Cånd ne retragem pentru a ne ruga singuri în camera noastră sau într-un alt loc liniştit, nu mai sunt lucruri din afară care să ne distragã. Cu toate acestea, oricine a încercat să se roage ştie ce anevoios este să-ţi aduni gândurile la rugăciune. Ivirea feluritelor gânduri în mintea noastră se vădeşce şi mai mult, de obicei, în acest răstimp. De-abia incepem să ne rugăm, că ne şi surprindem pe noi înşine gåndindu-ne la altceva. Aceasta se întâmplă pentru că „foarte zavistuieşte diavolul pre omul cel ce se roagă, şi toată măiestria sa o unelteşte spre a strica gândul acestuia. Deci nu încetează [diavolul] gândurile la lucruri prin aducere-aminte să le pornească, şi toate patimile prin trup să le ridice, pentru ca să poată împiedica preabuna alergare a [omului] acestuia şi ieşirea cea către Dumnezeu.”
(Filocalia, Vol. 1, Nil Sinaitul. 153 de capete pentru rugăciune, cap 47).
De te osîndeşte cineva şi suferi — nu este în tine plînsul adevărat. De se întîmplă cu tine o faptă de dare şi luare şi te vor lipsi unii de ceva şi te vei supăra — nu este în aceasta frica lui Dumnezeu. De vor spune vreunii vreun cuvînt împotriva ta şi te tulburi — nu este acea frică nici în aceasta. De te laudă cineva şi primeşti — nu este ea nici în aceasta. De te înjură vreunii şi te doare — nu este nici aci.
De alergi la cei slăviţi ai lumii, dorind prietenia lor — nu este nici aci. De vor vorbi vreunii cu tine şi vei voi să le opui cuvîntul tău — nu este nici aci. De vor trece cu vederea cuvintele tale şi te va durea — nu este nici aci. Căci toate acestea îl arată pe omul vechi că trăieşte şi stăpîneşte, că nu sînt aci cele ce-l războiesc pe el, nici plînsul adevărat al celui în care lucrează Dumnezeu.
Dar trebuie să lucreze ochii minţii ca să se cunoască cineva pe sine că este duşman al lui Dumnezeu prin voia proprie. Dacă vei fi păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi vei face lucrul tău întru cunoaştere pentru Dumnezeu şi vei fi încredinţat că nu-I poţi plăcea lui Dumnezeu potrivit slavei Sale şi dacă-ţi vei pune înaintea ochilor tăi păcatele tale şi te vei vedea opunîndu-i-te celui rău, care vrea să te dărîme, pentru că socoteşti să te îndreptăţeşti şi să-ţi păzeşti zidirea pe care ţi-a zidit-o plînsul — atunci vei cunoaşte că te-ai cunoscut pe tine însuţi şi unde locuieşti, şi nu te vei mai încrede în inima ta, pentru că ai dobîndit biruinţa.
De fapt, dacă omul nu răspunde în faţa judecăţii şi nu aude hotărîrea şi nu cunoaşte care-i este locul, nu se poate convinge că, prin frică, îi place lui Dumnezeu. Căci întristarea după Dumnezeu, care mănîncă inima, poate cîştiga simţurile; şi împotrivirea (la cele rele) cu trezvie păzeşte sănătoase simţurile minţii. Căci omul nu e în stare, nici nu se poate încrede în el însuşi (să se ferească de rău). El trebuie să se afle neîncetat în osteneală pînă ce este în trup. Fericiţi cei ce nu se încred în lucrul lor drept ceva ce I-ar plăcea Domnului şi se ruşinează să-I răspundă lui Dumnezeu — odată ce nu se încred în lucrul lor împlinit după voia lor, cunoscîndu-şi slăbiciunea şi mulţumindu-se cu tristeţea lor — şi să se plîngă pe ei şi să nu poarte grija de făptura lui Dumnezeu pe care o va judeca El.
Isaia Pustnicul, Filocalia
„Maica Domnului este Stăpâna şi Împărăteasa şi Doamna şi Maica tuturor sfinţilor, iar sfinţii sunt slujitorii ei precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din preacuratul trup al fiului ei ”.
Filocalia
Cei ce voiesc sa slujeasca cu sinceritate lui Hristos, înainte de orice, trebuie sa aiba grija de a-si alege dupa sfaturile parintilor si prin constiinta lor proprie, locurile, felurile de viata, chipurile de virtute si îndeletnicirile potrivite cu ei însisi. Caci nu toti pot duce o viata cenobitica din pricina lacomiei, dupa cum iarasi nu toti pot trai în sihastrie din pricina caracterului lor irascibil. Fiecare dar sa cerceteze care îi este viata cea mai potrivita.
Filocalia
