JUDECATA! O, JUDECATA! ( Parintele Cleopa )

Erau doi oameni gospodari si s-a întâmplat, cum se întâmpla si astazi, ca nu aveau copii. Si ei s-au rugat mult lui Dumnezeu sa le dea copii, cum s-au rugat Sfintii Parinti Ioachim si Ana si altii. Dar Dumnezeu nu le-a dat, poate pentru ca ei n-au avut atâta credinta.

Dupa ce s-au rugat si au vazut ca Dumnezeu nu le da nici un copil, s-au sfatuit, zicând: "Mai femeie, noi avem multa avere si ca mâine vom muri. Hai sa luam un copil de suflet!"

Si s-au înteles amândoi si au luat un copil parte barbateasca si l-au crescut cu mare atentie si l-au învatat scoala si a venit vremea sa-l casatoreasca. Atunci s-a logodit cu o fata de neam bun, dar care îi cerea multa avere. Când a fost sa se aseze zestrea, ce-i da baiatul fetei, baiatul îi spune tatalui sau:

- Tata, daca m-ai înfiat si numai pe mine ma ai, cui ai sa-i dai averea? Deci, ca sa pot reusi sa iau fata aceea în casatorie, sa-mi dai toata averea în scris mie!

Mama s-a învoit, ca stia ca are avere multa, dar tatal sau, mai prudent, si ca barbat, a zis:

- Ba nu, mai baiete! Este adevarat ca am avere multa si am sa ti-o dau tie toata. Dar eu am sa fac cu tine un act cu clauza. Jumatate din avere ti-o dau acum, iar jumatate dupa moartea noastra. Tot tie îti ramâne, dar cât voi trai, voi avea si eu jumatate, ca nu cumva pe urma sotia ta sau fiii tai sa-mi zica: "Du-te de aici, ca n-ai nici un drept!" Sa stiu ca am si eu avere!

Ce s-a întâmplat? Baiatul, vrând-nevrând, a trebuit sa primeasca. Dar satana i-a pus în inima acest gând: "Stii ce sa faci daca îti da toata averea numai dupa moarte? Omoara-l mai repede si apoi îti ramâne tie toata averea!"

Dar el, daca ar fi avut constiinta si frica de Dumnezeu si s-ar fi dus la un duhovnic sa se spovedeasca, ar fi scapat de gândul cel rau. Caci, oricând îti spune satana sa faci ceva, daca te-ai spovedit, ai scapat de gândul cel rau. Ca asa cum sarpele, când iese din gaura, fuge, tot asa fuge din inima si gândul celui ce se spovedeste sincer. Caci spune Sfântul Antonie cel Mare ca de nimic nu se bucura satana mai tare, decât de omul care îsi ascunde gândurile sale.

Deci el avea de gând sa-l omoare pe tatal sau, dar n-a spus nimanui. Zicea el: "Am sa-l omor, ca dupa aceea o sa-mi ramâna mie toata averea!" Dupa trei ani de la casatorie, într-o primavara, în vremea aratului, a pus împreuna cu tatal sau, cum se întâmpla si astazi, un plug cu patru boi. Si avea tarina lui la marginea unei paduri. Având plugul din lemn, tatal lui a luat barda si s-a dus la tarina sa are. Când au tras la popas, i-a zis satana feciorului sau: "Iata acum, vezi, nu-i nimeni pe lan, ia barda si omoara-l pe tatal tau!"

Si asa a si facut. S-a uitat în stânga si-n dreapta sa vada daca nu-i nimeni. Si când a vazut ca nu-i nimeni, s-a dus si a luat barda de la plug, s-a repezit la tatal sau, care nici nu se gândea la asa ceva, si i-a taiat capul. Apoi l-a luat de par, l-a dus în iarba la marginea padurii, a dus si trupul si cu un lemn de la plug a facut o groapa, l-a acoperit si a pus iarba pe deasupra.

