Sunday, September 15, 2019

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )

Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin. 
 
Gheronda Efrem Filoteitul 

Monday, September 9, 2019

Despre iertare ( Parintele Arsenie Boca )


Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greşelile, îngustimea vederilor, prejudecăţile, neştiinţa şi un lanţ cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanţul de pe noi şi iarăşi suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanţul nostru care ne chinuieşte, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanţul în care ţinem legaţi pe fraţii noştri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă.

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de aşa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, aşa: „Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greşiţilor noştri”, ceea ce e un blestem.

Deci, în această privinţă, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

Dacă iubirea e porunca ce rezumă Scriptura, sigur că numai ea e chemată să pună capăt: judecăţilor, răzbunărilor şi a tot războiul cel ucigaş dintre oameni. Porunca aceasta, nu aştepta să o împlinească alţii întâi; împlineşte-o tu întâi, şi după tine se vor lua mulţi. Dar trebuie să ştii, dragul meu, că-i vorba de-o iubire fără margini, o iubire care iartă toate, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricâte probe s-ar întâmpla s-ajungă.

Primul care a iubit aşa a fost Iisus; iar dintre oameni numai aceia în care trăieşte Iisus: purtătorii de Dumnezeu. Porunca iubirii era şi în Vechiul Testament; dar aceia împlineau mai bucuros legea talionului. Deci pentru că n-a fost împlinită de aceea a zis Iisus: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum Eu v-am iubit pe voi!” Iar El a împlinit-o între oameni ca nimeni altul. Iisus n-a avut de lepădat pe nimeni – nici pe Iuda, căruia i-a zis „prieten”, deşi venea cu sărutarea trădării. N-a lepădat nici pe călăii care-i băteau piroanele în mâini şi picioare şi-i îndesau spinii pe cap.

Deci dacă ţinem să rămânem creştini, trebuie să iubim pe toţi oamenii, ca Iisus, că numai aşa-i sigură şi e cu putinţă. „iertarea din inimă”, care, atunci, vine ca de la sine, uşor şi simplu, şi nici nu mai cade, chiar dacă ura ar răstigni-o pe toate crucile istoriei. – De altfel aceasta şi e suprema dragoste şi semnul divinităţii Sale.

Cu această iubire grăia Iisus către oameni.
 
 Parintele Arsenie Boca

Wednesday, September 4, 2019

Scopul tău e să găseşti pacea ta interioară ... ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Adevărata cunoaştere nu este intelectuală, ci spirituală. Mintea e ca radioul de la maşină care caută într-una posturi, dar nu se opreşte niciodată la unul anume. în final ajungi de unde ai plecat şi te miri pe unde ai umblat. Durerea nu e pentru că nu ştim ce să facem, ci pentru că ignorăm ce ştim.

Ca să putem merge înainte trebuie să acceptăm lumea în care trăim şi să nu lăsăm părţile ei mai urâte să ne afecteze liniştea sufletească. Unii oameni scot răutăţi din ei pentru că atâta pot, atâta ştiu, atât le îngăduie firea să se comporte...

E atât de greu să ne fie uşor... Eşti aşa cum eşti pentru că aşa vrei să fii. Dacă realmente ai vrea să fii diferit, ai fi deja în plin proces de schimbare! Problemele nu dispar atunci când pleci, ci atunci când îţi schimbi modul de a gândi. Mintea anxioasă vrea să ştie încotro se îndreaptă o situaţie înainte de a porni la drum. Dar bucuria înseamnă descoperire treptată. Straturi de mister. Faptul că nu acţionăm de teamă să nu greşim, ne poate afecta mai mult decât greşeala în sine. Principalul pericol în viaţă este că ne luăm prea multe precauţii. Dacă bebeluşii s-ar teme de greşeli, n-ar învăţa niciodată să meargă şi nici altceva. Copiii cad şi se ridică ori de câte ori este nevoie pentru a învăţa să meargă. De crezi că poţi sau de crezi că nu poţi, oricum ai dreptate.
Deseori se întâmplă să ne dorim să trăim o altă viaţă decât cea pe care o avem, cea care ne-am asumat-o sau am lăsat pe alţii să preia controlul asupra ei. Viaţa ne provoacă să trecem prin propriile experienţe şi să ne croim propria istorie, iar când nu acţionăm în direcţia visurilor noastre, începem să resimţim „povara vieţii". Nu lăsa responsabilitatea vieţii tale în mâinile altcuiva.

Uneori, suntem tentaţi să facem acest lucru, dar este mai simplu să accepţi că tu eşti responsabil pentru viaţa ta, atunci realizezi farmecul „muncii" tale. Lasă trecutul în urmă!

Oricât de greu ţi se pare, învaţă lecţia, trăieşte emoţiile pe care le simţi, nu le diminua importanţa pentru că astfel vor apărea în alte forme şi se vor manifesta din nou în viaţa ta. Nu rămâne prea mult timp acolo în trecut.

Niciodată nu vei putea mulţumi pe toată lumea. Se vor găsi oameni care mereu vor încerca să-ţi arate defectele, deşi ştii că ai multe calităţi. Nu te descuraja! Problema e în interiorul lor. Ei se frământă şi nu pot dormi nopţile. Scopul tău e să găseşti pacea ta interioară. Şi astfel Dumnezeu va merge înaintea ta şi îţi va da crengile la o parte din drumul vieţii.

Contează ziua de astăzi şi cum alegi să o trăieşti! Curaj, suflet frumos!
 
Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Thursday, August 29, 2019

Cum va judeca Dumnezeu universul? ( Părintele Ambrozie Iurasov )


Toţi oamenii până la unul vor învia în trup - şi morţi şi viii. Sufletele se vor uni cu trupurile, vor fi luate în văzduh iar pământul va arde. În univers va apărea semnul Crucii Domnului. Acest semn va fi mai strălucitor ca soarele. Drepţii se vor lumina, iar păcătoşii vor deveni negri. Îngerii vor cânta “Iată Mirele vine !” la miezul nopţii (Matei 25, 6).

Hristos va fi pe tron împreună cu Apostolii şi cu mulţime mare de îngeri şi va judeca universul. Pe cei drepţi Domnul îi va trimite spre viaţa şi fericirea veşnică iar pe păcătoşi îi va osândi să se chinuiască veşnic. Cu acestea va fi încheiată istoria vieţii pe pământ.

