Saturday, May 18, 2019

Continuă să se roage cu gura până când harul divin vă va lumina să vă rugați și cu inima voastră. ( Părintele Efrem Filotheitul )

Fratele meu, continuă să se roage cu gura până când harul divin vă va lumina să vă rugați și cu inima voastră. Atunci o sărbătoare și o sărbătoare vor avea loc în mijlocul vostru într-un mod minunat și nu vă mai veți ruga cu gura, ci cu atenția care funcționează în inimă.


Părintele Efrem Filotheitul

Monday, May 13, 2019

Sufletul nostru este asemenea unui instrument muzical ( Sfantul Ioan de Kronstadt )

Sufletul nostru este asemenea unui instrument muzical:
 el va scoate sunete potrivite cu felul in care il acordezi- armonioase sau dezarmonice, duhovnicesti sau trupesti, dumnezeiesti sau dracesti. 
Asadar, acordeaza-ti instrumentul in chip sfant, dupa Dumnezeu, ca el sa scoata sunete si rasunete duhovnicesti, dumnezeiesti, sfinte: iar cea care acordeaza astfel sufletul este Biserica.
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Thursday, May 9, 2019

În orice etapă s-ar putea să nu fiți descurajați. . . ( Părintele Ilie Cleopa )

În orice stadiu, poate să nu fiți descurajați, rugați-vă chiar dacă vă simțiți constrânși și Domnul vă va vizita cu mila Lui: "Lăsați-vă să vă fie potrivit credinței voastre" [Mat. 09:29].

Părintele Ilie Cleopa

Friday, May 3, 2019

Nu bogat și nici sărac. ( Sfântul Vasile cel Mare )

Dacă fiecare om ar lua doar ceea ce era suficient pentru nevoile lui, lăsând restul celor care nu aveau nevoie, nu ar exista nici un bogat și nici un sărac.
 
Sfântul Vasile cel Mare

Friday, April 26, 2019

Trupul lui Hristos cel înviat din morţi este atotputernic


Trupul lui Hristos cel înviat din morţi este atotputernic, lucrător de nemurire pentru întreaga umanitate, străbate spaţiul şi timpul, pătrunde prin uşile încuiate ale materiei şi se înalţă la cerurile slavei lui Dumnezeu. Se frânge pe masa de la Emaus şi se face nevăzut, se lasă pipăit de Toma, străpunge cerurile în uimirea Heruvimilor, se odihneşte în Potir spre viaţă veşnică, atinge umanitatea fiind de neatins, este infinitezimal, subatomic Cel ce are cerul ca tron, iar pământul este aşternutul picioarelor Lui, e prezent întreg în fiecare picătură de Euharistie şi în toate Liturghiile istoriei, prezidează soborul liturgic al raiului, şterge toată lacrima de pe toată faţa, acoperă fiecare mugur de floare de vântul rece de la miazănoapte. Trece prin piatra mormântului şi o face altar al iubirii, străluminează toate marginile lumii şi orbeşte pe străjeri, pătrunde în toate casele fiind în cer, luminează arzând fără a mistui şi cuprinde incadescent materia de plasma iubirii Duhului Sfânt.

Străpunge întunericul cu mâinile străpunse de piroane, înfinge suliţa în inima morţii Cel însuliţat, atârnă pământul de cer Cel spânzurat pe Lemn, „Cel ce a spânzurat pământul pe ape”, leagă istoria de veşnicie Cel legat de Cruce, răneşte de moarte iadul Cel rănit de spinii urii şi al celorlalte păcate, care sunt uciderea sinelui, a celuilalt şi a lui Dumnezeu în inima omului. Hristos transformă euharistic miezul nopţii în Liturghie, natura întunecată în miezonoptică a luminii şi slavei lui Dumnezeu, frigul nopţii în păşune răcoroasă a raiului. Consumă inimile fără a le transforma în cenuşă, ci în lumină, arde dăruind veşnicia.
 
Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati

Monday, April 22, 2019

Săptămâna cea mare: o explicație

Postul Mare și Săptămâna Mare sunt două posturi separate și două sărbători separate. Postul Mare se încheie vineri, în cea de-a cincea săptămână (cu o zi înainte de sâmbăta lui Lazăr). Săptămâna Mare începe imediat după aceea. Să explorăm semnificația fiecăruia dintre zilele solemne ale Săptămânii Pasiunii.

Lazăr sâmbătă: Lazăr Sâmbătă este ziua care începe săptămâna cea mare. Aceasta comemorează ridicarea prietenului Domnului nostru Lazăr, care se afla în mormânt timp de patru zile. Acest act a confirmat învierea universală din morți pe care noi toți o vom trăi la a doua venire a Domnului nostru. Această miracol a dus mulți la credință, dar a dus și la decizia preotului și a fariseilor de a ucide pe Isus (Ioan 11: 47-57).

