Iubiti credinciosi,
Cu cât pătrundem în Sfintele Scripturi mai adânc prin teologie si prin tâlcuire, cu atât ne dau si ele mai bogat mireasma Duhului Sfânt si întelegem mai mult cuprinsul lor.
Mântuitorul spune: Cercetati Scripturile, căci ele mărturisesc pentru Mine. Deci stim din gura lui Hristos că Sfintele Scripturi sunt mărturii ale lui Dumnezeu. Proorocul David zice: În calea mărturii-lor Tale, Doamne, m-am desfătat ca de toată bogătia. Mare adevăr este în aceste cuvinte. Cine aleargă pe calea mărturiilor sau pe calea dumnezeiestilor Scrip-turi si pe calea întelesurilor duhovnicesti din ele, pururea se veseleste de înăltimea tainelor care se află în ele.
Duhul Sfânt fericeste mai departe pe cei ce le cercetează, zicând: Fericiti cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dânsul (Ps. 118, 2). Duhul Sfânt Însusi fericeste pe omul care cearcă mărturiile Lui, adică cearcă cu de-amănuntul întelesul duhovnicesc al Sfintelor si dumnezeiestilor Scripturi. Pentru care pricină caută omul cu toată inima pe Dumnezeu în calea Scripturilor? Pentru întelegerea celor ce citeste. Căci, rugându-se la Dumnezeu să-i deschidă ochii mintii, întelege taine mari si negrăite, atât cât este cu putintă omului a întelege, si atunci aleargă cu toată puterea pe calea poruncilor lui Dumnezeu.
Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi începe asa: În vremea aceea, a venit Iisus Hristos în latura Gadarenilor si i-au iesit înainte doi îndrăciti foarte cumpliti, care locuiau în morminte.
Îndrăcitii nu puteau sta în case, ci se ascundeau în criptele din morminte. Deci doi din acesti îndrăciti au iesit înaintea Mântuitorului, si Sfânta Scriptură spune că erau foarte cumpliti, încât din cauza lor nimeni nu putea să treacă pe calea aceea, căci toti se speriau de ei si fugeau din calea lor.
Si ce-au făcut îndrăcitii acestia, mai bine-zis diavolii din ei, când au văzut pe Iisus Hristos, Dumnezeul nostru si Mântuitorul lumii? Au început a striga foarte tare către Dânsul: Ce este nouă si Tie, Iisuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Adică: "Ce ai cu noi? Noi nu Ti-am făcut Tie nimic. Noi îi chinuim numai pe oamenii acestia, care sunt dati nouă tot de puterea Ta si pe care îi avem în stăpânire si în care locuim noi". Dar apoi, temându-se de puterea Mântuitorului, au zis: Ai venit să ne muncesti pe noi mai înainte de vreme?
Auzi ce spun diavolii? Din această pericopă evanghelică învătăm trei lucruri mari:
- întâi, că si diavolii au credintă si cunostintă;
- al doilea, că ei nu fac nimic fără voia lui Dumnezeu; si
- al treilea, se tem foarte tare de puterea dumnezeiască, ca să nu-i alunge în gheena mai înainte de judecata viitoare, că muncile iadului sunt foarte grele.
Deci nu toti diavolii se află desăvârsit la muncă pentru căderea lor, asa cum nici păcătosii nu se află definitiv în iad, cum spun dumnezeiestii Părinti. De aceea ziceau diavolii acestia: De ce ai venit să ne muncesti înainte de vreme? Adică: "Nu-Ti ajunge că ai să ne muncesti desăvârsit începând din ziua Judecătii? Ai venit să ne muncesti pe noi înainte de judecată?" Căci multi din ei au rămas în văzduh, cum zice marele Apostol Pavel către efeseni: domnii puterii văzduhului; duhurile răutătii răspândite în aer, sau cum zice marele prooroc David: Multi sunt cei ce se luptă cu noi de la înăltime.
