Ghimbirul tratează virozele de primăvară

Denumit popular şi ghimber sau gingiber, ghimbirul (Zingiber officinale) are multiple efecte tămăduitoare şi asta datorită conţinutului de gingerol şi alte uleiuri volatile, care stimulează arderea grăsimilor şi eliminarea toxinelor din organism. Cu două luni în urmă, pe când mă aflam la mânăstirile de pe binecuvântatul pământ apostolic, în inima Dobrogei, la Sfânta Mânăstire Crucea am trăit bucuria unui minunat loc de închinare. Tot aici, Părintele Ilarion ne‑a primit cu suc de ghimbir şi orz verde, ceea ce pentru mine a fost o încântare. Despre duhovnicul acestei sfinte mânăstiri s‑a tot scris, dar ceea ce m‑a impresionat a fost faptul că părintele este un cunoscător desăvârşit al leacurilor mânăstireşti pe care toată obştea le preţuieşte.



Plantă cu rizom aromatic şi multe enzime active

Originară din Asia, care în Antichitate era sursa de ghimbir a Europei, această plantă erbacee cu rizom aromatic bogat în uleiuri eterice mai conţine şi fenoli, amidon, mucilagii şi răşini. Tulpina creşte până la 80‑90 cm înălţime, cu un frunziş bogat şi bucheţele de flori albe. Rădăcinile plantei sunt foarte ramificate, noduroase, fibroase, de culoare crem‑albicioasă la interior, cu un bogat conţinut în potasiu, zinc, calciu, cupru şi magneziu, vitaminele B6, C şi D. Ele conţin de asemenea gingerol şi alte uleiuri volatile, care îi dau aroma iute şi picantă şi care stimulează arderea grăsimilor, eliminarea deşeurilor, a toxinelor şi a apei în exces din organism. Ghimbirul conţine foarte multe enzime active (doar în formă crudă) care ajută la digestia proteinelor, având de asemenea şi efect antialgic, sedativ, antipiretic şi revulsiv, fiind foarte util în perioadele de tranziţie de la frig la cald şi invers. Datorită efectului hepatoprotector, această rădăcină este folosită în curele de detoxifiere. Măreşte de asemenea rezistenţa corpului în faţa unor viroze şi bacterii, deoarece stimulează sistemul imunitar şi are efecte benefice în afecţiunile digestive şi circulatorii.



Ceai împotriva afecţiunilor inflamatorii

În perioadele de trecere dintre iarnă şi primăvară, când infecţiile respiratorii apar în mod frecvent, unul dintre cele mai eficiente remedii naturiste este ceaiul de ghimbir. Pentru prepararea acestuia avem nevoie de o bucată de ghimbir proaspăt, care se spală bine, după care se curăţă de coajă şi se dă pe răzătoare. Se pun două căni de apă într‑un ibric, iar în apa încă rece se adaugă două linguri de ghimbir proaspăt ras. Când apa începe să fiarbă se dă flacăra la foc foarte mic, se acoperă ibricul cu un capac şi se lasă la fiert încă cinci minute. După aceea se strecoară, fiind încă fierbinte, şi se toarnă în căni. Ideal este ca acest ceai să se bea neîndulcit, dar pentru cei care doresc se poate adăuga o linguriţă de miere la fiecare cană. Ceaiul se bea între mese, cu înghiţituri mici, astfel încât pe parcursul unei zile să se termine întreaga cantitate de ceai. Ceaiul de ghimbir este recomandat în tratarea inflamaţiilor gâtului, în puseuri de tuse, laringită, stări de rău de mişcare, afecţiuni biliare, indigestii, sinuzită, dureri de cap sau nevralgii. O cură nu trebuie să dureze mai mult de două săptămâni.



Grecii tratează astmul cu ghimbir şi morcov

În multe din mânăstirile greceşti, ghimbirul este folosit de secole ca leac împotriva astmului bronşic. Pentru formele incipiente de astm, călugării folosesc sucul de ghimbir şi morcov. Se zdrobesc (manual sau mecanic) 100 g ghimbir şi 100 g morcov, apoi se strecoară, iar sucul obţinut se bea în stare pură, fără adaos de apă. Aceeaşi cantitate se prepară şi se bea, în stare proaspătă, de două ori pe zi, timp de 20 de zile. Se face apoi pauză o săptămână, după care se reia tratamentul. Cei suferinzi nu vor mai face crize cel puţin jumătate de an. Monahii greci mai folosesc pentru tratarea astmului cronic tinctura de ghimbir, care are proprietatea de a elibera plămânul de secreţii. Tinctura se administrează în funcţie de gravitatea şi vechimea bolii.