon), l-am găsit în chilia sa citind. S-a bucurat din toata inima când m-a văzut. M-a primit cu deosebită dragoste, apoi s-a aplecat din nou asupra cărţii. Eu l-am întrerupt de la citire şi am început să-l întreb despre pocăinţă, la care el mi-a zis:

- Crede-mă, frate, că Bunul Dumnezeu nu va judeca pe creştini pentru că au păcătuit.

M-am mirat mult de aceste cuvinte şi l-am întrebat surprins:

- Atunci, după cum spuneţi, păcătoşii nu vor fi judecaţi? Trebuie adică să credem că nu exista judecată?

- Există şi prea există, mi-a răspuns el.

- Atunci cine va fi judecat?

- Ascultă, fiule, să ţi-o spun limpede: Dumnezeu nu judecă pe creştin pentru că greşeşte, ci pentru că nu se pocăieşte. Pentru că a păcătui şi a se pocăi este omeneşte, dar a nu se pocăi este semnul diavolului şi al dracilor lui. Fiindcă nu trăim necontenit în pocăinţă, de aceea vom fi judecaţi.

Cercetează Preabunul Dumnezeu războiul lăuntric al fiecăruia şi-i răsplăteşte pe măsură. Pentru că adeseori se întâmpla ca pe dinafară omul să se arate păcătos, dar înlăuntrul său poate se osândeşte pe sine cu suspinări, socotindu-se netrebnic, şi se luptă sau se poartă faţă de alţii cu bunăvoinţă şi smerenie. Adică, mulţi înlăuntrul lor fac ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, deşi pe dinafară se arată păcătoşi. Iar Dumnezeu, care vede cele ascunse, la sfârşit nu-i lasă să piară. Iar daca unii, pe dinlăuntru fiind plini de ură si răutate, lucrează la vedere binele, nu le foloseşte deloc. Pentru că prin ei se zădărniceşte lucrarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate face totul pentru mântuirea noastră. Mulţi oameni dau daruri şi onoruri împăratului pământesc şi dobândesc ceea ce cer ei. Pe alţii însă, chiar dacă nu-i dau nimic, împăratul îi ajută şi-i miluieşte cu multă bunăvoinţă. Tot aşa şi Dumnezeu, pe unii îi slăveşte pentru faptele lor, pe alţii îi miluieşte pentru pocăinţa lor adâncă, iar de alţii se milostiveşte pentru rugăciunile sfinţilor Săi; pe unii îi incearca aici, iar în lumea cealaltă le dăruieşte veşnicele bunătăţi, dacă primesc cu răbdare încercările.

Din viaţa si învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon

Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Editura Sophia, Bucureşti, 2008

Wednesday, October 17, 2018

Doar nu uita păcatul tău. ( Sfântul Serafim de Sarov )

Domnul uneori permite oamenilor care sunt dedicați Lui să cadă în astfel de vicii îngrozitoare; și aceasta pentru a le împiedica să cadă într-o mândrie încă mai mare de păcat. Iti va trece ispita si vei petrece restul zilelor vietii tale in smerenie. Doar nu uita păcatul tău.


Sfântul Serafim de Sarov

Monday, October 8, 2018

Cum ar trebui să ne raportăm la viaţă, pentru a avea mai puţine lacrimi şi mai multă bucurie? ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )


Întotdeauna roagă-te ca ochii tăi să vadă lumina din viața oamenilor, inima ta să aibă puterea de a ierta răul, mintea să uite ce nu a fost bine, iar sufletul să nu-și piardă speranța. Sufletul nu are nevoie de cadouri scumpe. Sufletul are nevoie de siguranță, de iubire și iertare necondiționată. Bucură-te, ești o minune, omule!
 Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Cum e să constaţi că cel mai cumplit agresor al vieţii tale este cel care ar trebui să îţi fie cel mai important sprijin? ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Sunteţi unul dintre puţinii preoţi care abordează curajos fenomenul violenţei domestice, al abuzurilor emoţionale, sociale şi de tot felul. Care este mesajul Dvs. către victimele acestui flagel? Cum e să constaţi că cel mai cumplit agresor al vieţii tale este cel care ar trebui să îţi fie cel mai important sprijin?

Iubirea nu are nevoie de timp. Ori este, ori nu este! Însă e e nevoie de timp când vrei să te obișnuiești cu ideea că iubești. Iubirea înseamnă „o dată pentru totdeauna”. Iubirea se cuvine să fie sursă de fericire, de vitaminizare, nu de suferință și decepție. Dar sunt și situații în care violența domestică face victime. Nu orice jertfă este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. Și diavolul are martirii lui. E nevoie să înțelegem dacă suntem într-o poveste de iubire bazată pe creație sau pe supraviețuire emoțională în care ne lingem rănile unul altuia. Atașament bolnăvicios, toxic sau dragoste? Triunghiul codependenței (victimă – călău – salvator) este cel mai des întâlnit în ultima perioadă. Uneori să păstrezi doare mai tare decât să renunți… Nu fugi de emoțiile tale. Mai bine invită-le lângă tine și vezi ce au să-ți spună…

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Wednesday, October 3, 2018

Hristos nu are nevoie de noi, pentru că are mii de îngeri care Îl slujesc ( Gheronda Efrem Filotheitul )

Hristos nu are nevoie de noi, pentru că are mii de îngeri care Îl slujesc impecabil. În plus, printr-un cuvânt El este capabil să creeze alte mii dintre aceste ființe cele mai sfinte. Byt iubirea Lui infinită îl constrânge pe El să fie îndreptățit față de noi, fără a fi dezgustat de duhoarea noastră și de rănile noastre îngrozitoare. Așadar, să ne amintim de această iubire a lui Dumnezeu în fiecare moment al vieții noastre, pentru ca noi să facem faptele noastre fără valoare doar pentru dragostea lui Dumnezeu. Doar gândiți - nu am fost răstigniți pentru Hristosul nostru, Mântuitorul nostru, în timp ce, în numele nostru, monstruozități, El a suferit moartea pe cruce de dragul supunerii!



