gheronda Grigoriou, înţeleptul egumen al Dochiariului
motto: „Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept”. (I Corintheni III, 18).
- Gheronda, George Crasnean vrea să ia binecuvântare de la sfinţia voastră ca să scrie despre mănăstirea Dochiariou şi despre egumenul ei…
- Să scrie…
- Pot scrie şi despre sfinţia voastră? – l’am întrebat şi eu, ca să fiu bine încredinţat că am binecuvântare pentru aşa lucru greu…
- Da, dar ce să scrii? Că sunt un bătrân ciudat şi nebun…
- Nebun întru Hristos poate – am adăugat eu cu jumătate de glas (mai mult pentru părintele Calist), gândind că cel ce se socoteşte pe sine însuşi nimic, se cunoaşte bine pre sine.
- Dar cine e acest Georgios? – l’a mai întrebat gheronda pe părintele Calist.
- E jurnalist, gheronda. Scrie pentru „Lumea monahilor” şi „Lumea credinţei”, două publicaţii ortodoxe din România.
- Păi ăştia (jurnaliştii!) sunt răi, Kaliste!
- Nu părinte, că el este un jurnalist creştin. Este şi teolog.
- Aşaa… Păi ăştia sunt şi mai răi – a mai grăit zâmbind gheronda, în timp ce mă binecuvânta. (Mai târziu avea să’i spună părintelui Calist şi de ce sunt răi jurnaliştii creştini: „pentru că mulţi dintre aceştia, filosofează despre Dumnezeu stând înafara lui Dumnezeu”!).
Gheronda Grigoriou, stareţul mănăstirii athonite Dochiariou, nu prea se potriveşte cu veacul acesta pentru că el nu se sfieşte să arunce adevăruri prin cuvinte usturătoare, greu de ascultat de urechile noastre obişnuite cu ne-adevărurile lumeşti. Despre el se poate zice pe bună dreptate – ca odinioară despre avva Ammona – că „bătrânul se făcea nebun”, deşi mai degrabă, acest vrednic stareţ s’a făcut pe sine liber de orice legătură cu cele pământeşti, căutând mereu „Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”, înălţându’şi necontenit ochii minţii şi ai inimii către cer. De multe ori însă sminteşte pe mulţi dintre mireni arătându’se chiar pătimaş – deşi cred că face aceasta ca să înşele dracii ce ne războiesc cu aceste patimi, ori poate ca să se asemene mai mult cu noi, cei din lume.
-Părinte Calist, mă gândesc că gheronda şi’a ales una din căile avvei Or: „sau fugind să fugi de oameni, sau batjocoreşte lumea şi pe oameni, făcându’te pe tine nebun în multe”. Şi cred că, pentru a deveni cu adevărat înţelept, de bună seamă că trebuie să te faci „nebun” lumii acesteia.
-Da. Ceea ce este nebunie pentru lume e, de fapt, înţelepciune înaintea lui Dumnezeu – Care „şi’a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi” (I Corintheni I, 27). Nu tot corintenilor le zice Pavel că „înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu”?(I Corintheni III, 19).
-Părinte, oamenii, de obicei îi socotesc nebuni pe cei învăţaţi de Dumnezeu. Şi totuşi, mă gândesc că la „nebunia” asta nu poţi ajunge fără ştiinţă de carte, adică fără acea înţelepciune lumească de care vorbim şi de care nu vrem să ne dezbărăm.
-Da. Sfântul Vasile cel Mare zice că „cel ce nu s’a format în înţelepciunea omenească nu poate ajunge nici la cea dumnezeiască”. Însă, să nu uităm că „lumea n’a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu” ci „Dumnezeu a binevoit să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii”. (I Corintheni I, 21). E de folos şi cunoştinţa lucrurilor, dar la vremea rugăciunii e păguboasă.
Părintele Calist (v. foto) a venit din lavra Lainiciului – cu binecuvântare – în mănăstirea Dochiariului, acum doi ani. Nu după multă vreme egumenul l’a pus citeţ la trapeză, dar i’a dat şi ascultare la grădină, împreună cu un alt vrednic monah roumanos, părintele Mina. (Marcu Ascetul a spus că „dacă eşti iubitor de învăţătură, fă’te iubitor şi de osteneală – că simpla cunoştinţă îngâmfă pe om”). Totuşi, ştiindu’l iubitor de înţelepciune – a fost profesor de teologie la Craiova şi Edineţ (la facultatea înfiinţată de vrednicul de pomenire episcop Dorimedont Cecan, unde l’a avut decan pe ieromonahul Petru Pruteanu) – gheronda îl trimite uneori să reprezinte mănăstirea în relaţia cu alte mănăstiri athonite. Anul trecut l’am nimerit taman când se’ntorcea de la mănăstirea Zografou şi era nespus de bucuros că bulgarii îi dăduseră binecuvântare să publice manuscrisele moldoveneşti şi valahe pe care le deţin. Lucru minunat dacă te gândeşti că acestea n’au fost făcute publice niciodată dar, pe de altă parte, anevoie de înfăptuit, căci presupune multă cheltuială şi cărturari iscusiţi în slavona veche… Există o mai veche legătură între lavra de la Lainici şi cea a Dochiarioului şi ea este făcută de icoana Maicii Domnului, cea numită „Grabic Ascultătoarea” (Gorgoepikoos), al cărei original (frescă) se găseşte în mănăstirea athonită şi a cărei replică (una dintre cele şase pictate de monahii aghioriţi de la Dochiariou) se află – din 2006– în lăcaşul de pe malul Jiului (adusă fiind de către egumenul Ioachim Pârvulescu).
Pe lângă părintele Calist, se mai nevoiesc încă alţi nouă monahi români în această mănăstire aghiorită. Aşadar, în vremea de acum, în obştea Dochiarioului sunt treizeci de monahi greci, zece români şi zece ruşi. Aidoma egumenului Parthenos – de la Agiou Pavlou (care are în obşte, tot zece români) – se poate spune că şi gheronda Grigoriou iubeşte neamul acesta din Carpaţi (mai cu seamă că are mare preţuire pentru avva Dionisie Ignat de la Colciou).
Ştiind că are obiceiul să smintească pe mulţi dintre cei care vin din lume, am fost mai cu luare aminte la tot ceea ce face şi spune gheronda Grigoriou, ori de câte ori m’am întâmplat – sau m’a adus Dumnezeu – prin preajma lui. Odată, pe când ne aflam la trapeză şi mâncam, l’a întrerupt pe părintele Calist din citire ca să’l admonesteze pe un pelerin ce se afla chiar în faţa mea la masă. Acesta, rus fiind de obârşie, a scăpat printre dinţi câteva nemulţumiri pentru că nu’i ajungea mâncarea – deşi, văzându’l astfel îi dădusem şi eu o portocală, iar un altul, o smochină. Cu toate că n’a înţeles ce spune şi nici nu l’a văzut la faţă, gheronda a ştiut ce „păs” avea şi i’a spus – fără să privească înspre el – că „aici n’a venit la tavernă”! (M’am gândit atunci dacă nu i se tulbură cugetul şi dragostea când se mânie cineva în deşert pe el, dar gheronda a fost odată întrebat odată despre aceasta şi ar fi spus: „Cuiva din veacul acesta tot îi sunt sminteală”…).
Eu cunoşteam deja rânduiala lui din obşte după care, oricât de puţin gustoasă ar fi fost mâncarea pe care o primeai, tot aceea îţi era pusă în faţă şi în zilele următoare, până ce o mâncai. Ştia întotdeauna şi cine nu’şi mânca porţia pentru că la Dochiariou la masă monahii stau mereu într’aceleaşi locuri. „Trei zile am stat cu manistra în faţa mea şi până la urmă n’am avut de ales, a trebuit s’o mănânc” – îmi povestea un monah care nu iubea deloc pastele. Cum nici porţiile de mâncare nu sunt pe măsura celor ruseşti e lesne de înţeles de ce pravoslavnicul pelerin era nemulţumit…
