Trupul lui Hristos cel înviat din morţi este atotputernic

Trupul lui Hristos cel înviat din morţi este atotputernic, lucrător de nemurire pentru întreaga umanitate, străbate spaţiul şi timpul, pătrunde prin uşile încuiate ale materiei şi se înalţă la cerurile slavei lui Dumnezeu. Se frânge pe masa de la Emaus şi se face nevăzut, se lasă pipăit de Toma, străpunge cerurile în uimirea Heruvimilor, se odihneşte în Potir spre viaţă veşnică, atinge umanitatea fiind de neatins, este infinitezimal, subatomic Cel ce are cerul ca tron, iar pământul este aşternutul picioarelor Lui, e prezent întreg în fiecare picătură de Euharistie şi în toate Liturghiile istoriei, prezidează soborul liturgic al raiului, şterge toată lacrima de pe toată faţa, acoperă fiecare mugur de floare de vântul rece de la miazănoapte. Trece prin piatra mormântului şi o face altar al iubirii, străluminează toate marginile lumii şi orbeşte pe străjeri, pătrunde în toate casele fiind în cer, luminează arzând fără a mistui şi cuprinde incadescent materia de plasma iubirii Duhului Sfânt.

Străpunge întunericul cu mâinile străpunse de piroane, înfinge suliţa în inima morţii Cel însuliţat, atârnă pământul de cer Cel spânzurat pe Lemn, „Cel ce a spânzurat pământul pe ape”, leagă istoria de veşnicie Cel legat de Cruce, răneşte de moarte iadul Cel rănit de spinii urii şi al celorlalte păcate, care sunt uciderea sinelui, a celuilalt şi a lui Dumnezeu în inima omului. Hristos transformă euharistic miezul nopţii în Liturghie, natura întunecată în miezonoptică a luminii şi slavei lui Dumnezeu, frigul nopţii în păşune răcoroasă a raiului. Consumă inimile fără a le transforma în cenuşă, ci în lumină, arde dăruind veşnicia.
 

Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati

Săptămâna cea mare: o explicație

Postul Mare și Săptămâna Mare sunt două posturi separate și două sărbători separate. Postul Mare se încheie vineri, în cea de-a cincea săptămână (cu o zi înainte de sâmbăta lui Lazăr). Săptămâna Mare începe imediat după aceea. Să explorăm semnificația fiecăruia dintre zilele solemne ale Săptămânii Pasiunii.

Lazăr sâmbătă: Lazăr Sâmbătă este ziua care începe săptămâna cea mare. Aceasta comemorează ridicarea prietenului Domnului nostru Lazăr, care se afla în mormânt timp de patru zile. Acest act a confirmat învierea universală din morți pe care noi toți o vom trăi la a doua venire a Domnului nostru. Această miracol a dus mulți la credință, dar a dus și la decizia preotului și a fariseilor de a ucide pe Isus (Ioan 11: 47-57).

Duminica duminicii (Intrarea Domnului nostru în Ierusalim): Domnul nostru intră în Ierusalim și este proclamat împărat - dar într-un sens pământesc, așa cum mulți oameni ai timpului lui au căutat un Mesia politic. Domnul nostru este Rege, desigur, dar de un alt tip - regele veșnic profețit de Zaharia Profetul. Folosim palmieri în această zi pentru a arăta că și noi acceptăm pe Isus ca adevăratul Rege și Mesia al evreilor, pe care suntem dispuși să-l urmăm - chiar și pe cruce.

Lunea sfântă, marți și miercuri: Primul lucru care trebuie spus despre aceste servicii și cele mai multe dintre celelalte servicii din Săptămâna Sfântă este că ele sunt "cântate" în așteptare. Fiecare serviciu este rotit înainte de douăsprezece ore. De aceea, serviciul de seară este, de fapt, slujba dimineții următoare, în timp ce slujbele de dimineață ale Sfântului Joi și Sâmbătă Sfântă sunt de fapt slujbele serii următoare.

