Cancerul, de pildă, a devenit atât de des întâlnit, încât aproape că nu e familie care să nu aibă pe cineva drag bolnav.( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Vă aud deseori vorbind despre bolile trupului ca fiind somatizări ale suferinţelor emoţionale, ale traumelor şi abuzurilor de tot felul. Cancerul, de pildă, a devenit atât de des întâlnit, încât aproape că nu e familie care să nu aibă pe cineva drag bolnav. Ce le spuneţi pacienţilor, ce le spuneţi aparţinătorilor? Unde să căutăm resursele de înţelegere şi vindecare a acestei boli?

Adeseori bolile sunt țipătul corpului că facem ceva ce ne face rău (comportamente, gânduri, emoții). Corpul pune la vedere ceea ce facem noi în ascuns și cum dăm cu noi de pământ. Nimeni nu ne face rău așa cum ne facem noi înșine. Trăim disfuncțional în gândurile noastre negative, în neiertări, în ură, furie, invidie, gelozie, agresivitate și ne îmbolnăvim. Psihic, fizic, emoțional. Vrem să ne fie mai bine, dar nu facem nimic. Trăiește viața cât mai frumos, fiecare secundă din ea contează! Zâmbește, râzi, plângi, bucură-te, îmbrățișează, ascultă-ți sufletul, toate au un rost pe lume!

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Anumite greşeli.. ( Parintele Arsenie Papacioc )

Nu se supără Dumnezeu pe noi atât de mult când facem anumite greşeli, cât se supără când suntem nepăsători.

Parintele Arsenie Papacioc

Sufletul curat ( Sfântul Atanasie cel Mare )

Sufletul curat, daca va privi în el însusi, Îl va vedea, ca într-o oglinda, pe Dumnezeu..


Sfântul Atanasie cel Mare

Cum e să constaţi că cel mai cumplit agresor al vieţii tale este cel care ar trebui să îţi fie cel mai important sprijin? ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Sunteţi unul dintre puţinii preoţi care abordează curajos fenomenul violenţei domestice, al abuzurilor emoţionale, sociale şi de tot felul. Care este mesajul Dvs. către victimele acestui flagel? Cum e să constaţi că cel mai cumplit agresor al vieţii tale este cel care ar trebui să îţi fie cel mai important sprijin?

Iubirea nu are nevoie de timp. Ori este, ori nu este! Însă e e nevoie de timp când vrei să te obișnuiești cu ideea că iubești. Iubirea înseamnă „o dată pentru totdeauna”. Iubirea se cuvine să fie sursă de fericire, de vitaminizare, nu de suferință și decepție. Dar sunt și situații în care violența domestică face victime. Nu orice jertfă este bineplăcută înaintea lui Dumnezeu. Și diavolul are martirii lui. E nevoie să înțelegem dacă suntem într-o poveste de iubire bazată pe creație sau pe supraviețuire emoțională în care ne lingem rănile unul altuia. Atașament bolnăvicios, toxic sau dragoste? Triunghiul codependenței (victimă – călău – salvator) este cel mai des întâlnit în ultima perioadă. Uneori să păstrezi doare mai tare decât să renunți… Nu fugi de emoțiile tale. Mai bine invită-le lângă tine și vezi ce au să-ți spună…

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Limba este organ cu care lăudăm pe Dumnezeu, la fel si mintea ( Părintele Cleopa )

Limba este organ cu care lăudăm pe Dumnezeu, la fel si mintea. Dar vrăjmasul le ia pe amândouă aceste organe: mintea o întunecă cu gânduri rele si limba cu cuvinte rele. Si atunci omul devine unealta vrăjmasului, că si gândurile lui sunt spurcate, si limba si cuvintele lui. Trebuie mare băgare de seamă.

Părintele Cleopa

Enoh Si Ilie ( Părintele Cleopa )

Acesti doi prooroci au sa se pogoare, sa vina din Rai, trimisi de Dumnezeu, fiind luati cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere si vor înfrunta pe Antihrist trei ani si jumatate, cât va împarati el, Sfintii Enoh si Ilie vor avea mare putere sa strabata tot pamântul cu fel de fel de minuni. Au sa faca minuni mari si semne în Ierusalim ca sa întoarca pe evrei, caci ei nu se întorc pâna nu vine Ilie si Enoh. Vor întoarce inimile catre fii si sinagoga satanei catre Hristos.

Când vor predica ei, îi va auzi tot pamântul si-i va vedea toata lumea. Si acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Si cine ar fi crezut? Ar zice cineva ca este o nebunie asta. Si se întrebau oamenii: "Cum o sa-i vada pe Enoh si Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o sa-i auda în America?"

Acum, daca ar predica, îi vede la televizor toata lumea si îi aude la aparate toata lumea. Cum sa nu! Dumnezeu stie toate, ca si cum ar fi venit. Când vor predica si vor face minuni, tu ai sa te uiti aici si ai sa-i vezi cum fac minuni, cum învie mortii, si ai sa auzi de aici ce predica Enoh si Ilie si cum mustra pe Antihrist, când va împarati peste toata lumea, timp de 1260 de zile.

Vezi? Ceea ce era atunci de necrezut si de neînchipuit, acum se poate realiza! De aici se poate vedea si auzi la Ierusalim. Da! Si uite, stam aici si vedem la Ierusalim cum slujesc acolo, cum predica si auzim toate! Si la Muntele Sinai si în Italia si în Belgia si în Olanda si în Bulgaria si în Grecia si în Serbia. Deci stau aici si vad slujba de la Ierusalim! Vezi ca-i posibil acum? Dumnezeu stia de mai înainte cât are sa se înmulteasca mintea, adica stiinta.

Ca Daniil Proorocul a spus la capitolul doi: În vremea de apoi se va înmulti mintea foarte, si se vor întelepti oamenii si vor zbura prin vazduh si vor înconjura lumea. Toate câte le vezi acum, Biblia le-a spus cu mii de ani înainte.

Vezi Proorocul Isaia, care traieste cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, la capitolul 60 întreaba de avioane, ca el le vedea acum 2800 de ani: Doamne, ce sunt acestea care zboara si se întrec cu norii; si zboara ca porumbeii spre porumbarele lor si de huietul aripilor lor se tulbura vazduhul? (Isaia 60, 8).

Ai auzit? Cu 2800 de ani înainte a spus de avioane. Ce-a zis? "Ca zboara ca porumbeii spre porumbarele lor". Ca ei nu zboara, decât de la un aerodrom la altul, ca sa alimenteze.

Dar si Proorocul Ieremia a vazut masinile astea fara cai, care le vedeti acum ca alearga pe drum. Si întreaba pe Dumnezeu: Doamne, ce sunt acestea, care huruie pe drum si întrec carele oamenilor?

Vezi, ca spune de bomba cu neutroni la Apocalipsa: Iata au iesit de la fata Mielului niste lacuste si acestea aveau putere mare de vatamat în cozile lor. Si am auzit un glas de la tronul Mielului: Nu vatamati iarba pamântului, nici copacii, nici florile, nici toate cerealele lumii, numai pe oameni sa-i vatamati cinci luni de zile. Razboiul neutronic. Bomba cu neutroni îti lasa pomii înfloriti.

Eu am la marturisire pe cel mai mare profesor de fizica atomica din Bucuresti.

- Domnule, zic, ce rau poate face aceasta bomba?

- Aceasta distruge numai viata, si-ti lasa orasul complet. Ca ce folos daca l-ar distruge? Ei ce sa mai câstige când vin sa ocupe? Au nevoie sa ucida pe oameni, ca sa ocupe orase si toate bunurile lumii.

- Dar daca eu sunt închis într-o casa de fier si bomba cu neutroni explodeaza afara, ce poate sa-mi faca, daca zici ca nu distruge materia? Eu nu sunt în siguranta?

