Metaniile (sau mătăniile) sunt un şirag circular împletit din şnur în mai multe noduri, folosindu-se ca ajutor la rugăciune. Dacă vom cerceta cu luare-aminte un şirag de metanii simplu, mic, ne vom da seama că putem învăţa de la el multe lucruri. Traditional, se împleteşte din lână neagră. Lana, care a fost tunsă de la o oaie, ne aminteşte cã şi noi suntem oi cuvântătoare ale Bunului Păstor, Domnul nostru Iisus Hristos. Totodată, ne aminteşte şi de Mielul lui Dumnezeu, „Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).
Culoarea sa neagră - culoarea plângerii şi a måhnirii - ne aminteşte de cuvintele lui Hristos: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” (Matei 5:4). Crucea aflată de obicei la capătul şiragului de metanii vesteşte jertfa lui Hristos, precum şi biruinţa vieţii asupra morţii, a smereniei asupra måndriei, a jertfei de sine asupra egoismului, a luminii asupra intunericului.
Iată, potrivit unei străvechi predanii păstrate prin viu grai, cum s-a făcut întâia oară un şirag de metanii: un oarecare monah, care voia să socotească numărul rugăciunilor din pravila sa de zi cu zi, a hotărât să ţină socoteală făcând noduri pe o sfoară. Diavolul însă, zavistuind gândul cel vrednic de laudă al monahului, îi desfăcea nodurile de pe sfoară ca să-i zădărnicească lucrarea. Atunci. monahului i s-a arătat un înger, care l-a învăţat un nod anume, prin împletirea unui şir de nouă cruci.
Diavolul nu a mai putut desface aceste noduri. De aceea, şiragul de metanii a ajuns să fie socotit un lucru sfânt şi, până în ziua de astăzi, păstrează un loc de seamă în viaţa creştinilor ortodocşi.
(Extras din "Rugăciunea metaniei" - carte tipărită de Parohia Ortodoxă Română din Luton, Anglia)
Nu cred că există atei! E doar la nivel declarativ, ca mecanism de apărare a unor răni. Violența verbală sau fizică, neglijența emoțională, se întâmplă atunci când nu știm ce să facem cu suferința noastră. Uneori oamenii merg la psihoterapie pentru a învăța cum să se comporte cu oamenii care nu merg la terapie, deși ar trebui. Avem nevoie de psihoeducație în toate domeniile de activitate. Copilul tău îți va urma exemplul, nu sfatul! De câte ori nu te-ai apărat în fața minții tale? Dar îți amintești momentele când mintea nu mai are ce să spună? Momentul acela de iubire necondiționată…
Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu
„Să nu vinzi nimic din taină, nici pentru mustrări, nici pentru laude. E mai bine să nu fii nimic, decât să fii eroul altora. Ţine-te de înger şi vezi-ţi de treabă!”
Parintele Arsenie Papacioc
Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa. In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos.
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Să nu-ţi câştigi ţie lucruri mai presus decât trebuinţa ta, ci să petreci în viaţă smerită. Osteneşte-te cu mâinile tale, ca să dai şi celor ce au trebuinţă. Acestea, de le vei face, Dumnezeu îţi va da ţie veşnicele Sale bunătăţi. A Căruia este slava, cinstea şi stăpânirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sfântul Efrem Sirul
Despre aceasta rugaciune ne invata parintele Arsenie Boca si ucenicul sau parintele staret si arhimandrit Teofil Paraian -supranumit si duhovnicul bucuriei – in cele ce urmeaza :
Ne povesteste Parintele Teofil Paraian in graiul sau ardelenesc cu timbru cald si ton sfatos, ca dansul de la parintele Arsenie Boca a invatat cum sa faca rugaciunea inimii : „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Si anume, intr-un fel aparte, lipind-o de respiratie.
“Şi anume a zis aşa: să spun cu mintea – deci cu cuvântul gândit – „Doamne” între respiraţii; concomitent cu inspirarea, deci trăgând aerul în piept, să zic: „Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu”, şi expirând, dând afară aerul din piept, să zic: „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Aceasta nu e o condiţie necesară pentru mântuire, adică acela care zice pe respiraţie se mântuieşte şi cel care zice altfel nu se mântuieşte.” – conclude parintele Teofil, staretul Manastirii Brancoveanu de-a lungul unui mare numar de ani. Ne spune el mai departe ca aceasta rugaciune cu totul speciala are rolul tamaduitor de curatire a sufletului.