Înțelegând asta, să ne întoarcem la Serviciile din Lunea Sfântă, marți și miercuri (sărbătorită duminica Floriilor, luni și marți seara). Serviciile din aceste zile sunt cunoscute sub numele de Mirele sau Serviciile Nymphios Orthros. La prima slujbă de seara de duminică, Preotul poartă în icoana lui Cristos Mirele în procesiune și cântăm "Imnul Mirelui". Noi privim pe Hristos ca Mirele Bisericii, purtând semnele suferinței Sale, pregătindu-ne încă o sărbătoare de căsătorie pentru noi în Împărăția lui Dumnezeu.

Fiecare dintre aceste servicii Bridegroom Orthros are o temă specială. În Lunea Sfântă, este comemorat binecuvântatul Iosif, fiul lui Iacob, patriarhul. Iosif este adesea văzut ca un tip al lui Hristos. Iosif a fost trădat de frații săi, aruncat într-o groapă și vândut în sclavie de ei. În același fel, Domnul nostru a fost respins, a fost trădat de propriile Sale și vândut în sclavia morții. Evanghelia care citește ziua este despre smochinul gol, pe care Hristos la blestemat și uscat pentru că nu avea nici un rod. Smochinul este o parabolă a celor care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, dar care nu suportă rodul ascultării. Inițial, dispariția smochinului a fost o mărturie împotriva acelor evrei care au respins Cuvântul lui Dumnezeu și Mesia Lui. Cu toate acestea, este, de asemenea, un avertisment pentru toți oamenii, în orice moment, despre importanța nu numai a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, ci și a pune în acțiune.

Parabola celor zece fecioare este citită în Marțea Sfântă. Ea povestește despre cele cinci fecioare care și-au umplut lămpile, pregătindu-se să primească mirele, în timp ce celelalte cinci lăsau lămpile să iasă și, prin urmare, au fost închise din sărbătoarea căsătoriei. Această parabolă este un avertisment că trebuie să fim întotdeauna pregătiți să primim Domnul nostru când vine din nou. Tema zilei este întărită de imnul expostelarionului pe care îl cântăm: "Văd Camera Îmbrăcămintei împodobită, Mântuitorul Meu, dar nu am îmbrăcăminte de nuntă pe care să le pot intra. Dăruitor de Lumină, luminează îmbrăcămintea sufletului meu și salvează pe mine." Tema Sfintei Miercuri este pocăința și iertarea. Ne amintim de femeia păcătoasă care a uns pe Domnul nostru în așteptarea morții Sale. Pocăința și iubirea lui Hristos este tema minunatului "Imn al lui Kassiane" care este scandat în această seară, amintindu-ne încă o dată, înainte de "este prea târziu", că și noi putem fi iertate dacă ne pocăim.

Sfânta Uncie: Misterul sau sacramentul Sfintei Uniuni este sărbătorită în seara miercuri. De fapt, acest serviciu poate fi sărbătorit în orice moment al anului, mai ales când cineva este bolnav. Cu toate acestea, datorită nevoii noastre de iertare și vindecare spirituală, oferim acest serviciu în timpul Săptămânii Sfinte, pentru eliberarea păcatelor noastre. Ar trebui să ne pregătim pentru acest serviciu într-un mod de rugăciune, așa cum facem pentru Sfânta Împărtășanie.

Joia Mare și Joi: În Joia Mare, ne întoarcem la ultimele evenimente ale Domnului nostru și ale Patimilor Sale. Joi dimineața începe cu o Divină Liturghie vesperală care comemorează Cina Mistică. Așa cum am menționat mai devreme, acesta este, de fapt, slujba de seară, joi seara, sarbatorită dimineața în așteptare. Toată lumea care este capabilă ar trebui să facă un efort pentru a primi Sfânta Împărtășanie la acest serviciu, așa cum a fost la Cina Mistică, că Domnul nostru a instituit Sfânta Euharistie. La această Liturghie, un al doilea Gospodar este consacrat și ținut în Tabernacol. Din acest Gazdă, Sfânta Împărtășanie este distribuită închisorilor și bolnavilor pe parcursul întregului an.