Duminica duminicii (Intrarea Domnului nostru în Ierusalim): Domnul nostru intră în Ierusalim și este proclamat împărat - dar într-un sens pământesc, așa cum mulți oameni ai timpului lui au căutat un Mesia politic. Domnul nostru este Rege, desigur, dar de un alt tip - regele veșnic profețit de Zaharia Profetul. Folosim palmieri în această zi pentru a arăta că și noi acceptăm pe Isus ca adevăratul Rege și Mesia al evreilor, pe care suntem dispuși să-l urmăm - chiar și pe cruce.

Lunea sfântă, marți și miercuri: Primul lucru care trebuie spus despre aceste servicii și cele mai multe dintre celelalte servicii din Săptămâna Sfântă este că ele sunt "cântate" în așteptare. Fiecare serviciu este rotit înainte de douăsprezece ore. De aceea, serviciul de seară este, de fapt, slujba dimineții următoare, în timp ce slujbele de dimineață ale Sfântului Joi și Sâmbătă Sfântă sunt de fapt slujbele serii următoare.

Înțelegând asta, să ne întoarcem la Serviciile din Lunea Sfântă, marți și miercuri (sărbătorită duminica Floriilor, luni și marți seara). Serviciile din aceste zile sunt cunoscute sub numele de Mirele sau Serviciile Nymphios Orthros. La prima slujbă de seara de duminică, Preotul poartă în icoana lui Cristos Mirele în procesiune și cântăm "Imnul Mirelui". Noi privim pe Hristos ca Mirele Bisericii, purtând semnele suferinței Sale, pregătindu-ne încă o sărbătoare de căsătorie pentru noi în Împărăția lui Dumnezeu.

Fiecare dintre aceste servicii Bridegroom Orthros are o temă specială. În Lunea Sfântă, este comemorat binecuvântatul Iosif, fiul lui Iacob, patriarhul. Iosif este adesea văzut ca un tip al lui Hristos. Iosif a fost trădat de frații săi, aruncat într-o groapă și vândut în sclavie de ei. În același fel, Domnul nostru a fost respins, a fost trădat de propriile Sale și vândut în sclavia morții. Evanghelia care citește ziua este despre smochinul gol, pe care Hristos la blestemat și uscat pentru că nu avea nici un rod. Smochinul este o parabolă a celor care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, dar care nu suportă rodul ascultării. Inițial, dispariția smochinului a fost o mărturie împotriva acelor evrei care au respins Cuvântul lui Dumnezeu și Mesia Lui. Cu toate acestea, este, de asemenea, un avertisment pentru toți oamenii, în orice moment, despre importanța nu numai a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, ci și a pune în acțiune.

Parabola celor zece fecioare este citită în Marțea Sfântă. Ea povestește despre cele cinci fecioare care și-au umplut lămpile, pregătindu-se să primească mirele, în timp ce celelalte cinci lăsau lămpile să iasă și, prin urmare, au fost închise din sărbătoarea căsătoriei. Această parabolă este un avertisment că trebuie să fim întotdeauna pregătiți să primim Domnul nostru când vine din nou. Tema zilei este întărită de imnul expostelarionului pe care îl cântăm: "Văd Camera Îmbrăcămintei împodobită, Mântuitorul Meu, dar nu am îmbrăcăminte de nuntă pe care să le pot intra. Dăruitor de Lumină, luminează îmbrăcămintea sufletului meu și salvează pe mine." Tema Sfintei Miercuri este pocăința și iertarea. Ne amintim de femeia păcătoasă care a uns pe Domnul nostru în așteptarea morții Sale. Pocăința și iubirea lui Hristos este tema minunatului "Imn al lui Kassiane" care este scandat în această seară, amintindu-ne încă o dată, înainte de "este prea târziu", că și noi putem fi iertate dacă ne pocăim.

Sfânta Uncie: Misterul sau sacramentul Sfintei Uniuni este sărbătorită în seara miercuri. De fapt, acest serviciu poate fi sărbătorit în orice moment al anului, mai ales când cineva este bolnav. Cu toate acestea, datorită nevoii noastre de iertare și vindecare spirituală, oferim acest serviciu în timpul Săptămânii Sfinte, pentru eliberarea păcatelor noastre. Ar trebui să ne pregătim pentru acest serviciu într-un mod de rugăciune, așa cum facem pentru Sfânta Împărtășanie.

Joia Mare și Joi: În Joia Mare, ne întoarcem la ultimele evenimente ale Domnului nostru și ale Patimilor Sale. Joi dimineața începe cu o Divină Liturghie vesperală care comemorează Cina Mistică. Așa cum am menționat mai devreme, acesta este, de fapt, slujba de seară, joi seara, sarbatorită dimineața în așteptare. Toată lumea care este capabilă ar trebui să facă un efort pentru a primi Sfânta Împărtășanie la acest serviciu, așa cum a fost la Cina Mistică, că Domnul nostru a instituit Sfânta Euharistie. La această Liturghie, un al doilea Gospodar este consacrat și ținut în Tabernacol. Din acest Gazdă, Sfânta Împărtășanie este distribuită închisorilor și bolnavilor pe parcursul întregului an.