Important e să fii angajat în rugăciunea aceasta, în metoda aceasta de curăţire a sufletului. Bineînţeles că lucrul acesta nu trebuie să-l facă cineva care este angajat în alte lucrări în care e solicitată mintea.
Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel "lucruri ale întunericului". Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta... Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viata?
Nu vezi mata că si o furnică si un tântar si o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-si salveze viata. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viata lui înaintea Tatălui ceresc?
Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul si asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, si este foarte mare păcat.
De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească si să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă vesnic. S-a prea înmultit păcatul acesta si este strigător la cer, si aduce osândă vremelnică si vesnică si în veacul de acum si în cel viitor. Ia să vă spun o întâmplare adevărată si înfricosătoare:
Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit si a căzut în genunchi si a început a plânge:
- Ce este, doamnă?
- Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.
- Dar ce s-a întâmplat?
- Eu sunt fată de preot, a zis, si s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare functionar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot si sunt credincioasă. Am crescut în credinta crestină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: "Eu nu cred, dar îti dau voie tie să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, posteste, fă milostenie, roagă-te si acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!"
În felul acesta, ea a întrebat pe părintii ei si s-a încumetat si s-a dus. S-au luat în căsătorie si au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: "Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor". Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: "Fă ce stii, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!"
Atunci ea i-a spus: "Măi, criminalule, să-ti iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ti-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine crestineste, nu păgâneste". El i-a spus: "Gândeste-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară". Copilul avea două luni. Ea a spus: "Niciodată, nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul".
Si a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Si iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.
- Am auzit de dumneata si am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună si el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.
- Dacă te-ar tăia de o mie de ori si te-ar împusca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici serpoaica, nimeni nu îsi omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fata pământului. Omul îsi omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedeste-te si te pregăteste. Mucenită ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla si cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.
- Cum să fac? Mă tem si de el că mă va omorî, mă tem si de Dumnezeu!
- Să te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeti-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedeste-te, împărtăseste-te si asteaptă moartea! Dar să nu avortezi!
Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Si cum era aproape sâmbăta mortilor, adică "Mosii de vară", anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti că la noi se dă de pomană, după cum este traditia noastră ortodoxă, pentru sufletul mortilor. Si a luat si făină de grâu, ca să facă cozonaci si plăcinte pentru pomană.
A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie si a frământat aluatul până a dospit si s-a culcat.
Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munti, adică două rânduri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreaptă. Muntii erau foarte înalti si aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte si de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la sosea. Ea mergea - asta era prin vis - pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.
Dar deodată, când si-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Si de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinării, si ele tipau groaznic.
Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sânii lor si îi mâncau si ele strigau: "Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au născut pe noi!" Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau înapoi în munti, iar lor le cresteau sânii înapoi. Si veneau alti vulturi si le mâncau din nou si ele strigau tare si plângeau.
Si s-a minunat biata femeie: "Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică". Si a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricosat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau serpi cu două capete, niste balauri de foc, încolăciti peste ele si peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o tâtă si cu altul pe cealaltă tâtă si le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile si muntii aceia.
Atunci ea, când a văzut că în stânga vede si mai înfricosat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit si a căzut în genunchi si striga la Maica Domnului: "Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!" si se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină serpii aceia si la dânsa.
Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte si cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:
- Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Si a căzut cu fata la pământ, zicând: "Doamne Iisuse, nu mă lăsa!"
- Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.
- Dar cine esti, Doamne?
- Eu sunt îngerul păzitor al vietii tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, si acum m-am arătat tie cu porunca lui Hristos.
- Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine si nu mă lăsa aici!
A sculat-o din genunchi si i-a zis:
- Nu te teme si mergi după mine!
El mergea înainte si ea în urmă. Si în urma lui se vedeau raze de lumină si era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu mai este pe pământ.
Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:
- Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu două capete si pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis îngerul:
- Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge în vecii vecilor si vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale si au omorât copiii nevinovati din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injectii, cu pastile si i-au otrăvit cu buruieni de la babe, asa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.
Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta si a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. Si ea a întrebat:
- Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:
- Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot si te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu si te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul si ai întrebat pe preot si te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!
