Sunday, January 31, 2016

Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie? ( Parintele Arsenie Papacioc )



 De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: „Ce este smerenia, părinte?" „A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme.

"Fiti întelepti ca serpii", spune Mântuitorul, "si blânzi ca porumbeii". De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: "Fără de mine nu puteti face nimic!"

Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune asa: „Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!" Adică, mai mult decât blestemat.


Parintele Arsenie Papacioc

Smerenia este o faptă bună pe care nu o poate avea dracul.... ( Părintele Cleopa )


Smerenia este o faptă bună pe care nu o poate avea dracul. Noi postim, dar el nu mănâncă niciodată; noi ne ostenim, dar el nu stă degeaba; noi citim prin cărti, dar el este teolog mare, stie toată Scriptura pe de rost. Orice am face noi, face si el. Una nu face el; nu se smereste, nu poate zice "iartă-mă"!

Am să vă spun o istorioară sfântă din cartea Everghetinos. La o mănăstire de maici, o călugărită, săraca, era paraclisieră, în viata de obste. Paracli-sierul se duce la ora 11 (23) noaptea, că Utrenia se face la miezul noptii, si scoală pe staretă. Asa am apucat si noi. Când eram paraclisier, aveam un clopotel în mână si un ciocan. Mă duceam si băteam de trei ori în usă si ziceam: "Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!", iar cel din casă zicea: "Amin".

Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era rânduiala si asa am apucat noi. Asa era si această călugărită. Ea, ca să nu doarmă, ce făcea? Citea la Psaltire de cu seară si până la Utrenie, si când era ora 11(23) fuga la staretă să ia blagoslovenie ca să meargă să toace, să scoale maicile la rugăciune.

Diavolul avea mare ciudă pe ea, că-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gândit diavolul să-i facă, ca s-o ocărască stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i trăgea clopo-tele. Dar nu le trăgea când trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:

- Nebună, hăi, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?

Dar ea zicea:

- Iartă-mă, maică staretă, că am gresit!

Ea nu stia că-i dracul, credea că altă călugărită vrea să-i facă ei rău. Altă dată, de două ori le trăgea, si de cu seară si după miezul noptii, după ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le trăgea, ca să tulbure pe călugărita care citea la Psaltire.

Dar ea ce-a făcut? "Măi, am să mă duc în clopotnită! Tot nu dorm!" Si a luat Psaltirea, o cruce în mână si niste lumânări, că nu erau pe atunci becuri, ca să citească în clopotnită, să vadă care-i maica aceea, că de atâtea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, că sună clopotele înainte de vreme.

Când s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celălalt si se agată cu mâna de funie ca să tragă clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, când l-a văzut, a zis:

- În numele lui Iisus Hristos, stai! Să te lege puterea dumnezeirii!

- Văleu, roaba lui Dumnezeu, dă-mi drumul, că nu mai vin niciodată!

- Nu. Stai!

- Dă-mi drumul! Mă jur că nu mai vin la mă-năstirea asta!

- Nu! Stai să vină maica staretă si maicile din consiliu, care de atâtea ori m-au pus la canon, că eu trag clopotele.

- Dă-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!

- Nu. Să te lege puterea lui Dumnezeu si Sfânta Cruce! Stai asa, cu mâna pe funie!

Si ea săraca s-a dat jos din clopotnită si s-a dus la staretă.

- Maică staretă!

- Ce-i cu tine?

- Hai să vezi cine trage clopotele, că de atâtea ori m-ai pus la canon!

Maica staretă a luat câteva maici din consiliu si s-a dus să vadă cine trage clopotele. Ea a crezut că este o maică care trage clopotele, ca s-o supere. Când a ajuns si l-a văzut:

- Văleu! Maică, alungă-l de aici! Vai de noi, murim de frică! Îi urât tare!

Si, pe fugă, când a văzut că dracu-i clopotar!

- Nu! Lăsati-l! Nu poate să se ducă, că-i legat.

Dar el striga:

- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, că nu mai vin la mănăstirea asta în veac!

