Într-o zi l-am dus la Părintele Porfirie pe un preot care avea o problemă gravă ce îl preocupa de mult timp, neputându-şi da seama că boala unei persoane era de natură neurologică sau simptomul unei demonizări.
Deşi în ziua aceea se simţea foarte rău, Părintele Porfirie şi-a dat seama de îndată despre ce era vorba şi i-a spus:
- Eşti tu oare Sfântul Antonie ca să exorcizezi şi să alungi demonii?
În vremea aceea, preotul de care am spus mai sus făcea mai multe exorcizări decât ar fi trebuit poate să facă în cazul respectiv.
- Nu, nu sunt, îi răspunse preotul.
- Ei, dacă nu eşti, atunci de ce tulburi demonii cu exorcismele, iar apoi laşi victima pe mâna lor să o chinuie? Ascultă-mă, părinte – continuă Bunicuţul – este un mare păcat, cu totul inacceptabil, ceea ce fac astăzi unii care se hirotonisesc pe sine exorcişti, exorcizând public, în faţa unor mari mulţimi de oameni. Nu ştii că demonii îi pot asalta şi pe cei sănătoşi care sunt de faţă la exorcizări, începând să creadă că sunt şi ei demonizaţi? Şi încă îi ispitesc şi pe preoţii care îi alungă. În ultimul timp vin la mine foarte mulţi oameni care cred că sunt demonizaţi, fiindcă au asistat la o exorcizare publică, în anumite locuri. De aceea părinte, fiindcă te văd tânăr, îţi voi da o învăţătură despre exorcisme.
Trebuie avut în vedere faptul că preotul care face exorcizarea se adresează nemijlocit demonului şi, prin puterea sa preoţească, îi porunceşte să iasă. Dacă nu este priceput, poate fi vătămat el însuşi. Cel mai bine şi mai cuminte este ca, în loc să poruncească demonului şi să-l ameninţe, să se roage lui Dumnezeu, prin intermediul Sfintei Liturghii, a Tainelor şi a altor rugăciuni, să-şi trimită Harul celui aflat în suferinţă. Astfel, Harul lui Dumnezeu îl acoperă ca o rouă pe cel suferind, iar preotul nu mai este în primejdie de a fi prins în capcana ispitelor şi de a cădea în semeţie sau în vreo rătăcire.
Atenţie! Nu spun să nu se mai citească exorcisme oamenilor care nu se mai pot ajuta deloc pe sine, ci să se citească, dar cu mare discernământ şi, mai degrabă, în tăcere, spuse Bunicuţul în încheiere.
După un timp, acelaşi preot despre care am povestit mai sus, mi-a spus următoarele:
- De curând am vizitat Muntele Athos. Am fost foarte impresionat auzind că şi părintele Paisie, un Bătrân cunoscut, luminat şi plin de discernământ, mi-a spus acelaşi lucru pe care mi-l spusese Părintele Porfirie. De bună seamă, Sfinţii ştiu mult mai bine decât noi cum lucrează demonii. Despre acest subiect părintele mai spunea:
- Am aflat că unii citesc exorcismele cu voce tare, de parcă demonii nu i-ar auzi oricum. Cel mai bine, părinte, este ca la proscomidie să-l pomeneşti pe cel aflat în suferinţă, rugându-l pe Dumnezeu să-l ajute”.
Sursa: Anastasios Sotirios Tzavaras, „Amintiri despre Bătrânul Porfirie, părintele nostru duhovnicesc, străvăzător şi înaintevăzător”, Bunavestire, Bacău, 1999
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/03/13/invatatura-despre-exorcisme-cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/
Stareţul Efrem: Vedeţi această fotografie a stareţului Iosif isihastul? Am avut un mare stareţ. Era foc-foc, era un fenomen. Numai la cele cereşti se gândea. Cu acestea trăia. Două cuvinte ne spunea mereu: „răbdare, răbdare şi rugăciune”. Chiar şi aici ne ajută atât cât îi îngăduie Pronia lui Dumnezeu. Fiind sub ascultarea lui, niciodată nu ne certam între noi. Din exterior, unii ne creau probleme. Îl calomniau pe stareţ, îl învinuiau, dar stareţul Iosif zicea: „lăsați-i să zică ce vor! Noi să nu spunem nimic!”
R: Noi, părinte, suntem foarte neputincioşi în toate. Ce se va întâmpla cu noi?
Stareţul Efrem: Alte vremuri sunt acum. Altele sunt criteriile lui Dumnezeu pentru astăzi. Stareţul Iosif avea facultatea duhovnicească. Eu m-aş mulţumi ca voi să fiţi măcar la liceul duhovnicesc. Astăzi există o aşa de mare dezorientare duhovnicească. O mare vâltoare le tulbură pe toate. Să ţineţi cu tărie tradiţia pe care v-am lăsat-o şi să ştiţi că astăzi, a spune că Iisus Hristos este Dumnezeul nostru este considerată mărturisire de credinţă. Acest lucru nu-l vor puterile întunericului.
