„Nimic din viaţă nu te căleşte mai mult, nu te redresează şi nu te umanizează decât suferinţa” ( Părintele Iustin Pârvu )

Pe 20 iunie părintele Iustin Pârvu a fost înmormântat la ctitoria sa de la Petru Vodă. Peste 10 000 de credincioşi au venit atunci pentru a-l vedea încă o dată pe unul dintre cei mai mari duhovnici ai acestui neam. Cuminte, părintele i-a aşteptat pe toţi şi i-a răsplătit cu un surâs de dincolo de marginile acestei lumi.
Rândurile de mai jos, parte a unui dialog purtat cu dânsul în urmă cu mai mulţi ani, se vor o evocare şi o ultimă îngenunchere sub epitrahilul său.



Părinte, ce e iubirea Dumne­zeiască?

Păi, întâi omul Îl iubeşte pe Dumnezeu, după aceea făptura Lui.

Dar cum ajungem la iubirea dumnezeiască?

Prin binele pe care‑l facem aproapelui. Ajuţi aproapele – te apropii de Dumnezeu. Nu ajuţi pe aproapele – te depărtezi de Dumnezeu. Acuma, frăţia ta, dacă vrei să te apropii, să te iubeşti cu Dumnezeu, lasă lumea deşartă. Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim, toată grija cea lumească acum să o lepădăm…

Dar nu putem să ne lepădăm şi în lume fiind?

Nu poţi să te lepezi, pentru că altele sunt condiţiile afară, acolo… Adică poţi şi afară să te apropii de Dumnezeu, dar îs condiţii mai grele, măi. De aceea, omul când merge la mănăstire, nu înseamnă că s‑a lepădat de lume, s‑a lepădat de păcatele lumii, relele lumii.

Dar lumea o iubeşte.

Şi iubeşte pe Dumnezeu şi lumea. El nu vine aici să stea aşa, să se uite la soare. A venit aici să se roage pentru el şi pentru lume. Ăsta e scopul călugărului. El este îngerul prezent pe pământ, chipul îngeresc care face legătura între Dumnezeu şi om. Este un trimis al lui Dumnezeu, care să lucreze împreună cu Domnul.

Ca să ai râvnă, cum o alimentezi?

Te pui pe trăire. Râvna nu vine aşa, Doamne, cu coşul, de sus. Râvna vine prin stăruinţă. Stăruieşti, te spovedeşti, te împărtăşeşti, te ţii de biserică, asculţi duhovnicul, te smereşti…