Apoi a zis ea: "Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este tara mea? Unde sunt eu aici?" Îngerul i-a zis: "Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ti-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fată de preot si te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate si le-a obligat să facă avort si le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!
El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui".
Atunci ea a zis: "Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?" Îngerul Domnului i-a spus: "Dar unde esti, acasă esti! Tu scoală-te si frământă aluatul, că a dospit în covată". Si l-a văzut ca un fulger când a zburat, si ea s-a trezit în casă.
S-a trezit femeia foarte spăimântată si aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la sapte fără un sfert si acum era ceasul nouă si un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad si a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.
Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si dacă a văzut că este obosită si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.
A venit bărbatul ei:
- Ce-ai pătit, Silvia? Ce ti s-a întâmplat?
- Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.
- Cum?
Si i-a spus sotului tot ce i-a zis îngerul.
- Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, si le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?
- Asa este.
- Auzi, că te asteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai si plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!
El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:
- Să stii că adevărul ti-a spus. De azi înainte mă pocăiesc si eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun si eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primeste pe cel păcătos!
Apoi a venit cu sotia si s-au mărturisit amândoi, îndreptându-si viata. L-am mărturisit si i-am spus: "Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăintă".
Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântu-lui Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, că nu-ti vei mântui bărbatul? Nu stii tu, zice, că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credin-cioasă? si invers.
Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a câstigat si pe sotul ei la adevărata credintă si i-a îndreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună si duc viată cinstită si curată înaintea lui Dumnezeu.
I-am dat si lui canon să nu se împărtăsească 20 de ani, că pentru un avort Sfintii Părinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. "Fac toate!" a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si să plângă toată viata că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ti-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sământă; ori îl omori când este mai mare, tot acelasi păcat ai.
Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: "Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se stia ce-a fost!" Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zămislire?
Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, păziti-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toti balaurii din lumea asta si decât toate. Păziti-vă! Că dacă tot veti face mereu avort, poporul nostru se împutinează. Vom rămâne numai bătrânii si vor veni alte popoare si ne vor robi, că vom fi putini si nu vom mai avea copii ca să fie ostasi ai tării si oameni de ispravă să conducă tara!
Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastră tară, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veti pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărati. Toate femeile care aveti bărbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâti copiii. Copilul este un înger si prin el te mântuiesti si tu! Naste-l, botează-l, creste-l si printr-însul te mântuiesti si tu.
Să te duci la mărturisire, că esti o crestină bună, si te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege si împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvântător.
Vă rog din toată inima să tineti minte această întâmplare. Aduceti-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!
Păziti-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci si de-a gândi la aceasta, căci crimă si prea cumplită crimă este fată de constiinta ta, fată de Dumnezeu si fată de tara în care ne-am născut si trăim.
Părintele Cleopa
Să acorde o atenție cu atenție. După ce păcatul vine rușinea; curaj urmează pocăință. Te-ai să acorde o atenție la ceea ce am spus? Satana tulbură ordinea; el dă curajul păcatului și rușinea la pocăință.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Un creștin trebuie să fie politicos tuturor. Cuvintele și faptele lui să răsuflare cu harul Duhului Sfânt, care locuiește în sufletul său, astfel că, în felul acesta s-ar putea să slăvească numele lui Dumnezeu. Cel care reglementează toate discursul său reglementează, de asemenea, toate acțiunile sale. Cel care veghează asupra cuvintelor pe care urmează spune, de asemenea veghează asupra faptelor pe care intenționează să facă și el niciodată nu iese din limitele comportamentului bun și binevoitor. Discursul grațios al unui creștin se caracterizează prin delicateness și politețe. Acest fapt, născut din iubire, produce pace și bucurie. Pe de altă parte, mitocănie dă naștere la ură, dușmănie, necazuri, competitivitate, dezordine și războaie.
Sfântul Nectarie din Eghina
Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.
Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.
Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.
Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.
Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndurerati şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemnitati, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrainati.
Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.
Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.
Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.
Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.
Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.
Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.
Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.
Toate împrejurările şi toate necazurile, care nu au parte de răbdare, vor fi îndoit pedepsite. Că prin răbdare, omul leapădă primejdia. Împuţimea sufletului este maică a muncirii. Iar răbdarea este maică a mângâierii şi este o putere care se naşte din inimă largă. Şi această putere omul n-o află în necazuri, decât cu Harul lui Dumnezeu, care se află printr-o rugăciune strânsă şi prin vărsare de lacrimi.
