Schitul era aşezat într-un loc deschis, unde vânturile lovesc în plin. Şi atunci sufla un vânt! Şi aşa slab cum eram, mă primejduiam ca vântul să mă ia şi pe mine pe sus şi să mă arunce în prăpastie. Dacă începea să sufle acest vânt, trebuia să pun toate gândurile cele bune, toată răbdarea mea, fiindcă îndată mi se pornea război înlăuntrul meu.
Stareţul, în ciuda slăbiciunii mele trupeşti, a hotărât să mă facă bucătar al obştii.
Într-o zi, fără prea multe introduceri, Stareţul a venit la mine şi mi-a spus:
- Micuţule!
- Binecuvântaţi!
- Fă mâncare!
- Unde să fac?
- Afară.
„Unde să fac afară?”, mă întrebam în sinea mea. Căci nu exista nici un fel de bucătărie. Haide acum să adun vreascuri, să aprind focul ca să gătesc. Şi ce mâncare să fac, de vreme ce nu aveam nici măcar idee despre gătit. M-au învăluit gândurile. „Unde o să faci acum mâncare? Cum să speli farfuriile afară, de vreme ce nu există loc liber?”. Dar părinţii muncesc, ridică greutăţi, se ostenesc, flămânzesc. Ce vor mânca?
Schitul era aşezat într-un loc deschis, unde vânturile lovesc în plin. Şi atunci sufla un vânt! Şi aşa slab cum eram, mă primejduiam ca vântul să mă ia şi pe mine pe sus şi să mă arunce în prăpastie. Dacă începea să sufle acest vânt, trebuia să pun toate gândurile cele bune, toată răbdarea mea, fiindcă îndată mi se pornea război înlăuntrul meu. Duhul cel viclean al cârtirii şi al hulei era mereu lângă mine şi numai dacă puţin mi se micşora răbdarea, el îndată îmi şoptea: „Ce fel de Dumnezeu al dragostei este Acesta Care te chinuie cu vânturile astea furioase?". Însă eu îi răspundeam împotrivă: „Piei, satano, şi taci!".
Mai târziu am improvizat din crengi o bucătărie de vară, dar vântul cel puternic le lua pe toate ca pe nişte pene. Am pus două pietre în loc de pirostie, iar deasupra cratiţa de aramă, dar de îndată ce începea să sufle vântul, zbura şi capacul, zbura şi cratiţa şi toate se rostogoleau în prăpastie.
Atunci Stareţul striga:
- Ameţituleeeee! Bre, neghiobuleeeeee... Ți-au zburat lucrurile!!! Aleargă să le găseşti!
Dar unde să le mai găseşti? Acestea cădeau în prăpastie, iar eu alergam acolo, prin frig şi ploaie, ca să găsesc cratiţele şi capacele. Ah, Dumnezeul meu! Chiar şi iarna găteam lângă chilia Stareţului, dar mâncam în coliba sa.
După masă trebuia să spăl farfuriile noastre de zinc, afară, desigur. Iarnă, frig, ploaie, acestea trebuiau spălate afară. Să fii răcit, gripat, şi să fii nevoit să ieşi pe stânci şi în bătaia vântului care te îngheţa, ca să speli farfuriile! Aveam un urcior spart cu apă adunată din picăturile de ploaie şi într-o gaură pe care o avea, am pus o ţeavă şi aşa spălam vasele, cu apă „curgătoare". Mâinile ne înlemneau din pricina apei îngheţate, pentru că nu aveam unde să o încălzim.
Furculiţele şi cuţitele nu le spălam, ci atunci când terminam mâncarea, doar le ştergeam cu prosopul şi le împachetam. Dar fiindcă nu spălam nici prosoapele, cu timpul s-au făcut şi acestea tari ca o piele. Pentru farfurii, Stareţul avea şi o altă tactică de igienă, nemaiîntâlnită. De îndată ce terminam masa, puneam apă în farfurii şi apoi o beam, oricum ar fi fost ea. Astfel, şi farfuriile le spălam cât de cât, şi nici nu risipeam prea multă apă. Aşa făceam toţi şi la fel trebuiau să facă şi străinii.