- Dumneata daca ai avea o casa de fier fara usa, cu peretii de zece metri grosime în jur si te-ai bagat acolo, neutronii rapizi nu sunt împiedicati de fier sa treaca. Trec prin fier si vin la dumneata si-ti distrug numai viata.

Am grait cu dânsul. Sotia lui este mare bibliotecara la cartile de limbi vechi. Un om credincios!

Asa ne-a spus Dumnezeu, ca acestea sunt scrise la Apocalipsa. Nu vor vatama copacii, nici florile, nici sadurile, nici ierburile, ci numai pe oameni cinci luni de zile. Atât o sa dureze razboiul neutronic. Cinci luni de zile n-ai sa te poti pazi nici în casa, nici în beci, nici în apa, nicaieri, nicaieri. Unde te-a ajuns… Tot ce-i viu distruge. Asta-i bomba cu neutroni.

Toate-s scrise, fratii mei. Si Mântuitorul a spus: Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece (Matei 24, 35). Da. Noi suntem cei de pe urma!…

Părintele Cleopa

La praznicul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic, Izvoratorul de Mir –

“Daca va uraste pe voi lumea, ganditi-va ca mai inainte M-a urat pe Mine“

Iubiti credinciosi, cu darul lui Dumnezeu suntem astazi in biserici, noi ortodocsii, pentru a ne ruga si a-l cinsti pe Marele Mucenic Dimitrie, ale carui moaste se afla in orasul Tesalonic din Grecia. Sfantul Dimitrie a fost conducator al Tesalonicului si a fost martirizat pentru credinta, in perioada celor mai aspre persecutii din primele secole, si anume la inceputul secolului IV, pe vremea imparatilor Gaius Diocletian si Maximian Galeriu.

Ne rugam si-l cinstim pe Sfantul Dimitrie pentru ca-l cunoastem, dar si pentru ca vrem sa-l cunoastem mai mult, caci cu cat ii vom cunoaste mai bine pe sfinti, cu atat il vom cunoaste pe Hristos Domnul, pentru ca fiecare sfant este o icoana vie a lui Iisus Hristos in firea omeneasca, si prin fiecare sfant vedem si cunoastem o marturie a modului in care Dumnezeu lucreaza mantuirea noastra, a oamenilor. Si vom vorbi in continuare despre cateva dintre liniile acestui portret, lucrat cu smerenie si cu dragoste de catre Facatorul lumii, al Sfantului Dimitrie, acest sfant iubit al Sau.

Nasterea Sfantului Dimitrie a avut loc in chip minunat, dar tainic. A fost in acelasi timp si vestita tuturor si necunoscuta decat de foarte putini. Iata de ce. Tatal sau era conducator al Tesalonicului, unul din cele mai importante orase ale Imperiului Roman. El si sotia sa erau crestini, dar in ascuns, caci traiau in vremea in care crestinismul era inca interzis. Nu-si aratau credinta, ceea ce i-ar fi dus catre cununa muceniciei, deoarece Domnul nu i-a chemat pe ei spre aceasta, ci i-a chemat spre a-l naste pe viitorul Mare Mucenic Dimitrie. In palatul lor si-au facut o camera ascunsa de rugaciune, iar aici aveau doua icoane impodobite cu aur si cu pietre scumpe. Una era a Mantuitorului, Iisus Hristos, iar alta a Maicii Domnului. Inaintea lor aprindeau candela, tatal se ducea si tamaia, si se rugau. Si cereau cu osardie prunc de la Dumnezeu, caci nu aveau. Dupa mult timp, dar nu altcandva decat atunci cand Parintele Ceresc a stiut ca este vremea potrivita, pruncul mult dorit li s-a dat. Nasterea Sfantului Dimitrie a fost vestita in tot orasul, bucuria i-a cuprins pe toti oamenii, caci isi iubeau conducatorul. Tatal Sfantului Dimitrie i-a ospatat pe toti saracii orasului, multumind pentru marele dar pe care-l primise de la Dumnezeu. Dar cati dintre cei care s-au bucurat cunosteau taina duhovniceasca care a insotit aceasta nastere, cati stiau rugaciunile si rabdarea parintilor, cati cunosteau credinta lor? Mai mult decat atat desigur numarul acestora era foarte putin, dar taina acestei nasteri nu era intrutotul cunoscuta nici parintilor sai, caci nu le-a vestit Dumnezeu care este rostul fiului lor in lume, dar l-au crescut in acea credinta pe care o marturiseau, si in frica lui Dumnezeu, si in dragostea Lui, caruia I se daruisera.