Părintele Arsenie Boca
Peregrinul pornit pe drumul spre Mănăstirea Petru-Vodă, ca să primească sfaturile și blagoslovenia părintelui Justin Pârvu sau ca să își plece genunchii în fața moaștelor mărturisitorilor, așezate în biserică, sau la mormintele din cimitirul mănăstirii2 se abate 6 kilometri, din comuna Crăcăuani, spre satul Mitocu Bălan (unde în vechime exista un metoc al Mănăstirii Neamț), sperând să primească un cuvânt de folos, bun ca o merindă de drum, de la părintele Proclu.
Pe măsură ce lasă în urmă drumul principal, „civilizat”, în goana mașinii regăsește casele străvechi, tradiționale, specifice satului românesc de altădată. Te și miri cum de au supraviețuit furiei noilor generații de țărani care se dezic masiv de vechile case, „bătrânești”, și își construiesc altele noi, importate din Italia, Spania și alte state occidentale prin care i-au purtat pașii, dar și nevoia. Casele importate sunt stringente prin dimensiuni, termopanul plantat în scop utilitar în ferestre și prin lipsa lor de organicitate, prin inadecvarea la peisajul autohton. Locuințele „occidentale” par aduse în zbor cu avionul și prăbușite care, cum. Pot fi întâlnite pe întregul cuprins al României. Cum a părăsit drumul național, călătorul pătrunde într-o atmosferă vecină cu veșnicia, familiară și totuși pierdută pentru totdeauna. De-a stânga și de-a dreapta drumului se deshide o perspectivă din ce în ce mai largă. Pădurile falnice, apa ce se prelinge cristalin, în legea ei, la vale te anunță că te găsești la poalele Munților Stânișoarei. Aerul e saturat de mireasma rășinei de brad. La un moment dat, se trece pe sub o barieră rămasă ca piesă muzeografică din alte vremi, iar satul locuit, succesiunea caselor se sfărșește. Fix pe linia gospodăriilor care desparte ținutul locuit al satului de cel nelocuit, sălbatic, se întrezărește pe partea dreaptă o poartă cenușie din lemn, care ascunde o căsuță desprinsă din povești. O casă mică, bătrânească, așa cum se făceau odată. După ce te-ai rugat tot drumul la Dumnezeu să te ajute să vorbești fie și puțin, o frântură de vorbă, cu părintele Proclu, îți iei inima în dinți și bați cu putere în poarta scorojită de vreme.
Dacă rugăciunea ți-a fost ascultată, îți iese în cale o femeie în vârstă, cu trăsături aspre, îmbrăcată cernit, dar bună la inimă. Te întreabă ușor repezit ce vrei și de unde vii. Dacă îi mărturisești că vii de la distanță mare, să spunem, de la București, și că ții neapărat să capeți un cuvânt de folos de la părintele, bătrâna bate și ea în poarta cea scorojită și strigă cu sârg: – Părinte! Părinte! Ai vizitatori! Până se deschide poarta, afli că părintele Proclu e bolnav, neputincios și că sora lui – persoana care îți oferă amabil aceste amănunte – are grijă de el. Timpul așteptării crește, intensificând tensiunea întâlnirii cu părintele. Într-un sfârșit, poarta cea veche se deschide și pentru câteva clipite timpul încremenește, și tu odată cu el: în fața ochilor se ivește un bătrân cu barba mare, care i se revarsă până la piept. Nasul îi este ușor ridicat spre cer și de sub claia căruntă te privesc binevoitor, cu dragoste, doi ochișori de viorea. Poartă haine ponosite, iar în picioare are niște încălțări care seamănă bine de tot cu opincile străvechi.