Odată a venit un înalt funcţionar bancar şi i-am pus masa ca să mănânce. La sfârşitul mesei fiecare dintre noi ne-am spălat farfuria aşa cum făceam de obicei. Apoi Stareţul se întoarce către vizitatorul nostru oficial şi-i spune:
- Domnule, acelaşi lucru îl vei face şi tu.
Şi l-a făcut.
(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 246-248)
http://www.doxologia.ro/biblioteca/vietile-parintilor/ucenicii-lui-gheron-iosif-isihastul-parintele-efrem-filotheitul-16
- Părinte Arsenie, mă bucur tare mult că ati venit la noi, la Sihăstria!
- E mai usor la deal decât la vale! Asta este deviza!
- Am vrut să mai venim si noi pe la Sfintia Voastra, dar n-am reusit.
- Părinte Ioanichie, eu v-am văzut pe la televizor si v-am ascultat cu plăcere, si am citit tot ce mi-a căzut prin mână. Au apărut si pe acolo pe la noi niste cărti, si am văzut cât sunteti de ocupat, de prins si de necesar; dar sunt convins că aveti si alte cărti. Îmi place că în ele se atacă problema care trebuie, pe neocolite. Sunt bune pentru că respectivii autori au un nume: „A vorbit Părintele Cleopa!" Nu poti să fii nepăsător. A vorbit cutare duhovnic. Si au ocazia să verifice problema aceasta, amănuntul Sfintelor Taine, amănuntul spovedaniei, a nuntii, toate astea sunt foarte necesare. Sunt foarte bune! Au un limbaj frumos, sunt de mare admiratie. În diferite cărti grele, scrise de autori din acestia mari, se tratează anumite subiecte, dar la nivel foarte ridicat.
- Eu n-am scris lucruri înalte, dar categorice, să stie omul ce are de făcut.
- Părinte dragă, stiti ce-am spus de multe ori: „Domnule, să fim normali în felul cum punem problema, să fim cinstiti!" Bineînteles, si buni cunoscători, că ati atins niste probleme: despre budism, despre reîncarnare.
- Pentru că sunt la modă. Vedeti că ne afectează. Au îmbolnăvit atâta tineret. Zeci de mii de tineri si intelectuali care practică Yoga, de 5-6 ani. Unii ajung la psihiatrie!
- Yoga este o erezie. Vă rog să mă credeti că, indiferent care ar fi primejdia, nu mă tem de ei. Ereticii ăstia sunt ca niste lupi care curătă pădurea de stricăciuni.
- Pe cei care sunt îndoielnici, îi lovesc; care sunt tari, rezistă. Numai că mi-i milă de tinerii ăstia, că sunt naivi, săracii. Sunt naivi si slabi în credintă. Îi duce cine vrea si unde vrea cu vorba, si-i amăgeste cu zăhărelul. Vorbesc de studenti.
- Vin la mine după ce-au căzut, bietii oameni, femei, tineri, studenti, când e prea târziu. Le spun si eu: „Poftim, fratilor, si altă dată să vă mai duceti unde nu vă puteti face cruce!" Ce au cu Maica Domnului? Si când te gândesti cât de aproape este de noi, cât este de smerită, Mama lui Hristos Dumnezeu!
- Si cât este de hulită de sectanti Maica Domnului! Că spune undeva, într-o profetie, că „La urmă li se va da sectelor gură mare hulitoare". Hulesc tot ce-i sacru, tot ce se numeste sfintenie. Vedeti că profanează? Sunt si plătiti. Suntem convinsi că ei iau niste bani de aici. Ăsta-i salariul lor.
- Sunt momente cu aspecte subrede, dar adevărul va birui.
- Acum prin femei se dă mare luptă în lume împotriva moralei crestine!