Au trecut anii si cand copilul a ajuns la varsta intelegerii, cei doi parinti l-au dus in camera de rugaciune, i-au aratat icoanele si i-au spus: “aceasta este icoana adevaratului Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul, iar aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu“. Si asa a inceput asumarea credintei de catre copilul Dimitrie, calauzit de parinti si sub lumina icoanelor si a rugaciunii.

Cand a ajuns la tinerete parintii lui au trecut la Domnul, si ne spun Vietile Sfintilor, “l-au lasat mostenitor, nu numai al averilor, ci si al faptelor bune“. Auzind atunci imparatul Maximian despre moartea conducatorului Tesalonicului, l-a chemat pe Sfantul Dimitrie, i-a incredintat functia pe care o avusese tatal sau, dar i-a dat si porunca de a-i ucide pe crestini. Sfantul Dimitrie s-a intors in Tesalonic. Aici insa, pe langa indatoririle de conducator pe care si le indeplinea cu prisosinta, nu numai ca nu i-a persecutat pe crestini, ci a inceput el insusi sa marturiseaca in fata tuturor credinta in Iisus Hristos, caci venise acest moment.

Imparatul Maximian a repurtat o victorie a armatei importanta, si si-a anuntat venirea la Tesalonic. Era deja instiintat de atitudinea lui Dimitrie. Acesta se pregateste de intalnirea cu imparatul. Incredinteaza toata averea sa unui slujitor, pe care il chema Lupul, si-i spune sa o imparta grabnic la cei care aveau nevoie, spunand: imparte bogatia cea pamanteasca ca sa o cautam pe cea cereasca! Stia foarte bine ca il asteapta moartea pamanteasca, se pregatea insa pentru ceea ce este dincolo de ea, in Imparatia Cerurilor. Actiona ca un iconar priceput, care vede ca este aproape gata pictarea icoanei si vrea sa o definitiveze cat mai bine, iar milostenia pe care o facea, pregatindu-se de martiriu, in general milostenia da tarie faptelor bune.

Imparatul Maximian a ajuns la Tesalonic si a inceput sarbatorirea victoriei, prin aducere de jertfe catre zeii pagani, si organizarea de intreceri si spectacole. Sfantul Dimitrie nu a voit sa aduca jertfe si a marturisit direct in fata imparatului ca este crestin si ca nu poate sa faca aceasta. A fost inchis.

Frati crestini, de acum incepe – din punct de vedere al lumii care nu stie de Cruce – decaderea. Conducatorul orasului, omul cel mai temut, cel mai cinstit, poate si cel mai iubit sau cel mai bogat, este degradat, i se iau toate demnitatile, onorurile, cinstea si este aruncat in temnita. Dar din punct de vedere al celui care prin Cruce a adus Invierea, acum are loc o apropiere mai adanca a acestui suflet de Prea Sfanta Treime. Acum Sfantul Dimitrie exercita o slujire aparte in Biserica, cea a marturisirii si a muceniciei, despre care Hristos Domnul a vorbit ucenicilor. Este o slujire in fata careia ne cutremuram, deoarece stim fiecare din experienta bolilor or a suferintelor nostre, ca nu este deloc usor sa-L simtim pe Hristos viu si aproape in toiul unor mari chinuri si dureri trupesti. Dar este important sa intelegem ca ceea ce la oameni este cu neputinta, prin darul lui Dumnezeu a devenit, si este posibil. Acest dar este dat celor ce sunt chemati si, dintre ei, celor ce raspund chemarii cu hotararea cea buna.

