Constiinta buna.... ( Sfantul Ioan Gura de Aur )

Dupa cum o mica scanteie aruncata intr-un mare adanc al marii dispare, tot astfel orice fel de mahnire, chiar cea mai mare, ciocnindu-se de o constiinta buna, lesne se risipeste si dispare indata.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Dumnezeu nu pedepseste.... ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Dumnezeu nu pedepseste. Omul se autopedepseste, atunci cand se departeaza de Dumnezeu. Sa dam un exemplu. Aici este apa, acolo este focul. Omul baga mana in apa si se racoreste. Baga mana in foc si se arde. Cand se arde, se arde singur, nu-l arde Dumnezeu.


Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Patru ani l-a ispitit diavolul pe Sf. Nifon că Dumnezeu nu există

Aşa cum îi prevestise Domnul, a venit şi ispita cea mare. Era sâmbătă şi Nifon se ruga. În fiecare sâmbătă îşi începea rugăciunea seara şi o termina dimineaţa. Nu dormea deloc nici nu se aşeza pe scaun cât de puţin. Toată noaptea se ruga şi făcea metanii, imitând pe Daniil şi pe îngeri, despre care proorocul David, zice: Închinaţi-vă Lui toţi îngerii Lui. Această rânduiala o ţinea nu numai duminicile, ci şi la toate sărbătorile împărăteşti, după o rânduială bisericească. Zicea o rugăciune de cu seara şi o repeta până dimineaţa. Şi ce rugăciune era aceea? Plină de sfânta cunoştinţă şi înţelepciune. Cuprindea în sine toată teologia: Naşterea cea fără de început a Fiului, creaţia Puterilor cereşti, cele grăite şi cele negrăite, minunată iconomie dumnezeiască, măreţia făpturii, veşnicia, cele cereşti, cele pământeşti şi cele dedesubt, cele văzute şi cele nevăzute, cele descoperite şi cele nedescoperite, cele înţelese de minte şi cele neînţelese, cum vom vedea mai departe, dacă vom putea aduce de faţă vreo parte din ea.

Deci în această sâmbătă şi-a început rugăciunea ca de obicei. Deodată, aude ceva ca un puternic sunet de toaca, ce-i străbătu în urechi. S-a tulburat şi s-a întrebat ce să fie. În aceeaşi clipă apare şi diavolul care urla, şi ameninţa şi se înfuria asupra lui Nifon. I-a paralizat mintea şi l-a lăsat tulburat şi înfricoşat. A voit să se roage, dar mintea lui nu era limpede. Îl stăpânea toropeala, bâlbâiala, somnolenţa. De asemenea, flecăreala, o întristare apăsătoare şi o mie de alte rele.

Şi a continuat să-l tiranizeze astfel, căutând să-l lipsească cu totul de mintea sa limpede şi stăpână pe sine. Cu totul ticăloşit de întunecarea drăcească, Nifon a exclamat: "O, păcătosule Nifone, ţi-au căzut acum pe cap toate păcatele. Ispita de care te temeai este cu adevărat înfricoşată; balaurul cel din adânc ţi-a întunecat mintea şi se află înaintea ta. Ia aminte să nu te înghită de viu!"

Zicând acestea şi-a făcut semnul Sfintei Cruci. Dar, neruşinatul diavol i-a produs o mare tulburare şi îl chinuia cu aceste cuvinte viclene: "Nu te mai ruga în zadar, că de acum o să trăim împreună amândoi. Nu mai voi mişca de lângă tine nici o clipă şi îţi voi da orice vei cere". Dar Nifon a răspuns: "Să nu te aud, necuratule drac. Dacă Atotputernicul ţi-a îngăduit să mă ucizi, primesc cu smerenie porunca Lui, dar dacă n-a rânduit aşa Dumnezeul meu, îţi dispreţuiesc toate vicleşugurile tale!"

Dar există Dumnezeu?... Dumnezeu nu există!" - i-a suflat diavolul în ureche. Şi împreună cu acest cuvânt satanicesc i-a învăluit mintea cu un întuneric gros, zicându-i iarăşi: "Dar există Dumnezeu?... Dumnezeu nu există!...

Pregătise de mai înainte, vicleanul, acest plan, ca să întunece mintea cuviosului şi să-i strecoare, de ar fi posibil, îndoială că nu există Dumnezeu. Auzind, robul lui Dumnezeu, aceste teribile cuvinte, a strigăt din adâncul inimii: Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!. "Pieri, întuneric urâcios şi nu huli! Pieri din ochii mei, pentru că eu cred cu tărie că există Dumnezeu, Cel ce te-a osândit în focul veşnic pentru vicleşugurile tale".

Urătorul de bine, diavolul, înfuriindu-se, i-a întunecat şi mai mult mintea. Cu pâcla sataniceştilor lui vrăji i-a scos din minte toate cuvintele duhovniceşti. A încercat zadarnic să zică un psalm că de obicei, dar îl rostea numai cu gura, căci mintea lui înceţoşată nu înţelegea nimic. Acest lucru i-a pricinuit o durere şi o mâhnire de nerăbdat.

"Vai de mine nenorocitul, nu ştiu ce să spun!" Şi a început din nou rugăciunea cu mai multă osteneală. Acest chin în rugăciune a ţinut patru ani încheiaţi. Şi diavolul nu contenea a-i repetă zilnic: "Dumnezeu nu există!"

Acest gând hulitor l-a afundat într-o nemângâiată mâhnire. Era aşa de mare tulburarea şi mâhnirea lui, că umbla că un om deznădăjduit şi nepăsător faţă de toate. Iar diavolul îi şoptea continuu: "Nu-ţi cer altceva, fără numai să încetezi rugăciunea de dimineaţă şi de seară".

