Cinstirea Cuviosului Serafim în spațiul românesc

În spaţiul românesc, date mai însemnate despre viaţa şi învăţătura Sfântului Cuvios Serafim de Sarov nu au apărut în monografii publicate oficial, ci au fost răspândite mai întâi printre credincioșii care le citeau cu entuziasm şi le transmiteau mai departe prin dactilografiere clandestină (samizdat). Acestea erau traduceri din limbile rusă, franceză sau engleză şi au fost răspândite în România începând cu anii '50 ai secolului trecut.

Cel dintâi care începe demersurile pentru publicarea vieţii şi învăţăturii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov (1754-1833) în Rusia este ieromonahul Serghie Vasilev, contemporan şi admirator al stareţului sarovit. În 1838, la cinci ani după trecerea la cele veşnice a Cuviosului Serafim, acest părinte ieromonah, având în prealabil binecuvântarea Mitropolitului Filaret Drozdov (1782-1867) al Moscovei şi al Kolemenskului, cerea comisiei de cenzură de la Moscova aprobarea pentru tipărirea lucrării sale „Relatări despre viaţa şi nevoinţele fericitului întru pomenire Serafim, ieromonah și pustnic al sihăstriei Sarov”.

Autorul manuscrisului nota în cererea sa astfel: „Din cinstire și amintire față de virtuțile starețului Serafim din Sihăstria Sarovului, am consemnat anumite particularități ale vieții sale, parte din ele din însăși gura starețului, parte din relatările cuvioșilor și vrednicilor de crezare călugări ai Sihăstriei Sarovului, care l-au cunoscut personal [pe stareț]; parte din cercetări proprii, întrucât, viețuind în Sihăstria Sarovului, m-am folosit vreme de cincisprezece ani de povățuirile lui; eu însumi în mare măsură mă raportez la viețuirea lui, la ceea ce am văzut și am auzit”.
De la acest moment manuscrisul ieromonahului Serghie despre viaţa Sfântului Serafim este
înaintat Sinodului, apoi rând pe rând este cercetat cu precauţie de mai mulţi ierarhi, ca în cele din urmă să fie publicat în 1841 la Moscova, în Tipografia Universitară. Pe această cale, demersurile pentru publicarea primelor date despre ieromonahul şi pustnicul Serafim au durat mai bine de trei ani şi au fost unele destul de anevoioase.
În țara noastră, două scurte articole despre sfântul rus au fost publicate, unul în 1955 de preotul profesor academician Nicolae Popescu, în revista „Mitropolia Olteniei” şi altul, respectiv în 1980, de părintele arhimandrit Serafim Man, în revista „Mitropolia Ardealului”.
Cel mai probabil, despre Sfântul Serafim se afla în spaţiul românesc, pentru început, mai ales pe filieră basarabeană, anume prin soldaţii, preoţii şi monahii care erau detaşaţi pe frontul răsăritean în cel de-al Doilea Război Mondial. Unul dintre misionarii trimişi pe acest front a fost şi arhimandritul român Dosoftei Morariu (1913-1990). Acesta a găsit în Ucraina o lucrare cuprinzând biografia și învățăturile Sfântului Serafim de Sarov. În 1944, când revine în România, redactează o teză de licenţă având la bază traducerea lucrării respective. Ulterior, susține, la Facultatea de Teologie din Sibiu, în anul 1947, lucrarea cu titlul „Sfântul Serafim de Sarov - Viaţa, nevoinţele şi învăţăturile”, însă din cauza vremurilor dificile, nu va reuşi să o dea la tipar personal. Cartea va fi publicată postum în anul 1999, la editura Mănăstirii Sihăstria, prin grija părintelui Ioanichie Bălan.
În legătură cu spaţiul istoric al Basarabiei, este important de precizat că între anii 1908 și 1914, scaunul de Arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului a fost ocupat de Serafim Ciciagov (1856-1937), care nu cu mult înainte de a deveni arhiepiscop în această provincie românească publicase cea mai cuprinzătoare lucrare despre Sfântul Cuvios Serafim de Sarov („Letopis”, Moscova 1896), se implicase activ în pregătirea canonizării şi alcătuise chiar acatistul cuviosului, toate acestea fiind, practic, cea mai importantă lucrare a vieţii sale.
O altă posibilitate de a face cunoscut pe Sfântul Serafim în România a fost prin intermediul celor care se refugiau din Rusia în țara noastră, între cele două războaie mondiale. Pe această cale, prin anii 1930, câţiva refugiaţi ruşi la Piatra Neamţ au adus cu ei şi o icoană a Sfântului Serafim din secolul al XIX-lea, pictată în Rusia. Un alt refugiat din Rusia, care printre altele este posibil să fi adus mărturii deosebite şi despre Sfântul Serafim de Sarov,
este preotul Ioan Kulîghin (1885 -1947/?). Acesta era cleric celib şi duhovnic al Mitropolitului Nicolae al Rostovului (1859-1945). Cei doi refugiaţi, cu binecuvântarea Patriarhului Nicodim al României, au fost găzduiţi la Mănăstirea Cernica, unde până astăzi se păstrează îngrijit mormântul ierarhului rus. Monahii, preoţii şi intelectualii care l-au cunoscut pe părintele Ioan Kulîghin, în cadrul Rugului Aprins între anii 1945-1947, au fost marcaţi de figura duhovnicească a acestuia, în primul rând pentru că le oferea o mărturie vie, din propria experienţă, despre Rugăciunea lui Iisus, practică dobândită în timpul uceniciei sale la celebra Mănăstire Optina din Rusia. Părintele Sofian Boghiu (1912-2002), cunoscându-l îndeaproape pe acest preot rus, deoarece îl găzduia în chilia sa de la Mănăstirea Antim, mențio­nează faptul că a aflat de la el multe cunoştinţe cu privire la isihasmul din Rusia. Aşadar, Ioan Kulîghin este posibi să fi prezentat pe larg şi personalitatea duhovnicească a Sfântului Cuvios Serafim, care se înscria în rândul marilor sfinţi isihaşti ai tradiţiei ruse.
Bineînţeles, ceva mai târziu, date despre viaţa şi învăţătura Sfântul Serafim mai puteau veni în România din Occident, în special prin intermediul doctoranzilor români care studiau teologia la universităţile europene, cu precădere la cele din Franţa, unde emigraţia rusă şi-a pus o amprentă deosebită asupra trăirii si teologiei ortodoxe în Apus. Unul dintre aceşti doctoranzi a fost chiar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care pe parcursul cercetării ştiinţifice, susţinută în anul 1979 la Universitatea din Strasbourg, îl citează de mai multe ori pe Sfântul Serafim de Sarov. De exemplu, când autorul tratează despre lumina dumnezeiască necreată, paralel trimite la Sfântul Simeon Noul Teolog, la Sfântul Grigorie Palama şi, de asemenea, redă esenţialul convorbirii Sfântului Serafim cu ucenicul său Nikolae Motovilov („Teologie şi spiritualitate”, pp. 193-195).
O altă formă de receptare a cultului Sfântului Serafim printre români o întâlnim şi sub forma sensibilă a poeziei, la Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (1913-1960), care în anul 1957 îi închina Sfântului de la Sarov mai multe versuri cu o adâncă semnificaţie duhovnicească, sub titlul „Lacrimi la icoana Sfântului Serafim”.
În acest mod, factori ca și cei descrişi mai sus au contribuit la receptarea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, până la căderea regimului comunist ateu. După anul 1990 au început pelerinajele credincioșilor orto­docși români la reînfiinţata mănăstire de maici Sfânta Tre­i­me-Diveevo, au fost publicate traduceri ale vieţii şi învăţăturii Sfântului Serafim în limba română şi s-au înălţat schituri şi biserici de parohie în cinstea sa. Astfel, toate aceste date şi, de asemenea, alte aspecte ale vieţii şi învăţăturii Sfântului Serafim pot fi corelate şi interpretate dintr-o perspectivă istorică şi duhovnicească, menită să scoată în evidenţă o importantă latură a comuniunii interortodoxe, anume cea realizată prin sfinţii naţionali şi totodată transfrontalieri, cinstiți în toate Bisericile Ortodoxe locale.

sursă

Astazi traim in anii Apocalipsei ( Sfantul Paisie Aghioritul )

N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).

Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.

Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.

Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!

Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti. De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.

Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…

Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.

Astazi vezi o lume fiarta. Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: "Fiti gata"? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa.

Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: `Fii gata!`. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.

Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.

Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!

Lumea arde. Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare.

Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima.

Din pacate, unii „cunoscatori" infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric". Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mahneasca oamenii".

In timp ce de le-ar spune: „Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi" - ii vor pregati oarecum.

Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa."

Sfantul Paisie Aghioritul