Maica Domnului ( Părintele Cleopa )

Dumnezeu primeste pe om la pocainta pana la ultima lui suflare, daca se intoarce din toata inima si cinsteste pe Maica Domnului. Sa aveti mare evlavie catre ea ca fericita este casa si familia care are in casa icoana Maicii Domnului. In fiecare zi sa cititi acatistul si paraclisul ei. Daca nu ar fi Maica Domnului in ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de doua mii de ani. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi. Ea este a patra fata duhovniceasca in ceruri.
Stiti oare cine este Maica Domnului ? Imparatteasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu, usa luminii, usa vietii, usa cea incuiata prin care n-a trecut nimeni, decat Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este scara catre cer, cadelnita dumnezeiasca, biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este mireasma Tatalui, Maica Cuvantului si biserica dumnezeiescului Duh.
Cata mila o sa aiba Maica lui Dumnezeu de cei ce au cinstit-o pe ea si au laudat-o ! Si cata urgie o sa vina peste cei ce n-au crezut in sfintenia ei ! Ce-o sa faca sectele care hulesc pe Maica Domnului ? La icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate, vezi cerul si pamantul. Domnul reprezinta cerul, este mai preus de ceruri si Maica Domnului reprezinta pamantul. Ea este din neamul nostru. Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii Heruvimilor si ai Serafimilor.
Ea tine pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute. Ea este mama noastra, care are mila si de saraci si de vaduve. Pururea se roaga Mantuitorului pentru iertarea pacatelor noastre.

Părintele Cleopa

Ce trebuie să învățăm mai întâi de la sfinți și părinții noștri spirituali ? ( Părintele Cleopa )

De la sfinti sa invatam mai ales marea lor iubire pentru Dumnezeu, statornicia lor in dreapta credinta, curajul cu care marturiseau pe Hristos si sfintenia desavarsita a vietii lor, iar de la parintii nostri duhovnicesti sa invatam blandetea si dragostea cu care ne-au crescut si ne-au vorbit de Dumnezeu, ravna lor pentru biserica si rugaciune si mila cu care ajutau pe toti oamenii la mantuire.

Părintele Cleopa

Începând din zilele noastre pe piciorul drept, semnul crucii ( Părintele Cleopa )

"Nu faceți nimic fără să vă semnați cu semnul Crucii! Când te pleci într-o călătorie, atunci când începi munca, când te duci să studiezi, când ești singur și când ești cu alți oameni, te vei pecetlui cu Sfânta Cruce pe frunte, corpul, pieptul, inima ta , buzele tale, ochii, urechile tale.

Toți ar trebui să fiți sigilați cu semnul victoriei lui Hristos asupra iadului. Atunci nu vă veți mai fi frică de farmece, duhuri rele sau vrăjitorie, pentru că acestea se dizolvă prin puterea Crucii ca și ceara înaintea focului și ca praful înaintea 

vântului ".

Părintele Cleopa

Pe Hristos Il pot afla in rugaciune ( Părintele Cleopa )

In tinerete am crezut ca pe Hristos Il pot afla in rugaciune, in aspre nevointe si singuratate, azi am inteles ca El este in lume, in fapte si in "nebunia" credintei. Nu traim vremuri de contemplare, ci de actiune, desi fara Harul primit prin comuniunea cu Dumnezeu nici marturisirea Lui in lume nu va fi puternica.

Părintele Cleopa

Ce trebnie sa invatam mai intai de la sfinti ? ( Părintele Cleopa )

Ce trebnie sa invatam mai intai de la sfinti ? Dar de la parintii nostri duhovnicesti, care ne-au crescut si au adormit in Domnul ?

De la sfinti sa invatam mai ales marea lor iubire pentru Dumnezeu, statornicia lor in dreapta credinta, curajul cu care marturiseau pe Hristos si sfintenia desavarsita a vietii lor, iar de la parintii nostri duhovnicesti sa invatam blandetea si dragostea cu care ne-au crescut si ne-au vorbit de Dumnezeu, ravna lor pentru biserica si rugaciune si mila cu care ajutau pe toti oamenii la mantuire.

Părintele Cleopa

Pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc ...( Părintele Cleopa )

Cum luceaza Dumnezeu prin energiile Sale in ingeri, in natura si in oameni ?

Lucreaza in toata zidirea precum voieste si precum stie ca este de folos. Prin dumnezeiestile energii, " pe ingeri ii face duhuri si pe slugile Sale para de foc "; planetele si intreg universul le conduce, iar pe oameni ii umple de intelepciune, de credinta si de tot felul de daruri, spre mantuire.

Părintele Cleopa

Vorbirea Lui Dumnezeu cu noi ( Părintele Cleopa )

Ia sa-mi spuneti mie, unde erati acum 100 de ani ? Dar peste 100 de ani, unde o sa fiti ? Ia spuneti-mi, unde ?
Trupul merge in pamant, de unde a fost luat, dar sufletul unde merge ? Ati auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie ?Voi nu stiti de unde veniti si unde mergeti. Eu stiu de unde vin. Vin de la Tatal si merg la Tatal. Noi pe pamant suntem intr-o trecere, intr-o vizita foarte, foarte scurta, mama.
Vezi ? A trait Adam 930 de ani, si la moartea lui a venit Arhanghelul Mihail din cer, unul din cele sapte duhuri; si l-a intrebat, cand se muncea cu moartea : " Adame, Adame, cum ti s-a parut viata ? " " Asa, Doamne, cum as intra pe o usa si as iesi pe cealalta ". Dupa 930 de ani ! Dar la noi ce-i viata ? Nu auziti ce suntem noi ? Si cine poate sa ne spuan noua mai adevarat si mai sfant si mai vrednic de incredere, ca Cel ce ne-a facut ? Auzi ce spune Duhul Sfant, Care a zidit toate cele vazute si nevazute : Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, asa vor inflori.
Vezi o fetita mica, o floricica, un baietel. A crescut mai mare, o floare mai mare. S-a casatorit, incepe a se vesteji incet, incet. Gata, apare un par carunt. Acesta este semn de plecare. Toamna vietii. cand ti-a a parut parul carunt ii gata, toamna vine. Vine moartea si plecam la vesnicie !
Dar cati mor inaintede a imbatrani ? Daca moartea ar veni sa ne ia numai de la 80 de ani inainte, atunci poti zice : " Stai, mai, mai este de treaba !" Dar vezi ca Mantuitorul ne-a inarmat cu o arma pentru toate veacurile, cand a zis asa : Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua si ceasul intru care Fiul Omului va veni ! Nu stim cand plecam. Ca altul pleaca copil, altul tanar, altul mai batran. La unul se intampla moartea intr-un accident, la altul dintr-un cutremur, sau vine un junghi peste noapte si gata. Numai Cel de Sus stie toate ! De aceea totdeauna trebuie sa fim pregatiti.