Te poftește în șopronul în care îi primește de obicei pe vizitatori, dar care geme de mulțimea icoanelor atârnate pe pereți sau care stau așezate pios pe masă. În acest mic spațiu există o concentrație fantastică și palpabilă de dumnezeiesc. Părintele se așază agale pe un scaun și ascultă păsurile fiecăruia. Prima dată când am ajuns la el, eram însoțit de doi prieteni. Pe drum s-au iscat tensiuni între noi. Șoferul nu înțelegea de ce trebuie să ne abatem din drumul nostru spre Mănăstirea Petru-Vodă. Dacă nu ajungem la timp la destinație, dacă rămânem fără cazare… Nici nu a deschis bine poarta părintele, că noi ne-am aplecat capetele ca secerați în fața lui și, binecuvântându-ne, făcând atent, de trei ori semnul Sfintei Crucii deasupra capetelor noastre, i-a dat fiecăruia câte un sfat care viza exact problema care îl frământa mai mult pe fiecare în parte. Unuia i-a spus să se ferească de dușmani, să moară și să învieze în fiecare zi. Același sfat îl primise prietenul meu de la părintele Arsenie Papacioc.
Ulterior, avea să indentifice dușmanii, după învățătura Sfinților Părinți: aceștia sunt trupul, lumea și diavolul. Celuilalt prieten cu care venisem la părintele, care locuia împreună cu familia, într-o atmosferă conflictuală, i-a spus că dacă îi vine gândul să se răzbune să amâne răzbunarea, spunându-i gândului: nu astăzi, mâine. Și până a doua zi gândul drăcesc va dispărea. Ne-a sfătuit apăsat să încercăm să adormim rostind rugăciunea, spunând cu multă smerenie „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. În toiul discuției a venit vorba despre importanța credinței pe care trebuie să o avem în ajutorul lui Dumnezeu. Părintele ne-a povestit că a venit la el o familie cu un copilaș care se născuse cu un picior mai scurt. Mama copilului s-a rugat cu nădejde la Maica Domnului și piciorușul a început să-i crească de la sine, iar acum copilul este normal. Cât timp am petrecut la părintele, am simțit nevoia să mă așez în genunchi lângă el. Mă copleșise dintr-odată părerea de rău pentru toate faptele mele prin care l-am rănit, și nu o dată, pe Hristos și am întristat-o pe Maica Domnului. Ba chiar, la un moment dat, l-am prins de mână pe părintele Proclu ținându-l strâns minute în șir – un gest spontan, inconștient, care exprima dorința mea de a nu mă mai despărți niciodată de sfinția sa.
Mi-a rămas pentru totdeauna în inimă chipul său, cu ochii scăldați în lacrimi. Mi-am amintit de o fotografie cu părintele Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, stând pe un jilț, pe pridvorul unei case, poate al unei chilii. Avea aceiași ochi înecați în lacrimi. Lacrimile inconfundabile ale pocăinței neîncetate. A doua oară când mi-a fost dat să-l revăd s-a întâmplat la începutul Postului Mare. S-au perindat prin mintea mea multe gânduri de îndoială: poate nu o să ne primească de data aceasta, știut fiind că sihaștrii, părinții îmbunătățiți, trăiesc într-o recluziune sporită și își aspresc asceza în tot acest timp sacru, marcat de Jertfa și Învierea Mântuitorului. Un timp diferit calitativ de timpul comun, cotidian. Un timp în care relația Dumnezeu-om, eu-Tu, redevine decisivă, în ea concentrându-se întreaga energie sufletească a creștinului trăitor. Am avut cu noi, însă, prieteni de nădejde: moaștele sfinților închisorilor, care ne-au deschis calea spre părintele Proclu. Eram vreo patru. Unul dintre noi se afla la începutul vieții duhovnicești, era proaspăt revenit în biserică. Ghid ne era Danion, care îl cercetează pe părintele Proclu de mai bine de zece ani, pentru sfaturi duhovnicești. El ne-a prezentat pe fiecare părintelui, vorbindu-i și despre problema sufletească a fiecăruia.
Părintele Proclu nu i s-a adresat direct prietenului nostru, întors de curând în sânul bisericii. I-a răspuns la problemă indirect, vorbind cu Danion:
- Trebuie, cât poate, să adoarmă din rugăciune. Să nu stea de vorbă cu gândurile rele. Pe toți care adorm din rugăciune Duhul Sfânt are să-i ajute. Și toți care se roagă în timpul zilei sunt ajutați în timpul nopții să adoarmă din rugăciune. Pe măsură ce am o rânduială bună în timpul zilei, așa sunt ajutat în timpul nopții. Are nevoie să se mărturisească. Are nevoie de căință. Și când va vedea că vine diavolul prin deznădejde să îi spună: Hristos a murit pentru cei păcătoși. Cel dintâi sunt eu. Și când va voi Bunul Dumnezeu, va primi o mângâiere duhovnicească. Dar pe măsură ce va spori în smerenie.