- Fie vorba între noi: femeile i-au doborât si pe împărati! Dar de neînvins e numai Adevărul! Uite, dacă vrem să ne punem problema cea mare cu adevărat, părintilor, vedeti cât de usoară este viata asta de mânăstire, de renuntare, dacă-ti pui problema sincer? N-am venit să schimbăm pur si simplu un fel de viată. Pentru că se spune că suntem în vârful Sfintei Scripturi. Căci zice Sfântul Vasile cel Mare: „Care este lucrul cel mai de vârf al Scripturii?" Si l-am găsit: Vrei să fii desăvârsit? Âsta este lucrul cel mai de vârf! Încolo e istoric, sunt sfătuiri, sunt „fericiri", sunt tactici, îndemnuri, legi. Dar, dacă vrei să fii desăvârsit, adică tu cu adevărat, acestea toate să le stăpânesti: Ia crucea si urmează-Mi Mie!
- Acesta-i vârful. Aveti dreptate. Adică să imităm pe Hristos!
- Cel dintâi trebuie să ne punem fiecare la punct cum trebuie. La cineva care a venit la mine să se plângă, i-am spus: „Ce te interesezi, măi frate, matale, de cutare si de cutare? Interesează-te întâi de tine!" Ne mărturisim Adevărul cu viata, nu numai cu cuvântul! Pentru că s-a făcut veacuri întregi greseala asta, în primul rând să se spună si să nu se sângereze. Cu viata dăm mărturie! Si mărturisim Adevărul, acolo unde suntem fiecare, cu o liniste si cu un zâmbet permanent, din care să se vadă că suntem niste oameni fericiti. Să slujim cu drag, pentru că Sfânta Liturghie, a noastră, a ortodocsilor, si în general slujbele - sigur, dirijate de preot -, care sunt peste măsură de împodobite, spun deja o serie întreagă de lucruri.
Dacă sunt întrebat de sectanti, eu le răspund asa: „Domnule, ai venit că vrei să te faci ortodox? Sau vrei să mă faci pe mine adventist? Numai dacă vrei să te faci ortodox stau de vorbă cu tine. Altfel, nu! Nu vă scoate nimeni din ale voastre! Dar să aveti cumintenia să considerati că nici pe noi nu ne poate scoate nimeni din ale noastre! Asa că... bună ziua!"
Zice si Sfântul Apostol Pavel: Cu ereticii nu mai stati de vorbă! Părinte, aici este problema că interpretează atât de eronat textul biblic... Si-au făcut Biblia lor!
Au fost întrebate niste maici odată, care erau cu cărti prin Constanta: „Unde scrie de Duminică în Biblie? Scrie cuvântul Duminică în Biblie? Unde scrie Duminică în Biblie?" Vezi, dacă-i spui: „Domnule, ziua întâi..."; nu, el vrea să vadă ziua de Duminică. Zic: „Da, domnule! La Apocalipsă 1,10, scrie asa: Fost-am în duh în zi de Dumimică. În bibliile lor zice: „Fost-am în duh în ziua Domnului". „Ziua Domnului" o interpretează cum vor ei. Dar în editiile noastre scrie: Fost-am în duh în zi de Duminică. Apocalipsa 1,10.
- Ai văzut? Deci în ziua învierii s-a scris Apocalipsa!
- Părinte, e ziua a opta. Dacă m-ajută Dumnezeu si îmi dati voie, am să vă spun despre cele opt ere, unde se vede că ziua Duminicii e ziua întâi si ziua a opta. Adică ziua întâi că începe săptămâna cu ziua întâi, si după a saptea urmează a opta, care înseamnă tocmai veacul viitor. Noi suntem în era a saptea acum, cu Mântuitorul, în era crestina. Si era a opta, este era vesnică. N-a înviat Iisus Hristos la Întâmplare Duminica! Nu s-au făcut toate aceste lucruri fără o mare rânduială divină!
- Foarte frumos. Mă bucur că tot asa ati rămas, cum vă stiu din tinerete, de prin 1951, când vă vedeam. Tot asa ati rămas: optimist, categoric si plin de bucurie. Mi-ati transmis si mie aceasta, că noi, moldovenii, suntem mai sentimentali. Eram la armată când mă jeluiam la sfintia voastră. Mereu îmi spuneati: „Nu fi trist, frate Ioane! Fă asa, să faci asa...!" Asa ati fost în viată: un om mai bărbătos, cu mult curaj în Hristos.