Părintele Cleopa

Ingerii se impartasesc si ei din energiile necreate ale lui Dumnezeu ? ( Părintele Cleopa )

Ingerii, ca si oamenii, au fost creati de Acelasi Dumnezeu si se impartasesc si ei de felurite energii ale lui Dumnezeu, precum intelepciunea, sfintenia si altele.

Părintele Cleopa

Părintele Cleopa de la Sihăstria

Părintele Cleopa (10 aprilie 1912 – 2 decembrie 1998)

Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani – Alexandru şi Ana Ilie, cu zece copii. Maica Domnului i-a salvat viaţa la două luni după naştere. De aceea, pruncul Constantin a căpătat o mare evlavie faţă de Preasfânta. În „biserica“ de acasă a învăţat să se roage împreună cu toată familia, iar la unsprezece ani ştia Acatistul Bunei Vestiri pe de rost. „Eram la desfăcat păpuşoi în ţarină şi aveam cartea de rugăciuni ascunsă sub pănuşi. Până când venea tata cu căruţa cu păpuşoi, mai învăţam un icos, un condac“, spunea părintele.

Odată, pe când erau toţi fraţii acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare şi le aducea fete tinere la clacă, la depănuşat porumb şi la alte treburi, doar-doar se va însura vreunul dintre ei. Aceştia însă, îndeosebi Constantin (părintele Cleopa de mai târziu), foloseau prilejul pentru a le povesti fetelor din „Vieţile Sfinţilor“ şi din alte cărţi bisericeşti. Una dintre ele s-a călugărit.

Altădată, tinerii din sat au organizat joc cu lăutari în casa familiei Ilie, după obiceiul din bătrâni. Şi pe când s-au adunat ei la joc, unul dintre feciorii casei, Gheorghe, a văzut că icoana Maicii Domnului de pe perete plângea şi astfel toţi au înţeles că este păcat. Şi aşa Vasile, Gheorghe şi Constantin, ieşind din casă, s-au ascuns. Gheorghe şi-a crestat, cu cuţitul, ghetele din picioare, spunându-i mamei, care insista ca ei să se întoarcă la petrecere, „cum să vin la joc, mamă, dacă mi s-au stricat ghetele?“. În acea seară, părinţii au înţeles că feciorii lor au ales să-I slujească numai lui Hristos.

Trei ani de zile a făcut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, pentru ca, mai apoi, la vârsta de 14 ani Constantin Ilie să bată la poarta Schitului Sihăstria. La 12 decembrie 1929, de praznicul Sfântului Spiridon, mărturisitorul Sfintei Treimi, intra ca frate într-o comunitate căreia îi va sluji până la trecerea la cele veşnice.

Părintele Cleopa a intrat cu răbdare în mănăstire. A bătut trei zile cu băţul în butucii de la poarta Sihăstriei, alături de fratele Vasile, cu care plecase de acasă, zicând neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse“, nemâncând nimic în tot acest timp.

În perioada tinereţii, în care a fost ciobanul mănăstirii, „împreună cu fraţii mei, am avut mari bucurii duhovniceşti. Stâna, oile, trăirea în linişte şi singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost şcoală de călugărie şi teologie“. Atât de mult citea, încât uita şi să mănânce, hrănindu-se doar cu cele duhovniceşti. La început erau puţine chilii, încât mai mulţi călugări dormeau într-o încăpere, pe jos, pe rogojini. Când suna clopotul noaptea pentru Utrenie, fratele Constantin sărea din somn şi, fără să-şi mai ia opincile în picioare, fugea desculţ prin zăpadă către biserică. A fost şi paraclisier la mănăstire, a pictat şi icoane, dar spunea el, că „uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez şi îi plăcea. Dar eu începusem să mă ispitesc de bani, că singur îmi cumpăram vopselele şi cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane“. În 1937 a fost călugărit.


Părintele Cleopa la stână

A vieţuit timp de 10 ani cu ascultarea de a îngriji de oile chinoviei, până când înţeleptul egumen Ioanichie Moroi îl lăsă locţiitor al schitului. În 1944, ajunge egumen al schitului, care în vremea sa va deveni mănăstirea cu obşte numeroasă, cu refacerea întregului aşezământ şi pelerinaje ale credincioşilor care atrăgeau atenţia autorităţilor comuniste nou instalate. Fiind urmărit de Securitate, se retrage în 1948 pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. Acolo a slujit împreună cu Dumnezeu, iar păsările cerului au fost îngerii care i-au dat răspunsurile la strană.

Faima sa de mare îndrumător de suflete l-a determinat pe patriarhul Justinian să-i dea ascultarea refacerii aşezământului de la Slatina în anul în 1949, împreună cu 30 de monahi. Ca stareţ al mănăstirii Slatina, a înfiinţat o obşte de peste 80 de călugări. Din cauza Securităţii se retrage între anii 1952-1954 în Munţii Stânişoara, împreună cu părintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Mănăstirea Slatina. În primăvara anului 1959 se retrage pentru a treia oară în pustie, unde se nevoieşte mai bine de cinci ani. În 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, şi va dedica întreaga viaţă misiunii duhovniceşti.


Părintele Cleopa (cel cu baston) în mijlocul obştei de la Slatina.

Autorităţile comuniste au încercat să-l aresteze, să-l ancheteze şi să-l determine să abdice de la datoria sa de rugător al lui Hristos, dar de fiecare dată a fost salvat de patriarhul Justinian.

Printr-o rigoare monahală atent urmărită, părintele Cleopa a format oameni, a refăcut aşezăminte monahale, a dat o revigorare monahismului românesc într-o perioadă în care puterea politică nu accepta credinţa în Dumnezeu.