Gheronda Efrem Filotheitul

Tuesday, September 25, 2018

Pacea este un dar de la Dumnezeu pentru omul curat la suflet... ( Parintele Teofil Paraian )

Pacea nu poate fi cautata decat prin nepatimire. Deci intai trebuie sa ajungi la nepatimire si apoi ajungi la pace. 
Pacea este un dar de la Dumnezeu pentru omul curat la suflet: nu esti curat la suflet n-ai pace in suflet; n-ai pace nici cu Dumnezeu, nici cu altii nu ai pace...pacea este ceva ce se realizeaza nu se asteapta.

Parintele Teofil Paraian

Friday, September 21, 2018

Mai fericit este a da decat a lua... ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Cel ce iubeste este bucuros, pentru-ca iubirea este data, iar darul are drept urmare fericirea, asa cum a spus Domnul:" Mai fericit este a da decat a lua". Cel care uraste este nefericit si este chinuit de focul urii care-i arde inima. 
 
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Monday, September 17, 2018

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară... ( Sfântul Siluan Athonitul )

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară, pentru că şi atunci când e în boală, în sărăcie şi în prigoană, el gândeşte aşa: „Aşa i-a plăcut lui Dumne­zeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele“.

Sfântul Siluan Athonitul

Thursday, September 13, 2018

Deși un om poate fi găsit într-un stat slab, asta nu înseamnă deloc că el a fost abandonat de Dumnezeu.. ( Sfântul Ioan Maximovici )

Deși un om poate fi găsit într-un stat slab, asta nu înseamnă deloc că el a fost abandonat de Dumnezeu. 
Pe cruce, Domnul Isus Hristos a fost în necaz, așa cum lumea vede lucrurile. Dar când lumea păcătoasă a considerat-o că este complet distrusă, de fapt El a fost victorios asupra morții și a hades. 
 
Domnul nu ne-a promis poziții ca victorieni ca o răsplată pentru neprihănire, ci ne-a spus: "În lume veți avea necazuri - dar fiti fericiți, căci am biruit lumea".

Sfântul Ioan Maximovici

Tuesday, September 4, 2018

Din când în când, se întâmplă ca, fără să fiți vinovați, harul se retrage... ( Părintele Efrem Filotheitul )

Din când în când, se întâmplă ca, fără să fiți vinovați, harul se retrage. Este ca și cum Dumnezeu ți-ar spune:
 "Toate lucrările tale sunt bune, dar nu crede că totul depinde de tine. Voi veni și voi pleca, după cum vreau eu, să vă învăț să vă tăiați complet voința și să fiți răbdători, ca să învățați bine lecția umilinței'' .


Părintele Efrem Filotheitul

Saturday, September 1, 2018

Biserica este trupul lui Hristos... ( Sfântul Ioan Maximovici )

Hristos, invizibil pentru ochiul trupului, se manifestă pe Pământ în mod clar prin Biserica Sa ... Biserica este trupul lui Hristos, atât pentru că părțile sale sunt unite cu Hristos prin misterele sale divine și pentru că prin Hristos lucrează în lume.

Sfântul Ioan Maximovici

Tuesday, August 28, 2018

Învață umilința ( Sfântul Vasile cel Mare )

Extirpați două gânduri în sinea voastră: nu vă considerați vrednici de nimic mare și nu vă gândiți că un alt om este mult mai mic decât cel în valoare. Învață umilința în prealabil, pe care Domnul a poruncit-o în cuvânt și a arătat în faptă. Prin urmare, nu vă așteptați la ascultare de ceilalți, dar fiți pregătiți pentru ascultarea de sine însuți.

Sfântul Vasile cel Mare

Thursday, August 23, 2018

De iadul vieţii mizerabile... ( Părintele Arsenie Boca )


Nu vorbesc de iadul teologic, ci de iadul vieţii mizerabile, de convoiul mizeriei asupra căreia desfigurarea şi degenerarea se întind ca o pereche de gheare, trăgând pe cine prind intr-o enormă gloată de chinuiţi şi dosădiţi ai sorţii.

Tot spaţiul ocupat odinioară de moarte e deţinut azi de boală şi de infirmitate. S-au redus bolile infecto-contagioase prin măsurile medico-preventive, au sporit în loc cele degenerative şi afecţiunile cronice ale pielii şi ale sistemului nervos, circulator, digestiv şi respirator; pe urmă cancerul, bolile dentiţiei şi bolile ereditare. Boala încleştează umanitatea în suprafaţă şi în adâncime, cantitativ şi calitativ; Asta o spune un profesor de medicină (M. Kernbach).

Nu vorbesc de cei ce ajung în spitale, străpunşi de una sau mai multe din cele peste 800 de feluri de cleşti ai bolii. Ce curios e numărul! In bolile spiritului, numai deviaţia în materie de credinţă pe bază de Biblie, a dat până acum 800 de secte religioase [800 în 1946, acum cca. 3000]. Contagiunile spiritului, în totalitatea lor, sunt pur şi simplu nenumărate. Câte capete atâtea non-sensuri! Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. Fiecare e unic în lume; de-ar învia toţi oamenii de la Adam până la sfârşitul lumii, n-ai să găseşti doi oameni identici. Aceasta e genetic adevărat. Diferenţierile astea dezechilibrate, din ce în ce mai prăpăstioase, creează haos între oameni, creează metereze de război, creează mizerie, creează chingile iadului, care strâng viaţa, de-o frâng.

Lazării de la porţile bogaţilor nu ridică o pretenţie, ci o răbdătoare rugăminte. Bogaţii ăştia sunt ei sănătoşi la minte? Le-a zis Dumnezeu "nebuni" pe degeaba? Căci acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădăpe oameni din inima lor. De fapt, nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad. Ura, această desfigurare spirituală, face mii devictime, căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură, atât a oamenilor cât şi a lui Dumnezeu.

Ea e un climat al mediului viciat, o viforniţă, o boare a haosului. Ea face din viaţa aceasta o anticameră a iadului. Acesta e mediul exterior. Să zica mediul social? Mediul: cu acestea pricepem ce pot să dea variabilele vieţii, netezite de iubire, sau desfundate de ură. Configuraţia persoanei umane nu e determinată numai de elementele eredităţii, ci şi de elemenetele mediului. Omul, aşa cum e, e rezultatul interferenţei dintre cei doi factori. Ereditatea nu fixează poziţii fatale, din care nu putemie şi, ci limite mai mult sau mai puţin fixe, după cum e vorba de o însuşire sau alta, în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia.

Energia de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în cromatină, ci ca o reacţiune a cromatinei faţă de un diferenţial al mediului. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a virtualităţilor native date în sistemul genezelor, ci un rezultat al interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu, în care configuraţia genezelor se dezvoltă. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios, dar real: structura genezelor atârnă de mediul - de toate mediile - în care s-au configurat; iar dezvoltarea lor în filogeneză atârnă, pe lângă acestea, şi de toate configuraţiile mediilor viitoare, din tot parcursul creşterii. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la absurd; dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină. Acţiunea mediului are margini, şi încă bine definite, totuşi destul de elastice ca să ne permită - zic specialiştii - ca printr-un mediu dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi, sau cu trei ochi. A denatura firea e uşor, mult mai uşor, decât a scoate denaturarea introdusă în fire. Cu alte cuvinte, putinţele de dezvoltare, pe care le închide sistemul genetic, nu se reduc niciodată numai la una singură, ci la mai multe,chiar foarte multe. Din acestea foarte multe, mediul totdeauna alegeuna singură.

Cu treaba asta, a mediului dirijat, s-a angajat educaţia; aceeaşi datorie o au religiile. Câteodată însă vin vremuri când pare că se năruie stihiile; - cine mai poate dirija furtuna? De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreştină.

Părintele Arsenie Boca

Monday, August 20, 2018

Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu. ( Sfântul Nectarie din Eghina )

Vă sfătuiesc să aveţi în toate discer­nământ şi înţelepciune. Feriţi‑vă de extreme. Nevoinţa trebuie să se facă cu măsură. Cel ce nu are virtuţi mari şi se nevoieşte asemenea celor desăvârşiţi, vrând să trăiască cu asprime, precum Sfinţii Asceţi, se primejduieşte să fie luat în stăpânire de mândrie şi să cadă. Pentru aceasta, umblaţi cu discernământ şi nu vă irosiţi timpul prin osteneli fără măsură. Amintiţi‑vă că nevoinţa trupească este un simplu ajutor dat sufletului, ca să ajungă la desăvârşire. Pentru a ajunge la desă­vârşire este nevoie mai ales de nevoinţa sufletului.

Nu întindeţi coarda peste măsură. Să ştiţi că nu puteţi să-L zoriţi pe Dumnezeu să vă dea darurile Sale. Dă atunci când vrea El. Tot ceea ce primim este un dar al milostivirii lui Dumnezeu.

Nu căutaţi să ajungeţi la măsuri înalte prin nevoinţe mari, fără să aveţi virtuţi, pentru că vă primejduiţi să cădeţi în înşe­lare din pricina mândriei şi îndrăznelii. Cel care vrea harisme şi stări duhovniceşti înalte, fiind încă împovărat de patimi, ca un fără de minte şi mândru, cade în în­şe­lare. Mai înainte de toate trebuie să se ne­voiască pentru curăţirea sa. Dumnezeiescul Har dăruieşte harismele, ca o răsplată, celor care s‑au curăţit de patimi. Îi cer­cetează fără zgomot şi în ceasul când nici nu se gândesc.


Sfântul Nectarie din Eghina

Friday, August 17, 2018

Nu se supără Dumnezeu... ( Parintele Arsenie Papacioc )

Nu se supără Dumnezeu pe noi atât de mult când facem anumite greşeli, cât se supără când suntem nepăsători.
 
Parintele Arsenie Papacioc

Sunday, August 12, 2018

Invata sa ai cuget smerit... ( Gheron Iosif Isihastul )

Invata sa ai cuget smerit si nu te teme deloc de cuvitele omului stapainit de demon.[...] Omul smerit si de o mie de ori de va cadea, de atatea ori se va ridica si va gandi numai la biruinta. Cel madru de indata ce va cadea in pacat, cade si in deznadejde si, inpiedicandu-se nu mai vrea sa se ridice. Deznadejdea este pacat de moarte. De ea se bucura diavolul mai mult decat orice altceva.
 
Gheron Iosif Isihastul

Friday, August 10, 2018

Creatie in numele lui Dumnezeu... ( Parintele Atanasie Stefanescu )

Taria, vitalitatea, unui individ si a unui neam sta in puterea de creatie. 
Cu ea traieste si individul si neamul si tot prin ea supravietuieste. Dar nu oricum. Creatie in numele lui Dumnezeu si inspirata de Dumnezeu.
 
Parintele Atanasie Stefanescu

Wednesday, August 8, 2018

Deschide-ti inima cu simplitate , inaintea Domnului nostru... ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.
 Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. 
 
Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.
 
 Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Domnul este Iubire... ( Sfântul SIluan Athonitul )

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie sa se predea intru toate voii lui Dumnezeu si sa traiasca inaintea Lui in frica si in iubire: in iubire, pentru ca Domnul este Iubire; in frica, pentru ca trebuie sa ne temem sa nuintristam pe Dumnezeu prin vreun gand rau.


Sfântul SIluan Athonitul

Monday, August 6, 2018

Fapte bune. ( Sfantul Tihon Zadonsk )

Dupa cum focului ii este propriu sa incalzeasca, apei sa roureze, luminei sa lumineze; tot astfel credintei vii ii este propriu sa se exteriorizeze in fapte bune.
 
Sfantul Tihon Zadonsk

Friday, August 3, 2018

Roadă ascultării şi a mărturisirii curate a gândurilor. ( Gheronda Efrem Filotheitul )

Stareţul ne sfătuia să fim sinceri faţă de Dumnezeu şi faţă de el, înţelegând prin aceasta mărturisirea curată. Astfel a trecut viaţa noastră lângă el. Mă străduiam să fiu foarte curat în ochii lui şi să nu-i ascund nici cel mai mic gând. Simţeam ca pe o curvie duhovnicească faptul de a ţine ceva ascuns înlăuntrul meu.

Gândurile trebuie să fie cu desăvârşire curate. Felul cum merg la priveghere, la mărturisirea gândurilor, la întâlnirea cu părinţii, la ascultare, toate trebuie să fie cunoscute Stareţului. „Dacă acum, din prima zi a supunerii mele, îmi spuneam în sine, nu pun început bun, aşa cum mă sfătuieşte Stareţul, nu voi avea nici sfârşit bun".

Aceasta, cu rugăciunile Stareţului, am păzit-o şi din acest motiv simţeam multă bucurie, multă odihnă sufletească, iar cu ochii cei trupeşti vedeam atât de curat, încât nu puteam să-mi dau seama ce se întâmplă, căci nu aveam experienţă.

- Gheronda, văd atât de limpede... Ce este aceasta?

- Aceasta este o parte din roadă ascultării şi a mărturisirii curate a gândurilor.

Nu mă preocupa deloc nici chiar mântuirea mea, fiindcă simţeam atât de multă odihnă, încât îmi spuneam: „Chiar şi acum de voi pleca la Dumnezeu, ce voi spune? Păcatele mele le-am mărturisit. Sufletul meu se află dezgolit înaintea Stareţului. Iar tot ce am făcut, am făcut de ascultare". Când mergeam să mă culc, simţeam atât de multă pace sufletească, încât îmi spuneam: „Ce mi se întâmplă?" Pentru toate acestea însă nu aveam nici un gând de slavă deşartă, pentru că ştiam şi credeam cu tărie că totul se datora rugăciunilor Stareţului meu.

Insă atunci când ucenicul nu este sincer şi nu îşi dezvăluie sufletul înaintea Stareţului prin mărturisirea curată a gândurilor, nu poate să pună niciodată început bun. De aceea nici nu poate nădăjdui într-un sfârşit bun.

Atunci când un creştin nu cercetează toate gândurile pe care i le seamănă diavolul, în sufletul său se nasc patimile, pe care, dacă nu le curăţeşte prin Mărturisire şi pocăinţă, nu va putea să-şi afle niciodată sănătatea şi mântuirea sufletului său. Atunci când omul mărturiseşte toate cu smerenie, este ca şi cum ar scoate tot ce este bolnav înlăuntrul său. Iar apoi, odată cu lacrimile de pocăinţă, vine luminarea şi Harul lui Dumnezeu; gândurile i se luminează şi în felul acesta dobândeşte sănătatea sufletească.

Sfinţitul nostru Stareţ ne spunea:

„Ai văzut vreun monah care să cadă sau să dezerteze? Din nemărturisirea gândurilor i-a venit lui aceasta. Nu şi-a mărturisit gândurile şi atunci acestea l-au mâncat, precum şerpii. Mic este şarpele, dar dacă nu-1 alungi, el creşte, dobândeşte otravă şi te muşcă o dată, iar tu mori. Ai văzut om înşelat? Din pricina gândurilor a pătimit aceasta".

Ne povestea Stareţul că unii s-au înşelat atât de mult, încât au primit demoni în loc de îngeri şi, urmând sfătuirile nevăzuţilor ucigaşi de oameni, s-au sinucis. Şi care a fost rădăcina înşelării? „Să nu spui nimic stareţului", adică să nu te mărturiseşti, să nu te smereşti şi să nu-ţi descoperi gândurile, fiindcă descoperi cursele demonilor. Am văzut aceasta şi în cazul părintelui loan, primul ucenic al Stareţului.

Imi aduc aminte de o întâmplare caracteristică.

Intr-o zi, de praznicul Sfinţilor Apostoli, a venit părintele Efrem de la Katunakia ca să liturghisească. Atunci Stareţul mi-a poruncit să-i gătesc o mâncare bună, fiindcă părintele Efrem era foarte bolnăvicios şi se afla în pragul tuberculozei.

Am alergat ca să împlinesc ascultarea, iar Stareţul stătea pe capul meu acolo unde găteam şi îmi spunea:

- Nu ştii să găteşti. Vai de capul tău! Aşa se găteşte în lume, iar tu vrei ca asta să o mănânce şi preotul?

De îndată ce am terminat, Stareţul a venit în cerdacul pe care îl foloseam în loc de bucătărie şi mi-a spus:

- Hai, neghiobule, adu-o repede!

Am luat mâncarea şi am dat-o preotului.

- Pleacă dinaintea mea!, mi-a strigat Stareţul. Să pieri, să nu te văd înaintea ochilor! Şterge-o repede la chilia ta!

- Să fie binecuvântat!, am spus.

Am luat binecuvântare de la Stareţ şi m-am dus la chilia mea ce se afla alături. Ei, de îndată ce am păşit în chilie, datorită rugăciunilor Stareţului a venit şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Harul lui Dumnezeu m-a cercetat în aşa fel, încât mai că nu-i vedeam cu ochii cei trupeşti pe Sfinţii Apostoli. Atât de mult Har! Atâta binecuvântare! Inima îmi devenise un adevărat Rai. Lacrimile îmi curgeau şiroaie, însă nu pentru că mă ocărâse Stareţul, ci fiindcă nu puteam să-mi stăpânesc bucuria şi veselia dumnezeiască pe care o simţeam datorită prezenţei Sfinţilor Apostoli.

Era praznicul lor şi fiindcă Sfinţii Apostoli fuseseră ocărâţi pentru Hristos, defăimaţi şi biciuiţi de către cărturari şi farisei, văzând Hristos şi mica mea nevoinţă, a trimis binecuvântarea Sa. Nu ştiam unde mă aflu. Am căzut la pământ şi am început să plâng. Atât de multă fericire simţeam! „Cât de mult bine mi-a făcut Stareţul!".

Stareţul, în ciuda slăbiciunii mele trupeşti, a hotărât să mă facă bucătar al obştii.

Intr-o zi, fără prea multe introduceri, Stareţul a venit la mine şi mi-a spus:

- Micuţule!

- Binecuvântaţi!

- Fă mâncare!

- Unde să fac?

- Afară.

„Unde să fac afară?", mă întrebam în sinea mea. Căci nu exista nici un fel de bucătărie. Haide acum să adun vreascuri, să aprind focul ca să gătesc. Şi ce mâncare să fac, de vreme ce nu aveam nici măcar idee despre gătit. M-au învăluit gândurile. „Unde o să faci acum mâncare? Cum să speli farfuriile afară, de vreme ce nu există loc liber?". Dar părinţii muncesc, ridică greutăţi, se ostenesc, flămânzesc. Ce vor mânca?

Schitul era aşezat într-un loc deschis, unde vânturile lovesc în plin. Şi atunci sufla un vânt! Şi aşa slab cum eram, mă primejduiam ca vântul să mă ia şi pe mine pe sus şi să mă arunce în prăpastie. Dacă începea să sufle acest vânt trebuia să pun toate gândurile cele bune, toată răbdarea mea, fiindcă îndată mi se pornea război înlăuntrul meu. Duhul cel viclean al cârtirii şi al hulei era mereu lângă mine şi numai dacă puţin mi se micşora răbdarea, el îndată îmi şoptea: „Ce fel de Dumnezeu al dragostei este Acesta Care te chinuie cu vânturile astea furioase?". Insă eu îi răspundeam împotrivă: „Piei, satano, şi taci!".

Mai târziu am improvizat din crengi o bucătărie de vară, dar vântul cel puternic le lua pe toate ca pe nişte pene. Am pus două pietre în loc de pirostie, iar deasupra cratiţa de aramă, dar de îndată ce începea să sufle vântul, zbura şi capacul, zbura şi cratiţa şi toate se rostogoleau în prăpastie.

Atunci Stareţul striga:

- Ameţituleeeee! Bre, neghiobuleeeeee... Ţi-au zburat lucrurile!!! Aleargă să le găseşti!

Dar unde să le mai găseşti? Acestea cădeau în prăpastie, iar eu alergam acolo, prin frig şi ploaie, ca să găsesc cratiţele şi capacele. Ah, Dumnezeul meu! Chiar şi iarna găteam lângă chilia Stareţului, dar mâneam în coliba sa.

După masă trebuia să spăl farfuriile noastre de zinc, afară, desigur. Iarnă, frig, ploaie, acestea trebuiau spălate afară. Să fii răcit, gripat, şi să fii nevoit să ieşi pe stânci şi în bătaia vântului care te îngheţa, ca să speli farfuriile! Aveam un urcior spart cu apă adunată din picăturile de ploaie şi într-o gaură pe care o avea am pus o ţeava şi aşa spălam vasele, cu apă „curgătoare". Mâinile ne înlemneau din pricina apei îngheţate, pentru că nu aveam unde să o încălzim.

Furculiţele şi cuţitele nu le spălam, ci atunci când terminam mâncarea, doar le ştergeam cu prosopul şi le împachetam. Dar fiindcă nu spălam nici prosoapele, cu timpul s-au făcut şi acestea tari ca o piele. Astfel, prosoapele au devenit atât de murdare, încât dacă le spălai, ai fi făcut o supă din apa rămasă de la ele. Pentru farfurii Stareţul avea şi o altă tactică de igienă, nemaiîntâlnită. De îndată ce terminam masa, puneam apă în farfurii şi apoi o beam, oricum ar fi fost ea. Astfel, şi farfuriile le spălam cât de cât, şi nici nu risipeam prea multă apă. Aşa făceam toţi şi la fel trebuiau să facă şi străinii.

Odată a venit un înalt funcţionar bancar şi i-am pus masa ca să mănânce. La sfârşitul mesei fiecare dintre noi ne-am spălat farfuria aşa cum făceam de obicei. Apoi Stareţul se întoarce către vizitatorul nostru oficial şi-i spune:

- Domnule, acelaşi lucru îl vei face şi tu. Şi l-a făcut.

Acolo, la Sfânta Ana Mică, aveam mereu lipsă de apă. Nici pentru a găti mâncare nu aveam. De aceea Stareţul îmi spunea adeseori:

- Mergi, micuţule, să aduci apă!

Pe atunci mergeam după apă la părintele Gherasim Imnograful de la Sfânta Ana Mică. Acesta era un monah foarte atent, evlavios şi cu o inimă iubitoare. Era o adevărată podoabă a Sfântului Munte. Trăia viaţa duhovnicească cu acrivie. S-a născut în Epirul de Nord în 1903, iar în Sfântul Munte a venit în 1922, la vârsta de nouăsprezece ani. Vieţuia la Chilia Cinstitului înaintemergător de la Sfânta Ana Mică. Acesta a primit de la Dumnezeu harisma de a compune şi de a scrie cântări. Lucrările sale alcătuiesc tomuri întregi de manuscrise. Pe atunci împlinea douăzeci şi cinci de ani de când venise în Sfântul Munte.

Mergeam, aşadar, la părintele Gherasim pentru apă. Luam două bidoane militare de benzină, pentru că aveau capacitate mare, şi le umpleam cu apă.

Imi făceam cruce şi luam un bidon în spate, iar pe celălalt în mână. însă mai greu era la coborâre, căci dacă mi s-ar fi muiat genunchii, aş fi căzut în prăpastie şi fie aş fi murit, fie aş ajuns o grămadă de oase. De aceea, mă stăpânea frica, dar rugăciunea Stareţului nu m-a lăsat niciodată.

Părintele Gherasim, când mă vedea, i se făcea milă de mine. Pe atunci eram şi puţin bolnav şi istovit de asceză. Bidoanele cântăreau mai mult chiar decât mine. Părintele Gherasim mă lua şi îmi dădea să mănânc, dar eu nu luam nimic. Stareţul îmi dăduse poruncă aspră: „Să nu primeşti nimic!". Şi înger să fi coborât din Cer, eu nu aş fi luat nimic. A spus Stareţul nu? Nu! S-a terminat.

- Cum o să duci bidoanele pline cu apă?, mă întreba cu compătimire şi cu dragoste părintele Gherasim.

- Le voi duce, cu rugăciunile Stareţului meu. De vreme ce nu avem apă nici pentru gătit...

Pentru noi apa era aur curat. Un adevărat confort. Faţa ne-o spălam doar cu lacrimile. Picioarele? Numai dacă mergeam la mare. Hainele? Rareori câte o flanelă. Ani grei, ani de nevoinţă, dar binecuvântaţi.

Trăiam ca nişte troglodiţi. Cu toate acestea binecuvântarea lui Dumnezeu ne acoperea şi nu simţeam nici o greutate. Viaţa noastră era mucenicească, dar plină de Har.
De cele mai multe ori iarna făceam privegherea afară, în aer liber, ca să nu ne prindă somnul. Ploua, ningea, vântul turba de furie? Noi făceam privegherea afară. Am trecut prin atâtea răceli şi suferinţe pricinuite de condiţiile climaterice, dar cu rugăciunile Stareţului am rezistat. Astfel ne învăţa Stareţul, ca să ne dăruim cu totul nevoinţei împotriva patimilor şi lucrării privegherii, ca să aflăm Harul. Lozinca sa era: „Nevoinţă până la moarte!".

Vara, când căldura era insuportabilă, privegheam în aer liber, dacă voiam. Astfel, fiecare din noi, depărtat fiind de celălalt, putea să se roage de unul singur, fie în chilie, fie în aer liber.

Puţini asceţi din secolul al XX-lea, care au petrecut în Sfântul Munte, au făcut o nevoinţă atât de aspră şi au ajuns la contemplarea lui Dumnezeu. Stareţul Iosif era aspru, dar şi viteaz. Neînduplecat în ce priveşte ascultarea, dar şi plin de dragoste. Avea desăvârşită credinţă în Dumnezeu şi mult discernământ.

Thursday, August 2, 2018

Maica Domnului este împărăteasă a întregii creații


Aşadar că Ea transcende şi depăşeşte cu excelenţe incomparabile toată creaţia văzută şi gândită şi că şi-a câş­tigat în chip strălucit o atât de mare stăpânire peste toate, încât este şi se numeşte împărăteasă a întregii creaţii, cred că nu ignoră nimeni din toţi câţi au ajuns să audă întrucâtva din tainele Ei învăţate şi cântate în imne pururea ziua și noaptea, în privat şi în public, sau mai degrabă, ca să vorbim ca părintele lui Dumnezeu şi împăratul David, atât de minunat este numele Ei în tot pământul şi aşa s-a ridicat măreţia Ei mai presus de ceruri, încât şi din gura pruncilor şi a celor ce sug [Ps 8, 3] ai putea-o auzi lăudată cu limbi bâlbâitoare că Ea, este incomparabil mai presus decât heruvimii şi serafimii, L-a născut în chip supranatural fără bărbat pe Dumnezeu Cuvântul şi ai putea vedea acest imn mult-cântat şi mult-dorit şi cu adevărat îndrăgit de îngeri fiind cinstit şi respectat în mod egal cu grăirile evanghelice ale lui Dumnezeu.

Prin urmare, cum spuneam, marea cuviinţă şi înălţimea slavei Mamei lui Dumnezeu, demnitatea Ei împărăteasccă, stăpânirea Ei cu dumnezeiască cuviinţă peste tot universul este atât de cinstită şi e astfel cunoscută şi crezută de orice generaţie şi orice vârstă a bine-cinstitorilor [ortodocşilor]. Cu ajutorul Ei şi pe cât ne stă în putinţă, ne revine şi nouă să încercăm să lăudăm într-un mod oarecare această măreție de nespus şi pentru îngeri şi pentru oameni.

Aşa cum Domnul şi Dumnezeul nostru, Fiul Ei, e, pe de o parte, Ziditorul [Demiourgos] şi împăratul universului, dar, pe de altă parte, e şi Binele arhetipal al tuturor celor ce sunt — drept pentru care teologia îl laudă ca pe Unul mai presus de fiinţă şi plecând de la numele celor ce sunt din pricina asemănării imperfecte pe care o au cu El, căci se numeşte şi Soare şi Lumină şi Foc şi Vânt şi Apă şi altele asemenea acestora, iar acesta este o revelare modestă a iniţierii şi cunoaşterii teologice, căci varietatea multiplă a activităţii simple a lui Dumnezeu se descoperă cumva nedesluşit şi din calitatea şi activitatea acestor icoane ale Lui —, tot aşa şi nouă, care încercăm aici să lăudăm în imne în chip asemănător plecând de la numele celor ce sunt pe Cea incomparabil mai presus de cele ce sunt, comorile ascunse ale înţelepciunii şi cunoaşterii din Ea şi ale tainei Ei ni se vor descoperi în chip modest din pricina faptului că cele ce sunt, sunt nişte umbre şi prefigurări ale adevărului care străluceşte în Ea în chip luminos şi a tainelor Ei supranaturale, cum se va arăta numaidecât.

Sursa: Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 497-499. 
 
https://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-biserica/maica-domnului/22514-imparateasa-intregii-creatii

Monday, July 30, 2018

Ingerii si Sfintii stiu necazurile noastre si aud rugaciunile noastre fierbinti... ( Sfantul Siluan Athonitul )

Ingerii si Sfintii stiu necazurile noastre si aud rugaciunile noastre fierbinti, nu ne uita si se roaga pentru noi, caci vad suferintele oamenilor pe pamant. Domnul le-a dat un atat de mare har incat ei cuprind cu dragostea lor toata lumea.
 
Sfantul Siluan Athonitul

Thursday, July 26, 2018

In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi... ( Sfântului Serafim de Sarov )

In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. 
Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.


Sfântului Serafim de Sarov




Monday, July 23, 2018

Pe Hristos Il pot afla in rugaciune ( Părintele Cleopa )


In tinerete am crezut ca pe Hristos Il pot afla in rugaciune, in aspre nevointe si singuratate, azi am inteles ca El este in lume, in fapte si in "nebunia" credintei. Nu traim vremuri de contemplare, ci de actiune, desi fara Harul primit prin comuniunea cu Dumnezeu nici marturisirea Lui in lume nu va fi puternica.

Părintele Cleopa

Friday, July 20, 2018

Ce trebnie sa invatam mai intai de la sfinti ? ( Părintele Cleopa )

Ce trebnie sa invatam mai intai de la sfinti ? Dar de la parintii nostri duhovnicesti, care ne-au crescut si au adormit in Domnul ?

De la sfinti sa invatam mai ales marea lor iubire pentru Dumnezeu, statornicia lor in dreapta credinta, curajul cu care marturiseau pe Hristos si sfintenia desavarsita a vietii lor, iar de la parintii nostri duhovnicesti sa invatam blandetea si dragostea cu care ne-au crescut si ne-au vorbit de Dumnezeu, ravna lor pentru biserica si rugaciune si mila cu care ajutau pe toti oamenii la mantuire.

Părintele Cleopa

Monday, July 16, 2018

Sfânta Cuvioasă Macrina

Sfinta Macrina a fost sora mai mare a Sfintilor Vasile cel Mare si Grigorie de Nisa. Fecioara tînara fiind, ea a fost logodita cu un barbat nobil. Cînd logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai voit sa se logodeasca cu alt barbat, zicînd: „Nu este drept ca fecioara logodita o data cu un barbat sa caute dupa aceea iar logodna; chiar si dupa legea firii, trebuie sa fie o singura logodna, asa cum este o singura nastere, si o singura moarte." Ea a mai aratat ca dreapta este cugetarea ei si din credinta în înviere, socotind ca logodnicul ei nu a murit, ci traieste în Dumnezeu. A zis Macrina: „Pacat si rusine trebuie sa-i fie femeii care nu-i este credincioasa barbatului ei atunci cînd acesta este fortat sa plece într-o calatorie departata." Dupa moartea logodnicului ei, Macrina, împreuna cu maica ei, Emilia, au luat tunderea în monahism, nevoindu-se în asceza aspra. Ele au trait din lucrul mîinilor lor, cea mai mare a timpului însa închinînd-o rugaciunii si cugetarilor dumnezeiesti. Dupa un timp, maica Emilia a murit, si la fel fratele, Sfîntul Vasile cel Mare. La noua luni dupa moartea Marelui Vasile, celalalt frate al sfintei, Sfîntul Grigorie de Nisa, a venit sa o cerceteze pe Macrina, sora lui, si a aflat-o si pe ea pe patul cel de moarte. Cu putin înainte de ceasul iesirii sufletului ei, Macrina s-a rugat Domnului astfel: „Stapîne Atotputernice Doamne, Carele dai odihna trupurilor noastre prin somnul mortii pentru o vreme, Tu iara le vei scula pre ele la buciumul cel de apoi. larta-mi mie pacatele mele, Stapîne Doamne lisuse Hristoase, si da-mi mie cu suflet curat sa ies înaintea Ta din acest trup stricacios, daruiestemi mie ca sufletul meu fara de pacat sa se înalte, ca tamîia înaintea Ta." Ea dupa aceea s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, fata si inima, si si-a dat sufletul. Ea s-a odihnit în Domnul la anul 379 dupa întrupare.

Friday, July 13, 2018

Pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc ...( Părintele Cleopa )


Cum luceaza Dumnezeu prin energiile Sale in ingeri, in natura si in oameni ?

Lucreaza in toata zidirea precum voieste si precum stie ca este de folos. Prin dumnezeiestile energii, " pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc "; planetele si intreg universul le conduce, iar pe oameni ii umple de intelepciune, de credinta si de tot felul de daruri, spre mantuire.

Părintele Cleopa

Wednesday, July 11, 2018

Fiecare persoană va fi plătită de șeful pentru care a lucrat. ( Sfântul Paisie Aghioritul )

Bineînțeles, fiecare persoană va fi plătită de șeful pentru care a lucrat. 
Cei care lucrează pentru Hristos vor primi o sută de ori acum în acest timp și în viața veșnică (Marcu 10:30); iar cei care lucrează pentru seful întunecat vor primi întuneric chiar și acum.


Sfântul Paisie Aghioritul

Saturday, July 7, 2018

Trufie şi hotărâre , umilinţă şi josnicie ( Sfantul Ioan Gura de Aur )

 
Nimic nu este mai străin sufletului creştin ca trufia. Zic trufie şi câtuşi de puţin cinstită vorbire şi curaj, care se potrivesc de minune creştinului.

Tot aşa, una-i umilinţa şi altceva josnicia, linguşirea şi lichelismul. Dar vă limpezesc prin câteva pilde.

Firea – se pare – le potriveşte şi pe cele ce sunt potrivnice. Lângă grâu, neghina, lângă trandafir, spinii.

Copiii ar putea fi înşelaţi, dar oamenii maturi, cunoscători, ca să zicem, în această plugărie duhovnicească, ştiu să deosebească ceea ce-i rău de ceea ce-i, cu adevărat, bine.

Doriţi să înţelegeţi convieţuirea umilinţei şi a libertăţii? Ascultaţi pe Sfântul Apostol Pavel: “îmi pasă prea puţin de voi fi judecat de voi sau de lume – iar eu nu mă judec pe mine însumi. Ştiu că n-am făcut nici un rău. Dar nu sunt de loc îndreptăţit pentru aceasta…”

Voiţi acum să aflaţi ce-i linguşirea? Ascultaţi pe nebunii iudei: “Noi n-avem rege decât pe Cezarul…”

Intr-un cuvânt, obrăznicia este a te lăsa prins de mânie, a te împrăştia în cuvinte de ocară fară temei, a voi să te răzbuni sau a te lăsa dus de porniri nedrepte.

Fermitatea în grăire, curajul, însemnează tocmai a înfrunta primejdiile şi moartea – a lăsa deoparte, pentru a plăcea lui Dumnezeu, duşmănia, linguşirea şi josnicia.

Umilinţa este a sluji altora, cu gândul de a fi pe placul lui Dumnezeu, a te coborî din înălţimea demnităţii tale, ca să săvârşeşti o lucrare cu adevărat mare şi admirabilă, iată ce-l onorează peom.

(Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvinte alese) 
 

Wednesday, July 4, 2018

Sfinți ( Sfântul Nectarie din Egina )


Biserica noastră onorează sfinții nu ca dumnezei, ci ca slujitori credincioși, ca oameni sfinți și prieteni ai lui Dumnezeu. Ea ridică luptele pe care le-au angajat și faptele pe care le-au îndeplinit pentru slava lui Dumnezeu prin acțiunea harului Său, astfel încât toată onoarea pe care o dă Biserica se referă la Ființa Supremă, care și-a văzut viața pe pământ cu mulțumire. Biserica îi onorează prin comemorarea lor anuală prin sărbători publice și prin ridicarea de biserici în onoarea numelui lor.

Sfinții oameni ai lui Dumnezeu, care au fost măriți pe pământ de către Domnul, au fost onorați de Biserica sfântă a lui Dumnezeu încă din momentul în care a fost întemeiată de Mântuitorul Hristos.