Dochiariou este singura mănăstire athonită unde monahii se nevoiesc aspru cu munca. Pentru aceasta şi slujba Vecerniei a fost mutată mai înspre seară, tocmai ca să se poată întoarce toţi călugării de la ascultări. Rânduiala aceasta a adus’o gheronda Grigoriou de la mănăstirea lui de metanie, Lombardos, pentru că el ştie că dacă monahul nu’şi caută de lucru, dracul îl găseşte neocupat şi’i dă el de lucru. „L’am rugat pe gheronda să mai îmi dea un om cu mine la ascultare că era lucru greu la pădure şi singur nu prea mă descurcam” – îmi povestea un părinte dochiarit. „Şi zice: Nicolae, când făceai păcate de unul singur, m’ai chemat şi pe mine să te ajut? Nu, gheronda. Atunci rabdă şi te nevoieşte tot singur, ca să te mântuieşti! Ce să mai zic, că bătrânul avea dreptate şi de data asta, pentru că el e dintr’aceia care cunosc cursele vrăjmaşului”…
Se pare că stareţului „Domnul îi dă lui înţelepciune” pentru că „din gura Lui izvorăsc ştiinţa şi prevederea” (Pilde II, 6). A voit el să facă odată diacon pe un tânăr monah român, venit nu tare de multă vreme în mănăstire. Sinaxa însă i’a fost împotrivă, dar el le’a spus: „Veţi vedea că am avut dreptate!”. Şi după câtăva vreme i’au bătut metanie rând pe rând cu toţii şi s’au rugat de iertare, căci s’a dovedit a fi bună alegerea egumenului…
„Părinte, ce e cu crucea aceea de la poartă, că înainte nu era nimic acolo?” – l’am întrebat eu pe un bătrân din Dochiariou. „A pus’o gheronda acolo ca să ne aducem aminte de groapa pe care am uitat s’o astupăm şi a căzut el în ea şi şi’a rupt clavicula. A stat în spital destul de mult timp şi când s’a întors ne’a certat zicând – în şagă! – că am vrut… să’l omorâm!. Mai pe urmă însă a zis: Şi ce este moartea, dacă nu mormântul păcatelor?”…
Există la intrarea în Dochiariou un chioşc în care ţi’e drag să stai în zilele călduroase pentru că e construit la umbra unor copaci umbroşi. Şi lui gheronda îi place să mai stea de vorbă acolo dar, de multe ori nu intră în chioşc ci s’aşează lângă el pentru că îl deranjează… fumătorii. Şi nu atât ei, cât resturile de ţigări aruncate la nimereală. Drept pentru care, a ţintuit pe unul din stâpii ce susţin chioşcul un hrisov, care are înscris următorul text:
„Vă rugăm să respectaţi locul în care aţi poposit şi pe care’l calcă picioarele voastre şi să nu’l murdăriţi aruncând ţigări. Învăţaţi să nu vă jucaţi cu răbdarea noastră! Aruncaţi ţigările doar în coşurile de gunoi ale mănăstirii noastre. Aici nu este piaţa Omonia (din Athena) şi nici „Aristotelos” (din Thessalonic) ci curtea Maicii Domnului! Luaţi aminte la îngeri: întinde mâna Preasfânta (Panaghia) iar ei se cutremură! Dumnezeu să vă păzească de mâna egumenului Grigoriou!”. (No comment!).
Ştiut este că toţi care vor să cunoască voia Domnului, datori sunt să şi’o omoare mai întâi pe a lor. E ceea ce a făcut gheronda Grigoriou care, dispreţuind farmecele acestei lumi şi cunoaşterea celor zadarnice, a avut înţelepciunea (omenească) de a o accepta pe cea dumnezeiască. Altfel, dacă şi’ar fi preţuit cunoaşterea sa, l’ar fi părăsit dreapta socotinţă pe care o are cu prisosinţă. Iar pe aceasta a căpătat’o prin harul lui Dumnezeu, care răsplăteşte totdeauna multa rugăciune şi gândul – fără slavă deşartă – la cele ale Duhului. Omul firesc însă „nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte”. (I Corintheni II, 14). De aceea, de câte ori îl văd pe gheronda Grigoriou, mă gândesc că nu este tare departe vremea proorocită de sfântul Antonie cel Mare „când oamenii au să înnebunească şi, de vor vedea pe cineva că nu’i nebun, se vor scula asupra lui strigându’i că’i nebun, pentru că nu’i ca ei”…
https://sfantulmunteathos.wordpress.com/
358. Oamenii se pot mantui fara ispite de la diavoli ? Este absolut necesara prezenta si ispitirea de la diavoli pentru mantuirea oamenilor ?
Oamenii au fost ispititi chiar in rai si inselati de diavolul (Facere 3,1). De atunci firea noastra cea stricata, care a cazut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea ispitita de diavolul spre incercarea credintei celor inselati (I Petru 1, 6-7; Iov 7, 18; Iacob 1, 2; I Ioan 2, 26). Omului insa i s-a dat putere de a se impotrivi ispitelor diavolesti (Efeseni 6,11; Iacob 4,7) si de a le invinge (I Corinteni 10,13).