După mai multe încercări blocate de fiecare dată de autorităţile statului, iată că în septembrie-octombrie 1977, părintele Cleopa de la Sihăstria primea răspuns la rugăciunile sale. Mergea în pelerinaj în “Grădina Maicii Domnului” a Ortodoxiei împreună cu protosinghelul Victorin Oanele şi ierodiaconii Vartolomeu Florea şi Ioanichie Bălan.


Părintele Cleopa în Sfântul Munte

Situaţia în Athos era destul de complicată pentru călugării români. Pelerinajul părintelui Cleopa a pus început bun comunităţilor româneşti de la Prodromu, Lacu şi la chiliile româneşti, a tuns în monahism pe fraţii trimişi mai înainte şi care vieţuiau deznădăjduiţi în lipsa sprijinului din ţară. Vizita a durat mai mult de o lună. S-au oprit la marile mănăstiri, au mers pe jos, pe cărări ascunse printre arbuşti pitici, ţepoşi, neprietenoşi. Uneori călătoreau o zi întreagă ca să ajungă la altă mănăstire ori la o chilie cu sihaştri români. A predicat călugărilor români şi greci îndeosebi, a slujit alături de aceştia şi a sudat convieţuirea cu fraţii monahi din celelalte Biserici ortodoxe. Practic, părintele Cleopa a fost cel care a reînviat monahismul românesc în Muntele Athos a reînviat monahismul românesc în Muntele Athos.

Orice persoană ajunsă la părintele Cleopa primea un cuvânt de mângâiere. De la el nu pleca nimeni trist. Şi asta pentru că în el a vorbit, a trăit şi trăieşte duhul lui Hristos. Când ajungeai la el şi cereai un cuvânt de învăţătură, spunea: “De ce aţi venit la un hârb legat cu sârmă?”. Făcea aceasta mărturisire, pentru că ştia că orice răspuns vine de la Hristos. Şi din această neîncetată petrecere cu Hristos, strigă neîncetat: “Mânca-v-ar Raiul!”.


“Manca-v-ar Raiul sa va manance! “

Dobândise rugăciunea inimii, dar nu se îndepărta de ascultările primite, sfătuia luminat de Duhul Sfânt şi plângea la Liturghie, mai ales în timpul epiclezei. Adesea se ascundea să nu-l vadă cei din jur. Părintele Cleopa a fost văzut de ucenici lăcrimând pe când se ruga în chilia sa, la bătrâneţe. Era smerit şi răbdător, iubitor de linişte şi bun predicator, milostiv şi văzător cu duhul.

Nici bolile trupeşti nu l-au ocolit. După vârsta de 70 de ani, bătrânul se simţea tot mai obosit şi suferind. Anii petrecuţi în munţi, precum şi încercările prin care a trecut în perioada comunismului ateu l-au marcat enorm. A fost operat de hernie în două rânduri, la Iaşi, apoi de piatră la rinichi şi a suferit şi o operaţie din cauza unei infecţii dentare. Bolile continuau să apară, dar el refuza să fie internat, motivând că „mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!“.

În perioada septembrie-noiembrie 1998 era evident pentru cei din jur că părintele se simţea chemat în Rai. Vorbea tot mai puţin, cu voce stinsă şi mereu repeta aceleaşi cuvinte: „De acum mă duc la fraţii mei!“, „Lăsaţi-mă să plec la fraţii mei!“… „Mă duc la Hristos! Rugaţi-vă pentru mine, păcătosul!“

Duminică, 29 noiembrie, părintele Cleopa dădea sfaturi şi binecuvânta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai răspuns la nici o întrebare şi a stat nemişcat pe scaunul său de spovedanie, că într-o răpire, mai mult de 11 ore. S-a deşteptat luni dimineaţă la ora 3.30. Miercuri dimineaţa, la ora 2.20, ucenicul său a anunţat că părintele Cleopa a trecut la cele veşnice. Trupul neînsufleţit al părintelui Cleopa a fost coborât din chilie în sunetul clopotelor şi aşezat în biserică veche a mănăstirii. Aici a fost privegheat permanent de monahi, preoţi şi numeroşi credincioşi. Slujba înmormântării sale a fost săvârşită pe 5 decembrie. Părintele Cleopa a fost aşezat în mijlocul cimitirului, alături de iubitul său duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru.  

 

http://agapienxristou.blogspot.ca/search/label/P%C4%83rintele%20Cleopa

Cine poate fi pomenit la Sfanta Liturghie si cine nu poate fi pomenit dintre vii si morti ? ( Părintele Cleopa )

La Sfanta Liturghie pot fi pomeniti toti binecredinciosii crestini care nu au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfanta Liturghie paganii, necredinciosii, apostatii, ereticii, cei nebotezati, cei ce au pacate impotriva Duhului Sfant, adica hulitorii de Dumnezeu si cei care se impotrivesc Adevarului cu stiinta si vointa. Nu pot fi pomeniti la Biserica cei ce au murit in necredinta, in eres, in secta, sinucigasii si copiii morti inaintea botezului ca si cei avortati ( A se vedea Pidalionul si Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940 ) .

Părintele Cleopa

Ce intelegem prin rugaciunea facuta " in duh si adevar" ? ( Părintele Cleopa )

Cand ne rugam in gand lui Dumnezeu atunci ne rugam in duh, adica cu mintea si cu inima stapanite de atentie si simtire. In adevar, ne rugam cand lucram si poruncile lui Dumnezeu, ca ele sunt adevar, cum spune proorocul David : " Toate poruncile Tale sunt adevar " ( Psalm 118, 86 ). Insa, te rogi in adevar numai cand faci poruncile dupa legea lui Dumnezeu, adica in dreapta credinta, cum zice psalmistul : " Ca legea Ta este adevarul " (Psalm 118, 42).

Părintele Cleopa

Dati-mi un sfat pentru rugaciune ( Părintele Cleopa )

Dati-mi un sfat pentru rugaciune, ca uneori am timp sa ma rog si sa ma indeamna gandul sa fac altceva de folos, iar alteori nu am timp si as dori sa ma rog.

Daca te jefuieste vrajmasul de rugaciune, te jefuieste de orice. De aceea spune Sfantul Isaac Sirul : " Daca in vremea rugaciunii faci altceva decat te rogi, sa stii ca esti batjocorit de diavol " . Eu te sfatuiesc ca niciodata sa nu lasi sfanta rugaciune, nici sa faci altceva in vremea ei, ca diavolul ne indeamna sa facem orice, mai ales in vremea rugaciunii, numai sa nu ne rugam.

Părintele Cleopa

Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti ? ( Părintele Cleopa )

" Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii " , spune Evagrie Ponticul ( Filocalia, vol. I, pag. 74-77 ) . Si iarasi : " Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor... ) . " Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor " , zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ) , iar Sfantul Teofan Zavoratul ( sec. XIX ) spune ca " rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu " . Rugaciunea are trei trepte : treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii.

Părintele Cleopa

Reguli pentru mergerea la biserică ( Părintele Cleopa )

 Fratilor, trebuie sa stiti ca un crestin care merge la biserica are 14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica. Daca nu le implineste, se duce la biserica spre osanda.

Am sa va spun regulile de buna cuviinta pentru un crestin care merge la sfanta biserica.

Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de aproape 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :

1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"

2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.

3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.

4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.

7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.

Cand auzi ca zice preotul : " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.

Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.

De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.

9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !"

La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.

Pentru ca in fata Sfantului Potir, cand mergeti, nu aveti voie sa fiti cu lumanarea aprinsa, nici sa mai faceti Sfanta Cruce, ca-i mare primejdie. Multi, facand cruce, s-a intamplat ca au lovit Sfantul Potir, pe preot, si au varsat Sfintele. S-a intamplat in multe biserici.

Eu am patit-o. A venit unul de la Sasca Mare la impartasanie; eram staret la Manastirea Slatina, si m-a lovit peste Sfantul Potir si, daca nu-l tineam, il zvarlea in mijlocul bisericii. Aveam Sfintele in el. Si tot mi-a varsat cele noua cete ingeresti. Trei au cazut din acelea. Am avut de facut canon si randuiala.

Un baietan cand si-a facut cruce, a dat peste Sfantul Potir. Si daca nu-l tineam strans mi-l varsa tot si nu mai puteam sa fiu preot din cauza asta . A incremenit si el. Si doar le-am spus, ca erau sute de oameni cu lumanari aprinse : " Nu mai faceti cruce cand ajungeti in fata Sfantului Potir, si lumanarile lasati-le colo la iconostas !"

Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa ie mananci.

10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.

Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.

Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.

Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.

Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.

Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.

Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !

Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.

De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ".

Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.

Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.

Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.

14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !"

Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

Părintele Cleopa

Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? ( Părintele Cleopa )

Credinta vine din auz si auzul prin cuvântul lui Dumnezeu, spune Sfânta Carte. Credinta vine din cuvânt. Credinta noastră în Dumnezeu ne vine si se întăreste în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrâni, din citirea cărtilor sfinte si mai ales din cuvintele si învătăturile pe care le auzim si le citim zilnic din Sfânta Evanghelie.

Dar în Sfânta Scriptură auzim că unii sfinti, din Vechiul si Noul Testament, s-au îndoit în credintă.

Asa s-a îndoit Avraam. Căci atunci când i-a zis Domnul: Eu sunt Domnul Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ti dau pământul acesta de moste-nire..., a zis Avraam: Stăpâne Doamne, pe ce voi cunoaste că-l voi mosteni?... Atunci a zis Domnul către Avraam: Să stii bine că urmasii tăi vor fi pribegi în pământ străin, unde vor fi robiti si apăsati patru sute de ani (Facerea 15, 7, 13). Si au stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: "De ce, Doamne, au trecut cei 400 de ani, că s-au împlinit anii?" Si a zis Dumnezeu: "Anii s-au împlinit, dar canonul pentru păcatele poporului, nu". Deci, în loc de 400 de ani, le-a dat canon de stat în robie 430 de ani.

De ce n-a murit Moise în pământul făgăduintei, ci a murit la muntele Nebo? Căci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fata pământului, cum se spune la Numerii: Moise însă era omul cel mai blând dintre toti oamenii de pe pământ (Numerii 12, 3). Pentru o greseală nu a intrat în pământul făgăduintei. Pentru o greseală l-a pedepsit Dumnezeu să nu treacă Iordanul: pentru că s-a îndoit la stânca Rafidim. Că Dumnezeu i-a spus: Ia toiagul si adună obstea, tu si Aaron, fratele tău, si grăiti stâncii înaintea lor si ea vă va da apă; si le veti scoate apă din stâncă si veti adăpa obstea si dobitoacele ei.

A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si a adunat Moise si Aaron obstea la stâncă si a zis către obste: Ascultati, îndărătnicilor, au doară din stânca aceasta vă vom scoate apă? Apoi si-a ridicat Moise mâna si a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori si a iesit apă multă si a băut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul către Moise si Aaron: Pentru că nu M-ati crezut, ca să arătati sfintenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l dau (Numerii 20, 8-12). Pentru îndoiala aceasta, Moise n-a văzut pământul făgăduintei.

De ce a suferit Sfântul Simeon Bătrânul 283 de ani, câti ani au fost de la faraonul Ptolomeu Filadelf până la Hristos? Pentru că s-a îndoit. N-a crezut că Hristos Se poate naste dintr-o fecioară. Si i-a dat Dumnezeu canon să mai trăiască 283 de ani ca să vadă pe Cel născut din Fecioară.

Asa s-a îndoit si Toma la învierea lui Hristos si a trebuit să fie mustrat oarecum de Hristos: Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut, ferice de cei ce n-au văzut si au crezut. Hristos a pus astfel fericirea a zecea după Înviere, ca să întărească credinta celor ce nu văd dar cred, precum suntem noi si cum trebuie să fie toti crestinii până la sfârsit. Ce spune Apostolul Iacov: Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: "Oare este sau nu Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?" este ca un nor pe care îl poartă satana cum vrea, căci el nu crede cu fermitate, cu tărie, în existenta lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.

Să vă dau o pildă. A venit un mosneag deunăzi si a zis:

- Părinte, în ziua de Sfântul Vasile am văzut la restaurant multă lume. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toti.

I-am răspuns:

- Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi prin gura Sfântului Prooroc David: Că Tu esti Dumnezeu care nu voiesti fărădelegea, nici va locui lângă Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toti cei ce lucrează fărădelege (Psalm 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtas la fărădelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezământul de lege al Meu prin gura Ta, iar tu ai urât învătătura si ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta? (Psalm 49, 17-18). Si mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta si te voi mustra.

Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta si lată este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o află. Si strâmtă este poarta si îngustă este calea care duce la viată si putini sunt care o află (Matei 7, 13-14).

