Cancerul ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )

Vă aud deseori vorbind despre bolile trupului ca fiind somatizări ale suferinţelor emoţionale, ale traumelor şi abuzurilor de tot felul. Cancerul, de pildă, a devenit atât de des întâlnit, încât aproape că nu e familie care să nu aibă pe cineva drag bolnav. Ce le spuneţi pacienţilor, ce le spuneţi aparţinătorilor? Unde să căutăm resursele de înţelegere şi vindecare a acestei boli?



Adeseori bolile sunt țipătul corpului că facem ceva ce ne face rău (comportamente, gânduri, emoții). Corpul pune la vedere ceea ce facem noi în ascuns și cum dăm cu noi de pământ. Nimeni nu ne face rău așa cum ne facem noi înșine. Trăim disfuncțional în gândurile noastre negative, în neiertări, în ură, furie, invidie, gelozie, agresivitate și ne îmbolnăvim. Psihic, fizic, emoțional. Vrem să ne fie mai bine, dar nu facem nimic. Trăiește viața cât mai frumos, fiecare secundă din ea contează! Zâmbește, râzi, plângi, bucură-te, îmbrățișează, ascultă-ți sufletul, toate au un rost pe lume!

Să nu uităm faptul că nu experiențele ne schimbă, ci învățătura care o tragem prin reflecție, capacitatea noastră de a reflecta la ceea ce am trăit. Că poți să faci cancer, apoi ești operat, urmează terapie, te echilibrezi emoțional, psihologic și spiritual și după ceva timp ai uitat și revii la stilul vechi de viață. Și iar e nevoie să țipe corpul? De ce omul se trezește doar în suferință?

 

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu