Trebuie să ne trăim viața ca și când ne-am afla pe o balanță . ( Sfântul Serafim de Sarov )

Când omul ajunge la vârsta de treizeci și cinci de ani, adică la jumătatea perioadei vieții pământești, are nevoie de mari nevoințe pentru a se menține pe calea dreaptă. Mulți la vârsta aceasta se abat și se întorc la dorințele lor păcătoase. ”Mulți au adunat multe în tinerețea lor, mărturisește Vasile cel Mare. Însă la jumătatea vieții n-au îndurat furtuna pe care au ridicat-o împotriva lor duhurile viclene, și le-au pierdut pe toate”.

Așadar, pentru a nu fi loviți de o asemenea catastrofă, să fim cu luare aminte la sinele nostru, după cuvântul lui Isaac Sirul: ”Trebuie să ne trăim viața ca și când ne-am afla pe o balanță”.


Sfântul Serafim de Sarov

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir din Tesalonic ( 26 Octombrie )

Acest mare făcător de minuni şi slăvit sfînt s-a născut la Tesalonic, din părinţi nobili, credincioşi şi foarte bogaţi. Dimitrie a fost singurul lor copil, pe care 1-au primit în dar de la Dumnezeu în urma rugăciunii făcute cu lacrimi. Fiind singurul fiu al unor astfel de părinţi, Dimitrie a fost crescut şi educat în felul cel mai înalt şi ales. Tatăl lui Dimitrie a fost comandantul militar al cetăţii Tesalonicului. Murind el, împăratul Maximian 1-a numit în loc pe fiul lui, Dimitrie. Numindu-1, prigonitorul creştinilor Maximian i-a trasat tînărului Dimitrie şi sarcina de a îi extermina pe creştinii din Tesalonic. Dar Dimitrie nu numai că nu a executat această comandă a împăratului, ci chiar L-a propovăduit pe Hristos înaintea tuturor, pe faţă, în toată cetatea Tesalonicului. Auzind acestea, împăratul s-a umplut de ură faţă de Dimitrie. Astfel, pe cînd se întorcea de la o bătălie contra sarmaţilor, Maximian s-a oprit la Tesalonic, spre a investiga personal situaţia, împăratul 1-a convocat pe Dimitrie înaintea sa şi 1-a chestionat cu privire la credinţa lui. Dimitrie a recunoscut şi a mărturisit fără teamă credinţa lui în Hristos, şi a arătat totodată cît de falsă şi superstiţioasă este idolatria împăratului. Maximian 1-a aruncat pe Dimitrie în închisoare. Ştiind ce îl aşteaptă de acum înainte, Dimtrie 1-a însărcinat pe servitorul lui, Lup, cu împărţirea la săraci a tuturor averilor lui, el însuşi pregătindu-se trup şi suflet cu bucurie pentru moartea martirică care îl aştepta. Pe cînd zăcea în temniţă, un înger al Domnului a venit la el şi i-a zis: „Pace ţie, O, pătimitorule al lui Hristos! Fii viteaz şi puternic!" După mai multe zile, împăratul a timiş soldaţi la Dimitrie, cu porunca de a îl lichida acolo, pe loc. Soldaţii 1-au aflat pe sfîntul lui Dumnezeu la rugăciune, şi 1-au străpuns cu lăncii. Creştinii au luat în taină trupul lui şi 1-au îngropat cu cinste. Din trupul sfîntului a început să izvorască mir tămăduitor şi binemiresmat. La scurtă vreme după aceea, deasupra sfintelor lui moaşte s-a zidit o mică biserică. Un nobil din Iliria pe nume Leontie suferea de o boală grea şi de nevindecat. Inarmîndu-se cu rugăciunea, el a grăbit la moaştele Sfîntului Dimitrie, aflîndu-şi acolo desăvîrşită şi miraculoasă vindecare. Cu inima revărsîndu-i-se de bucurie, nobilul Leontie a înălţat o biserică mult mai mare şi mai slăvită pe locul mormîntului cu sfintele moaşte. Acestui nobil Sfîntul Dimitrie i s-a arătat în două rînduri. împăratul lustinian a dorit să aducă moaştele Sfîntului de la Tesalonic la Constantinopol, dar pe cînd lucrătorii se pregăteau să împlinească porunca, din sfintul mormînt au izbucnit fulgere şi s-a auzit un glas înfricoşat care a zis: „Opriţi-vă şi nu atingeţi!" Astfel sfintele moaşte făcătoare de minuni ale Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie au rămas pentru totdeauna la Tesalonic. Ca apărător al cetăţii Tesalonicului, Sfîntul Dimitrie s-a arătat aievea de multe ori, şi de multe ori a izbăvit cetatea de urgii. Minunile lui sînt nenumărate. Ruşii îl socotesc pe Sfînt şi protector al Siberiei, care a fost cucerită şi anexată la Rusia în ziua muceniciei lui, 26 octombrie 1581.

