Mândrie și nimic altceva a provocat un înger să cadă din cer. ( Sfântul Ioan Scărarul )

Mândrie și nimic altceva a provocat un înger să cadă din cer. Si astfel se poate solicita în mod rezonabil, dacă s-ar putea ajunge la cer prin smerenie singur, fără ajutorul vreunui alt virtute.

Sfântul Ioan Scărarul

Cei care suferă pe nedrept încercări imita pe Hristos; ( Sfântul Paisie Aghioritul )

Cei care suferă pe nedrept încercări imita pe Hristos; și cei care se confruntă cu greutăți din cauza păcatelor lor sunt binecuvântați, pentru că sunt iertate păcatele lor, în această viață.


Sfântul Paisie Aghioritul

Iată, Mirele vine ...

            

Iată, Mirele vine în miezul nopții
Și fericită e sluga pe care o va afla priveghind
Iar nevrednică-i aceea
Pe care o va afla lenevindu-se.
Vezi, dar, suflete al meu,
Cu somnul sa nu te îngreuiezi
Ca să nu te dai morții
Și afară de Împărație să te încui
Ci te deșteaptă, strigând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt
Ești Dumnezeul nostru,
Cu folosințele celor fără de trupuri (Pentru Născătoarea de Dumnezeu)
Miluiește-ne pe noi!

Mare și Sfânt Marți

     
În Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim şi Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele dintre ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie, şi în acelaşi timp, spre a ne învăţa să fim pregătiţi oricând înainte de sfârşitul vieţii.

Domnul a vorbit mult despre fecioare şi despre femei - şi fecioria are mult merit şi este într-adevăr cinstită; dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai cu seamă de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci dintre ele Ie numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei.

Pe celelalte cinci Ie numeşte nebune, căci, deşi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură şi milostenia. Deci sunt numite nebune chiar dacă au săvârşit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai importantă, aşa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi, au adormit toate fecioarele, adică au murit.

In adevăr moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care aveau untdelemn din belşug au intrat cu Mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belşug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înţelepte, deşi voiau, n-au putut să Ie dea untdelemn în clipa intrării, aşa că le-au răspuns zicând: «Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceţi-vă Ia cei ce vând - adică la săraci - şi cumpăraţi». Dar nu era uşor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putinţă. Acelaşi lucru îl arată învederat Iisus şi în parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină şi, bătând în uşă, strigă aşa: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!». Iar însuşi Domnul Ie dă acest răspuns înfrico­şător zicându-le: «Duceţi-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veţi putea vedea pe Mire dacă nu aveţi ca zestre milostenia?».

Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiute sunt ziua şi ceasul sfârşitului vieţii. Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif, să trăim în curăţie, iar prin minu­nea uscării smochinului, să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom griji de celelalte, şi mai cu seamă de miloste­nie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi în adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfinţenie şi mai plin de ruşine decât ca fecioria să fie biruită de bani.

Dar, o, Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înţelepte, rânduieşte-ne în aleasa Ta turmă şi ne mântuieşte pe noi, Amin.

Neascultarea de Părinţi ( Părintele Cleopa )

Să vă spun un caz ce s-a întâmplat acum de curând. Au venit doi soti, o doamnă si un domn, si s-au asezat lângă mine. Erau cu prestantă, îmbrăcati bine. "Domnul părinte, au zis ei, am vrea să vorbim ceva". I-am luat în casă, că ei aveau un necaz pe care nu-l puteau spune de fată cu toată lumea.

Când i-am întrebat de unde sunt, mi-au spus: "De la Reghin, domnul părinte", si au început a plânge amândoi. Păi când vezi tu că plâng doi oameni asa de mari - erau directori de întreprindere amândoi -, nu plâng de flori de măr. Ce-i în inima lor, numai Dumnezeu stie!

- Ce-ati pătit, fratilor?

- Domnul părinte, am avut un singur fecior. L-am învătat scoală, a terminat facultatea si a iesit inginer la retele electrice. I-am cumpărat si masină. Într-o seară când ne-am întors acasă de la niste rudenii, am găsit toate usile deschise, banii luati din casă si masina furată. După ce-am anuntat politia, la trei săptămâni, am aflat că fiul nostru a luat banii din casă si masina si a plecat la Sighisoara, unde s-a însurat fără voia noastră.

Când au auzit părintii, au crezut că el a luat o fată la nivelul lui. Dacă el era inginer, putea lua o profesoară, o doctorită, o farmacistă, o ingineră. Părintii au luat niste cadouri si s-au dus la fiul lor la Sighisoara ca să-l îmbuneze. Dar el se însurase cu o vrăjitoare. Dacă n-a crezut în nimic, dracii si-au bătut joc de el.

Când a văzut-o pe mama lui, s-a înnegrit la fată si a zis: "Ce cauti aici, scorpie?" Dar tată-su de colo: "Măi băiete, dragul tatii, dar mama ta este scorpie?" "Taci, nebunule, că-ti crăp capul!"

Ia gânditi-vă ce-a fost acolo! Cu câtă dragoste au venit părintii si cu câtă jertfă, si cum au trecut ei cu vederea toate relele pe care le-a făcut, iar el tot neascultător a rămas!

Atunci am zis părintilor:

- Cum ati crescut copilul acesta? Cum l-ati crescut de când era mic si a început să zică tată? L-ati învătat că Unul este Tatăl din ceruri si să zică Tatăl nostru?

- Nu, părinte!

- Când era la scoala elementară, l-ati învătat Tatăl nostru?

- N-a vrut!

- L-ati învătat Crezul?

- Nu.

- L-ati dus la biserică?

- N-a vrut.

- Când era la liceu, i-ati dat vreo carte sfântă în mână, Biblia sau Noul Testament?

- N-a vrut. Se ducea si bătea mingea sau pierdea vremea cu alte desertăciuni.

- L-ati bătut vreodată?

- Niciodată.

- Dar se ruga vreodată?

- Nu, părinte!

- Si cum ai putut dumneata să stai cu copilul în casă fără să-l pui la rugăciune? Nici voi n-ati avut credintă. Vedeti acum? Dumneavoastră beti acum paharul mâniei lui Dumnezeu pe care-l meritati.

- Părinte, nici noi n-am prea stiut!

Atunci le-am spus:

- Iată ce-ati crutat! Ati crutat un om demonizat. Zice Scriptura: Calul neînvătat, se face năsălnic, iar copilul lăsat de capul lui, mare scârbă si rusine va aduce părintilor săi. Si cela ce crută varga urăste pe fiul său. Nu-l iubeste! Îl urăste.

L-ati crutat, iar acum dumneata, care l-ai purtat în pântece si l-ai crescut, esti scorpie, iar tatăl lui este nebun.

Auzi ce lume creste azi? Si aceasta este vina părintilor, că n-au pus mâna pe vargă când a trebuit si nu i-au spus: "Hai la rugăciune! Hai la biserică! Hai la spovedit! Azi este vineri, este post, nu mânca de frupt! Astăzi este sărbătoare, nu lucra!" Să stiti voi că cea mai înaltă scoală de rugăciune si de credintă în Hristos nu-i în scoala primară, nici la liceu, nici la facultate, îi în sânul familiei. Cei mai mari profesori de religie ati rămas tot voi, tata si mama.

Copilul crescut fără frică de Dumnezeu, nu mai stie ce-i mamă, ce-i tată, ce-i păcat, ce-i moarte, ce-i judecată. S-a trezit ca o fiară. Si atunci cine o să răspundă în ziua judecătii, mai tare ca tata si mama? L-au avut în bratele lor si l-au crescut sălbatic si s-a făcut ca si o fiară.

Au venit apoi să-l pun la slujbe. Dar n-am putut să-l pun pentru că trăia în preacurvie cu vrăjitoarea aceea. I-am pus la slujbe numai pe părintii lui. După vreo două luni mă trezesc cu o telegramă: "Domnul părinte, băiatul nostru a fost electrocutat si a paralizat si i s-a legat si limba. Nu poate vorbi si este pe moarte la spital. Nu se stie câte zile mai are".

Ati văzut mânia lui Dumnezeu cea dreaptă? L-a ajuns blestemul si suspinul părintilor pe acest tânăr rău si necredincios, căci zice la Psaltire: Dreptatea lui Dumnezeu rămâne în veacul veacului.

V-am spus această istorioară că sunteti părinti de copii. Cea mai imperioasă datorie si cea mai mare, pe care o aveti voi ăstia căsătoriti, este să cresteti copiii în frica si certarea Domnului.

Ati auzit ce s-a întâmplat în Vechiul Testament cu preotul Eli , pentru feciorii lui, că s-au dus în iad împreună cu el.

Părintele Cleopa

Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist.. ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

"Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că, atâta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic."

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Rugaciunea catre Iisus Hristos. ( Sfântului Serafim de Sarov )

Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.

Sfântului Serafim de Sarov

Fericit cel ce are în sine întotdeauna aducerea-aminte de Dumnezeu ( Sfântul Efrem Sirul )

Fericit cel ce are în sine întotdeauna aducerea-aminte de Dumnezeu, fiindcă unul ca acesta este pe pământ ca un înger ceresc, neîncetat aducând slujbă Domnului cu frică și cu iubire.


Sfântul Efrem Sirul

„Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! .. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

„Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci aceia care slujesc bogăţiei.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Dumnezeu este atât de plin de iubire ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

„Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul, nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă nu ai nici acel bănuţ, atunci dă măcar un pahar cu apă rece.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. ( Stareţul Varsanufie din Optina )

Când intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetând neîncetat în mintea ta că te afli în casa Lui. Şi să nu laşi nici o clipă să fugă din mintea ta gândul că Dumnezeu Se afla alături de tine. Şi să nu-ţi îngădui niciodată, sub nici un motiv, vreo libertate şi vreun confort în mişcările tale, cât timp te afli înlăuntrul bisericii.

Stareţul Varsanufie din Optina

Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de tine ( Sfântul Efrem Sirul )

Să nu-ţi închizi uşile tale, faţă de străini, ca să nu-şi închidă Domnul uşile Sale, faţă de tine. Cu ce măsură veţi măsura, vouă. Să cercetezi pe cei bolnavi, ca şi Dumnezeu să te cerceteze pe tine. Să nu dormi mult, ci te roagă cu dinadinsul lui Dumnezeu, să-ţi fie ţie de ajutor, ca să scapi că o pasăre din laţ.

Sfântul Efrem Sirul

Când mintea este unită cu Dumnezeu.. ( Maicii Gavrilia )

Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu,chiar și când spunem "Bună ziua", cuvintele noastre devin o binecuvântare.

Maicii Gavrilia

Suferintele lumii sunt fara sfarsit. ( Sfântul Paisie Aghioritul )

Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere.

Sfântul Paisie Aghioritul

Cånd ne retragem pentru a ne ruga....

Cånd ne retragem pentru a ne ruga singuri în camera noastră sau într-un alt loc liniştit, nu mai sunt lucruri din afară care să ne distragã. Cu toate acestea, oricine a încercat să se roage ştie ce anevoios este să-ţi aduni gândurile la rugăciune. Ivirea feluritelor gânduri în mintea noastră se vădeşce şi mai mult, de obicei, în acest răstimp. De-abia incepem să ne rugăm, că ne şi surprindem pe noi înşine gåndindu-ne la altceva. Aceasta se întâmplă pentru că „foarte zavistuieşte diavolul pre omul cel ce se roagă, şi toată măiestria sa o unelteşte spre a strica gândul acestuia. Deci nu încetează [diavolul] gândurile la lucruri prin aducere-aminte să le pornească, şi toate patimile prin trup să le ridice, pentru ca să poată împiedica preabuna alergare a [omului] acestuia şi ieşirea cea către Dumnezeu.”
(Filocalia, Vol. 1, Nil Sinaitul. 153 de capete pentru rugăciune, cap 47).

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul.

Printre îndatoririle pe care pururea-pomenitul Stareţ ne învăţa să le împlinim încă din primele zile ale înţeleptei lui povăţuiri, erau şi cea a bunei rânduieli şi a programului, descriindu-ne în acelaşi timp neorânduiala în cele mai întunecate culori. Adesea ne spunea apoftegma Sfântului Efrem Sirul: „cei care nu au povăţuitor cad ca frunzele”, ceea ce înseamnă, aşa cum ne spunea el, lipsa programului. De asemenea, obişnuia să ne spună şi diferite întâmplări din vieţile părinţilor contemporani, mai ales a bătrânului Teofilact, care s-a distins prin virtute şi daruri duhovniceşti în sihăstria Sfântului Artemie.