- Dar cum puteam să fiu, părinte? Cum putem să fim, când ne-a dăruit Dumnezeu atâtea lucruri! Părinte Ioanichie, fiecare are istoria lui. Si istoria lui îl foloseste, dacă se gândeste cinstit: De ce a fost momentul ăla? De ce m-a scăpat în momentul ăla? Sau cum am biruit, cu ajutorul lui Dumnezeu? Are fiecare istoria lui! Si sigur că si eu am istoria mea!
Am văzut multe lucruri în viată, părinte, cu ani si ani de puscărie, si am văzut minunile lui Dumnezeu. Am văzut, cum am zice: „Pe Dumnezeu cel nevăzut, L-am văzut!" Nu este văzut Dumnezeu Cel nevăzut, când ne tine într-un echilibru extraordinar si cu inima zâmbind mereu? Nu-i minunea lui Dumnezeu? Nu-i un Dumnezeu văzut Acesta? Însă, lumea vrea să vadă contur, vrea să vadă dimensiune, vrea să vadă pe Dumnezeu în chip material.
- Da, materie, logică, filozofie. Omul nu merge la trăire, ci urmăreste idei, nu urmăreste viată. Si ideile te duc în toate părtile.
- Nu. Vreau să spun că fiinta omenească este atât de complexă, este atât de îndumnezeită! Cum e asta? Că Mântuitorul le-a spus: Nu ziceti voi: dumnezei sunteti? Le-a reprosat imediat. Si S-a apărat Iisus Hristos, părinte, cum ne apărăm si noi acum. Numai că avem avantajul că îl avem pe El, cu argumentele Lui, care deja sunt spuse si sunt scrise, si s-a văzut si darul extraordinar în lupta noastră.
Diferenta dintre tragedie si dramă este că în tragedie eroii mor, în dramă eroii biruie. Noi nu avem tragedii. Noi avem numai drame. Eroii nostri au biruit, desi au fost răstigniti si li s-au tăiat capetele! Ei, cine-i mai liber, cine-i mai biruitor acum? Cel care a tăiat, sau cel care a fost tăiat? Părinte, eroul este cel care primeste, nu cel care loveste! Bineînteles, primeste în Hristos, nu primeste aiurea. Nu se pune problema între noi. Am plecat să slujim lui Dumnezeu si fiecare ins are bucuriile, nevointele si stările lui. Nu apăs pe nevointă, părinte; apăs mai mult pe o stare de prezentă, de trezvie continuă.
- Asta este. Prezenta lui Dumnezeu în inima ta. Prezenta lui Dumnezeu să o simti în inima ta.
- Nu dau nici canoane mari, părinte. Dau canoane să-l tin prezent într-o trăire autentică în Hristos, dacă se poate zilnic. Părinte .dragă, canoanele sunt niste trasoare de orientare foarte bune. Că tu folosesti canonul cum vrei, că au elasticitatea lor. Dar să-l neglijezi, asta nu e voie.
Nu-i împărtăsesc nici eu dacă sunt cazuri grave. Avorturile astea ne dau de lucru foarte mult. Dar în nici un caz nu-i dau ani îndelungati. Putini ani le dau si eu. Unii au un principiu stupid: să te împărtăsesti pentru a recupera timpul cât ai stat neîmpărtăsit. Este, oare, vreun moment, vorba de cantitate? Nu. Este vorba de calitate!
- După mine, depinde de căinta fiecăruia. Depinde si de el cum plânge, cât îi pare de rău si lui de ce a făcut. Ce sfaturi dădeati ardelenilor când erati paroh?
- În legătură cu împărtăsitul, nu timpul decide, sau atâtea zile de post. Nu timpul decide, ci sfărâmarea inimii, pregătirea ta interioară. Că Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Să spună: cine este pregătit pentru Sfintele Taine în fiecare zi?" Dar cine e pregătit în fiecare zi? Postul nu este conditia sine qua-non. Dar, pentru că te mai smereste, pentru că ti-l recomandă duhovnicul, că e foarte bun ca mijloc, primeste-l. Si as vrea să stiu, cine a avut viată mai lungă decât cei care au fost mari postitori? Ori noi avem atâtea mărturii de la Sfintii Părinti. Si medicina a ajuns să recunoască că postul este necesar ca o terapie, ca un mijloc de însănătosire a omului.