R: Părinte, după atâţi ani de nevoinţă, ce v-a rămas în suflet?
Stareţul Efrem: Toate sunt pe locul doi. Pe primul loc este numele lui Iisus Hristos. Acum, trecând anii, am văzut din experienţă, că doar cu dragoste se câştigă omul. Viaţa mea a fost osteneală şi durere, cu sărăcia, cu germanii, cu foametea de pe timpul stăpânirii, cu încercările şi cu necazurile din mănăstiri. Mare luptă! Numai numele lui Hristos şi al Maicii Sale m-a scos la liman. Orice om care nu pronunţă zilnic numele lui Hristos şi al Maicii Sale nu este creştin.
R: Adică rugăciunea lui Hristos este cel mai mare lucru?
Stareţul Efrem: Desigur! Şi asta deoarece avem în minte mereu pomenirea lui Hristos. Sfinţii Părinţi au fost luminaţi şi ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni. Trei şi două cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!”. Nu este nevoie să citim enciclopedii şi nici multe cărţi. Cu aceste două rugăciuni ne mântuim toţi creştinii. Monahii, care nu au grijile mirenilor, se roagă mult şi ajung sus. Îi ajută mult şi Maica Domnului. Este ca şi cum ar vorbi la urechea lui Hristos, deoarece se dedică rugăciunii şi acesta este principala lor grijă. Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile. După moarte, merge direct la Hristos. Nu are piedici, deoarece numele lui Hristos are putere. Dumnezeu este foc.
R: Şi acatistul Maicii Domnului este o rugăciune puternică?
Stareţul Efrem: Desigur! Când îl spunem, avem bucurie şi luminare de la Maica Domnului. Mult mă ajută Maica Domului. Mă scoate din multe căi fără ieşire.
R: Astăzi suferim de deznădejde şi de nerăbdare.
Stareţul Efrem: Deznădejdea este întotdeauna de la diavol şi cel care deznădăjduieşte îşi pierde puterile lui. Temelia vieţii noastre este răbdarea. Când n-o avem, viaţa noastră se destramă.
R: Părinte, lumea, noi, ne aflăm într-o poziţie dificilă cu toate aceste care se întâmplă şi pe care le auzim în jurul nostru. Ne temem.
Stareţul Efrem: Da, intuim că se vor întâmpla lucruri catastrofale şi se întâmplă în fiecare zi, de aceea alergăm pe la mănăstiri şi pe la biserici, dar nu trebuie să ne temem. Ia gândiţi-vă, dacă doar o ceată de îngeri au devenit diavoli şi fac atâtea pagube, darămite nouă cete de îngeri, cât ajutor ne oferă? Odată L-am văzut pe Hristos pe tronul Său şi, lângă El, pe Maica Domnului, precum şi cetele îngerilor şi ale sfinţilor. Aşteptau semnul lui Hristos ca să ajute lumea în noua ei stare. Când ne umplem inima noastră continuu cu Hristos, pe zi ce trece credinţa noastră se întăreşte şi pe toate le depăşim. Maica Domnului mijloceşte şi se roagă pentru noi neîncetat ca să avem putere şi încredere.
R: Părinte la vârsta la care sunteţi, puteţi să vă rugaţi ca la început sau este diferit acum?
Stareţul Efrem: Mă rog mai bine ca la început. Desigur, nu am intensitatea rugăciunii stareţului Iosif Isihastul, dar rugăciunea este puternică şi asta mângâie sufletul meu, după atâtea prin care am trecut şi prin care trec.
R: De multe ori sfintele moaşte răspândesc mireasmă.
Stareţul Efrem: Este ca şi cum ar spune „suntem rude”.
R: Cancerul este atât de răspândit astăzi.
Stareţul Efrem: Bolnavii de cancer sunt mucenici. Încerc să-i întăresc prin rugăciunea mea, prin poveţele mele şi, când pot, îi vizitez.
R: Mulţi oameni trec prin încercări mari, fie din răutatea celorlalţi, fie din cauza greşelilor lor.