Este o decadere ceea ce i se intampla, si ceea ce i se intampla celui chinuit pentru credinta, din perspectiva omului al carui tel este a avea si a stapani, in care omul este cu atat mai valoraos cu cat are si stapaneste mai mult, bogatie, frumusete, ori putere, ori inteligenta, oameni, destine, comunitati. Este marturisire insa, din perspectiva omului al carui tel este sa-L iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele, in care omul este cu atat mai implinit, cu cat se daruieste mai mult in tot ceea ce are, lui Dumnezeu si oamenilor, cand nici puterea, nici bogatia, nici inteligenta, nici orice alta capacitate nu le foloseste pentru el, ci pentru a sluji celuilalt.

Acum Sfantul Dimitrie, se afla in acel moment al vietii sale in care isi foloseste toate darurile pamantesti si duhovnicesti, vazute si nevazute pentru a indeplini cea mai grea slujire a vietii sale, sa-L vesteasca oamenilor pe Hristos, dar anume pe Hristos Cel rastignit. De ce am spus ca este cea mai grea? Pentru ca intre alte slujiri duhovnicesti, aceasta slujire este in totala contradictie cu prima perspectiva despre care am vorbit.

Cel care arata blandetea lui Hristos, nu trebuie sa fie neaparat sarac pentru aceasta. Cel in care se vede discernamantul lui Hristos poate fi intr-o inalta pozitie sociala. Cel ce creste fii lui Dumnezeu si sufera durerile nasterii duhovnicesti se impartaseste insa de dragostea de fii. Dar cel ce Il arata pe Hristos rastignit pe cruce, rastignire care a fost marea sminteala a iudeilor Legii Vechi, a grecilor iubitori de filosofie, si a oamenilor moderni iubitori de comoditate, ei bine, acesta se poate astepta la ceea ce este mai greu: parasirea de toti, de cei de aproape, de cei de o credinta, de cei de-un suflet cu el.

De aceea ceea ce au savarsit martirii este deosebit de important si de neinlocuit. Nu martiriul in sine, uciderea, ci marturisirea, cu amenintarea acestei ucideri. Ei au fost si sunt in primul rand oameni care marturisesc pentru credinta si sunt ucisi; nu oameni care sunt pur si simplu ucisi. Uciderea pune accentul pe ei, pe lumea vazuta, pe sfarsitul vietii pamantesti, si, omeneste vorbind, chinurile au speranta unui sfarsit, atunci cand trupul cedeaza fizic. Dar marturisirea pune accentul pe Cel marturisit, iar durerea poate merge pana unde mintea, poate, nu cugeta, traind o parte din durerea duhovniceasca a Mantuitorului, in momentele in care mergea spre rastignire, si in momentele rastignirii. Iar in acest adanc al lepadarii de lume, al lepadarii de catre lume, mucenicul se intalneste cu Cel ce a zdrobit moartea, si se naste din nou odata cu Invierea Domnului.

Astfel avem sfintii care au fost botezati direct cu botezul sangelui, nemaiapucand sa fie botezati in chip obisnuit. Ochii martirului nu mai vad decat invierea mortilor, bazata pe Invierea Domnului, singura pe care se bizuiesc in lupta lor. De aceea icoanele cu scenele martiriului, atunci cand exista, nu sunt infricosatoare, ele nu transmit durerea chinurilor, ci pacea impartasirii de harul dumnezeiesc, sunt asemenea icoanei Invierii, icoanei ortodoxe care infatiseaza Pogorarea la iad si biruinta mortii, iar bucuria din aceasta icoana face sa nici nu bagam de seama iadul in care se desfasoara scena, si care este infrant si covarsit.