Robul lui Dumnezeu, uimit de neruşinarea aceluia, îi răspunse: "Chiar de aş cădea în nelegiuirea de a ucide pe cineva, sau orice alt rău aş face, de la picioarele Domnului meu Iisus Hristos nu mă depărtez".

- Ce spui? şopteşte iar diavolul. Dar există Hristos? Hristos nu există!... Eu sunt stăpânul a toate! Tu de ce te lepezi de mine?

- Da, ticălosule, există Hristos! Şi este totodată Dumnezeu şi om, a răspuns Nifon. Până când, înrăutăţitule, o să mai chinuieşti făptura lui Dumnezeu? Îţi închipui că o să mă înşeli, înnegritule şi întunecatule? Ştiu bine că eşti întuneric, că în întuneric te sălăşluiesti şi cu întunericul lupţi împotriva oamenilor şi în întunericul cel mai dinafară te vei chinui în vecii vecilor! Fugi de lângă mine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui!

Înrăutăţitul, însă, nu se dezlipea deloc de lângă el şi repetă mereu că, nu există Dumnezeu. "Ce, îi şoptea, vrei să spui că există Dumnezeu? Unde ai văzut tu pe acest Dumnezeu de care zici? Cine ţi L-a arătat? Unde stă? Unde locuieşte? Arată-mi-L şi voi crede şi eu în El!"

Patru ani, precum am zis mai sus, l-a chinuit astfel. Fie că mânca, fie că stătea, se ruga sau orice altceva făcea, diavolul, îi aducea acest gând, ca să-l facă să creadă că nu există Dumnezeu. Îi sfredelea necontenit creierul şi îi tulbura înţelegerea cu această neîntreruptă repetare. Iar Nifon zicea că există Dumnezeu, dar uneori, amăgit de diavolul, îşi închipuia că nu există. Ajunsese până se se înşele amarnic. Dar cu toate acestea nu neglija rugăciunea şi meditaţia.

Astfel, într-o zi pe când se ruga în biserică, vine din nou diavolul, aducându-i acelaşi gând. Atunci, deodată, vede că-i apare chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Nifon a suspinat din adâncul inimii şi, întinzându-şi mâinile spre dumnezeiescul chip, a strigat: "Doamne, Dumnezeul meu, caută spre mine, pentru ce m-ai părăsit? Încredinţează-mă cu adevărat că exişti, ca să nu fiu silit să încetez ceea ce fac pentru numele Tău şi să fac ceea ce îmi zice cel rău". Apoi, s-a oprit, aşteptând răspuns. Şi, pe când se uită la dumnezeiescul chip, acesta strălucea ca fulgerul, luminându-i fata şi umplându-l de o negrăită mireasmă.

Copleşit de lumină şi neputând răbda înfricoşată strălucire, a căzut tremurând cu faţa la pământ, zicând: "Cred Întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi intru Unul Domn Iisus Hristos, Făcătorul şi Stăpânul meu şi întru Duhul Lui Cel sfânt şi de viaţă făcător. Doamne Iisuse Hristoase, mult Milostive, nu te mânia asupra mea şi nu mă izgoni de la Tine, pe mine nelegiuitul care am îndrăznit să nesocotesc Preasfânt Numele Tău. Tu ştii, Doamne, cum m-a legat vrăjmaşul afundându-mă în otrăvită necredinţă. De aceea, iartă-mi toată lipsa de evlavie faţă de nemărginita Ta iubire de oameni!"

După ce a rostit aceste cuvinte, s-a ridicat puţin de la pământ şi a văzut din nou preaslăvitul chip. O vedenie mai presus de lume. Dumnezeiasca faţă era preastrălucita şi-l privea cu multă blândeţe. Cu sufletul plin de bucurie, Nifon a început să cânte "Doamne miluieşte" şi a rămas copleşit de vederea cea mai presus de lume." Cu adevărat, mare este Dumnezeul creştinilor! e exclamat el, şi de mare slavă se învredniceşte cel ce cade la preacuratele Lui picioare. Căci El nu lăsa niciodată făptura Sa să se piardă. Binecuvântat este Dumnezeu şi binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, care m-a mântuit pre mine cel ce eram în latura şi în umbra morţii!"

A adus multe alte mulţumiri Domnului nostru Iisus Hristos, apoi a ieşit din biserică, a mers la chilia lui şi a dormit puţin. Inima îi era copleşită de dumnezeiasca fericire. Era acum de mirare să-l vezi umblând vesel, zâmbind şi bucuros. Era aşa de iubitor faţă de toţi, încât cunoscuţii lui se întrebau miraţi: "Atâţia ani l-am văzut abătut şi trist. Cum este aşa de bucuros acum? Nu cumva să fi avut vreo vedenie?" Se străduiau să găsească o explicaţie acelei taine. Dar el, din clipa în care a văzut astfel faţa Domnului, nopţi întregi stătea cu ochii la cer şi zicea:

"Miluieşte-mă, Tu, Care, Te-ai făcut om pentru mine; Tu, Care eşti Fiul Unul născut al lui Dumnezeu, îndrăznirea şi mijlocitorul nostru către Tatăl; Tu, Care eşti bogăţia milostivirii şi negrăită iubire de oameni a necuprinsei Dumnezeiri!"

Apoi începea să-l înfrunte pe cel rău, zicând: "Unde este înrăutăţitul care zicea că nu există Dumnezeu? Să se umple acum de ruşine necuratul diavol, mincinosul, întunecatul, cel plin de ură! Am văzut pe Domnul meu, Care m-a încredinţat că şi pe fericitul Toma, când nu credea. Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat Duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu!" Cu aceste cuvinte de mărire ale Maicii Domnului, lăuda şi mulţumea din toată inima Celui ce îl cercetase cu acea negrăită mireasmă.

Într-o seară, după ce şi-a terminat rânduiala sa de rugăciune, a adormit puţin. Şi a văzut în somn o mare nesfârşită şi în mijlocul ei un imens stâlp de foc, având în vârf un tron strălucit. Deodată îi apare cineva şi-l întreabă: "De ce stai? Urcă-te pe stâlp, pentru că trebuie să te urci".

