Ferice de cel ce ...( Sfântul Efrem Sirul )

Fericit cel ce s-a făcut cu desăvârșire liber în Domnul de tot ce e pământesc în această viață și L-a îndrăgit pe Dumnezeu, Cel Unul bun și preamilostiv.

Fericit cel ce s-a făcut lucrător al virtuților și aduce, ca o țarină roditoare, mare belșug de roade ale vieții celei în Domnul.

Fericit cel ce, stând în tot ceasul la dumnezeiasca strajă a rugăciunii ca un înger ceresc, are gânduri curate și nu-I lasă să se apropie de el pe vrăjmaș, ca să nu îi ia sufletul în robie și să nu îi depărteze de Dumnezeu Mântuitorul.

Fericit cel ce a îndrăgit lumina sfințeniei și nu și-a spurcat înaintea Domnului trupul său cu faptele cele de rușine ale vicleanului.

Fericit cel ce are în sine întotdeauna aducerea-aminte de Dumnezeu, fiindcă unul ca acesta este pe pământ ca un înger ceresc, neîncetat aducând slujbă Domnului cu frică și cu iubire.

Fericit cel ce iubește din tot sufletul pocăința, care îi mântuiește pe păcătoși, și nu se îndulcește de păcat, ca să nu arate nerecunoscător către Mântuitorul nostru Dumnezeu.

Fericit cel ce, ca un ostaș viteaz care păzește comorile împăratului, își păzește sufletul și trupul fără de prihană în Domnul.

Fericit cel ce, ca un înger ceresc, are gânduri curate și cu gura sa Îl cântă pe Cel ce are stăpânire peste toată suflarea.

Fericit cel ce s-a făcut asemănător cu serafimii și heruvimii și niciodată nu se lenevește să aducă slujbă duhovnicească, slavoslovindu-L cu glas netăcut pe Domnul.

Fericit cel ce are frică de Dumnezeu, după cuvântul Duhului Celui Sfânt: fericit bărbatul care se teme de Domnul.

Fericit omul ce are iubire de Dumnezeu, ca Îl poartă pe Acesta în sine. Dumnezeu este iubire, și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu.

Fericit cel ce a câștigat îndelunga-răbdare, că bărbatul îndelung răbdător are multă pricepere.

Fericit cel străin de întărâtare și de mânie, că mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

Fericit cel a îndrăgit blândețea, după cuvântul Domnului: fericiți cei blânzi.

Fericit cel a dobândit ascultare adevărată, că unul ca acesta s-a făcut următor Domnului, Care a fost ascultător chiar până la moarte.

Fericit cel străin de zavistie, că prin zavistie moartea a intrat în lume.

Fericit cel ce nu spurcă limba sa cu grăirea de rău, că inima grăitorului de rău este plină de toată întinăciunea.

Fericit cel ce a dobândit înfrânare, că aceasta este reazimul a toată virtutea.

Fericit cel ce face bine celor sărmani, că mulțime de apărători o să aibă la Judecată.

Fericit cel are viață înaltă, dar cugetare smerită: acesta urmează lui Hristos și împreună cu El va ședea pe tron întru slavă.

Fericit cel ce se silește la tot lucrul bun, că cei silitori răpesc Împărăția cerurilor.

Fericit cel ce a umblat pe calea cea strâmtă, că acesta va intra în Cer ca purtător de cunună.

Fericit cel ce este întotdeauna plin de bucurie duhovnicească și poartă fără de lenevire jugul cel bun al Domnului, căci va fi încununat întru slavă.

Fericit cel ce s-a curățit de toată întinăciunea păcatului ca să-L primească cu îndrăznire în casa sa pe Împăratul slavei – pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Fericit cel ce cu frică și cu cutremur și cu evlavie se apropie de Preacuratele Taine ale Mântuitorului, înțelegând că primește în sine viața Nestricăcioasă.

Fericit cel ce cugetă în tot ceasul la moarte și a făcut nelucrătoare patimile de rușine, care se cuibăresc în inima celor nepăsători, că acesta va fi mângâiat în ceasul sfârșitului.

Fericit cel ce-și amintește neîncetat de mincile gheenei și sârguiește să se pocăiască înaintea Domnului cu lacrimi și cu suspine, fiindcă El izbăvește de tot necazul.

Fericit cel ce se smerește întotdeauna pe sine de bunăvoie, că acesta va fi încununat de Cel ce pentru noi S-a smerit pe Sine de bunăvoie.

Fericit cel ce cu toată cucernicia petrece prin rugăciune, ca Maria, la picioarele Domnului și sârguiește, ca Marta, să-L primească prin facerea de bine pe Domnul Mântuitorul.

Fericit cel ce, arzând cu frica de Dumnezeu, are întotdeauna în el căldura Duhului Celui Sfânt și a mistuit spinii și mărăcinii gândurilor viclene.

Fericit cel cu bună înțelegere duhovnicească iubește blândețea și nu se lasă amăgit de șarpele cel viclean, punându-și nădejdea în bunătatea și milostivirea dumnezeiască.

Fericit cel ce, luminându-și ochii inimii, Îl vede în sine întotdeauna pe Domnul ca în oglindă , că va primi ușurare de patimi și de gândurile viclene.

Fericit cel ce iubește cuvintele cele frumoase și bune și urăște cuvintele de rușine și stricătoare, că nu va cădea în robia celui viclean.
 
Sfântul Efrem Sirul