Dumnezeu l-a facut pe om cu voie libera, de sine stapanitor si l-a lasat pe el in mana sfatului sau. De va vrea; omul poate sa tina credinta si poruncile lui Dumnezeu si sa faca cele placute Lui (Sirah 15, 14; 15,17; Ieremia 21, 8; Deuteronom 30, 14,16-17; Psalm 5, 12 ). De va intrebuinta omul bine libertatea sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu si toata fapta buna, primeste de la El cununa si mantuirea sufletului sau, dupa cuvantul psalmistului : " Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc spre Dansul" ( Psalm 33, 21). Iar de va folosi omul rau libertatea sa spre lucrarea pacatelor, va auzi de la Dumnezeu infricosatele cuvinte : " Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic cal este gatit diavolilor si ingerilor lui" (Matei 25, 41). Iata deci cat de mare rol au ispitele in viata crestinilor. Ca fara ispite si fara lupta cu diavolul, cu pacatul, nu ne putem mantui, ca nu avem pentru ce primi cununa si odihna vesnica in Imparatia cerurilor.
359. Oare diavolii vor fi osanditi in ziua de apoi numai pentru ca ne ispitesc pe noi ? Care este invatatura Bisericii in aceasta privinta ?
Satana si ingerii lui nu vor fi pedepsiti in ziua de apoi numai pentru vina ca ne ispitesc pe noi, oamenii. Ci pentru ca au gresit inaintea lui Dumnezeu cu mandria si neascultarea lor (Isaia 14, 11-14). Al doilea, pentru ca satana a fost pricinuitorul caderii noastre (Facere 3, 1 : 6,13-14; II Corinteni 11 3; I Tesaloniceni 3 5). Diavolii vor fi pedepsiti in ziua de apoi pentru ca pururea se impotrivesc lui Dumnezeu si zidirii Lui (Zaheu 3,1; I Tesaloniceni 3, 18; luda 9; Apocalipsa 12, 7); pentru ca au impiedicat propovaduirea Evangheliei lui Hristos in lume (Matei 13, 19, 39; Marcu 4, 15; Luca 8, 12; II Corinteni 4, 4); pentru ca au inselat lumea (Apocalipsa 12, 9; 20, 3); pentru ca au stricat Sfanta Scriptura si au dus pe oameni la ratacire si la eresuri (Matei 4, 6; Luca 4,10; Psalm 9, 11-12); pentru ca au inselat pe oameni cu nalucirile lor, facandu-se in ingeri luminati si alte inchipuiri false luand (I Corinteni 11, 14). Diavolii vor fi pedepsiti si pentru ca fura cuvantul lui Dumnezeu din inimile oamenilor (Matei 13,19; Marcu 4, 15). Multe si nenumarate alte rautati au diavolii cu care pururea supara pe Dumnezeu, Ziditorul lor si nu se pocaiesc niciodata, pentru care vor lua osanda cea vesnica in ziua cea mare a judecatii de apoi (Matei 25, 41; Ioan 16,11; II Petru 2, 4).
360. Care este asemanarea intre omul bun si ingeri dupa invatatura Sfintilor Parinti ?
Omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa (Facere 1, 26-27). Adam este nenascut, caci este plasmuit de Dumnezeu (Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, pag. 25). Eva este purceasa din coasta lui Adam, caci ea nu a fost nascuta (Ibidem). De asemenea, Dumnezeu este facatorul ingerilor. El i-a adus de la neexistenta la existenta si i-a zidit dupa propriul Lui chip, mai inainte de crearea omului. Ingerii au o natura necorporala, un fel de duh si foc imaterial, dupa cum spune dumnezeiescul prooroc David : " Cela ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc " (Psalm 103). Prin aceste cuvinte se arata ca ei sunt usori, arzatori, calzi, stralucitori, grabnici spre dorul lui Dumnezeu si slujirea Lui, indreptati spre cele de sus si liberi de orice gand material. Ingerul este o fiinta spirituala, vesnic miscatoare, libera, necorporala, slujeste lui Dumnezeu cel vesnic si a primit in firea lui nemurirea, dupa har. Care este insa natura si definitia naturii lui, numai Dumnezeu o stie. Se spune ca este necorporal in raport cu noi, deoarece tot ce se pune in comparatie cu Dumnezeu, singurul fara trup, este corporal si material. Numai Dumnezeu este in realitate necorporal (Sa se vada pe larg Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, capitolul III, pag. 59, Bucuresti). Omul, cum am aratat mai sus, a fost creat de Dumnezeu cu mainile Sale din natura vazuta si nevazuta, " dupa chipul si asemanarea Sa" . Trupul omului a fost facut din pamant, iar sufletul lui, rational si ganditor, Dumnezeu i l-a dat lui Adam prin insuflare. Aceasta numim " chip dumnezeiesc ", caci cuvintele " dupa chipul" indica ratiunea si liberul arbitru, iar cuvintele " dupa asemanare" arata asemanarea cu Dumnezeu in virtute, atat cat este posibil. Trupul si sufletul au fost facute simultan si nu mai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip gresit zicea Origen. " Dumnezeu a facut pe om nevinovat, drept, virtuos, lipsit de suparare, fara de grija, luminat cu toata virtutea, incarcat cu toate bunatatite, ca o a doua lume, un microcosmos; un alt inger, inchinator compus, vazator al lumii materiale, dar si initiat in lumea spirituala, imparat al celor de pe pamant, dar condus de sus, pamantesc si ceresc, vremelnic si nemuritor, vazut si spiritual, in mijloc intre maretie si smerenie, acelasi si duh si trup; duh din pricina harului, iar trup din pricina mandriei " (Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, capitolul 12, pag. 98-99).