Bătrânul Teofilact a trăit toată viaţa sa ca ascet şi isihast, ţinând posturi aspre. Nici untdelemn nu mânca. Într-o vreme a primit un ucenic, pe viitorul monah Arsenie, şi i-a spus scurt, pentru că şi în vorbire se înfrâna binecuvântatul:

– Ascultă fiule, dacă vei rămâne cu mine, vreau ca în viaţa ta să ai o rânduială şi un program, pentru că fără aceasta nu te faci călugăr. Priveşte în jur lucrurile noastre, aşa cum ţi le spun: acolo este urciorul nostru, alături ceaşca, acolo sunt lighenele, dincolo posmagii şi celelalte, precum le vezi. Vreau să le găsesc totdeauna acolo. Dacă din întâmplare faci vreo greşeală, prima dată îţi voi aduce aminte de locul exact al lucrului, dar nu voi suferi a doua oară. Dacă continui pentru a treia oară neorânduiala, te voi ruga să-ţi iei lucrurile tale şi să pleci, ca măcar pe mine să nu mă tulburi, dacă tu nu vrei să te foloseşti.

Pururea-pomenitul nostru Stareţ ne spunea că auzise despre el că era trezvitor şi adeseori mintea sa, pentru curăţia ei şi pentru starea sa duhovnicească bună, îi era răpită în contemplaţie.

„Odată, ne spunea, am aflat că l-au prins diavolii şi l-au scos afară din chilie în vreme de iarnă, pe când ningea. L-au târât gol prin zăpadă toată noaptea, până dimineaţa, când l-au adus teafăr înapoi la chilia sa. În aceeaşi zi, unii părinţi i-au adus o parte din îmbrăcăminte, pe care au găsit-o prin locurile unde o aruncaseră duhurile viclene. Şi aceasta poate i s-a întâmplat pentru ca să-i întrerupă contemplaţia minţii, precum de multe ori făceau demonii şi Părinţilor de demult”.

Odată, în timpul nopţii, a mers la chilia bătrânului Teofilact o căprioară şi a bătut la uşă. Când bătrânul a deschis, ea i-a arătat piciorul, care era rupt. El i l-a legat şi i-a spus să se întoarcă după opt zile, la aceeaşi oră, ceea ce animalul a şi făcut. Bătrânul i-a schimbat legătura şi i-a legat din nou piciorul şi i-a repetat să vină iarăşi după opt zile. Data următoare când a venit, văzând că piciorul căprioarei se vindecase, i-a spus să nu mai vină altădată, poruncă pe care aceea a îndeplinit-o.

Una din principalele caracteristici ale acestor nevoitori binecuvântaţi era acrivia în programul vieţuirii lor. Acest lucru ni l-a cerut şi nouă Stareţul, cât timp am trăit alături de el. Ne spunea că începutul dobândirii caracterului şi a personalităţii se află în stăruinţa de a urma un mod de viaţă programat şi sistematizat. Prin respectarea statornică a unui program, omul dobândeşte hotărâre şi bărbăţie, lucru foarte important şi absolut necesar în viaţa noastră, mai ales pentru că nevoinţa noastră este luptă, şi încă una crâncenă. Numai cu bărbăţie şi cu hotărâre poate fi înfruntat „diavolul care răcneşte ca un leu, căutând pe cine să înghită”(1Pt. 5, 8), iar nu numai să vatăme.

Un alt motiv la fel de necesar care impune rânduiala programului este nestatornicia caracterului omului după căderea lui Adam. Iar starea de păcătoşenie, pe care fiecare dintre noi o poartă, toceşte curajul şi hotărârea. De asemenea, lipsa de experienţă, neştiinţa, felul necunoscut al războiului nevăzut şi inegalitatea acestei lupte măresc, cum este şi firesc, descurajarea. Nici un alt factor omenesc nu întăreşte într-atât reuşita noastră precum hotărârea noastră tare şi stăruitoare şi programul bine rânduit.

În vieţile Părinţilor noştri se distinge, în mod deosebit, stăruinţa lor în rânduială şi în tipic, ca fiind elementele cele mai importante ale modului lor de viaţă. Stareţul nostru nutrea o evlavie deosebită faţă de cartea Sfântului Isaac Sirul, pe care o avea aproape ca pe o carte de rugăciune. Ne spunea pe de rost capitole întregi din ea, mai ales pe cele despre rânduielile şi chipurile vieţuirii noastre monahale, de la „făptuire”, ca lucrare începătoare, până la contemplaţie şi desăvârşire, unde poate ajunge omul. Îmi aduc aminte că de multe ori ne cita din Cuvântul al şaptelea, „Despre rânduiala începătorilor şi desprecele ce li se cuvin lor”. Iar locul cel mai important, de care şi acum îmi aduc aminte, este următorul: „Oriunde te-ai afla, socoteşte-te cel mai mic şi slujitor al fraţilor tăi”[1].

Era firesc ca alegerea pe care a făcut-o Stareţul dintru început, aceea de a urma viaţa sihăstrească şi retrasă, să impună mijloace mai aspre de trai. Acesta este, desigur, un lucru obişnuit la cei ce se liniştesc, al căror loc, mod şi mijloace folosite sunt diferite de cele ale vieţii chinoviale proprii celor mai mulţi monahi. Astfel de oameni, chiar şi în trecut, precum scriu Părinţii, păreau totdeauna aspri la prima vedere. Acest mod de viaţă are drept consecinţă lipsa delicateţii în purtare, lucru ce apare mai degrabă pe nesimţite, din pricina izolării şi a vieţii lor petrecute departe de comuniunea cu oamenii. Un fapt asemănător îmi aduc aminte şi din viaţa Avvei Palamon, la care a venit, ca începător, cel ceavea să devină mare în virtute, Sfântul Pahomie, întemeietorul monahismului de obşte organizat.