Sunday, August 25, 2019

Istoria Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sfânta Scriptură ne spune că după ce Sfântul Ioan Botezătorul a fost decapitat, Irodiada a interzis înmormântarea trupului proorocului împreună cu capul său, de frică să nu învieze.

Ucenicii sfântului au luat în taină trupul învăţătorului lor şi l-au îngropat. Soţia lui slujitorului lui Irod a ştiut unde Irodiada a îngropat capul sfântului, şi a decis să-l reîngropape pe Muntele Măslinilor, pe o proprietate a lui Irod.

Când lumea a auzit şi a văzut minunile Mântuitorului Iisus Hristos, Irod a venit la Irodiada ca să vadă dacă într-adevăr Capul Sfântului Ioan mai este acolo unde l-a îngropat. Când a văzut că nu mai e acolo, a început să creadă că Iisus Hristos este Ioan Botezătorul înviat. Evanghelia mărturiseşte acestă credinţă a sa: “Acesta este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul. El a înviat din morţi, şi de aceea puterile lucrează prin el” (Matei 14:2).

Ierusalim. Prima aflare a Capului Sfântului Ioan

Mulţi ani după aceasta, în timpul împărăţiei celui întocmai cu Apostolii Împăratul sfânt Constantin cel Mare, mama sa, Sfânta Elena a început să restaureze sfintele locuri de la Ierusalim. Mulţi pelerini s-au perindat pe la aceste locuri sfinte, printre ei aflându-se şi doi călugări din Răsărit, care voiau să venereze Sfânta Cruce şi Sfântul Mormânt al Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat în vedenie acestor doi şi i-a încredinţat să caute şi să găsească Capul său. După ce au găsit Capul sfântului, s-au hotărât să se întoarcă în oraşul lor natal. Totuşi voia lui Dumnezeu era alta. Pe drum s-au întâlnit cu un olar din oraşul sirian Emesa (astăzi Homs), a cărui sărăcie l-a determinat să-şi caute de lucru în ţara vecină. Mergând împreună cu acesta pe drum, călugării din lene sau din altă pricină l-au pus să ducă sacul cu Capul Sfântului Ioan. În timp ce ducea sacul, acestuia i s-a arătat Sfântul Ioan şi i-a spus să-i lase pe călugării leneşi şi să fugă de ei împreună cu sacul.

Pentru această pricină, Dumnezeu a binecuvântat casa olarului cu multe bunătăţi. Olarul a trăit întreaga viaţă cinstind capul sfântului şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale. După moartea sa, a dat relicva preţioasă surorii lui, poruncinsu-i să ducă o viaţă plină de frică de Dumnezeu.

Sfântul a fost astfel trecut de la o persoană la alta, şi a ajuns în mâinile Ieromonahului Eustatie, care era eretic arian. Toţi bolnavii care veneau la el primeau vindecare, neştiind că nu datorită pietăţii false a lui Eustatie, ci datorită harului ce izvora din Capul Sfântului erau vindecaţi. Curând Eustatie a fost demascat şi alungat din Emesa, însă în locul unde el a trăit, s-a zidit o mănăstire unde a fost îngropat Capul Sfântului.

Emesa şi Constantinopol. Cea de-a doua şi cea de-a treia aflare a Capului Sfântului

După mulţi ani, Capul Sfântului Ioan a fost descoperit a doua oară. Ştim despre aceasta din descrierea Arhimandritului Marcellus de la Mănăstirea din Emesa, şi din viaţa Sfintei Matrona(†492, sărbătorită în 9 noiembrie), scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul. Conform primei descireri, Capul a fost descoperit în 18 februarie 452. O săptămână mai târziu, Episcopul Uranius de Emesa a instituit venerarea sa, şi în 26 februarie a fost mutat în nou zidita Biserică închinată Sfântului Ioan. Evenimentele acestea sunt commemorate în 24 februarie, împreună cu comemorarea primei aflări a Capului sfântului.

După câtăva vreme, capul Sfântului Ioan a fost mutat la Constantinopol, unde se afla pe vremea iconoclaştilor. Credincioşi pioşi au luat în taină Capul sfântului şi l-au ascuns la Comana (în Abhazia) oraşul morţii în exil (407) a Marelui Ioan Hrisostom, de frica distrugătorilor de icoane şi moaşte. După Sinodul Ecumenic din 787 care a restabilit venerarea icoanelor, Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost readus la Constantinopol în jurul anului 850. Biserica sărbătoreşte acest eveniment în 25 mai, ca a treia aflare a Capului Sfântului Ioan.

Cea de-a patra Cruciadă şi mutarea în Occident

De obicei, istoria ortodoxă a aflării Capului Sf. Ioan se termină cu cea de-a treia aflare. Aceasta deoarece istoria mai târzie este unită cu vestul catolic. Dacă privim la Vieţile Sfinţilor în Mineiul Sf. Dimitrie al Rostovului, vedem un citat scris foarte mic. Acest citat spune că după 850, o parte din Capul Sfântului a fost dusă la Mănăstirea Prodromou din Petra, o altă parte la Mănăstirea Studion. Partea de sus a capului a fost trimisă acolo de pelerinul Antonie în 1200. În 1204, atunci când cruciaţii au prădat şi distrus Constantinopolul, moaştele au fost duse la Amiens în nordul Franţei, o parte mai mică a rămas la Mănăstirea Dionisiou din Sfântul Munte Athos.

Preotul Wallon de Sarton din Picquigny a găsit într-una dintre cuferele cu obiecte furate din Constantinopol Capul Sfântului Ioan, aşa cum arată şi inscripţia de pe platoul unde se găseşte. Pe obrazul sfântului se află o zgârietură, care confirmă istoria Fericitului Ieronim, care spune că într-o clipă de mânie, Irodiada a lovit cu cuţitul obrazul Sfântului decapitat.

Moaştele se află până astăzi în nordul Franţei, la Amiens, unde există un loc de pelerinaj pentru toţi creştinii. Printre cei care au venit aici să venereze moaştele Înaintemergătorului, se află şi Regele Franţei, Ludovic al IX-lea cel Sfânt, precum şi alţi suverani: Filip al III-lea cel Viteaz, Charles al VI-lea şi al VII-lea.