Apoi prietenul nostru a îngenuncheat la picioarele părintelui, care i-a luat capul între mâini și a început să se roage tânguitor pentru el. De fier să fi avut inima și tot te pătrundeau până în străfundurile ființei cuvintele pe care părintele Proclu le înălța spre Maica Domnului, spre Sfânta Treime, spre sfinții lui Dumnezeu:
- Măicuța Domnului să vă ajute! Măicuța Domnului! Măicuța Domnului și toți sfinții care au pătimit pentru Hristos ajutați-l, dăruiți-i iertare de păcate și sfârșit creștinesc în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin. Și Duhul Sfânt, a continuat părintele, are să-l ajute să poată căpăta raiul. Și cât putem, a nu da vina pe nimeni. Să zică așa: pentru păcatele mele s-a întâmplat. Și Duhul Sfânt are să ne ajute pe măsură ce ne smerim. Măicuța Domnului să vă ducă în rai! Măicuța Domnului, Sfântul Neculai, Sfântul Mina și toți sfinții rugați pe milostivul Dumnezeu să ne ducă în rai, să ne izbăvească de vrăjmașii văzuți și nevăzuți. Măicuța Domnului! Măicuța Domnului să ne ajute prin duhovnic, prin mărturisire.
A urmat la rând un prieten care e bântuit de o frică fără obiect, o angoasă care îl ia în stăpânire mai ales la căderea nopții.
Părintele l-a alinat, dându-i mai multe povețe: – E nevoie de Sfântul Maslu. Pe măsură ce o să aibă mărturisirea și Sfântul Maslu, îl ajută Duhul Sfânt. Vin duhuri sfinte și vor izgoni acele duhuri necurate. Duhul Sfânt într-o clipă izgonește aceste duhuri. Dar Duhul Sfânt vrea ca acest suflet să se smerească, să dea vina numai pe el. Așa vin unii la mine, că îi supără duhurile din cauza vrăjilor. Măi, băiete, chiar de ar ști vrăji, el (cel care face vrăjile) e cu diavolul lui. Nu dau vina pe nimeni. Pentru păcatele mele. Dar cât timp gândesc: mi-o zis și o să-i zic, văleeu!!! Și trebuie să caut să nu adorm cu gândul în altă parte. Dacă eu fac rugăciune, dar cu mintea în altă parte, n-ajută Duhul Sfânt. Duhul Sfânt atâta ajută: dacă mă mărturisesc corect și mă duc la Sfântul Maslu. Atunci vin puteri sfinte și vor izgoni acele duhuri. Și dacă e slab trebuie să se ducă la mărturisire și la Sfântul Maslu de mai multe ori, până când nu mai are încredere în el. Are încredere numai în Bunul Dumnezeu.
Mi-a venit și mie rândul să mă așez în fața părintelui. Până atunci stătusem în genunchi, lângă scaunul lui. Din timp în timp veneau dinspre el valuri de bună-mireasmă, pe care le-au simțit toți cei prezenți. La serviciu mi se întâmplase ceva care mă scârbise mult. O ispită care a ridicat asupra mea și a unor colegi de-ai mei ura conducerii. Am fost, toți cei implicați în conflictul cu conducerea, anchetați administrativ. Exista pericolul să fim dați afară din serviciu. Părintele Proclu m-a sfătuit în aceeași manieră, indirectă, vorbind cu Danion:
- Spune așa un sfânt părinte: în ziua în care te va năpăstui și nu te vei răzbuna atunci Duhul Sfânt are să te ajute, are să te încununeze dar trebuie să rabzi până la ultima suflare. Dacă ai răbdat un timp și începi a cârti, ai pierdut iară. Să cugete la sfinți, cum au suferit. Că ai văzut, Sfântul Arhidiacon Ștefan așa a spus: iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac. Și așa vom căpăta mântuirea. Uite, dacă vrea să reușească să nu adoarmă cu mintea în altă parte. Să adoarmă din rugăciune. Și dacă adoarme din rugăciune, pentru smerenia lui, Bunul Dumnezeu îi va da din altă parte. Dacă el o să cate să adoarmă din rugăciune, Duhul Sfânt are să-l ajute să își poată câștiga pâinea din altă parte. Dar atâta: a nu cârti! A nu da vina pe nimeni. Să zică așa: pentru păcatele mele.
