Showing posts with label Hristos. Show all posts
Showing posts with label Hristos. Show all posts

Sunday, September 15, 2019

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )

Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin. 
 
Gheronda Efrem Filoteitul 

Tuesday, April 2, 2019

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )


Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin.

Wednesday, October 3, 2018

Hristos nu are nevoie de noi, pentru că are mii de îngeri care Îl slujesc ( Gheronda Efrem Filotheitul )

Hristos nu are nevoie de noi, pentru că are mii de îngeri care Îl slujesc impecabil. În plus, printr-un cuvânt El este capabil să creeze alte mii dintre aceste ființe cele mai sfinte. Byt iubirea Lui infinită îl constrânge pe El să fie îndreptățit față de noi, fără a fi dezgustat de duhoarea noastră și de rănile noastre îngrozitoare. Așadar, să ne amintim de această iubire a lui Dumnezeu în fiecare moment al vieții noastre, pentru ca noi să facem faptele noastre fără valoare doar pentru dragostea lui Dumnezeu. Doar gândiți - nu am fost răstigniți pentru Hristosul nostru, Mântuitorul nostru, în timp ce, în numele nostru, monstruozități, El a suferit moartea pe cruce de dragul supunerii!



Gheronda Efrem Filotheitul

Saturday, September 1, 2018

Biserica este trupul lui Hristos... ( Sfântul Ioan Maximovici )

Hristos, invizibil pentru ochiul trupului, se manifestă pe Pământ în mod clar prin Biserica Sa ... Biserica este trupul lui Hristos, atât pentru că părțile sale sunt unite cu Hristos prin misterele sale divine și pentru că prin Hristos lucrează în lume.

Sfântul Ioan Maximovici

Saturday, January 13, 2018

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi.. ( Sfântului Nicolae Velimirovici )

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!
 
Sfântului Nicolae Velimirovici

Sunday, November 19, 2017

Intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos.. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!
 
Sfântul Nicolae Velimirovici

Saturday, November 4, 2017

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )


Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin.

Wednesday, March 15, 2017

Hristos constatare ( Părintele Cleopa )

 
In tinerete am crezut ca pe Hristos Il pot afla in rugaciune, in aspre nevointe si singuratate, azi am inteles ca El este in lume, in fapte si in "nebunia" credintei. Nu traim vremuri de contemplare, ci de actiune, desi fara Harul primit prin comuniunea cu Dumnezeu nici marturisirea Lui in lume nu va fi puternica.


Părintele Cleopa

Saturday, February 4, 2017

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )



Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!

Sfântul Nicolae Velimirovici

Friday, March 25, 2016

Mă bucur în pătimirile mele. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )



Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Tuesday, March 8, 2016

O MINUNE CU SFÂNTA ICOANA A MÂNTUITORULUI ( Părintele Cleopa )


Am să vă spun o istorioară, ca să vedeti că taina Crucii s-a mai repetat uneori si în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat.

Într-o casă oarecare bolea un biet crestin sărac si era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i:

- Uite, rămâi în casa mea, că eu acum mor si la urmă va rămâne la niste nepoti ai mei.

Când a murit crestinul acela, a rămas în casa aceea o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ură către crestini, a lăsat icoana pe perete si îsi vedea de treburile lui. Dar a venit într-o zi la dânsul alt evreu si i-a zis:

- Cum stai tu, măi, cu icoana în casă? Uite icoana lui Hristos!

Iar el a răspuns:

- Asa am găsit casa când am venit si n-am îndrăznit să iau icoana de la locul ei, că am auzit că acela-i lucru sfânt. Este Hristos!

Însă evreul acela, fiind rău si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a lăsat până ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mântuitorului de acolo, a dus-o la el acasă, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:

- Să facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au făcut părintii nostri!

Si au pus icoana pe un stâlp si au răstignit-o cu cuie. Unde erau mâinile Mântuitorului pictate au bătut cuie si după ce au pus sfânta icoană acolo au început a o lovi în fată, bătându-si joc de ea. Unii Îl scuipau, altii strigau: Hoo, coboară-Te de pe cruce! Si în fel si chip ziceau. După cum au făcut părintii lor, asa au făcut si icoanei Mântuitorului, ca să facă măcar simbolic din ceea ce au făcut părintii lor, să le urmeze răutatea. Iar unul din ei a zis:

- Eu am auzit că unul L-a împuns cu sulita în coastă!

Si în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o sulită si au împuns icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge mult, încât i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului:

- Iată ce am făcut noi! Am răstignit icoana lui Iisus Hristos si, când am împuns-o, a curs sânge!

Si a venit învătătorul lor, rabinul, si a văzut adevărul. Apoi a zis:

- Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decât toate că părintii nostri au fost ucigători de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus Hristos! Deci, dacă a curs sânge din icoana aceasta uscată de lemn, suntem toti vinovati de sângele Lui si trebuie să ne botezăm!

