Începând din zilele noastre pe piciorul drept, semnul crucii ( Părintele Cleopa )

"Nu faceți nimic fără să vă semnați cu semnul Crucii! Când te pleci într-o călătorie, atunci când începi munca, când te duci să studiezi, când ești singur și când ești cu alți oameni, te vei pecetlui cu Sfânta Cruce pe frunte, corpul, pieptul, inima ta , buzele tale, ochii, urechile tale.

Toți ar trebui să fiți sigilați cu semnul victoriei lui Hristos asupra iadului. Atunci nu vă veți mai fi frică de farmece, duhuri rele sau vrăjitorie, pentru că acestea se dizolvă prin puterea Crucii ca și ceara înaintea focului și ca praful înaintea 

vântului ".

Părintele Cleopa

Nu vă gândiți la gândurile voastre... ( Sfântul Paisie din Muntele Athos )

Nu vă gândiți la gândurile voastre, nici atunci când vă spun că sunteți teribil, nici când vă spun că sunteți un sfânt.

Sfântul Paisie din Muntele Athos

Rugăciunea lui Iisus... ( Părintele Proclu )

Temele preferate ale părintelui sunt cele legate de Rugăciunea lui Iisus: „Uite ceva! Ştiu pe cineva care a stat 40 de zile în Rugăciune şi nu a mâncat şi nu a băut nica (nimic,n.n.). Când dobândeşti Rugăciunea lui Iisus, nu mai ai nevoie de hrană, de apă, de foc...“. Nu am îndrăznit să îl întrebăm pe părintele cine este acel rugător, căci nici Sf. Apostol Pavel nu ne descoperă atunci când afirma: „Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi‑l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie, că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele“( II Corinteni 12, 2‑5).

Cine îl cunoaşte şi are evlavie la părintele Proclu ştie cât de drag îi este să ne înveţe a ne ruga! Aceasta este marea lecţie a părintelui Proclu: „Să vă rugaţi… Să aveţi grijă să nu adormiţi din rugăciune… Căci vai! vai! dacă nu o fi aşa… Că uite ceva: eu caut să nu am răutate cu nimeni, să nu am ceva asupra cuiva, ca să mă pot ruga. Că uite, dacă voi plecaţi de la mine cu pace, şi eu rămân cu pace, iar daca voi plecaţi tulburaţi, şi eu rămân tulburat. Da dragu’ mamii… Să nu aveţi ceva rău cu nimeni… că noi nu ştim când este sfârşitul… Că vin unii şi mă întreabă de sfârşitul lumii, iar eu le zic să aibă grijă de sfârşitul lor, că uite: sfârşitul lumii este sfârşitul fiecăruia din noi… Cu noi se sfârşeşte o lume – lumea noastră… De asta trebuie ca noi să ne îngrijim. Acum este foarte greu prin oraşe. Trebuie să ţină lumea legătura cu duhovnicul, cu Biserica pentru că altfel nu‑i chip de mântuire. Îi nevoie ca acum călugării, preoţii, maicile să se roage, să fie pace şi linişte…Vai! Vai!“.

Peste codrii Neamţului „vuieşte“ rugăciunea miilor de sihaştri ce s‑au nevoit în multele secole de creştinism pe aceste pământuri, ţinând o candelă aprinsă în scorburi de copaci, prin bordeie din crengi sau prin sihăstrii pustiite de „valul vremilor“, pentru ca atunci, la ceas de noapte, când „Mirele vine“, să nu fie găsiţi cu candela stinsă. Unul dintre aceştia cred că este părintele Proclu.

Părintele Proclu

Creștinul trebuie să fie bun cu toți ( Sfântul Nectarie din Pentapolis )

Creștinii trebuie, după porunca Domnului, să devină sfinți și perfecți.


Perfecțiunea și sfințenia sunt mai întâi gravate profund în sufletul creștinului, de unde se sigilează gândurile, dorințele, cuvintele și acțiunile sale.

Astfel, harul lui Dumnezeu, care există în suflet, se revarsă în întregul caracter exterior.


Creștinul trebuie să fie bun (eugenikos) cu toți. Cuvintele și acțiunile sale ar trebui să evacueze harul Duhului Sfânt care locuiește în sufletul său, pentru a da mărturie despre modul său creștin de viață și pentru ca numele lui Dumnezeu să fie proslăvit.


Oricine este măsurat în cuvintele sale, este măsurat și în acțiunile sale. Oricine testează cuvintele pe care urmează să le vorbească, testează, de asemenea, lucrările pe care urmează să le îndeplinească și astfel nu depășește limitele bunei conduceri virtuoase.


Cuvintele pline de grație ale creștinului se caracterizează prin tact și bunătate. Acestea sunt cele care dau naștere la iubire și aduce pace și bucurie. Dimpotrivă, vorbirea idolică dă naștere la ură, dușmani, încercări, iubire de căderi, bătăi de cap, revolte și războaie.

De aceea, să fim mereu amabili. Fie ca un cuvânt rău să nu treacă niciodată buzele noastre, un cuvânt care nu este condus de harul lui Dumnezeu, dar ele pot fi întotdeauna cuvinte pline de har, cuvinte bune, cuvinte care dau mărturie pentru bunătate după Hristos, care ne împodobește spiritual.


 Sfântul Nectarie din Pentapolis