Asa si diavolii sălăsluiti în cei doi oameni, încă nu erau în gheenă, ci erau din cei din văzduh. Ei intraseră în acesti doi îndrăciti si se temeau ca nu cumva Hristos să-i scoată din oameni si să-i trimită în gheena, unde se munceau alti conducători de-ai lor, care intraseră de la început acolo.
Dar dumnezeiescul Evanghelist Luca mai spune ceva în Evanghelia sa; zice că Hristos a întrebat pe diavoli: Cum vă este numele? Căci si diavolii au nume. Si au răspuns ei din cei îndrăciti: Legheon ne este numele. Adică: "Eu nu sunt numai unul, ci suntem 6000 de diavoli" (Legheon sau legiune. Legiunea romană avea 6000 de ostasi). Dar cu toate că erau asa de multi, se rugau lui Hristos să nu-i trimită în gheenă.
Dar oare diavolul n-are putere, de au trebuit să fie atât de multi într-un om? Are foarte multă putere, căci spune Iov: Adâncul fierbe ca o căldare înaintea lui si cine va descoperi pieptul armurii lui? Si proorocul Iezechiel, vorbind de împăratul Tirului si al Sidonului, zice despre căderea satanei: Erai un heruvim ocrotitor si te plimbai în mijlocul cetelor celor scânteietoare din cer si toate flautele si muzicile cerului te lăudau pe tine. Si frumusetile tale te-au înselat pe tine, adică te-au vopsit cu carbinetul de aur, cu iachint, cu hrisolit, cu topaz, cu ametist, cu beril si cu celelalte pietre scumpe.
Auzi cum era satana înainte de cădere? Era un heruvim ocrotitor, înfrumusetat cu mare podoabă, sau cum mai zice Isaia, era luceafărul care răsare dimi-neata din ceruri. Căci zice: Cum ai căzut din fala ta, stea de dimineată? Vezi cine era si câtă putere avea? Dar această putere o au numai când si cât le îngăduie Dumnezeu. Stiti de ce? Pentru că "puterea drăcească - cum spune Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu - este îngrădită de puterea dumnezeirii".
Frânele puterii satanei sunt în mâna lui Dumnezeu. El este câinele lui Dumnezeu si nu poate să facă nimic fără poruncă. Ati văzut la Iov cum satana a cerut voie să-l ispitească, si când i-a dat voie, a adus ispite, pogorând si foc din cer, si într-un ceas a pierdut cele 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 de perechi de boi, 500 de asine si casele le-a dărâmat printr-un cutremur. Ai văzut ce poate el? Dar numai când îi dă voie Dumnezeu.
Deci, cum v-am spus, toată puterea drăcească este îngrădită de puterea dumnezeirii si el nu poate face nimic până nu îi dă voie Dumnezeu.
Si ce-au zis acesti diavoli? "Acesta Care este de fată este Fiul lui Dumnezeu Cel Preaînalt". Credeau aceasta diavolii si mărturiseau: Stimu-te pe Tine cine esti; esti Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt.
Auzi mărturisirea diavolească? Vezi credinta diavolilor? Dar oare credinta aceasta a diavolilor este mântuitoare? Nu, nicidecum. Sfântul Apostol Iacov ne învată: si diavolii cred în Dumnezeu si se cutremură.
De ce se cutremură diavolii? Erau 6000 în fata lui Iisus si tremurau ca varga si se rugau să nu-i trimită în gheenă mai înainte de vreme. Ce le folosea lor credinta, dacă n-au zis: "Iartă-ne, Doamne! Ne pocăim! Ne vom face slugile Tale!" N-au zis. Ci se temeau numai si se cutremurau; dar credinta lor nu era lucrătoare si mântuitoare!
Când credinta este numai cunoscătoare, nu mântuieste pe nimeni. Adică, dacă cred eu că este Dumnezeu si cunosc aceasta, numai cu atât nu mă mântuiesc. Căci zice Sfântul Apostol Iacov: Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar si diavolii cred si se cutremură. Ce folos au de credinta lor? Este o credintă cunoscătoare si iscoditoare, care nu foloseste nimănui. Ea nu mântuieste nici pe diavoli, nici pe oameni.
Dar este o altă credintă, despre care spune dumnezeiescul Apostol Pavel. Care? Credinta cea lucrătoare care se lucrează prin dragoste. Cel ce o are, păseste de la credintă la fapte. Se smereste, ascultă, miluieste, iartă, posteste, priveghează, duce viată curată, cu sfintenie, iartă pe toti cei ce l-au supărat si, cu darul lui Dumnezeu, totdeauna este milostiv, precum si Tatăl nostru milostiv este. Aceasta este credinta lucrătoare sau credinta care se lucrează prin dragoste.
Deci tineti minte că si diavolii au credintă, dar numai credintă cunoscătoare, si vai de noi păcătosii dacă ne vom asemăna cu ei, dacă numai vom crede că este Dumnezeu, dar nu vom lucra poruncile Lui! Se va împlini cu noi cuvântul care zice: Multi vor zice Mie în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am vindecat? Nu în numele Tău am propovăduit? Si voi zice către ei: Duceti-vă de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic! Nu vă cunosc pe voi. Dar de ce? "M-ati cunoscut ca Dumnezeu si ati făcut chiar minuni în numele Meu, dar n-ati lucrat poruncile Mele. Nu vă cunosc pe voi!" Asa, fratilor, să nu ne asemănăm diavolilor, care nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu.
Dar să vedem ce spune Evanghelia mai departe. Zice că acolo lângă lac păstea o turmă mare de porci. Si s-au rugat diavolii: Doamne, dacă ne scoti pe noi din acesti doi oameni, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci. Adică: "Doamne, dacă ne scoti din zidirea făcută după chipul si asemănarea Ta, din oamenii acestia care pot să fie biserica Ta, nu-ti cerem să ne ducem în alt om, ci dă-ne voie să ne ducem în aceste dobitoace, care, desi sunt ale Tale, sunt murdare, lenese si lacome, fiind chipul patimilor trupesti, la care noi îi învătăm pe oameni".
Si a ascultat Hristos rugăciunea diavolilor si a zis: Mergeti! Si îndată ce le-a dat voie, au intrat diavolii în porci si s-a aruncat turma în mare si s-a înecat. Si erau ca la 2000 de porci.
Oare de ce a ascultat Mântuitorul rugăciunea diavolilor? A ascultat-o fiindcă rânduia prin diavoli o pedeapsă celor ce aveau porci. Pentru că porcul este un animal greoi, lenes, lacom, mocirlos si murdar, asa cum este un om păcătos, care se tăvăleste în mocirla fărădelegilor, a lăcomiei, a betiei si a curviei. Si de aceea le-a dat voie, pentru a arăta simbolul omului în care locuiesc diavolii, căci ei se odihnesc pururea în oamenii cei lacomi ca porcii, curvari si preacurvari.
Diavolii, temându-se de munca din gheena, si-au zis: "O fi mai rău în porci si în mare si oriunde ne-am duce decât în om, dar e mai bine decât în gheena".
Oare de ce se tem diavolii de gheena? Am spus putin mai sus, dar aici vom deslusi mai pe larg acest lucru. Ati citit în psalmul 74 cuvântul: Paharul este în mâna Domnului, cu vin neamestecat, plin de amestecătură . Oare ce să fie aceasta? Paharul mâniei si a iutimii Domnului este, zice, neamestecat si plin de amestecătură.
Iată ce vrea să însemne aceasta, după mărturia Sfântului Andrei al Cezareei, care a dat cea mai înaltă tâlcuire la Apocalipsă, el punând cuvântul acesta în legătură cu muncile cele de după judecată.
