Friday, January 2, 2015

PREDICA LA CALUGARIA PARINTELUI NIFON ( Parintele Cleopa )

Preacuvioase părinte staret, preacuviosi părinti si frati si iubiti credinciosi,

Iată că prin pronia si voia lui Dumnezeu ne-am aflat cu totii aici la făgăduinta si călugăria fratelui nostru, monahul Nifon. Nu de mult am avut altă călugărie. Dar de câte ori se face această mare taină înfricosată, de atâtea ori trebuie să ne reamintim făgăduintele noastre călugăresti.

V-am spus data trecută că cel dintâi călugăr din lume a fost Iisus Hristos, fiindcă S-a născut din Tatăl Cel pururea feciorelnic, a venit pe pământ si a trăit în fecioria cea preadesăvârsită după omenitate, si i-a plăcut să aibă o Maică Pururea Fecioară, în vecii vecilor.

Dar acum, pentru că voturile călugăresti sunt cele trei sfaturi evanghelice, ascultarea neconditio-nată, sărăcia de bună voie si fecioria până la moarte, o să vorbim câte putin din fiecare.

Ascultarea

Ce este ascultarea? Mai întâi Hristos a fost prototipul si icoana cea mai desăvârsită a ascultării, după cum am auzit în Evanghelie: N-am venit să fac voia Mea, ci voia Tatălui Celui ce M-a trimis pe Mine. Iar la Corinteni spune că: S-a făcut ascultător până la moarte si moarte pe cruce.

Dar oare noi, care am făgăduit ascultarea de atâtia ani si auzim mereu zicându-se de ascultare la masă si în Biserică si oriunde la chilii citim, ne întrebăm vreodată serios si concret în fata lui Dumnezeu ce este ascultarea?

Vreti să stiti ce este ascultarea? Ascultati pe dumnezeiescul părinte Ioan Scărarul, care ne spune foarte, foarte filosofic. Auzi ce este ascultarea: Ascultarea este mormânt al voii. Fiecare să-si îngroape voia sa. Niciodată să nu uitati. Si iarăsi: "Ascultarea este părăsirea socotelii tale întru toate".

Celui care i se pare că face ascultare si mai face de capul lui, este batjocorit de diavoli. Acela care are rânduiala de sine si i se pare lui că este mai bine asa cum face el, că trebuie să facă cum crede el, niciodată nu se mântuieste. Merge pe alături cu crucea, nu pe calea mântuirii. Că Hristos n-a venit pe alături, ci Si-a dus crucea până la moarte.

Cine are părerea aceasta si nu-si omoară voia si nu părăseste socoteala sa întru toate, n-are ascultare, este batjocorit de diavoli. Merge după mintea lui si la urmă ajunge la îndoială. Deci acela e ascultător care, cum spune Sfântul Teodor Studitul, este ca fierul în mâna fierarului si ca lutul în mâna olarului, adică în mâna celui ce-l conduce pe calea mântuirii. Este acela care si-a omorât voia sa, care si-a omorât părerea sa. Iar dacă va merge după voia sa, după părerea sa, este batjocorit în tot ce face.

Sărăcia

Despre sărăcie adeseori auzim pe Hristos, Care zice: Vulpile au vizuini si păsările cerului cuiburi, iar Fiul Omului n-are unde să-si plece capul. Cel ce a făcut cerul si pământul si-l îmbracă cu podoabă si tine si hrăneste toate popoarele lumii, umbla descult cu capul gol, n-avea casa Sa, n-avea unde-Si pleca capul Său. El ne-a arătat cale desăvârsită prin sărăcie, că n-a avut nimic. Dumnezeirea si omenirea care o purta întru El era mai presus decât toate bogătiile.

Fecioria

Două feciorii sunt: una din fire si una din călugărie. Unii sunt feciorelnici, căci n-au cunoscut femei până la călugărie si până la moarte. Altii au fost căsătoriti si de la călugărie iau votul fecioriei si sunt la fel cu ceilalti, dacă duc viată curată până la moarte. Sfântul Ioan Scărarul arată că fecioria cea după făgăduintă are aceeasi valoare cu cea din fire.

Să nu credeti că sunt feciorelnici, numai aceia care si-au păzit viata sfântă si nu s-au culcat cu femei în veac. Nu! Este mare lucru si acesta. Dar fecioria este de trei feluri: fecioria trupului, adică a nu cădea cu femei sau în alte păcate spurcate; fecioria mintii, adică a nu primi nici un gând păcătos si spurcat în minte; si fecioria inimii sau a sufletului este desăvârsita despătimire de gândurile răutătii si ale stricăciunii omenesti.