Joia Mare și Joi: În Joia Mare, ne întoarcem la ultimele evenimente ale Domnului nostru și ale Patimilor Sale. Joi dimineața începe cu o Divină Liturghie vesperală care comemorează Cina Mistică. Așa cum am menționat mai devreme, acesta este, de fapt, slujba de seară, joi seara, sarbatorită dimineața în așteptare. Toată lumea care este capabilă ar trebui să facă un efort pentru a primi Sfânta Împărtășanie la acest serviciu, așa cum a fost la Cina Mistică, că Domnul nostru a instituit Sfânta Euharistie. La această Liturghie, un al doilea Gospodar este consacrat și ținut în Tabernacol. Din acest Gazdă, Sfânta Împărtășanie este distribuită închisorilor și bolnavilor pe parcursul întregului an.

Joi seara începe de fapt slujba Marelui și Sfântului Vineri. Slujirea celor douăsprezece evanghelii pasiunii comemorează timpul solemn al răstignirii Domnului nostru. După citirea celei de-a cincea Evanghelii, crucea sfântă este purtată în jurul bisericii în procesiune, iar trupul lui Hristos este atașat de cruce în centrul bisericii.

Vinerea Mare și Sfântă: Este o zi de fast strictă. Cât de puțin posibil ar trebui să fie mâncat în această zi. Este singura zi a întregului an că nici o Liturghie de orice fel nu poate fi sărbătorită. Dimineața, sărbătorim orele regale. Aceste ore solemne sunt observate pe măsură ce citim diferitele conturi și imnuri referitoare la răstignire. În după-amiaza aceea, sărbătorim slujba Vesperă a preluării trupului lui Cristos de pe cruce. În timpul lecturii Evangheliei, trupul Domnului nostru este scos de pe cruce și înfășurat într-o foaie nouă de lenjerie albă. Acest act comemorează înlăturarea trupului lui Hristos de la cruce de către Iosif din Arimatea (Ioan 19: 38-42). Mai târziu în serviciu, epitafiosul sau foaia de înfășurare, cu corpul lui Hristos pe el, este purtat în procesiune și plasat în mormântul recent decorat. Seara, serviciul Lamentations Orthros este cântat. Acest serviciu începe într-o manieră solemnă, dar până la sfârșitul serviciului anticipăm deja Învierea Domnului nostru. Amintiți-vă din nou, că Orthros seara Vineri este de fapt primul serviciu din Sâmbăta Sfântă, ziua în care comemorăm corpul Domnului nostru care se odihnește în mormânt, în timp ce sufletul Său curat coboară în Hades pentru a elibera pe credincioșii Vechiului Legământ.

Sărbătoarea Mare și Sambata: această zi este o zi de speranță și de așteptare. Dimineața, sărbătorim o Liturghie vesperală care comemorează victoria lui Hristos asupra morții. Luminile veșnice sunt purtate așa cum anticipăm învierea lui Hristos. Laurel frunze sunt împrăștiate în întreaga biserică în timpul serviciului, deoarece în lumea antică frunze de laur au fost un semn de victorie. Pe măsură ce frunzele sunt împrăștiate, corul cântă: "Ridică-te, Dumnezeule, și judeca pământul, căci Tatăl este al tuturor neamurilor." Povestea Vechiului Testament a lui Iona în burta balenei este citită la această slujbă, deoarece Iona este văzută în Biserică ca un tip al lui Hristos. Așa cum Iona a rămas trei zile în burta marelui pește și apoi a fost depozitat în siguranță înapoi pe pământ, Domnul nostru a rămas trei zile în mormânt înainte de Învierea Lui glorioasă. Sfânta Liturghie Vesperală din Sâmbăta Sfântă încheie slujbele Săptămânii Sfinte și ne aduce în ajunul Sfântului Mare și Sfânt.

Opt puncte pentru creșterea noastră spirituală: Sfântul Paisie Aghioritul

Următoarele sunt sfaturile pe care bătrânul Paisios le-a dat-o creșterii spirituale după ce i sa cerut binecuvântarea de către un vizitator:

1. Trebuie să aveți grijă de purificarea sufletului dvs. în fiecare zi.

2. Trebuie să dobândiți dreptate divină și nu logică, pentru că numai atunci harul lui Hristos va veni la voi.

3. Înainte de a face ceva, gândiți-vă dacă Hristos vrea să faceți asta; , acționează în consecință.