Uneori îl întrebam şi noi pe Stareţ despre asprimea programului nostru, iar el ne răspundea cu pilde ziditoare din vieţile Părinţilor de demult. Cei de demult nu ignorau deloc datoria faţă de aproapele, dar puneau înainte dragostea faţă de Dumnezeu şi păzirea în chip deosebit a petrecerii pustniceşti. Fiindcă şi noi ne îndreptam paşii către acelaşi scop, adesea ne cita cuvântul Avvei Isaac care spune că o condiţie absolut necesară pentru sporirea monahului este a se „închide pe sine într-un loc şi a posti pururea”[2].

Eu însă luam aminte mai mult la un alt punct, cel al bunei-rânduieli, care, deşi pare a fi pentru începători, avea totuşi o mare importanţă pentru nevoinţa noastră de la început. Iar aceasta constituia ajutorul provenit din respectarea cu acrivie a tipicului pe care îl păzeam oriunde ne-am fi aflat. Prin această respectare cu acrivie a tipicului, nu ne-au scăzut deloc nici râvna, nici căldura, nici rugăciunea în general, nici starea noastră duhovnicească. Când însă, se întâmpla să încălcăm obişnuita rânduială privitoare la hrană, la păstrarea tăcerii sau la zăvorâre, în general, atunci toate se risipeau şi cu osteneală reuşeam să revenim la tipicul nostru. Lucrul acesta, după mai multe căderi, ni s-a făcut o lecţie bună.

Îmi aduc aminte că într-o vară am mers la Mănăstirea Esfigmenu împreună cu părintele Atanasie, ca să lucrăm ceva acolo. Drept plată pentru lucru, părinţii din mănăstire ne-au dat un peşte care cântărea unsprezece ocale. Am plecat foarte de dimineaţă de la mănăstire, ca să ajungem cât mai repede cu putinţă la peşterile de la Sfânta Ana Mică, unde stăteam atunci. Când, după multă osteneală, am ajuns pe la amiază la chilie, am pus metanie Stareţului şi i-am spus despre peşte, deoarece trebuia să-l curăţăm şi să-l punem apoi la sare ca să nu se strice. În acea vreme, singura metodă de a conserva peştele era să fie pus la sare. Fiindcă programul prevedea odihnă şi apoi priveghere, Stareţul ne-a spus că ne vom ocupa de peşte a doua zi. Noi ne-am dat seama că peştele nu va ţine până a doua zi, pentru că era foarte cald, iar pe deasupra îl cărasem aproape o zi întreagă pe drum, şi nici nu ştiam de câtă vreme îl aveau părinţii care ni l-au dat. Cu toate acestea, am urmat porunca Stareţului. A doua zi am mers să ne ocupăm de peşte, dar se stricase, şi în cele din urmă l-am aruncat. De dragul respectării programului, Bătrânul nu a ţinut seama nici de osteneală, nici de faptul că am fi putut avea hrană destulă.

Din când în când, în naivitatea noastră copilărească, treceam de limita comportării cuviincioase. Şi astfel, i-am spus odată Stareţului:

– De vreme ce din fire nu eşti aspru faţă de semeni, ci foarte compătimitor, cum de eşti atât de sever în privinţa respectării tipicului nostru, lucru care îi sminteşte pe ceilalţi?

Atunci Stareţul mi-a zis cu mirare:

– Nu mă aşteptam să ai atâta îndrăzneală şi să-mi spui acestea. Dar ascultă: experienţa m-a silit să fac aşa, căci altfel n-aş fi putut continua cele către care Dumnezeu m-a îndrumat. Sfântul Pavel spune: „Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată, dar dacă o fac fără voie, am numai o sarcină încredinţată”(1Cor. 9, 17).

Şi asta ne-o spunea pururea-pomenitul cu greutate în suflet, dar credea cu tărie că nu era întâmplător devotamentul său faţă de programul isihast, ci că era o menire dumnezeiască.

Ne mai spunea: „Pretenţiile pe care le au oamenii, ca să-i primim pe toţi, este calea de obşte a tuturor Sfinţilor Părinţi, care prin Harul lui Dumnezeu prisoseşte şi în acest loc sfinţit. Cu uşurinţă şi oriunde poate afla cineva un mediu potrivit pentru el. Însă îndatorirea noastră, aceea de a ne nevoi în condiţiile cele mai isihaste ale sfintei noastre tradiţii, nu le este tuturor nici cunoscută, nici uşor de împlinit. Sfântul Grigorie Palama, în timpul petrecerii sale aici, în Muntele Athonului, se îndeletnicea cu liniştirea, fugea de oameni, se ascundea, săpa gropi în pământ şi căuta însingurarea în tot chipul. Pe cine primea atunci şi cu cine se întâlnea?[3] Iată deci o dovadă de netăgăduit că programul în viaţă este condiţia cea mai importantă a sporirii duhovniceşti. Acesta este şi scopul legilor şi al poruncilor ce au fost date din vechime în vederea bunei petreceri omeneşti, fie de Dumnezeu, fie de oameni. Zdruncinarea integrităţii caracterului omului, după căderea protopărinţilor, cerea crearea unei legi pentru a echilibra puterile sufleteşti şi trupeşti care se slăbănogiseră. Dar când, oare, nu sunt de trebuinţă legea şi poruncile şi rânduielile? Răspuns: Atunci când omul îşi va redobândi personalitatea prin dumnezeiescul Har «şi acest trup stricăcios se îmbracă în nemurire» (1Cor. 15, 54), după Pavel, «iar ce este muritor – ca să zicem aşa – este înghiţit de viaţă» (2Cor. 5, 4). Atunci şi cu adevărat numai atunci, căci «legea nu e pusă pentru cel drept» (1Tim. 1, 9)”.

Gheron Iosif Isihastul

In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi ( Sfântului Serafim de Sarov )

In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.

Sfântului Serafim de Sarov

Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora din Tesalonic

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Teodora, duhul tău.

Condacul 1

Crucea necazurilor punând-o pe umerii tăi Hristos, nu te-ai lăsat biruită de deznădejde, ci ai răbdat cu vitejie toate încercările vieții, și astfel ai dobândit cununa sfințeniei, Sfântă Teodora. Iar noi, alergând la tine, nădăjduim că nu ne vei lăsa fără ajutor, și pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Icosul 1

Mama ta, preoteasa Hrisanti, a trecut la Domnul după ce te-a născut, și orfană de mamă fiind, ai crescut ocrotită de iubirea maicii duhovnicești primite la botez, care te-a crescut ca pe o mlădiță binecuvântată a Bisericii, nașa ta Teopisti, care te laudă împreună cu noi așa:
Bucură-te, mărgăritar al cinului monahicesc;
Bucură-te, că traiul tău pe pământ a fost îngeresc;
Bucură-te, că numele tău de botez, Agapi, a fost al iubirii dumnezeiești;
Bucură-te, că iubirea către cele sfinte te-ai nevoit să o sporești;
Bucură-te, vlăstar al unei familii sporite în sfințenie;
Bucură-te, a sfintelor cuvioase duhovnicească rudenie;
Bucură-te, că familia voastră a fost o biserică vie;
Bucură-te, că astăzi despre nevoințele voastre în toată lumea se știe;
Bucură-te, că pe Dumnezeu împreună cu fratele tău Ștefan L-ai slăvit;
Bucură-te, că el a luat cununa muceniciei, așa cum mult a râvnit;
Bucură-te, că îi ajuți pe copiii și pe tinerii apăsați de nevoi;
Bucură-te, că pentru rugăciunile tale suntem ocrotiți noi;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 2-lea

Bătrânul pustnic, duhovnicul tău, te-a binecuvântat să mergi pe calea familiei, spunându-ți că „nunta este o taină și încă o mare taină”, dar te-a și înștiințat proorocește că Dumnezeu nu va trece cu vederea râvna ta de a duce viață călugărească. Și, văzând ascultarea ta, noi Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mulți creștini arată prin faptele lor că nunta e o cale a leneviei și a înrobirii de cele lumești, tu însă ne-ai mărturisit, asemenea sfinților din veacurile de prigoană, că familia e chemată de Dumnezeu la sfințenie. Cum ai trăit ca un înger în trup, soție și mamă fiind? Căci pentru nevoințele tale îți cântăm:
Bucură-te, că soție fiind ai urmat monahiilor în ascultarea de Dumnezeu;
Bucură-te, că spre plinirea poruncilor te-ai ostenit mereu;
Bucură-te, adeverire a curăției nunții celei legiuite;
Bucură-te, că ai adunat virtute lângă virtute;
Bucură-te, chip al femeii creștine și al sufletului smerit;
Bucură-te, că binecuvântarea cerească din belșug te-a acoperit;
Bucură-te, că soțul ți-a fost de Dumnezeu rânduit;
Bucură-te, că nu după voia voastră, ci după voia cerească ați trăit;
Bucură-te, că, luând drumul pribegiei, în Tesalonic v-ați statornicit;
Bucură-te, că ocrotirea Sfântului Mucenic Dimitrie v-a odihnit;
Bucură-te, pavăză a celor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, icoană a soțiilor care duc viață creștinească;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 3-lea

Neștiind cum să își crească copiii în aceste vremuri de împuținare a credinței, la tine aleargă mulțimile de creștini, minunându-se că și fiica ta, Teopisti, a intrat în soborul sfinților, iar acum împreună cu tine Îl slăvește pe Cel ce toate le rânduiește spre mântuirea noastră, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Necunoscând iubirea mamei tale trupești, ai cunoscut însă iubirea nașei tale Teopisti, arătând că legătura dintre copii și nașii lor trebuie să stea sub semnul lui Hristos, și nu sub semnul darurilor degrab trecătoare. Și, simțind în viața ta lucrarea Părintelui Ceresc, ai stăruit în rugăciune pentru ca și fiii tăi să trăiască după voia Sa sfântă, și pentru aceasta te lăudăm așa:
Bucură-te, a inimilor înviforate grabnică alinare;
Bucură-te, a părinților credincioși sprijinitoare;
Bucură-te, călăuzitoare a copiilor creștini pe drumul mântuirii;
Bucură-te, îndrumătoare a părinților pe calea rugăciunii;
Bucură-te, aducătoare de liniște în casele dezbinate;
Bucură-te, împăciuitoare a sufletelor tulburate;
Bucură-te, că părinții te cheamă să veghezi asupra caselor lor;
Bucură-te, însoțitoare a fiilor pe scara virtuților;
Bucură-te, al familiilor evlavioase oaspete ceresc;
Bucură-te, rugătoare pentru mântuirea neamului creștinesc;
Bucură-te, că lanțurile patimilor prin rugăciunile tale se rup;
Bucură-te, împreună cu Sfânta Teopisti, fiica ta după trup;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 4-lea

Durerea pierderii celor doi fii ai tăi și a socrilor care te-au crescut ca pe o fiică bună a lor nu te-a îngenuncheat, ci ai răbdat cu inimă tare, și atunci pe fiica ta Teopisti ai închinat-o Domnului prin mâinile Cuvioasei Ecaterina, iar pe soțul tău Ioan l-ai îmbărbătat, ca să Îi cânte împreună cu tine Domnului, Celui ce poartă grijă de toate: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Noi cârtim și la cele mai mici valuri care se ridică asupra noastră, tu însă ne ești pildă de răbdare și de credință, căci nu te-ai mâniat pe Dumnezeu și nici nu ai cârtit, lăsând deznădejdea să te cuprindă. Iar virtuțile tale strălucesc înaintea noastră ca niște făclii în întuneric, și pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, nou Iov acoperit de al răbdării nor;
Bucură-te, învățându-ne să înfruntăm al vieții vifor;
Bucură-te, că, purtând crucea durerilor, Împărăția Cerurilor ai dobândit;
Bucură-te, veselindu-te acum de frumuseți de negrăit;
Bucură-te, că putere ai primit pentru că viața lui Hristos ți-ai încredințat;
Bucură-te, că moartea celor doi copii și a socrilor tăi ai răbdat;
Bucură-te, că Domnul ți-a primit nesângeroasa mucenicie;
Bucură-te, că ai fost răsplătită cu netrecătoare bucurie;
Bucură-te, că, femeie fiind cu firea, pe soțul tău l-ai îmbărbătat;
Bucură-te, că prin cuvintele tale și prin pilda ta l-ai ajutat;
Bucură-te, că pentru puține suferințe veșnic te desfătezi;
Bucură-te, că spre urmarea răbdării tale ne îndreptezi;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 5-lea

