„Toți vorbim neapărat în limbi diferite” ( Sfântul Siluan Athonitul )

 În contemplarea duhovnicească nevoitorul se face văzător al unor lucruri ce pentru covârșitoarea majoritate rămân o taină, însă se află neputincios a povesti despre această taină, deoarece, transpusă în limba omenească, ea se înfățișează celui ce o aude într-un chip cu totul altul. Graiul cuvintelor și conceptelor omenești este cât se poate de limitat în putința de a împărtăși starea lăuntrică. O neapărată condiție pentru a se putea înțelege este faptul de a avea o experiență comună sau identică. Unde nu este experiență comună, nu se va ajunge nici la înțelegere, căci îndărătul fiecărui cuvânt se ascunde întreaga noastră viață; fiecare dintre noi adaugă fiecărui concept cuprinsul experienței sale, drept care toți vorbim neapărat în limbi diferite. Însă în vârtutea faptului că neamul omenesc este de-o-fiiere, este cu putință ca și prin cuvânt să trezești o nouă experiență în sufletul celui ce aude, și astfel să naști cumva în el o nouă viață. Iar dacă aceasta este adevărată în împărtășirile noastre omenești, cu atât mai mult va fi acolo unde va lucra și Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde este o anume înclinare a sufletului ce-l primește, aduce cu sine cu adevărat o nouă viață, iar aceasta este viața cuprinsă în el, adică vecinică.

Având în vedere nu numai nedesăvârșirea mijloacelor noastre – graiul, dar încă și propria-mi neștiință și neputință, îmi voi îngădui totuși să mă întorc la dialogul-rugăciune, cuprins prin forma sa, de care am pomenit mai sus, și anume la cuvintele: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”.

Cine a citit Evanghelia nu se poate să nu fi luat aminte la originalitatea convorbirilor lui Hristos. Văzute din afară, formal, ele nu par să aibă nici o dreaptă înșiruire. Să luăm, de pildă, convorbirea cu Nicodim, cu Samarineanca, cu Ucenicii la Cina cea de Taină. Grija lui Hristos nu se îndreaptă atâta la ceea ce spune omul, cât la ceea ce zace în adâncul lui și la ce poate primi el de la Dumnezeu.

Tot așa și în rugăcinea-dialog a Starețului Siluan: văzută din afară, nu pare a avea mult sens, ba unora chiar le poate părea pur și simplu o aiureală fără noimă. Dar de ni s-ar dezvălui adevăratul ei cuprins și puterea descoperirii date prin ea lui Siluan, am putea spune cu încredințare că întreaga noastră făptură s-ar cutremura până în străfunduri.

Starețul Siluan zeci de ani plânsese „până la fiebinți lacrămi”, ca lumea să cunoască pe Dumnezeu. El purta în cugetul său faptul că dacă toate noroadele – el gândea noroadele, purtându-le în dragostea rugăciunii inimii sale – ar ști dragostea și smerenia lui Dumnezeu, atunci asemenea Apostolului Pavel, ele ar lăsa ca pe niște gunoaie (vezi Flps. 3: 7-8), ca pe niște jucării toate împătimirile lor, tot ceea ce le absoarbe întreaga ființă, și ar începe să caute această smerenie și această dragoste din toate puterile, zi și noapte. Iar dacă s-ar întâmpla așa, întreagă fața pământului s-ar schimba, și soarta tuturor oamenilor și a întregii lumi și-ar schimba chipul, precum zicea Starețul, „întru un ceas”. Atât este de mare acea putere.

Vi se pare oare straniu auzind că lui Siluan i s-a descoperit atunci taina căderii și a răscumpărării, și toate căile duhovnicești ale omului? Dumnezeiescului Petru, pe Thavor, și în ziua Pogorârii Sfântului Duh , i s-a descoperit cu o vădire de nătăgăduit ca „nu este alt nume sub cer dat oamenilor, prin care să li se dea a se mântui”. Nu numai bătrânii și cărturarii lui Israil s-au minunat de afirmarea hotărâtă a lui Petru și Ioan, oameni „proști și necărturari”, precum povestește Scriptura (vezi Fap. 4: 12-13), ci și până azi ne uimim cu toții. Fără să vrem ni se naște întrebarea: „O, Petre, de unde știi tu, simplu și necărturar fiind, ce nume sunt date sub cer? Oare îți erau cunoscute istoriile și religiile Chinei, Indiei, ale Vavilonului, ale Eghipetului și celelalte?”.

„Necărturarului și prostului” Siluan așijderea i s-au descoperit taine ascunse „celor înțelepți și pricepuți”, iar noaptea când s-a petrecut acea rugăciune convorbire mai presus de fire are o deosebită însemnătate în viața sa. Lumea este adâncită în întunerecul necunoașterii duhovnicești. Calea către vecinica viață neîncetat se propovăduiește în toate limbile, totuși adevărata ei cunoaștere o dobândește doar câte unul într-o generație. 

Sfântul Siluan Athonitul

 

https://siluanathonitul.wordpress.com/