Paharul cu vin neamestecat si totodată plin de amestecătură este focul iutimii mâniei Domnului în veacul de acum, când vine asupra noastră, a tuturor popoarelor pământului, amestecat cu milă. Până la sfârsitul lumii vor veni multe răni peste popoarele lumii: robie, războaie, foamete, secetă, boli, holeră, ciumă, tulburări; dar toate acestea vor veni amestecate cu mila lui Dumnezeu.
Până în ziua judecătii, focul mâniei lui Dumnezeu vine amestecat pururea cu milă. Ne-a robit Dumnezeu, dar ne dezrobeste; ne-a îmbolnăvit, dar poate să ne ridice din boală, dacă ne rugăm. Vine peste noi secetă, dar, dacă ne rugăm, o depărtează. Deci, cum zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Precum noptile urmează zilelor si zilele urmează noptilor, asa si în veacul de acum, bucuriile urmează scârbelor si scârbele vin iarăsi după bucurii". După bucurii vin necazurile si după necazuri iarăsi bucurii. Nu se judecă Dumnezeu acum deplin cu noi.
Dar când va veni paharul iutimii mâniei Domnului neamestecat? În ziua judecătii. Iată ce spune dumnezeiescul Andrei pentru ziua judecătii: "Iutimea mâniei Domnului va veni peste diavoli si peste toti oamenii care au făcut voia lor, fără de milă si fără de crutare". Si totusi zice că va fi plin de amestecătură. Ce vrea să zică? Atunci nu va mai fi amestecat paharul mâniei Domnului cu milă.
Dar amestecătura de care vorbeste, înseamnă multimea si felurimea muncilor. Muncile nu vor fi la fel pentru toti. Nu se va munci curvarul si tâlharul la fel cu cel ce a jurat strâmb, sau cel ce a jurat la fel cu cel ce a hulit. Nu! Muncile vor fi vesnice, dar nu deopotrivă la toti. Vor fi feluri si feluri de munci, după cum fericirile raiului sunt iarăsi felurite. Căci zice Hristos: Să nu se tulbure inima voastră, în casa Tatălui Meu sunt multe lăcasuri. Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc.
După cum în rai sunt multe lăcasuri, asa si în iad sunt multe feluri si neasemănate chipuri de munci, pe care numai Unul Dumnezeu le stie.
Fratii mei, de aceea ziceau diavolii: "Nu ne trimite, nu ne munci în gheenă înainte de vreme; suntem noi munciti destul, am căzut din darul Tău, am fost îngeri, eram fiinte usoare, luminoase, curate, neprihănite; ne îndulceam de slava Ta în ceruri, pururea vedeam fata Sfintei Treimi, cât era cu putintă nouă, întelegeam teologia adâncă despre Tine. Apoi ne-ai aruncat jos din cer si stăm prin văzduh; ne-am băgat printre dobitoace, prin oameni, stăm în locuri spurcate, stăm în păduri, în pustii, în lacuri. Ne rugăm, lasă-ne aici, că este destulă muncă, fată de dregătoria, de cinstea noastră cea dintâi! Nu ne trimite înainte de vreme în gheenă!"
Iată cât se tem diavolii de gheenă! Cu atât mai mult ar trebui să ne temem noi si să nu mai facem voia lor. De gheenă se tem diavolii foarte tare, căci este locul pe care-l vor mosteni de la judecată pentru vesnicie si ei si toti care vor face voia lor. Atunci paharul iutimii mâniei Domnului va veni neamestecat cu mila.
Dar să trecem mai departe, la celelalte învătături din Sfânta Evanghelie. Si s-au aruncat diavolii cu turma de porci în mare, iar păstorii ei văzând aceasta, au fugit cu spaimă în cetatea Gadara. Ati văzut? S-au dus cu spaimă si cu strigăt mare: "Oameni buni, iesiti să vedeti! A venit un prooroc, a vindecat doi îndrăciti de care nu se putea apropia nimeni. A scos diavolii din ei si i-a trimis în porci! Dar iată ce au pătit porcii nostri; s-au înecat toti în Marea Galileii".