Stareţul Efrem: Când trăiesc aici iadul şi valorifică această stare după criteriile duhovniceşti, atunci când vor muri, nu vor fi judecaţi deloc, ci vor merge direct în braţele lui Hristos. Dacă nu valorifică acest iad după criteriile duhovniceşti, atunci vor fi chinuiţi şi în cealaltă viaţă. Voiam să vă spun ceva despre rai. Înainte să împlinesc 80 de ani, vizitam des raiul. Şi acum, desigur, dar vârsta îşi spune cuvântul. Odată m-a luat Hristos de mână şi mi-a zis: „aici ai făcut o biserică, aici ai spovedit şi s-a mântuit acel suflet, aici ai mângâiat, aici ai povăţuit…”, adică mi-a zis toate pe care le făcusem şi îmi transmitea bucurie în acelaşi timp în care vorbea. Atât de mare bucurie încât am zis: „Dragul meu Hristos, nu mai rezist. Nu mai pot purta mai mult. Voi exploda. Să mă întorci înapoi”. Şi m-am găsit iarăşi în chilia mea. Altă dată, în rai, am văzut un tânăr minunat. Avea lângă el un cal cu o coadă întoarsă, foarte frumos. Eram gelos în sinea mea. Voiam să am eu acest cal. Mă strigă şi îmi spune: „să mergi la armată să le spui că partea din spate o au nepăzită şi vor veni rebelii (adică diavolii)”. M-am dus şi le-am spus. Apoi m-am întors alergând să-i spun că am făcut ce mi-a zis. Acela m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi a încălecat pe calul lui zâmbind. Apoi a plecat.
R: Adică, părinte, se întâmplă multe în spatele nostru de care nu ne dăm seama?
Stareţul Efrem: Desigur! De aceea trebuie să fim atenţi la toate părţile. Atenţie mare! Vom fi duşi în faţa unui tribunal înfricoşător.
R: Iadul cum este?
Stareţul Efrem: Cum este? Groază, groază. Să nu meargă acolo nici măcar un pui de pasăre! Cum se îneacă oamenii în mare, aşa sunt sufocaţi acolo de chinurile iadului, alături de diavoli. Să ne rugăm pentru cei morţi. Este o mare milostenie. Mama mea era o femeie împodobită cu multe virtuţi. De cuvintele ei mi-am sprijinit toată copilăria mea. Înainte să moară, a fost ţintuită la pat doi ani şi zicea: „Părinte, spune-i lui Dumnezeu să mă ia. Am obosit”. Dar înainte să plece s-a luptat mult.
R: Cu cine s-a luptat?
Stareţul Efrem: Cu diavolii.
R: Ia-ţi văzut?
Stareţul Efrem: Da, la fel cum îi văd pe oameni.
R: Arhanghelul n-a ajutat-o?
Stareţul Efrem: Era în spatele ei. Se dăduse înapoi pentru a o lăsa să lupte de una singurăca să fie încununată.
R: Atât de multe auzim despre catastrofe care vin… Ce se va întâmpla cu noi care cerem ajutorul lui Dumnezeu?
Stareţul Efrem: După planul pe care îl are Dumnezeu cu fiecare om, va şi interveni pentru ca omul să se mântuiască. Măi, măi, prin ce vom trece! Mari strâmtorări! Atena are mulţi sfinţi ascunşi, la fel şi Sfântul Munte. Cu Sfântul Dimitrie sprijină Grecia de Nord. Am o deosebită evlavie la Sfântul Dimitrie. Cu sfântul lui mir adorm. Grecia i-a întors spatele lui Dumnezeu, de aceea va suferi mult. Astăzi, copiii din Grecia sunt, fie foarte luminaţi, fie foarte întunecaţi. Copiii familiilor cucernice sunt aluatul lui Hristos şi viitorul Greciei.
R: Multe femei suferă în familiile lor astăzi.
Stareţul Efrem: Hristos este foarte aproape de sufletele care sunt dispreţuite.
R: Anumiţi oameni au o harismă duhovnicească aparte. Cum se întâmplă asta?
Stareţul Efrem: Aceşti oameni, fie au fost nedreptăţiţi mult, fie au fost calomniaţi, fie s-au adâncit în acest „sector” şi, astfel, au primit o harismă. După cum îi ţinem isonul lui Dumnezeu, aşa ne şi cântă.
R: La Ierusalim, în ultimii ani, se întâmplă lucruri minunate.
Stareţul Efrem: Aş fi vrut şi eu să le văd. Acolo este leagănul lui Hristos. Sfânta Lumină este în fiecare zi la Sfântul Mormânt, dar de Paşti se dă ca un dar de obşte tuturor. Să mergeţi la Ierusalim. Acolo vedem ce a suferit Hristos pentru noi, iar noi, pe cât putem, să-I mulţumim şi să-I răsplătim pentru dragostea Lui. Mai demult am fost şi eu de câteva ori.
R: De multe ori se întâmplă să se înţeleagă un lucru greşit între noi.
Stareţul Efrem: Acestea sunt omeneşti. Nu vor lipsi niciodată. Să le depăşim şi să alergăm la Hristos. Să ne gândim la ceea ce ne-a pregătit Hristos după a Doua Venire, să ne gândim la frumosul – frumosul rai. Acum mergem în pridvorul raiului. Mintea omenească nu-şi poate imagina cum va fi frumosul-frumosul rai. Toate lumină! Toate mireasmă! Bucurie nespusă! Fericire! Nimic nu va fi învechit. Hristos le vrea pe toate noi în Împărăţia Sa. Nimic incomplet! Toate desăvârşite! Mama mea a murit la 95 de ani şi eu o văd în rai ca fiind de 30 de ani. Pe vremea ocupaţiei, aveam nişte vecini săraci la minte. Doi copii erau. Noi ne jucam şi ei încă se chinuiau să meargă, cu toate că eram de aceeaşi vârstă. I-am găsit în rai, deoarece muriseră de foame în timpul ocupaţiei, la vârstă fragedă. Le spun: „Ce faceţi aici? Cum petreceţi?” Îmi răspund: „Efrem, aici nu vorbim. Aici doar învăţăm, avem de studiat”. Ei nu ştiau nici măcar să-şi scrie numele lor şi acum, în rai, învăţau. Aceasta arată desăvârşirea raiului.
R: Mulţi oameni ajută mănăstirile în ceea ce priveşte diferitele nevoi pe care le au.
Stareţul Efrem: Tot ceea ce fac sunt consemnate în cer. Să aibă pace, sănătate şi binecuvântare la casele lor!
R: În Biserică eram oameni din toată lumea. Adică, ce frumos, părinte, ca a Sfinţilor Apostoli este lucrarea dumneavoastră: „Învăţaţi toate neamurile…”.
Stareţul Efrem: Sunt o nucă goală. Nu am făcut nimic.
R: La ce vă gândiţi la vârsta la care sunteţi?
Stareţul Efrem: Mă gândesc să întăresc lucrarea mea aici, pentru că mulţi oameni s-au mântuit, multe suflete. Mă gândesc la cum voi merge să-l întâlnesc pe Domnul, unde voi merge eu, ticălosul…
R: Domnul îi va trimite pe îngerii Săi să vă ia.
Stareţul Efrem: Nu ştiu asta. După cum va socoti Domnul. Capul meu a încăput întreaga lume. Acum nu mă ajută sănătatea mea. Am îmbătrânit.
R: Domnul P., părinte, a murit de ziua unui mare Sfânt.
Stareţul Efrem: Acela i-a deschis uşa raiului să intre înăuntru. Când cineva moare şi sufletul său se mântuieşte, sfântul care se pomeneşte în ziua respectivă îl întâmpină în rai, pentru că este ziua lui, sărbătoarea lui.
R: Pe mulţi oameni îi ia moartea prin surprindere.
Stareţul Efrem: În fiecare zi să avem biletul în mână. Nu putem cunoaşte ce ni se va putea întâmpla. Cândva, am spovedit pe cineva la spital prin semne şi, în scurt timp, a murit. Făcuse ceva bun în viaţa lui şi s-a mântuit în ultima clipă. În viaţa mea am trecut peste multe tulburări şi am văzut că dumnezeiasca Pronie le aranjează pe toate spre binele omului. Să nu ne fugă din minte gândul la moarte. Să citiţi din Gheronticon dialogul dintre Sfântul Macarie şi acel craniu. Cândva, într-o vedenie, m-am văzut pe mine îmbrăcat foarte frumos, cu veşminte de sărbătoare şi eram undeva sus, înaintea unei estrade, iar mai jos, erau fetele pe care le spovedisem şi care strigau: „Părinte, părinte! Vrem şi noi să fim acolo!” Dar nu li se permitea. Aceasta arată responsabilitatea mea şi harul preoţiei. De aceea, să vă rugaţi pentru mine. Să fiţi în rânduială şi să aveţi atenţie! Să vă luptaţi în fiecare zi pe cât puteţi. Hristos iubeşte ceata monahilor, deoarece sunt ostaşii Săi.
R: Când mergeţi în rai, părinte, şi aveţi acest contact cu Domnul, nu-i vorbiţi şi despre noi, monahii, monahiile şi oamenii care vor să-i ajutaţi?
Stareţul Efrem: Desigur că-I vorbesc.
R: Şi ce vă răspunde?
Stareţul Efrem: „În regulă! Voi avea grijă. OK!”
R: Dacă dumneavoastră părinte muriţi, iar noi, din întâmplare, trăim, să nu ne uitaţi atunci când veţi petrece cu Hristos şi noi ne vom lupta aici.
Stareţul Efrem (râzând): Nu, aceasta nu se poate.
R: Mâine plecăm din Arizona, părinte. Spuneţi-ne un ultim cuvânt!
Stareţul Efrem: Drum bun şi călătorie binecuvântată să aveţi! Să aveţi binecuvântarea mea! Să fiţi sănătoşi şi să mai veniţi. Fiecare ştie ce are în trăistuţa lui, dar testamentul pe care vi-l las este să cunoaşteţi pe Duhul Sfânt. Să lucraţi şi să-l construiţi înlăuntrul vostru, păzind poruncile Evangheliei, având pace în sufletul vostru. Să aveţi dragoste, bună înţelegere şi să chemaţi numele lui Hristos şi al Maicii Sale. Îngerii să vă însoţească! Cum se numesc aceştia care se căsătoresc aici împotriva legii?