În 1604, Papa Clement al VIII-lea a dorit să împodobească Biserica Înaintemergătorului din Lateran (San Giovanni in Laterano), a cerut şi a primit o mică bucată din Capul sfântului.

Odată cu revoluţia franceză din 1789, toate moaştele au fost confiscate, materialul preţios a fost scos şi s-a ordonat aruncarea moaştelor. Totuşi ordinul nu a fost respectat. Primarul cetăţii, Louis-Alexandre Lescouve, cu ameninţarea morţii a ascuns relicvariul în casa sa. Mai târziu, el a dat moaştele sfinte Stareţului Lejeune, iar de aici s-au întors la Catedrala din Amiens, în 1816, unde au rămas până astăzi.

Capul Sfântului Ioan examinat de oameni de ştiinţă

La sfârşitul secolului al XIX-lea, istorici şi oameni de ştiinţă au examinat atent moaştele din Franţa, cu participarea autorităţilor bisericeşti şi au afirmat că există multe moaşte false în biserici. Aşa că veneraţia sfintelor moaşte a început să scadă.

În 1958, stareţul Catedralei din Amiens a raportat că la Verdun există şi mandibula Sfântului Ioan, şi a dorit să reunească cu maxilarul şi restul capului. O comisie de medici, fizicieni şi istorici au examinat atent cele două moaşte, pentru mai multe luni. Printre concluziile la care au ajuns, se află următoarele:

- Există diferenţe anatomice evidente între cele două ceea ce dovedeşte că aparţin la două persoane diferite

- Relicvele de la Verdun datează din perioada medieval, însă cele de la Amiens sunt foarte vechi. Examinarea cu Carbon 14 le plasează în perioada 500 B.C-1000 A.D.

- Vârsta nu a putut fi obţinută datorită absenţei dinţilor Dar bazat pe faptul că găurile alveolare sunt pe deplin dezvoltate şi încă nu sunt degradate, se presupune că sunt ale unui bărbat de 25-40 de ani.

- Tipul feţei este caucazoid, deci nu negroid sau monoloid. Orificiile oculare arată că aparţine genului mediteranean.

Antologie realizată de Pr. Maxim Massalitin

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.pravoslavie.ru
 https://doxologia.ro

Monday, August 19, 2019

Nouă zile de Doamna noastră


Biserica comemorează pe 23 august spectacolul Adormirii Maicii Domnului. Este o mare sărbătoare cunoscută de toată lumea drept cele nouă zile ale Maicii Domnului.
Termenul de „apostazie” în tradiția bisericii înseamnă finalizarea unei mari sărbători creștine, care a început în urmă cu opt zile. Este un obicei adoptat de evrei către creștini.
În fiecare an, pe 23 august, se sărbătorește Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în a noua zi a Maicii Domnului, iar Biserica închide cu aceeași ocazie festivă Adormirea și Liturghia Maicii Domnului, care se sărbătorește la 15 august.
Multe biserici, capele și mănăstiri sacre din întreaga țară sunt cinstite mâine cu mare splendoare și devotament față de cele nouă nume ale Maicii Domnului. Unele dintre ele sunt Doamna noastră de Maliki, Charos, Doamna noastră de Enyriametissa, Doamna Grava din Patmos, Flambouriani, Doamna noastră de Eleusa în Castelul Kythnos, din Pandanassa în Arkou (Lipsi), Faneromena în Sana iar în Samos, Karpathos, Symi și în fiecare județ din țară, harul ei este onorat.
Maria, Marios, Panayiotis, Panayiotas și Despina, de asemenea, sărbătoresc această zi în unele părți ale Greciei. Oamenii dau un alt ton sărbătorii și o numesc „Nouă a Fecioarei Maria”.
El se gândește la el ca la o amintire a Maicii Domnului, la fel cum face și cu propriul său popor.

Tuesday, August 13, 2019

Adormirea Maicii Domnului


Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ.

Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare".

Thursday, August 8, 2019

Calea mântuirii noastre este plină de spini ( Gheronda Efrem Filotheitul )

Calea mântuirii noastre este plină de spini și ne întristăm și mâhnim, dar vor veni răbdarea și ceasul binecuvântat, în care durerile și sângele ne vor scrie numele în cartea vieții! 
Atunci îl vom binecuvânta pe Dumnezeu, care în înțelepciunea Sa infinită a găsit durerea și întristarea ca mijloc de mântuire mare.



Gheronda Efrem Filotheitul

Tuesday, July 30, 2019

Dumnezeul care stăpânește totul ( Sfântul Paisios Muntele Athos )

Mai presus de toate și mai presus de toate este Dumnezeu, care stăpânește totul.

Sfântul Paisios Muntele Athos

Wednesday, July 24, 2019

E greşit să sperăm că persoanele din jur se vor schimba în bine, chiar atunci când nu există niciun indiciu că s-ar putea întâmpla acest lucru? ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )


E greşit să sperăm că persoanele din jur se vor schimba în bine, chiar atunci când nu există niciun indiciu că s-ar putea întâmpla acest lucru? Cum le-am putea ajuta mai mult?

Ca să schimbi ceva în jur, primul pas este să fii tu un exemplu. Nu promite când ești fericit, nu răspunde când ești nervos, nu decide când ești trist! Nu încerca să schimbi oamenii. Doar iubește-i. Iubirea este cea care ne schimbă!

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Saturday, July 20, 2019

Sfântul Pantelimon ( Sinaxar 27 Iulie )


Sinaxar 27 Iulie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.

PantelimonSfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui calitatea inalta a sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.

Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate. Apoi, fie scufundat in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.
De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Monday, July 8, 2019

Deschide-ţi inima cu simplitate ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


"Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru. Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puţine, dar cu miez. Să iubeşti osteneala trupului şi oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul şi sufletul deopotrivă. .. Tăcerea să-ţi fie tainică, adânc în inimă. Nu-ţi vădi tăcerea să o priceapă toţi. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toţi."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Saturday, June 29, 2019

"Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ".. ( Maicii Gavrilia )



Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem, "Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ"

Maicii Gavrilia

Tuesday, June 18, 2019

Rugaciune de dimineata ( Parintele Arsenie Boca )

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric. Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipind in desert zilele noastre, umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cel ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi si pune foc temnitei, aprinde dragostea in inimile noastre, arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant. Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cel ce vii in taina, ai mila de noi, caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci lumineaza lumina Ta peste noi, ca sa vedem lumina prin ochii Tai, sa traim in veci prin viata Ta. Lumina si Bucuria noastra, slava Tie! Amin.