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine ! ( Sfântul Ioan Damaschin )

Binele nu e bine, când nu se lucrează bine, ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni, de pildă bunul nume, sau slava de la ei, nici nu se face din lăcomie sau nedreptate.

Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face.

De aici e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia, nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea, ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui, deplin, cu această virtute, folosindu-se de dreapta socoteală, fără greşeală. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală, care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor.

Sfântul Ioan Damaschin

Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă.. ( Părintele Arsenie Boca )

Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.


Părintele Arsenie Boca

Câtă nefericire există în lume! ( Sfântul Paisie Aghioritul )

N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).

Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.

Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.

Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!

Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti. De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.

Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…

Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.

Astazi vezi o lume fiarta. Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: "Fiti gata"? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa.

Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: `Fii gata!`. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.

Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune.

Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie!

Lumea arde. Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare.

Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima.

Din pacate, unii „cunoscatori" infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric". Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mahneasca oamenii".

In timp ce de le-ar spune: „Sa incercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi" - ii vor pregati oarecum.

Daca cineva cunoaste adevarul, isi face probleme si se trezeste. Il doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada in cursa."

Sfântul Paisie Aghioritul

Sfânta Pelaghia ( 8 Octombrie )

Ea a fost o mare păcătoasă care s-a pocăit. Ea s-a născut la Antiohia, din părinţi păgîni, şi a fost dăruită de Dumnezeu cu nemaivăzută frumuseţe trupească. Pelaghia şi-a folosit marea frumuseţe spre a ei pierzanie şi a celor căzuţi în mrejele ei. Din desfrînările ei ea se făcuse putred de bogată. Trecînd odată pe lîngă Biserica Sfîntului Mucenic Iulian, în care tocmai atunci predica înaltpreasfinţitul Nonnus, ea s-a oprit şi a auzit cuvîntul pentru înfricoşata Judecată şi pedeapsa care îi aşteaptă pe păcătoşi în iad. Cuvintele acelea au zguduit-o, şi Pelaghia şi-a schimbat radical viaţa. Ei i-a fost scîrbă de ea însăşi, s-a temut tare de Dumnezeu, s-a pocăit cu amar de noianul păcatelor ei şi a căzut înaintea lui Nonnus rugîndu-se de el ca să o boteze: „îndură-te şi fie-ţi milă de mine, Sfinţite Părinte. Botează-mă pe mine şi învaţă-mă pe mine pocăinţa, căci iată eu sînt adînc de păcate, gheena pierzării, mreaja şi unealta diavolului." Aşa s-a rugat Pelaghia de Ierarhul lui Hristos cu lacrimi, şi el a primit-o, i-a cercat pocăinţa şi a botezat-o pe ea. La sfîntul ei Botez a slujit şi Fericita Romana Diaconita, care i-a fost şi naşă. Romana a învăţat-o bine toată creştineasca vieţuire şi tainele Credinţei. Dar Pelaghia a rîvnit mai mult decît Sfîntul Botez. Prea conştientă fiind de noianul adînc al păcatelor ei, împunsă de boldul conştiinţei, ea a voit să se nevoiască pînă la moarte cît mai aspru. Ea a împărţit imediat toate imensele ei averi cele cîştigate din desfrîu săracilor, şi a plecat în taină la Ierusalim, sub numele de monahul Pelaghie. Acolo ea s-a închis într-o peşteră de la Muntele Măslinilor, şi s-a închinat cu totul celor mai aspre postiri, rugăciuni şi privegheri de toată vremea. După trei ani a cercetat-o lacov, diaconul Sfinţitului Nonnus, şi a aflat-o încă vie. Dar cînd a revenit după trei zile, a aflat-o pe ea moartă, şi i-a îngropat trupul ei cu cinste. Sfînta Pelaghia s-a săvîrşit către Domnul cam pe la anul 461. Astfel, cumplita desfrînată de mai înainte i-a plăcut mai după aceea lui Dumnezeu cu asprimea pocăinţei celei cu lacrimi, a fost iertată de noianul păcatelor ei, şi s-a sfinţit. Iar Domnul a socotit vrednic sufletul ei cel curăţit de împărăţia Cerurilor.

Astazi ai fost tu ispitit, maine va fi altul si poimaine altul, intrucat ispititorul totdeauna va fi prezent in aceasta viata ( Gheron Iosif )

Orice s-ar intampla nu lua in sema nimic din moment ce nu esti tu vinovatul. Nici tu nu i-ai deranjat pe aceia si nici ei pe tine, ci ispita, care se lupta cu toti si le amesteca pe toate, deoarece aceasta este lucrarea ei. Astazi ai fost tu ispitit, maine va fi altul si poimaine altul, intrucat ispititorul totdeauna va fi prezent in aceasta viata.

Gheron Iosif