Si, ducându-se la scoală cu icoana însângerată, s-au botezat toti aceia, toată scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credintă, văzând sângele lui Hristos curgând din Preasfântul Său Trup zugrăvit pe icoană, după atâtea sute de ani de la răstignirea Sa pe Golgota.



Părintele Cleopa

Monday, January 25, 2016

“Iubiti-l pe Hristos … Hristos este totul, este izvorul vietii... ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


“Iubiti-l pe Hristos … Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui”.
“De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor”.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Friday, January 8, 2016

Parinte, sunt unii oameni, care deşi au auzit multe despre Hristos, nu au de gand sa se schimbe. Nu se întorc. Ce se intampla cu unii aceştia? ( Sfântul Paisie Aghioritul )



Aceştia sunt intorşi mult în cealaltă parte (în cer) şi de aceea este nevoie de multă rugãciune, pentru a întoarce în partea cea bunã. Daca un om este bun şi îl doare inima pentru alţii, sã nu te temi pentru el. Dacã de exemplu cineva bea, joacă cărţi are şi alte patimi şi nu crede, dar cand vede un sarac, se intristeaza, se tulburã şi vrea sa ajute, sã nu te temi nici pentru acesta, pentru ca îl va ajuta Hristos. Dar daca cineva este nemilostív şi cu toate ca are multe bunuri, persista în nemilostivire şi se impietreşte şi mai mult, pentru unul ca acesta sã te temi.

Sfântul Paisie Aghioritul

Tuesday, December 29, 2015

Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Monday, November 9, 2015

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm... ( Sfantul Porfirie Kavsokalivitul )


Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea...Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa...nici înălţimea, nici adâncul...nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.

Sfantul Porfirie Kavsokalivitul

Wednesday, November 4, 2015

Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor... ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Sunday, August 30, 2015

„Obiceiurile cele rele ale creştinilor nu lasă neamurile să creadă în Hristos. Creştinii au să dea răspuns şi pentru neamuri”, Cuviosul Nicodim Aghioritul




Cuviosul Nicodim Aghioritul (1749-1809)

Creştinii au poruncă de la Dumnezeu să se facă sfinţi, precum şi Dumnezeu este Sfînt. „Fiţi sfinţi, că sfînt sînt eu Domnul Dumnezeul vostru” (Lev. 19, 2). Pentru aceasta toate lucrurile şi obiceiurile creştinilor, se cuvine prin urmare să fie şi acestea toate sfinte, toate cinstite, toate cu bună aşezare, toate evlavioase, încît văzîndu-le pe acestea, cei necredincioşi şi neamurile, nu numai să laude pe creştini ca pe o sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu, precum zice Isaia: „Şi se va cunoaşte întru neamuri sămînţa lor şi a fiilor lor în mijlocul popoarelor, tot cel ce va vedea pre ei îi va cunoaşte, că aceştia sînt sămînţă binecuvîntată de Dumnezeu.” ( Is. 61, 9 ); ci să se îndemne încă să creadă în Iisus Hristos şi să primească credinţa creştinilor.

Văzînd neamurile cele necredincioase că la creştini se ţin lucruri şi obiceiuri păgîneşti, nu se îndeamnă să creadă în Hristos şi să slăvească pe Dumnezeu şi Tatăl, precum ne-a poruncit Domnul zicînd: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vază lucrurile voastre cele bune şi să slăvească pre Tatăl vostru cel din ceruri” ( Mat. 5, 16 ); ci se pornesc şi zic acestea: „Creştinii se laudă că sînt mai buni decît noi în credinţă, dar şi ei sînt asemenea ca şi noi, pentru că lucrurile şi obiceiurile pe care le facem noi şi ei le fac”; şi cu aceste cuvinte hulesc pe Dumnezeu şi numele cel sfînt al creştinismului şi cauza acestei hule sîntem noi, după cum însuşi Dumnezeu, cu multă întristare zice: „Pentru voi numele Meu pururea se huleşte întru neamuri” (Is. 52, 5). Pentru aceasta foarte cu înţelepciune şi prea cu adevărat spune un părinte: „Că noi creştinii, avem să dăm seamă înaintea lui Dumnezeu, nu numai pentru noi, ci şi pentru neamuri şi pentru cei necredincioşi.”

Dacă noi am avea viaţă sfîntă, precum şi credinţa ne este sfîntă, într-adevăr am fi tras şi pe păgîni la credinţa noastră cea creştinească. Şi aceasta este pricina pentru care Domnul a asemănat Împărăţia cerurilor şi propovăduirea dumnezeieştii Evanghelii cu aluatul. „Asemenea este Împărăţia cerurilor, aluatului, pre care luîndu-l muierea l-a ascuns în trei măsuri de făină pînă ce s-a dospit toată” (Mat. 13, 33), ca să ne arate prin asemănarea aceasta, că, precum aluatul cînd se va frămînta cu făina, schimbă întru asemănarea lui toată făina aceea şi o preface în aluat, şi acela iarăşi poate să schimbe altă făină şi să o facă iarăşi aluat.