Deci nu te mira că merg multi la joc sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strâmtă sunt putini. Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoială când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de păcate.

Dacă n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti si Dumnezeu i-a pedepsit în această viată ca să nu se muncească în vesnicie.

Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? Câti nu caută dovezi si zic: "Nu cred până nu văd!" Câti nu caută să pipăie rănile si coasta Mântuitorului, căutând dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Credinta vine din auz, iar nu din pipăire si vedere.

Câti dintre crestinii botezati nu zic: "Aici este raiul si iadul! Aici pe pământ este totul!" Si nici când se văd bolnavi, în fata primejdiei, a sărăciei, a mortii si nici măcar la bătrânete nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuită în desfrânări, în răutăti si în necredintă. Putini sunt cei ce se pocăiesc de păcate la bătrânete. Cei mai multi mor asa cum au trăit, în îndoială, necredintă si nepocăintă, spre a lor vesnică osândă.

Cu adevărat mare este credinta în Dumnezeu, însotită de fapte bune! Dar cei ce zac în îndoială, cad din dreapta credintă apostolică în tot felul de secte si grupări religioase. Multi din cei îndoielnici se smintesc de Biserica întemeiată de Însusi Hristos; se smintesc de Maica Domnului, de Sfânta Cruce, de sfintele icoane si de preoti; se smintesc de sfinti si de cinstea dată lor. Se smintesc de Tainele întemeiate de Hristos, de învătăturile Sfintei Scripturi, pe care o răstălmăcesc după mintea lor, spre a lor osândă si amăgirea multora.

Să stăm dar neclintiti în dreapta credintă si să ne bucurăm că suntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredinciosii se leapădă si caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupesti; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credintă caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credintei si vestesc altă Evanghelie; cei robiti de patimi amână pocăinta, iar noi, fiii învierii si fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămânem credinciosi până la sfârsit, stiind că cel ce va răbda toate până la sfârsit, acela se va mântui. Amin.

Părintele Cleopa

Din prisosul inimii grăieşte gura ( Părintele Cleopa )

 

De multe ori pierdem toată osteneala noastră si toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea si limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând si toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Zice Mântuitorul că din prisosinta inimii grăieste gura. Si Solomon zice: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă. Ferească Dumnezeu! De aceea trebuie mare băgare de seamă.

Limba este organ cu care lăudăm pe Dumnezeu, la fel si mintea. Dar vrăjmasul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gânduri rele si limba cu cuvinte rele. Si atunci omul devine unealta vrăjmasului, că si gândurile lui sunt spurcate, si limba si cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă.

O femeie păcătoasă si-a pus îndreptare la o mărturisire si a început să ducă o viată sfântă. Post, rugăciune, milostenie, că era văduvă acum. Toată lumea se minuna în sat cum femeia aceea si-a schimbat viata. Înainte o stiau toti. Îi murise sotul, iar copiii îi avea pe toti căsătoriti. Mai avea un păcat, săraca, pe care nu-l putea lăsa. Toate celelalte le lăsase. Făcea si milostenie multă si post tinea, dar nu tăcea din gură. Să spună ceva de cumătra, de cumnata, de cutare. Când a venit la duhovnic, a zis: "Părinte, am postit posturile, am făcut milostenie, fac pravilă, citesc prin sfintele cărti; ei, dar limba asta n-o pot eu stăpâni! Mai vorbesc de unul, mai zic de altul, mai spun o minciună, mai spun o glumă, mai cutare".

Era primăvară, când se arau grădinile si ogoarele. Duhovnicul îi zice: "Uite ce este, mătusă, nici eu nu-ti dau canon mare; dar n-ai voie să te împărtăsesti până nu vei face canonul acesta". "Care?" Duhovnicul avea un butoi mare cu sământă de scai. Stiti cum e sământa de scai, ca de ceapă. Măruntă. I-a dat mătusii un pumn bun de sământă de scai si i-a zis: "Uite ce! Când vei ara grădina, să te duci să semeni scaiul ăsta prin grădină, cât e grădina de lungă, si pe-o brazdă si pe alta".

Si a semănat scaiul. Au crescut păpusoii, dar au iesit si scaii. La prăsit a mai tăiat din ei, dar n-a putut să-i taie pe toti. Când a venit femeia în Postul Sfintei Mării, o întreabă duhovnicul: "Ai semănat scaii?" "Da". "Ti-am spus că nu-i greu. Mata ai zis că păcatele pe care le faci cu limba nu-s grele. Eu ti-am dat să semeni scai. Du-te si-mi adu acum înapoi toate semintele acelea pe care le-ai semănat". "Vai de mine, părinte, zice, eu am prăsit, dar din nebăgare de seamă scaii aceia au făcut sământă, a venit vântul si a dus-o la megiesi, pe câmp. S-a umplut lumea de scai". Zice preotul: "Nu-ti dau împărtăsanie, până nu-mi aduci sământa înapoi". "Imposibil, părinte. S-a dus sământa de scai! A luat-o vântul, a făcut scai, s-a înmultit...".

Vezi? Asa sunt si cuvintele noastre. Cuvintele noastre, dacă sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au făcut sământă, au prins rădăcină si s-a umplut lumea de cuvinte rele. Cuvintele noastre sunt sământă de scai. După cum nu poti aduna sământa înapoi, după ce-ai semănat-o - la vreun an de zile, după ce s-a umplut câmpia de scai -, asa nu putem să adunăm răutatea si păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. De aceea trebuie mare pază a limbii. Ai văzut ce spune Solomon: Cine nu păzeste gura si limba sa, nu se poate mântui.

Dar Dumnezeu nu ne-a făcut să fim muti. Ne-a dat limbă să vorbim. Dar ceea ce vorbim, să fie spre slava lui Dumnezeu si ceea ce este de trebuintă. Deci când vedem că începem a vorbi de rău pe altul, să stăm pe loc, că semănăm scai, si îl duce vântul în mai multe inimi. Să băgăm de seamă!

Părintele Cleopa

Darurile Maicii Domnului ( Părintele Cleopa )

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila si îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricina de slava si de înaltare duhovniceasca? Care credeti ca a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau întelepciunea sau sfintenia sau priceperea sau alte multe si nenumarate daruri pe care le avea?

Da, fratii mei! Într-adevar, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobita de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicesti. Însa darul cel mai mare care i-a fost ei pricina de slava si de cinste negraita a fost darul smereniei. Fara de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de nici un folos.