Joia Mare și Joi: În Joia Mare, ne întoarcem la ultimele evenimente ale Domnului nostru și ale Patimilor Sale. Joi dimineața începe cu o Divină Liturghie vesperală care comemorează Cina Mistică. Așa cum am menționat mai devreme, acesta este, de fapt, slujba de seară, joi seara, sarbatorită dimineața în așteptare. Toată lumea care este capabilă ar trebui să facă un efort pentru a primi Sfânta Împărtășanie la acest serviciu, așa cum a fost la Cina Mistică, că Domnul nostru a instituit Sfânta Euharistie. La această Liturghie, un al doilea Gospodar este consacrat și ținut în Tabernacol. Din acest Gazdă, Sfânta Împărtășanie este distribuită închisorilor și bolnavilor pe parcursul întregului an.

Joi seara începe de fapt slujba Marelui și Sfântului Vineri. Slujirea celor douăsprezece evanghelii pasiunii comemorează timpul solemn al răstignirii Domnului nostru. După citirea celei de-a cincea Evanghelii, crucea sfântă este purtată în jurul bisericii în procesiune, iar trupul lui Hristos este atașat de cruce în centrul bisericii.

Vinerea Mare și Sfântă: Este o zi de fast strictă. Cât de puțin posibil ar trebui să fie mâncat în această zi. Este singura zi a întregului an că nici o Liturghie de orice fel nu poate fi sărbătorită. Dimineața, sărbătorim orele regale. Aceste ore solemne sunt observate pe măsură ce citim diferitele conturi și imnuri referitoare la răstignire. În după-amiaza aceea, sărbătorim slujba Vesperă a preluării trupului lui Cristos de pe cruce. În timpul lecturii Evangheliei, trupul Domnului nostru este scos de pe cruce și înfășurat într-o foaie nouă de lenjerie albă. Acest act comemorează înlăturarea trupului lui Hristos de la cruce de către Iosif din Arimatea (Ioan 19: 38-42). Mai târziu în serviciu, epitafiosul sau foaia de înfășurare, cu corpul lui Hristos pe el, este purtat în procesiune și plasat în mormântul recent decorat. Seara, serviciul Lamentations Orthros este cântat. Acest serviciu începe într-o manieră solemnă, dar până la sfârșitul serviciului anticipăm deja Învierea Domnului nostru. Amintiți-vă din nou, că Orthros seara Vineri este de fapt primul serviciu din Sâmbăta Sfântă, ziua în care comemorăm corpul Domnului nostru care se odihnește în mormânt, în timp ce sufletul Său curat coboară în Hades pentru a elibera pe credincioșii Vechiului Legământ.

Sărbătoarea Mare și Sambata: această zi este o zi de speranță și de așteptare. Dimineața, sărbătorim o Liturghie vesperală care comemorează victoria lui Hristos asupra morții. Luminile veșnice sunt purtate așa cum anticipăm învierea lui Hristos. Laurel frunze sunt împrăștiate în întreaga biserică în timpul serviciului, deoarece în lumea antică frunze de laur au fost un semn de victorie. Pe măsură ce frunzele sunt împrăștiate, corul cântă: "Ridică-te, Dumnezeule, și judeca pământul, căci Tatăl este al tuturor neamurilor." Povestea Vechiului Testament a lui Iona în burta balenei este citită la această slujbă, deoarece Iona este văzută în Biserică ca un tip al lui Hristos. Așa cum Iona a rămas trei zile în burta marelui pește și apoi a fost depozitat în siguranță înapoi pe pământ, Domnul nostru a rămas trei zile în mormânt înainte de Învierea Lui glorioasă. Sfânta Liturghie Vesperală din Sâmbăta Sfântă încheie slujbele Săptămânii Sfinte și ne aduce în ajunul Sfântului Mare și Sfânt.

Monday, April 15, 2019

Opt puncte pentru creșterea noastră spirituală: Sfântul Paisie Aghioritul

Următoarele sunt sfaturile pe care bătrânul Paisios le-a dat-o creșterii spirituale după ce i sa cerut binecuvântarea de către un vizitator:

1. Trebuie să aveți grijă de purificarea sufletului dvs. în fiecare zi.

2. Trebuie să dobândiți dreptate divină și nu logică, pentru că numai atunci harul lui Hristos va veni la voi.

3. Înainte de a face ceva, gândiți-vă dacă Hristos vrea să faceți asta; , acționează în consecință.

4. Trebuie să practici perfect ascultarea, ca să poți vorbi mai târziu cu ceilalți despre virtutea supunerii.

5. "Nu" pe care le spui oamenilor trebuie să fie "nu", iar "da" trebuie să fie "da". Nu vă prefaceți, ci spuneți ce credeți, chiar dacă ar doare cealaltă persoană; spune-le într-o manieră bună, cu toate acestea, și să dea, de asemenea, unele explicații.