R: Vă referiţi la homosexuali?
Stareţul Efrem: Da, la aceştia. Vechiul Testament zice: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup”. Aceasta este valabilă şi astăzi. Sodoma a ars. La fel şi cu armele nucleare… Nu îngăduie Hristos astfel de păcate. Peste tot se venerează păcatul trupesc. Nu există pocăinţă. Cuvioasa Maria Egipteanca s-a pocăit. Toţi homosexualii vor dispărea. Toate ţărână…! Armele nucleare…toate ţărână! Războiul va fi pentru păcate.
Stareţul Efrem Filotheitul, Cuvinte de folos, material înregistrat de fii duhovniceşti din Grecia ai stareţului Efrem, care l-au vizitat la Sfânta Mănăstire a Sfântului Antonie din Arizona (Mai, 2014, Arizona).
Articol tradus din limba greacă de Cătălin Dobri după un text postat de pentapostagma.gr.
Preluare de pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro . Mulțumim lui Claudiu Bălan pentru îngăduință.
Foto (jos): Sinodia Cuviosului Iosif Isihastul (Spileotul) de la Schitul Nou (Nea Skiti). Jos, cu baston Părintele Iosif isihastul (1898-1959), iar în stânga, cel marcat cu roșu, este tînărul pe atunci Gheronda Efrem Filotheitul – cel ce răspunde întrebărilor de mai sus.
Precizare: Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927) este unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, singurul ucenic de chilie al lui Gheron Iosif Isihastul (+ 1959) pe care-l mai avem în viață, lângă care s-a nevoit timp de 12 ani, ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe în America de Nord.
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2014/09/16/interviu-cu-staretul-efrem-filotheitul-ucenic-al-lui-gheron-iosif-isihastul-mai-2014-manastirea-sfantul-antonie-din-arizona/
Să stăm puțin și să privim un mic metanier, precum cel ce se împletește din lână neagră în Sfântul Munte. Este o binecuvântare dintr-un loc sfânt. Așa ca multe alte obiecte pe care le avem în Biserică, și acesta este o binecuvântare pregătită și dăruită nouă de un oarecare părinte sau frate în Hristos, un martor viu al unei tradiții vii. Are culoarea neagră a durerii și a mâhnirii, care ne amintește să fim treji și serioși în viață. Am fost învățați că rugăciunea pocăinței, mai ales Rugăciunea lui Iisus, poate să ne aducă ceea ce Părinții numesc „întristare dătătoare de bucurie”. Noi simțim întristare pentru păcatele, neputințele și căderile noastre cu care Îl mâhnim pe Dumnezeu, pe semenii nostri și pe noi înșine, însă această întristare se face izvor de bucurie și odihnă în Hristos, Care varsă mila Sa și iertarea tuturor celor care cheamă Numele Lui.
Metanierul acesta este împletit din lână, care este luată de la oaie, fapt ce ne amintește că suntem oi ale Păstorului celui bun, Domnul nostru Iisus Hristos. El ne mai amintește de „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (1). La fel și crucea metanierului ne vorbește de această jertfă și de biruința vieții asupra morții, a smereniei asupra mândriei, a luminii asupra întunericului. Iar funda ce înseamnă? Pe ea s-o folosești pentru a-ți șterge lacrimile sau, dacă nu ai lacrimi, a-ți aduce aminte să te întristezi pentru păcatele tale. De altfel, cu funde mici erau împodobite veșmintele încă din vremea Vechiului Testament. Și aceasta ne aduce aminte de Sfânta Tradiție la care participă atunci când folosim metanierul.
Metanierele se împletesc potrivit unei tradiții care se pierde în negura veacurilor. Poate una din cele mai timpurii forme a unui mijloc ajutător pentru rugăciune era și adunarea de pietricele sau semințe și mutarea lor dintr-un loc sau vas în altul în vremea „canonului” de rugăciune sau a „canonului” de metanii mici sau mari. Se spune că mai demult un monah s-a gândit să facă noduri simple pe o funie și s-o folosească la „canonul” lui zilnic de rugăciune. Însă diavolul îi desfăcea nodurile de la funie și zădărnicea strădaniile sărmanului monah. Atunci i s-a arătat Îngerul și l-a învățat pe monah să împletească un nod deosebit, așa cum este astăzi la metaniere, format din cruci succesive. Aceste noduri nu au mai putut fi desfăcute de diavol datorită prezenței crucilor.
Există o mare varietate de forme și mărimi de metaniere. Cele mai multe dintre ele au o cruce împletită între noduri sau la capetele lor, care înseamnă sfârșitul, precum și un semn după fiecare zece, douăzeci și cinci sau cincizeci de noduri sau mărgele. Sunt multe feluri de metaniere. Unele sunt împletite din lână, mătase sau alt fel de material mai scump sau mai ieftin. Altele sunt făcute din mărgele sau din boabele uscate ale unei plante care se numește „Lacrimile Maicii Domnului”.