Smerenia a fost pricina de slava si de cinste Preacuratei Fecioare Maria, mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, dupa marturia Sfântului Duh, Domnul a cautat spre smerenia roabei Sale si a ridicat-o la atâta slava si cinste, spre a fi laudata în cer de toate ostile ceresti, si pe pamânt fericita de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricina de înaltare si slava pentru toti sfintii lui Dumnezeu. Smerenia a înaltat pe Avraam si l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu si tata al multor neamuri, caci se socotea pe sine a fi pamânt si cenusa. Smerenia l-a înaltat pe Iosif si l-a facut pe el mai mare peste tara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limba, povatuitor si legiuitor peste tot poporul lui Israel. Caci se socotea pe sine nevrednic de aceasta slujba si ruga pe Dumnezeu sa trimita pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a aratat pe David a fi dupa inima lui Dumnezeu, caci se socotea pe sine vierme si nu om. Cu smerenia a stralucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele prooroc Isaia si mai mult decât toti, dumnezeiescul Ioan Botezatorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încaltamintei lui Hristos si care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan si de a se numi de Însusi Hristos, cel mai mare om nascut din femeie.

Iar daca acesti sfinti mari ai lui Dumnezeu au aratat smerenie mare, apoi cine poate sa înteleaga câta adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind si întelegând de la Arhanghelul Gavriil ca va zamisli de la Duhul Sfânt si va naste pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înaltat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simpla roaba, a zis: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvântul tau!

Aici cu adevarat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înaltat. Iar Sfântul Efrem Sirul zice ca: "În inima adânca se va înalta Dumnezeu".

Deci, dupa marturia acestui sfânt parinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazima. Apoi si la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte si duhovnicesti cu care a fost împodobita de Dumnezeu s-au rezemat si au avut drept temelie vesnica, smerita ei cugetare.

Iubitii mei frati, spre a deslusi mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am sa va spun o istorioara. Se povesteste ca un vestit sculptor, a facut, pe lânga alte statui vrednice de lauda si de mirare, si un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toti se mirau si se minunau de aceasta uimitoare sculptura, deoarece se parea ca în ea mestesugul nu urmeaza firii, ci o depaseste pe ea.

Dar era o taina nedezlegata, cum un spic care este asa de gingas cu puterea, sa poata tina pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însa arata si închipuieste pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuita printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt.

Spicul statea aplecat de greutatea porumbe-lului, aratând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multa dragoste si smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea si a facut-o salas lui Hristos Dumnezeu.

Iubitii mei frati, dupa cum ati auzit, smerenia a fost pricina de slava, de cinste si de înaltare la toti sfintii lui Dumnezeu si cu atât mai mult la Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Dar sa stiti si sa întelegeti, ca mai presus de toate a fost smerenia cea nemasurata a Domnului, Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultator facându-se pâna la moarte, si moarte de cruce.

Iar aceasta nemasurata smerenie a Domnului I-a adus Lui nemasurata slava si cinste si pentru aceea si Dumnezeu l-a preaînaltat si I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: "Ce este smerenia?" La aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru ca cu aceasta S-a îmbracat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, si S-a îmbracat în firea noastra cea smerita".

Iar daca se va întreba cineva din ce se naste ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scararul, ca din ascultare si din taierea voii. Si daca va zice cineva pentru care motiv smerenia este asa de mare, voi zice, pentru ca numai ea poate ucide pe cel mai mare pacat, care este mândria. Pentru acest pacat, îngerii au cazut din cer si stramosii nostri, Adam si Eva, au cazut din rai; caci, ascultând de sarpele diavol, li s-a nalucit a se face ca niste dumnezei.

Fratii mei, vreau sa va spun ca astazi, mai mult ca oricând, acest mare pacat al mândriei a cuprins toata lumea. Fiecare doreste sa fie mai mare peste altii si sa-i robeasca si sa-i stapâneasca. Fiecare doreste sa fie mai bogat decât altul; fiecare sa fie mai cinstit, mai vestit si mai bagat în seama decât altul. Fiecare doreste a se socoti mai întelept decât altii. Fiecare se lauda ca este mai iscusit în meserii si mestesuguri.

Cine învata pe cel sarac sa ia pâinea de la gura copiilor si sa-si cumpere televizor si video, spre a-si închipui si el ca este asemenea cu cei avuti? Nu mândria?

Cine învata pe femei si pe fete sa munceasca luni si ani de zile, nu spre a-si cumpara cele de nevoie vietii, ci spre a-si cumpara rochii la moda si încaltaminte luxoasa si alte lucruri desarte, care nu tin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învata pe cel sarac, care are o casa de copii, sa se sârguiasca cu mai multa truda spre a le face la toti haine luxoase si de mult pret, spre a-i face sa fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele si pe femeile cele usoare sa se dreaga pe fete cu pudra si cu alte unsori si sa-si vopseasca unghiile spre a arata mai tinere si mai frumoase? Oare nu mândria si slava desarta, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor sa fie cu orice pret în rând cu lumea si nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rau zace; si iarasi: Cine se face prieten cu lumea, se face vrajmas lui Dumnezeu.

Cine învata pe cei neînvatati sa defaime pe cei cu adevarat învatati? Nu mândria? De unde vin bataile, ambitiile, laudele, pricinile, sfezile, tulbu-rarile si vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Ca fiecare se socoteste mai tare decât altul si mai drept. Au nu din mândrie?

O, rautate fara margini! Cine mai cunoaste azi rautatile tale? Si cine se mai osteneste astazi sa alunge aceasta ciuma sufleteasca din inima sa?

Fratii mei, iata pentru care pricina sfânta smerenie este cea mai vestita din toate virtutile, pentru ca numai aceasta poate sa le pazeasca pe toate si fara de ea, toate sunt nimic. Sa stiti si sa tineti minte ca numai aceasta singura virtute, smerenia, poate în vremea mortii sa mântuiasca pe om, dupa cum zice unul din sfintii Filocaliei.

De aceea si Mântuitorul nostru, pe cei smeriti cugetatori îi fericeste cel dintâi, zicând: Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este împaratia cerurilor. Caci cel ce are smerenie în inima sa, macar de ar avea toate faptele bune, pururea se socoate pe sine sarac si ca, înaintea lui Dumnezeu, nu a facut nimic bun.