Dupa ce a dispus inchiderea Sfantului, Maximian imparatul a participat la intrecerile care aveau loc in cinstea victoriei. Intre ele, cele mai atractive si importante erau luptele intre gladiatori, deosebit de sangeroase. Acestia erau oameni puternici, luptatori de elita, iar zeci de mii de oameni se adunau pe stadion si priveau la confruntarile dintre ei, care cel mai adesea se sfarseau prin moartea unuia. Pentru noi pare barbar ca oameni sa mearga si sa priveasca cum se omoara unii pe altii, si ne gandim cat de multi erau. Iar majoritatea acestor oameni probabil nu ar fi omorat cu mana lor pe cineva. Le placea insa sa vada uciderea, si nu se gandeau ca se savarseste ceva rau, dar deoarece luptele se organizau pentru spectatori, erau si ei partasi ai uciderii. Cativa ani mai tarziu imparatii crestini au interzis de la inceputul crestinarii lor astfel de lupte, dar placerea de a privi oameni omorandu-se a aparut din nou in secolul al XX-lea, doar ca nu mai este nevoie de mers la stadion, ci pentru noi este suficient privitul la televizor.

Un tanar crestin, Nestor, vedea ce se intampla si mai ales cum un luptator pe nume Lie, foarte puternic, isi omora pe rand adversarii, nu-i cruta, in special daca erau crestini. Nestor a mers la Sfantul Dimitrie si a cerut binecuvantare pentru a-l birui pe Lie. Sfantul Dimitrie l-a insemnat cu sfanta cruce si i-a zis: “du-te si-l vei birui pe Lie, marturisind pe Hristos“.

Canda ajuns in arena, imparatul l-a vazut pe Nestor tanar si crud, cu acea nevinovatie pe care o au tinerii si copiii care nu se inrobesc de patimi, si i-a spus sa nu se lupte cu el pentru ca va fi ucis. Ba chiar i-a promis ca-i va da bani, in cazul in care s-ar fi luptat datorita saraciei. A iesit la iveala, in imparat, ramasita chipului lui Dumnezeu din el, dar vom vedea, aceasta nu va rezista patimilor care il stapaneau. I-a oferit imparatul o mila omeneasca, dar sufletul lui Nestor se hranea dintr-un adevar duhovnicesc. Mila imparatului nu era rea in sine, dar era amestecata cu inselarea. Ii propunea lui Nestor sa nu-si asculte constiinta, sa se dea jos de pe temelia adevarului, pe care acesta se urcase prin dragostea de Dumnezeu si de aproapele, si pe care temelie fusese binecuvantat de Sfantul Mucenic Dimitrie. Pentru Nestor ar fi fost moarte duhovniceasca a da acuma inapoi, caci si-ar fi incalcat acum fagaduinta pentru care luase binecuvantare.

Si s-a avantat Sfantul Nestor in lupta si l-a invins pe Lie precum David l-a invins pe Goliat. Atunci s-a mahnit foarte tare imparatul de moartea lui Lie, “mai mult – ne spun Vietile Sfintilor – decat daca si-ar fi pierdut el insusi tronul imparatesc“. L-a chemat pe Sfantul Nestor si l-a intrebat cum de la invins pe Lie, caci a crezut ca a facut farmece. Paganii, ca si cei putin credinciosi de astazi, erau deosebit de superstitiosi. In plus, fara sa aiba acoperamantul harului Duhului Sfant, erau lesne la dispozitia demonilor, de aceea se temeau foarte mult de farmece. Sfantul Nestor i-a raspuns: “Imparate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevaratul Dumnezeu“.

Iar imparatul, cel inclinat mai inainte spre bunavointa se arata acuma fara de mila. Acea frantura de milostivire pe care o aratase ii este intunecata de patimile asociate vederii si organizarii luptelor cu gladiatori, de slava desarta – caci era mult laudat pentru aceste lupte -, de iubirea de stapanire – caci daca un gladiator era invins, dar nu murea, imparatul hotara daca sa fie ucis sau nu – si, mai ales, de acea placere a jocurilor de noroc in care nu stii ce se va intampla. Si nu numai mila ii era intunecata imparatului, ci si capacitatea de a vedea adevarul, caci il vazuse pe Dimitrie, conducator bun si viteaz, care lepadase toata slava civilizatiei romane si ascultarea de imparat, pentru credinta in Cel rastignit pe cruce, il vazuse si pe acest copilandru invingand un gladiator renumit. O constiinta limpede s-ar fi intrebat: oare Cine este acest Nazarinean? Dar patimile fac sufletul incapabil de bine, asa cum bolile trupesti fac neputincios trupul chiar si in cele mai simple gesturi. Si imparatul se lipseste si acum de posibilitatea de a recunoaste puterea lui Hristos si de a merge pe drumul catre El. Era stapanit cu putere de aceste patimi si ne spun Vietile Sfintilor ca toata ziua si toata noaptea era mahnit. Familiile care au pe cineva care este stapanit de patima jocurilor de noroc stiu ce inseamna aceasta stare, cand omul nu mai are decat un singur gand, decat sa joace mereu, sa joace tot ceea ce are; este o stare demonica. In aceasta stare imparatul da porunca sa fie ucis Sfantul Nestor si fiindca a luat binecuvantare de la Sfantul Dimitrie, a poruncit sa-l ucida si pe acesta. Va fi ucis Sfantul Dimitrie si apoi si acel slujtor, Lup[ul] al sau.

Iubiti credinciosi, la moartea Sfantului Dimitrie s-a trasat ultima linie din intiparirea chipului lui Hristos in el in aceasta lume. In aceasta zi de 26 octombrie, ostasii au intrat in temnita si l-au aflat pe Sfant rugandu-se, iar prima sulita l-a strapuns in partea dreapta, in locul in care a fost impuns si Hristos Domnul pe cruce. Si aceasta a facut-o din marea lui dragoste pentru Domnul, caci singur a ridicat mana lui dreapta, ca sa-si incheie astfel icoana cu care pleca in vesnicie.

Viata unui sfant, in general, am spus, este o icoana a lui Hristos, intiparita in firea omeneasca. Sfintii au fost diferiti, cu slujiri si voactii diferite. Am vorbit astazi despre un mucenic si caracteristica mucenicilor, dintre virtutile credinta, nadejde si dragoste, este virtutea dragostei. In ei, intr-un mucenic, vedem modelul dupa care este pictat chipul lui Hristos, Hristos care a spus ca mai mare dragoste ca aceasta nu este decat sa-si puna cineva viata pentru aproapele sau, il vedem oglindit in martiriul Sfantului Dimitrie, care-si pune viata pentru Dumnezeul sau si pentru aproapele sau. Caci din iubire pentru oameni se lasa martirii martirizati, si din iubire pentru oameni, nu numai din iubire pentru Hristos. Si astfel, acea iubire rodeste si din sangele lor se cladeste – cum au spus Sfintii Parinti – Biserica.

Curajul Sfantului Dimitrie aminteste si trimite catre Mantuitorul Iisus Hristos, despre care Sfantul Pavel a spus ca in numele Lui tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt. Fermitatea in fata mortii a unui mucenic este o marturie a cuvantului Domnului: “Nu precum Eu voiesc, ci precum Tu voiesti” – adresat Tatalui inainte de rastignire. Netemerea de moarte a sfantului s-a facut si ea martora a cuvantului Domnului: “Nu va temeti de cei ce ucid trupul, ci de cei ce ucid sufletul“. Blandetea lui sta cumva ascunsa in spatele neinfricarii; o vedem din smerenia lui, caci tot ceea ce face, el face prin Hristos. Credinta fata de supusii lui tesaloniceni, si fata de tot crestinii pe care ii ocroteste, este martora a credinciosiei Domnului: “Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor“. Asadar o intiparire in chip duhovnicesc a lui Hristos in fiinta unui mucenic.

Sa nu ne miram, deci, ca cei care nu i-au cinstit pe sfinti nu le-au cinstit nici icoanele si cei care nu cinstesc icoanele nu cinstesc pe sfinti. Din pacate pentru ei insa, daca nu recunosc chipul lui Hristos in sfinti, in icoane, ei nu-L recunosc pe Hristos de fapt, caci nu cinstesc modelul dupa care au fost facute aceste icoane – vii sau pictate pe lemn. Cel care traieste in El, Il traieste pe Hristos, acela il recunoaste si in rugaciune, si in icoana, si in vietile sfintilor si in viata oamenilor. Cand omul insa nu-L mai traieste pe Hristos, atunci nu-L mai recunoaste, nici in rugaciune, nici in icoana, nici in faptele sfintilor, nici in oamenii din jurul lui, nici chiar in copiii lui, al carui chip poarta si chipul lui Dumnezeu, dar si trasaturile trupesti ale lor. Si atuncea omul traieste intr-o orbire sufleteasca, ce vine din lipsa de smerenie si care naste lipsa de dragoste, iar lipsa de dragoste nu este altceva decat ura. De aceea cand Mantuitorul a spus: “Cei ce va urasc pe voi, M-au urat mai intai pe Mine“, arata adevarata cauza a urii care exista pe pamant. Se face datorita departarii celui care uraste de Hristos, Domnul. Si odata departat de El, omul care ajunge sa urasca, ajunge la cele mai cumplite faradelegi, caci nu mai vede in celalalt chipul lui Dumnezeu si ii neaga pana si dreptul la viata, dreptul la fericire.

Ce putem noi face? In primul rand – fata de aproapele – sa-L marturisim in primul rand pe Hristos viu si lucrator in sfinti, in icoane, in vietile noastre, in vietile copiilor nenascuti si care vor sa vada si ei lumina zilei si sa apuce apa si harul botezului, si vom fi si noi marturisiti inaintea Tatalui de catre Fiul.

Exemplul Sfantului Dimitrie este covarsitor. Cine mai stie peste secole de conducatorii Tesalonicului? Mai nimeni, nici macar locuitorii lui nu-i mai stiu. Pe cand Sfantul Dimitrie, cata vreme vor exista crestini in lume va fi cunoscut, si pentru ce? Pentru ca a slujit nu numai in cele vazute, ci si in cele nevazute, marturisindu-L pe Hristos.

Iar fata de noi insine, iubiti credinciosi, sa cultivam in sufletele noastre, si asa vom sti sa cultivam si in sufletele aproapelor, aceasta Viţă care nu se usuca niciodata, pe Hristos, Domnul, si inflorirea ei in noi va fi marturia noastra cea buna catre aproapele si marturia Lui pentru noi in fata Facatorului lumii la Judecata, a Caruia sa fie slava in vecii vecilor. Amin.


http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/10/26/sfantul-mare-mucenic-dimitrie-

Marimea iubirii... ( Parintele Arsenie Papacioc )

Marimea iubirii ce o afla la noi moartea va fi masura dragostei de care vom si cuprinsi pe intreaga vesnicie fata de Dumnezeu.


Parintele Arsenie Papacioc

iubirea lui Dumnezeu ( Parintele Dumitru Staniloaie )

Ori de cate ori oamenii simt iubirea lui Dumnezeu si ii raspund intr-o oarecare masura, ei traiesc in vesnicie. Intr-adevar, intr-un anumit fel, ori de cate ori traiesc in dragoste unii cu altii, ei traiesc in vesnicie. 

Parintele Dumitru Staniloaie

Duhovniceasca exemplul ( Sfântul Porfirie Kavsokalivitul )

Cand esti intr-o camera "intunecoasa", nu lovi intunericul ca sa-l alungi. Nu dispare asa. Deschide fereastra sa intre LUMINA, adica daruieste-te iubirii lui Hristos si atunci, fara efort, dispare "intunricul".


Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Smerenie... ( Sfântul Ioan Scararul )

Smerita cugetare arata nu cel ce se defaima pe sine, ci cel ce, ocarat fiind de altul, nu-si micsoreaza dragostea fata de acesta.

Sfântul Ioan Scararul