6. Trebuie să aveți și să mențineți această demnitate spirituală; Fiți atenți întotdeauna la ceea ce vă place pe călugării și nu la ceea ce vă place.

7. În fiecare zi, trebuie să citiți o secțiune din Noul Testament pentru purificarea sufletului vostru.

8. Nu te uita la ceea ce fac ceilalți, sau să examinezi cum și de ce o fac.
Scopul tău este purificarea sufletului tău și supunerea perfectă a minții tale la harul divin. Deci, totul de dragul scopului tău; rugați, studiați, spuneți cu umilință rugăciunea lui Isus, fiind conștienți că aveți absolut nevoie de mila lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acordați atenție muncii voastre spirituale. Acesta este un sfat de care putem beneficia toți.

Sursa: vârstnicul Paisios al Sfântului Munte, pp. 25-26

Friday, April 12, 2019

Sfântul Nou Mucenic Timotei Esfigmenitul


Sfântul Timotei, după numele său de botez Triandáfillos, se trăgea după neam din satul Parástra, din Thracia. Fiind căsătorit, a avut două fete. Într-o zi însă, soția, prin lucrarea diavolului, l-a părăsit și s-a căsătorit cu un turc. După o vreme, dându-și seama de greșeala ei, a încercat zadarnic să plece de la acel necredincios. Soțul ei, Triandáfillos, pentru a o scăpa din mâinile turcului, s-a gândit să treacă de formă la credința musulmană, iar apoi să devină amândoi monahi.

Într-adevăr, mergând la judecător, a promis că, după ce îi va înapoia femeia, va deveni musulman. Cu multă bucurie, judecătorul i-a aprobat cererea, iar după ce l-au tăiat împrejur, i-au dat înapoi soția.

După câteva luni însă, cei doi au plecat pe ascuns în Kydonies, la o mănăstire de maici, soția rămânând acolo, iar el și-a continuat drumul spre Sfântul Munte.

Ajungând în Munte, la început a lucrat ca grădinar la Marea Lavră, unde a fost apoi tuns monah cu numele Timotei. Auzind de martiriul Noului Mucenic Agathanghélos de la Esfigménu, care fusese martirizat chiar în acel an, s-a născut și înlăuntrul său dorința de martiriu.



Venind la Mănăstirea Esfigménu, a primit schima mare. Dorința sa pentru martiriu a început să crească. L-a rugat pe egumenul Eftimie să-i dea binecuvântare pentru a mărturisi credința. Egumenul, vrând să-l pună la încercare, l-a îndemnat să aibă răbdare. Văzându-i dorința nestăvilită și starea duhovnicească de pocăință, în cele din urmă i-a dat binecuvântarea, împreună cu câteva scrisori de recomandare către Părintele Gherman care trăia pe țărmul Propontídei, rugându-l să-l însoțească pe Timotei și să-l întărească spre mucenicie.

Ajungând la Părintele Gherman, acesta i-a dat să poarte haine lumești și au mers amândoi în Kisánio. Acolo Timotei s-a înfățișat în fața judecătorului, spunându-i: „Creștin am fost și creștin vreau să mor”.

Judecătorul s-a înfuriat și, legându-l, l-a închis în temniță și a hotărât să-l omoare. A doua zi, însă, l-a trimis legat la Pașa din Adrianopolis, care l-a aruncat în temniță, punându-i picioarele în lemn.

La sfârșitul lunii octombrie, judecătorul din Adrianopolis a poruncit să fie adus înaintea lui, încercând să-l determine să nu se lepede de islam. Vâzându-i credința de neclintit, a poruncit să i se taie capul.

Călăii, după ce l-au prins și l-au legat, l-au dus la locul martiriului. Îngenunchind mucenicul, i s-a tăit capul, iar sfintele sale moaște au fost aruncate în râu.

La Mănăstirea Esfigménou se află o parte din hainele însângerate ale Noului Mucenic Timotei.

Sunday, April 7, 2019

Cel care nu se cunoaște pe sine nu-l cunoaște pe Dumnezeu ( Sfântul Nectarie din Aegina )

Cel care nu se cunoaște nici pe sine nu-l cunoaște nici pe Dumnezeu. Și cine nu-L cunoaște pe Dumnezeu, nu știe adevărul și natura lucrurilor în general ...

Cel care nu știe că el continuă să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu și se îndepărtează în permanență de El. Cel care nu cunoaște natura lucrurilor și ceea ce ei cu adevărat sunt în sine este lipsit de putere să le evalueze în funcție de valoarea lor și să facă deosebire între mijlocul și prețiosul, lipsit de valoare și valoros.

De aceea, o astfel de persoană se poartă în căutarea lucrurilor zadarnice și banale și nu este îngrijorată și indiferentă față de lucrurile care sunt veșnice și cele mai prețioase.

Sfântul Nectarie din Aegina

Tuesday, April 2, 2019

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )


Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin.