Deci, fratii mei, sa nu uitati cât de mare este darul smereniei si câta slava si fericire aduce omului aceasta slavita si prea mare virtute. Amin.


Părintele Cleopa

Hristos constatare ( Părintele Cleopa )

 

In tinerete am crezut ca pe Hristos Il pot afla in rugaciune, in aspre nevointe si singuratate, azi am inteles ca El este in lume, in fapte si in "nebunia" credintei. Nu traim vremuri de contemplare, ci de actiune, desi fara Harul primit prin comuniunea cu Dumnezeu nici marturisirea Lui in lume nu va fi puternica.


Părintele Cleopa

AXION ESTIN ( Părintele Cleopa )

Ia gânditi-va voi, daca o sfânta icoana a Maicii Domnului, facuta de un pictor, este asa de frumoasa, dar acolo unde sunt Heruvimii cei cu ochi multi si Serafimii cei cu câte sase aripi, care îi cânta Maicii Domnului imnuri, si cântarile cele dumnezeiesti, oare ce limba le poate grai? Cum zice Apostolul Pavel: Am auzit acolo cântari, care nu este cu putinta omului a le vorbi. Pâna la al treilea cer. Dar Maica Domnului este peste toate cerurile! Este lânga Sfânta Treime!

Ce este acolo? Câta slava are Maica Domnului! Nu auziti ce spune în Acatistul Sfântului Acopera-mânt: "Bucura-te, acoperamântul lumii, cel mai lat decât norul". Un nor poate sa acopere un oras, o tara, dar Maica Domnului cu acoperamântul si cu mila ei acopera toate popoarele lumii; ca atâta putere a primit de la Mântuitorul. Oricine si oriunde o cheama: în padure, în pustie, la câmp, în cetate, în casa, la închisoare, oriunde ar fi, ea aude, pentru ca este pusa acoperitoare si mijlocitoare a întregii lumi catre Dumnezeu.

Eram în Sfântul Munte Athos, unde traiesc numai calugari care duc viata în feciorie si în curatie. Acolo nimic nu traieste parte femeiasca. Este "Gradina Maicii Domnului", unde ea a predicat Evanghelia cu Sfântul Ioan Evanghelistul si Sfântul Apostol Marcu si cu Maria Magdalena. Acolo a fost oras de pagâni când a ajuns ea.

Când am mers la Protaton, în capitala Sfântului Munte, unde sunt cele mai vechi arhive ale Sfântului Munte de peste o mie de ani, acolo este o biserica foarte mare. În fata acelei biserici este o piatra lata de câtiva metri pe care nu se prinde nici ploaia, nici zapada niciodata. Nimic, nimic, nimic! Ramâne tot uscata. Îi zice piatra sângelui. De trei ori pe an izvoraste sânge dintr-însa si curge sângele siroaie si se duce la temelia bisericii.

Acolo, la anul 1274, în timpul împaratului Mihail al VIII-lea, Paleologul, când a intrat Papa Grigorie al X-lea în Sfântul Munte cu armata si a vrut sa-i treaca pe calugari cu sila la catolici, a taiat pe piatra aceea vreo câteva zeci de calugari. Si sângele dreptilor de trei ori pe an iese si atunci se fac slujbe. Curge sânge timp de câteva ore din piatra aceea. Dar apa nu se prinde de ea, zapada nu se prinde, nimic, nimic. Este o minune mare.

Tot acolo în biserica Protaton am vazut sfânta icoana Axionita - Maica Domnului cu doi îngeri care-i tin coroana. Axionita sau "Axion Estin" pe greceste înseamna Cuvine-se cu adevarat.

Aici ne-a povestit un parinte atonit istoria acestei icoane. În valea numita "Axion Estin", traia un mare sihastru care avea ucenic un calugar tânar, pe care-l crestea, ca sa ramâna în chiliuta lui. O chiliuta sub munte, în padure.

Ei aveau aceasta icoana vestita, Maica Domnului, în chilie. Odata calugarul cel batrân a plecat la priveghere la Manastirea Protaton. Sa stiti ca la Sfântul Munte, la toate praznicele împaratesti, privegherile sunt de toata noaptea. În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toata noaptea, în toate Duminicile si în cele 12 praznice împaratesti si la Sfântul Ioan Botezatorul.

Si batrânul i-a spus calugarului tânar:

- Eu ma duc la priveghere, tu ramâi acasa, fiule, si-ti fa pravila acasa, sa nu ramâna chilia singura.

Calugarul cel tânar a întrebat pe batrân:

- Ava, eu ce pravila sa fac?

Dar calugarul batrân i-a zis:

- Fiule, tu n-ai sa poti priveghea toata noaptea. Citeste la Psaltire doua-trei catisme si pe urma du-te la icoana Maicii Domnului si fa câteva metanii, sa nu-ti fie somn. Si de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, sa cânti cântarea asta: Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul ai nascut, pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Pâna atunci nu se stia de rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat". Numai atât se stia în Sfântul Munte. Nu stiau cum cânta îngerii în ceruri Maicii Domnului!

Atunci calugarul tânar a facut cum a zis batrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului si a facut câteva metanii. A mai aprins candela sa nu se stinga si iar a cântat: Ceea ce esti mai cinstita… Asa a facut pâna la miezul noptii, ca sa se lupte si el si sa privegheze macar atât; pe urma sa se culce sa doarma 3-4 ore, ca dimineata, când vine batrânul, sa se scoale iar la rugaciune.

Când a ajuns la miezul noptii, bate cineva în usa. Dar el stia ca batrânul nu vine niciodata în timpul noptii, ca era departe de biserica. Apoi cine sa vina în puterea noptii, sa-i bata în usa? N-a vrut sa dea drumul. Si aude un glas:

- Evloghite, pater! (Binecuvinteaza, parinte).

El, când a auzit ca cere blagoslovenie, a zis dinauntru:

- O Kirios! (Domnul sa te binecuvinteze).

Si numai a intrat un tânar foarte frumos, tot calugar, foarte luminat la fata, si l-a întrebat:

- Ce faci, frate?

- Ce sa fac? Merg sa ma culc, ca nu mai pot priveghea de oboseala!

- Ce pravila ai facut de aseara pâna acum?