Asa o tâlcuieste dumnezeiescul părinte Isaac Sirul. Nu-i de ajuns să te păzesti cu trupul de păcat. Trebuie să nu primesti păcatul nici cu mintea, pentru că Evanghelia si Legea Darului n-a venit ca Legea Veche să cosească păcatul ca pe iarbă si să rămână rădăcina. Nu! Legea Darului când vine, o desăvârseste pe cea Veche, că zice: Ati auzit că s-a zis în Lege: Să nu curvesti. Dar Eu vă zic vouă: Cel ce priveste la femeie spre a o pofti pe dânsa, iată, a preacurvit cu dânsa întru inima sa. Ati auzit că s-a zis: Să nu ucizi… Iar eu zic vouă: Cela ce urăste pe fratele său, ucigas de om este (vezi Matei 5, 27, 21).

De aceea zice dumnezeiescul părinte Efrem Sirul: "Nu vă aruncati în negrijă, fratii mei, pentru păcatele cu gândul că ar fi usoare! Dacă ar fi usoare, n-ar fi socotit Însusi Hristos, Întelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie întru poftă de muiere si ucidere întru ură de frate".

Ai auzit ucidere si preacurvie care o face omul întotdeauna? Numai dacă urăste pe cineva si numai dacă gândeste la păcatele trupesti. Vezi cât este de desăvârsită Legea Darului? Ea nu taie păcatul numai din obisnuintă si deprindere, ci scoate si rădăcina. Si care sunt rădăcinile păcatului? Gândurile. Gândurile sunt rădăcinile păcatelor. Cine nu smulge din inimă poftele cele necurate, pofta de avere, pofta de slavă, ura si răutatea, acela în zadar se pocăieste. Acela să nu creadă că are desăvârsire, că-i plin de ură si de răutate si de pofte si necurătii, si în zadar se laudă cu masca din afară, cu forma din afară, dacă nu si-a desăvârsit inima sa, dacă n-a scos patima si poftele din adâncul inimii si din gândire.

Deci, când auzi în Legea Darului că zice să nu poftesti femeia aproapelui sau casa sau boul sau asinul sau toate câte sunt ale lui, atunci te învată să smulgi păcatul din rădăcină. Nu numai să nu furi - si acela-i mare lucru -, nici să nu poftesti lucrul altuia. Dacă-l poftesti, esti ca si cel ce fură înaintea lui Dumnezeu, pentru că inima ta este pătimasă si plină de păcate.

În această privintă, pentru că a depus făgăduinta acest rob al lui Iisus Hristos, părintele nostru Nifon, care slujeste la chelărie de atâtia ani, toti cei ce au venit cu dragoste la călugăria lui se bucură că au ajuns la acest moment fericit, că pe toti i-a împăcat după putere. Să dea Dumnezeu si Maica Domnului să meargă pe drumul lui asa până la sfârsit, cum a mers până acum.

El săracul a venit hotărât din familie; a terminat armata, a lăsat toate la părinti si a venit cu dragoste să slujească până la ultima lui suflare în mănăstire, ca să-si mântuiască sufletul său si al neamului său.

Ascultare, mamă. Când tu îi spui una cuiva si el se duce si face ce vrea el, este batjocură, nu ascultare. Ati auzit de Sfântul Ioan Colov din Pateric? S-a dus ucenic la avva Siluan:

- Ia vină încoace, frate.

S-a dus, dar s-a dus să-si răstignească voia.

- Faci ascultare?

- Fac, părinte.

A luat bătrânul un lemn uscat din pustie si l-a înfipt în nisip.

- Să cari aici apă, frate, până dă roade lemnul acesta!

Si a început ucenicul să care apă; si încă se ducea de cu seară si venea dimineata cu apa, asa de departe era. Si turna apă la lemnul uscat si nu cârtea în sine: "ăsta-i staret? M-a pus să ud un lemn uscat? ăsta nu-i întreg la minte!" Nu s-a deznădăjduit niciodată. "A spus părintele staret ca să-l ud până o să rodească, asa fac".

Si el săracul a cărat acolo apă trei ani de zile. Îl întrebau unii:

- Ce faci, frate, aici?

- Ud pomul acesta ca să rodească!

Si altii râdeau de el, zicând: "ăsta nu-i prea sănătos! Udă un lemn uscat".

Ce-a făcut Dumnezeu după trei ani? Minunea minunilor! Lemnul cel uscat a prins rădăcină în nisip, a crescut, s-a făcut pom mare si a făcut mere frumoase. Si a luat staretul în poala hainei si a dus la trapeza mănăstirii.

- Luati, fratilor, si mâncati din roadele ascultării fratelui Ioan!

Ati auzit ce minuni face ascultarea? Dar nu ascultarea aceea: "Că mă duc, că nu m-as duce; că as face; nu, că altul trebuie să facă. Nu fac cum vrea staretul sau economul sau nu stiu care".