4. Trebuie să practici perfect ascultarea, ca să poți vorbi mai târziu cu ceilalți despre virtutea supunerii.

5. "Nu" pe care le spui oamenilor trebuie să fie "nu", iar "da" trebuie să fie "da". Nu vă prefaceți, ci spuneți ce credeți, chiar dacă ar doare cealaltă persoană; spune-le într-o manieră bună, cu toate acestea, și să dea, de asemenea, unele explicații.

6. Trebuie să aveți și să mențineți această demnitate spirituală; Fiți atenți întotdeauna la ceea ce vă place pe călugării și nu la ceea ce vă place.

7. În fiecare zi, trebuie să citiți o secțiune din Noul Testament pentru purificarea sufletului vostru.

8. Nu te uita la ceea ce fac ceilalți, sau să examinezi cum și de ce o fac.
Scopul tău este purificarea sufletului tău și supunerea perfectă a minții tale la harul divin. Deci, totul de dragul scopului tău; rugați, studiați, spuneți cu umilință rugăciunea lui Isus, fiind conștienți că aveți absolut nevoie de mila lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acordați atenție muncii voastre spirituale. Acesta este un sfat de care putem beneficia toți.

Sursa: vârstnicul Paisios al Sfântului Munte, pp. 25-26

Sfântul Nou Mucenic Timotei Esfigmenitul

Sfântul Timotei, după numele său de botez Triandáfillos, se trăgea după neam din satul Parástra, din Thracia. Fiind căsătorit, a avut două fete. Într-o zi însă, soția, prin lucrarea diavolului, l-a părăsit și s-a căsătorit cu un turc. După o vreme, dându-și seama de greșeala ei, a încercat zadarnic să plece de la acel necredincios. Soțul ei, Triandáfillos, pentru a o scăpa din mâinile turcului, s-a gândit să treacă de formă la credința musulmană, iar apoi să devină amândoi monahi.

Într-adevăr, mergând la judecător, a promis că, după ce îi va înapoia femeia, va deveni musulman. Cu multă bucurie, judecătorul i-a aprobat cererea, iar după ce l-au tăiat împrejur, i-au dat înapoi soția.

După câteva luni însă, cei doi au plecat pe ascuns în Kydonies, la o mănăstire de maici, soția rămânând acolo, iar el și-a continuat drumul spre Sfântul Munte.

Ajungând în Munte, la început a lucrat ca grădinar la Marea Lavră, unde a fost apoi tuns monah cu numele Timotei. Auzind de martiriul Noului Mucenic Agathanghélos de la Esfigménu, care fusese martirizat chiar în acel an, s-a născut și înlăuntrul său dorința de martiriu.



Venind la Mănăstirea Esfigménu, a primit schima mare. Dorința sa pentru martiriu a început să crească. L-a rugat pe egumenul Eftimie să-i dea binecuvântare pentru a mărturisi credința. Egumenul, vrând să-l pună la încercare, l-a îndemnat să aibă răbdare. Văzându-i dorința nestăvilită și starea duhovnicească de pocăință, în cele din urmă i-a dat binecuvântarea, împreună cu câteva scrisori de recomandare către Părintele Gherman care trăia pe țărmul Propontídei, rugându-l să-l însoțească pe Timotei și să-l întărească spre mucenicie.

Ajungând la Părintele Gherman, acesta i-a dat să poarte haine lumești și au mers amândoi în Kisánio. Acolo Timotei s-a înfățișat în fața judecătorului, spunându-i: „Creștin am fost și creștin vreau să mor”.

Judecătorul s-a înfuriat și, legându-l, l-a închis în temniță și a hotărât să-l omoare. A doua zi, însă, l-a trimis legat la Pașa din Adrianopolis, care l-a aruncat în temniță, punându-i picioarele în lemn.

La sfârșitul lunii octombrie, judecătorul din Adrianopolis a poruncit să fie adus înaintea lui, încercând să-l determine să nu se lepede de islam. Vâzându-i credința de neclintit, a poruncit să i se taie capul.

Călăii, după ce l-au prins și l-au legat, l-au dus la locul martiriului. Îngenunchind mucenicul, i s-a tăit capul, iar sfintele sale moaște au fost aruncate în râu.

La Mănăstirea Esfigménou se află o parte din hainele însângerate ale Noului Mucenic Timotei.