(primita de la Gheorghe Moraru si Maica Eftimia Ciungan, manastirea Hurezu)

Saturday, June 15, 2019

Dumnezeu este iubire. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Dumnezeu este iubire. El nu este un spectator simplu în viața noastră. El oferă și îi îngrijorează ca Tatăl că este El, dar El ne respectă și libertatea. El nu ne presează. Ar trebui să avem speranța în providența lui Dumnezeu și, deoarece credem că Dumnezeu ne supraveghează, ar trebui să luăm curaj și să ne aruncăm în dragostea Lui și atunci Îl vom vedea mereu lângă noi. Nu ne vom teme că vom face un pas fals .

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Sunday, June 9, 2019

Cu cât mai multă rugăciune ne unește cu Hristos, cu atât ne separă mai mult de diavol... ( Gheronda Efrem Filoteitul )

Cu cât mai multă rugăciune ne unește cu Hristos, cu atât ne separă mai mult de diavol, și nu numai de diavol, ci și de spiritul lumii, care determină și susține pasiunile.


Gheronda Efrem Filoteitul

Sunday, June 2, 2019

Doamne, Iartă-mă pe mine... ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Doamne, mângâie inima mea! Odihnește-o și fă-i bine cu apele dragostei Tale. Caută cu bunătate spre toată alcătuirea firii mele și povățuiește sufletul meu, căci el în mâinile Tale este. Iartă-mă pe mine cel mândru, lacom, fățarnic, desfrânat, leneș, neiertător, nemilostiv, bârfitor, mincinos, viclean, neputincios, căci viața mea am petrecut-o în păcate care depășesc mulțimea nisipului mării. Știu că am murdărit haina sufletului meu pe care mi-ai dat-o și Te-am întristat cu căderile mele. Doamne, Te rog, vindecă rănile sufletului meu!


Ajută-mă să iert celor celor ce-mi greșesc, cu voie sau fără de voie, iar celor ce mă iubesc răsplătește-le cu darurile tale cele bogate. Pe toți cei ce mi-au cerut să mă rog pentru dânșii și pentru toți cei ce nu mai au pe nimeni să se roage pentru ei, Milostive, miluiește-i cu iubire de oameni. Tu ești un Părinte Preabun, Răbdător, Iubitor și privești cu multă dragoste spre noi, copiii Tăi.

Doamne, pe Tine Te iubim, în Tine credem, Ție ne rugăm, spre Tine nădăjduim și Ție îți mulțumim pentru toate pe care le știm și nu le știm. Miluiește-ne pe noi, Doamne Dumnezeule, după mare mila Ta și ne așează în Împărăția Ta cea cerească. Amin.

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Friday, May 31, 2019

Cel care nu se cunoaște pe sine nici nu-l cunoaște pe Dumnezeu. ( Sfântul Nectarie din Egina )

Cel care nu se cunoaște pe sine nici nu-l cunoaște pe Dumnezeu. Iar cel care nu-L cunoaște pe Dumnezeu nu cunoaște adevărul și natura lucrurilor în general ...
 Cel care nu se cunoaște că se sinucide continuu împotriva lui Dumnezeu și că se îndepărtează continuu de El. 
Cel care nu cunoaște natura lucrurilor și ceea ce ei cu adevărat sunt în sine este lipsit de putere să le evalueze în funcție de valoarea lor și să facă deosebire între mijlocul și prețiosul, lipsit de valoare și valoros. 
De aceea, o astfel de persoană se poartă în căutarea lucrurilor zadarnice și banale și nu este îngrijorată și indiferentă față de lucrurile care sunt veșnice și cele mai prețioase.


Sfântul Nectarie din Egina

Saturday, May 25, 2019

Lumea a fost creata de un Dumnezeu bun ( Parintele Arsenie Papacioc )


Porunca cea noua si cea mare, iubirea totala, nu are nici inceput nici sfarsit. Lumea a fost creata de un Dumnezeu bun. 
Fortele dragostei care slasluiesc in noi ne vin de la El. Daca nu va infricosati de chinurile nesfarsite ale iadului, temeti-va si schimbati-va viata pentru marea iubire a lui Dumnezeu.
 Ne iubeste prea mult ca sa I ne impotrivim.
 
Parintele Arsenie Papacioc

Saturday, May 18, 2019

Continuă să se roage cu gura până când harul divin vă va lumina să vă rugați și cu inima voastră. ( Părintele Efrem Filotheitul )

Fratele meu, continuă să se roage cu gura până când harul divin vă va lumina să vă rugați și cu inima voastră. Atunci o sărbătoare și o sărbătoare vor avea loc în mijlocul vostru într-un mod minunat și nu vă mai veți ruga cu gura, ci cu atenția care funcționează în inimă.


Părintele Efrem Filotheitul

Monday, May 13, 2019

Sufletul nostru este asemenea unui instrument muzical ( Sfantul Ioan de Kronstadt )

Sufletul nostru este asemenea unui instrument muzical:
 el va scoate sunete potrivite cu felul in care il acordezi- armonioase sau dezarmonice, duhovnicesti sau trupesti, dumnezeiesti sau dracesti. 
Asadar, acordeaza-ti instrumentul in chip sfant, dupa Dumnezeu, ca el sa scoata sunete si rasunete duhovnicesti, dumnezeiesti, sfinte: iar cea care acordeaza astfel sufletul este Biserica.
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Thursday, May 9, 2019

În orice etapă s-ar putea să nu fiți descurajați. . . ( Părintele Ilie Cleopa )

În orice stadiu, poate să nu fiți descurajați, rugați-vă chiar dacă vă simțiți constrânși și Domnul vă va vizita cu mila Lui: "Lăsați-vă să vă fie potrivit credinței voastre" [Mat. 09:29].

Părintele Ilie Cleopa

Friday, May 3, 2019

Nu bogat și nici sărac. ( Sfântul Vasile cel Mare )

Dacă fiecare om ar lua doar ceea ce era suficient pentru nevoile lui, lăsând restul celor care nu aveau nevoie, nu ar exista nici un bogat și nici un sărac.
 
Sfântul Vasile cel Mare

Friday, April 26, 2019

Trupul lui Hristos cel înviat din morţi este atotputernic


Trupul lui Hristos cel înviat din morţi este atotputernic, lucrător de nemurire pentru întreaga umanitate, străbate spaţiul şi timpul, pătrunde prin uşile încuiate ale materiei şi se înalţă la cerurile slavei lui Dumnezeu. Se frânge pe masa de la Emaus şi se face nevăzut, se lasă pipăit de Toma, străpunge cerurile în uimirea Heruvimilor, se odihneşte în Potir spre viaţă veşnică, atinge umanitatea fiind de neatins, este infinitezimal, subatomic Cel ce are cerul ca tron, iar pământul este aşternutul picioarelor Lui, e prezent întreg în fiecare picătură de Euharistie şi în toate Liturghiile istoriei, prezidează soborul liturgic al raiului, şterge toată lacrima de pe toată faţa, acoperă fiecare mugur de floare de vântul rece de la miazănoapte. Trece prin piatra mormântului şi o face altar al iubirii, străluminează toate marginile lumii şi orbeşte pe străjeri, pătrunde în toate casele fiind în cer, luminează arzând fără a mistui şi cuprinde incadescent materia de plasma iubirii Duhului Sfânt.

Străpunge întunericul cu mâinile străpunse de piroane, înfinge suliţa în inima morţii Cel însuliţat, atârnă pământul de cer Cel spânzurat pe Lemn, „Cel ce a spânzurat pământul pe ape”, leagă istoria de veşnicie Cel legat de Cruce, răneşte de moarte iadul Cel rănit de spinii urii şi al celorlalte păcate, care sunt uciderea sinelui, a celuilalt şi a lui Dumnezeu în inima omului. Hristos transformă euharistic miezul nopţii în Liturghie, natura întunecată în miezonoptică a luminii şi slavei lui Dumnezeu, frigul nopţii în păşune răcoroasă a raiului. Consumă inimile fără a le transforma în cenuşă, ci în lumină, arde dăruind veşnicia.
 
Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati

Monday, April 22, 2019

Săptămâna cea mare: o explicație

Postul Mare și Săptămâna Mare sunt două posturi separate și două sărbători separate. Postul Mare se încheie vineri, în cea de-a cincea săptămână (cu o zi înainte de sâmbăta lui Lazăr). Săptămâna Mare începe imediat după aceea. Să explorăm semnificația fiecăruia dintre zilele solemne ale Săptămânii Pasiunii.

Lazăr sâmbătă: Lazăr Sâmbătă este ziua care începe săptămâna cea mare. Aceasta comemorează ridicarea prietenului Domnului nostru Lazăr, care se afla în mormânt timp de patru zile. Acest act a confirmat învierea universală din morți pe care noi toți o vom trăi la a doua venire a Domnului nostru. Această miracol a dus mulți la credință, dar a dus și la decizia preotului și a fariseilor de a ucide pe Isus (Ioan 11: 47-57).

Duminica duminicii (Intrarea Domnului nostru în Ierusalim): Domnul nostru intră în Ierusalim și este proclamat împărat - dar într-un sens pământesc, așa cum mulți oameni ai timpului lui au căutat un Mesia politic. Domnul nostru este Rege, desigur, dar de un alt tip - regele veșnic profețit de Zaharia Profetul. Folosim palmieri în această zi pentru a arăta că și noi acceptăm pe Isus ca adevăratul Rege și Mesia al evreilor, pe care suntem dispuși să-l urmăm - chiar și pe cruce.

Lunea sfântă, marți și miercuri: Primul lucru care trebuie spus despre aceste servicii și cele mai multe dintre celelalte servicii din Săptămâna Sfântă este că ele sunt "cântate" în așteptare. Fiecare serviciu este rotit înainte de douăsprezece ore. De aceea, serviciul de seară este, de fapt, slujba dimineții următoare, în timp ce slujbele de dimineață ale Sfântului Joi și Sâmbătă Sfântă sunt de fapt slujbele serii următoare.

Înțelegând asta, să ne întoarcem la Serviciile din Lunea Sfântă, marți și miercuri (sărbătorită duminica Floriilor, luni și marți seara). Serviciile din aceste zile sunt cunoscute sub numele de Mirele sau Serviciile Nymphios Orthros. La prima slujbă de seara de duminică, Preotul poartă în icoana lui Cristos Mirele în procesiune și cântăm "Imnul Mirelui". Noi privim pe Hristos ca Mirele Bisericii, purtând semnele suferinței Sale, pregătindu-ne încă o sărbătoare de căsătorie pentru noi în Împărăția lui Dumnezeu.

Fiecare dintre aceste servicii Bridegroom Orthros are o temă specială. În Lunea Sfântă, este comemorat binecuvântatul Iosif, fiul lui Iacob, patriarhul. Iosif este adesea văzut ca un tip al lui Hristos. Iosif a fost trădat de frații săi, aruncat într-o groapă și vândut în sclavie de ei. În același fel, Domnul nostru a fost respins, a fost trădat de propriile Sale și vândut în sclavia morții. Evanghelia care citește ziua este despre smochinul gol, pe care Hristos la blestemat și uscat pentru că nu avea nici un rod. Smochinul este o parabolă a celor care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, dar care nu suportă rodul ascultării. Inițial, dispariția smochinului a fost o mărturie împotriva acelor evrei care au respins Cuvântul lui Dumnezeu și Mesia Lui. Cu toate acestea, este, de asemenea, un avertisment pentru toți oamenii, în orice moment, despre importanța nu numai a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, ci și a pune în acțiune.

Parabola celor zece fecioare este citită în Marțea Sfântă. Ea povestește despre cele cinci fecioare care și-au umplut lămpile, pregătindu-se să primească mirele, în timp ce celelalte cinci lăsau lămpile să iasă și, prin urmare, au fost închise din sărbătoarea căsătoriei. Această parabolă este un avertisment că trebuie să fim întotdeauna pregătiți să primim Domnul nostru când vine din nou. Tema zilei este întărită de imnul expostelarionului pe care îl cântăm: "Văd Camera Îmbrăcămintei împodobită, Mântuitorul Meu, dar nu am îmbrăcăminte de nuntă pe care să le pot intra. Dăruitor de Lumină, luminează îmbrăcămintea sufletului meu și salvează pe mine." Tema Sfintei Miercuri este pocăința și iertarea. Ne amintim de femeia păcătoasă care a uns pe Domnul nostru în așteptarea morții Sale. Pocăința și iubirea lui Hristos este tema minunatului "Imn al lui Kassiane" care este scandat în această seară, amintindu-ne încă o dată, înainte de "este prea târziu", că și noi putem fi iertate dacă ne pocăim.