"Trebuie să mor pentru Hristos. A spus să fac asa, asa fac! Nu mă priveste pe mine! Eu sunt în ascultare. Dacă voi iesi bine, bine! Dacă voi iesi rău, eu sunt păcătos. Eu îmi fac datoria! Stie Dumnezeu pentru ce a iesit rău. Că nu răspunzi tu, răspunde cel ce-a dat ascultarea". Aceea este ascultare, fără cârtire, fără răstire si fără a avea socoteală în mintea ta, că faci tu mai bine decât ti-a spus cel mai mare.

Ati văzut alt ascultător care s-a făcut mucenic? Sfântul Acachie de la Muntele Sinai. O, Doamne, am să spun ceva despre viata lui din cartea Sfântului Ioan Scărarul, care a fost 75 de ani egumen la Muntele Sinai si avea mii de călugări. El avea în toată obstea aceea un bătrân foarte aspru. Nimeni nu stătea ucenic la el, decât o lună, două si pleca; că bătrânul îi bătea de-i rupea.

La acest bătrân a venit un frate, Acachie, monah blând, răbdător si foarte întelept. Dar a stat la acest bătrân aspru, nu o săptămână, nu o lună si să fugă. Nu! A stat asa nouă ani. Si se minunau toti, că-l bătea bătrânul în fiecare zi. El nu mai spunea la nimeni. Îl întrebau fratii:

- Ai luat vreo cunună astăzi?

Si arăta capul spart, mâna vânătă, piciorul vânăt, spinarea lovită, dar nu zicea nimic. Îl bătea ca pe un hot. Iar după nouă ani de ascultare, fericitul Acachie, mucenicul lui Iisus Hristos, a murit. Si se întâlneste Sfântul Ioan Scărarul cu bătrânul:

- Bătrânule, unde este Acachie?

- A murit!

- Dar l-ai îngropat?

- L-am îngropat acolo în marginea cimitirului.

- Părinte, eu nu cred că a murit.

- Ba a murit, că eu l-am îngropat.

- Părinte, hai si-mi arată unde l-ai îngropat.

Si au mers la mormânt si a întrebat staretul:

- Ai murit, Acachie?

Si s-a auzit o voce din mormânt:

- Nu, părinte, nu! Ascultătorul niciodată nu moare!

Atunci a zis Sfântul Ioan bătrânului:

- Ai auzit, părinte, că n-a murit? Ai zis că a murit Acachie.

Si a zis bătrânul:

- Vai mie! Vai mie! Ce-am făcut? Ucidere am făcut! Ucidere!

- Vezi pe cine ai avut ucenic? Pe martirul lui Iisus Hristos, care ti-a răspuns din groapă, că ascultătorul niciodată nu moare!

Si a zis bătrânul:

- Dă-mi voie să-mi fac o colibă lângă crucea lui si să plâng până la moarte!

Si a făcut bătrânul acela o colibă lângă mormântul Sfântului Acachie si plângea si se ruga: "Iartă-mă, frate Acachie, că moarte am făcut si ucidere am făcut, că te-am omorât cu atâtea bătăi!" Si a plâns bătrânul nouă ani acolo. Iar înainte de moarte i s-a arătat Sfântul Acachie în vis si i-a zis:

- Părinte sfinte, nu mai plânge! Azi, mâine, trebuie să vii. Fericite si sfinte sunt mâinile acelea care m-au bătut pe mine! Acestea mi-au făcut lăcas cu martirii în ceruri! Pentru că eu prin tine m-am mântuit si prin sfintele tale mâini eu m-am dus la cer si mi s-a iertat mie orice păcat. Sfinte să fie mâinile tale, mântuit să fii si tu cu ceata cuviosilor călugări sfinti, că te iert, si Dumnezeu să te ierte! Si l-a sărutat.

Si s-a mântuit bătrânul si s-a dus în ceata sfintilor. S-a mântuit Acachie prin bătrânul cel aspru, si bătrânul cel aspru, prin rugăciunile Sfântului Acachie. Dar Acachie a dat dovadă de atâta supunere.

Dar noi? Mi-a zis ceva, eu cârtesc; spun altceva. Vai de noi si de noi, ce făgăduinte facem! Ai văzut ce-a spus acum staretul: "Ia aminte, fiule, că are să vină Hristos la Judecată si ai să dai seamă nu de cele ce ai făgăduit, ci de cele ce ai împlinit după făgă-duintă". Deci să luăm aminte!

Dar ca să păzească monahul cele trei voturi ale călugăriei - ascultarea, sărăcia si fecioria -, cele trei sfaturi ale Evangheliei, ce trebuie să aibă? Ce lucrare de geniu? Negresit îi trebuie paza mintii.

Vai si amar de noi dacă nu vom avea această lucrare. Ati auzit ce a zis Dumnezeu sarpelui, când a amăgit-o pe Eva, la început: Vrajbă voi pune între sământa ta si între sământa ei; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei păzi călcâiul.