Friday, March 29, 2019

Nu vă stricați trupul cu fapte fără rușine și nu vă pângărați sufletul cu gânduri rele. ( Sfântul Maxim Mărturisitorul )

Nu vă stricați trupul cu fapte fără rușine și nu vă pângărați sufletul cu gânduri rele.
 Atunci pacea lui Dumnezeu va coborî peste voi, aducând cu ea dragoste.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Thursday, March 21, 2019

Când sufletul este tulburat ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


Când sufletul este tulburat, logica este neclară și nu vede clar.
Numai când sufletul este calm, luminează logica, pentru a vedea în mod clar cauza tuturor lucrurilor.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Saturday, March 16, 2019

Taria, vitalitatea, unui individ si a unui neam sta in puterea de creatie ( Parintele Atanasie Stefanescu )


Taria, vitalitatea, unui individ si a unui neam sta in puterea de creatie. Cu ea traieste si individul si neamul si tot prin ea supravietuieste. Dar nu oricum. Creatie in numele lui Dumnezeu si inspirata de Dumnezeu.

Parintele Atanasie Stefanescu

Monday, March 11, 2019

Este crucea lui, care ar trebui să-l ridice... ( Gheronda Efrem Filoteitul )

Știm că durerea este ceva personal, că va trebui să o rezolvi singur. 
Este crucea lui, care ar trebui să-L ridice, ca Mântuitorul lumii, Isus, a ridicat Crucea Lui, din pricina noastră.


Gheronda Efrem Filoteitul
 

Friday, March 8, 2019

Duhul Sfânt este în voi ( Părintele Arsenie Boca )

Dacă veți avea răbdare în dificultate, veți ști că Duhul Sfânt este în voi, dacă veți avea, de asemenea, puterea de a fi recunoscător în necazuri decât atunci când Duhul Sfânt strălucește prin voi.
 
Părintele Arsenie Boca

Thursday, February 28, 2019

Postul este o ordonanță a Bisericii ( Sfântul Nectarie din Egina )

Postul este o ordonanță a Bisericii, obligând creștinul să o respecte în anumite zile. În ceea ce privește postul, Salvatorul nostru ne învață: "Când te grăbești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu te înfățișezi oamenilor, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău, care ascunde în secret, va răsplăti te deschis. " 
Din ceea ce învață Mântuitorul, învățăm că postul este plăcut lui Dumnezeu și că cel care postește pentru înălțarea minții și a inimii lui față de Dumnezeu va fi răsplătit de Dumnezeu, care este cel mai liberalizator al darurilor divine , pentru devotamentul său.


Sfântul Nectarie din Egina

Tuesday, February 26, 2019

Doamne Numele Tau este Iubire... ( Sfantul Ioan de Kronstadt )

Doamne Numele Tau este Iubire: nu ma respinge din cauza pacatelor mele. 
Numele Tau este Putere: intareste-ma sa nu cad in rautate. 
Numele Tau este Pace: imblanzeste sufletul meu cel tulburat. 
Numele Tau este Mila: nu inceta sa ma ierti."
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Saturday, February 23, 2019

De ce cinstim Icoana Maicii Domnului ( Părintele Proclu )



Lucrarea mea de licenţă a fost ”Maica Domnului în teologia ortodoxă” şi în baza învăţăturilor dobândite, am căutat să le explic credincioşilor de fiecare dată de ce o cinstim ca Născătoare de Dumnezeu, de ce este Pururea Fecioară şi de ce cinstim Icoana Maicii Domnului. Dacă oamenii nu înţeleg răspunsurile la aceste trei întrebări, este posibil ca la prima ispită, atunci când cineva susţine o erezie legată de Maica Domnului, cel puţin să se clatine în credinţa lor ortodoxă, dacă nu, să şi-o piardă complet. Din experinţă presonală pot să vă spun că doar cunoaşterea adevărului m-a ajutat într-un astfel de moment să depăşesc disputa pe care o aveam cu o cunoştinţă, de religie creştin- protestantă pe această temă, altfel cine ştie, poate aş fi putut să mă clatin şi eu. Încă din primele secole de creştinism au fost mulţi, mai ales intelectuali care au căzut în ispită şi hulă împotriva sfinţeniei şi curăţiei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, multe dintre erezii (mai ales cea a lui Nestorie) stârnind mari dispute şi scandaluri, întinând dreapta credinţă. Sfântul Proclu Arhiepiscop al Constantinopolului a mărturisit că Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, zămislindu- se din Fecioara Maria, deci ea fiind cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Din preacuratul ei pântece Dumnezeirea s-a unit cu Pruncul zămislit de la Duhul Sfânt şi, chiar dacă a fost născut de Preasfânta Fecioară doar după cum era firea ei, adică omenească, cu toate acestea, încă de la naştere a fost Dumnezeu adevărat şi totodată om adevărat. Fecioara a primit de la Arhanghelul Domnului Vestea cea Bună şi mai apoi când a acceptat, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei. Deci iată de ce o numim pe Maica Domnului – Născătoare de Dumnezeu.