Cel care nu se cunoaște pe sine nu-l cunoaște pe Dumnezeu ( Sfântul Nectarie din Aegina )

Cel care nu se cunoaște nici pe sine nu-l cunoaște nici pe Dumnezeu. Și cine nu-L cunoaște pe Dumnezeu, nu știe adevărul și natura lucrurilor în general ...

Cel care nu știe că el continuă să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu și se îndepărtează în permanență de El. Cel care nu cunoaște natura lucrurilor și ceea ce ei cu adevărat sunt în sine este lipsit de putere să le evalueze în funcție de valoarea lor și să facă deosebire între mijlocul și prețiosul, lipsit de valoare și valoros.

De aceea, o astfel de persoană se poartă în căutarea lucrurilor zadarnice și banale și nu este îngrijorată și indiferentă față de lucrurile care sunt veșnice și cele mai prețioase.

Sfântul Nectarie din Aegina

Așa îl vei descoperi pe Hristos ( Gheronda Efrem Filoteitul )

Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Vă ia lumea în râs fiindcă vorbiţi tot timpul de Dumnezeu sau pentru că vă purtaţi cu amabilitate cu cei din jurul vostru? Dacă v-aţi aflat vreodată într-o astfel de situaţie – fie aţi luat voi în râs pe cineva, fie aţi fost voi înşivă batjocoriţi de ceilalţi – trebuie să ştiţi că nimeni nu este desăvârşit. Într-adevăr, Domnul Cel Mult Milostiv, a ridicat toată omenirea de sub tirania păcatului. ,,Cel care aruncă piatra în sus, peste capul său o aruncă, şi lovitura vicleanului dă naştere la răni”(Înţelepciunea lui Isus Sirah 27,26). Aşadar, această învăţătură ne spune că cel care aruncă o piatră în sus va suporta consecinţele acţiunii sale, fiindcă piatra îşi va urma traiectoria firească, şi va cădea în capul celui care a aruncat-o. (Mănăstirea Paraklítou).

Într-adevăr, atunci când cineva ia numele Domnului în deşert, se face rob păcatului, fiindcă se bazează pe forţele sale proprii, şi, înşelat fiind, caută să rezolve de unul singur toate problemele pe care le are de rezolvat. Sfinţii Părinţi compară pe cel care blasfemiază cu un animal de povară încărcat, care nu se poate despovăra de mânia care l-a cuprins. Însă, ,,nimic nu este mai lipsit de bărbăţie, decât a face pe viteazul împotriva Lui Dumnezeu”(Gânduri de Paşti).

Cu toate acestea, purtarea noastră , nu ne lipseşte de a alege în mod liber dacă vrem să trăim în adevăr sau în minciună. Doar Hristos întruchipează Adevărul, iar scopul omului în viaţă trebuie să fie dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Minciuna este reprezentată de indiferenţa noastră absolută la nevoile aproapelui, atunci când, prin dragostea noastră fariseică, nu reuşim să îl ajutăm să-şi găsească drumul său, astfel încât să fie izbăvit de boala duhovnicească, care este păcatul . Soluţia ieşirii din această situaţie este pocăinţa şi întoarcerea către Dumnezeu.

De altfel, atunci când, cu zdrobire de inimă şi cu pocăinţă te apropii de Mântuitorul, cu multă speranţă Îl implori pe Acela care a mântuit sufletul omenesc. De aceea, şi Domnul cel Mult Milostiv, va răspunde îndată rugăminţii tale.

Dumnezeu priveşte cu dragoste către toate făpturile sale. Şi, este foarte important, ca şi omul să răspundă cu dragoste, cu cinste şi mărinimie nevoilor aproapelui său, de vreme ce ,,sufletul nobil este chezaşul unei prietenii trainice”(proverb). Pentru a urma calea care te conduce la Hristos, trebuie să ai suflet nobil şi bunătate (sufletească). ,,Adevărata nobleţe sufletească este precum aurul care niciodată nu rugineşte”, spunea scriitorul Victor Hugo. Iar o vorbă din popor spune: ,,Doar cu multă pricepere şi răbdare poţi scoate fiara din culcuşul ei”.

Nu cumva şi omul este tot o fiară, atâta timp cât nu înţelege că liniştea sufletească izvorăşte de la Hristos Însuşi?