Cum a auzit acest glas, a început să se caţăre. Cu mare osteneala a ajuns până sus, dar în vârf nu putea să se urce. Mai rămăseseră trei coti de urcat; se silea să-şi ridice picioarele, ca să ajungă la tron, dar nu îndrăznea, pentru că uitându-se la nesfârşita întindere a mării, îl cuprindea spaima.

"Vai, se gândea el, ce să fac eu păcătosul! Dacă ridic piciorul să ajung în vârf, mă tem că nu cumva să alunec şi să mă înec, iar ca să mă întorc şi să cobor, este şi mai greu". Era tulburat, nehotărât şi nedumerit. Deodată, fără să-şi dea seama cum a îndrăznit, a făcut un mic efort. A fost de ajuns ca să păşească uşor şi s-a aşezat pe tron. Cu uimire privea acum orizontul deschis în jurul lui şi se minuna, zicând: "Cum m-am urcat eu până aici? Şi cum voi putea să mă cobor?" În acea clipă s-a trezit.

Uimit, se întrebă ce să însemneze toate acestea. Acelaşi lucru l-a văzut şi în altă seară, precum şi a treia oară. Atunci nedumerirea lui a ajuns la culme. "Doamne, s-a rugat el, arată-mi ce înseamnă aceasta vedenie!"

Şi Domnul i-a deschis mintea şi a început să înţeleagă singur. Urcarea pe stâlp este drumul greu al virtuţii, care duce la cetatea cea cerească. Dar greutatea de a ajunge deasupra ei ce înseamnă? De multe ori ne grijim de cele pământeşti şi, astfel ne îngreuiem a ajunge la nepătimire. Tronul pe care am şezut şi m-am odihnit uitându-mă la toate este nepătimirea, care se afla deasupra tuturor virtuţilor, ca un tron. Cine se urcă pe el, vede cu ochii, curat, şi cele omeneşti şi cele dumnezeieşti, şi înţelege cum diavolul înşeală pe oameni.

După ce a tâlcuit visul, Nifon a dat din toată inima slavă lui Dumnezeu, Care necontenit îl ocroteşte şi-i poarta de grijă.

Viaţa şi învăţăturile Sf. Ierarh Nifon

AXION ESTIN ( Părintele Cleopa )

Ia gânditi-va voi, daca o sfânta icoana a Maicii Domnului, facuta de un pictor, este asa de frumoasa, dar acolo unde sunt Heruvimii cei cu ochi multi si Serafimii cei cu câte sase aripi, care îi cânta Maicii Domnului imnuri, si cântarile cele dumnezeiesti, oare ce limba le poate grai? Cum zice Apostolul Pavel: Am auzit acolo cântari, care nu este cu putinta omului a le vorbi. Pâna la al treilea cer. Dar Maica Domnului este peste toate cerurile! Este lânga Sfânta Treime!

Ce este acolo? Câta slava are Maica Domnului! Nu auziti ce spune în Acatistul Sfântului Acopera-mânt: "Bucura-te, acoperamântul lumii, cel mai lat decât norul". Un nor poate sa acopere un oras, o tara, dar Maica Domnului cu acoperamântul si cu mila ei acopera toate popoarele lumii; ca atâta putere a primit de la Mântuitorul. Oricine si oriunde o cheama: în padure, în pustie, la câmp, în cetate, în casa, la închisoare, oriunde ar fi, ea aude, pentru ca este pusa acoperitoare si mijlocitoare a întregii lumi catre Dumnezeu.

Eram în Sfântul Munte Athos, unde traiesc numai calugari care duc viata în feciorie si în curatie. Acolo nimic nu traieste parte femeiasca. Este "Gradina Maicii Domnului", unde ea a predicat Evanghelia cu Sfântul Ioan Evanghelistul si Sfântul Apostol Marcu si cu Maria Magdalena. Acolo a fost oras de pagâni când a ajuns ea.

Când am mers la Protaton, în capitala Sfântului Munte, unde sunt cele mai vechi arhive ale Sfântului Munte de peste o mie de ani, acolo este o biserica foarte mare. În fata acelei biserici este o piatra lata de câtiva metri pe care nu se prinde nici ploaia, nici zapada niciodata. Nimic, nimic, nimic! Ramâne tot uscata. Îi zice piatra sângelui. De trei ori pe an izvoraste sânge dintr-însa si curge sângele siroaie si se duce la temelia bisericii.

Acolo, la anul 1274, în timpul împaratului Mihail al VIII-lea, Paleologul, când a intrat Papa Grigorie al X-lea în Sfântul Munte cu armata si a vrut sa-i treaca pe calugari cu sila la catolici, a taiat pe piatra aceea vreo câteva zeci de calugari. Si sângele dreptilor de trei ori pe an iese si atunci se fac slujbe. Curge sânge timp de câteva ore din piatra aceea. Dar apa nu se prinde de ea, zapada nu se prinde, nimic, nimic. Este o minune mare.

Tot acolo în biserica Protaton am vazut sfânta icoana Axionita - Maica Domnului cu doi îngeri care-i tin coroana. Axionita sau "Axion Estin" pe greceste înseamna Cuvine-se cu adevarat.

Aici ne-a povestit un parinte atonit istoria acestei icoane. În valea numita "Axion Estin", traia un mare sihastru care avea ucenic un calugar tânar, pe care-l crestea, ca sa ramâna în chiliuta lui. O chiliuta sub munte, în padure.

Ei aveau aceasta icoana vestita, Maica Domnului, în chilie. Odata calugarul cel batrân a plecat la priveghere la Manastirea Protaton. Sa stiti ca la Sfântul Munte, la toate praznicele împaratesti, privegherile sunt de toata noaptea. În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toata noaptea, în toate Duminicile si în cele 12 praznice împaratesti si la Sfântul Ioan Botezatorul.

Si batrânul i-a spus calugarului tânar:

- Eu ma duc la priveghere, tu ramâi acasa, fiule, si-ti fa pravila acasa, sa nu ramâna chilia singura.

Calugarul cel tânar a întrebat pe batrân:

- Ava, eu ce pravila sa fac?

Dar calugarul batrân i-a zis:

- Fiule, tu n-ai sa poti priveghea toata noaptea. Citeste la Psaltire doua-trei catisme si pe urma du-te la icoana Maicii Domnului si fa câteva metanii, sa nu-ti fie somn. Si de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, sa cânti cântarea asta: Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul ai nascut, pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Pâna atunci nu se stia de rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat". Numai atât se stia în Sfântul Munte. Nu stiau cum cânta îngerii în ceruri Maicii Domnului!

Atunci calugarul tânar a facut cum a zis batrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului si a facut câteva metanii. A mai aprins candela sa nu se stinga si iar a cântat: Ceea ce esti mai cinstita… Asa a facut pâna la miezul noptii, ca sa se lupte si el si sa privegheze macar atât; pe urma sa se culce sa doarma 3-4 ore, ca dimineata, când vine batrânul, sa se scoale iar la rugaciune.

Când a ajuns la miezul noptii, bate cineva în usa. Dar el stia ca batrânul nu vine niciodata în timpul noptii, ca era departe de biserica. Apoi cine sa vina în puterea noptii, sa-i bata în usa? N-a vrut sa dea drumul. Si aude un glas:

- Evloghite, pater! (Binecuvinteaza, parinte).

El, când a auzit ca cere blagoslovenie, a zis dinauntru:

- O Kirios! (Domnul sa te binecuvinteze).

Si numai a intrat un tânar foarte frumos, tot calugar, foarte luminat la fata, si l-a întrebat:

- Ce faci, frate?

- Ce sa fac? Merg sa ma culc, ca nu mai pot priveghea de oboseala!

- Ce pravila ai facut de aseara pâna acum?

- Asa mi-a spus batrânul, când a plecat la biserica, sa citesc la Psaltire doua-trei catisme si pe urma sa cânt Ceea ce esti mai cinstita… si sa fac câteva metanii.

Dar cel ce a venit i-a spus:

- Nu se cânta numai Ceea ce esti mai cinstita…

- Ba da! Asa se cânta în tot Sfântul Munte, la toate manastirile.

- Nu! Iata cum cântam noi: Cuvine-se cu adevarat, sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru, si pe urma cântam: Ceea ce esti mai cinstita…

Dar calugarul a zis:

- Eu asa n-am auzit. Daca vrei sa-mi scrii, ca vreau sa învat si eu rugaciunea asta.

- N-ai aici hârtie si creion?

- N-am! Dar tare as vrea sa o învat si eu!

- Du-te afara si adu-mi o lespede de piatra!

Ucenicul s-a dus afara si a luat o lespede, a curatat-o el si a spalat-o frumos.

- Am sa scriu pe dânsa.

Si cauta ceva, cu care sa zgârie pe piatra. Dar calugarul venit îl întreaba:

- Ce cauti?

- Caut un cui sa scriu, caci creion nu am!

- Nu-i nevoie sa scrii cu cuiul! Lasa ca scriu eu!

Si calugarul care a venit a început sa scrie pe piatra rugaciunea cu degetul lui, ca prin ceara moale. Si i-a scris foarte frumos pe greceste toata cântarea: Cuvine-se cu adevarat… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a vazut ca acela mergea cu degetul prin marmura ca prin ceara moale si iesea scrisoarea asa de frumoasa. Si se gândea: "Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmura?"

Si dupa ce i-a scris, a semnat: "Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngeresti", si a disparut din fata lui.

Atunci calugarul a aratat piatra batrânului când a venit, si i-a spus toata întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.

S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta si din clipa aceea, în toate bisericile si în toate cartile bisericesti, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântam pâna astazi: Cuvine-se cu adeva-rat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu - Cuvântul ai nascut; pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Amin.

*

Cine poate spune toate minunile Maicii Dom-nului? Nimeni nu le poate spune, pentru ca sunt în tot pamântul si se lucreaza cu fiecare suflet. De aceea va rog sa aveti toti icoana Preasfintei Nasca-toarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în casa. Sa va siliti cât mai mult sa laudati pe Dumne-zeu si, dupa Dumnezeu, pe Maica Domnului si apoi pe sfintii lui Dumnezeu, pentru ca Maica Domnului este ocrotitoarea si mijlocitoarea întregii lumi!

Când a fost Mântuitorul pe Cruce, nici acolo n-a lasat fara îngrijire pe mama lui. I-a spus Sfântului Ioan Evanghelistul: Fiule, iata maica ta! Si dintru acel ceas a luat-o ucenicul întru ale sale, ca cincisprezece ani a mai trait Maica Domnului, dupa Învierea Mântuitorului si dupa Înaltarea la cer. Si a stat la Efes, la casa Sfântului Ioan Evanghelistul, si el îi purta de grija.

Iar ei i-a zis: Maica, iata fiul tau! Spune Sfântul Ioan Gura de Aur: "Prin aceste cuvinte ale Mântuitorului de pe cruce, ne-a facut pe toti fii ai Maicii Domnului". Toti crestinii de pe fata pamântului suntem fiii ei, pentru ca ne-a lasat în ocrotirea Maicii Domnului. De aceea vedeti ca cele mai multe biserici din lume, din toate tarile, sunt facute în numele Maicii Domnului. Sa aveti mare credinta si evlavie în rugaciunile ei!



