Sunday, December 28, 2014

Cuviosul Paisie Aghioritul: Să iubești înseamnă să împărtășești și bucuria, dar și durerea



- Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folo­sit prin rugăciunea sa?

- Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dumnezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugăciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci rugăciune din inimă. Dragos­tea este o însuşire dumnezeiască care îl vesteşte pe celălalt.

Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace dintre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Înţelege că te doa­re pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi, atunci uităm de noi în­ şine şi de problemele noastre.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 343-344)

Sursa: doxologia.ro

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.