Cum poate reuşi omul să se nege pe sine şi să se pună sub ascultarea Aceluia care ne-a vindecat de toate rănile noastre cele sufleteşti? Sufletul, atunci când se primejduieşte de a fi cucerit de păcat, se îmbolnăveşte şi suferă. În acest sens, un bun exemplu, care arată cum poate fi vindecat sufletul bolnav, este vindecarea paraliticului din Capernaum (Marcu 2, 1-12). Acolo se dovedeşte că bolile sufleteşti sunt urmările păcatelor noastre. Comentând acest episod, Sfântul Grigorie Palama spune că boala paraliticului arată că sufletul este bolnav, iar cei patru oameni care l-au coborât prin acoperişul casei sunt virtuţile omului care se pocăieşte: pocăinţa, mărturisirea păcatelor, dorinţa de a te îndepărta de păcat, şi rugăciunea fierbinte. Acoperişul prin care este coborât paraliticul reprezintă raţiunea care, cuprinsă de egoism, nu îi permite omului să se pocăiască. De aceea, după ce paraliticul (sufletul) este vindecat, îşi ia singur patul (trupul său) pe care zăcuse atâţia ani. Dacă păcatul este o rană în sufletul nostru, pocăinţa este medicamentul lui. Astfel, atunci când omul Îl descoperă pe Hristos, se pocăieşte pentru păcatele lui şi este renăscut duhovniceşte.

Poate că această adâncă cugetare ascunde înlăuntrul ei soluţia cu care omul poate înfrunta deznădejdea, singurătatea şi nesiguranţa:,,Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când vei muri”: dacă te vei elibera de felul tău egoist de a fi, înainte de moartea biologică, nu vei fi osândit cu moartea veşnică, care reprezintă îndepărtarea de Dumnezeu, atunci când îţi vei da sufletul în mâinile Domnului. Mai apoi, credinţa, nădejdea şi dragostea, constituie suportul duhovnicesc al vieţii creştine, de vreme ce, zi de zi trebuie să ne întrarmăm cu răbdare, smerenie dar şi cu multă rugăciune.

Singura noastră nădejde de mântuire este colimvitra duhovnicească a Bisericii, în care ne reînnoim duhovniceşte la fiecare Dumnezeiască Liturghie. Mijlocitoarea noastră este Maica Domnului:,,Cu adevărat, izvor şi apă vie eşti, o, Stăpână! Tu curăţeşti toată întinăciunea sufletelor şi a trupurilor, căci tu singură, prin atingerea ta ni-L dăruieşti pe Hristos, care este Apa dătătoare de Viaţă”.

Descoperirea Lui Hristos înseamnă să faci din sufletul tău locaş Lui Dumnezeu, ducându-ţi crucea pe Golgota nevoinţei tale. Iar atunci când vei ţine înlăuntrul tău lumina Învierii ca o flacără aprinsă, nu mai ai nici un pic de teamă, de vreme ce te afli deja în Ierusalimul cel ceresc, eliberat şi bucuros. Ce înseamnă ,,libertatea” pentru om? ,,Liber cu adevărat este acela care ascultă şi se supune poruncilor Lui Dumnezeu. Mereu să spunem ,,nu” păcatului, şi ,,da” oricărui lucru pe care Îl cere Hristos de la noi. (Kiriakodrómio, vol. V, Editura Sotir)

Ce înseamnă pentru un om să fie fericit? ,,Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră” (Psalm 136,9). Fericit este cel care va zdrobi păcatele sale de piatră – care este Hristos – încă de când acestea sunt mici.

Fie ca Iubitorul de oameni să dăruiască putere fiecăruia dintre noi, astfel încât, nu doar să-L slăvim pe Creatorul nostru – văzând lucrurile minunate pe care acesta le-a făcut – dar, cu ajutorul rugăciunii, să-L descoperim pe Hristos:,,Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-ne nouă lacrimi de pocăinţă adâncă”. Tu ne eşti singura nădejde de mântuire. În atâta minciună, Tu eşti adevărul. Tu eşti Bucuria, în atâta tristeţe. Tu eşti scăparea noastră de mulţimea păcatelor. Tu eşti Pacea, într-o lume atât de zbuciumată. Slavă îndelung răbdării şi bunăvoinţei Tale, Doamne. Amin.