S-au înecat în lacul Ghenizaret 2000 de porci. Spaimă mare, căci era averea acelei cetăti. Dar dreptatea lui Dumnezeu a îngăduit paguba pe care au suferit-o stăpânii porcilor si fiindcă în cetatea gherghesenilor locuiau alături de păgâni si evrei, care, desi nu aveau aceeasi credintă cu păgânii cu care trăiau împreună, nu numai că hrăneau porcii pentru negotul lor, dar si mâncau din cărnurile lor, călcând prin aceasta legea lui Moise. Si ce spune dumneze-iasca Evanghelie? Au iesit toti locuitorii cetătii, cu mic cu mare, de la bătrân si până la copil, căci îi cuprinsese spaima. Toti se întrebau: "Cum a venit un vânt, a luat porcii si i-a dus în mare si am rămas fără ei? Ce putere are acest prooroc, care a scos diavolii cu cuvântul si a aruncat porcii în mare?"
Dar frica lor a fost o frică binecuvântată? Fratilor, frica Domnului cea curată, zice psalmistul, rămâne în veacul veacului. Dar este si o frică rea, o frică pătimasă. Căci zice proorocul: Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică. Aceasta este o frică rea, care întunecă mintea, pe aceasta o aveau gadarenii. Dacă era cealaltă frică, frica curată a Domnului, ei, când ar fi văzut minunea aceasta, ar fi căzut cu totii la picioarele lui Hristos si ar fi spus: "Iartă-ne, Doamne! Mântuieste-ne, Doamne! Credem în Tine!" Dar ce-au făcut gadarenii? I-au spus lui Hristos: Du-Te din locurile noastre, du-Te de aici! căci i-a cuprins frica. Aceasta este răsplata, multumirea gadarenilor, că le-a vindecat îndrăcitii si le-a arătat puterea Sa în minunea săvârsită acolo. Aceasta este o frică rea, adusă de diavoli.
Heruvimii si serafimii se cutremură în fata Domnului, dar cu frica cea curată. Frică - zice Isaia proorocul - au serafimii dimprejurul tronului, din care fiecare are sase aripi si cu două îsi acoperă fetele, cu două picioarele si cu două zboară si umplu văzduhul, strigând cu glas mare: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul si pământul de slava Lui.
Aceasta este frica cea bună, care rămâne în veacul veacului si peste îngeri si peste heruvimi si peste serafimi, pe care ne-o dă Dumnezeu si nouă. Este frica prin care omul, desi se teme de Dumnezeu, Îl si iubeste. La gadareni n-a fost această frică, ci o frică pătimasă, căci au zis: "Acest Hristos, Care a avut putere să trimită porcii în mare, va veni aici, ne va schimba obiceiurile si credinta, ne va pune cine stie ce legi si rânduieli si ne va pedepsi pentru păcatele noastre. Mai bine să-i spunem să plece de aici. Să nu ne mai pricinuiască cine stie ce pagube cu minunile, asa cum ne-a pricinuit până acum". Era frică rea, frică pătimasă. Numai o frică este binecuvântată: frica de Dumnezeu, care ne aduce la picioarele Lui, ca să ne rugăm Lui.
Frica prin care ne temem să nu ne păgubim în avere, să nu pătimim ceva rău în lumea aceasta, este frică de la diavol. Această frică au avut-o gadarenii. De aceea L-au rugat pe Hristos să-i părăsească. Si Mântuitorul, blând si preabun, văzând împietrirea, necredinta, nemultumirea si răutatea lor, S-a suit în corabie si S-a dus în cetatea Sa.
Din această Evanghelie noi am putea trage mii de învătături, din fiecare cuvânt, si am putea face multe predici despre ea. Dar nu putem să ne lungim prea mult, ci trebuie să scurtăm cuvântul.