Acoperământul Maicii Domnului, ocrotirea creștinilor

În casele unora, dupa cum vine la urechea noastra, este mare tulburare. Nu se împaca sotul cu sotia, nu se iubesc fratii; se bat, se judeca, se cearta si este mare neorânduiala.

Si atunci, vazând biata mama atâta zbucium în familia ei, sau tata, sau bunicul, care este mai credincios, pune mâna pe un acatist al Maicii Domnului, îngenuncheaza undeva singur într-o camera si începe a se ruga: "Maica Domnului, linisteste casa noastra, linisteste pe tata, pe mama, pe copii, pe ceilalti si da-le întelegere, dragoste si alinare!"

Si asa s-a dus ura, s-a risipit iutimea, tulburarea, dorinta de razbunare si s-a linistit familia. Datorita cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheama în ajutor.



Părintele Cleopa

Sa nu vorbesti .... ( Parintele Arsenie Boca )

Sa nu vorbesti niciodata despre proiectele tale, caci cel rau stie doar ce vorbesti, nu si ce gandesti, si ti le nimiceste.

Parintele Arsenie Boca

Acatistul Sfintei Muceniţe Hristina (Cristina)

Rugaciunile incepatoare, apoi:

Condacul 1

Mult pătimitoarei, prealăudatei muceniţe Cristina, celeia ce numele Mântuitorului a purtat, crucea suferinţei spre Golgota pătimirilor a ridicat, veniţi să-i împletim cântări de laude zicând:

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Icosul 1

Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni şi slujitori ai necuraţilor zei, din tinereţe cunoscând pe Dumnezeul Cel Adevărat, numai Aceluia voiai a-I sluji, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, curată mieluşea născută între păgâni,
Bucură-te, că tatăl tău, Urban, avea stăpânirea ighemonică,
Bucură-te, că acesta, după purtarea de grija a lui Dumnezeu, ţi-a pus numele “Cristina”,
Bucură-te, că numele tău însemna mai înainte oarecare proorocie,
Bucură-te, că între fecioarele vremii nu era nici una care să te întreacă în frumuseţe,
Bucură-te, că părinţii, văzându-te crescând, se umpleau de bucurie,
Bucură-te, că aceştia îţi pregăteau un anume fel de vieţuire,
Bucură-te, căci dorinţa lor avea să fie deşartă,
Bucură-te, fecioară blândă şi curată,
Bucură-te, că haina curăţiei ţi-ai păzit-o neîntinată;
Bucură-te căci în credinţă erai nestrămutată,
Bucură-te, cea plină de dragoste nemăsurată,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 2

Vrând tatăl său a o păzi de vederea omenească, i-a rânduit petrecerea în palatul cel mai înalt, dându-i slugi nenumărate şi zeii de aur şi de argint, jertfe zilnice, neprihănita fecioară cânta Adevăratului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Auzind tinerii cei de bun neam, despre a ta frumuseţe, voiau a te lua spre însoţire, însă tatăl tău le spunea tuturor că “nu te vei însoţi cu nimeni, ci în feciorie vei petrece spre a sluji zeilor toată viaţa, căci mult te-au iubit”, iar noi îţi cântăm unele că acestea:

Bucură-te, că părintele tău trupesc, prooroc a fost,
Bucură-te, că acesta voia să slujeşti zeilor celor neînsufleţiţi,
Bucură-te, că niciodată tu n-ai voit a le aduce jertfe, nici a te închina lor,
Bucură-te, că privind de la fereastră la luminătorii cei cereşti ai cunoscut pe Ziditorul,
Bucură-te, că rugându-te cu lacrimi, ai cerut Acestuia să ţi se descopere,
Bucură-te, că petrecând în post şi rugăciune, Domnul ţi-a trimis pe îngerul Său,
Bucură-te, că îngerul te-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci,
Bucură-te, că “Mireasa a lui Christos” te-a numit,
Bucură-te, că tainele credinţei ţi-a desluşit,
Bucură-te, că pentru dragostea Sfintei Treimi de trei muncitori ţi-a prevestit că vei fi muncită,
Bucură-te, ceea ce cu pâine cerească de înger ai fost hrănită,
Bucură-te, că sufleteşte şi trupeşte te-ai simţit întărită,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 3

Umplându-te de râvna dumnezeiască, ai început a sfărâma idolii cei neînsufleţiţi şi aruncându-i pe fereastră, ţi-ai curăţat odaia spre a te putea închina Ziditorului şi a-I cânta: Aliluia!

Icosul 3

Venind tatăl tău să te cerceteze şi să se închine zeilor săi şi aflând cele săvârşite de tine, s-a umplut de mânie ucigând cu sabia toate slugile, iar pe tine a început a te bate peste obraz, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, că lovindu-te peste obraz ai mărturisit pe Adevăratul Dumnezeu,
Bucură-te, că pe idolii cei de aur şi argint i-ai numit diavoli,
Bucură-te, că tatăl tău mai tare s-a umplut de mânie,
Bucură-te, că a poruncit să fi bătută fără cruţare,
Bucură-te, că apoi în temniţă te-a aruncat,
Bucură-te, că înştiinţându-se despre această maica ta la tine a alergat,
Bucură-te, că prin vorbe bune încerca a te momi,
Bucură-te, că acesteia i-ai spus să nu te mai numească fiică a sa,
Bucură-te, că fiică şi închinătoare a Tatălui Ceresc te-ai numit,
Bucură-te, că maica ta mult s-a mâhnit,
Bucură-te, că această nici prin plângere, nici prin momele nimic n-a sporit,
Bucură-te, căci credinţa ta era nestrămutată,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 4



Scoţându-te a doua zi la judecată, ighemonul Urban, uitând dragostea cea firească către fiica sa, voia să te judece şi să te muncească că pe o străină şi făcătoare de rele, iară mulţimea adunată la privelişte minunându-se de frumuseţea ta zicea: ,,Dumnezeule al roabei tale, Cristina, ajută-i ei, căci la Tine a alergat”. Iar noi împreună cu muceniţa cântăm: Aliluia!