Dupa ce l-a ucis pe tatal sau, fiindca pâna seara mai era o bucata de vreme, a mânat boii singur. Seara s-a dus acasa si a început s-o ia la ocara pe maica-sa si pe femeia lui:

- Dar ce-a facut tata acasa, ca m-a lasat singur cu plugul pe ogor?

Femeile au raspuns:

- Mai omule, n-a venit tatal tau acasa!

- Ei, uite, m-a lasat singur cu patru boi sa ar si-i tare greu singur!

Sa vedeti pâna la urma ce s-a întâmplat! Au asteptat sa vina batrânul de la câmp. A asteptat si maica-sa si femeia lui, dar de unde sa mai vina? A trecut o luna, doua, si toata lumea spunea în sat: "Mai, barbatul cutareia nu mai vine! S-a pierdut omul acela. Ce s-o fi facut? S-a spânzurat, s-a înecat, ce s-a întâmplat cu el?" Nimeni nu banuia ca l-a ucis feciorul sau. Dar iata ce s-a întâmplat.

Sângele dreptului nu se ascunde, cum nu s-a ascuns sângele lui Abel. Acest om care a ucis pe tatal sau a început sa slabeasca. Nu mânca, nu bea, nu dormea. Se tot uita asa într-o parte. Întorcea capul si iar se uita în acea parte si privea speriat în toate partile.

Stiti de ce se uita? Oriunde privea, îl vedea pe tatal sau cu capul în mâna si auzea un glas: "Dragul tatei, pentru ce m-ai omorât?" Daca se uita în castronul cu mâncare, îl vedea acolo cu capul în mâna; daca se culca pe perna, îl vedea acolo cu capul în mâna; daca se ducea pe drum, îl vedea si se speria; se uita în alta parte, dar auzea iarasi glasul: "Dragul tatei, pentru ce m-ai omorât?"

Si cu frica aceasta a trecut un an. Vazându-l mama si sotia lui tulburat, au priceput si au zis: "Omul asta are ceva pe constiinta! Mare lucru de nu l-a omorât el pe tatal sau!" Într-o seara îl iau ele amândoua cu blândete:

- Mai omule, de când a disparut tatal tau te vedem tot tulburat! Nu prea manânci, nu prea dormi! Parca esti speriat. Ai slabit, te-ai uscat! Ce ai? Daca ai ceva pe constiinta, spune macar la un duhovnic, ca tu ori ai sa înnebunesti, ori ai sa mori!

- Nu pot sa va spun voua! Dar vreau sa merg la o manastire, ca sa ma spovedesc!

Si l-au dus la o manastire, mama si sotia lui, unde era un sihastru. Duhovnicul l-a întrebat de ce este asa speriat si slab si ce are pe constiinta, iar el a zis:

- Parinte, eu am omorât pe tata, ca sa obtin de la el averea pe care trebuia s-o mostenesc. De atunci nu mai pot nici dormi si nici mânca! Atâta mustrare de cuget am si o spaima mare, ca unde ma uit, îl vad pe tata cu capul în mâna si tot zice asa: "Dragul tatei, pentru ce m-ai omorât?"

- Ei, fiule, a zis duhovnicul, aceasta-i mare crima si trebuie canon aspru! Du-te acasa si timp de sapte ani de zile sa nu manânci decât o data în zi dupa apusul soarelui, mâncare fara untdelemn, si sa faci câte 500 de metanii pe zi. Dupa sapte ani sa vii la mine iar!

S-a dus acasa si a spus femeilor:

- Timp de sapte ani de zile sa-mi faceti mâncare de post. Dar nu numai atât, ci nici cu ulei, cum este în Postul Mare, miercurea si vinerea.

Atunci au înteles ele ca i-a dat canon aspru pentru ca a ucis pe tatal sau, dar el tot n-a vrut sa spuna mamei si sotiei sale. Si îsi luase camaruta lui si traia în curatie, ca nu i-a mai trebuit nici femeie, nici nimic. Post si rugaciune si plângere si suspine si metanii, sa îmblânzeasca pe Dumnezeu pentru urgia care o avea asupra lui.

