Părintele Cleopa de la Sihăstria

Părintele Cleopa (10 aprilie 1912 – 2 decembrie 1998)

Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani – Alexandru şi Ana Ilie, cu zece copii. Maica Domnului i-a salvat viaţa la două luni după naştere. De aceea, pruncul Constantin a căpătat o mare evlavie faţă de Preasfânta. În „biserica“ de acasă a învăţat să se roage împreună cu toată familia, iar la unsprezece ani ştia Acatistul Bunei Vestiri pe de rost. „Eram la desfăcat păpuşoi în ţarină şi aveam cartea de rugăciuni ascunsă sub pănuşi. Până când venea tata cu căruţa cu păpuşoi, mai învăţam un icos, un condac“, spunea părintele.

Odată, pe când erau toţi fraţii acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare şi le aducea fete tinere la clacă, la depănuşat porumb şi la alte treburi, doar-doar se va însura vreunul dintre ei. Aceştia însă, îndeosebi Constantin (părintele Cleopa de mai târziu), foloseau prilejul pentru a le povesti fetelor din „Vieţile Sfinţilor“ şi din alte cărţi bisericeşti. Una dintre ele s-a călugărit.

Altădată, tinerii din sat au organizat joc cu lăutari în casa familiei Ilie, după obiceiul din bătrâni. Şi pe când s-au adunat ei la joc, unul dintre feciorii casei, Gheorghe, a văzut că icoana Maicii Domnului de pe perete plângea şi astfel toţi au înţeles că este păcat. Şi aşa Vasile, Gheorghe şi Constantin, ieşind din casă, s-au ascuns. Gheorghe şi-a crestat, cu cuţitul, ghetele din picioare, spunându-i mamei, care insista ca ei să se întoarcă la petrecere, „cum să vin la joc, mamă, dacă mi s-au stricat ghetele?“. În acea seară, părinţii au înţeles că feciorii lor au ales să-I slujească numai lui Hristos.

Trei ani de zile a făcut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea, pentru ca, mai apoi, la vârsta de 14 ani Constantin Ilie să bată la poarta Schitului Sihăstria. La 12 decembrie 1929, de praznicul Sfântului Spiridon, mărturisitorul Sfintei Treimi, intra ca frate într-o comunitate căreia îi va sluji până la trecerea la cele veşnice.

Părintele Cleopa a intrat cu răbdare în mănăstire. A bătut trei zile cu băţul în butucii de la poarta Sihăstriei, alături de fratele Vasile, cu care plecase de acasă, zicând neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse“, nemâncând nimic în tot acest timp.

În perioada tinereţii, în care a fost ciobanul mănăstirii, „împreună cu fraţii mei, am avut mari bucurii duhovniceşti. Stâna, oile, trăirea în linişte şi singurătate pe munte, în mijlocul naturii, mi-au fost şcoală de călugărie şi teologie“. Atât de mult citea, încât uita şi să mănânce, hrănindu-se doar cu cele duhovniceşti. La început erau puţine chilii, încât mai mulţi călugări dormeau într-o încăpere, pe jos, pe rogojini. Când suna clopotul noaptea pentru Utrenie, fratele Constantin sărea din somn şi, fără să-şi mai ia opincile în picioare, fugea desculţ prin zăpadă către biserică. A fost şi paraclisier la mănăstire, a pictat şi icoane, dar spunea el, că „uneori venea egumenul la chilia mea, se uita cum pictez şi îi plăcea. Dar eu începusem să mă ispitesc de bani, că singur îmi cumpăram vopselele şi cele de nevoie pentru pictarea sfintelor icoane“. În 1937 a fost călugărit.


Părintele Cleopa la stână

A vieţuit timp de 10 ani cu ascultarea de a îngriji de oile chinoviei, până când înţeleptul egumen Ioanichie Moroi îl lăsă locţiitor al schitului. În 1944, ajunge egumen al schitului, care în vremea sa va deveni mănăstirea cu obşte numeroasă, cu refacerea întregului aşezământ şi pelerinaje ale credincioşilor care atrăgeau atenţia autorităţilor comuniste nou instalate. Fiind urmărit de Securitate, se retrage în 1948 pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. Acolo a slujit împreună cu Dumnezeu, iar păsările cerului au fost îngerii care i-au dat răspunsurile la strană.

Faima sa de mare îndrumător de suflete l-a determinat pe patriarhul Justinian să-i dea ascultarea refacerii aşezământului de la Slatina în anul în 1949, împreună cu 30 de monahi. Ca stareţ al mănăstirii Slatina, a înfiinţat o obşte de peste 80 de călugări. Din cauza Securităţii se retrage între anii 1952-1954 în Munţii Stânişoara, împreună cu părintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Mănăstirea Slatina. În primăvara anului 1959 se retrage pentru a treia oară în pustie, unde se nevoieşte mai bine de cinci ani. În 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, şi va dedica întreaga viaţă misiunii duhovniceşti.