Într-acest chip şi Domnul a pus întîi pe Apostolii Săi ca pe un aluat al credinţei în cele trei neamuri de oameni: al iudeilor, zic, al păgînilor şi al samaritenilor (că aceştia erau între iudei şi neamuri [adică păgîni, n.n.], dar nici iudei desăvîrşiţi şi nici neamuri desăvîrşite); şi aşa frămîntîndu-se, ne-au făcut aluat asemenea lor, sau asemenea creştinilor. A lăsat deci pe ceilalţi oameni, adică pe cei necredincioşi şi necinstitori de Dumnezeu, ca să-i prefacem noi creştinii în credinţa lui Hristos şi, ca un aluat ce sîntem, să-i frămîntăm pe toţi şi să-i facem aluat asemenea nouă, adică credincioşi creştini.

Acum socotiţi de cîtă osîndă sîntem noi vrednici! Apostolii, care erau atît de puţini, au întors pe cei mai mulţi din oameni la buna credinţă, iar noi care sîntem atît de mulţi, nu putem acum să întoarcem pe cei puţini necinstitori de Dumnezeu ce au mai rămas. Pentru ce? Pentru lucrurile noastre cele viclene şi pentru viaţa şi petrecerea noastră cea păgînească şi stricată; de aceea a zis dumnezeiescul Gură de Aur: „Pentru aceasta a amestecat Dumnezeu mulţimea celor ce credem Lui, ca să împărtăşim pe ceilalţi din cunoştinţa noastră (creştinească). …Că dacă 12 oameni pe toată lumea a frămîntat-o, înţelegeţi cîtă este răutatea noastră, cînd atîţia fiind, să nu putem îndrepta pe cei ce au rămas, atîtea milioane fiind noi, am fi de ajuns să se facă frămîntătura” (Omilii la Matei 46)*.

Sursa: Sfântul Nicodim Aghioritul „Hristoitia. Bunul moral al creştinilor”, Ed. Egumeniţa, pg. 37-39 via paterika

Notă: *Deci socotiţi cîtă osîndă vom lua noi creştinii, fiindcă pentru reaua noastră vieţuire, noi ne-am împuţinat, iar închinătorii de idoli [adică păgînii şi sectanţii, n.n.] şi turcii [adică musulmanii, n.n.] s-au înmulţit.


https://sfantulmunteathos.wordpress.com/

Sunday, June 28, 2015

Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru. ( Sfantul Porfirie Kavsokalivitul )


" Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru. Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei...( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: " Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!". Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.

Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea...Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa...nici înălţimea, nici adâncul...nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.

Fireşte, Evanghelia spune în cuvinte simbolice despre cel nedrept că se va afla acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor , căci departe de Dumnezeu aşa este. Şi dintre părinţii trezvitori ai Bisericii, mulţi vorbesc despre frica morţii şi despre iad. Spun: " Să ai necontenit pomenirea morţii". Aceste cuvinte, dacă le cercetăm adânc, nasc frica de iad. Omul, străduindu-se să fugă de păcat, cugetă la acestea, aşa încât sufletul său să fie stăpânit de frica de moarte, de iad şi de diavol.

Toate au însemnătatea, timpul şi locul lor. Înţelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăieşte omul cel vechi. Începătorul, care încă nu s-a subţiat, se înfrânează de la rău prin frică. Şi frica este trebuincioasă, de vreme ce suntem oameni materialnici şi ticăloşiţi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeieşti. Mergem ca la schimb, spre a câştiga raiul sau a scăpa de iad. Asta, dacă o cercetăm bine, arată un oarecare interes personal, către un anumit avantaj. Mie nu-mi place felul acesta. Atunci când omul înaintează şi intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuieşte frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare. A deveni cineva bun din frică de Dumnezeu şi nu din iubire nu are atâta valoare.

Pe măsură ce înaintăm, ne dă şi Evanghelia să înţelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire( 1 Ioan 4,18). Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci tot iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă.

Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."

Sfantul Porfirie Kavsokalivitul

Sunday, June 14, 2015

„Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi (Sfântul Isaac Sirul)


„Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a suit vreodată la cer prin comoditate.”


Sfântul Isaac Sirul

Saturday, May 23, 2015

Paradis este dragostea lui Hristos ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


Și ceea ce este paradisul? "Hristos", a spus vârstnicul. "Atunci cand iubesti pe Hristos, atunci în ciuda sentimentul păcătoșeniei și slăbiciunile aveti certitudinea că a biruit moartea, pentru că sunteți în comunitatea de iubire a lui Hristos. 


Si pretindem ca Dumnezeu să vadă fața Domnului și de aici pe pământ și de acolo, unde te duci. "

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul