Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi‑o! Mântuitorul Hristos n‑a vrut Crucea, dar când I S‑a dat n‑a mai lepădat‑o. N‑a cedat deloc. L‑au jupuit, dar n‑a cedat. N‑a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.
Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L‑am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi‑a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud. Pe mine m‑au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce‑i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat – ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.
Parintele Arsenie Papacioc
„Domnul Hristos nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci o ceată de înmulţitori de bucurie.”
Părintele Teofil Părăian
Fericit cel ce are nădejde nu în om, ci în Domnul, Care va să vină iarăși, cu slavă multă, să judece lumea întru dreptate, că va fi ca un pom care crește lângă izvoarele apelor și nu va înceta să aducă roadă.
Sfântul Efrem Sirul
"Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru. Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puţine, dar cu miez. Să iubeşti osteneala trupului şi oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul şi sufletul deopotrivă. .. Tăcerea să-ţi fie tainică, adânc în inimă. Nu-ţi vădi tăcerea să o priceapă toţi. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toţi."
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul