În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de păcatele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască şi să fie în împărăţia cerurilor, să vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.
Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine.
O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi minunată.
Sfântul Siluan Athonitul
No comments:
Post a Comment
Note: Only a member of this blog may post a comment.