Apoi de ce o numim Pururea Fecioară, este pentru viaţa ei neîntinată, în deplină curăţie păstrată toată viaţa şi nu doar la zămislirea Pruncului Iisus, cum susţineau alţi eretici precum Helvidius, afirmând că Maria a intrat în viaţa conjugală alături de Iosif, de la care a avut chiar copii, aceştia fiind numiţi în Evanghelie fraţii şi surorile lui Hristos. Nu poate fi nimic mai fals în această afirmaţie, a-i considera fraţi şi surori după Mama Sa. Se ştia că atât Iacov cât şi ceilalţi fraţi şi surori erau fii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară, după care a rămas văduv. Mai mult decât atât, nu ar mai fi avut sens ca înainte de a-şi fi dat duhul pe Cruce, Mântuitorul să o încredinţeze pe Maica Sa celui mai iubit dintre ucenicii Săi, Ioan, câtă vreme ar fi avut cine să aibă grijă de ea. Iată fii lui Iosif nu au socotit că sunt datori de a avea grijă de mama vitregă.

Pentru cea de-a treia întrebare, de ce cinstim Icoana Maicii Domnului, răspunsul ar fi pentru că icoana reprezintă legătura duhovnicească dintre lumea veşnică şi cea vremelnică. Ea vine mai aproape de inima creştinilor, pentru că iubind- o pe Maica Domnului, ne dorim o imagine reprezentativă a ei, aşa cum ne dorim să vedem persoanele iubite, împinşi de o atragere şi evlavie, o iubire nestrămutată, dorind s-o întâlnim cât mai des în viaţa noastră, căreia să ne rugăm şi să-i mulţumim, de a avea un dialog firesc cu Ea. Apoi, pentru că există credinţa creştinilor ortodocşi că Maica Domnului le asculă rugăciunile şi mai mult decât atât, iată, săvârşeşte adevărate minuni, unele dintre ele, aşa cum spuneam, chiar spectaculoase, iar altele la un nivel mult mai subtil, de lăuntrică lucrare.
 
Părintele Proclu

Tuesday, February 19, 2019

Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. 
Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. 
Doar astfel sufletul iti este implinit.


Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Wednesday, February 13, 2019

Aici se castiga Raiul ( Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita )

Trebuie sa ne ostenim sa fim buni, caci ne ducem in vesnicie cu trasaturile noastre de caracter. Gandurile bune si dorintele bune ne dau binele inca de aici. Aici se castiga Raiul,aici trebuie sa biruim tot gandul rau- sa stapaneasca duhul peste materie, sa se inalte duhul mai presus de toate maruntisurile lumii acesteia. 
 
Staretul Tadei de la Manastirea Vitonita

Saturday, February 9, 2019

Dumnezeu este smerit ( Gheronda Efrem Filotheitul )

Dumnezeu, dragii mei, cu toată slava Sa, este smerit, iar noi, oamenii sărmani, plăsmuiţi din lut, ne înălţăm fruntea şi cerem dreptate, şi atunci cădem în nesocotinţă, care ne face să fim încontinuu vinovaţi în faţa smereniei lui Dumnezeu.

Gheronda Efrem Filotheitul

Monday, February 4, 2019

Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă.. ( Părintele Arsenie Boca )


Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.

Părintele Arsenie Boca

Thursday, January 31, 2019

Cu cât mai multă rugăciune ne unește cu Hristos, cu atât ne separă mai mult de diavol ... ( Gheronda Efrem Filoteitul )

Cu cât mai multă rugăciune ne unește cu Hristos, cu atât ne separă mai mult de diavol , și nu numai de diavol, ci și de spiritul lumii, care determină și susține pasiunile.

Gheronda Efrem Filoteitul

Sunday, January 27, 2019

Rugaciune de dimineata ( Părintele Arsenie Boca )


Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.

Tuesday, January 22, 2019

Marile nevoințe ale Cuviosului Iosif Isihastul ( Pr. Cristian Groza )

Plecând de la Chilia Bunei Vestiri, cei trei au căutat un loc cât mai retras şi cât mai propice nevoinţei tăcerii întru cunoştinţă. Astfel, au ales Schitul Sfântului Vasile. Acesta era format din numai 8 colibe, locuite de călugări isihaşti, care, spre deosebire de cei de la Buna Vestire, vieţuiau de parcă nu ar fi fost acolo, trăind la o oarecare depărtare unii de alţii. Pentru că nu au găsit chilii libere, au fost nevoiţi să îşi zidească singuri chilii, cu foarte multă greutate (datorită în primul rând lipsei apei). Mica lor biserică au închinat-o Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Au plecat de la Katounakia luând cu sine doar strictul necesar, câteva haine şi puţinele cărţi ce le aveau.