Satana păzeste călcâiul omului, adică sfârsitul lui pe pământ. Iar aceea îti va zdrobi capul tău, a spus satanei. Si ati văzut prin cine? Prin Eva cea tainică, prin Maica Domnului.

Dar să revenim la paza mintii. Ce este paza mintii? Când auzim de paza mintii sau trezvia atentiei sau linistea mintii sau privegherea mintii, este exact acelasi lucru cum ai zice pâine, bucată de pâine sau felie de pâine. Dar să auzim pe Sfântul Isihie Sinaitul în Filocalie ce spune: Paza mintii este calea si poarta a toată virtutea si a toată fapta bună înaintea lui Dumnezeu. În ce constă paza mintii? În trei lucruri:

- în a ne trezi cu mintea la cele ce gândim;

- în a ne împotrivi păcatului cu mintea;

- si al treilea, în a chema pe "Doamne Iisuse....", prin rugăciunea mintii.

Că atâta legătură au paza mintii si cu rugăciunea inimii, cât are trupul si cu sufletul. "Si nimeni, spune Sfântul Isihie Sinaitul, nu va scăpa de căpeteniile tartarului, dacă nu are această lucrare, fie el călugăr sau mirean". A păzi mintea, înseamnă a zdrobi capul sarpelui.

Auzi ce spun Sfintii Părinti? Tot gândul păcătos care se apropie de mintea noastră este un sarpe gânditor. Dacă-i de curvie, dacă-i de mânie, dacă-i de mândrie, dacă-i slavă desartă, dacă-i betie, dacă-i furtisag, dacă-i mâhnire, dacă-i întristare, dacă-i zavistie, dacă-i pizmă, dacă-i răutate, când îl vezi că s-a apropiat de mintea ta, imediat cheamă pe "Doamne Iisuse": "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa". Si ai zdrobit capul sarpelui în felul acesta.

Ati auzit voi ce cântă Biserica aici? Fata Babi-lonului, ticăloasa. Fericit este care va apuca si va lovi pruncii tăi de piatră. Cine este fata Babilonului? Care sunt pruncii fetei Babilonului? Pe cine fericeste Duhul Sfânt, când zice să lovesti pruncii fetei de piatră? Iată pe cine: Fata Babilonului este mintea noastră, iar pruncii ei sunt gândurile spurcate care răsar în minte.

Cumpăna dreptei socoteli trebuie să meargă în toate. Ai auzit ce spune acelasi părinte Isaac? "Pe tot lucrul îl împodobeste măsura". Măsură la mâncare, măsură la dormit, măsură la înfrânare, măsură la priveghere, măsură la metanii, după măsura puterii fiecăruia. Dar cea mai mare grijă să avem de trezvia atentiei, paza mintii si privegherea mintii.

Aceasta este o lucrare de geniu si pentru monahi si pentru crestini, până la suflarea cea mai de pe urmă. Că războiul cu trupul nu tine mult. Omul a slăbit, s-a îmbolnăvit, a îmbătrânit, dar războiul cu mintea este până la ultima suflare.

Acela-i călcâiul! Că te pândeste până la ultima suflare, ca mintea ta să nu fie trează, si-i destul numai atât. Nu să faci păcatul, ci numai să te gândesti la el. Este destul să te găsească împătimit cu mintea, si tot în iad te duce. Că în ce te va găsi moartea, în aceea te va judeca!

Deci pentru călugării nostri spun aceasta: Ascultarea neconditionată, sărăcia, viata curată, fecioria, iar mai presus de toate, ca să poată să le păzească pe aceste trei lucrări si voturi, sunt trezvia atentiei, paza mintii si privegherea mintii. O lucrare usoară, dar prezentă în toată clipa, fie că esti în ascultare, fie că esti în biserică, fie că esti la vaci, că esti la oi, că esti la bucătărie, că esti la chelărie, că esti la grădină; fie că esti la cizmărie, la cojocărie, unde-i fi, să ai pe Hristos înaintea ochilor.

Adu-ti aminte ceea ce spunea marele prooroc David: De-a pururea vedeam pe Domnul înaintea mea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin. Trezvia atentiei se naste din frica lui Dumnezeu, iar frica lui Dumnezeu se naste din credintă, după cum spune dumnezeiescul părinte Maxim: "Cel ce crede, se teme si cel ce se teme, se trezeste".

Dumnezeu si Preacurata lui Maică să ne ajute si mie, păcătosului, si vouă, la toti monahii si crestinii, să câstigăm ascultare desăvârsită, sărăcie de bună voie, feciorie si curătie, si mai presus de toate paza mintii, trezvia atentiei, privegherea mintii în toată vremea. Amin.


Parintele Cleopa



http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou4.htm

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.