Metanierul este unul din obiectele care se dă unui monah orthodox în timpul ceremoniei tunderii sale în monahism. I se dă ca pe o sabie duhovnicească cu care, ca un ostaș al lui Hristos, trebuie să lupte împotriva vrăjmașului nostru de gând, diavolul. Această sabie o folosește chemând Numele Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și implorând mila Sa prin Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Această rugăciune se poate rosti în forma ei scurtă „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” sau în cea mai lungă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
Cu ajutorul metanierului se pot rosti și alte rugăciuni scurte, cum ar fi rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (2); sau rugăciune către Maica Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”; sau alte rugăciuni scurte către Îngerul păzitor, către un anumit Sfânt sau către toți Sfinții. Forma obișnuită a unei astfel de rugăciuni este: „Sfinte Îngere, roagă-te pentru mine!” sau: „Sfinte (N), roagă-te pentru mine!”. Schimbând cuvintele acestor rugăciuni scurte în „miluiește-ne pe noi” sau „roagă-te pentru noi” sau incluzând numele unei persoane sau a mai multora pentru care vrem să ne rugăm, putem folosi metanierul pentru a face rugăciuni pentru alții, astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, (Fiul lui Dumnezeu), miluiește pe robul (N) [robii (N)] Tăi”. La fel se poate face și la rugăciunea pentru cei adormiți: „Doamne, odihnește sufletul (sufletele) robului (robilor) Tăi”.
Atunci când monahii și mirenii țin metanierul în mâinile lor, aceasta constituie aducerea aminte a îndatoririi lor de a se ruga fără întrerupere, potrivit cu porunca Apostolului Pavel : „Rugați-vă neîncetat” (3). Fiecare poate ține un metanier în buzunar sau într-un oarecare loc discret, unde-l poate lesne folosi în cazurile în care este mai bine să se roage în taină, fără să atragă atenția celorlalți. Metanierul poate fi pus și pe perina patului nostru, în mașină, împreună cu o Cruce mică ori iconiță, sau în alte locuri potrivite ca o aducere aminte de rugăciune și ca un fel de binecuvântare, precum și ca o prezență sfântă și dumnezeiască în viața noastră.
Acum să vedem pe scurt despre scopul principal pentru care a fost făcut metanierul. Scopul principal al metanierului este să ne ajute în rugăciunea noastră către Dumnezeu și către Sfinții Săi. În afară de a ne folosi ca o continuă aducere aminte și binecuvântare exterioară, cum poate acest mic metanier să ne ajute să ne rugăm? Desigur, ne putem ruga și fără el, uneori chiar ne poate împiedica în străduința noastră de a ne aduna în rugăciune. Având în vedere acestea, să vedem câteva moduri prin care ne ajută metanierul.
Uneori rugăciunea noastră este fierbinte și ne este ușor să ne rugăm. Alteori însă mintea ne este atât de răspândită sau suntem atât de tulburați sau cu atenția atât de împărțită, încât, practic, ne este cu neputință să ne adunăm mintea la rugăciune. Asta se întâmplă mai ales atunci când ne străduim să ținem un anumit canon zilnic de rugăciune. Câteva zile merge bine, alteori însă, sau poate de cele mai multe ori, strădaniile noastre ni se par aproape zadarnice. Dar fiindcă, așa cum se spune, suntem ființe ale obișnuinței, este foarte folositor să rânduim o vreme stabilă a zilei pentru rugăciune. Vremea de seară (nu foarte târziu) înainte de a a adormi este bună, deoarece este important să încheiem ziua cu rugăciune. Dimineața, când ne-am deșteptat, este de asemenea bine să începem noua zi cu rugăciune. Se pot găsi și alte ceasuri ale zilei când te poți liniști și aduna.
Strădania noastră este să rânduim rugăciunea în viața noastră ca un canon, iar nu ca o excepție. De aceea să aflăm o oarecare vreme ca în fiecare zi să putem avea puțină liniște, astfel încât să ne putem aduna și ne întoarcem ochii sufletului nostru către Dumnezeu. Ca o parte a acestui canon poate e bine să citim câteva rugăciuni sau să ne rugăm și să aflăm pacea sufletului în alte chipuri, cum ar fi prin citirea unor texte religioase sau prin „revizuirea” (4) faptelor zilei care a trecut etc. Dar cel mai eficient mod de a se folosi cineva de canonul rugăciunii este să rostească regulat, cu un număr stabilit, Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Acest număr nu e nevoie să fie mare și, poate, sunt necesare numai vreo cincisprezece minute. Aceasta însă va fi partea zilei noastre care aparține lui Dumnezeu, puține boabe de sare care vor da gust bun întregii noastre vieți duhovnicești. Astăzi mulți medici recomandă această practică din motive de sănătate trupească, mai ales pentru a depăși cineva stresul. Este și mai bine dacă vom putea afla mai multe de astfel de intervale mici de timp pe toată durata zilei, pe care să le umplem regulat cu vistieriile prețioase ale rugăciunii, pe care nimeni nu va putea să ni le fure, de vreme ce sunt depuse în contul nostru din Cer (5).