- Părinte Arsenie, eu cred că mânăstirile noastre au un rol extraordinar de mare în poporul românesc!
- A venit la mine un preot, tânăr, după ce terminase Teologia, trimis să stea două săptămâni si să învete slujba Sfintei Liturghii. Părintilor, m-am ocupat de el. M-am împrietenit cu el, ca să putem discuta tot. Si i-am spus asa: „Părinte, când mă vezi pe mine la Altar că fac o miscare pe dreapta, să mă întrebi de ce am făcut-o pe dreapta si de ce n-am făcut-o pe stânga. Eu am să-ti explic de ce! Ori îti spun c-am gresit, ori îti spun eu ceva. N-o fac eu degeaba. Întreabă-mă orice!"
Si m-am ocupat de el. Stiti ce mi-a spus după două săptămâni? „Părinte, vă mărturisesc în frica lui Dumnezeu: în patru ani de Teologie n-am învătat atât cât am învătat aici în două săptămâni!"
De asta le spun la toti: „Când începeti preotia, nu faceti un lucru pe care nu-l stiti, asa după capul vostru. Du-te mai întâi si-ntreabă pe cel mai bătrân!" Mai întâi de toate să stiti că mântuirea la Dumnezeu se capătă întrebând!
- Da. „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească!"
- Să-ntrebe. Să întrebe, pentru că, vă spun drept, părintilor, dacă ar face un preot Sfânta Liturghie cum trebuie, adică si cu trăire, să stiti, părintilor, că ăla, într-adevăr, capătă o libertate de preot si dobândeste multe suflete pentru Hristos. Asta este marea noastră misiune, părintilor! Ne-a făcut Dumnezeu preoti! Noi suntem călugări, dar eu stau de vorbă si cu preotii de mir.
Să mântuim lumea cu orice chip! Un preot este un alt Hristos pe pământ! Liber! Gata oricând de jertfă! N-am nevoie să mă motivez, nici n-aveti voie să mă-ntrebati! Ăsta-i adevărul! Pentru că; Iată, vă dau vouă puterea de a lega si de a dezlega! Gata! Puterea lui Hristos! Nu poate omul să dezlege. Si atunci de asta vă spun, e usor lucru să faci preotie cu dragoste! Ai vreo neputintă? Du-te si te spovedeste si rămâi mai departe pe drumul tău!
Cum vă spuneam, nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut atâta vreme cât credinta-i în picioare; capul se ridică din nou si sufletul nu abdică. Nu vă temeti, dacă ati gresit! Întrebati si intrati în ordine imediat!
Nu-mi pare rău că sunt om bătrân! Vă rog din toată inima să mă credeti. Sunt foarte bucuros că sunt de vârsta asta, să stiti! Părintilor, nu fac nimic pentru mine. Toate le fac pentru Dumnezeu si pentru cei ce sunt ai lui Dumnezeu! Desi de multe ori pot să fac foarte multe lucruri. Dar, am tot ce îmi trebuie, nu-mi lipseste nimic.
http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_sfaturiduhovnicesti.htm
„Acest popor e vrednic de o dragoste fără hotare”. E minunat! E extraordinar să spună cineva un cuvânt de felul acesta pe care vă rog să-l ţineţi minte aşa cu l-am ţinut şi eu minte de la Părintele Dinu, ţineţi-l minte şi după mine, spuneţi-l şi altora că Nicolae Iorga, un învăţat, un român, un om care a avut prestanţă la vremea lui, a zis, în 1907 când s-a sfinţit catedrala din Sibiu: „Acest popor – adică poporul român – e vrednic de o dragoste fără hotare”. Sigur că, Nicolae Iorga s-a gândit la hotarele care erau între români, Munţii Carpaţi care despărţeau pe românii dintr-o parte a munţilor de românii din cealaltă parte a munţilor. Deci, acest popor e vrednic de o dragoste fără hotare… Dragostea uneşte, dragostea nu separă, dragostea nu depărtează… Şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a ajuns ca Munţii Carpaţi să nu mai fie hotarele între români.