Si la oameni si la ingeri sunt libertatea vointei, mintea si altele de acest fel.
361. De ce spune Domnul ca omul este cu putin mai mic decat ingerii si in ce consta micimea omului fata de ingeri (Psalm 8, 5) ?
Mai intai omul poarta trup material din pamant si poseda cele cinci simtiri : vazul, auzul, mirosul, gustul si pipaitul. Omul se alatura prin ratiune de fiintele necorporale si spirituale, adica de ingeri, deoarece el rationeaza, cugeta, judeca fiecare lucru, nazuieste dupa virtute, pana la indumnezeire, punct culminant al virtutilor, al trairii in Hristos. Pentru aceasta omul este microcosmos, adica o " lume mica " . Omul se deosebeste insa de ingeri prin neputintele si suferintele trupului, ca : boala, schimbarea, batranetea moartea, prefacerea trupului si altele.
362. Poate omul sa ajunga pe ingeri prin sfintenia vietii, adica prin indumnezeire ?
Omul, cu ajutorul harului lui Dumnezeu si prin lucrarea faptelor bune poate sa ajunga la o masura de desavarsire si indumnezeire, dar ramane tot om cu trup neputincios si material. Ingerul insa pururea este duh nematerial, dupa darul lui Dumnezeu, caci cu masura are si el nematerialitatea. Pentru ca numai Dumnezeu este cu totul nematerialnic.
363. Prin ce fapte bune poate omul sa sporeasca mai mult si sa se apropie de ingeri ?
Omul se apropie dupa putere de sfintenia ingerului, prin neprihanire, adica sfintenie. Iar neprihanirea se castiga mai ales prin doua mari virtuti : dragostea si infranarea. Caci " dragostea omoara in om patimile cele sufletesti, iar infranarea pe cele trupesti " (Sfantul Maxim Marturisitorul, Filocalia, vol. II, cap. 64, Suta I-a, pag. 47). Iarasi zice : " Cel desavarsit in iubire a ajuns la culmea nepatimirii, nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod sau, peste tot, intre barbat si femeie. Ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste, caci nu mai este la el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si intru toti Hristos " Galateni 3,18). Asadar, cine ajunge prin dragoste si prin infranare la o nepatimire ca aceasta, unul ca acela a ajuns dupa putere la indumnezeire, la o nepatimire ce se apropie de ingeri. Ingerii au sfintenie si neprihanire fara osteneala, dupa darul lui Dumnezeu prin creatie. Iar oamenii si cu multe osteneli si lacrimi numai cu darul si cu mila lui Dumnezeu ajung la o anumita masura de neprihanire. " Nu pot diavolii sa miste nici un fel de patima in om, daca se va gasi in sufletul sau dragostea si infranarea, fie ca se va afla trupul lui in stare de veghe, fie ca se va afla in stare de somn" (Filocalia, vol. II, pag. 73). Trei sunt starile morale generale la monahi, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul : Cea dintai stare consta in a nu pacatui cu lucrul, a doua, a nu zabovi in minte si inima gandurile patimase, iar a treia, a privi cu mintea fara patima, trupurile femeilor si ale celor ce ne-au intristat.
364. De ce unii din sfinti numesc pe om inger amestecat ? In ce fel omul este inger amestecat ? Ce intelegem prin indumnezeirea omnlui ?
Dupa cum am spus mai inainte, Dumnezeu a facut pe om drept, virtuos, lipsit de intristare, fara de grija, luminat cu toata virtutea si incarcat cu toate bunatatile, ca un pom plin de toate roadele. Deci un alt inger amestecat, adica compus din trup si suflet. Prin trup se aseamana mai mult cu cei de pe pamant, iar prin suflet, se aseamana cu ingerii. Termenul final al tainei omului este indumnezeirea sa prin inclinatia catre Dumnezeu. Omul se indumnezeieste prin participarea sa la iluminarea dumnezeiasca si nu prin transformarea sa in fiiinta dumnezeiasca. Dumnezeu l-a facut pe om fara de pacat, iar prin vointa, liber. Spun fara de pacat, nu pentru ca ar fi incapabil de a pacatui, ci pentru ca nu are in firea sa facultatea de a pacatui; ci are mai mult libertatea vointei. Avea omul in rai puterea sa progreseze in bine, ajutat fiind de darul lui Dumnezeu, dupa cum avea si puterea de a se intoarce de la bine la rau, lucru pe care Dumnezeu il ingaduia pentru motivul ca omul era cu voie libera. " Nu este virtute aceea care se face prin forta " , Spune Sfantul Ioan Damaschinin capitolul XII, Pentru om, pag : 99-101. Iar pricina pentru care omul se zice si " inger amestecat", este mai intai faptul ca in ipostasul lui sunt doua firi : una vazuta si alta nevazuta, asemenea. firii ingeresti.
Si aceasta o arata Sfantul si marele teolog Grigorie care zice : " Trebuia sa se faca o impreunare din cele doua lumi si o dovada a unei intelegeri mai mari si a bogatiei fata de firi, ca sa fie un fel de unire intre natura vazuta si cea nevazuta" (Cuvantul 38 la Teofanic, adica la Nasterea Domnului, Grigorie cel. Mare, 36, col. 321 C).
Parintele Cleopa
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri13.htm
Bătrânelul despre care am amintit, am aflat repede că este părintele Stăniloaie (!) Marele teolog, care ne vorbise în fiecare seară. Era slăbit, glasul i se auzea greu şi de aceea când vorbea se făcea linişte desâvârşitâ. Erau acolo cu noi 8 preoţi, printre care și un episcop greco-catolic, care-i sorbeau frazele cu respect și religiozitate.
Mai putea fi vorba de foame sau de frig? De suferinţă sau de neîncredere în puterea credinţei? Mai putea fi vorba de răzbunare sau ură? Toate se topeau la glasul blând plin de Duh-Sfânt al slăbitului cu trup, în care numai sufletul era uriaş. Cel mai strălucit reprezentant al ortodoxiei își ducea şi el crucea întru slava lui Christos. Era ca un sfânt bizantin rătăcit printre atâţia osândiţi şi ei apărători ai bisericii străbune şi ai neamului răstignit de atei.
În conditiile acelea vorba lui era balsam, un neaşteptat dar pentru multimea de martiri ce aveau să umple cimitirul fără cruci din marginea Aiudului, unde locuitorii oraşului aruncau gunoaiele.
Dragostea, ce se revărsa din prelegerile sale, ne ţinea de foame, ne încălzea. Puteam eu, oare (şi nu numai eu) să-l las să spele pe jos cimentul înghetat, sau să ducă tineta! Eram încă in putere la cei 36 de ani și nu mi-aş fi permis o altă atitudine decât cea pe care mi-o indica educatia creştină şi morala legionară.
Am încercat să-i dau cojocelul să-l pună sub dânsul şi m-a refuzat cu o hotărâre a mâinii.
- Nu! Dragul meu! Ai pedeapsă mare! Nu te voinici! Păstrează-te cât poţi! Nu se ştie cât vom sta aici; eu ... voia Domnului! Peste câteva zile ne vom întoarce in celular, acolo nu e aşa frig ca aici, suntem mai apăraţi.
Am insistat, nu l-am putut convinge. Noaptea ne apăram reciproc. Ba-l mai înveleam, ba simteam cum incearca să mă ocrotească. Aşa făceau toti. Grija pentru celălalt era trăsătura caracteristică a atitudinii ce o impunea dragostea creştină. Spiritul de sacrificiu nu era doar vorbă, in temnita cea mai blestemată in care ne topeam. Am stat acolo în izolările dintre Zarcă şi celular cam 10 zile, cât a durat curătenia generală.
Cât de mult doream să cad în celulă cu Părintele Stăniloaie! N-a fost să fie. Socotelile administratiei erau poate altele sau, cine ştie, întâmplarea.
La întoarcerea în celular părintele Stăniloaie a nimerit la 3 celule dincolo de noi. Aceasta nu însemna că pierdusem contactul cu întelepciunea sfinţiei sale. Prin morse ne comunica cu competență şi dragoste însemnătatea Evangheliei din duminica viitoare, un sfat, o maximă, o încurajare. Nu mai vorbesc de risc, atât pentru el cât şi pentru noi. Izvorul acesta de înțelepciune din care ne adăpam, urma să se întrerupă. Lumina din întunericul ce ne înconjura a fost stinsă. Hrana sufletească ce ne-o dăruise n-am mai avut-o. Preotul, martirul Dumitru Stăniloaie, n-a mai fost adus printre noi şi nici la reeducarea din 1962 n-a apărut.
Noi cei cu pedepse mari ulterior am fost scoşi la muncă în colonia de la Salcia din Balta Brăilei.
(Ilie Tudor - De sub tăvălug, ediția a III-a, Editura MJM, Constanța, 2010, pp. 71,79-80)
Comments
http://www.fericiticeiprigoniti.net/dumitru-staniloae/695-la-izolare-cu-parintele-staniloae
Dragi părinţi, timp nu avem niciodată destul, ca să vorbim copiilor noştri. Serviciul, grijile cotidiene, care nu sunt deloc puţine, ne apasă pe fiecare. Câţi dintre noi mai avem timp să le vorbim despre Dumnezeu şi despre taina Sa? Şansa lor este smerita oră de religie - ca pe viitor să ştie pe unde este uşa bisericii! Viaţa devine de la zi la zi mai antrenantă, mai nebună. Vor creşte fără Dumnezeu. Va veni vreme de încercare şi de necazuri, vor căuta să se pună în genunchi şi nu vor şti ce să zică… cu care mână să Îl invoce pe Dumnezeu, prin Sfânta Cruce.
„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu“
Mai-marii de la Educaţie s-au răzgândit. Li s-a părut lor, aşa deodată, că ar mai bine să bulverseze câteva milioane de copii şi câteva mii de profesori. Decizia - până pe 6 martie, aproximativ 2.000.000 de părinţi trebuie să dea un răspuns în legătură cu ora de religie! Cu toate că Ministerul Educaţiei comunicase în mod oficial că aceste cereri se vor depune începând cu septembrie 2015! Iată cum un oficial din minister declara cu lejeritate despre modificarea de ultimă oră: „Am dori să lăsăm un timp părinţilor să ajungă să depună o cerere, dacă doresc să o depună. Există un formular pe care noi l-am transmis şi care spune foarte simplu: «Doresc ca fiul, fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie şi anume la cultul…», cel pe care îl alege părintele elevului. E foarte simplu. După 7 martie vom avea o situaţie şi o să vedem la momentul respectiv. Aşteptăm să vedem ce spun părinţii“.
Simplu o fi? Simplu, când toate forţele media, toţi formatorii de opinie, mediul online şi televiziunile nu au alt subiect decât „mitul orei de religie“?
Au curs râuri de tuş şi de o parte, şi de cealaltă. Argumente pro şi contra, parcă toată stabilitatea ţării acesteia ar sta într-o smerită oră de şcoală, în care un profesor traduce în limba copiilor o firmitură despre Dumnezeu. Povara a fost mutată de pe umerii autorităţilor pe umerii deja prea împovăraţi ai părinţilor. Este mai uşor să zici „părinţii decid“. Acei părinţi bombardaţi cu informaţii care mai de care mai acuzatoare la adresa orei de religie.
Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet
Aceste rânduri sunt izvorâte din condeiul unui tată de viitoare şcolăriţă. Un tată care, ca şi alte milioane din ţara acesta, îşi doreşte că odrasla să înţeleagă acea firimitură de Dumnezeu. Până la urmă, de ce credem şi mărturisim că ora de religie este importantă? Păi, să ne uităm un pic la generaţiile părinţilor noştri, cărora la şcoală li se spuneau „poveşti adevărate“ cu tătuca Stalin. Cunosc mulţi care acum îşi doresc din tot sufletul să se integreze în sânul Bisericii, dar cărora le este foarte greu, pentru „nu prea ştiu cum stă treaba cu Dumnezeu şi Biserica“. Ar vrea să creadă, ar vrea să vină să se spovedească, dar nu ştiu cum să înceapă. Le este frică, ruşine… deşi inima şi conştiinţa le spun altceva. De ce trec prin acest chin? Pentru că, la timpul cuvenit, nu le-a vorbit nimeni despre firmitura de Dumnezeu!