La sfârșit mi-a luat capul între mâini și a început să se roage: – În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Măicuța Domnului, Măicuța Domnului, Măicuța Domnului ajută-i, izbăvește-l de vrăjmașii văzuți și nevăzuți! Măicuța Domnului, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și toate puterile cerești veniți în ajutorul nostru! Izbăviți-l de vrăjmașii văzuți și nevăzuți! Măicuța Domnului, Măicuța Domnului ai milă de soarta lui. Măicuța Domnului, Măicuța Domnului ceartă duhurile cele tulburăcioase de la suflețelul lui! Măicuța Domnului, dăruiește-i răbdare. Și felul doi, tot răbdare.
Când părintele implora ajutorul Maicii Domnului m-a cuprins o stare extraordinară de pocăință și lacrimile au început să îmi curgă de la sine. Stând cu capul între mâinile lui aveam impresia că în acel moment rugăciunea părintelui urcă direct, ca un stâlp de foc, fără nicio opreliște, spre Maica Domnului și că părintele își pune, într-un anumit fel, sufletul chezaș pentru mine. Era atâta dragoste, smerenie, compătimire în rugăciunea lui!
Îmi aștern aici, pe foaia de hârtie, aceste trăiri nu ca să mă mândresc, ci pentru că sunt sigur că la fel au simțit majoritatea creștinilor care au bătut la ușa părintelui Proclu. Apoi Danion l-a întrebat cum trebuie să rostim Rugăciunea lui Iisus. Părintele Proclu ne-a răspuns plecând de la o întâmplare.
-Cineva o venit la mine și o zis așa. O adormit zicând, „Doamne, Iisuse”. Și atuncea s-o întâmplat că l-am îndemnat să se smerească. Și cum o adormit, nu s-o rugat mult și s-o trezit zicând „Doamne, Iisuse” cu mintea în cap. Și atuncea o-nceput a se smeri, o simțit o putere sfântă care i-o dus mintea cu tăt cu Doamne Iisuse în inimă. Și acolo, cu multă smerenie s-o rugat. Un dor mare l-a răpit în rai. Și când l-a răpit și-a dorit mai apoi să fie iar răpit. Și cândva, într-o noapte, o venit la mine. Și atuncea mi-a spus că iară dorește să mai fie răpit. Și i-am spus că erau niște părinți, niște pustnici la Mănăstirea Sihăstria și de la aceia știu că pentru ca să-l mai răpească trebuie așa: rugăciunea cât de scurtă, cât de deasă, și cu multă smerenie. Înainte să plecăm de la el, părintele a simțit nevoia să ne arate încă o dată cât de important este să nu cultivăm răutatea împotriva aproapelui și să dăm întotdeauna vina numai pe noi. Ne-a mai relatat o întâmplare. – Amu, o mai venit altu. Și o zîs așa: eu mă împărtășesc mai des și am ispite. M-o întrebat de ce are atâtea ispite, dacă se împărtășește. Și eu i-am spus: măi, băiete, ca să te poți împărtăși trebuie spălat vasul. Trebuie spălat bine, mă, de răutate. Și trebuie să îți pui în minte că pentru păcatele mele, din cauza mea am atâtea ispite. A nu da vina pe altu. Duhul Sfânt atâta te ajută, cât poți a nu da vina pe nimeni.
Dacă părintele Justin Pârvu avea darul de a-ți revigora credința în ajutorul nedezmințit al lui Dumnezeu și de a te pune pe o poziție de luptă față de orice înfățișare a răului – al cărui câmp de luptă este dintotdeauna lumea, părintele Proclu Nicău – care aparent nu este decât un simplu monah, care s-a retras la pustie, cu binecuvântarea părintelui Cleopa, ca să se îndepărteze de zarva lumii – îți reamintește practic valoarea smereniei și a prihănirii de sine. Am plecat încredințat că părintele Proclu se roagă cu osârdie pentru toți oamenii care i-au trecut pragul. Printre ei, și pentru mine.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.
Sfântul Serafim de Sarov
Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa. In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos.
Sfantul Porfirie Kavsokalivitul