Icosul 4

Stând mieluşeaua lui Christos înaintea lui Urban, acesta căuta să o înduplece spre închinare la idoli, însă nesporind ci mai rău mâniindu-se a poruncit să fie dată spre muncire, pentru care îţi aducem laude zicând:

Bucură-te, cea tare în credinţă că un diamant,
Bucură-te, că fiinţa întreagă Domnului ţi-ai închinat,
Bucură-te, că de stâlp au poruncit să fi legată,
Bucură-te, căci cu fiare ascuţite ai fost zdrobită,
Bucură-te, că bucăţi de carne din trupul tău cădeau,
Bucură-te, că spre Mirele Christos, privirile pline de rugăciune îţi ridicai,
Bucură-te, că dezlegându-te de stâlp, ai luat o bucată de carne şi i-ai aruncat-o lui Urban în obraz,
Bucură-te, că acesta de şi o mai aprigă mânie s-a aprins,
Bucură-te, că ulei încins pe tine au turnat,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 5

Învârtind roata deasupra focului, cu neputinţă este nouă a descrie pătimirile tale, vitează muceniţă, dar Bunul Dumnezeu te ţinea în viaţă întărindu-te în chinuri spre slava numelui Său şi spre ruşinarea păgânilor, iar noi împreună cu tine cântăm: Aliluia!

Icosul 5

Fără de veste, ieşind din foc o văpaie, a ars că la o mie de păgâni ce erau împrejur, iar muceniţa întărită fiind de îngerii ce o înconjurau nevăzuţi de ochii mulţimii se veselea şi mai mult cu duhul în aprigile munci, pentru care şi noi îţi aducem laude, zicând:

Bucură-te, nebiruită răbdătoare de chinuri,
Bucură-te, că răbdarea ta pe muncitori îi nimicea,
Bucură-te, că îngerii în juru-ţi stăteau şi te întăreau,
Bucură-te, că nemaiştiind cum să te mai muncească, te-au aruncat din nou în temniţă,
Bucură-te, că un înger trimis de Dumnezeu, de răni te-a tămăduit,
Bucură-te, căci cu hrană cerească din nou ai fost hrănită,
Bucură-te, că asemeni lui Christos, bătăi peste obraz ai primit,
Bucură-te, că prin chinuri nenumărate cu El te-ai unit,
Bucură-te, că luminoasă ţi-ai adus crucea pe Golgota suferinţei,
Bucură-te, că niciodată n-ai slăbit cu cugetul,
Bucură-te, că uneltirile nevăzuţilor vrăjmaşi ai biruit,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 6
Neştiind tatăl tău cărei munci să te mai supună, a poruncit să fi aruncată în mare. Atunci, slujitorii, luând o corabie, te-au dus în largul mării, unde ţi-au legat o piatră mare de gât şi te-au aruncat în apă, nădăjduind că aşa vor sfârşi cu tine, iar tu cântai Celui ce te-a întărit în chinuri: Aliluia!

Icosul 6

Trimis a fost îngerul Domnului spre a te purta pe deasupra apei că pe uscat şi plină de bucurie fiind, ai socotit această că pe o sfântă baie a botezului tău, căci nor luminos umbrindu-te, ai auzit glas dumnezeiesc deasupra ta şi pe Însuşi Christos L-ai văzut, pentru care te lăudăm zicând:

Bucură-te, că prin această muncă dorinţa de a fi botezată ţi-a fost împlinită,
Bucură-te, că înger dumnezeiesc te purta pe deasupra apei,
Bucură-te, căci cuvinte de întărire de la Însuşi Christos, Mirele tău, ai primit,
Bucură-te, că Acesta faţă către faţă ţi-a vorbit,
Bucură-te, că de mare dar te-ai învrednicit,
Bucură-te, căci cununa muceniciei mai repede voiai s-o iei,
Bucură-te, că numai spre cereasca împărăţie priveai,
Bucură-te, că toate cele trecătoare le-ai socotit gunoaie,
Bucură-te, că pentru Christos toate cu bucurie le răbdai,
Bucură-te, că şi alte munci mai grabnic voiai a le primi,
Bucură-te, că de la a ta dorinţă nimic nu te putea clinti,
Bucură-te, albină plină de mierea faptelor bune,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 7

Ieşind la uscat şi înfăţisându-te înaintea tatălui tău, acesta s-a înspăimântat, dar n-a vrut să recunoască minunile lui Dumnezeu, ci pe toate le socotea vrăji, fapt pentru care te-a aruncat din nou în temniţă, voind a te scoate a doua zi spre tăiere, iară tu cântai cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Neputându-şi împlini gândul, tatăl tău, fiind el însuşi tăiat peste noapte de secera morţii a venit la conducerea cetăţii alt ighemon pe nume Dion, care scoţându-te la judecată încerca prin înşelăciune a te întoarce de la gândul cel bun, dar neizbutind a început a te munci, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că Dion ighemonul încerca a te îndupleca spre închinarea zeului Apolon,
Bucură-te, căci cu nimic nu te-a putut clinti,
Bucură-te, căci a început a te bate fără milă,
Bucură-te, că strujită cu unghii de fier şi arsă din nou ai fost,
Bucură-te, că încingând o tigaie de fier au poruncit să fi aruncată într-nsa,
Bucură-te, că ulei încins au poruncit să toarne peste tine,
Bucură-te, căci după toate acestea statornică ai rămas în credinţă,
Bucură-te, că zeul Apolon a fost sfărâmat prin rugăciunea ta,
Bucură-te, că idolul căzând la pământ, a căzut şi slujitorul său Dion, zăcând mort,
Bucură-te, că împreună cu idolul s-a surpat şi capiştea,
Bucură-te, că din nou ai fost aruncată în temniţă,
Bucură-te, trandafir prin răni pururi înflorit,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 8

Pătimirile tale nu au fost fără roade, deoarece poporul văzând nenumăratele minuni săvârşite cu tine, au crezut în Christos că la trei mii de suflete slăvindu-L şi cântându-I cu tine: Aliluia!