Dacă vrei să rostești un oarecare număr stabil de rugăciuni, ca parte a canonului tău zilnic, în asta vei fi ajutat mult de metanier. Cu el poți să rostești un număr rânduit de rugăciuni și să te aduni în cuvintele rugăciunii în timp ce o rostești. După ce-ți vei aduna gândurile, ia metanierul în mâna stângă și ține-l ușor între degetul mare și arătător. Apoi, făcându-ți ușor semnul Crucii, șoptește rugăciunea lui Iisus. În vreme ce gândurile tale se vor aduna din ce în ce mai mult, poate nu mai este trebuință să continui să-ți faci semnul Crucii sau să spui rugăciunea cu glas. Însă atunci când te îngreuiezi să te aduni, folosește semnul Crucii și șoptirea ca mijloace care te ajută să-ți ții mintea în rugăciune.
E bine să stai în picioare cu capul aplecat în poziție smerită. Unii își ridică mâinile lor din când în când, cerând milă. Alții însă consideră mai folositor a sta așezați sau în genunchi cu capul aplecat, pentru a se putea aduna. Multe depind însă de nevoitorul însuși, de sănătatea lui și de educația lui. Cel mai important este să rămâi nemișcat și să fii atent la cuvintele rugăciunii, în timp ce le repeți.
Firește, trebuie să respingi ispita grabei. Pentru acest motiv unii, în loc de metanier, folosesc un ceas deșteptător, drept măsură a duratei rugăciunii lor, potrivind corespunzător deșteptătorul. Prin folosirea ceasului poate cineva să dedice un timp anumit rugăciunii, fără să măsoare numărul exact al rugăciunilor.
Metanierul este, de asemenea, un mod odihnitor de a număra cineva metaniile și închinăciunile pe care le face drept canon personal. A face semnul Crucii, apoi a se pleca și a atinge dușumeaua cu degetele sau a îngenunchea și a atinge dușumeaua cu fruntea, aceasta constituie străvechiul mod de rugăciune către Dumnezeu și către Sfinții Săi. Nevoitorul poate lega aceste închinăciuni și metanii cu Rugăciunea lui Iisus sau cu scurtele rugăciuni despre care am vorbit mai înainte. Mișcarea trupească a închinăciunii sau a metaniei poate să contribuie la căldura rugăciunii și să dea expresie exterioară rugăciunii noastre, de vreme ce ne smerim înaintea lui Dumnezeu. Este încă un mod de aplicare a poruncii apostolice de a-L slăvi pe Dumnezeu și cu sufletele și cu trupurile noastre (6).
Destui folosesc metanierul și atunci când se retrag să doarmă. Însemnează patul cu semnul Crucii, iau metanierul, fac semnul Crucii peste ei, se întind și rostesc liniștiți Rugăciunea lui Iisus până adorm. A te scula cu metaniile între degete sau alături pe perină, asta te ajută să începi noua zi cu rugăciune. Însă a sfârși cineva ziua precedentă cu o rugăciune liniștită este un mod și mai bun de pregătire pentru un început de rugăciune în noua zi, ca să nu spunem și despre pregătirea pentru ziua cea veșnică, în cazul în care în noaptea aceea ne va cuprinde somnul morții. Alții iau metanierul în mâini în momente de nelucrare, cum ar fi atunci când merg la munca lor sau călătoresc. În orice clipă a zilei îți vei aduce aminte, ia în mâini un mic metanier. Legătura dintre această mișcare cu rugăciunea pe care o faci în alte ceasuri te va ajuta să te aduni și să te rogi uneori pe durata zilei, oriunde ai fi și orice ai face. Acesta este un pas important în împlinirea poruncii: „Rugați-vă neîncetat”.
Sfântul episcop Ignatie Briancianinov arată că slujbele lungi ale Bisericii sunt un prilej bun să te rogi cu metanierul. Adeseori este dificilă atenția la cuvintele care se citesc sau se cântă în Sfintele Biserici și mai ușor își adună cineva mintea în cuvintele propriilor sale rugăciuni, fie că sunt improvizate, legate de o oarecare nevoie deosebită, fie că sunt rugăciuni și imne pe care le știe pe de rost, fie că sunt rugăciuni scurte, mai ales Rugăciunea lui Iisus, repetate cu ajutorul metanierului. În practică, folosind acest mod, te poți aduna mai bine în timpul Sfintei Slujbe, așa cum spune și Sfântul Serafim de Sarov. Firește, atunci când ne rugăm în timpul Sfintelor Slujbe, rugăciunea noastră se unește cu rugăciunea întregii Bisericii.
Mintea noastră este permanent ocupată cu diferite cugetări. Nu apucăm să începem rugăciunea, că îndată surprindem mintea cugetând altceva. Și în acest caz prezența metanierului între degetele noastre poate să ne ajute să ne ținem mintea și să ne întoarcem la lucrarea rugăciunii mai repede. De asemenea, atunci când întâlnim o mărgea-semn sau Crucea metanierului, în timp ce mișcăm boabele cu degetele noastre, ne dăm seama dacă mintea noastră nu ia aminte la rugăciunile pe care intenționăm să le facem. Astfel, putem oferi din nou rugăciunile noastre, fără a ne încurca în cugetări privitoare la cât de ușor suntem curmați de la rugăciunea noastră către Dumnezeu.
Aici am făcut o referire la marea știință a rugăciunii, la aceea pe care Sfinții Părinți o numesc știința științelor. Există o literatură vastă și bogată a marilor oamenii ai rugăciunii din toate vremurile, care ne poate ajuta și povățui la învățarea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a acestei științe, mai mare și mai folositoare decât toate științele. Citirea regulată a Sfintei Scripturi, a Vieților Sfinților și a altor texte duhovnicești ne poate ajuta considerabil. Cărți ca Filocalia conțin însemnate sfaturi și îndrumări insuflate de Dumnezeu, pentru a putea învăța oricine să se roage ca un creștin, pentru că rugăciunea este un element esențial pentru a fi cineva creștin. Peste toate acestea este de trebuință Harul lui Dumnezeu ce este în Biserică, mai ales cel dobândit prin Sfânta Spovedanie și prin Împărtășirea cu Preacuratele Taine.
Acestea sunt numai câteva cugetări introductive despre faptul cum putem folosi cu folos metanierul. Însă cel mai important pentru oricine este să înceapă să se roage. Metanierul nu se roagă singur, deși unele sunt atât de frumoase, care pot da această impresie. Este desigur un însemnat ajutător tradițional pentru rugăciunea noastră și mai ales pentru un canon zilnic de rugăciune. Cel mai important este însă să ne adunăm mintea la cuvintele rugăciunii și să înălțăm rugăciuni din inimă lui Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru. Dacă acest mic metanier te ajută să rostești o rugăciune sau îți aduce aminte să te rogi sau te ajută în alt chip să devii mai iubitor de rugăciune, atunci și-a împlinit scopul său. Te-a legat mai strâns cu Hristos, Dumnezeul nostru, și te-a adus mai aproape de Împărăția lui Dumnezeu, căci Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul nostru este (7).
(1). Ioan 1, 29.
(2). Luca 18, 13.
(3). I Tesaloniceni 5, 17.
(4). Adică prin sensul patristic al „interogării”, al cercetării de sine spre părere de rău de păcate și îndreptare, dar și al recunoașterii binefacerilor lui Dumnezeu.
(5). Cf. Μatei 9, 20 și Sfântul Chiril al Ierusalimului, «Cateheze», 15, 23: „scrisă (în Cer) este toată rugăciunea ta”.
(6). I Corinteni 6, 20: „Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
(7). Cf. Luca 17, 21.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, Starețul Chiliei Buna Vestire – Schitul Lacu
Foto (jos): Bătrânul Arsenie Pustnicul (1886-1983), ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul, împletind metaniere.
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/03/13/metanierul-cugetarile-unui-monah-athonit/
În urmă cu o săptămână o femeie credincioasă a venit plângând la biserică . Fiica ei, mai puţin credincioasă, de o bună bucată de vreme, se certa mereu cu soţul ei şi hotărâ-se să divorţeze. Nici el nu era prea credincios, dar era un om cu fire bună. Femeia mamă plângea adesea rugându-se pentru revenirea lor la Dumnezeu şi la buna înţelegere în familie…
Acum fiica ei plecase de acasă părăsindu-şi soţul şi căminul! Afla-se de la ginere că ar fi aderat la o sectă satanistă. După ce s-a spovedit, mama îndurerată a plâns toată slujba Sfintei Liturghii, iar apoi a mers acasă rugându-se mereu părintelui Arsenie.
Seara fiica ei s-a întors acasă total schimbată iar femeia a alergat la biserică să mulţumească lui Dumnezeu, spunându-i preotului de minunea întâmplată.
Zecilor şi sutelor de mii de oameni care ajung la mormântul Părintelui de la Prislop, li se împlinesc cererile şi rugăciunile. Dar iată şi celor care se roagă din locul în care se află, la zeci sau sute de kilometri.
Ca un apostol al lui Hristos Avva Arsenie aduce mereu suflete în braţele iubirii lui Hristos, luminându-le şi tămăduindu-le cu harul Său !
Arhimandrit Andrei Coroian
http://www.lumeacredintei.com/marii-duhovnici-ai-neamului/o-noua-minune-facuta-de-dumnezeu-prin-alesul-si-si-sfantul-sau-parintele-arsenie-boca/