- Nu! Stai aici să aduc tot soborul mănăstirii să-ti ceri iertare de la maici, că ai tulburat toate maicile, când sunai clopotele înainte de vreme!

- Asta n-o pot face!

Ai văzut răutatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic în iad: "Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot împotriva lui Dumnezeu, căci au căzut din mândrie.

Si au tras clopotele să se adune maicile.

- Măi, dracul în clopotnită! Îl pune aceea să-si ceară iertare.

Când îl vedeau, tipau si fugeau care într-o parte, care în alta.

- Zi, iartă-mă! îi spuneau maicile.

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Să vedem un drac că s-a făcut înger cum a fost înainte.

Vezi, dacă a căzut din mândrie, nu poate zice "iartă-mă". Asa si noi. Când vei vedea că cineva îti cere iertare, si tu, dacă nu zici: "Dumnezeu să te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice "iartă-mă". Sau dacă ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici "iartă-mă". "Nu vreau să zic "iartă-mă"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"

- Nu zic "iartă-mă"!

Atunci a zis călugărita:

- Uite ce-i! Dacă nu zici "iartă-mă", să ne cânti o cântare, cum cântai tu când erai înger înainte.

- Dacă voi cânta, vă topiti ca ceara.

- Nu ne temem!

- Si ce cântare să cânt?

- Cântă Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.

Când a început să cânte, plângea tot soborul mănăstirii. Cânta frumos tare. Dar stii cum cânta? Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, si gata. Până acolo! Miluieste-ne, nu voia să zică.

- Zi "miluieste-ne"!

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Cântă miluieste-ne, că nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si mâine, să vină toate satele să te vadă aici clopotar! Puterea dumnezeirii să nu-ti dea drumul, până nu zici miluieste-ne.

Cânta frumos: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte si iar se oprea. Miluieste-ne nu zicea.

- Zi miluieste-ne!

- Nu pot!

- Să te ardă puterea Sfintei Cruci!

- Văleu! Dati-mi drumul, că nu mai vin în veac aici! Am să spun la tot iadul ce-am pătit aici.

- Nu! Zi: "Miluieste-ne pe noi"!

Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Si când a cântat miluieste-ne pe noi, a strălucit ca soarele si a zburat la cer. S-a făcut înger. Si atunci maicile au început a face metanii:

- Multumim Domnului că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis miluieste-ne pe noi!

De aceea, dacă cineva a gresit ceva, să zică imediat: "Iartă-mă, frate, că am gresit!"

Părintele Cleopa

Saturday, January 30, 2016

PARINTELE RAFAIL NOICA -- Serile Filocalice (conferinta 2002)




Cum putem fi creștini în lumea corporațiilor și globalizante din prezent? ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )


Vindecarea completă nu este posibilă fără Dumnezeu. Venim către Doamne în glas de îngeri sau în șuturile vieții? Ceea ce nu este exprimat prin cuvinte, va fi exprimat prin gesturi sau fapte. Lucrurile despre care nu vorbim se imprimă în subconștient și se manifestă prin dureri. A te vindeca începe prin a te împăca cu tine însuți și a chema pe Dumnezeu în ceea ce ești acum.

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Wednesday, January 27, 2016

Care este cel mai sfant loc si timp pentru rugaciune ? ( Parintele Cleopa )



Oricare loc si orice timp este potrivit pentru rugaciune, dupa marturia care zice : " Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea " ( Psalm 33, 1 ) . Si iarasi : " In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul " ( Psalm 102, 22 ) . Dar, de cauti cel mai sfant loc de rugaciune, gandeste-te la inima omului, caci inima omului este altarul cel intelegator al lui Dumnezeu, de pe care trebuie a se aduce jertfa cea de rugaciune ( Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvantul 32 ) . Iar timpul de rugaciune, cum am zis mai sus, este cel de totdeauna.