Sfânta Uncie: Misterul sau sacramentul Sfintei Uniuni este sărbătorită în seara miercuri. De fapt, acest serviciu poate fi sărbătorit în orice moment al anului, mai ales când cineva este bolnav. Cu toate acestea, datorită nevoii noastre de iertare și vindecare spirituală, oferim acest serviciu în timpul Săptămânii Sfinte, pentru eliberarea păcatelor noastre. Ar trebui să ne pregătim pentru acest serviciu într-un mod de rugăciune, așa cum facem pentru Sfânta Împărtășanie.

Joia Mare și Joi: În Joia Mare, ne întoarcem la ultimele evenimente ale Domnului nostru și ale Patimilor Sale. Joi dimineața începe cu o Divină Liturghie vesperală care comemorează Cina Mistică. Așa cum am menționat mai devreme, acesta este, de fapt, slujba de seară, joi seara, sarbatorită dimineața în așteptare. Toată lumea care este capabilă ar trebui să facă un efort pentru a primi Sfânta Împărtășanie la acest serviciu, așa cum a fost la Cina Mistică, că Domnul nostru a instituit Sfânta Euharistie. La această Liturghie, un al doilea Gospodar este consacrat și ținut în Tabernacol. Din acest Gazdă, Sfânta Împărtășanie este distribuită închisorilor și bolnavilor pe parcursul întregului an.



Joia Mare și Joi: În Joia Mare, ne întoarcem la ultimele evenimente ale Domnului nostru și ale Patimilor Sale. Joi dimineața începe cu o Divină Liturghie vesperală care comemorează Cina Mistică. Așa cum am menționat mai devreme, acesta este, de fapt, slujba de seară, joi seara, sarbatorită dimineața în așteptare. Toată lumea care este capabilă ar trebui să facă un efort pentru a primi Sfânta Împărtășanie la acest serviciu, așa cum a fost la Cina Mistică, că Domnul nostru a instituit Sfânta Euharistie. La această Liturghie, un al doilea Gospodar este consacrat și ținut în Tabernacol. Din acest Gazdă, Sfânta Împărtășanie este distribuită închisorilor și bolnavilor pe parcursul întregului an.

Joi seara începe de fapt slujba Marelui și Sfântului Vineri. Slujirea celor douăsprezece evanghelii pasiunii comemorează timpul solemn al răstignirii Domnului nostru. După citirea celei de-a cincea Evanghelii, crucea sfântă este purtată în jurul bisericii în procesiune, iar trupul lui Hristos este atașat de cruce în centrul bisericii.

Vinerea Mare și Sfântă: Este o zi de fast strictă. Cât de puțin posibil ar trebui să fie mâncat în această zi. Este singura zi a întregului an că nici o Liturghie de orice fel nu poate fi sărbătorită. Dimineața, sărbătorim orele regale. Aceste ore solemne sunt observate pe măsură ce citim diferitele conturi și imnuri referitoare la răstignire. În după-amiaza aceea, sărbătorim slujba Vesperă a preluării trupului lui Cristos de pe cruce. În timpul lecturii Evangheliei, trupul Domnului nostru este scos de pe cruce și înfășurat într-o foaie nouă de lenjerie albă. Acest act comemorează înlăturarea trupului lui Hristos de la cruce de către Iosif din Arimatea (Ioan 19: 38-42). Mai târziu în serviciu, epitafiosul sau foaia de înfășurare, cu corpul lui Hristos pe el, este purtat în procesiune și plasat în mormântul recent decorat. Seara, serviciul Lamentations Orthros este cântat. Acest serviciu începe într-o manieră solemnă, dar până la sfârșitul serviciului anticipăm deja Învierea Domnului nostru. Amintiți-vă din nou, că Orthros seara Vineri este de fapt primul serviciu din Sâmbăta Sfântă, ziua în care comemorăm corpul Domnului nostru care se odihnește în mormânt, în timp ce sufletul Său curat coboară în Hades pentru a elibera pe credincioșii Vechiului Legământ.

Sărbătoarea Mare și Sambata: această zi este o zi de speranță și de așteptare. Dimineața, sărbătorim o Liturghie vesperală care comemorează victoria lui Hristos asupra morții. Luminile veșnice sunt purtate așa cum anticipăm învierea lui Hristos. Laurel frunze sunt împrăștiate în întreaga biserică în timpul serviciului, deoarece în lumea antică frunze de laur au fost un semn de victorie. Pe măsură ce frunzele sunt împrăștiate, corul cântă: "Ridică-te, Dumnezeule, și judeca pământul, căci Tatăl este al tuturor neamurilor." Povestea Vechiului Testament a lui Iona în burta balenei este citită la această slujbă, deoarece Iona este văzută în Biserică ca un tip al lui Hristos. Așa cum Iona a rămas trei zile în burta marelui pește și apoi a fost depozitat în siguranță înapoi pe pământ, Domnul nostru a rămas trei zile în mormânt înainte de Învierea Lui glorioasă. Sfânta Liturghie Vesperală din Sâmbăta Sfântă încheie slujbele Săptămânii Sfinte și ne aduce în ajunul Sfântului Mare și Sfânt.

Monday, April 15, 2019

Opt puncte pentru creșterea noastră spirituală: Sfântul Paisie Aghioritul

Următoarele sunt sfaturile pe care bătrânul Paisios le-a dat-o creșterii spirituale după ce i sa cerut binecuvântarea de către un vizitator:

1. Trebuie să aveți grijă de purificarea sufletului dvs. în fiecare zi.

2. Trebuie să dobândiți dreptate divină și nu logică, pentru că numai atunci harul lui Hristos va veni la voi.

3. Înainte de a face ceva, gândiți-vă dacă Hristos vrea să faceți asta; , acționează în consecință.

4. Trebuie să practici perfect ascultarea, ca să poți vorbi mai târziu cu ceilalți despre virtutea supunerii.

5. "Nu" pe care le spui oamenilor trebuie să fie "nu", iar "da" trebuie să fie "da". Nu vă prefaceți, ci spuneți ce credeți, chiar dacă ar doare cealaltă persoană; spune-le într-o manieră bună, cu toate acestea, și să dea, de asemenea, unele explicații.

6. Trebuie să aveți și să mențineți această demnitate spirituală; Fiți atenți întotdeauna la ceea ce vă place pe călugării și nu la ceea ce vă place.

7. În fiecare zi, trebuie să citiți o secțiune din Noul Testament pentru purificarea sufletului vostru.

8. Nu te uita la ceea ce fac ceilalți, sau să examinezi cum și de ce o fac.
Scopul tău este purificarea sufletului tău și supunerea perfectă a minții tale la harul divin. Deci, totul de dragul scopului tău; rugați, studiați, spuneți cu umilință rugăciunea lui Isus, fiind conștienți că aveți absolut nevoie de mila lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acordați atenție muncii voastre spirituale. Acesta este un sfat de care putem beneficia toți.

Sursa: vârstnicul Paisios al Sfântului Munte, pp. 25-26

Friday, April 12, 2019

Sfântul Nou Mucenic Timotei Esfigmenitul


Sfântul Timotei, după numele său de botez Triandáfillos, se trăgea după neam din satul Parástra, din Thracia. Fiind căsătorit, a avut două fete. Într-o zi însă, soția, prin lucrarea diavolului, l-a părăsit și s-a căsătorit cu un turc. După o vreme, dându-și seama de greșeala ei, a încercat zadarnic să plece de la acel necredincios. Soțul ei, Triandáfillos, pentru a o scăpa din mâinile turcului, s-a gândit să treacă de formă la credința musulmană, iar apoi să devină amândoi monahi.

Într-adevăr, mergând la judecător, a promis că, după ce îi va înapoia femeia, va deveni musulman. Cu multă bucurie, judecătorul i-a aprobat cererea, iar după ce l-au tăiat împrejur, i-au dat înapoi soția.

După câteva luni însă, cei doi au plecat pe ascuns în Kydonies, la o mănăstire de maici, soția rămânând acolo, iar el și-a continuat drumul spre Sfântul Munte.

Ajungând în Munte, la început a lucrat ca grădinar la Marea Lavră, unde a fost apoi tuns monah cu numele Timotei. Auzind de martiriul Noului Mucenic Agathanghélos de la Esfigménu, care fusese martirizat chiar în acel an, s-a născut și înlăuntrul său dorința de martiriu.



Venind la Mănăstirea Esfigménu, a primit schima mare. Dorința sa pentru martiriu a început să crească. L-a rugat pe egumenul Eftimie să-i dea binecuvântare pentru a mărturisi credința. Egumenul, vrând să-l pună la încercare, l-a îndemnat să aibă răbdare. Văzându-i dorința nestăvilită și starea duhovnicească de pocăință, în cele din urmă i-a dat binecuvântarea, împreună cu câteva scrisori de recomandare către Părintele Gherman care trăia pe țărmul Propontídei, rugându-l să-l însoțească pe Timotei și să-l întărească spre mucenicie.

Ajungând la Părintele Gherman, acesta i-a dat să poarte haine lumești și au mers amândoi în Kisánio. Acolo Timotei s-a înfățișat în fața judecătorului, spunându-i: „Creștin am fost și creștin vreau să mor”.

Judecătorul s-a înfuriat și, legându-l, l-a închis în temniță și a hotărât să-l omoare. A doua zi, însă, l-a trimis legat la Pașa din Adrianopolis, care l-a aruncat în temniță, punându-i picioarele în lemn.

La sfârșitul lunii octombrie, judecătorul din Adrianopolis a poruncit să fie adus înaintea lui, încercând să-l determine să nu se lepede de islam. Vâzându-i credința de neclintit, a poruncit să i se taie capul.

Călăii, după ce l-au prins și l-au legat, l-au dus la locul martiriului. Îngenunchind mucenicul, i s-a tăit capul, iar sfintele sale moaște au fost aruncate în râu.

La Mănăstirea Esfigménou se află o parte din hainele însângerate ale Noului Mucenic Timotei.

Sunday, April 7, 2019

Cel care nu se cunoaște pe sine nu-l cunoaște pe Dumnezeu ( Sfântul Nectarie din Aegina )

Cel care nu se cunoaște nici pe sine nu-l cunoaște nici pe Dumnezeu. Și cine nu-L cunoaște pe Dumnezeu, nu știe adevărul și natura lucrurilor în general ...

Cel care nu știe că el continuă să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu și se îndepărtează în permanență de El. Cel care nu cunoaște natura lucrurilor și ceea ce ei cu adevărat sunt în sine este lipsit de putere să le evalueze în funcție de valoarea lor și să facă deosebire între mijlocul și prețiosul, lipsit de valoare și valoros.

De aceea, o astfel de persoană se poartă în căutarea lucrurilor zadarnice și banale și nu este îngrijorată și indiferentă față de lucrurile care sunt veșnice și cele mai prețioase.

Sfântul Nectarie din Aegina

Tuesday, April 2, 2019

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )


Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin.

Friday, March 29, 2019

Nu vă stricați trupul cu fapte fără rușine și nu vă pângărați sufletul cu gânduri rele. ( Sfântul Maxim Mărturisitorul )

Nu vă stricați trupul cu fapte fără rușine și nu vă pângărați sufletul cu gânduri rele.
 Atunci pacea lui Dumnezeu va coborî peste voi, aducând cu ea dragoste.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

Thursday, March 21, 2019

Când sufletul este tulburat ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )


Când sufletul este tulburat, logica este neclară și nu vede clar.
Numai când sufletul este calm, luminează logica, pentru a vedea în mod clar cauza tuturor lucrurilor.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Saturday, March 16, 2019

Taria, vitalitatea, unui individ si a unui neam sta in puterea de creatie ( Parintele Atanasie Stefanescu )


Taria, vitalitatea, unui individ si a unui neam sta in puterea de creatie. Cu ea traieste si individul si neamul si tot prin ea supravietuieste. Dar nu oricum. Creatie in numele lui Dumnezeu si inspirata de Dumnezeu.