După moartea mamei tale părintele Antonie, tatăl tău, s-a grăbit să depună voturile monahale înainte de a o înmormânta, și tu, când ai rămas văduvă, ți-ai îndreptat pașii spre mănăstire, căci ai însetat după viața monahală precum însetează cerbul după izvoarele apelor, și L-ai slăvit pe Dumnezeu prin cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Intrând tu în Mănăstirea Sfântului Arhidiacon Ștefan, Cuvioasa stareță Ana l-a auzit pe sfântul mucenic zicându-i proorocește din icoană: „Rânduiește-o degrabă pe Teodora în obștea noastră, că e darul lui Dumnezeu pentru mănăstire și pentru orașul Tesalonic, după Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Iar noi, știind că proorocia s-a împlinit, îți zicem cu inimile pline de bucurie unele ca acestea:
Bucură-te, că ai purtat cu cinste a văduviei haină;
Bucură-te, că intrând în mănăstire ți-ai împlinit dorința cea de taină;
Bucură-te, că Sfântul Mucenic Ștefan în mănăstirea sa te-a primit;
Bucură-te, că la tunderea în monahism numele de Teodora ți-a fost rânduit;
Bucură-te, că numele te arată că ești pentru noi dar de la Dumnezeu;
Bucură-te, între cer și pământ minunat curcubeu;
Bucură-te, a Tesalonicului cerească ocrotitoare;
Bucură-te, a celor ce se roagă ție din ispite scăpare;
Bucură-te, limpezire a inimilor care chemarea nu și-o înțeleg;
Bucură-te, sfătuitoare a celor ce calea monahală o aleg;
Bucură-te, că alungi gândurile de nestatornicie ale începătorilor;
Bucură-te, că te rogi pentru luminarea povățuitorilor;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 6-lea

Ai trecut de la mucenicia nesângeroasă a familiei la mucenici a nesângeroasă a călugăriei, sporindu-ți nevoințele pentru a-i urma pe sfinții din vechime. Nu ți-ai cruțat trupul, pentru a dobândi cununa care nu s-a luat de la tine și pentru a-L lăuda pe Dumnezeul cel adevărat împreună cu toți îngerii și sfinții, zicând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ascunzând cu smerenie de oameni faptele tale cele bune, ne ești pildă de smerenie și dascăl al luptei cu patimile. Tu ne arăți că numai lepădându-ne de mândrie putem să Îl primim pe Hristos în inimile noastre, iar noi îți aducem cântări de laudă:
Bucură-te, că puterea lui Dumnezeu te-a umbrit la fiecare pas;
Bucură-te, că neclintită în hotărârea ta de a te nevoi ai rămas;
Bucură-te, că pofta trupului ți-ai stins cu mulțimea nevoințelor;
Bucură-te, slugă răsplătită pentru înmulțirea talanților;
Bucură-te, că trăind după Evanghelie ai fost exemplu credincioșilor;
Bucură-te, că prin nevoințele tale ai predicat monahiilor;
Bucură-te, că prin rugăciune ai devenit stâlp de foc;
Bucură-te, că Dumnezeu n-a ținut lumina ta sub obroc;
Bucură-te, că pentru jertfelnicia ta ai fost chemată să porți jugul stăreției;
Bucură-te, că ai fugit de această cinste pentru a nu pierde cununa smereniei;
Bucură-te, că îi chemi pe pelerini să se închine la moaștele tale sfinte;
Bucură-te, că ești vas ales al Cerescului Părinte;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 7-lea

Nu numai cu patimile te-ai luptat vitejește, o, Sfântă Teodora, ci și cu mulțimea gândurilor care împrăștie mintea, trăgând-o spre cele de jos și îndepărtând-o de rugăciune, dar ți-ai descoperit cu smerenie gândurile stareței tale, care s-a bucurat de curăția sufletului tău, zicând în cămara inimii: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Departe de taina sfintei spovedanii prea multă vreme stând, ni se împuținează râvna pentru cele duhovnicești și ne lăsăm în voia cugetelor păcătoase. Drept aceea, la tine alergăm, Sfântă Teodora, cerându-ți să te rogi să avem zdrobire de inimă pentru păcatele noastre și putere să ne spovedim cum se cuvine, ca să îți putem cânta unele ca acestea:
Bucură-te, că le-ai sfătuit pe surorile și maicile din obște mintea să își curățească;
Bucură-te, că stareța Ana v-a dus pe calea cea împărătească;
Bucură-te, că împotriva cugetelor păcătoase ai luptat;
Bucură-te, cuvioasă, că mintea spre cele înalte ai ridicat;
Bucură-te, că păzindu-ți mintea ai ajuns la curăția simțurilor;
Bucură-te, că pe păcătoși îi îndemni spre mărturisirea păcatelor;
Bucură-te, că din tinerețe ai cunoscut folosul spovedaniei;
Bucură-te, că alergând la duhovnic ai cunoscut și puterea tainei;
Bucură-te, de fiecare dată când un fiu risipitor se întoarce la Părintele său;
Bucură-te, că el scapă atunci din lanțurile duhului celui rău;
Bucură-te, al duhovnicilor sprijin prin rugăciune;
Bucură-te, a ucenicilor înnegurați de ispite mângâiere;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 8-lea

Văzându-te pregătită pentru aspra nevoință a tăcerii, Cuvioasa Ana ți-a cerut să nu mai vorbești defel cu fiica ta, pe care o ai adus-o în Mănăstirea Sfântului Ștefan, și amândouă ați dus cu răbdare acest canon vreme de cincisprezece ani, deși ați viețuit în aceeași chilie, dând prilej celorlalte maici să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Degeaba ne înfrânăm de la bucate, dacă nu ne înfrânăm limba, căci vorbirea fără măsură și cleveteala alungă plata postirii. Povățuiți fiind de viețuirea ta, încercăm să urmăm ascultării și dreptei tale socotințe, pentru a-ți putea cânta cu sufletele acoperite de harul dumnezeiesc:
Bucură-te, că nu ai cârtit când stareța ți-a cerut să nu mai vorbești cu fiica ta;
Bucură-te, că pe cât de grea a fost ascultarea pe atât de mare și cununa;
Bucură-te, că pentru supunerea voastră în smerenie ați sporit;
Bucură-te, că faptele tale mai mult decât cuvintele au vorbit;
Bucură-te, că prin răbdarea ta le-ai învățat pe maici ascultarea;
Bucură-te, că inima ta de mamă fiind greu încercată, ai ținut tăcerea;
Bucură-te, că ai adunat la luptele tale și această biruință;
Bucură-te, cu toți sfinții și cuvioșii care au ținut a tăcerii nevoință;
Bucură-te, că, nevorbind între voi, ați vorbit cu Mirele Hristos;
Bucură-te, că, primind apoi dezlegare să vă vorbiți, nu ați vorbit fără folos;
Bucură-te, că lăuntric ați păstrat calea tăcerii de împrăștiere fugind;
Bucură-te, văzându-i pe creștini după liniștire râvnind;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 9-lea

Ai ținut încă de la începutul vieții tale poruncile lui Dumnezeu, iar de la intrarea în mănăstire ai urcat mai sus pe scara ascultării. Iar atunci când neavând binecuvântare, ai mutat salteaua pe care dormeai, ca să nu se ude, stareța te-a trimis să îți petreci noaptea sub cerul liber; iar tu nu te-ai împotrivit, ci I-ai adus lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Neliniștindu-se din pricina grijii pentru tine și neputând să doarmă știind că stăteai afară, în frigul cel necruțător și în furtuna care deșerta ploaia peste întreaga mănăstire, sora Harito te-a văzut acoperită de o mantie luminoasă și purtând o cunună strălucitoare, de care minune uimindu-ne, îți zicem:
Bucură-te, că ai petrecut noaptea în mijlocul furtunii;
Bucură-te, izbăvindu-i pe cei care trăiesc în întunericul minciunii;
Bucură-te, că pentru lepădarea de sine te-ai învrednicit de daruri cerești;
Bucură-te, că ai ascultat tainice cântări îngerești;
Bucură-te, că, robindu-te lui Hristos, ai dobândit libertatea cea adevărată;
Bucură-te, că, smerindu-te, ai fost de Dumnezeu la loc de cinste înălțată;
Bucură-te, arătându-ne cea mai simplă cale spre desăvârșire;
Bucură-te, trâmbiță a ascultării în fiecare mănăstire;
Bucură-te, că pentru duhovnici te rogi să aibă harul povățuirii;
Bucură-te, că tuturor creștinilor le vorbești despre puterea ascultării;
Bucură-te, rază de soare în inimile de mândrie împietrite;
Bucură-te, bună vestire a sălășluirii lui Hristos în inimile smerite;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 10-lea

„Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, ajută-mă și ia de la mine pe dușmanul cel viclean”, te-ai rugat cu zdrobire când diavolul vroia să sădească în pământul inimii tale gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu. Dar tu ai surpat cursele lui, închinându-te cu credință Ziditorului a toată lumea, care te-a acoperit de frig și de ploaie și de lucrarea diavolului, și cântându-I: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Grele pătimiri ai răbdat de la asupritorul diavol, dar grabnic a fost și sprijinul dumnezeiesc, pentru că numele lui Hristos chemând și închinându-te, ispititorul mugind ca o fiară a plecat, lăsând în urmă o duhoare de nedescris, iar stareța ți-a îngăduit să te întorci în mănăstire. Pentru care biruință îți zicem:
Bucură-te, că de mustrarea aspră a stareței tale nu te-ai tulburat;
Bucură-te, că de ispitele drăcești harul te-a acoperit;
Bucură-te, că și pe fiica ta, Sfânta Teopisti, o ai călăuzit;
Bucură-te, că să nu se teamă de puterea îngerilor căzuți o ai sfătuit;
Bucură-te, că pe toți ne îndemni să dobândim curaj duhovnicesc;
Bucură-te, că, rugându-te pentru noi, suntem ocrotiți de soborul îngeresc;
Bucură-te, sfântă care îi tămăduiești pe oamenii îndrăciți;
Bucură-te, fulger care arzi legăturile celor ce sunt de duhuri rele chinuiți;
Bucură-te, că ne ajuți să ne ferim de cursele întunericului;
Bucură-te, ajutor al celor care vor să scape de chinurile iadului;
Bucură-te, luptător neînfricat din oastea purtătoare de stindarde cerești;
Bucură-te, că celor care se roagă ție cele de trebuință le dăruiești;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 11-lea

Ne temem de moartea năprasnică, Sfântă Teodora, și cerem ajutorul tău, știind că mai dinainte ai spus celor din mănăstirea ta ziua și ceasul în care vei părăsi această lume. Fii pavăza noastră în vremea ispitelor, iar la ceasul despărțirii noastre de viața pământească fii alături de noi, ca să Îi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu, Care te-a primit în Împărăția Sa: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cântare cerească răsunând din chilia ta s-a auzit în toată mănăstirea, atunci când sufletul tău a trecut la Mirele Ceresc, iar clopotul bisericii a bătut fără să fie atins de mână omenească, pentru că îngerii prăznuiau trecerea ta la Domnul și îi îndemnau pe toți cei necăjiți să îți cânte:
Bucură-te, că la moartea ta s-a auzit cântare îngerească;
Bucură-te, că bătaia clopotului a chemat poporul să te cinstească;
Bucură-te, că după moarte te-ai schimbat la chip, arătând ca în tinerețe;
Bucură-te, că ai rămas copilă la suflet și la bătrânețe;
Bucură-te, că sufletul ți-a rămas tânăr, deși părul ți-a albit;
Bucură-te, că această minune curăția sufletului tău a adeverit;
Bucură-te, că moartea nu a fost pentru tine decât un nou început;
Bucură-te, că dascăl iscusit cugetarea la moarte ai avut;
Bucură-te, clopot care întreaga viață pentru Dumnezeu ai bătut;
Bucură-te, stâlpnic care pe stâlpul rugăciunii ai stătut;
Bucură-te, izbăvitoare a celor aflați în chinurile bolii;
Bucură-te, rugătoare pentru cei care se află pe patul morții;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 12-lea

Bucură-te, sfântă, îți spunem ori de câte ori cugetăm la minunile tale cele de multe feluri, că mirul izvorât cu prisosință din sfintele tale moaște și din icoana ta a preînchipuit mulțimea minunilor tale, pentru care poporul binecredincios te laudă neîncetat și lui Dumnezeu Îi aduce cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Vrând iconarul Ioan să picteze icoana ta și neștiind cum ai arătat în viața pământească, te-ai arătat lui în vis în chipul unei monahii. Iar el, neștiind pe cine visase, s-a hotărât să picteze trăsăturile acelei maici în icoana ta, iar mai apoi s-a mirat aflând de la cei care te cunoscuseră că ai avut chipul precum cel pictat
în icoană, și s-a bucurat, iar noi pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că iconarul ți-a pictat icoana după ce în vis i te-ai arătat;
Bucură-te, că de asemănarea cu trăsăturile tale toți s-au mirat;
Bucură-te, că mirul izvorât din icoană a fost a sfințeniei tale pecete de netăgăduit;
Bucură-te, că, deși mirul a șters frumusețea icoanei, tămăduirile s-au înmulțit;
Bucură-te, împreună cu Sfânta Teodora, al Alexandriei odor;
Bucură-te, împreună cu Sfântul Teodor Studitul, apărătorul icoanelor;
Bucură-te, cu Marii Mucenici, Sfinții Teodor Tiron și Teodor Stratilat;
Bucură-te, că, auzind despre viețuirea ta, duhovnicește ne-am desfătat;
Bucură-te, că prin nevoințele tale ai devenit liman duhovnicesc;
Bucură-te, că porți de grijă ca o mamă celor ce se nevoiesc;
Bucură-te, că în vremuri de răcire a credinței ești a Bisericii întărire;
Bucură-te, a celor căsătoriți stea și a monahiilor sporire;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă Teodora, ocrotitoare a monahiilor și a monahilor, ajutătoare a mirenilor, sprijin al preoților și al ierarhilor, primind această puțină rugăciune de la noi, ajută-ne să ne îndreptăm viața prin pocăință, prin nevoință și rugăciune, ca împreună cu tine să Îi aducem Domnului cântarea: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Mama ta, preoteasa Hrisanti..., Condacul 1: Crucea necazurilor punând-o pe umerii tăi Hristos...,

Icosul 1

Mama ta, preoteasa Hrisanti, a trecut la Domnul după ce te-a născut, și orfană de mamă fiind, ai crescut ocrotită de iubirea maicii duhovnicești primite la botez, care te-a crescut ca pe o mlădiță binecuvântată a Bisericii, nașa ta Teopisti, care te laudă împreună cu noi așa:
Bucură-te, mărgăritar al cinului monahicesc;
Bucură-te, că traiul tău pe pământ a fost îngeresc;
Bucură-te, că numele tău de botez, Agapi, a fost al iubirii dumnezeiești;
Bucură-te, că iubirea către cele sfinte te-ai nevoit să o sporești;
Bucură-te, vlăstar al unei familii sporite în sfințenie;
Bucură-te, a sfintelor cuvioase duhovnicească rudenie;
Bucură-te, că familia voastră a fost o biserică vie;
Bucură-te, că astăzi despre nevoințele voastre în toată lumea se știe;
Bucură-te, că pe Dumnezeu împreună cu fratele tău Ștefan L-ai slăvit;
Bucură-te, că el a luat cununa muceniciei, așa cum mult a râvnit;
Bucură-te, că îi ajuți pe copiii și pe tinerii apăsați de nevoi;
Bucură-te, că pentru rugăciunile tale suntem ocrotiți noi;
Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

Condacul 1

Crucea necazurilor punând-o pe umerii tăi Hristos, nu te-ai lăsat biruită de deznădejde, ci ai răbdat cu vitejie toate încercările vieții, și astfel ai dobândit cununa sfințeniei, Sfântă Teodora. Iar noi, alergând la tine, nădăjduim că nu ne vei lăsa fără ajutor, și pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfântă Teodora, podoabă a Tesalonicului!

și această

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic

Sfântă Teodora, izvorâtoare de mir și mare făcătoare de minuni, la vreme de necaz la tine alergăm cu zdrobire de inimă, știind că mult i-ai ajutat pe toți cei care ți-au cerut ajutorul cu credință. Cum ai binecuvântat încă din timpul vieții Mănăstirea Sfântului Ștefan, așa binecuvântează toate mănăstirile și schiturile ortodoxe, pe toate monahiile și pe toți monahii, pe toți cei începători în viața monahală ca să rămână statornici pe calea cea îngustă pe care au pornit. Tu, care te-ai folosit de sfințenia duhovnicului tău, ajută-i pe toți preoții să fie păstori pricepuți ai turmelor pe care le păstoresc. Roagă-te, sfântă, pentru toți ierarhii Bisericii lui Hristos, să rămână în dreapta credință și să o mărturisească fără teamă la vreme de prigoană sau rătăcire. Ai grijă de toate familiile creștine, de toți părinții și de copiii lor. Îndepărtează de la ei toată tulburarea, toată ispita, toată cearta. Vezi șovăiala tinerilor care nu știu unde le e locul, în lume sau în mănăstire, și roagă-te pentru ei, ca să își înțeleagă chemarea și să facă întru toate voia lui Dumnezeu. Așa cum pe fiica ta, Sfânta Teopisti, ai ajutat-o să urce pe scara virtuților, așa ajută-ne și pe noi, că greu e războiul care ne stă înainte. Povățuiește-ne pe calea smereniei, pe calea rugăciunii și a nevoinței. Alungă de la noi pe necuratul diavol, care vrea să ne facă de rușine, aruncându-ne în tina păcatului. Fii în fața inimilor noastre ca o icoană vie, Sfântă Teodora, ca ducând noi lupta cea bună să ne învrednicim de raiul cel gătit sfinților și de bucuria Împărăției Cerurilor, pe tine să te lăudăm, iar Dumnezeului cel în Treime lăudat să Îi aducem slavă și închinăciune în vecii vecilor. Amin.

Și se face otpustul.

http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfintei-cuvioase-teodora-din-tesalonic