Bisericuța Înaintemergătorului Ioan de la Schitul Sfântului Vasilie, construită de Cuviosul Iosif Isihastul

Bătrânul Efrem a găsit aici odihnă, eliberat fiind de povara rucodeliei, însă, la scurt timp, din cauza vârstei, dar mai ales a condiţiilor precare de trai şi a vieţuirii aspre, a trecut la cele veşnice (+1929), împlinindu-se astfel proorocia făcută de Stareţul Daniil Katunakiotul. Şi tot lui dându-i ascultare, după moartea Stareţului Efrem, tânărul monah Iosif devine stareţ la vârsta de 32 de ani (neîmpliniţi), continuând astfel tradiţia athonită care spune că trebuie să îngropi stareţ, ca să ajungi stareţ, moştenind, pentru ascultarea şi smerenia arătată faţă de cei doi bătrâni monahi, harismele şi binecuvântarea acestora (mai ales pe cel al povăţuirii).


Chiliile Bisericuței Cinstitului Înaintemergător

Odată cu mutarea la Sfântul Vasile îl vor cunoaşte pe ieroschimonahul Daniil (+1929)[1] de la Chilia Sfântului Petru Atonitul (aproape de locul numit Ape Reci), aflată pe moşia Marii Lavre. Acesta a fost cel care le-a influenţat decisiv modul de vieţuire duhovnicească.

Ieroschimonahul Daniil era considerat de cei doi drept mai minunat decât toţi şi următor al Marelui Arsenie. Stareţul Iosif îl descria astfel: Iubitor de tăcere, izolat de toţi ceilalţi, slujitor permanent. Şaizeci de ani nu s-a gândit că poate lăsa măcar o zi Sfânta Slujbă. În timpul Postului Mare săvârşea în fiecare zi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. A trăit până în ultima zi în trezvie, săvârşindu-se fără să fi fost vreodată bolnav. Sfânta Liturghie săvârşită de el ţinea trei ore şi jumătate, uneori chiar patru ore, deoarece întârzia, afundat în priveghere, să spună ecfonisurile. Lacrimile sale erau atât de multe, încât uda pământul acolo unde stătea. De aceea nu voia ca vreun străin să fie de faţă când slujea Sfânta Liturghie, pentru a nu-i vedea lucrarea. Pe mine m-a primit după multe rugăminţi. De fiecare dată când mergeam, trebuia să merg pe jos în miez de noapte cam trei ore pentru a ajunge la ora începerii acelei cu adevărat înfricoşătoare şi dumnezeiești lucrări. Îmi spunea un cuvânt, două de învăţătură, ieşind din Sfântul Altar, apoi dispărea imediat şi nu se mai arăta toată ziua. Întreaga lui viaţă a avut rugăciunea minţii şi priveghere de toată noaptea. De la el am luat şi eu această rânduială şi am avut mare folos. Mânca numai câteva fărâmituri de pâine pe zi, de aceea era la Sfânta Liturghie ca un fulg. Şi până nu uda cu lacrimi locul unde slujea, nu încheia.

Din cauza izolării şi a programului său strict, mulţi îl considerau înşelat, dar a acceptat dorinţa celor doi de a fi primiţi la Sfânta Liturghie şi de a primi sfaturi legate de viaţa isihastă. Aceste sfaturi erau întotdeauna rare, scurte şi la obiect, fiindcă, aşa cum le reamintea adesea: Sfânta Singlitichia mărturisea că opaiţul luminează, dar are buzele arse.

Nu s-au folosit doar de prezenţa şi învăţăturile pline de har ale acestui binecuvântat nevoitor, ci au luat rânduiala de viaţă personală a acestuia (a privegherii de toată noaptea şi cea legată de hrana zilnică), pe care au transmis-o, la rândul lor, ucenicilor lor, şi, prin aceştia, la multe obşti monahale, atât din Sfântul Munte, cât şi în Grecia şi mai târziu în America.

Trebuie menţionat faptul că deşi tânărul pustnic trăia în ascultare de duhovnic (ieromonahul Daniil, n.n.), se ruga, plângea şi se nevoia, cu toate acestea războiul nu contenea. Intrase în etapa caracterizată drept cuptorul dumnezeieştii părăsiri (adică părăsirea de către harul Duhului Sfânt a nevoitorului pentru o anumită perioadă de timp, cu scop pedagogic). Este perioada cea mai greu de suportat, lucru dovedit şi de cuvintele Cuviosului Iosif: dacă este să aflaţi Harul şi apoi să-l pierdeţi, atunci mai bine să vă rugaţi nu pentru dobândirea Harului, ci a experienţei, fiindcă omul, de unul singur, nu poate să sufere părăsirea de către acesta.

Lupta aceasta a fost cu adevărat înfricoşătoare. Nu doar că era un război aproape continuu, dar acesta lua de multe ori aspectul unei lupte faţă către faţă, corp la corp: „În fiecare noapte cete întregi de demoni, cu ciomege, cu securi şi cu orice altceva ar fi putut provoca vătămare, m-au supus la torturi groaznice, opt ani la rând. Unul mă apucă de barba mea micuţă pe atunci, altul de păr, altul de picioare, de mâini – toate relele şi chinurile posibile. Toţi strigau ca ieşiţi din minţi: «Strângeţi-l de gât, omorâţi-l!».


