Cånd ne retragem pentru a ne ruga....

Cånd ne retragem pentru a ne ruga singuri în camera noastră sau într-un alt loc liniştit, nu mai sunt lucruri din afară care să ne distragã. Cu toate acestea, oricine a încercat să se roage ştie ce anevoios este să-ţi aduni gândurile la rugăciune. Ivirea feluritelor gânduri în mintea noastră se vădeşce şi mai mult, de obicei, în acest răstimp. De-abia incepem să ne rugăm, că ne şi surprindem pe noi înşine gåndindu-ne la altceva. Aceasta se întâmplă pentru că „foarte zavistuieşte diavolul pre omul cel ce se roagă, şi toată măiestria sa o unelteşte spre a strica gândul acestuia. Deci nu încetează [diavolul] gândurile la lucruri prin aducere-aminte să le pornească, şi toate patimile prin trup să le ridice, pentru ca să poată împiedica preabuna alergare a [omului] acestuia şi ieşirea cea către Dumnezeu.”
(Filocalia, Vol. 1, Nil Sinaitul. 153 de capete pentru rugăciune, cap 47).