Parintele Cleopa


Monday, January 25, 2016

“Iubiti-l pe Hristos … Hristos este totul, este izvorul vietii... ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


“Iubiti-l pe Hristos … Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui”.
“De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor”.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Saturday, January 23, 2016

Trezire duhovnicească ... ( Sfântul Paisie Aghioritul )



N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).
Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.
Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti. De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.
Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…
Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.
Astazi vezi o lume fiarta. Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: "Fiti gata"? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa.
Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: `Fii gata!`. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.
Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.
Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!
Lumea arde. Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare.
Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima.
Din pacate, unii „cunoscatori" infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric". Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mahneasca oamenii".
In timp ce de le-ar spune: „Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi" - ii vor pregati oarecum.
Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa."
 

Sfântul Paisie Aghioritul

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia .....( Sfântul Maxim Mărturisitorul )



Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dum­nezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Thursday, January 21, 2016

Maica Domnului ( Părintele Cleopa )

Dumnezeu primeste pe om la pocainta pana la ultima lui suflare, daca se intoarce din toata inima si cinsteste pe Maica Domnului. Sa aveti mare evlavie catre ea ca fericita este casa si familia care are in casa icoana Maicii Domnului. In fiecare zi sa cititi acatistul si paraclisul ei. Daca nu ar fi Maica Domnului in ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de doua mii de ani. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi. Ea este a patra fata duhovniceasca in ceruri.
Stiti oare cine este Maica Domnului ? Imparatteasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu, usa luminii, usa vietii, usa cea incuiata prin care n-a trecut nimeni, decat Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este scara catre cer, cadelnita dumnezeiasca, biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este mireasma Tatalui, Maica Cuvantului si biserica dumnezeiescului Duh.
Cata mila o sa aiba Maica lui Dumnezeu de cei ce au cinstit-o pe ea si au laudat-o ! Si cata urgie o sa vina peste cei ce n-au crezut in sfintenia ei ! Ce-o sa faca sectele care hulesc pe Maica Domnului ? La icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate, vezi cerul si pamantul. Domnul reprezinta cerul, este mai preus de ceruri si Maica Domnului reprezinta pamantul. Ea este din neamul nostru. Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii Heruvimilor si ai Serafimilor.
Ea tine pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute. Ea este mama noastra, care are mila si de saraci si de vaduve. Pururea se roaga Mantuitorului pentru iertarea pacatelor noastre.

Părintele Cleopa


Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem.... ( Sfântul Maxim Mărturisitorul )


Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru ne-grija proprie, ci să-şi mărturisească neputinţa sa, nu să ascun­dă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lîngă călcarea poruncilor, şi de răstălmăci­rea cuvîntului lui Dumnezeu.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Wednesday, January 20, 2016

Citate din Sfântul Maxim Mărturisitorul


Astăzi, 21 ianuarie, îl pomenim în Biserica Ortodoxă pe marele teolog şi Sfânt Maxim Mărturisitorul. Mai jos am postat câteva citate din opera sa care cuprind în ele esenţa teologiei dumnezeieşti:


Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curăţită prin dragoste.
Nimic nu este rău din cele ce sunt. Numai reaua lor întrebuinţare duce la cădere.
Mândria este dată de necunoaşterea lui Dumnezeu.
Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu.
Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită.
Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.
Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.
Cine posedă egoismul, posedă toate patimile.
Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.
Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor.
Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului.
Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă.
Priceperea duhovnicească fără curăţirea inimii este teologia diavolilor.
Trei sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i lumesc: mâncarea, avuţia şi slava.
Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de raţiune.
Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apară.
Cel ce crede se teme; cel ce se teme se smereşte; cel ce se smereşte se îmblânzeşte; cel blând păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.

Sfinte Maxime roagă-L pe Dumnezeu să ne curăţească şi pe noi păcătoşii de patimi!

Cum învățăm să iertăm și să iubim? ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )


Iertând și iubind. Exercițiul zilnic al iertării și al iubirii. Contează foarte mult ce viziune personală are fiecare asupra iertării. Înțelegerea procesului biochimic și neuronal al ancorării reacțiilor emoționale în corp și blocarea în trecut (emoțional și cognitiv) fac ca decojirea rănilor și vindecarea lor să fie eficientă. Iertarea este un proces terapeutic care începe „aici și acum”, indiferent de travaliul lui. Despachetarea cu grijă a emoțiilor. Uneori este nevoie de mult timp pentru a ne curăța de resentimente, frustrare, neputință, vinovăție, rușine și pregătirea minții pentru acceptare. Iertarea înseamnă să ștergi toate datoriile celor care ți-au provocat un rău real, păstrând demnitatea și iubirea. În procesul iertării se observă rezultate atât în planul emoțional, dar mai ales fizic, deoarece multe boli au la rădăcină neiertări de sine sau ale celorlalți.