Icosul 8

Venind la stăpânire un alt ighemon plin de veninul răutăţii, pe nume Iulian, te-a scos din nou în privelişte, pregătindu-ţi nenumărate munci, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că ighemonul a poruncit să ardă un cuptor vreme de 3 zile,
Bucură-te, că în acesta te-a aruncat pe tine,
Bucură-te, că apoi a stat închis 5 zile,
Bucură-te, că în cuptor fiind, aduceai slavă lui Dumnezeu, precum tinerii în Babilon oarecând,
Bucură-te, că îngerii erau cu tine răcorind cuptorul,
Bucură-te, că acolo petreceai că într-o cămară de mult preţ,
Bucură-te, că deschizind cuptorul după 5 zile, nevătămată te-au aflat,
Bucură-te, că toate acestea păgânii vrăji le-au socotit,
Bucură-te, că cei ce crezuseră în tine, lui Dumnezeu îi aduceau slavă,
Bucură-te, că nesocotitul Iulian mai rău s-a înfuriat,
Bucură-te, că alte chinuri se muncea să-ţi găsească,
Bucură-te, că orbit de răutate fiind nu putea cunoaşte minunile lui Dumnezeu,,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 9

Chemând păgânul pe toţi vrăjitorii şi fermecătorii care ştiau să farmece şerpii, le-a poruncit acestora să adune mulţime de şerpi, vipere şi scorpii şi să le dea drumul asupra muceniţei că să o omoare, prin muşcăturile lor otrăvitoare. Dar mieluşeaua lui Christos rămâne neînfricată şi cântă bucurându-se: Aliluia!

Icosul 9

Adunându-se mulţime de târâtoare se încolăceau împrejurul trupului muceniţei, dar nici una n-a muşcat-o pe dânsa, ci din porunca lui Dumnezeu s-au întors asupra fermecătorului ce le întărâta asupra sfintei. Deci pentru atâta credinţă a minunatei fecioare şi noi îi cântăm:

Bucură-te, că mulţimea şerpilor nu te-a spăimântat,
Bucură-te, că şi de data asta putere de la Domnul ai luat,
Bucură-te, că încolăcindu-se împrejurul tău nu te-au vătămat,
Bucură-te, că asupra fermecătorului s-au năpustit,
Bucură-te, că prin muşcăturile lor otrăvitoare pe loc l-au omorât,
Bucură-te, că fiindu-ţi milă de cei ce te înconjurau, ai poruncit tuturor şerpilor, că în numele lui Iisus Hristos să se retragă în locurile lor fără a vătăma pe cineva,
Bucură-te, că acestea ţi-au ascultat porunca întocmai,
Bucură-te, că făcând rugăciune pe fermecător l-ai înviat,
Bucură-te, că acesta s-a încreştinat,
Bucură-te, că mulţimea văzând minunile s-au întărit şi mai mult în credinţa,
Bucură-te, că mulţi s-au adăugat celor ce crezuseră în Christos,
Bucură-te, că pe toţi îi învăţai tainele credinţei cu glas duios,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 10

Văzând ighemonul minunile săvârşite de tine, mai tare s-a umplut de mânie asupra ta şi a poruncit să şi se taie feciorelnicul piept din a cărui răni a curs lapte în loc de sânge, iar poporul văzând una că această cânta: Aliluia!

Icosul 10

Neştiind păgânul la ce muncă să te mai supună a poruncit să ţi se taie limba, însă prin darul lui Dumnezeu, chiar după tăierea limbii vorbeai bine mărturisind adevărata credinţă pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că nici tăierea limbii nu te-a oprit de la mărturisire,
Bucură-te, că apucând mădularul cel tăiat l-au aruncat în obrazul ighemonului,
Bucură-te, că păgânul pe dată a orbit,
Bucură-te, că văzându-te înfruntat şi ruşinat de tine, mai rău se tulbura,
Bucură-te, că neştiind ce să-ţi mai facă, a poruncit să te dea la moarte,
Bucură-te, că auzind această de nespusă bucurie te-ai umplut,
Bucură-te, că dorinţa de a te număra în ceata muceniţelor, acum o simţeai aproape de înfăptuire,
Bucură-te, că împunsă fiind cu fiare ascuţite sfântul tău suflet Domnului l-ai dat,
Bucură-te, că sufletul tău de îngeri pe braţe a fost purtat,
Bucură-te, că cetele muceniceşti cu bucurie te-au întâmpinat,
Bucură-te, că veselie mare s-a făcut în cer şi pe pământ,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 11

Împlinindu-se astfel proorocia că de la trei ighemoni vei pătimi până vei fi slobozită, din temniţa trupului celui stricăcios, pentru numele Dumnezeului Celui în Treime închinat, căruia îi cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Văzându-te mulţimile adunate la pătimirile tale, te slaveau pentru nenumăratele osteneli crezând în Christos, Cel Ce ţi-a dat putere a trece prin toate cântând unele că acestea:

Bucură-te, frumoasă fecioară,
Bucură-te, tânără cu suflet bărbătesc,
Bucură-te, crinule răsărit între mărăcini,
Bucură-te, că bogăţiile lumii le-ai socotit gunoaie,
Bucură-te, că pentru dragostea lui Christos pe toate le-ai defăimat,
Bucură-te, că numai pe Acela l-ai iubit cu adevărat,
Bucură-te, că de la hotărârea ta cea bună nimic nu te-a clintit,
Bucură-te, că şi de părinţii cei trupeşti te-ai lepădat,
Bucură-te, că pe ighemoni în faţă i-ai mustrat,
Bucură-te, că nici o muncă nu te-a înfricoşat,
Bucură-te, că spre ceruri că o porumbiţă ai zburat,
Bucură-te, că acolo odihnă ai aflat,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 12

Un oarecare creştin a luat sfintele rămăşite pământeşti ale mult ostenitului tău trup şi le-a îngropat cu cinste la loc curat cântând cântarea de biruinţă: Aliluia!