După 50 de ani de comunism ateu şi materialist, avem totuşi creştini în bisericile noastre, care înţeleg şi trăiesc misterul dumnezeieştii Liturghii, meritul mamelor şi bunicilor creştine, care le-au spus acasă: „Lasă pe Stalin şi îngenunchează înaintea icoanei sfinte, ea este viaţa!“. Deci, familia a fost cutia cu zestre a Bisericii, însă nu toţi au beneficiat de comoara credinţei din familie…
Dragi părinţi, timp nu avem niciodată destul, ca să vorbim copiilor noştri. Serviciul, grijile cotidiene, care nu sunt deloc puţine, ne apasă pe fiecare. Câţi dintre noi mai avem timp să le vorbim despre Dumnezeu şi despre taina Sa? Şansa lor este smerita oră de religie - ca pe viitor să ştie pe unde este uşa bisericii! Viaţa devine de la zi la zi mai antrenantă, mai nebună. Vor creşte fără Dumnezeu. Va veni vreme de încercare şi de necazuri, vor căuta să se pună în genunchi şi nu vor şti ce să zică… cu care mână să Îl invoce pe Dumnezeu, prin Sfânta Cruce.
Gândiţi-vă că îi lăsaţi complet nepregătiţi, la cel mai important capitol al vieţii lor. Limba maternă îl ajută pe copil să scrie corect, să se poată exprima. Matematica îl învaţă să numere, să calculeze, dar nu toţi elevii vor fi matematicieni. Fizica îi va învăţa fenomenele naturii şi legile ei. Logica şi filosofia îi vor ajuta să raţioneze corect şi să vadă relaţiile interpersonale prin altă prismă. Însă, niciuna dintre aceste materii, absolut necesare pentru formarea lor, nu îi va învăţa să se aşeze în genunchi - să stea de vorbă cu Maica Domnului, atunci când sufletul le va fi plin de durere!
Într-o societate profund marcată de relativism moral, în care nu mai ştim să deosebim binele de rău şi să rezistăm răului mascat în bine, copiii şi tinerii au nevoie de un cadru moral solid. Ştiţi ce îi aşteaptă pe copiii noştri? Li se pregătesc şcoli cu tablouri cu mari „gânditori precum Friedrich Nietzsche“, legi europene precum rapoartele Zuber şi Tarabella, care susţin lucruri înfricoşătoare: finanţarea avortului şi contracepţiei din banii publici, avortul este un „drept al femeii“, impunerea „teoriei genului“ în şcoli, familia cu o compoziţie „diversă“ – părinte 1 şi părinte 2, nu mamă şi tată….
Nu sunt poveşti de speriat părinţii, ci vorbim despre realitatea zilei de mâine, zi în care vor trăi copiii şi nepoţii noştri. Şansa lor? Familia şi şcoala sănătoasă! Iar dacă familia se dovedeşte, de multe ori, neputincioasă, sarcina cade pe umerii unui sistem educaţional care nu le va vorbi de Dumnezeu!
Dragi profesori şi factori decizionali în privinţa orei de religie!La ce vă gândiţi când auziţi cuvântul Crăciun? La fel ca şi noi: la bucurie, daruri, colinde, familie întregită, Hristos prunc în ieslea Betleemului! Dar când auziţi Paşti? Lumină, speranţă, Înviere, ouă roşii, bucuria de a ne întâlni la mormintele celor dragi! Fraţilor, dacă pierdem cele două valori - familia creştină şi firmitura de Dumnezeu împărtăşită la ora de religie -, nepoţii noştri vor cunoaşte toate aceste bucurii doar din cărţile de istorie! Priviţi un pic spre Occident. Au ei de toate, dar nu mai au familie, nu mai au sărbătoare, nu mai au noţiunea de sacru, bucuria e la mal!
Fraţi români, alegeţi viaţa! Rupeţi câteva dintre momentele activităţilor solicitante şi depuneţi o cerere pentru viaţă! Dacă aşa am ajuns, putem să demonstrăm că iubim viaţa copiilor noştri. Este una dintre investiţiile hotărâtoare în viitorul lor! Să o faceţi cu toată credinţa şi nădejdea… pentru că alegeţi viaţa!
http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/cerere-pentru-viata