„Iertarea este un act de iubire”, spune părintele Dumitru Stăniloae. Dacă iert pe cineva, încep să-l iubesc. Fără a iubi și a fi iubit, sufletul omului se usucă și moare. Dumnezeu te iubește! Comportă-te cu ceilalți cum se comportă Dumnezeu cu tine! Ca să se întâmple minuni este nevoie să iubim.


Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Monday, January 18, 2016

Sfântul Atanasie cel Mare


  A vorbi despre Sfantul Atansie cel Mare inseamna a evoca unul din capitole cele mai glorioase ale gandirii si vietii crestine a veacului al patrulea. Ierarh de mare prestigiu, teolog profund si inflacarat aparator al credinte ortodoxe, Sfantul Atanasie continua sa inspire munca si rugaciune credinciosilor, sa stimuleze cugetarea teologica, cu aceasi prospetime si vigoare ca si atunci cand glasul sau rasuna de pe scaunul patriarhal din Alexandria.

Numele sau de Atanasie este indisolubil de sinodul I Ecumenic si prin aceasta implicit de raspunderea ereziei lui Arie. Nu se poate discuta problema ariana si evolutia ei istorica lasandu-se la o parte numele Sfantului Atanasie. Mai mult chiar, se poate afirma cu certitudine ca triumful ortodoxiei niceene asupra arianismului se datoreaza in mare masura geniului si activitatii perseverente ale acestui mare ierarh supranumit de Sfantul Grigorie de Nazzianz “Stalpul Bisericii”, iar de catre Biserica de mai tarziu “Parintele Ortodoxiei”. Sfantul Atanasie a desfasurat o activitate teologica bogata, teologia lui fiind determinate, negative, de arianism, de necesitatea de a se apara impotriva calomniilor aduse lui de arieni, precum si de nevoia de a combate si invinge doctrinar aceasta erezie, iar pozitiv, de marea lui iubire fata de Cuvantul intrupat si fata de Lucrare lui mantuitoare, iubire care i-a ramas in permanenta conlucratoare.

Astfel, in buna parte, teologia Sfantului Atanasie, in deosebi Hristologia sa, este una dintre contributiile nepieritoare ale gandirii patristice la inaltarea maretului edificiu al teologiei crestine.

Sfantul Atanasie cel Mare s-a nascut la Alexandria, in anul 295. A primit o educatie crestina aleasa. In anul 312 a ajuns lector iar in anul 318 a fost hirotonit diacon. Dupa aceasta data, a ajuns in functia de secretar patriarchal. Ca diacon si ca secretar el insoteste episcopul Alexandru la sinodul de la Niceea in anul 325,unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie. La moartea Episcopului Alexandru a fost ales episcop al Alexandriei la 8 iunie 328.

Episcopatul sau a durat 45 de ani, suferind cinci exiluri unde a luptat impotriva ereziilor si reusind sa impedice inlocuirea simbolului niceean cu cel de la Rimini. El sprijina pe Sfantul vasile cel Mare in stradania pentru pacificarea religioasa a Orientului. Scrie mult contra arianismului si apoi impotriva apolinarismului. A murit la Ianuarie 373,dupa 20 de ani petrecuti in exil.

Citate ale Sfântului Atanasie cel Mare

"Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu."


"Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne."


"După fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrările Sale, este în toate."


"Omul este singurul rătăcit din creaţie."


"O credinţă al cărei obiect apare cu evidenţă, nu poate fi numită credinţă."


"De Tatăl ne apropiem prin Fiul."


"Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe el."


"Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh."


"Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu."


"Creştinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astăzi, se foloseşte de obiecte de aur, iar el este de lemn."

Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii ( Sfântul Chiril al Alexandriei )


Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii
Acest minunate cuvinte ale Mântuitorului Hristos au fost foarte frumos tâlcuite de Sfântul Chiril al Alexandriei a cărui pomenire o săvârşim astăzi 18 ianuarie:

"Îi îndeamnă iarăşi în tot felul să caute ceea ce le este de folos şi să voiască să fie indrumati prin poruncile Lui, în loc să urmeze nepriceperii lor şi să se lipsească de însăşi viata veşnică. Le arată că cei ce devin mai ascultători faţă de El îşi însuşesc mai mult folos, fiindcă El este bun şi voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului (I Tim. 2, 4). Dar, deoarece ca Dumnezeu ştia că l se vor împotrivi, face ca Raţiunea Sa (Cuvântul Său) să lucreze de la început potrivit chipului lucrării oamenilor ca, atunci când vor veni asupra lor cele ale strămoşilor, să se facă spre mult folos pentru ei, dacă vor voi şi ei să urmeze Lui.

Aceasta o şi spune Dumnezeu în mod clar. Căci s-a scris despre cei din Israel că i-a călăuzit pe ei ziua prin nor şi noaptea întreagă prin lumina focului. Căci, când strãbăteau pustia lară, înaintând spre pământul făgăduinţei, norul le potolea ziua flacăra soarelui, se înţelege după voia lui Dumnezeu, slujindu-le ca un acoperământ, iar stâlpul de foc îi călăuzea noaptea şi, astfel, luptându-se cu întunericul şi urmând focului, scăpau de rătăcire, fiind conduşi pe calea dreaptă, nesuferind nimic din pricina nopţii sau a focului.

Astfel a putut zice: Cel ce urmează Mie, adică cel ce păşeşte pe urmele învăţăturilor Mele, nu va fi niciodată în întuneric, ci va spori în lumina vieţii, sau descoperirea tainelor cu privire la Mine îl va conduce la viaţa veşnică. Domnul, fiind foarte iscusit în cuvinte, nu irită şi mai mult furia duşmanilor Lui, spunându-le direct că vor rămâne în întuneric şi vor muri prin neascultarea lor, ci le spune aceasta în alt mod, făcând înţelesul cuvântului mai blând. Prin cele ce ñgăduieşte aici, că cel ce se hotărăşte să-I urmeze Lui va avea lumina vieţii, tot prin ele arată în mod concentrat că cei ce refuză să-I urmeze vor fi lipsiţi de lumina car epoate să-i ducă la viaţă. Căci oare, nu e tuturor vădit şi vrednic de aprobat că cei ce fug de bunătatea inimii au parte de ceea ce este contrar?

Deci cuvântul Mântuitorului nostru era adevărat şi ceea ce a spus cu delicateţe era neîndoielnic."

Thursday, January 14, 2016

Dumnezeu și marinarul ( Sfântul Antonie cel Mare )


După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase.

Sfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare


Sfântul Antonie cel Mare (251-356), "părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii calugareşti. Este considerat de tradiţia monastică drep întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.

Astăzi, 17 ianuarie, se face pomenirea sa în toate tradiţiile creştine. Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359.

                

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani crestini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie" (Matei 19,21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.

În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, "muntele dinafară", în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).

Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii crestini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecutiei lui Maximin.

În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariana.

Citate de Sfântul Antonie cel Mare:

"Credinţa este libera consimţire a sufletului."

"Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul."

"Eu nu mă mai tem de Domnul, ci Îl iubesc."

"Începutul şi sfârşitul mântuirii este dragostea."

"Mânia este semnul vădit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu."

"Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea."

"Oriunde vei merge, să ai înaintea ta pe Dumnezeu. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi. Să nu te muţi de grabă din locul tău."

"Omul care rabdă necazurile cu inimă bună şi cu mulţumire va lua cununa muceniciei."

"Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul."

"Pentru Bine şi pentru Dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, dar nu pentru patima mâniei."

"Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi, căci, dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu."