Sfântul Antonie cel Mare bătut de demoni, Stefano di Giovanni (Sassetta), 1430-1432

Şi continuă, într-un alt loc, spunând că aceştia veneau cu săbii, topoare, securi, lopeţi. «Pe el cu toţii!», strigau. Ce păţeam… «Ajută-mă, Maica Domnului!», strigam. Prindeam pe unul dintre ei şi îi loveam cât puteam pe ceilalţi. Îmi rupeam mâinile de pereţi. Cuviosul reuşea să-i alunge cu desăvârşire numai cu numele lui Hristos şi al Maicii Domnului.


Sfântul Antonie cel Mare ciomăgit de draci, detaliu de icoană bizantină

Un lucru deosebit de important de subliniat este faptul că doar trecut prin focul ispitelor, Cuviosul Iosif cunoştea Harul lui Dumnezeu în chip simţit. De aceea, le spunea mai târziu ucenicilor săi: mai întâi beam întristarea cu butoiul şi abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu linguriţa.

Pentru a curma suferinţa provocată de diavoli prin lupta gândurilor şi a patimilor (în special cea a desfrânării, deşi nu cunoscuse niciodată pofta trupească), născocea tot felul de nevoinţe, pentru a reuşi să-şi strunească mintea şi a potoli pornirile trupeşti: nu dormeam culcat, ci în picioare, rezemat într-un colţ sau şezând pe scăunel. Mă băteam pe mine însumi de două-trei ori pe zi, oftând şi plângând, încât după astfel de chinuri, de lovituri pe care mi le administram în fiecare zi, mie însumi din cauza războiului trupului, de post aspru, priveghere şi alte nevoinţe, devenisem ca un cadavru. Acest fapt, oricât de înfricoşător ar suna, nu este un caz unic în scrierile ascetice. Patericele şi Scara Sfântului Ioan Sinaitul sunt pline de astfel de nevoinţe ascetice, prin care trupul, care este biserica Sfântului Duh, nu este pedepsit, ci este supus minţii stăpânitoare. Ascetismul ortodox nu este ucigător de trup, ci de patimi.

Trebuie subliniat faptul că, pe tot parcursul acestei perioade de mari lupte duhovniceşti, tânărul Iosif avea darul/harul rugăciunii neîncetate în inimă. Deci dobândirea rugăciunii nu presupune nepătimirea nevoitorului, ci constituie doar o armă în lupta cu „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 12, 31). Însăşi păstrarea rugăciunii curate şi neîncetate, precum şi sporirea în ea, presupune un efort deosebit: în timpul rugăciunii nu îngăduiam în nici un fel minţii să iasă din inimă. Curgea sudoarea de pe trupul meu ca din izvor.

Notă:

[1] Ucenicii Stareţului Iosif regretau lipsa detaliilor legate de acest minunat nevoitor, cu un rol atât de important (chiar decisiv) în modul de vieţuire al Cuviosului, cu toate că l-a cunoscut doar pentru o scurtă perioadă de timp, mai exact un an de zile (1928-1929).

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura

Friday, January 18, 2019

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )



Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin.

Saturday, January 12, 2019

Puterea lui Dumnezeu este eficientă atunci când o persoană cere ajutorul lui Dumnezeu.. ( Sfântul Ioan Maximovici )

Puterea lui Dumnezeu este eficientă atunci când o persoană cere ajutorul lui Dumnezeu, recunoscând propria lui slăbiciune și păcătoșenie. 
De aceea, umilința și lupta spre Dumnezeu sunt virtuțile fundamentale ale unui creștin.
 
Sfântul Ioan Maximovici

Tuesday, January 8, 2019

Masura iubirii lui Hristos este unica pentru fiecare. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Masura iubirii lui Hristos este unica pentru fiecare. Unicitatea persoanei umane irepetabile aduce cu sine, pentru cel pe care-l iubeste, unicitatea iubirii. Dar inima bogata a lui Hristos si a celor care s-au asemanat cu El poate sa iubesca intr-un fel unic pe fiecare om, care este chipul iubitului Hristos. Si iubirea acesta atrage Harul Duhului Sfant, care este o consecinta asupra celui ce iub. 
 
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Wednesday, January 2, 2019

Sufletul trebuie alimentat si hranit cu Cuvantul lui Dumnezeu ( Sfântul Serafim de Sarov )



Sufletul trebuie alimentat si hranit cu Cuvantul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui sa practicam lectura Noului Testament si a Psaltirii. Aceasta ar trebui facuta in picioare. Din aceasta lectura vine iluminarea mintii care este schimbata printr-o dumnezeiasca schimbare. Cel ce citeste Sfanta Scriptura primeste o caldura care in singuratate da nastere la lacrimi, prin care omul este incalzit iar si iar, umplut de daruri duhovnicesti, care dau o incantare mintii si inimii dincolo de orice inchipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: “Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.

Sfântul Serafim de Sarov