Să tineti minte. Evanghelia de astăzi este învătă-tură pentru oamenii nemultumitori. Vai de omul acela care, atunci când Dumnezeu îi face un bine, Îl uită pe Dumnezeu!
Se află un om în război pe front; cad proiectilele în stânga si în dreapta lui; cad obuzele, trag mitralierele, se bombardează, nu se vede de fum si de flăcări. Si omul nostru zice: "Doamne, dacă mă scoti de aici, călugăr mă fac! Doamne, dacă mă scoti de aici, toată averea mea o dau săracilor! Doamne, dacă voi scăpa, nu mai fumez, nu mai trăiesc cu femeia altuia...". Face mii de făgăduinte lui Dumnezeu când este în primejdie si necaz.
Dar când a venit acasă, uită tot. Si în loc să-i multumească lui Dumnezeu că l-a izbăvit, se face ca o aspidă surdă care-si astupă urechile de la orice îndemn bun.
Altul vrea să facă o casă si când o porneste spune: "Doamne, ajută-mă să pot scoate autorizatie de la conducere, să capăt lemn, să pot căpăta piatră, să câstig un ban, să găsesc de lucru! Ajută-mi, Doamne, să fac casa!" Si când a terminat-o, în loc să aducă multumire lui Dumnezeu, uită. Se pune pe băut. Intră într-însa beat si înjură. Aceasta este multumirea lui fată de Dumnezeu, Care l-a ajutat să-si facă casă. Uită că i-a dat mijloace si putere să o ridice.
Altul vrea să-si mărite sau să-si însoare copiii. Altul, să reusească la examen; altul la operatie; altul să scape de judecată si face făgăduinte mari: "Am să fac, Doamne, asa, dacă mă vei scoate la liman!" Dar, după ce l-a scos, a uitat tot.
Bine a zis Sfântul Isihie Sinaitul: "Precum apa stinge focul, asa uitarea stinge lucrarea cea bună din minte". Dumnezeu ne face pururea bine, iar noi uităm. El ne-a dat viată, minte, sănătate, ochi, lumină, căldură, apă, ploi la vreme, hrană, poame cu tot felul de dulceti, livezi, vite, păsări. Tot ce avem este de la El, cum zice apostolul: Toate de la El si prin El si întru El sunt. Si iarăsi: Ce ai, omule, ce n-ai luat? Ce ai, omule? Ai minte, întelepciune, pricepere, libertate. Si ce ai ce n-ai luat de la Dumnezeu? Si dacă le-ai luat, de ce te mândresti ca si cum ar fi ale tale proprii? Toate sunt de la Dumnezeu si întru El. Căci zice apostolul: Întru El si prin El ne miscăm.
Deci, dacă toate sunt de la Dumnezeu, si prin El, si întru El, ce mai este al nostru? Si voi - zice - sunteti ai Lui si răscumpărati cu sângele Lui. Si cât ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu! Câtă nemărginire si netărmurire de dragoste are Sfânta Treime! Iar Tatăl ne cere în porunca întâia: Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul si din toată puterea ta; din inima noastră, adică din suflet; din cugetare, cu mintea; si din vârtute, adică cu trupul, cu toată fiinta.
Dar de ce? Pentru că fiinta noastră nu se poate despărti de Dumnezeu, nici nu poate creste, nici nu poate să se miste fără El. Si dacă atâtea daruri avem de la Dumnezeu si atâtea bunătăti, trebuie să-I multumim pururea si să umplem gura noastră de multumire.
Azi dimineată o femeie a plătit două pomelnice pentru vii si zice: "Multumim Preasfântului Dumnezeu pentru binefacerile Lui că ne-a ajutat nouă". Sunt si suflete recunoscătoare. Stiti ce a făcut femeia aceea? L-a miscat pe Dumnezeu ca să-i facă si mai bine. Căci asa zice Sfântul Isaac Sirul: "Dacă Îi multumesti lui Dumnezeu pentru putin, Îl misti să-ti facă si mai mare bine". El zice asa: "Dacă tu, omule, Îmi multumesti pentru putin, pe urmă Eu am să-ti fac si mai mare bine si în veacul de acum si în cel viitor". Deci fericit si de trei ori fericit este crestinul care multumeste lui Dumnezeu în toată vremea pentru binefacerile Lui.