"Cartea mea, filosofule, este firea celor făcute şi, ori de câte ori doresc, pot să citesc în cele făcute de Dumnezeu.""De la aproapele vine şi viaţa, şi moartea. Căci, dacă aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobândim şi dacă greşim aproapelui, lui Hristos greşim."

Monday, January 11, 2016

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face. ( Sfântul Ioan Damaschin )



Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.

De aici e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui, deplin, cu această virtute, folosindu-se de dreapta socoteală, fără greşeală. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală, care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor.


Sfântul Ioan Damaschin

După cum doctorul este un binefăcător chiar dacă produce dureri şi suferinţe trupului , tot aşa Dumnezeu este bun când prin pedepse date unora Se îngrijeşte de mântuirea tuturor. ( Sfântul Vasile cel Mare )


Foametea, seceta, ploaia prea multă sunt plăgi obşteşti abătute asupra oraşelor şi popoarelor, spre a le pedepsi când răutatea lor a depăşit orice măsură. După cum doctorul este un binefăcător chiar dacă produce dureri şi suferinţe trupului (că poartă război bolii, nu bolnavului), tot aşa Dumnezeu este bun când prin pedepse date unora Se îngrijeşte de mântuirea tuturor. Nu acuzi pe doctor când pe unele din mădularele tale le taie, pe altele le arde, iar pe altele le scoate cu totul din trup, ci îi mai dai şi bani şi-1 numeşti mântuitorul tău pentru că a oprit boala într-o mică parte a trupului, înainte de a se intinde în tot corpul. Dar când vezi că un oraş se dărâmă peste locuitorii lui din pricina cutremurului sau ca o corabie se scufundă în mare cu toţi calătorii, nu zăboveşti să-ţi porneşti limba hulitoare împotriva adevăratului Doctor şi Mântuitor.

Sfântul Vasile cel Mare

Saturday, January 9, 2016

Să nu vă doriți multe lucruri... ( Maicii Gavrilia )



Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.

Maicii Gavrilia

Frica lui Dumnezeu?


De te osîndeşte cineva şi suferi — nu este în tine plînsul adevărat. De se întîmplă cu tine o faptă de dare şi luare şi te vor lipsi unii de ceva şi te vei supăra — nu este în aceasta frica lui Dumnezeu. De vor spune vreunii vreun cuvînt împotriva ta şi te tulburi — nu este acea frică nici în aceasta. De te laudă cineva şi primeşti — nu este ea nici în aceasta. De te înjură vreunii şi te doare — nu este nici aci.

De alergi la cei slăviţi ai lumii, dorind prietenia lor — nu este nici aci. De vor vorbi vreunii cu tine şi vei voi să le opui cuvîntul tău — nu este nici aci. De vor trece cu vederea cuvintele tale şi te va durea — nu este nici aci. Căci toate acestea îl arată pe omul vechi că trăieşte şi stăpîneşte, că nu sînt aci cele ce-l războiesc pe el, nici plînsul adevărat al celui în care lucrează Dumnezeu.

Dar trebuie să lucreze ochii minţii ca să se cunoască cineva pe sine că este duşman al lui Dumnezeu prin voia proprie. Dacă vei fi păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi vei face lucrul tău întru cunoaştere pentru Dumnezeu şi vei fi încredinţat că nu-I poţi plăcea lui Dumnezeu potrivit slavei Sale şi dacă-ţi vei pune înaintea ochilor tăi păcatele tale şi te vei vedea opunîndu-i-te celui rău, care vrea să te dărîme, pentru că socoteşti să te îndreptăţeşti şi să-ţi păzeşti zidirea pe care ţi-a zidit-o plînsul — atunci vei cunoaşte că te-ai cunoscut pe tine însuţi şi unde locuieşti, şi nu te vei mai încrede în inima ta, pentru că ai dobîndit biruinţa.

De fapt, dacă omul nu răspunde în faţa judecăţii şi nu aude hotărîrea şi nu cunoaşte care-i este locul, nu se poate convinge că, prin frică, îi place lui Dumnezeu. Căci întristarea după Dumnezeu, care mănîncă inima, poate cîştiga simţurile; şi împotrivirea (la cele rele) cu trezvie păzeşte sănătoase simţurile minţii. Căci omul nu e în stare, nici nu se poate încrede în el însuşi (să se ferească de rău). El trebuie să se afle neîncetat în osteneală pînă ce este în trup. Fericiţi cei ce nu se încred în lucrul lor drept ceva ce I-ar plăcea Domnului şi se ruşinează să-I răspundă lui Dumnezeu — odată ce nu se încred în lucrul lor împlinit după voia lor, cunoscîndu-şi slăbiciunea şi mulţumindu-se cu tristeţea lor — şi să se plîngă pe ei şi să nu poarte grija de făptura lui Dumnezeu pe care o va judeca El.


Isaia Pustnicul, Filocalia

Friday, January 8, 2016

Parinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gand sa se schimbe. Nu se întorc. Ce se intampla cu unii aceştia? ( Sfântul Paisie Aghioritul )



Aceştia sunt intorşi mult în cealaltă parte (în cer) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el. Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta, pentru ca îl va ajuta Hristos. Dar daca cineva este nemilostív şi cu toate ca are multe bunuri, persista în nemilostivire şi se impietreşte şi mai mult, pentru unul ca acesta sã te temi.

Sfântul Paisie Aghioritul

Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )



“Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti.”


Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Thursday, January 7, 2016

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. ( Sfântul Maxim Mărturisitorul )



Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dum­nezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. ( Sfântul Antonie cel Mare )


Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. Căci eşti dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar e păcat la vorbire de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri şi răpiri. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. Ci pentru dreptatea însăşi, pe cei ce greşesc să-i întoarcem şi să-i certăm dacă se nimereşte, fie prin ei înşişi, fie prin alţii. Dar să ne mâniem sau să ne înfuriem nu se cade, pentru că mânia lucrează dusă de patimă şi nu de dreptate şi de judecată. De aceea nu primi să te sfătuiască nici oamenii prea miloşi, căci pentru binele însuşi şi pentru dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, însă nu pentru patima mâniei.


Sfântul Antonie cel Mare

Tuesday, January 5, 2016

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia... ( Sfântul Maxim Mărturisitorul )



Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dum­nezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.


Sfântul Maxim Mărturisitorul

Trei lucruri pentru mântuire ( Parintele Arsenie Papacioc )


             

Ne dati un cuvânt de folos?

- Uite, vã spun trei lucruri pe care sã le respectati si sã stiti cã sunteti oameni care pot nãdãjdui mântuirea:

1. Sã fiti bine mãrturisiti. Vã dati seama cã asta este taina care ne mântuieste. Cãci "ce veti dezlega voi, dezleg si Eu! " Taina e fãcutã pe un temei în Sfânta Scripturã, gata! Si pãcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vãmi. Va sã zicã, s-a terminat! Bine mãrturisiti. Cã dacã esti bine mãrturisit, începi sã te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit asa, eu am fãcut aceea. Începi sã te cerni si sã te subtiezi si sã te aduni si sã te dezlegi. Asa. Chiar vã rog sã notati pãcatele, când le-ati fãcut, ca sã nu le uitati. Nu e usor, cã satana îti pierde creionul, n-ai hârtia la tine, si uiti.

Ce trebuie sã vã mai spun? Sã nu lãsati numai pe preot sã vã întrebe. El vã întreabã dupã un anumit fel de a întreba. Dar tu stii subtilitatea pãcatului, sau nu-stiu-ce.

Deci, sã fiti bine mãrturisiti. Pentru cã dacã esti bine mãrturisit nu mai poti pãcãtui si nãdãjduiesti în mântuirea ta. Asta este una.

2. Sã cãutati sâ fiti pomeniti la Sfintele Liturghii.
Pentru cã se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, pãrticica aceea cu numele tãu. Si se spune asa de preot: "Spalã, Doamne, pãcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tãu, pentru rugãciunile sfintilor Tãi". Si se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Si vã dati seama, unde poti sã fii, chiar dacã esti mort, chiar dacã esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cât te costă? Cãutati sã fiti pomeniti la Liturghie. Fie cã vã cunoaste un preot sau vã cunoaste duhovnicul, fie cã frãtiile voastre dati la Liturghie, dar sã fiti pomeniti. Asta e totul.