Părintele Cleopa (cel cu baston) în mijlocul obştei de la Slatina.

Autorităţile comuniste au încercat să-l aresteze, să-l ancheteze şi să-l determine să abdice de la datoria sa de rugător al lui Hristos, dar de fiecare dată a fost salvat de patriarhul Justinian.

Printr-o rigoare monahală atent urmărită, părintele Cleopa a format oameni, a refăcut aşezăminte monahale, a dat o revigorare monahismului românesc într-o perioadă în care puterea politică nu accepta credinţa în Dumnezeu.

După mai multe încercări blocate de fiecare dată de autorităţile statului, iată că în septembrie-octombrie 1977, părintele Cleopa de la Sihăstria primea răspuns la rugăciunile sale. Mergea în pelerinaj în “Grădina Maicii Domnului” a Ortodoxiei împreună cu protosinghelul Victorin Oanele şi ierodiaconii Vartolomeu Florea şi Ioanichie Bălan.


Părintele Cleopa în Sfântul Munte

Situaţia în Athos era destul de complicată pentru călugării români. Pelerinajul părintelui Cleopa a pus început bun comunităţilor româneşti de la Prodromu, Lacu şi la chiliile româneşti, a tuns în monahism pe fraţii trimişi mai înainte şi care vieţuiau deznădăjduiţi în lipsa sprijinului din ţară. Vizita a durat mai mult de o lună. S-au oprit la marile mănăstiri, au mers pe jos, pe cărări ascunse printre arbuşti pitici, ţepoşi, neprietenoşi. Uneori călătoreau o zi întreagă ca să ajungă la altă mănăstire ori la o chilie cu sihaştri români. A predicat călugărilor români şi greci îndeosebi, a slujit alături de aceştia şi a sudat convieţuirea cu fraţii monahi din celelalte Biserici ortodoxe. Practic, părintele Cleopa a fost cel care a reînviat monahismul românesc în Muntele Athos a reînviat monahismul românesc în Muntele Athos.

Orice persoană ajunsă la părintele Cleopa primea un cuvânt de mângâiere. De la el nu pleca nimeni trist. Şi asta pentru că în el a vorbit, a trăit şi trăieşte duhul lui Hristos. Când ajungeai la el şi cereai un cuvânt de învăţătură, spunea: “De ce aţi venit la un hârb legat cu sârmă?”. Făcea aceasta mărturisire, pentru că ştia că orice răspuns vine de la Hristos. Şi din această neîncetată petrecere cu Hristos, strigă neîncetat: “Mânca-v-ar Raiul!”.


“Manca-v-ar Raiul sa va manance! “

Dobândise rugăciunea inimii, dar nu se îndepărta de ascultările primite, sfătuia luminat de Duhul Sfânt şi plângea la Liturghie, mai ales în timpul epiclezei. Adesea se ascundea să nu-l vadă cei din jur. Părintele Cleopa a fost văzut de ucenici lăcrimând pe când se ruga în chilia sa, la bătrâneţe. Era smerit şi răbdător, iubitor de linişte şi bun predicator, milostiv şi văzător cu duhul.

Nici bolile trupeşti nu l-au ocolit. După vârsta de 70 de ani, bătrânul se simţea tot mai obosit şi suferind. Anii petrecuţi în munţi, precum şi încercările prin care a trecut în perioada comunismului ateu l-au marcat enorm. A fost operat de hernie în două rânduri, la Iaşi, apoi de piatră la rinichi şi a suferit şi o operaţie din cauza unei infecţii dentare. Bolile continuau să apară, dar el refuza să fie internat, motivând că „mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!“.

În perioada septembrie-noiembrie 1998 era evident pentru cei din jur că părintele se simţea chemat în Rai. Vorbea tot mai puţin, cu voce stinsă şi mereu repeta aceleaşi cuvinte: „De acum mă duc la fraţii mei!“, „Lăsaţi-mă să plec la fraţii mei!“… „Mă duc la Hristos! Rugaţi-vă pentru mine, păcătosul!“

Duminică, 29 noiembrie, părintele Cleopa dădea sfaturi şi binecuvânta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai răspuns la nici o întrebare şi a stat nemişcat pe scaunul său de spovedanie, că într-o răpire, mai mult de 11 ore. S-a deşteptat luni dimineaţă la ora 3.30. Miercuri dimineaţa, la ora 2.20, ucenicul său a anunţat că părintele Cleopa a trecut la cele veşnice. Trupul neînsufleţit al părintelui Cleopa a fost coborât din chilie în sunetul clopotelor şi aşezat în biserică veche a mănăstirii. Aici a fost privegheat permanent de monahi, preoţi şi numeroşi credincioşi. Slujba înmormântării sale a fost săvârşită pe 5 decembrie. Părintele Cleopa a fost aşezat în mijlocul cimitirului, alături de iubitul său duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru.  

 

http://agapienxristou.blogspot.ca/search/label/P%C4%83rintele%20Cleopa