- Asa mi-a spus batrânul, când a plecat la biserica, sa citesc la Psaltire doua-trei catisme si pe urma sa cânt Ceea ce esti mai cinstita… si sa fac câteva metanii.

Dar cel ce a venit i-a spus:

- Nu se cânta numai Ceea ce esti mai cinstita…

- Ba da! Asa se cânta în tot Sfântul Munte, la toate manastirile.

- Nu! Iata cum cântam noi: Cuvine-se cu adevarat, sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru, si pe urma cântam: Ceea ce esti mai cinstita…

Dar calugarul a zis:

- Eu asa n-am auzit. Daca vrei sa-mi scrii, ca vreau sa învat si eu rugaciunea asta.

- N-ai aici hârtie si creion?

- N-am! Dar tare as vrea sa o învat si eu!

- Du-te afara si adu-mi o lespede de piatra!

Ucenicul s-a dus afara si a luat o lespede, a curatat-o el si a spalat-o frumos.

- Am sa scriu pe dânsa.

Si cauta ceva, cu care sa zgârie pe piatra. Dar calugarul venit îl întreaba:

- Ce cauti?

- Caut un cui sa scriu, caci creion nu am!

- Nu-i nevoie sa scrii cu cuiul! Lasa ca scriu eu!

Si calugarul care a venit a început sa scrie pe piatra rugaciunea cu degetul lui, ca prin ceara moale. Si i-a scris foarte frumos pe greceste toata cântarea: Cuvine-se cu adevarat… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a vazut ca acela mergea cu degetul prin marmura ca prin ceara moale si iesea scrisoarea asa de frumoasa. Si se gândea: "Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmura?"

Si dupa ce i-a scris, a semnat: "Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngeresti", si a disparut din fata lui.

Atunci calugarul a aratat piatra batrânului când a venit, si i-a spus toata întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.

S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta si din clipa aceea, în toate bisericile si în toate cartile bisericesti, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântam pâna astazi: Cuvine-se cu adeva-rat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu - Cuvântul ai nascut; pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Amin.

*

Cine poate spune toate minunile Maicii Dom-nului? Nimeni nu le poate spune, pentru ca sunt în tot pamântul si se lucreaza cu fiecare suflet. De aceea va rog sa aveti toti icoana Preasfintei Nasca-toarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în casa. Sa va siliti cât mai mult sa laudati pe Dumne-zeu si, dupa Dumnezeu, pe Maica Domnului si apoi pe sfintii lui Dumnezeu, pentru ca Maica Domnului este ocrotitoarea si mijlocitoarea întregii lumi!

Când a fost Mântuitorul pe Cruce, nici acolo n-a lasat fara îngrijire pe mama lui. I-a spus Sfântului Ioan Evanghelistul: Fiule, iata maica ta! Si dintru acel ceas a luat-o ucenicul întru ale sale, ca cincisprezece ani a mai trait Maica Domnului, dupa Învierea Mântuitorului si dupa Înaltarea la cer. Si a stat la Efes, la casa Sfântului Ioan Evanghelistul, si el îi purta de grija.

Iar ei i-a zis: Maica, iata fiul tau! Spune Sfântul Ioan Gura de Aur: "Prin aceste cuvinte ale Mântuitorului de pe cruce, ne-a facut pe toti fii ai Maicii Domnului". Toti crestinii de pe fata pamântului suntem fiii ei, pentru ca ne-a lasat în ocrotirea Maicii Domnului. De aceea vedeti ca cele mai multe biserici din lume, din toate tarile, sunt facute în numele Maicii Domnului. Sa aveti mare credinta si evlavie în rugaciunile ei!



Acoperământul Maicii Domnului, ocrotirea creștinilor

În casele unora, dupa cum vine la urechea noastra, este mare tulburare. Nu se împaca sotul cu sotia, nu se iubesc fratii; se bat, se judeca, se cearta si este mare neorânduiala.

Si atunci, vazând biata mama atâta zbucium în familia ei, sau tata, sau bunicul, care este mai credincios, pune mâna pe un acatist al Maicii Domnului, îngenuncheaza undeva singur într-o camera si începe a se ruga: "Maica Domnului, linisteste casa noastra, linisteste pe tata, pe mama, pe copii, pe ceilalti si da-le întelegere, dragoste si alinare!"

Si asa s-a dus ura, s-a risipit iutimea, tulburarea, dorinta de razbunare si s-a linistit familia. Datorita cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheama în ajutor.



Părintele Cleopa

Părintele Cleopa spune o poveste adevarata

Un preot, mergând pe strada, întâlneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespalat, cu mâinile crapate, si-l întreaba:
- Mai copile, de unde vii tu?
- Din iad vin!
Preotul s-a minunat de copilul acesta.
- Cum îl cheama pe tatal tau?
- Satana!
- Dar pe mama ta?
- Aripa satanei!
- Dar frati si surori ai?
- Da.
- Cum îi cheama?
- Diavoli.
Si atunci preotul a spus:
- Unde stai, copile?
- Hai, ca eu stiu unde!
Si a mers cu preotul. Si în marginea satului îi arata o casuta stricata, veche si o ograda cu gardurile rupte. Preotul ia copilasul de mâna si intra acolo. Aude sfadindu-se în casa tatal cu mama sa.
Barbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: "Du-te de-aici, satano!" Barbatul zicea: "Tu esti aripa satanei!" Au trecut niste copii pe acolo: "Treci, drace, de-aici!" Dar femeia striga pe urma: "Vai de mine, casa asta este iad!"
Preotul a auzit de afara. Si atunci si-a dat seama de ce spune copilul ca vine din iad. El nu stia cum sa spuna. A auzit pe mama-sa ca este iad în casa ei; ca pe tatal sau îl cheama satana si pe mama-sa, aripa satanei, si pe fratii lui îi cheama diavoli. Asa auzea graind în casa.
Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugaciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curata, unde nu merg oamenii la biserica, unde se apuca si beau de dimineata, fumeaza si înjura, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pamânt!
Toata ziua înjuraturi, toata ziua batai, toata ziua suferinta. A intrat diavolul! Diavolul aduce ura, sfada, mânie, iutime, ocara, blestem, înjuraturi, batai, morti, betii, desfrâuri. Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!
Iar unde oamenii se scoala dimineata si se închina lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugaciunea în minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele carti, si rabda scârbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvântarea lui Dumnezeu si toate se rânduiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mântuirea noastra.

Părintele Cleopa