Dupa un an - doi, tatal sau aparea tot mai rar. Când a ajuns la sapte ani, tatal lui aparea cu capul în mâna, cam la 2-3 saptamâni, dar tot mai aparea. El se învatase cu postul si avea si la mâini si la picioare bataturi de la canon, de câte mii de metanii a facut.

Si plângea omul si se ruga si postea. Iar la sapte ani s-a din nou la duhovnic si i-a zis:

- Parinte, eu sunt acela caruia mi-ati dat canon sapte ani.

- Ei, tu esti, fiule? Ai facut canonul?

- L-am facut, parinte!

- Mai vine tata cu capul în mâna?

- Mai vine, parinte, dar mai rar, si multumesc lui Dumnezeu ca mai pot dormi un ceas-doua noaptea, ca atunci nu puteam si eram sfarâmat.

Atunci i-a zis duhovnicul:

- Du-te acum unde l-ai îngropat si asculta daca se mai aude vocea lui. De vei auzi ceva, vino sa-mi spui si apoi stiu eu ce are sa fie cu tine!

Deci s-a dus unde stia ca l-a taiat si l-a îngropat pe tatal sau. Dar, cu câteva sute de metri, înainte de a ajunge la marginea padurii, a auzit un glas din iarba care striga asa: "Judecata! O, judecata!" Si din ce se apropia, glasul acela se auzea tot mai tare. Iar când a ajuns mai aproape, l-a cuprins spaima mare, atât de tare striga tatal sau: "Judecata! O, judecata!"

Deci s-a întors înapoi si a venit la duhovnicul manastirii, aproape iesit din minti, de mare spaima.

- Ce-ai patit, fiule?

- Vai de mine, parinte! M-am dus acolo unde l-am îngropat pe tata, dar când m-am apropiat, am auzit un glas care striga asa: "Judecata! O, judecata!" Cu cât ma apropiam, cu atât striga mai tare. Iar când am ajuns foarte aproape, m-a cuprins spaima si m-am întors. Oare ce sa fie asta, parinte?

Si a zis duhovnicul:

- Fiule, tatal tau cere judecata lui Dumnezeu asupra ta! Dar nu stiu un lucru: daca cere judecata în lumea aceasta sau în cealalta. Deci, bine ar fi sa fii judecat în lumea aceasta!

- Parinte, dar de unde am sa stiu eu aceasta?

- Iata, fiule. Daca judecata lui Dumnezeu te va ajunge în lumea aceasta, are sa fie bine. Ai sa tragi un necaz mare si ai sa scapi în cealalta lume; te duci acolo la bine. Iar daca judecata lui Dumnezeu te urmareste dincolo de mormânt, este mult mai greu! Fiule, acum du-te acasa si daca pe drum nu vei pati nimic, mai fa un an de zile canon si apoi vino iar la mine! Iar daca ai sa întâlnesti un necaz mare în drumul acesta spre casa, sa-l rabzi cu mare barbatie de suflet, ca prin necazul acela ai sa te curati si ai sa scapi de osânda pe care o ai asupra ta, ca ai fost ucigas de tata!

Deci a plecat omul îngândurat. Dar de la manastirea aceea pâna la satul lui, trebuia sa treaca printr-un târg. Si femeia lui, când a plecat el de acasa, i-a spus asa:

- Mai omule, din cauza ta, ca tu nu manânci nici carne, nici oua, nici brânza, si noi ne-am uscat. (Ca asa se întâmpla în casa. Când nu manânca unul de dulce, nu manânca nici ceilalti; iar când în casa tin toti si numai unul manânca de dulce, nu se prinde de el, de parca ar mânca iasca). Tu daca ai sa treci prin târg, te rugam adu-ne o bucata de carne sa facem putina zeama, macar acum, ca n-am mâncat de sapte ani si am uitat de gustul ei.

Caci din cauza lui ca postea de atâtia ani, se uscasera si mama-sa si femeia; mâncau ele, dar vai de ele cum era mâncarea aceea.

De aceea, trecând el prin târg, si-a adus aminte si s-a dus la un macelar. Dar era spre seara si se vânduse toata carnea si nu mai era pe taraba acolo decât un cap de oaie, zvântat bine. Deci a împa-chetat capul cel de oaie zvântat bine, a platit, l-a pus în traista si a apucat-o pe o ulita a târgului care urca la deal. Mergând la deal, ce s-a întâmplat? A început sa curga din traista sânge mult, fierbinte, pe drum. Si oamenii, când au vazut, au zis:

- Stai, omule! Ce ai în traista? Ai taiat un porc? Ce-i, ca uite, în urma ta curge dâra de sânge?!

Iar el a zis:

- Da' de unde! Am cumparat un cap de oaie si acela n-avea sânge! De unde sa fie?

Si când s-au uitat oamenii în traista lui, ce cre-deti ca era? Capul tatalui sau, proaspat taiat, atunci. Iata ca judecata lui Dumnezeu l-a ajuns! Când l-au vazut oamenii, au chemat politia: "Oameni buni, veniti ca un om a taiat capul altuia si-l duce în traista!"

S-a adunat lumea de mirare mare:

- Mai ucigasule, dupa ce l-ai taiat, îl mai si duci pe drumul mare? Cum ai avut tu curajul asta?

Dar el, când a vazut ca judecata lui Dumnezeu l-a descoperit, a zis:

- Stati, oameni buni, ca va spun adevarul! Cu adevarat sunt ucigas! Cu adevarat m-a ajuns judeca-ta lui Dumnezeu, dar nu l-am taiat acum.

Si mai adunându-se câtiva oameni, l-au cunoscut si au zis:

- Asta-i tatal sau!

- Asa este, dar nu l-am taiat acum, sunt opt ani de atunci.

- Ei, tu crezi ca poti minti lumea? Dar capul este taiat acum, numai ca nu vorbeste!

Atunci el a fost nevoit sa spuna adevarul si s-au dus cu totii la locul unde l-a taiat. Si când au sapat, l-au gasit pe tatal sau îngropat si putred, dar fara cap. Capul îl pusese îngerul în traista la el si a facut din capul cel de oaie, capul tatalui sau. Si atunci s-au încredintat toti ca l-a ajuns judecata lui Dumnezeu.

Si era atunci pedeapsa dupa lege, cap pentru cap, si i-au spus:

- Baiete, pregateste-te sa pui capul tau pentru capul tatalui tau!

Dar duhovnicul a spus:

- Dati-mi voie sa-l spovedesc si sa-i citesc o dezlegare!

Iar el, când a vazut pe duhovnic lânga dânsul, a cazut cu lacrimi si a început a plânge cu toata puterea si a zis:

- Parinte, nu ma lasa!

Dar duhovnicul i-a zis:

- Fiule, nu te teme! Ti-am spus ca daca ai sa patesti un necaz mare în drumul acesta, are sa te ierte Dumnezeu! Deci ai sa ai bucurie mare, ca îti rasplateste pentru pacatul tau în lumea aceasta.

Si l-a spovedit preotul în fata tuturor si l-a împartasit cu Preacuratele Taine si a zis celor ce tineau sabia:

- Împliniti porunca voastra, ca eu mi-am facut partea mea fata de acest suflet!

Si când a fulgerat sabia, a cazut capul lui într-o parte, chiar în locul unde omorâse pe tatal sau. Iar când a cazut capul pe brazda, un porumbel alb a zburat de pe umarul lui si s-a ridicat la cer.

Si asa acest tânar, dupa atâtia ani de pocainta, pâna nu a platit cu sângele sau, sângele tatalui sau, nu a fost iertat.

*

Vedeti, fratilor, pentru o ucidere câta pocainta, câte lacrimi, câte metanii, câta durere, câta întristare si tot nu a fost iertat, pâna n-a dat capul sau pentru tatal sau! Deci, bagati de seama ca fiecare prunc, fiecare copil, este un om, un om desavârsit, înca de atunci de când s-a zamislit, ca asa a lasat Dumnezeu. Deci sa nu va ucideti copiii, ca sa nu va ajunga osânda Dreptului Judecator.






Parintele Cleopa