Astăzi, noi, ne-am rugat împreună, am marcat acest eveniment al unirii românilor din Transilvania şi a Transilvaniei cu Ţara Românească, i-am mulţumit lui Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii pentru acest eveniment, bineînţeles şi cu gândul la cei care au făcut cu putinţă această unire: Patriarhul Miron Cristea, pe atunci episcop la Caransebeş, episcopul unit din acea vreme, Iuliu Maniu, care a fost un politician de marcă, un politician care era cunoscut de toţi ca un om deosebit şi pe care mulţi l-au contestat după al doilea Război Mondial. I s-a cerut moartea. Vă inchipuiţi? Aşa de decăzuţi au fost românii noştri după cel de-al doilea Război Mondial încât s-a făcut o propagandă pentru asta, ca să i se ceară moartea lui Maniu. Asta-i lumea. Aşa-s oamenii. Aşa sunt răutăţile între oameni. Sunt mai mari răutăţile decât cele bune.
Şi a fost cum a fost. Dumnezeu ştie de toate. Noi ştim una şi bună. Că înaintea lui Dumnezeu lucrurile altfel se petrec decât înaintea oamenilor…
(…) Suntem într-o ţară liberă, aşa cum îi, cu neputinţele care sunt. Să ştiţi că neputinţe vor fi totdeauna în lumea asta. Nu o să fie niciodată o situaţie în care să zici: suntem nişte oameni cumsecade, suntem nişte oameni recunoscători, suntem nişte oameni buni, suntem nişte oameni care nu supărăm pe nimeni, suntem nişte oameni care trecem cu vederea, suntem nişte oameni care ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Poate că va trebui să spunem mereu: suntem nişte prăpădiţi, suntem nişte oameni care nu avem destulă credinţă, suntem nişte oameni care nu privim bine lucrurile, suntem nişte oameni care nu ne gândim la Dumnezeu întâi, ci ne gândim la noi şi la interesele noastre şi la răutăţile noastre. Dar, oricum ar fi, avem totuşi o libertate, câtă o poate avea un păcătos, câtă poate avea un om care nu gândeşte totdeauna cum trebuie, dar ne vom sili cu ajutorul lui Dumnezeu, să ţinem ţara aceasta în picioare. Dacă nu altfel, cu rugăciunea şi cu gândul cel bun. Cu rugăciunea. De ce cu rugăciunea? Pentru că Sfântul Ioan Scărarul spune că: “Rugăciunea este întărirea lumii”.
Ştiţi că în Sfânta Scriptură se spune că Dumnezeu a vorbit cu Avraam. Şi Dumnezeu, vorbind cu Avraam, i-a spus că va pierde cetăţile cele păcătoase, Sodoma şi Gomora… Şi a întrebat Avraam pe Dumnezeu: “Doamne, dar dacă în cetate vor fi 50 de drepţi, o să socoteşti pe cel drept ca pe cel nedrept şi o să pierzi cetatea?”. Şi a zis Dumnezeu: “Dacă vor fi 50 de drepţi, nu voi pierde cetatea”. Şi a întrebat Avraam: “Dar dacă vor fi 40, dar dacă vor fi 30, dar dacă vor fi 20, dar dacă vor fi 10?” (Facerea 18, 24-33). Şi mai departe n-a mai zis. Şi Dumnezeu, de fiecare dată, i-a răspuns că dacă vor fi atâţia, atunci cetatea nu va fi dărâmată, nu va fi pierdută. Ce înseamnă asta pentru noi? Înseamnă că rugăciunea ţine lumea. Deci, noi avem rostul acesta de a ne ruga pentru lumea aceasta, de a ne ruga să fie lumea aceasta mai bună, de a ne ruga ca noi înşine să fim mai buni…, să fim mai uniţi, să fim mai doritori de bine, sa fim mai alergători spre fratele nostru. (…)
Cuvânt rostit la Mănăstirea Brâncoveanu cu prilejul Sărbătorii Naţionale a României – fragment extras din vol. “Gândiţi frumos”, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2006
https://parinteleteofil.wordpress.com/2014/12/01/acest-popor-e-vrednic-de-o-dragoste-fara-hotare/#more-962