Asa, Abel, la începutul facerii, a adus jertfele curate ale oilor, ca jertfe de multumire lui Dumnezeu. Asa, Noe, după potop a adus jertfă de multumire că a scăpat de apele potopului. Si zice dumnezeiasca Scriptură că a căutat Dumnezeu spre Noe si spre arderile si spre jertfele lui si le-a mirosit întru miros de bună mireasmă. De ce? Pentru că si Abel si Noe au adus jertfe de multumire. Acela a adus că i-a dat Dumnezeu oi, celălalt că l-a scăpat Dumnezeu de potop.
Avraam a adus si el de trei ori jertfă de multumire si a făcut trei jertfelnice; unul la stejarul cel înalt din Sichem, al doilea la Betel si al treilea în pământul Hebronului, pentru că l-a binecuvântat Dumnezeu si i-a spus: Avraame, Avraame, voi înmulti sământa ta ca stelele cerului. Si i-a adus jertfă de multumire, ba l-ar fi adus la urmă si pe Isaac, fiul său, drept jertfă, cea mai înaltă jertfă pe care ar fi putut să o aducă, multumind lui Dumnezeu. El n-ar fi crutat nici pe unicul născut fiu al său, pe care l-a câstigat de la Dumnezeu la bătrânete.
Isaac a adus si el jertfă de multumire si Dumnezeu i-a înnoit făgăduinta pe care i-o făcuse tatălui său si a zis: Pentru Avraam, robul Meu, voi înmulti sământa ta. Iacov de asemenea a adus jertfă lui Dumnezeu în Sichem si a înăltat stâlp si jertfelnic, pentru că l-a scăpat Dumnezeu din mâna lui Isav, fratele său si s-a întors de la Laban, cel lacom de bani. Si spunea: Cu toiagul acesta am trecut Iordanul, Doamne, si acum mă întorc cu două tabere.
A adus jertfă de multumire si Moise, când se bătea cu Amalic si l-a biruit în pustie. A adus jertfă de multumire Isus al lui Navi, când a cucerit cetatea Ierihonului unde erau adunati cei sapte împărati. A adus jertfă de multumire Samuil, când i-a ajutat Dumnezeu să facă pace cu amoreii, si a zidit jertfelnic Domnului în Armatem.
Si nu ne ajunge vremea să spunem câti au adus jertfă de multumire lui Dumnezeu. Auziti pe Aposto-lul Pavel care spune: Neîncetat vă rugati, întru toate multumiti.
Deci, fratii mei, să vă rămână în inimi scris din Sfânta Evanghelie de astăzi: Totdeauna când îti ajută Dumnezeu să faci un gard, o fântână, un grajd, o casă, o punte, să măriti o fată, să însori un băiat, să iei un examen, să-ti reusească o operatie, să-I aduci lui Dumnezeu jertfă de multumire si să-I multumesti din toată inima, căci prin aceasta Îl pleci pe Dumnezeu să-ti facă mai mare bine în viitor.
Iar dacă nu-I veti aduce multumire si dacă veti uita binefacerile Lui, veti fi asemenea gadarenilor de astăzi, care au gonit pe Mântuitorul din cetatea lor, ca si cum ati zice: "N-avem nevoie de Tine! Du-Te de aici! Nu vrem să-Ti multumim Tie pentru minunile Tale si pentru puterile Tale! Nu vrem să primim binefacerile Tale!" Să nu fie!...
Dumnezeu si Preacurata Lui Maică si toti sfintii să ne ajute tuturor să-I multumim pururea lui Dumne-zeu din toată inima pentru binefacerile Lui! Amin.
Parintele Cleopa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou1.htm
