Tuesday, March 31, 2015

În fiecare fel de mântuire există posibilitatea de a cădea şi posibilităţi de a te mântui.( Parintele Rafail Noica )


- Credeţi că monahismul este o cale sigură de mântuire pentru creştini?

Siguranţă, asigurare – aşa cum avem, de exemplu, asigurarea pentru automobil şi pentru toate lucrurile – nu există. Cale sigură nu există. Asigurare nu există, dar siguranţa noastră este dragostea lui Dumnezeu. Monahismul, într-un fel, e o cale mai mare întrucât încearcă să depăşească, pe cât posibil în această istorie, cele ale lumii. Cum spune şi Liturghia: ,,Acum să lepădăm toată grija cea lumească.” Pentru o ,,juma” de ceas e mai uşor, dar pentru monahism, o cale de zeci de ani sau cât o fi ea…Dar cu fiecare privilegiu pe care ţi-l oferă, viaţa îţi pune în faţă şi primejdii mai mari şi răspunderi mai mari şi în fiecare fel de mântuire există posibilitatea de a cadea şi posibilităţi de a te mântui.(…) ,,În această cale în care am mers, mi-au ascuns cursă mie”. Şi parintele Sofronie ne-a explicat că nu există cale fără capcane. Dar, după experienţa Bisericii şi a Sfinţilor Părinţi, ştim că fără ispitire nu există mântuire. Că omul se căleşte prin capcane.

(celălalt Noica, Mărturii ale monahului Rafail Noica, Editura Anastasia, 1998, pp. 97-98)

http://www.doxologia.ro

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.