Sfântul Nectarie din Egina

Thursday, June 28, 2018

Lumea este o adunare de suflete moarte, al căror cap şi stăpânitor este diavolul, tatăl minciunii. ( Sfântul Ioan de Kronstadt )

Lumea este o adunare de suflete moarte, al căror cap şi stăpânitor este diavolul, tatăl minciunii. După înţelesul său cel adevărat, Biserica este adunarea sufletelor vii, al căror Cap este Hristos, Dătătorul deviaţă şi Mângâietorul. Lumea zace în rău. Lumea este adunare de oameni orbi (cu ochii inimii). Biserica este adunarea celor ce văd totul în lumina adevărată. Toţi oamenii care nu s-au născut a doua oară, duhovniceşte, sunt supuşi orbirii inimii - însă tagma păruţilor învăţaţi şi scriitori ai lumii funcţionăreşti, studenţeşti, feministe, sunt supuşi în cea mai mare parte pierzătoarei orbiri care vine din trufaşa părerede sine. Şi asta cu atât mai rău cu cât ei nu-şi dau seama de nenorocirea lor: o vor vedea când vor trage să moară şi când toată viaţa lor li se va arăta ca în palmă.

Intâmplările de acum adeveresc cuvintele acestea. In orbirea lor sufletească, ei săvârşesc fapte nebuneşti. Deci, nu vă ţineţi capetele prea sus şi prea semeţ, voi, savanţilor, care sunteţi necredincioşi (chiar dacă nu toţi). Sunteţi departe, departe de adevărata înţelepciune şi adevărata cunoaştere şi de izvorul vieţii, de calea cea adevărată. Mulţi dintre voi, negustând din adevărata înţelepciune, care este înţelepciunea creştină, şi necrezând în Hristos ca în adevăratul Dumnezeu, necrezând în Evanghelia Lui, necrezând în Biserica Lui, singura învăţătoare nerătăcită şi dreaptă a adevărului şi singura dătătoare a vieţii, sunteţi orbi şi morţi, cu toate că vă credeţi înţelepţi. Domnul este preaînţelept: Unde este înţeleptul ? Unde este cărturarul ? Unde este întrebătorul veacului acestuia? Au nu a făcut nebună Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? (1 Cor. 1,20). Dacă vreţi să aveţi adevărata cunoaştere, adevărata înţelepciune şi viaţă, lepădaţi-vă trufia, părerea de sine, îngâmfarea, smeriţi-vă cu adevărat, mergeţi să luaţi din nou învăţătură de la foştii pescari şi lăsaţi înţelepciunea voastră putredă, stricăcioasă şi nebună. Coborâţi-vă de pe înălţimea voastră, aşezaţi-vă mai jos, plecaţi-vă capetele şi auzul spre adevărurile dinainte de veci.

Sfântul Ioan de Kronstadt

Monday, June 25, 2018

Sfântul Efrem cel Nou vindecă de foc o tânără de 23 de ani


În acea vreme, pe când am făcut o vizită la secţia de terapie intensivă, unde era spitalizată Galatia, aduseseră o fată de 23 de ani arsă la pântece. Era în ultimele zile ale vieţii ei sau poate chiar ore. L-am găsit pe soţul ei şi i-am dat icoana Sfântului Efrem, pe care o aveam în geanta mea şi i-am spus să se roage cu credinţă pentru că Sfântul mucenicise şi prin foc, şi Sfântul o va face bine. A luat-o, dar era tât de deznădăjduit, ca şi cum o credea moartă. Însă suferinţa lui şi rugăciunea lui au fost ascultate şi sfântul a răpit-o din ghearele morţii şi i-a dăruit viaţa. La fiecare două zile, când mergeam, aflam că Galitia se face bine şi la sfârşit a plecat cu totul sănătoasă din spital, mulţumindu-i Sfântului Mucenic Efrem, cel slăvit de Dumnezeu.

Atalanti Ahamnou, Tripoli

Thursday, June 21, 2018

Vorbirea Lui Dumnezeu cu noi ( Părintele Cleopa )

Ia sa-mi spuneti mie, unde erati acum 100 de ani ? Dar peste 100 de ani, unde o sa fiti ? Ia spuneti-mi, unde ?
Trupul merge in pamant, de unde a fost luat, dar sufletul unde merge ? Ati auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie ?Voi nu stiti de unde veniti si unde mergeti. Eu stiu de unde vin. Vin de la Tatal si merg la Tatal. Noi pe pamant suntem intr-o trecere, intr-o vizita foarte, foarte scurta, mama.
Vezi ? A trait Adam 930 de ani, si la moartea lui a venit Arhanghelul Mihail din cer, unul din cele sapte duhuri; si l-a intrebat, cand se muncea cu moartea : " Adame, Adame, cum ti s-a parut viata ? " " Asa, Doamne, cum as intra pe o usa si as iesi pe cealalta ". Dupa 930 de ani ! Dar la noi ce-i viata ? Nu auziti ce suntem noi ? Si cine poate sa ne spuan noua mai adevarat si mai sfant si mai vrednic de incredere, ca Cel ce ne-a facut ? Auzi ce spune Duhul Sfant, Care a zidit toate cele vazute si nevazute : Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa vor inflori.
Vezi o fetita mica, o floricica, un baietel. A crescut mai mare, o floare mai mare. S-a casatorit, incepe a se vesteji incet, incet. Gata, apare un par carunt. Acesta este semn de plecare. Toamna vietii. cand ti-a a parut parul carunt ii gata, toamna vine. Vine moartea si plecam la vesnicie !
Dar cati mor inaintede a imbatrani ? Daca moartea ar veni sa ne ia numai de la 80 de ani inainte, atunci poti zice : " Stai, mai, mai este de treaba !" Dar vezi ca Mantuitorul ne-a inarmat cu o arma pentru toate veacurile, cand a zis asa : Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua si ceasul intru care Fiul Omului va veni ! Nu stim cand plecam. Ca altul pleaca copil, altul tanar, altul mai batran. La unul se intampla moartea intr-un accident, la altul dintr-un cutremur, sau vine un junghi peste noapte si gata. Numai Cel de Sus stie toate ! De aceea totdeauna trebuie sa fim pregatiti.

Părintele Cleopa