Parintele Atanasie Stefanescu

Monday, March 11, 2019

Este crucea lui, care ar trebui să-l ridice... ( Gheronda Efrem Filoteitul )

Știm că durerea este ceva personal, că va trebui să o rezolvi singur. 
Este crucea lui, care ar trebui să-L ridice, ca Mântuitorul lumii, Isus, a ridicat Crucea Lui, din pricina noastră.


Gheronda Efrem Filoteitul
 

Friday, March 8, 2019

Duhul Sfânt este în voi ( Părintele Arsenie Boca )

Dacă veți avea răbdare în dificultate, veți ști că Duhul Sfânt este în voi, dacă veți avea, de asemenea, puterea de a fi recunoscător în necazuri decât atunci când Duhul Sfânt strălucește prin voi.
 
Părintele Arsenie Boca

Thursday, February 28, 2019

Postul este o ordonanță a Bisericii ( Sfântul Nectarie din Egina )

Postul este o ordonanță a Bisericii, obligând creștinul să o respecte în anumite zile. În ceea ce privește postul, Salvatorul nostru ne învață: "Când te grăbești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu te înfățișezi oamenilor, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău, care ascunde în secret, va răsplăti te deschis. " 
Din ceea ce învață Mântuitorul, învățăm că postul este plăcut lui Dumnezeu și că cel care postește pentru înălțarea minții și a inimii lui față de Dumnezeu va fi răsplătit de Dumnezeu, care este cel mai liberalizator al darurilor divine , pentru devotamentul său.


Sfântul Nectarie din Egina

Tuesday, February 26, 2019

Doamne Numele Tau este Iubire... ( Sfantul Ioan de Kronstadt )

Doamne Numele Tau este Iubire: nu ma respinge din cauza pacatelor mele. 
Numele Tau este Putere: intareste-ma sa nu cad in rautate. 
Numele Tau este Pace: imblanzeste sufletul meu cel tulburat. 
Numele Tau este Mila: nu inceta sa ma ierti."
 
Sfantul Ioan de Kronstadt

Saturday, February 23, 2019

De ce cinstim Icoana Maicii Domnului ( Părintele Proclu )



Lucrarea mea de licenţă a fost ”Maica Domnului în teologia ortodoxă” şi în baza învăţăturilor dobândite, am căutat să le explic credincioşilor de fiecare dată de ce o cinstim ca Născătoare de Dumnezeu, de ce este Pururea Fecioară şi de ce cinstim Icoana Maicii Domnului. Dacă oamenii nu înţeleg răspunsurile la aceste trei întrebări, este posibil ca la prima ispită, atunci când cineva susţine o erezie legată de Maica Domnului, cel puţin să se clatine în credinţa lor ortodoxă, dacă nu, să şi-o piardă complet. Din experinţă presonală pot să vă spun că doar cunoaşterea adevărului m-a ajutat într-un astfel de moment să depăşesc disputa pe care o aveam cu o cunoştinţă, de religie creştin- protestantă pe această temă, altfel cine ştie, poate aş fi putut să mă clatin şi eu. Încă din primele secole de creştinism au fost mulţi, mai ales intelectuali care au căzut în ispită şi hulă împotriva sfinţeniei şi curăţiei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, multe dintre erezii (mai ales cea a lui Nestorie) stârnind mari dispute şi scandaluri, întinând dreapta credinţă. Sfântul Proclu Arhiepiscop al Constantinopolului a mărturisit că Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, zămislindu- se din Fecioara Maria, deci ea fiind cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Din preacuratul ei pântece Dumnezeirea s-a unit cu Pruncul zămislit de la Duhul Sfânt şi, chiar dacă a fost născut de Preasfânta Fecioară doar după cum era firea ei, adică omenească, cu toate acestea, încă de la naştere a fost Dumnezeu adevărat şi totodată om adevărat. Fecioara a primit de la Arhanghelul Domnului Vestea cea Bună şi mai apoi când a acceptat, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei. Deci iată de ce o numim pe Maica Domnului – Născătoare de Dumnezeu.

Apoi de ce o numim Pururea Fecioară, este pentru viaţa ei neîntinată, în deplină curăţie păstrată toată viaţa şi nu doar la zămislirea Pruncului Iisus, cum susţineau alţi eretici precum Helvidius, afirmând că Maria a intrat în viaţa conjugală alături de Iosif, de la care a avut chiar copii, aceştia fiind numiţi în Evanghelie fraţii şi surorile lui Hristos. Nu poate fi nimic mai fals în această afirmaţie, a-i considera fraţi şi surori după Mama Sa. Se ştia că atât Iacov cât şi ceilalţi fraţi şi surori erau fii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară, după care a rămas văduv. Mai mult decât atât, nu ar mai fi avut sens ca înainte de a-şi fi dat duhul pe Cruce, Mântuitorul să o încredinţeze pe Maica Sa celui mai iubit dintre ucenicii Săi, Ioan, câtă vreme ar fi avut cine să aibă grijă de ea. Iată fii lui Iosif nu au socotit că sunt datori de a avea grijă de mama vitregă.

Pentru cea de-a treia întrebare, de ce cinstim Icoana Maicii Domnului, răspunsul ar fi pentru că icoana reprezintă legătura duhovnicească dintre lumea veşnică şi cea vremelnică. Ea vine mai aproape de inima creştinilor, pentru că iubind- o pe Maica Domnului, ne dorim o imagine reprezentativă a ei, aşa cum ne dorim să vedem persoanele iubite, împinşi de o atragere şi evlavie, o iubire nestrămutată, dorind s-o întâlnim cât mai des în viaţa noastră, căreia să ne rugăm şi să-i mulţumim, de a avea un dialog firesc cu Ea. Apoi, pentru că există credinţa creştinilor ortodocşi că Maica Domnului le asculă rugăciunile şi mai mult decât atât, iată, săvârşeşte adevărate minuni, unele dintre ele, aşa cum spuneam, chiar spectaculoase, iar altele la un nivel mult mai subtil, de lăuntrică lucrare.
 
Părintele Proclu

Tuesday, February 19, 2019

Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. 
Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. 
Doar astfel sufletul iti este implinit.


Sfântul Porfirie Kavsokalivitul