Icosul 12Cine va laudă îndeajuns dragostea, credinţa şi nădejdea ta neclintită în Mirele Christos pentru care ţi-ai ales a pătimi, însă, aşa nevrednici îndrăznim a-ţi cânta unele că acestea:

Bucură-te, că asemeni unui miel fără de glas ce merge spre junghiere, aşa spre pătimiri ai mers,
Bucură-te, că rugăciunea ta că o tămâie cu bună mireasmă spre cer se ridică,
Bucură-te, că şi păgânii de răbdarea ta în pătimiri se minunau,
Bucură-te, că mulţi necredincioşi la credinţă au venit,
Bucură-te, că -n sTăulul Bisericii multe oiţe rătăcite ai adus,
Bucură-te, că -n pătimirile tale te bucuri nespus,
Bucură-te, mireasa neprihănită a Mirelui ceresc,
Bucură-te, ceea ce cunună cerească din mâna lui Christos ai primit,
Bucură-te, caldă rugătoare pentru cei ce năzuiesc în ajutorul tău,
Bucură-te, că prin rugăciunile tale de multe rele ne izbăvim,
Bucură-te, ajutătoarea noastra în vreme de nevoi,
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în ceasul judecăţii,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 13

O, prealăudată şi mult pătimitoare muceniţă Cristina, primeşte această puţină rugăciune a noastră şi mijloceşte la tronul lui Dumnezeu să ne ferească de ispite peste puterea noastră, să ne dăruiască sănătate, înţelepciune, răbdare, iertarea păcatelor şi ajutor în toate cele bune spre a-I cânta împreună cu tine: Aliluia!

Condacul 13

O, prealăudată şi mult pătimitoare muceniţă Cristina, primeşte această puţină rugăciune a noastră şi mijloceşte la tronul lui Dumnezeu să ne ferească de ispite peste puterea noastră, să ne dăruiască sănătate, înţelepciune, răbdare, iertarea păcatelor şi ajutor în toate cele bune spre a-I cânta împreună cu tine: Aliluia!

Condacul 13

O, prealăudată şi mult pătimitoare muceniţă Cristina, primeşte această puţină rugăciune a noastră şi mijloceşte la tronul lui Dumnezeu să ne ferească de ispite peste puterea noastră, să ne dăruiască sănătate, înţelepciune, răbdare, iertarea păcatelor şi ajutor în toate cele bune spre a-I cânta împreună cu tine: Aliluia!

Icosul 1

Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni şi slujitori ai necuraţilor zei, din tinereţe cunoscând pe Dumnezeul Cel Adevărat, numai Aceluia voiai a-I sluji, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, curată mieluşea născută între păgâni,
Bucură-te, că tatăl tău, Urban, avea stăpânirea ighemonică,
Bucură-te, că acesta, după purtarea de grija a lui Dumnezeu, ţi-a pus numele “Cristina”,
Bucură-te, că numele tău însemna mai înainte oarecare proorocie,
Bucură-te, că între fecioarele vremii nu era nici una care să te întreacă în frumuseţe,
Bucură-te, că părinţii, văzându-te crescând, se umpleau de bucurie,
Bucură-te, că aceştia îţi pregăteau un anume fel de vieţuire,
Bucură-te, căci dorinţa lor avea să fie deşartă,
Bucură-te, fecioară blândă şi curată,
Bucură-te, că haina curăţiei ţi-ai păzit-o neîntinată;
Bucură-te căci în credinţă erai nestrămutată,
Bucură-te, cea plină de dragoste nemăsurată,
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!

Condacul 1

Mult pătimitoarei, prealăudatei muceniţe Cristina, celeia ce numele Mântuitorului a purtat, crucea suferinţei spre Golgota pătimirilor a ridicat, veniţi să-i împletim cântări de laude zicând:

Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Cristina, mult pătimitoare!



RUGĂCIUNE



O de 3 ori fericită muceniţă Cristina, ceea ce te-ai învrednicit a pătimi pentru Hristos, ajută-ne şi pe noi să primim cu dragoste şi înţelegere ispitele ce vin asupra noastră. Ca ceea ce nu ai cârtit niciodată în timpul muncilor, ajută-ne să nu cârtim pe cărarea vieţii celei trecătoare asupra întâmplărilor ce se abat asupra noastră.
Asemeni ţie celei ce te-ai rugat cu lacrimi fierbinţi şi cu post spre a ţi se descoperi tainele cele ascunse şi pentru a putea ajunge cu bine la limanurile cereşti, ajută-ne şi pe noi să ne putem ruga şi posti că să ne simţim şi noi că trăim pentru şi în Dumnezeu şi să nu ne pierdem timpul în deşert. Mijloceşte înaintea lui Hristos, cu îndrăzneala ce ai dobândit-o, să ne mântuiască cu judecăţile pe care le ştie El, că ajungând şi noi în cereasca împărăţie să slăvim pururi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe tine mijlocitoarea noastră. AMIN!

Pomenii ( Părintele Arsenie Boca )

Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti.

Părintele Arsenie Boca

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. ( Sfântul Nicolae Velimirovici )

Cu adevarat Hristos este pururi cu noi, precum lumina este pururi cu ochii care vad. Dar mare este intristarea cand ochii sufletului nostru sunt inchisi, pentru ca in zadar se osteneste Lumina sa intampine vederea ochilor nostri. O, ce intristare si durere simtim cand nu suntem cu Hristos!

Sfântul Nicolae Velimirovici