Liturghia nu este o lucrare omeneascã, dragii mei. Nici îngereascã. E direct divinã! Pentru cã nu poti tu sã transformi acolo. El este Cel ce este! Si dacã ar fi cu putintã sã se deschidã cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multã luminã si mai multã asezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, cãci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugãciune, când facem Vohodul: "Si fã, Doamne, sã intre cu noi si îngerii care îti slujesc împreunã cu noi!" Deci preotul are autoritate. Pentru cã ei sunt acolo: o gloatã de îngeri! E Hristos, ce te joci?!

Deci, cãutati sã fiti pomeniti la Liturghie.

3. Sã faceti milostenie, pomanã.
Dati de pomanã. O, dacã ati sti!... Si Vlahutã spune: "Mila e toatã Scriptura!" Cel mai mare lucru posibil ãsta este. Pentru cã atunci înseamnã cã iubesti. Si, iatã, înseamnã educatie. Domnule, dacã spune: "însutit veti primi", nu te teme cã sãrãcesti. Vrei sã te îmbogãtesti? Dã! Dar ce, urmãrim sã ne îmbogãtim? Mã doare inima de cel sãrac. Nu te doare inima de el, deloc?

Eu am fost surprins de un cersetor, care era fãrã picioare, pe stradã. Si ãsta astepta sã îmi vãrs buzunarele, nu glumã. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat sã n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de masinã. Si i-am spus: "Frate, nu te supãra, n-am nimic, dar îti dau o mânã caldã!" "O, pãrinte, asa ceva nu mi-a dat nimeni". Si-mi zic: "Am brodit-o! Am biruit!"

Ei, vreau sã vã spun: nu fiti nepãsãtori. Si nu asteptati sã-i întâlniti. Cãutati-i. Cãutati-i, pentru cã, gãsindu-i pe ei, te-ai gãsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.

Acum, milostenie nu înseamnã numai sã lasi din traistã; ai un coleg care suferã, care nu-stiuce, care e trist: "De ce esti trist? De ce esti trist?" Si îl mângâi. Si nu îl lasi deloc. Si înseamnã cã ai fãcut o milostenie cu el. Si îi dai un cuvânt de folos: "Lasã, mã, cã a murit tata, lasã, dragã, cã stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai sã fim linistiti, hai sã-l pomenim, sã-l ajutãm acolo (cã putem sã-l ajutãm dupã cum trãim)".

Si pentru cã mi-ati cerut cuvânt de folos, vã spun o istorioarã. Un ucenic era supãrat cã pãrintele lui, care era pe patul de moarte, nu l-a binecuvântat, ca si el sã se mântuiascã. Cuvântul de binecuvântare, pe care îl primiserã toti ceilalti frati, era ãsta: "Mântuieste-te! " Si i-au spus pãrintelui: "Uite, ucenicului nu i-ai spus cuvântul de folos". "Chemati-l încoace!" Si atunci i-a spus pãrintele, cum vã spun si eu vouã acum: "Mântuiti-vã! Mântuiti-vã! Mântuiti-vã!"

Parintele Arsenie Papacioc

Saturday, January 2, 2016

Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi trimită sfânta smerenie. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


"Să fim smeriţi, însă să nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu sine deznădejdea şi delăsarea, în vreme ce adevărata smerenie aduce cu sine nădejdea şi lucrarea poruncilor lui Hristos. [...] Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi trimită sfânta smerenie. Nu pe aceea care spune: sunt cel din urmă, sunt nimic. Aceasta e smerenie diavolească. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu. Dar. Harismă. Nu provine din strădaniile noastre. Pregăteşte-te şi cere-I lui Dumnezeu acest dar sfânt."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Iubirea lui Dumnezeu... ( Parintele Arsenie Boca )


„Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu.”

Parintele Arsenie Boca